Prin acţiunea dedusă judecăţii reclamanţii H. M., V. M., S. E., G.C., P.D., A.K., M. E. – R., D.N., P.C., C.G., B. M.- C., A.C. – C., N.V., O.E., S.M., P. O., N.A. – S., A.A., C. O.- A., P.N., I.L., prin Sindicatul Liber din Învăţământul Judeţului Neamţ, au chemat în judecată Şcoala cu clasele I-VIII T. – jud. Neamţ, Consiliul local al comunei T. şi Comuna T. prin primar, solicitând obligarea unităţii şcolare la calculul şi plata drepturilor neacordate, reprezentând diferenţa dintre indemnizaţia de concediu de odihnă cuvenită legal – fără diminuarea de 25 % din Legea 118/2010 – şi cea efectiv încasată, aferentă concediului de odihnă pentru anul şcolar 2009-2010, iar a celorlalţi doi pârâţi la asigurarea finanţării pentru plata acestor sume.
În motivarea acţiunii s-a arătat că personalul didactic din învăţământul preuniversitar beneficiază de dreptul la concediu de odihnă în temeiul Legii nr. 128/1997 care la art. 103 lit. a dispune „cadrele didactice beneficiază de dreptul la concediu anual cu plata în perioada vacantelor şcolare, respectiv universitare, cu o durată de cel puţin 62 de zile, exclusiv duminicile şi sărbătorile legale; acordarea concediului de odihnă este reglementată atât de prevederile codului muncii şi ale contractului colectiv de muncă la nivel de ramură, cât şi de cele ale HG 250/1992; reclamanţii că au început efectuarea concediului de odihnă anterior datei de 3.07.2010-data intrării în vigoare a Legii nr. 118/2010. Însă, plata indemnizaţiei de concediu cuvenită cadrelor didactice a fost diminuată cu 25% aplicându-se în mod abuziv prevederile Legii nr. 118/2010. Au precizat reclamanţii că, aşa cum rezultă din prevederile art. 145 din codul muncii pentru perioada concediului de odihnă salariaţii beneficiază de plata indemnizaţiei de concediu de odihnă cu cel puţin 5 zile lucrătoare înainte de plecarea în concediu, iar potrivit art. 29 alin 4 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură învăţământ „indemnizaţia de concediu se acordă salariatului cu cel puţin 10 zile înainte de plecarea în concediu de odihnă”.
Ori, pârâta a înţeles să ignore prevederile legale şi contractuale enumerate şi a amânat în mod nejustificat plata indemnizaţiei după momentul începerii efective a perioadei de concediu. Deşi data plecării în concediu de odihnă este în fapt anterioară datei de 3.07.2010 plata indemnizaţiei de concediu s-a făcut ulterior începerii efectuării concediului cu nerespectarea termenului de cel puţin 10 zile anterior plecării în concediu potrivit CCM la nivel de ramură şi nici măcar a termenului mai scurt de cel puţin 5 zile. Consideră reclamanţii că, la momentul la care indemnizaţia ar fi trebuit calculată, salariile personalului din învăţământ erau cele stabilite de prevederile art. 30 din Legea nr. 330/2009.
Au arătat reclamanţii că s-au încălcat dispoziţiile art. 1 din Protocolul nr. 1 al CEDO, dreptul la indemnizaţie pentru concediul de odihnă al salariaţilor fiind afectat în mod grav de măsura diminuării cu 25 % a veniturilor.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 145 codul muncii, art. 67 Legea 168/1999, art. 28 din legea 54/2003, art. 103 din legea 128/1997.
Pârâta Şcoala cu clasele I-VIII T. a formulat întâmpinare solicitând respingerea acţiunii motivat de prevederile Legii nr. 118/2010.
Reclamanţii au administrat proba cu înscrisuri depunând la dosar: împuternicirea dată de reclamanţii Sindicatul Liber al Lucrătorilor din Învăţământ şi Cercetare Ştiinţifică, adeverinţa nr. 1426/17.11.2010 a Şcolii cu clasele I-VIII T., practică judiciară .
