– Codul muncii, art. 10. art. 16
– Codul civil din 1864, art. 1175
Contractul de servicii s-a încheiat între o societate comerciala si o persoana fizica autorizata înregistrata la Registrul Comertului, deci între subiecte din ramura dreptului comercial.
Contractul de servicii s-a încheiat între o societate comerciala si o persoana fizica autorizata înregistrata la Registrul Comertului, deci între subiecte din ramura dreptului comercial.
Conform art.3 alineatul 1 din Legea nr.300/2004, persoana fizica care desfasoara activitati economice în mod independent, precum si persoanele fizice care sunt membri ai asociatiilor familiale au, în sensul prezentei legi, calitatea de angajat propriu. Rezulta de aici ca persoana fizica autorizata, fiind angajat propriu, nu mai poate avea înca o data aceeasi calitate în raport cu persoana cu care a încheiat un contract precum cel amintit anterior.
Conform art.3 alineatul 1 din Legea nr.300/2004, persoana fizica care desfasoara activitati economice în mod independent, precum si persoanele fizice care sunt membri ai asociatiilor familiale au, în sensul prezentei legi, calitatea de angajat propriu. Rezulta de aici ca persoana fizica autorizata, fiind angajat propriu, nu mai poate avea înca o data aceeasi calitate în raport cu persoana cu care a încheiat un contract precum cel amintit anterior.
Sintagmele si expresiile utilizate în redactarea clauzelor acestui contract nu sunt caracteristice ramurii dreptului muncii. De exemplu, în tot continutul contractului se vorbeste despre furnizor-beneficiar, iar nu despre angajator-angajat; nu sunt stipulate drepturi si obligatii specifice raporturilor juridice de munca; nu se foloseste termenul salariu, ci cel de plata si altele.
Sintagmele si expresiile utilizate în redactarea clauzelor acestui contract nu sunt caracteristice ramurii dreptului muncii. De exemplu, în tot continutul contractului se vorbeste despre furnizor-beneficiar, iar nu despre angajator-angajat; nu sunt stipulate drepturi si obligatii specifice raporturilor juridice de munca; nu se foloseste termenul salariu, ci cel de plata si altele.
Simpla existenta a raportului de subordonare nu înseamna ca un contract încheiat între doua persoane ar fi automat unul de munca, deoarece un asemenea raport se întâlneste (este caracteristic) si în cazul altor contracte civile sau comerciale.
(CURTEA DE APEL BUCURESTI-SECTIA A VII-A CIVILA SI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCA SI ASIGURARI SOCIALE, DECIZIA CIVILA NR.5964/21.09.2011)
Constata ca prin sentinta civila nr.477 din data de 17.01.2011, pronuntate de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VIII-a Civila Conflicte de Munca si Asigurari Sociale, s-a respins, ca neîntemeiata, actiunea prin care reclamanta M.I.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC S. SRL, sa se constate caracterul deghizat al contractului de servicii din 01.07.2007, acesta fiind în realitate contract de munca; sa se dispuna obligarea pârâtei la plata despagubirilor rezultând din privarea de contributiile sociale neachitate în perioada iulie 2007-12.06.2010, precum si a sumei de 60000 lei cu titlu de prejudicii rezultate din derularea si încetarea abuziva a contractului mentionat.
Totodata, a fost respinsa ca neîntemeiata cererea reconventionala formulata de pârâta.
Reclamanta a declarat recurs în cauza, exprimând urmatoarele critici:
1. Motive de recurs cu privire la încheierea din data de 01.11.2010, prin care s-au respins exceptia netimbrarii cererii reconventionale
Având în vedere calitatea pârâtei si obiectul cererii reconventionale, a invocat în fata instantei de fond exceptia netimbrarii cererii reconventionale, exceptie respinsa prin încheierea din 01.11.2010.
A aratat ca pretentiile pârâtei sunt de natura patrimoniala si nu exista niciun text de lege care sa reglementeze scutirea de la plata taxei de timbru, cu toate acestea, instanta de fond a respins în mod gresit exceptia.
2. Motive de recurs cu privire la încheierea din data de 15.11.2010, prin care s-a respins cererea reclamantei-pârâte formulate în temeiul art.172 Cod procedura civila. ca pârâta-reclamanta sa depuna dovada angajarii unei alte persoane pe postul ocupat de reclamanta-pârâta.
