În motivarea actiunii, a aratat ca pentru imobilul solicitat a formulat notificarile nr…. si nr…., ca imobilul a apartinut initial societatii în nume colectiv P., iar în anul 1949, odata cu radierea respectivei societati, a intrat în patrimoniul celor doi asociati, fratii P. si M.A., în devalmasie, asa fiind detinut pâna la preluarea de catre stat.
Reclamantul a mai aratat ca prin dispozitia atacata i s-a aprobat restituirea în natura numai a cotei de 1/2 din terenul în suprafata de 300 m.p. situat în Craiova, str. F., considerându-se ca nu a facut dovada calitatii de mostenitor dupa A.M., fratele bunicului sau. A aratat ca mostenitoare a lui A.P. ( bunicul reclamantului) este si sora sa, C.O., iar mostenitoarele lui A. M., fratele bunicului sau, sunt matusile sale, A.M.L., casatorita R. si A.G.V., casatorita F., aceasta din urma renuntând în favoarea reclamantului la toate drepturile privind imobilului litigios.
Prin sentinta civila 508 din 16 decembrie 2010 a Tribunalului Dolj s-a respins contestatia.
Tribunalul a retinut ca reclamantul a formulat, în baza Legii nr. 10/2001, notificari, solicitând acordarea de masuri reparatorii pentru imobilul situat în Craiova, str. M., jud. Dolj, preluat de stat prin nationalizare, de la bunicul sau matern, A.P.
Prin dispozitia nr.. . emisa de Primarul Municipiului Craiova, s-a dispus restituirea partial în natura, în indiviziune, în cota de 1/2, din terenul în suprafata totala de 300 m.p.
Imobilul a constituit, initial, activul societatii în nume colectiv A., compusa din asociatii A.P. si A.M., potrivit extrasului privind Contractul modificator de Societate, autentificat sub nr.. . la Grefa Tribunalului Dolj-Sectia a III a, societate radiata, conform cererii înregistrate sub nr. 42/05.01.1949, aprobata sub nr. 515829/1949 de Ministerul Comertului, astfel cum se atesta în certificatul nr.1420/06.12.2007 emis de Directia Judeteana a Arhivelor Nationale .
Acest imobil a trecut în proprietatea statului în baza Decretului de nationalizare nr. 92/1950, figurând ca fiind proprietatea cetatenilor A. P.si A.M., fosti industriasi, astfel cum se atesta prin certificatul nr. 1060/08.08.2000 emis de Directia Judeteana a Arhivelor Nationale si în listele-anexe la decret .
Autorul reclamantului, A.P., bunicul sau matern, a decedat la 06.12.1986, succesiunea sa fiind dezbatuta prin certificatul de mostenitor nr. 1210/05.06.1987, reclamantul, alaturi de sora sa, C.O., fiind mostenitor legal acceptant, în calitate de nepot de fiica, cu o cota de 1/2 din masa succesorala. S-a apreciat ca reclamantul se afla în situatia juridica reglementata de dispozitiile art. 4 alin. 2 din Legea nr. 10/2001.
Din înscrisurile depuse la dosar, tribunalul a retinut ca imobilul notificat a facut obiectul unei stari de coproprietate, fara însa a fi precizate în actele de proprietate si nici în listele-anexe la decretul de nationalizare cotele indivize ale celor doi coproprietari, astfel ca, în lipsa oricaror alte indicii sau criterii concrete de determinare, se prezuma ca aceste cote nu pot fi decât egale.
S-a considerat ca invocarea de catre reclamant a dreptului de acrescamânt, de care ar fi îndreptatit sa beneficieze, în temeiul dispozitiilor art. 4 alin. 4 din Legea nr. 10/2001, nu este corecta, întrucât aceste dispozitii legale sunt inoperante atât timp cât nici reclamantul si nici autorul sau nu l-au mostenit pe celalalt coproprietar, dimpotriva acesta din urma are mostenitori legali, respectiv cele doua descendente A.M.M. si A.G.V..
S-a apreciat ca acreditarea ideii unui mandat tacit dat anterior de cele doua descendente ale celuilalt coproprietar, A.M., reclamantului, pentru a formula notificarea si în numele acestora nu subzista, întrucât, din continutul cele doua procuri notariale nu rezulta acest aspect sustinut în mod speculativ de reclamant, neexistând nicio referire, nici chiar cu caracter reconfirmativ în privinta notificarii formulate deja de reclamant, având în vedere ca procurile respective sunt ulterioare notificarii, fiind datate 17 mai 2002 si respectiv 09/2002.
S-a concluzionat ca titular al acestei cereri a fost numai reclamantul, acesta invocând în mod expres calitatea sa de mostenitor al bunicului sau matern, A.P., iar dreptul de acrescamânt este aplicabil numai în ceea ce priveste pe reclamant, în raport de cota de 1/2, cuvenita surorii sale, de asemenea mostenitoare legala, conform certificatului de mostenitor mentionat, care nu a formulat notificare, reclamantului acordându-i-se de altfel, prin dispozitia contestata, întreaga cota de 1/2, detinuta de bunicul matern, la data preluarii abuzive.