Prin sentinţa civilă nr. 486/C din data de 1 aprilie 2011, Tribunalul Neamţ a admis acţiunea şi, în consecinţă, a obligat Şcoala cu cl. I-VIII T. să calculeze şi să plătească reclamanţilor indemnizaţia de concediu aferentă anului 2009-2010 în cuantum nediminuat cu 25 %, iar ceilalţi doi pârâţi să asigure finanţarea plăţii acestor diferenţe şi să le vireze către Şcoala cu cl. I-VIII T.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că:
Reclamanţii sunt cadre didactice angajate în funcţia de profesor/învăţător/institutor in cadrul Şcolii cu clasele I-VIII T., pârâtă în cauză.
Reclamanţii au intrat în concediu de odihnă aferent anului şcolar 2009-2010 la data de 15.06.2010 şi 01.07.2010, iar plata indemnizaţiei de concediu de odihnă a fost efectuată către aceştia ulterioară datei de 3.07.2010.
Pârâtul angajator a calculat şi achitat reclamanţilor indemnizaţia de concediu redusă cu 25% potrivit dispoziţiilor Legii nr. 118/2010.
Faţă de principiul neretroactivităţii legii civile şi faţă de principiul aplicării imediate a legii civile noi, instanţa a apreciat că pârâta în mod greşit a redus indemnizaţia de concediu a reclamanţilor cu 25%. În speţă sunt aplicabile următoarele dispoziţii legale: art. 145 alin. 1 si 3 Codul muncii. Pentru perioada concediului de odihnă salariatul beneficiază de o indemnizaţie de concediu, care nu poate fi mai mică decât salariul de bază, indemnizaţiile şi sporurile cu caracter permanent cuvenite pentru perioada respectivă, prevăzute în contractul individual de muncă… (3) Indemnizaţia de concediu de odihnă se plăteşte de către angajator cu cel puţin 5 zile lucrătoare înainte de plecarea în concediu”.
Alin. 1 si 5 ale art. 7 din HG 250/1992 „ Pe durata concediului de odihnă, salariaţii au dreptul la o indemnizaţie calculată în raport cu numărul de zile de concediu înmulţite cu media zilnică a salariului de bază, sporului de vechime şi, după caz, a indemnizaţiei pentru funcţia de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu de odihnă. (5) Indemnizaţia de concediu de odihnă se plăteşte cu cel puţin 5 zile înaintea plecării în concediu.
Art. 29 alin 4 din CCM la nivel de ramura învăţământ pe anii 2007-2008 indemnizaţia de concediu se acordă salariatului cu cel puţin 10 zile înainte de plecarea în concediul de odihnă”
Potrivit art.1 din Legea nr. 118/2010: „Cuantumul brut al salariilor/ soldelor/ indemnizaţiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizaţii şi alte drepturi salariate, precum şi alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte măsuri în domeniul bugetar, se diminuează cu 25%, iar conform art. 4 din aceeaşi lege prevederile art. 1-3 se aplică începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi”
Legea nr. 118 din 30.06.2010 privind unele masuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar a intrat în vigoare la data de 03.07.2010.
Aşa cum rezultă din tabelul cu programările pe concedii, emis de pârâtul, rezultă că reclamanţii au intrat în concediu legal de odihnă începând cu data de 15.06.2010 şi 01.07.2010 şi a primit o indemnizaţie de concediu redusă cu 25%.
Având în vedere că, în conformitate cu aceste prevederi legale, indemnizaţia de concediu se cuvine pentru activitatea din anul şcolar 2009-2010 şi trebuia să fie plătită cu cel puţin 5 zile lucrătoare înainte de plecarea în concediu, în modalitatea de calcul prevăzută de lege, dispoziţiile art. 1 al. 1 din Legea nr. 118/2010, privind diminuarea cu 25% a cuantumului lunar brut al salariilor, soldelor, indemnizaţiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizaţii şi alte drepturi salariale, nu sunt aplicabile în cazul indemnizaţiei de concediu cuvenită reclamanţilor.