În temeiul art.172 Cod procedura civila., a solicitat ca pârâta sa fie obligata sa depuna dovada motivului încetarii contractului cu reclamanta (“reorganizarea activitatii beneficiarului”) proba respinsa de instanta. Prin aceasta am urmarit sa demonstram ca motivul invocat de pârâta pentru încetarea contractului de prestari servicii a fost unul fictiv si ca, imediat, pe acelasi post a fost încadrata o alta persoana. împrejurarea este cunoscuta de recurenta-reclamanta însa aceasta nu poate intra în posesia dovezii, fiind tert fata de raportul juridic dintre pârâta si persoana nou încadrata pe post. Mai mult, pârâta nu a negat afirmatiile noastre, ceea ce reprezinta, în sine o recunoastere a veridicitatii celor sustinute.
Coroborat cu celelalte probe administrate, aceasta vine în sprijinul afirmatiilor noastre referitore la caracterul deghizat al raportului juridic dedus judecatii si la abuzul savârsit de pârâta prin încetarea contractului.
3. Motive de recurs cu privire la sentinta civila din 17.01.2011, prin care s-a respins actiunea reclamantei-pârâte ca neîntemeiata.
Respingând actiunea, instanta de fond a retinut în mod gresit ca reclamanta-pârâta nu a facut dovada existentei actului juridic secret, nici ca instrumentum probationis, nici ca negotium juris.
Aprecierea instantei este gresita, având în vedere urmatoarele argumente retinute în hotarâre si care ar fi trebuit sa duca la concluzia contrara, si anume ca s-a facut dovada vointei reale a partilor si, astfel, a caracterului deghizat al raportului juridic public.
Anterior afirmatiei conform careia reclamanta nu ar fi facut dovada existentei actului secret, instanta a aratat formele în care poate interveni simulatia, printre care si aceea prin care se urmareste a se ascunde natura contractului secret.
S-a retinut în continuare, ca reclamanta intentioneaza sa dovedeasca faptul ca însusi contractul de prestari de servicii încheiat cu pârâta este, conform întelegerii tacite a partilor, un contract de munca. De asemenea, instanta de fond mentioneaza ca interpretarea poate avea ca scop calificarea juridica a actului, adica încadrarea lui într-un anumit tip de act juridic.
Se citeaza chiar art.16 alin. 2 Codul muncii, potrivit caruia în situatia în care contractul de munca nu a fost încheiat în forma scrisa, se prezuma ca a fost încheiat pe perioada nedeterminata, iar partile pot face dovada prevederilor contractuale … prin orice mijloc de proba si, cu toate acestea, respingând actiunea, instanta de fond a constatat ca nu exista un act secret, deoarece dovada acestuia nu se poate face altfel decât printr-un înscris. Aceasta contrazice nu numai art. 16 aratat, dar si opinia unitara a doctrinei, care este în sensul ca între partile contractante joaca principiile vointei reale si pacta sunt servanda. Jurisprudenta a statuat ca proba simulatiei unui contract se poate face prin tot felul de dovezi, prin martori si chiar prin prezumtii, suficient numai ca sa faca convingerea autoritatii judecatoresti ca actul nu reprezinta vointa partilor si ca este simulat. Atunci însa când dovada simulatiei e ceruta de chiar partile contractante, cum ele au fost în putinta a-si procura o proba scrisa, reclamantul trebuie sa produca cel putin un început de dovada, afara de cazul când simulatia a avut ca scop a aduce o frauda la lege sau ea a fost întrebuintata pentru a disimula o cauza ilicita sau în fine, când consimtamântul partii care ataca conventia simulata a fost smuls prin violenta sau surprins prin doi.
Hotarârea cuprinde motive contradictorii, din analiza carora nu se poate concluziona cu certitudine în sensul solutiei de respingere a actiunii.
Astfel, pe de o parte instanta constata ca nu exista act secret (iar forma actelor juridice este prevazuta ad probationem), iar pe alta parte recunoaste aspectul ca de fapt se cere interpretarea contractului de prestari servicii în sensul calificarii lui drept contract de munca.