Prin cererea formulata la data de 23 martie 2011, petentul a solicitat, în baza dispozitiilor art.2812 alin.1 C.pr.civ., completarea dispozitivului sentintei civile nr.508/16 decembrie 2010, pronuntata de Tribunalul Dolj, în dosarul nr.8110/63/2010.
În motivarea cererii, a sustinut ca instanta nu s-a pronuntat asupra cererii prin care a solicitat masuri reparatorii si pentru cota de 1/1 din constructia demolata, situata pe terenul în litigiu, astfel cum rezulta din precizarea si completarea actiunii, depusa la dosar la termenul din data de 15.09.2010.
Prin sentinta civila 289/2011 de la 20 Aprilie 2011 s-a respins cererea de completare, cu motivarea ca din perspectiva dispozitiilor art. 2812 alin.1 C.pr.civ. se poate proceda la completarea hotarârii numai atunci când instanta a omis sa se pronunte asupra unei cereri principale sau accesorii , ori asupra unei cereri conexe ori incidentale. S-a considerat ca în cauza nu poate fi vorba de nicio astfel de omisiune, instanta pronuntându-se, conform învestirii, asupra problematicii de drept dedusa judecatii, si anume asupra îndreptatirii contestatorului la masuri reparatorii pentru imobilul în litigiu, compus din teren si constructie demolata, asadar dezlegarile si statuarile avute în vedere au vizat, atât imobilul-teren, solicitat a fi restituit în natura în cota de 1/1, cât si imobilul-constructie demolata, pentru care a solicitat, prin completarea contestatiei din data de 15.09.2010, de asemenea, acordarea de masuri reparatorii în cota de 1/1.
Împotriva ambelor sentinte a declarat recurs petentul, motivând ca sunt incidente dispozitiile art. 304 punct 9 cod procedura civila deoarece au fost gresit aplicate dispozitiile privitoare la proprietatea comuna în devalmasie si la contractul de mandat.
Recurentul a sustinut ca imobilul a apartinut fratilor A. în devalmasie, fara a fi stabilite cote distincte din imobil, prezumtia cotelor egale putând fi aplicata doar în caz de partaj. S-a aratat ca instanta nu precizeaza cui apartine restul cotei de 1/2 din imobil, ca dispozitiile art. 4 alin 4 din Legea 10/2001 erau aplicabile si în ce priveste partea din imobil ce a apartinut fratelui bunicului recurentului, situatia fiind un echivalent al dreptului de acrescamânt.
Recurentul a sustinut prin al doilea motiv de recurs ca a avut mandat din partea matusilor sale, actelor juridice încheiate de acestea nefiindu-le data rezonanta juridica necesara.
Recursurile nu sunt fondate, urmând a fi respinse pentru urmatoarele considerente.
Recurentul caracterizeaza gresit dreptul de coproprietate pe care l-au detinut fratii P.si M.A. la data preluarii imobilului de catre stat.
Dreptul de proprietate în devalmasie este o forma a proprietatii comune, în conformitate cu care bunurile care fac obiectul acesteia apartin nedivizat, nefractionat tuturor titularilor îl stapânesc împreuna. Devalmasia poate rezulta din lege, cum este cazul prevederile Codului familiei (art.30 si 35) sau din conventia partilor, atunci când doua sau mai multe persoane îsi exprima acordul de vointa în mod expres, prin care sa convina ca bunuri pe care le dobândesc împreuna sau separat sa aiba natura juridica de proprietate devalmasa, sau sa convina asupra constituirii în devalmasie în privinta unui alt drept real.
Caracteristica principala a dreptului de proprietate comuna în devalmasie rezida în faptul ca titularii acestui drept nu cunosc nici întinderea dreptului lor de proprietate, nici cota parte ce le revine si nici bunurile ce apartin fiecaruia în parte, în materialitatea lor, pâna la încetarea raporturilor de proprietate comuna în devalmasie când se transforma în coproprietate pe cote-parti stabilita pentru fiecare coproprietar.
În absenta unei conventii încheiata de catre fostii ai imobilului în litigiu, nu se poate sustine existenta proprietatii lor devalmase, astfel ca bunul a fost detinut de acestia în proprietate comuna pe cote parti, chiar daca aceste cote nu au fost determinate expres si daca nu s-a realizat un partaj.
Modalitatea dreptului de coproprietate exercitat de fratii A. nu are relevanta în speta, deoarece este evident ca fiecare dintre ei a detinut o cota parte din imobil, iar sub aspectul efectelor asupra drepturilor mostenitorilor este evident ca fiecare dintre mostenitori preia cota ce a apartinut autorului sau. Retinerea unei cote egale este corecta, în conditiile în care nu s-a sustinut cota diferentiata si nu exista indicii, temeiuri pentru a se determina modul de contributie al proprietarilor.
