Sesizarea instanţei se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, dacă legea prevede în mod expres aceasta.
Împrejurarea că reclamantul şi-a intitulat înscrisul adresat Curţii de Conturi „plângere prealabilă” şi nu „contestaţie”, plângere prin care a cerut revocarea parţială a deciziei emise de Directorul Curţii de Conturi Judeţene, nu conduce în mod automat la concluzia că aceasta nu ar fi uzitat de procedura obligatorie instituită de art. 92 şi urm. din Regulament. Curtea de Conturi nu se impunea să restituie „plângere prealabilă” cu solicitarea ca reclamantul să promoveze o nouă contestaţie.
Admiterea excepţiei prematurităţii acţiuni în administrativ este rezultatul unei interpretări excesiv de restrictive a procedurii reglementate de Hotărârea Plenului Curţii de Conturi a României nr. 1/2009. Chiar şi în situaţia în care plângerea sau contestaţia, indiferent de termenul folosit, ar fi fost greşit îndreptată, ea trebuie redirecţionată din oficiu către structura competentă.
În condiţiile date, instanţa de fond trebuie să constate că nu există un fine de neprimire şi să soluţioneze cauza.
Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, Decizia nr. 198 din 11 februarie 2011
Prin Sentința nr. 753/28.06.2010 a Tribunalului Mureș, s-a admis excepția prematurității acțiunii în anulare formulate de reclamantul H.E., Primar al comunei Chiheru de Jos, și pe cale de consecință, s-a respins acțiunea acestuia formulată în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, pentru anularea în parte a Deciziei nr. 1453/2009 emisă de Directorul Camerei de Conturi a Județului Mureș, precum și suspendarea executării măsurilor dispuse la pct. 7-9 din această decizie, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a acțiunii în anulare.
în considerentele hotărârii atacate s-a reținut că în raport de art. 92 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi a României nr. 1/2009, împotriva măsurilor dispuse prin decizie partea interesată poate depune contestație, în termen de 15 zile lucrătoare de la data primirii deciziei, la structura Curții de Conturi care a emis-o.
Doar după epuizarea acestei proceduri jurisdicționale partea interesată poate sesiza instanța de contencios administrativ în cazul în care ar fi nemulțumită de soluția comisiei de soluționare a contestațiilor, cuprinsă în încheiere.
Or, în prezenta cauză, reclamantul nu a urmat această procedură jurisdicțională obligatorie, astfel încât acțiunea acestuia a fost respinsă ca prematură, urmare a admiterii excepției prematurității formulată prin întâmpinare de pârâtă.
împotriva acestei sentințe, a declarat recurs în termenul legal, reclamantul, criticând hotărârea atacată ca nelegală, prin prisma art. 304 pct. 6 C.proc.civ., susținând în esență că potrivit art. 6 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, art. 21 alin. (4) din Constituția României, jurisdicția administrativă specială instituită în cauză prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi a României nr. 1/2009, este facultativă, întrucât o soluție contrară ar conduce la ipoteza că această din urmă hotărâre ar avea o forță juridică superioară normelor legale și constituționale.
în ceea ce privește fondul cauzei s-a reținut că decizia atacată este nelegală întrucât nesocotește drepturile și obligațiile stabilite prin contractul colectiv de muncă și încalcă dispozițiile legale în materie transpuse atât în dreptul intern – art. 41 alin. (5) din Constituție, Legea nr. 130/1996, Legea nr. 53/2003, Legea nr. 188/1999 – cât și în legislația comunitară – Convenția Organizației Internaționale a Muncii nr. 98/1949 și Convenția nr. 138/1970.
S-a mai arătat că acordarea sporului de dispozitiv a fost în conformitate cu dispozițiile legale, Legea nr. 330/2009, legiuitorul recunoscând existența acestuia, incluzându-l în salariul de bază.
în ceea ce privește acordarea tichetelor cadou, s-a arătat că această măsură are la bază dispozițiile Legii nr. 193/2006 și ale H.G. nr. 1317/2006.
