Procedura de declarare a unui autovehicul ca fiind abandonat. Respectarea termenului de 5 zile de la comunicarea Dispoziţiei Primarului de atacare a acesteia la instanţa de contencios administrativ


Câtă vreme se face dovada comunicării Dispoziţiile Primarului prin poştă cu confirmarea de primire, iar pe formularul poştal „la rubrica motivul nepredării” apare menţiunea expirării termenului de păstrare şi înapoierea corespondenţei, culpa pentru neridicarea corespondenţei timp de aproximativ două săptămâni aparţine destinatarului, în speţă reclamantului.

Secţia comercială, de administrativ şi fiscal, Decizia nr. 171 din 8 februarie 2011

Prin Sentința nr. 656/11.06.2010 pronunțată în dosarul nr. 2678/102/2009, Tribunalul Mureș a respins excepția tardivității și a admis acțiunea formulată de reclamantul R.V. în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Târnăveni, anulând Dispoziția nr. 1851/2009 și adresa nr. 17976/2009.

Pentru a pronunța această Sentință prima instanță a reținut că excepția invocată nu este întemeiată, deoarece actul administrativ atacat a fost predat reclamantului în ședința publică din 16.04.2010, iar prin adresa nr. 17976/2009 doar s-a comunicat reclamantului măsura luată prin dispoziția nr. 1851/2009 a Primarului Municipiului Târnăveni.

Cu privire la fondul cauzei, prima instanță a arătat că nu există indicii temeinice că autovehiculul în litigiu ar fi fără stăpân sau abandonat.

împotriva acestei Sentințe a formulat recurs Municipiul Târnăveni solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate și respingerea acțiunii.

în motivarea recursului s-a arătat că hotărârea primei instanțe a fost dată cu aplicarea greșită a legii. De asemenea, s-a arătat că autovehiculul în litigiu se încadrează în categoria de vehicule abandonate.

Analizând cererea de recurs prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor art. 3041 C.proc.civ., instanța a reținut următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat anularea dispoziției cuprinse în adresa nr. 17976/02.09.2009.

Această adresă se află la fila 7 din dosarul de fond, și cuprinde măsura încadrării autovehiculului VW Touran în categoria vehiculelor abandonate.

Pe parcursul soluționării cauzei s-a depus la dosar Dispoziția nr. 1851/2009 a Primarului Municipiului Târnăveni.

Reclamantul a menționat, la termenul din 16 aprilie 2010, că doar la această dată a luat cunoștință de dispoziția mai sus menționată, precizându-și oral acțiunea că atacă și acest act administrativ. La data de 19 aprilie 2010 s-a depus și în scris precizarea de acțiune.

Prin copia formularului poștal de comunicare a actului administrativ cu confirmare de primire, Municipiul Târnăveni a făcut dovada comunicării către reclamant a Dispoziției atacate.

Pe acest formular, la rubrica „motivul nepredării” se află mențiunea că, fiind expirat termenul pentru păstrarea documentului, se aprobă înapoierea acestuia.

Data comunicării documentului este 22.09.2009, iar data înapoierii este 05.10.2009.

Pârâtul a făcut astfel dovada comunicării dispoziției atacate, iar culpa pentru neridicarea corespondenței timp de aproximativ 2 săptămâni, revine reclamantului, care în această situație nu poate invoca faptul că nu s-au îndeplinit procedurile de comunicare a actului administrativ în condițiile legii.

Potrivit dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 421/2002 „în cazul vehiculului abandonat primarul, la propunerea agenților constatatori prevăzuți la art. 3, îl somează pe proprietarul sau deținătorul legal al acestuia, prin scrisoare recomandată cu aviz de primire, ca în termen de 5 zile de la primire să ridice vehiculul aflat pe domeniul public sau privat al statului ori al unității administrativ-teritoriale”.

Somația este depusă la fila 43 din dosarul fond, și are nr. 16.830/14.08.2009.

După emiterea acestei somații, având în vedere neconformarea reclamantului la solicitarea Municipiului Târnăveni, prin Dispoziția nr. 1851/17.09.2009, comunicată, potrivit dovezii de la fila 30 din dosarul de fond, autovehiculul în litigiu a fost declarat ca fiind abandonat.

Potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 421/2002, „Trecerea vehiculului în proprietatea unității administrativ-teritoriale se constată prin dispoziție a primarului. Dispoziția se comunică de îndată proprietarului sau deținătorului legal al vehiculului. Dispoziția primarului poate fi atacată, în termen de 5 zile de la comunicare, la instanța de contencios administrativ, în condițiile legii”.

Astfel, doar Dispoziția putea face obiectul acțiunii, iar aceasta fiind comunicată reclamantului potrivit dispozițiilor legale, acțiunea a fost tardiv formulată, așa cum a solicitat pârâtul a se constata.

în acest sens menționăm că, raportându-ne chiar și la data aprobării restituirii actului administrativ, respectiv 05.10.2009, acțiunea fiind înregistrată la 09.11.2009, este depășit termenul de 5 zile stabilit de legiuitor.

Deși legiuitorul nu stabilește posibilitatea atacării vreunei adresa, chiar și raportându-ne la data de 18.09.2009, data primirii unui exemplar din adresa nr. 17876/02.09.2009, termenul de 5 zile este încălcat în raport de data formulării acțiunii.

în consecință, în baza art. 312 alin. (1) C.proc.civ., instanța a admis recursul, a modificat hotărârea atacată și a admis excepția tardivității, urmând să respingă acțiunea ca urmare a admiterii excepției.