Concluzia care se impune este aceea ca reclamantul, ca mostenitor al bunicului sau, poate pretinde doar drepturile ce i-au fost transmise prin succesiunea legala, adica acelea ce au apartinut autorului, nu si cele ce au apartinut celuilalt coproprietar.
Potrivit regulilor succesiunii legale, reclamantul nu este mostenitorul lui A.M., cu care este ruda de gradul IV, deoarece este îndepartat de la de clasa de mostenitori mai apropriata, adica de fiicele acestui autor. Prin urmare, reclamantul culege cota lui P.A., fiind singurul mostenitor care a formulat notificare conform Legii 10/2001, dar nu poate beneficia de cota unui pe care nu îl mosteneste.
Prin motivele de recurs se da, de asemenea, o interpretare gresita notiunii de drept de acrescamânt. Dreptul de acrescamânt este acel drept al unui mostenitor de a beneficia de partea de cuvenita unui alt mostenitor, care fie este renuntator sau nedemn( în cazul mostenirii legale), fie nu vrea sa primeasca legatul ( în cazul mostenirii testamentare) .
În materia Legii 10/2001, art. 4 alin 3 si 4 au prevazut o aplicatie speciala a dreptului de acceptare a succesiunii si a dreptului de acrescamânt, stabilind ca depunerea notificarii echivaleaza cu acceptarea succesiunii, chiar si pentru succesibilii care nu au acceptat succesiunea, acestia fiind repusi în termen, iar acceptarea se considera ca este facuta pentru întreg imobilul, partea unui succesor neacceptant profitând celorlalti mostenitori acceptanti.
Din interpretarea logica a acestor dispozitii legale rezulta ca se are în vedere un autor, care este persoana îndreptatita, în sensul legii, si mostenitorii acestuia, dreptul de acrescamânt privind cota parte dintr-o succesiune care, practic, este preluata, de mostenitorul care formuleaza notificare. Asadar, reclamantul poate pretinde preluarea cotei ce apartinea surorii lui, însa cu raportare la bunurile lasate mostenire de bunicul sau, iar nu partea din imobil ce a apartinut unui alt autor si cu privire la care erau îndreptatite la formularea notificarilor matusile reclamantului ( rude de gradul V), respectiv A. M. M. si A.G.V.
Prin urmare, este dovedit în speta ca imobilul a apartinut în coproprietate atât bunicului reclamantului, cât si unei alte persoane, fata de care reclamantul nu are calitatea de mostenitor. Succesiunea bunicului reclamantului a fost dezbatuta anterior anului 1989, iar la data intrarii în vigoare a Legii nr.10/2001, reclamantul a uzat de calitatea de succesor, beneficiind si de cota surorii sale, astfel ca este îndreptatit sa primeasca masuri reparatorii pentru întreaga cota ce a apartinut autorului sau. Reclamantul dobândeste, astfel, ceea ce autorul sau era îndreptatit sa primeasca, fiind inadmisibil sa primeasca mai multe drepturi decât avea cel ce a transmis.
Nu este întemeiata sustinerea recurentului privind gestiunea de afaceri.
Din continutul notificarilor nr. 607/2001 si 608/2001 rezulta ca reclamantul a formulat cererea de restituire în nume propriu, fara a mentiona ca are si calitatea de mandatar al altor persoane. Cererea sa putea fi reformulata sau completata în termenul de un an de la aparitia Legii 10/2001, adica pâna la 14 februarie 2002, astfel ca mandatele încredintate de cele doua mostenitoare ale lui A.M. în lunile mai si septembrie 2002 nu mai puteau fi valorificate. Legea nu instituie o prezumtie de mandat tacit, asa încât cel care invoca faptul ca a actionat ca mandatar sau în interesul altei persoane trebuie sa dovedeasca respectiva calitate, prin înscrisuri întocmite în perioada prevazuta pentru formularea notificarilor, ceea ce nu este cazul în speta. Faptul ca reclamantul a solicitat întregul imobil nu duce la concluzia existentei unui mandat, asa cum se sustine în recurs si nici nu prelungeste efectele dreptului de acrescamânt cu privire la o persoana pe care reclamantul nu o putea mosteni.
Instanta constata ca în considerentele sentintei se analizeaza drepturile reclamantului privind imobilul în litigiu, asa cum a fost identificat de catre unitatea detinatoare, adica teren si constructie demolata, asa încât cererea de completare a sentintei nu este întemeiata, neexistând un capat de cerere asupra caruia instanta sa nu se fi pronuntat. Contestatia a urmarit anularea dispozitiei emisa de primarie, toate sustinerile contestatorului au fost analizate, astfel ca nu se justifica introducerea cererii întemeiata pe dispoz. art. 2812 alin.1 C.pr.civ.
Apreciind ca sentintele atacate cu recurs sunt legale si temeinice, potrivit art. 312 cod proc. civila, recursurile se vor respinge ca nefondate.