Examinând hotărârea atacată, prin prisma acestor considerente, precum și din oficiu, potrivit art. 3041 C.proc.civ., Curtea a constat următoarele:
Decizia nr. 543/16.12.2009 a Curții de Conturi a României – Camera de Conturi Mureș, a fost comunicată către reclamant, la data de 21.12.2009, iar acesta la data de 7.01.2010, a formulat plângere prealabilă împotriva acestei decizii, plângere restituită însă la data de 15.01.2010, cu motivarea că procedura soluționării contestației împotriva măsurilor dispuse prin decizia unei structuri a Curții de Conturi are un caracter obligatoriu și se soluționează potrivit Regulamentului aprobat de Hotărârea Plenului Curții de Conturi a României nr. 1/2009.
Rezultă așadar că „plângerea prealabilă” a fost restituită pentru ca reclamantul să urmeze procedura contestației așa cum este reglementată de pct. 92-108 din Regulament.
Pe de altă parte, acțiunea în anulare formulată de reclamant împotriva deciziei a fost respinsă ca prematură întrucât prima instanță a reținut că reclamantul nu a urmat procedura contestației administrative, obligatorii și nu facultative prevăzute de Regulament.
Revenind la procedura instituită de pct. 92-108 din Regulament, Curtea apreciază că în termenul legal de 15 zile lucrătoare stabilit de art. 92 și 94 din Regulament, reclamantul a depus așa-numita „plângere prealabilă”, solicitând revocarea parțială a deciziei, cu privire la pct. 7-9.
în aceste condiții, împrejurarea că acest înscris a fost intitulat plângere prealabilă și nu contestație, nu conduce în mod automat la concluzia că reclamantul nu ar fi uzat de procedura obligatorie instituită de art. 92 și urm. din Regulament, și deci nu se impunea ca, Curtea de Conturi să o restituie, solicitând-i reclamantului să promoveze o nouă contestație.
Această interpretare excesiv restrictivă a procedurii reglementate de Hotărârea nr. 1/2009 este nelegală întrucât contravine chiar însăși scopului pentru care a fost instituită, aceasta pentru că, chiar în ipoteza în care contestația este depusă la altă structură a Curții de Conturi decât cea care a emis decizia, contestația se consideră valabilă dacă a fost introdusă în termen; în această situație, contestația fiind redirecționată de către structura care a primit contestația la structura emitentă a deciziei (pct. 93 din Regulament). Acest lucru indică faptul că, chiar greșit îndreptată, plângerea se impune a fi soluționată după redirecționarea acesteia din oficiu către structura competentă.
Concluzionând, Curtea constată că reclamantul a îndeplinit propria-i obligație, aceea a depunerii contestației la autoritatea indicată în chiar cuprinsul deciziei, în termenul legal de 15 zile lucrătoare, însă pârâta este cea care, în mod nelegal nu a procedat la soluționarea acesteia în termenul legal de 30 de zile, prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 554/2004.
în aceste condiții, obligația instanței de fond era aceea de a proceda la soluționarea cauzei, legal investită fiind, ca urmare a împrejurării că în cauză nu exista un fine de primire (de natura celui invocat – excepția de prematuritate – și care a dus la respingerea acțiunii ca atare).
Procedând altfel, prima instanță a pronunțat o hotărâre nelegală, fiind realizat astfel motivul de nelegalitate prevederile de art. 304 pct. 9 C.proc.civ., ca urmare a respingerii acțiunii ca prematură, fără cercetarea fondului, deși acest lucru se impunea ca urmare a legalei sesizări.
în consecință, potrivit art. 312 alin. (1) teza I, raportat la alin. (3) al aceluiași articol C.proc.civ., Curtea a admis recursul promovat în cauză, urmând a dispune așadar casarea hotărârii atacate, ca urmare a necercetării fondului pricinii și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.
Cu ocazia rejudecării cauzei, prima instanță a avut în vedere și împrejurarea că ulterior sesizării instanței, pârâta a soluționat contestația promovată de reclamant, astfel că, în virtutea dispozițiilor art. 129 alin. (2), (4), (5) și art. 132 alin. (1) C.proc.civ., în virtutea principiului rolului activ, va întreprinde demersurile care se impun în vederea stabilirii obiectului cauzei.