Potrivit dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 118/2010, prevederile de la art. 1-3 se aplică începând cu data intrării în vigoare, iar Legea a fost publicată în Monitorul Oficial în data de 30.06.2010. Or, potrivit dispoziţiilor art. 78 din Constituţie, legea intră în vigoare la 3 zile de la data publicării, respectiv 3.07.2010, astfel că diminuarea indemnizaţiei de concediu cu 25% s-a făcut cu încălcarea principiului neretroactivităţii legii.
Prin urmare, reclamanţii erau îndreptăţiţi la plata integrală a concediului de odihnă, cu cel puţin 5 zile înainte de data plecării în concediu.
Nu are nici o relevanţă sub aspectul aplicării diminuării de 25%, faptul că această indemnizaţie a fost plătită cu întârziere, după intrarea în vigoare a Legii nr. 118/2010, contrar prevederilor legale.
Împotriva sentinţei primei instanţe, în termen, motivat şi legal scutit de plata taxelor judiciare de timbru, s-a promovat recurs de către pârâta Şcoala cu clasele I-VIII T., cauza înregistrându-se pe rolul Curţii de Apel Bacău sub nr. 5401/103/2010.
Criticile invocate, au vizat, în esenţă, greşita apreciere a cuantumului indemnizaţiei prin raportare la dispoziţiile Codului muncii, în condiţiile în care legislaţia specială în materie de salarizare a personalului bugetar din care fac parte reclamanţii – Legea 128/1997, H.G. 250/1992 – fac trimitere la salariul lunii în care se efectuează concediul, indiferent de momentul plăţii.
În susţinerea recursului nu s-au administrat probe noi.
Legal citaţi, doar intimaţii reclamanţi au formulat au formulat întâmpinare – comunicată recurentei la 15.06.2011 -, solicitând respingerea recursului faţă de garantarea dreptului lor la concediu de odihnă plătit de către Legea 128/1997, H.G. 250/1992 şi art. 139-140 C. muncii, de interdicţia modificării unilaterale a contractului individual de muncă sub aspectul salariului şi de data când se năştea dreptul lor la plata indemnizaţiei de concediu care era anterioară intrării în vigoare a Legii 118/2010.
Examinând recursul în raport de motivele invocate, de actele şi lucrările dosarului, precum şi faţă de dispoziţiile art. 304, 304/1, 312 C.pr.civ., Curtea a constatat următoarele:
Recurenta a sesizat, în mod corect, un aspect ce a scăpat primei instanţe şi anume că, în speţa dedusă judecăţii, analiza legalităţii reducerii de 25% (prevăzută de Legea 118/2010) a indemnizaţiilor de concediu ce trebuiau achitate cu cel puţin 5 zile anterior plecării în concediu (anterioară datei de 3.07.2010- data intrării în vigoare a Legii 118/2010 ) trebuie să pornească de la distincţia clară între data când se naşte dreptul la plata indemnizaţiei şi data când se naşte dreptul la un anumit cuantum al indemnizaţiei.
Astfel, este de necontestat că plata trebuia efectuată anterior plecării în concediu conform alin.5 al art. 7 din H.G. 250/1992 şi pct. 26 din O.MEN 3251/1998, însă instanţa nu a fost investită cu acordarea de daune interese, deci nu avea relevanţă verificarea naşterii dreptului la plata indemnizaţiei (drept care de altfel nu a fost contestat şi nici nerespectat de către pârâta angajator – Şcoala cu cl. I-VIII T. ).
Ce era relevant era cuantumul indemnizaţiei de care puteau beneficia cei 21 de reclamanţi; ori acesta nu putea depăşi drepturile salariale cuvenite pe luna în care se efectua concediul (iulie-august) – conform art. 7 alin.1 H.G. 250/1992 şi pct. 21 din Ordinul 3251/1998 („Pe durata concediului de odihna, salariaţii au dreptul la o indemnizaţie calculată în raport cu numărul de zile de concediu înmulţite cu media zilnică a salariului de baza, sporului de vechime şi, după caz, indemnizaţiei pentru funcţia de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu de odihna”, „ Pe durata concediului de odihnă, cadrele didactice au dreptul la o indemnizaţie, calculată în raport cu numărul zilelor de concediu înmulţite cu media zilnică a salariului de bază, a sporului de vechime şi, după caz, a indemnizaţiei pentru funcţia de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu; în cazul în care concediul de odihnă se efectuează în cursul a două luni consecutive, media veniturilor se calculează distinct pentru fiecare lună în parte”).