Hotarârea mentioneaza si articolul 16 alin.2 din Codul muncii potrivit caruia un contract de munca care nu este încheiat în forma scrisa se prezuma nu numai ca exista, dar si ca este încheiat pe o perioada nedeterminata, clauzele acestuia putând fi dovedite cu orice mijloc de proba, însa din aceasta instanta trage concluzia paradoxala ca, în consecinta, dovada existentei raporturilor juridice de munca dintre parti invocate de reclamanta se poate face numai cu contractul de munca încheiat în forma scrisa, iar nu prin “prezumtii simple”. Mai departe, aceste “prezumtii simple” ar fi, în opinia instantei de fond, semnarea unei fise a postului, asumarea obligatiei de respectare a regulamentului etc., toate acestea reprezentând documente semnate, depuse de reclamanta în cadrul probei cu înscrisuri.
A aratat anterior ca în orice materie proba vointei reale a partilor, deci a actului secret, se poate face prin orice mijloc de proba (subliniaza totusi ca în speta proba s-a facut prin înscrisuri, calificate gresit de instanta ca prezumtii simple) si, cu atât mai mult în materia dreptului muncii se admite încheierea contractului de munca fara a exista un instrumentum probationis.
Instanta de fond constata ca pârâta a impus încheierea contractului de prestari servicii acest lucru fiind posibil cu acordul reclamantei. Astfel, instanta de fond a înlaturat fara motivare argumentele reclamantei care au determinat-o sa accepte aceasta situatie, argumente referitoare la vicierea consimtamântului la momentul angajarii sale, situatie similara violentei psihice.
Instanta de fond a apreciat gresit probele administrate, în realitate nu le-a analizat sau le-a înlaturat fara arata motivele, concluziile sale facând trimitere doar tangential la probatoriul administrat, în sensul ca nu este relevant. Chiar daca am presupune ca este corecta calificarea probelor administrate ca prezumtii simple, solutia instantei de fond tot nu s-ar justifica, deoarece hotarârea nu arata daca si prin ce probe aceste prezumtii au fost rasturnate.
Astfel, proba cu înscrisuri administrata de reclamanta a fost calificata ca “prezumtii simple” nedemne de a fi luate în seama, în conditiile în care în sprijinul sustinerilor reclamantei ca în realitate între parti s-a derulat un raport de munca, au fost depuse fisa postului, Adresa din 28.12.2006, corespondenta pe e-mail prin care:
– se stabileste “subordonarea ierarhica fata de un Senior Brand Manager”;
– se indica faptul ca responsabilitatile “vor fi prezentate în Fisa Postului si, mai jos se face referire la “posibilitatea de a vedea masura în care va potriviti cu valorile companiei si cerintele postului pe care vi-l oferim”;
– se stabileste “o perioada de proba de 3 luni”;
– se indica faptul ca “Venitul dumneavoastra net va avea o valoare de 3500 RON net/luna si va fi compus dintr-o parte fixa si un bonus trimestrial;
– se ofera un “telefon mobil, (…) cârdul de angajat S., servicii medicale private gratuite prin abonamentul Diagnostic L.P., masa de prânz asigurata prin firma de catering, laptop, autoturism de serviciu partajabil”;
– se stabileste ca “programul de lucru este de la ora 9:00 la ora 18:00, de luni pâna vineri, cu o ora pauza de masa, adica 8 ore pe zi sau 40 ore pe saptamâna”;
– se prevede si o perioada de “concediu de odihna care va fi de 21 zile lucratoare pe an”;
– se arata formularistica cererilor de concediu de odihna sau medicale impusa.
Chiar si în situatia în care ar admite ca din probele administrate ar reiesi doar prezumtii sau un început de dovada scrisa (asa cum a apreciat instanta), aceasta împrejurare nu ar fi trebuit sa duca în sine la respingerea actiunii (pe motiv ca nu exista actul secret în materialitatea lui), întrucât, asa cum s-a statuat în doctrina si în practica judiciara, chiar daca “în conformitate cu dispozitiile art.1175 si art.1197 simulatia nu poate fi dovedita între partile contractante decât printr-un contra-înscris care sa modifice actul aparent ce se pretinde a fi simulate, nu mai putin de la aceasta regula exista o exceptie, anume situatia în care actul secret a fost încheiat prin frauda, doi ori violenta sau exista un început de dovada scrisa; într-o asemenea situatie devin admisibile proba cu martori si prezumtiile. Or, cele doua situatii de exceptie se regasesc în speta, respectiv încheierea actului public prin violenta psihica (reclamanta aflându-se sub presiunea gasirii unui loc de munca, nu a avut libera alegere a contractului pe care pârâta l-a impus) si inexistenta începutului de dovada scrisa (atât din înscrisurile depuse, cât si din raspunsul la interogatoriu). Desi ar fi trebui analizate ce atare, probele (atât prezumtiile cât si începutul de dovada scrisa) au fost înlaturate de instanta ca fiind insuficiente, fara ca aceasta sa le analizeze utilitatea, pertinenta si concludenta.
