Prin sentinţa penală nr. 329/2005, Judecătoria Făgăraş a dispus achitarea inculpatului L. D. E. în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. b Cod procedură penală cu aplicarea art. 18/1 Cod penal, pentru infracţiunea de furt calificat. În baza art. 91 Cod penal i s-a aplicat inculpatului o amendă administrativă de 200.000 lei RON.
S-a constatat că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă.
Pentru a se dispune astfel s-a reţinut că inculpatul a sustras un număr de 7 găini, în valoare de 1.400.000 lei, în seara zilei de 24.01.2004, din nişte coteţe aflate pe malul unui râu, în Mun.Făgăraş. Sustragerea s-a făcut cu scopul de a asigura hrana pentru el şi pentru ceilalţi membrii ai familiei.
S-a apreciat că fapta este în mod vădit lipsită de importanţă, datorită urmării neînsemnate pe care a produs-o.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Făgăraş, care a considerat că aplicarea prev. art. 18/1 este prea blândă şi că legea penală nu îşi atinge scopul, mai ales în condiţiile în care cel în cauză este recidivist.
Prin decizia penală nr. 4/2006, Tribunalul Braşov a respins apelul, apreciind că evaluările făcute de prima instanţă sunt legale şi temeinice.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov a declarat recurs şi a reiterat motivele din apel.
Recursul este fondat, însă numai pentru motivul care se va arăta în continuare.
Prima instanţă a făcut o evaluare corectă a pericolului social, în deplină concordanţă cu starea de fapt concretă şi cu probele existente la dosar. Instanţa de apel a menţinut în mod temeinic sentinţa Judecătoriei Făgăraş.
Instanţele au urmărit îndeplinirea tuturor exigenţelor art. 18/1 Cod penal, care în prezenta cauză sunt realizate, în raport de scopul urmărit de inculpat, urmarea minimă pe care a produs-o fapta şi atingerea minimă adusă relaţiilor sociale protejate de lege.
Starea de recidivă a inculpatului, prin ea însăşi, nu constituie un argument suficient care să facă inaplicabile prev. art. 18/1 Cod penal. Important este ca fapta dedusă judecăţii să fie lipsită de pericolul social al unei infracţiuni, condiţie care este realizată în acest dosar.
Lipsind o trăsătură esenţială a infracţiunii, respectiv pericolul social, soluţia legală şi temeinică este aceea de achitare, în temeiul prev. art. 10 lit. b/1 Cod procedură penală.
În ceea ce priveşte aplicarea corectă a textului de lege, este corectă critica prin care s-a arătat că prima instanţă a dispus în mod eronat aplicarea prev. art. 10 lit. b, în loc de art. 10 lit. b/1, şi chiar dacă este vorba de o eroare, aceasta trebuie îndreptată întrucât art. 10 lit. b Cod procedură penală are în vedere o altă ipoteză de achitare.
Aşa fiind, în temeiul art. 385/15 pct. 2 lit. d Cod procedură penală, recursul urmează să fie admis, ambele hotărâri urmând a fi casate şi respectiv desfiinţate numai în legătură cu temeiul legal al achitării, dispunându-se ca acesta să fie art.11 pct.2 lit. a, coroborat cu art. 10 lit. b/1 Cod procedură penală.
(Decizia penală nr.223/R din 12 aprilie 2006 )
