În considerentele hotarârii, tribunalul a statuat ca, este atributul legiuitorului sa stabileasca atât categoria de drepturi salariale, parte fixa si parte variabila a salariului, cât si cuantumul acestuia. Astfel cum rezulta din prevederile Statutului functionarilor publici, Codului muncii si Legii nr. 130/1996 privind contractul colectiv de munca, care prevad pe de o parte natura legala a drepturilor salariale, iar pe de alta parte interdictia ca prin contracte / acorduri de sa se stabileasca drepturi de natura salariala care sunt atributul legiuitorului. În acest sens au fost pronuntate si Deciziile Curtii Constitutionale nr. 818-820/2008 si nr. 838/2009, precum si faptul ca Guvernul României a luat în discutie necesitatea adoptarii unei legi privind sistemul unitar de salarizare pentru salariatii din institutiile bugetare, asupra careia si-a asumat raspunderea si care a fost promulgata.
Într-adevar art. 12 alin. 1 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de munca prevede, pe de o parte, posibilitatea încheierii contractelor colective de munca si pentru salariatii institutiilor bugetare, dar pe de alta parte, impune si obligatia respectarii interdictiei negocierii de clauze referitoare la drepturile ale caror acordare si cuantum sunt stabilite prin dispozitii legale. Tot în acest sens art. 157 din Codul muncii stabileste ca salariile se determina prin negocieri individuale sau/si colective între angajator si salariati sau reprezentanti ai acestora (alin. 1), dar conform alin. 2, „Sistemul de salarizare a personalului din autoritatile si institutiile publice finantate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurarilor sociale de stat, bugetele locale si bugetele fondurilor speciale se stabileste prin lege, cu consultarea organizatiilor sindicale reprezentative”.
Coroborarea acestor dispozitii legale conduce la concluzia ca drepturile salariale ale personalului din autoritatile si institutiile publice finantate integral sau în majoritate de la bugetul de stat se stabilesc prin lege, cu consultarea organizatiilor sindicale, ceea ce nu împiedica salariatii si sindicatul sa stabileasca prin negocieri colective, cu ocazia contractului colectiv de munca drepturi salariale suplimentare, a caror finantare se suporta exclusiv de catre autoritatea/institutia publica din alte venituri decât cele ale statutului.
Contractul colectiv de munca reprezinta, într-adevar, legea partilor, fiind opozabil partilor contractante, care au obligatia sa îl respecte, dar, în acelasi timp, aplicarea contractului colectiv de munca se poate face doar cu respectarea celorlalte dispozitiile legale incidente în materia salarizarii, si anume ale Legii nr. 188/1999 în privinta functionarilor publici si a Legii nr. 273/2006, argument sustinut si de art. 9 al contractului colectiv de munca unic la nivel national pe anii 2007 – 2010 înregistrat la Ministerul Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei cu nr. 2895/21/29.12.2006, ce prevede obligatia pentru sindicate si ministere de a purta negocieri cu guvernul pentru stabilirea fondurilor aferente personalului institutiilor finantate de la bugetul de stat si pentru constituirea surselor, înainte de adoptarea bugetului de stat, precum si în vederea modificarii ulterioare a acestuia, în scopul salarizarii si acordarii celorlalte drepturi prevazute în prezentul contract.
Instanta a constatat ca plata în anul 2009 catre reclamanti a sporurilor de fidelitate si calculator, a sumelor de reprezentare, a primelor pentru sarbatori religioase, din veniturile provenite de la bugetul de stat, s-a facut cu încalcarea prevederilor art. 14 alin. 3 si art. 23 alin. 1 din Legea nr. 273/2006 privind finantele publice locale.
Potrivit alin. 3 al art. 14, „nici o cheltuiala nu poate fi înscrisa în bugetele prevazute la art. 1 alin. 2 si nici nu poate fi angajata si efectuata din aceste bugete, daca nu exista baza legala pentru respectiva cheltuiala” iar art. 23 alin. 1 dispune ca „Ordonatorii de credite au obligatia de a angaja si de a utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor si destinatiilor aprobate pentru cheltuieli strict legate de activitatea institutiilor publice respective si cu respectarea dispozitiilor legale.”.
Sporul de calculator s-a acordat cu încalcarea dispozitiilor art. 8 alin. 1 din HG nr. 281/1993 pentru ca, locurile de munca, categoriile de personal, marimea sporului si conditiile de acordare nu au fost stabilite în conformitate cu Regulamentul Ministerului Sanatatii si Ministerului Muncii, care prevad obtinerea în prealabil a unor buletine de analiza în vederea determinarii daca se încadreaza sau nu în conditiile aratate. În lipsa unor astfel de buletine si aceste sporuri au fost acordate cu încalcarea prevederilor art. 14 alin. 3 si art. 23 alin 1 din Legea nr. 273/2006.
În ce priveste sumele de reprezentare, pentru tinuta vestimentara, chiar daca ele au fost prevazute în contract, acordarea lor este nelegala pentru ca s-a facut cu încalcarea art. 32 din Legea nr. 188/1999, cu modificarile si completarile ulterioare, care nu prevede acordarea unei sume de bani lunare, ci a uniformei în mod gratuit pentru functionarii ce trebuie sa poarte o astfel de tinuta. În consecinta si plata acestor sume din veniturile provenite de la bugetul de stat este nelegala.
În ce priveste sporul de dispozitiv si acesta s-a platit nelegal, având în vedere ca salariatii din administratia publica locala nu fac parte dintre structurile ministerelor si serviciilor prev. la art. 1 din Legea nr. 138/1999 pentru a putea beneficia de prevederile. art. 13 raportat la art. 47 din aceasta lege.
De asemenea, primele pentru sarbatori religioase si sporul de fidelitate, prevazute în contractul colectiv de munca nu se regasesc printre sporurile si alte drepturi salariale ce puteau fi acordate personalului bugetar în aceasta perioada.