Proba în temeiul art.172, prin care a solicitat ca pârâta sa fie obligata sa depuna dovada motivului încetarii contractului cu reclamanta (“reorganizarea activitatii beneficiarului”) a fost respinsa. Proba ar fi demonstrat fictivitatea motivului invocat de pârâta, prin aceea ca imediat pe acelasi post a fost încadrata o alta persoana.
Din raspunsul la interogatoriul administrat pârâtei rezulta fara dubiu ca aceasta a refuzat sa raspunda la anumite întrebari, fapt constatat si de instanta, care însa nu acorda acestei împrejurari nici o semnificatie.
La întrebarea nr. 7 pârâta afirma: “Nu întelegem întrebarea”. Or, acest fel de “raspuns” trebuie interpretat în sensul unui refuz de a raspunde si, de aceea, trebuie aplicat art.225 Cod procedura civila.
Mai mult, la întrebarea nr.12 se afirma ca: “Raspunsul a fost deja furnizat la întrebarea nr.3”. Si acest tip de “raspuns” este evaziv si reprezinta, de fapt, un refuz de a raspunde.
La întrebarile la care pârâta chiar raspunde nu face altceva decât sa sustina teza probatorie a subsemnatei. Contractul încheiat între parti este un contract de munca, iar încetarea raporturilor contractuale a fost abuziva si naste dreptul la despagubiri.
Raspunsul la întrebarea nr.11 pare a fi unul negativ, dar implicit, prin argumentarea adusa, raspunsul este, de fapt, afirmativ, ceea ce echivaleaza cu o recunoastere a celor sustinute de recurenta.
Raspunsul la întrebarea nr.10 arata ca “(…) serviciul oferit de PFA M.l.A. era apreciat în functie de rezultatele activitatii si nu orele consumate pentru realizarea acestuia.” Dar, conform adresei S. din data de 28.12.2006, salariul era compus din doua parti – o parte fixa si una variabila.
Instanta însa a concluzionat ca aplicarea sanctiunii prevazute de art.225 Cod procedura civila., respectiv considerarea ca început de dovada scrisa a acestor raspunsuri (fara sa argumenteze de ce ar aplica aceasta sanctiune si nu pe cea a recunoasterii) nu este relevanta, nici singura si nici coroborata cu celelalte probe administrate în cauza, limitându-si argumentatia la aceasta apreciere insuficienta. Sub acest aspect hotarârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiaza.
Solutia pronuntata (în urma aprecierii gresite a probelor) ignora vointa reala a partilor, care rezulta din modul de a contractului. Se observa ca instanta de fond a refuzat chiar sa constate vointa reala a partilor.
Motivatia merge pâna acolo încât se retine abuzul de drept care ar fi fost savârsit de reclamanta prin introducerea actiunii, argumentând aceasta prin pasivitatea reclamantei pe parcursul derularii contractului. Instanta nu are în vedere argumentele relative la raportul de supusenie real în care reclamanta s-a aflat pe parcursul derularii raportului juridic, situatie care a pus-o în imposibilitate obiectiva de a protesta în vreun fel. Mai mult, prejudiciul creat de modul în care s-a derulat contractul si mai ales de modul în care a fost reziliat de societatea angajatoare, a fost cunoscut de reclamanta doar în momentul încetarii abuzive a contractului.
Instanta de recurs va constata faptul ca Contractul de prestari servicii din 01.07.2007 este, în realitate, un contract de munca:
Din probele administrate rezulta ca, în ultimii 3 ani, ulterior semnarii contractului de servicii, activitatea pe care reclamanta desfasurat-o în relatia cu societatea pârâta s-a derulat în aceleasi conditii ca ale unui raport de munca obisnuit, singura diferenta fiind raportul juridic oficial (public).
