Potrivit dispoziţiilor art. 34 lit. c din Legea nr. 293/2004 din sistemul administraţiei penitenciare are dreptul la asistenţă medicală şi psihologică, medicamente şi proteze în mod gratuit, stabilite prin hotărâre a guvernului. În aplicarea acestei legi a fost elaborată şi pusă în aplicare H.G. nr. 1996/2004, care prevede că aplicarea prevederilor legale referitoare la gratuitate se face în condiţiile respectării dispoziţiilor legale privind plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate.
În aceste condiţii având în vedere că există norme care instituie în mod expres în sarcina reclamanţilor obligaţia de plată a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate nu se poate dispune obligarea angajatorului să restituie sumele reţinute cu acest titlu de la funcţionarii statut special din sistemul administraţiei penitenciare.
Prin sentinţa civilă nr.1532/7 septembrie 2006 a Tribunalului Mureş, a fost respinsă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamanţilor; a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Administraţia Naţională a Penitenciarelor, Ministerul Justiţiei şi CASAOPSNAJ, a fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de reclamanţi în contradictoriu cu Administraţia Naţională a Penitenciarelor, Ministerul Justiţiei şi CASAOPSNAJ.
Pârâţii au fost obligaţi în solidar să restituie reclamanţilor sumele reţinute cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate, în procent de 7% din toate drepturile de natură salarială cuvenite începând cu data de 28 septembrie 2004 şi până la data pronunţării prezentei hotărâri; sumele nete indicate în tabel vor fi actualizate în funcţie de rata inflaţiei începând cu data reţinerii lunare a fiecărei sume şi până la data plăţii efective.
Pârâţii au fost obligaţi să nu mai încaseze din drepturile de natură salariale sume cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate începând cu data pronunţării şi până la adoptarea unei norme legale care să instituie în mod expres în sarcina reclamanţilor obligaţia de plată a contribuţiilor.
Restul pretenţiilor formulate de reclamanţi au fost respinse.
A fost admisă cererea de chemare în garanţie formulată de Administraţia Naţională a Penitenciarelor în contradictoriu cu CASAOPSNAJ şi în fine a fost obligată chemata în garanţie să restituie pârâtei Administraţia Naţională a Penitenciarelor sumele obţinute de reclamanţi prin prezenta hotărâre.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut următoarele.
Potrivit art.283 alin.1 lit.c Codul muncii pretenţiile reclamanţilor nu sunt prescrise.
Potrivit art.3 din Legea 293/2004 reclamanţii sunt funcţionari publici civili începând cu data de 28 septembrie 2004, iar potrivit art.81 di n Legea 293/2004 această lege se completează cu legislaţia muncii respectiv Codul muncii şi Legea 168/1999.
În temeiul disp.art.34 lit.c din Legea nr.293/2004, reclamanţii au dreptul la asistenţă medicală şi medicamente în mod gratuit.
Instanţa de fond a apreciat că, „gratuitatea” reprezintă o dispoziţie derogatorie de la Legea nr.145/1997 şi OUG nr.150/2002. În această ordine de idei s-a reţinut că ori de câte ori legiuitorul a dorit să introducă obligaţia de plată a contribuţiilor de asigurări sociale de sănătate a prevăzut în mod expres acest lucru.
Apreciind asupra celor de mai sus instanţa de fond a considerat că reţinerea contribuţiilor de asigurări sociale de sănătate echivalează cu o restrângere a exerciţiului dreptului la salarizare.
Cu referire la pretenţiile reclamanţilor pentru perioada 1 mai 2003 – 27 septembrie 2004, sunt incidente în cauză dispoziţiile cuprinse în decizia III din 16 ianuarie 2006 pronunţată de ÎCCJ.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Administraţia Naţională a Penitenciarelor.
Recurenta a invocat în esenţă împrejurarea că hotărârea instanţei de fond este nelegală întrucât dispoziţiile Legii 145/1997 nu prevăd prin art.55, scutiri de plată a contribuţiei de 7% privind categoria de persoane din care fac parte reclamanţii. Se mai arată că HG 1996/2004 dată în aplicarea Legii 293/2004, stipulează că „aplicarea prevederilor alin.1 şi 2 se face în condiţiile respectării dispoziţiilor legale privind plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate”.
Sub imperiul Legii 80/1995 gratuitatea prev. de art.9 lit.b din această lege, s-a raportat la prevederile HG 270/1999 care prevedea că „cadrele militare în activitate au dreptul la asistenţă medicală şi medicamente în condiţiile legii asigurărilor sociale de sănătate”.
Împotriva aceleiaşi hotărâri a declarat recurs Ministerul Justiţiei.