Prin urmare, indiferent de data la care se achitau respectivele drepturi, cuantumul nu putea depăşi salariul ce li s-ar fi cuvenit pe luna iulie 2010, august 2010 – aşa cum era redus de Legea 118/2010 începând cu 3.07.2010; Deci sub acest aspect recursul este întemeiat, hotărârea trebuind a fi modificată.
În împrejurările expuse şi doar pentru acea perioadă este de punctat faptul că se exclude orice încălcare a principiului neretroactivităţii Legii 118/2010, prevederile sale aplicându-se fără echivoc începând cu 3.07.2010 tuturor veniturilor cuvenite pentru perioada ulterioară intrării sale în vigoare.
Deci, pentru drepturile cuvenite pentru perioada de până la 2.07.2010 inclusiv, în mod legal s-a considerat că se justifica rămânerea cuantumului indemnizaţiei de CO neredus cu 25%; şi cum din adeverinţa 403/2011 (fl. 54) reieşea aplicarea reducerii criticate începând cu 1.07.2010, se impunea calculul şi plata diferenţei.
Apărările intimaţilor reclamanţi nu vor fi primite întrucât:
– reducerea cuantumului indemnizaţiei de concediu nu a afectat dreptul la concediu de odihnă anual aşa cum este reglementat de art. 103 din Legea 128/1997 şi H.G. 250/1992 nici sub aspectul întinderii sale, nici al caracterului său plătit;
– reducerea a respectat dispoziţiile art. 145 alin.1 C. muncii întrucât cuantumul indemnizaţiei de concediu plătite nu s-a dovedit a fi mai mică decât cea a salariului de bază şi a sporurilor cu caracter permanent cuvenite perioadei respective (iulie-august 2010) – ambele cuantumuri fiind reduse cu acelaşi procent începând cu 3.07.2010 prin Legea 118/2010;
– reducerea nu a survenit ca un act unilateral al angajatorului de modificare a clauzelor contractului individual de muncă, astfel încât să se impună respectarea obligaţiei de informare prev. de art. 17 C.muncii, ori să intervină interdicţia de la art. 41 C.muncii, ci în virtutea legii ( 118/2010 ) – care de la data publicării sale în M.of. este opozabilă tuturor, inclusiv reclamanţilor -, devenind incidente prevederile art. 11 C.muncii („Clauzele contractului individual de muncă nu pot conţine prevederi contrare sau drepturi sub nivelul minim stabilit prin acte normative ori prin contracte colective de muncă” ).
– investirea nu a avut ca obiect acordarea de despăgubiri întemeiate pe art. 17 cu 19 C. muncii, deci nu pot fi examinate pretenţiile deduse judecăţii prin prisma acestor temeiuri;
– Decizia 385/2007 a nu a statuat asupra imposibilităţii reducerii cuantumului indemnizaţiei de concediu de către cel care a instituit acest drept legiuitorul ), ci a recunoscut implicit acest drept o dată cu constatarea faptului că „ dreptul salariaţilor la concediul de odihnă plătit este un drept care, ca şi celelalte măsuri de protecţie socială a muncii, se stabileşte de lege. Astfel, legiuitorul este îndreptăţit să stabilească modul de calcul al valorii indemnizaţiei de concediu cuvenite”; deci şi a cuantumului său.
Pentru aceste considerente, Curtea găsind recursul ca întemeiat în parte, respectiv pentru perioada ulterioară datei de 3.07.2010 inclusiv, în baza art.312 alin.1 Cod pr.civilă l-a admis cu consecinţa modificării în parte a sentinţei conform dispozitivului.