În executarea contractului de prestari servicii recurenta-reclamanta:
– a semnat o fisa a postului în calitate de titular al postului, fisa care stabilea pentru lucrator (adica semnatarul ei) responsabilitatile principale, subordonarea ierarhica fata de superiorul direct, responsabilitati privind securitatea si sanatatea în munca etc. (actul este bilateral, fiind impus de angajator, deci are caracteristicile unui act juridic în sensul de instrumentum probationis sau poate fi considerat cel putin un început de dovada scrisa);
– si-a asumat responsabilitatea respectarii regulamentului de ordine interioara;
– a respectat programul de lucru de minim 8 ore zilnic (impus de angajator, nefiind o alegere a reclamantei, asa cum în mod neîntemeiat retine instanta de fond),
– i s-a impus, ca oricarui alt angajat, formularistica si procedura standard a pârâtei cu privire la aprobarea concediilor de odihna;
– a avut spre utilizare din partea societatii angajatoare autoturism de serviciu, laptop, telefon, servicii medicale la o clinica privata achitate de societate, catering, respectiv pachetul de beneficii negociat la angajare;
– salariul era compus dintr-o parte fixa si o parte variabila ce depindea de îndeplinirea anumitor indicatori de performanta, neavând nici o legatura cu “numarul de ore prestate”.
În toata documentatia standard a societatii pârâte era folosita terminologia specifica raporturilor de munca respectiv: (l)subsemnata eram desemnata ca lucrator, angajat sau titularul postului, (2)societatea pârâta era angajator, (3) locul desfasurarii activitatii era locul de munca ocupam efectiv un post în cadrul societatii, (4) se stabileau responsabilitati în sarcina subsemnatei, primeam instructiuni de la angajator.; acestea fiind asa-zisele servicii din Contractul din2007, (5) pozitia subsemnatei în cadrul societatii pârâte era în categoria de middle management, (6) aveam superior direct, (7) remuneratia era salariul.
Doctrina a statuat faptul ca pentru a determina daca ne aflam în cadrul sau în afara unui raport de munca, trebuie verificate urmatoarele împrejurari cu privire la activitatea prestata:
– daca are un caracter ocazional sau de circumstanta:
– daca exclude subordonarea prestatorului muncii fata de beneficiarul acesteia;
– daca se realizeaza uno ictu.
S-a stabilit, astfel, ca existenta oricaruia dintre elementele mentionate ne arata ca am fi în afara unui raport de munca. Or, în speta, nici una din conditiile mentionate nu se regaseste, recurenta a desfasurat activitate în temeiul contractului de servicii neîntrerupt timp de 3 ani, a respectat în aceasta activitate deciziile superiorilor ierarhici (subordonarea ierarhica rezulta din continutul fisei postului). Niciunul din elementele care ar putea oferi indicii cum ca ar fi în afara unui raport de munca nu este prezent în speta, aspecte care nu au fost analizate de instanta de fond în nici un fel.
A aratat în fata instantei de fond aspectele din care rezulta raportul de subordonare în are se afla (în plus fata de semnarea fisei postului, care, ar fi suficienta), respectiv împrejurarea ca societatea pârâta, odata cu semnarea Contractului de prestari servicii, a asigurat asa-zisilor prestatori precum subsemnata, toate serviciile necesare functionarii lor în aceasta calitate deghizata, respectiv: autorizarea ca PFA, administrarea si gestionarea documentelor, întocmirea situatiilor de lucru, întocmirea contabilitatii, a registrelor si formularelor financiar contabile, întocmirea si depunerea declaratiilor fiscale, plata în numele si pe seama noastra a oricaror impozite si taxe, contributii si datorii catre bugetele statului, prin aceasta asigurând climatul unui loc de munca obisnuit si subordonarea totala fata de angajator.
Este evident ca, desi actul oficial purta denumirea de contract de prestari servicii, raportul juridic în care s-a aflat cu societatea pârâta era un raport de munca deghizat, în care avea toate obligatiile aferente unui astfel de raport, fara sa beneficiez de drepturile specifice legislatiei muncii.
Nici aceste aspecte nu au fost analizate de instanta de fond.
Drepturile de care a fost privata prin deghizarea raportului de munca prin contractul de prestari servicii sunt cele privind drepturile de si somaj, dreptul de a nu fi concediata pe perioada concediului medical, dreptul de nu fi concediata pentru motive formale (precum cel invocat de pârâta în notificarea de reziliere), fara nici o justificare reala, dreptul de a ataca decizia de concediere ilegala la instanta competenta.