Recurentul a invocat prevederile art.304 pct.9 C.pr.civ. În dezvoltarea motivului de nelegalitate invocat s-a arătat că prima instanţă în mod greşit a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Justiţiei întrucât pârâta Administraţia Naţională a Penitenciarelor este instituţie publică de interes naţional cu personalitate juridică potrivit art.2 din Legea 293/2004. Mai mult, sumele ce reprezintă contribuţia de asigurări sociale de sănătate nu au fost reţinute de către Ministerul Justiţiei, între acesta şi reclamanţi neexistând raporturi de muncă. Calitatea de ordonator principal de credite în raport cu Administraţia Naţională a Penitenciarelor nu poate duce la concluzia că Ministerul Justiţiei are calitate procesuală pasivă.
În altă ordine de idei se arată că prin decizia nr.III din 16 ianuarie 2006, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că atât cadrele militare cât şi poliţiştii nu se regăsesc în categoriile de persoane asigurate prin efectul legii cu scutire de plată a contribuţiei. În fine, se mai arată că potrivit art.1 din HG 1996/2004 gratuitatea la care se referă prev. art.34 lit.c din Legea 293/2004 este condiţionată de plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate.
Împotriva sentinţei civile menţionate, pârâta – chemată în garanţie CASAOPSNAJ Bucureşti a înaintat în termen legal recurs, solicitând modificarea în tot a acesteia, rejudecarea pricinii şi respingerea cererii de chemare în judecată, cu invocarea motivului prev. de art.304 pct.9 C.pr.civ., în sensul că hotărârea atacată este lipsită de temei legal şi dată cu încălcarea dispoziţiilor legale în materia dedusă judecăţii. In acest sens, se invocă încălcarea de către prima instanţă a dispoziţiilor art.4 din Legea nr.145/1997 privind asigurările sociale de sănătate, care prevăd că sunt supuse în mod obligatoriu asigurării, toţi cetăţenii români cu domiciliul în ţară, iar la excepţia de la art.6 din lege nu sunt prevăzute categoriile de persoane din care fac parte reclamanţii.
Recurenta a mai invocat dispoziţiile Legii 293/2004 privind statutul funcţionarilor public din ANP raportat la HG 1996/2004.
Recursurile formulate în cauză au fost considerate fondate pentru următoarele considerente:
Asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiţiei, instanţa de fond a soluţionat în mod corect această excepţie întrucât potrivit art.2 din legea 293/2004, Administraţia Naţională a Penitenciarelor „funcţionează în subordinea Ministerului Justiţiei”. Această din urmă autoritate faţă de pârâta Administraţia Naţională a Penitenciarelor are calitatea de ordonator principal de credite. În aceste condiţii bugetele de venituri şi cheltuieli ale fiecărui ordonator secundar sunt supuse verificării şi aprobării de ordonatorul principal de credite. Calitatea procesual pasivă derivă din relaţiile de subordonare de natură financiar-contabilă, relaţii care includ şi sumele achitate reclamanţilor cu titlu de drepturi salariale, sumele reţinute acestora cu titlu de contribuţii, părţi integrante ale capitolelor de cheltuieli în bugetele ordonatorilor secundari şi respectivi principali de credite.
Cu referire la fondul cauzei, instanţa de recurs a reţinut următoarele:
Criticile formulate de recurenţi privind aplicabilitatea deciziei nr. III/2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sunt nefondate întrucât din considerentele sentinţei atacate rezultă fără putinţă de tăgadă împrejurarea că instanţa de fond a făcut aplicarea acestei decizii, de altfel obligatorii, în sensul că pretenţiile reclamanţilor au fost încuviinţate în parte respectiv numai cele cu privire la perioada ulterioară intrării în vigoare a dispoziţiilor Legii 293/2004, respectiv data de 28 septembrie 2004.
Aspectele invocate de recurenţi privind aplicarea greşită a dispoziţiilor Legii 80/1995, HG 270/1999 şi OG 150/2002, nu vor fi analizate întrucât se circumscriu aspectelor lămurite prin decizia ÎCCJ, decizie care, aşa cum arătam a fost aplicată de prima instanţă.
Cu referire la gratuitatea prev. de art.34 lit.c din Legea 293/2004, criticile recurenţilor sunt întemeiate întrucât potrivit dispoziţiilor legale amintite, funcţionatul public din sistemul Administraţiei Penitenciarelor are dreptul la asistenţă medicală şi psihologică, medicamente şi proteze în mod gratuit, stabilite prin hotărârea guvernului.
În aplicarea legii a fost elaborată şi pusă în aplicare HG 1996/2004, privind condiţiile de acordare în mod gratuit a asistenţei medicale şi psihologice a medicamentelor şi protezelor pentru funcţionarii cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare.
Art.1 alin.3 din această hotărâre de guvern prevede că aplicarea „prevederilor alin.1 şi 2 (prevederile referitoare la gratuitate) se face în condiţiile respectării dispoziţiilor legale privind plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate”.
Având în vedere aceste aspecte curtea apreciază că hotărârea instanţei de fond este nelegală întrucât există norme ce instituie în mod expres în sarcina reclamanţilor obligaţia de plată a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate.
Faţă de cele de mai sus, curtea a admis recursurile declarate, a modificat în parte hotărârea atacată în sensul respingerii integrale a acţiunii formulate de reclamanţi precum şi a cererii de chemare în garanţie.