Astfel, instanta de recurs va constata ca nu exista dubii cu privire la vointa reala a partilor în ce priveste natura raportului juridic derulat, simpla urmarire a modului în care partile au înteles sa îsi îndeplineasca obligatiile asumate va oglindi în mod indubitabil caracterul deghizat al Contractului de prestari servicii.
Semnarea anuala a Fisei postului, a Regulamentului de Ordine Interioara si a angajamentului de respectare a Sistemului de Management al Calitatii ne releva continuitatea existentei elementelor specifice raportului de munca pe întreaga perioada a contractului;
Beneficiile negociate la angajare au existat pe toata perioada derularii contractului;
Compania, prin intermediul superiorului ierarhic, fixa obiectivele ce urmau a fi îndeplinite, respectiv formula de corelare în vederea platii salariului si nu numarul de ore de munca necesare atingerii lor;
Superiorul ierarhic calcula partea fixa si cea variabila a salariului în functie de atingerea obiectivelor fara a fi luate în calcul numarul de ore lucrate si tariful acestora;
Conform vointei partilor (alta decât cea din Contractul de prestari servicii) S. platea partea fixa si cea variabila a salariului în functie de atingerea obiectivelor (împrejurare ce rezulta inclusiv din raspunsul la interogatoriu). Aceasta reprezenta suma neta lunara pe care S. o datora cu titlul de salariu si era calculata de catre superiorul sau ierarhic.
Având în vedere modul în care s-a derulat raportul dintre recurenta si societatea pârâta, a solicitat instantei sa dispuna plata catre subsemnata a sumei totale de 539.352 lei, reprezentând:
II.1. despagubiri rezultând din privarea de beneficiile contributiilor sociale ce ar fi trebuit achitate la nivelul real al salariului de catre pârâta în perioada iulie 2007 pâna la momentul încetarii contractului. La momentul introducerii prezentei apreciaza ca acestea sunt de 479.352 lei, asa cum vor fi aratate în continuare.
a.Prejudiciul provenit din diminuarea valorii pensiei.
Prin plata catre fondul de pensii a contributiei aferente salariului minim pe economie si nu a salariului efectiv platit, a identificat un prejudiciu de 3.16 puncte de care, raportat la vârsta de pensionare (60 de ani), speranta medie de viata (77 ani) si valoarea actuala a punctului de pensie (732,86 lei) reprezinta 472.715 lei conform anexei 1, la care sa adauga prejudiciul creat în valoarea activului personal detinut la SC A.T.-pensii private.
Il.1.b. Prejudiciul provenit din diminuarea ajutorului de somaj.
Prin plata la nivelul salariului minim a contractului de ajutor de somaj am calculat un prejudiciu de 6.637 lei (15 luni 7% sal. mediu brut lunar) conform anexei 2.
II.2. suma de 60.000 lei reprezentând prejudiciul rezultat din derularea ilegala si încetarea abuziva a raportului dintre recurenta si pârâta reprezentând 12 salarii brute compensatorii.
Având în vedere contractul de prestari servicii pe care societatea pârâta l-a impus pentru desfasurarea activitatii în cadrul acestei societati, precum si modul în care acesta a încetat, aceasta a fost prejudiciata în primul rând prin scaderea sanselor de angajare în viitor în aceleasi conditii pecuniare, precum si prin limitarea posibilitatilor de negociere cu potentialii angajatori.
Concret, din cauza discontinuitatii activitatii mentionate în cartea de munca si imposibilitatea dovedirii salariului real, precum si din cauza încetarii abuzive a Contractului, a fost nevoita sa dea explicatii redundante în cadrul interviurilor sau cu ocazia negocierilor cu viitorii angajatori, explicatii care o vor pune pe o pozitie de inferioritate fata de alti candidati, afectându-i credibilitatea. Aceste împrejurari îi vor scadea considerabil sansele de a obtine un asemanator celui pe care îl obtinea în executarea contractului de servicii.
De asemenea, în urma rezilierii contractului de prestari servicii necesitatea încetarii activitatii ca PFA la organele fiscale si oficiul Registrului Comertului, demersuri care necesita timp si cheltuieli suplimentare, datorate exclusiv faptului ca societatea pârâta a impus acest mod de derulare a raporturilor dintre noi.
Nu în ultimul rând, nu a beneficiat de drepturile reglementate de legislatia muncii, în special în ceea ce priveste conditiile de concediere, desi ne aflam în situatia unui raport juridic deghizat, încetarea contractului de servicii s-a realizat de catre societatea pârâta fara nici o justificare (în temeiul unui motiv fictiv) si în perioada concediului medical. Recurenta a fost privata de protectia consacrata în raporturile de munca relative la concedierea din cauze de restructurare a postului sau a activitatii societatii angajatoare. Motivul invocat în adresa de reziliere este unul pur formal, abuziv, având în vedere ca imediat dupa concedierea sa, pe acelasi post a fost încadrata o alta persoana.
Nerespectarea conditiilor încetarii raportului de munca (atât cele de forma, cât si cele de fond) sunt în sine prejudiciabile, raportate însa si la conditiile economice generale, sunt cu atât mai grave, pentru ca, pe de o parte, în perioada imediat urmatoare are sanse minime de a se angaja în conditii similare, iar pe de alta parte, nu a beneficiat de salariile compensatorii obligatorii datorate de angajator în situatia restructurarii activitatii.
Intimata-pârâta a depus concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului.
Nu s-au propus noi dovezi în cauza.
Curtea, vazând prevederile art.312 alineatul 1 teza a II-a Cod procedura civila si apreciind ca în raport de pretentiile deduse judecatii, de probatoriul administrat si de normele juridice relevante, solutia primei instante este legala si temeinica, va respinge recursul ca nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Criticile exprimate în cadrul primului motiv de recurs nu pot fi primite, Tribunalul procedând corect atunci când a respins exceptia de netimbrare a cererii reconventionale, prin intermediul careia s-a solicitat obligarea reclamantei la plata sumelor de bani reprezentând contributii aferente salariului cu majorarile de întârziere aferente.
Litigiul dintre parti face parte din categoria conflictelor de munca, notiune definita de art.248 din Codul muncii, fiind mai precis un conflict de drepturi în sensul alin. 3 al textului legal precitat. Aceasta pentru ca principalul capat de cerere al actiunii introductive de instanta are ca obiect constatarea caracterului deghizat al contractului de servicii din 01.07.2007, fiind în realitate contract de munca. Prin aceasta solicitare, recurenta-reclamanta urmareste sa obtina recunoasterea împrejurarii ca partile au încheiat un contract individual de munca.
Potrivit art.281 din Codul muncii, “jurisdictia muncii are ca obiect solutionarea conflictelor de munca cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea si încetarea contractelor individuale sau, dupa caz, colective de munca prevazute de prezentul cod, precum si a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod”.
Atât actiunea principala cât si cererea reconventionala sunt formulate în cadrul unui proces ce are natura juridica a unui conflict de munca, mai precis un conflict în legatura cu încheierea si executarea unui act juridic despre care se afirma ca ar fi un contract individual de munca. Rezulta ca în speta sunt incidente prevederile art.281 din Legea nr. 53/2003.
Or, art.285 din aceeasi lege statueaza: cauzele prevazute la art.281 sunt scutite de taxa judiciara de timbru si de timbrul judiciar.
Pe cale de consecinta, atât actiunea principala, cât si cererea reconventionala nu sunt supuse cerintei de a fi achitate taxe judiciare de timbru si timbru judiciar.
Scutirea cererii reconventionale de plata acestor taxe se justifica si prin aplicarea regulii “egalitatii de arme” a partilor, ce da continut dreptului la un proces echitabil în sensul art.6 din CEDO, fiind inacceptabil ca în cadrul aceluiasi litigiu una dintre parti sa fie exonerata de obligatia de achitare a taxelor de timbru, iar cealalta sa nu beneficieze de acelasi tratament pentru cererile pe care le formuleaza.
Nici cel de-al doilea motiv de recurs nu este fondat.
Data fiind natura si obiectul pretentiilor deduse judecatii prin cererea principala (constatarea caracterului deghizat al contractului perfectat de partile în proces si plata de despagubiri), depunerea dovezii angajarii de catre intimata-pârâta a unei alte persoane pe postul ocupat de recurenta-reclamanta era nepertinenta (nu avea legatura cu speta) si neconcludenta (nu ar fi oferit elementele necesare solutionarii pricinii).
Ceea ce avea importanta în primul rând era probarea existentei simulatiei si nu a unei împrejurari ulterioare încetarii raporturilor juridice dintre parti, precum cea a pretinsei angajari a altei persoane pe postul avut de recurenta.
Oricum, solicitarea depunerii respectivei dovezi s-a formulat dupa termenul la care partile au propus probe în cursul judecatii în fond, adica dupa prima zi de înfatisare în sensul art.134 Cod procedura civila, iar în speta nu era aplicabila vreuna dintre ipotezele prevazute de art.138 din acelasi cod.
În plus, nu trebuie omis faptul ca în materia litigiilor de munca, sarcina probei este rasturnata în conformitate cu prevederile art.287 din Codul muncii, situatie în care orice deficit de probatoriu este în dezavantajul angajatorului, în masura în care are o asemenea calitate.
În sfârsit, aspectele prezentate în cadrul ultimului motiv de recurs sunt neîntemeiate, teza caracterului simulat al contractului de servicii încheiat de partile în proces neavând fundament si sprijin probator. Pe cale de consecinta, aceeasi concluzie si în privinta capatului accesoriu de cerere privind plata despagubirilor.
Curtea va face aplicatiunea corespunzatoare a dispozitiilor art.3041 Cod procedura civila, ce permit examinarea pricinii sub toate aspectele de catre instanta de control judiciar si în virtutea acestui caracter devolutiv al caii de atac, complinirea motivarii hotarârii atacate.
Nu sunt întrunite cerintele impuse de art.1175 Cod civil pentru a se afirma ca între parti s-au creat raporturi juridice specifice simulatiei. Aceasta operatiune presupune existenta a doua acte care produc efecte juridice concomitent: actul public ce este opozabil tertilor si actul secret care modifica actul public si are putere doar între parti si succesorii lor universali.
Recurenta pretinde ca între partile în proces s-ar fi încheiat în realitate un contract de munca, simulatia realizându-se în acest caz printr-o deghizare totala, ascunzându-se însasi natura actului secret. Cu alte cuvinte, în opinia recurentei-reclamante actul juridic secret este mascat în totalitate de actul public.
Dar în aceasta forma de simulatie, este imperios necesar ca actul public si cel secret sa fi fost perfectate între aceleasi parti. Aceasta conditie obligatorie nu este realizata în speta, întrucât actul public (contractul de servicii) a fost încheiat între intimata-pârâta ca societate comerciala si o persoana fizica autorizata, entitate cu un statut aparte prevazut de Legea nr.300/2004 privind autorizarea persoanelor fizice si a asociatiilor familiale care desfasoara activitati economice în mod independent. Persoana fizica autorizata nu trebuie si nu poate fi confundata cu o persoana fizica, fiind notiuni total distincte, prima fiind definita de legea amintita, iar cea de-a doua prin dispozitiile Decretului nr.31/1954.
Or, potrivit art.10 din Codul muncii, “contractul individual de munca este contractul în temeiul caruia o persoana fizica, denumita salariat, se obliga sa presteze munca pentru si sub autoritatea unui angajator, persoana fizica sau juridica, în schimbul unei remuneratii denumite salariu.”
Rezulta ca o persoana fizica autorizata nu poate avea calitatea de angajat în baza unui contract individual de munca, consecinta fiind aceea ca în cauza de fata nu se poate sustine teza simulatiei în varianta propusa de recurenta, pentru ca actul secret (contractul de munca), în masura în care a fost în fiinta, a avut alte parti decât actul public (contractul de servicii).
Chiar daca s-a trece peste cele ce preced, în cazul simulatiei trebuie sa se dovedeasca existenta a doua acte juridice care produc efecte concomitent. Or, pe baza materialului probator administrat în cauza (înscrisuri, raspunsurile pârâtei la interogatoriu), concluzia este aceea ca între partile în proces s-a perfectat un singur act juridic, intitulat contract de servicii. Asa fiind, teza simulatiei sustinuta de recurenta nu se verifica întrucât avem de a face cu un singur act juridic încheiat de parti.
Art. 16 alineatul 1 si 2 din Codul muncii statueaza:
“(1)Contractul individual de munca se încheie în baza consimtamântului partilor, în forma scrisa, în limba româna. Obligatia de încheiere a contractului individual de munca în forma scrisa revine angajatorului. Angajatorul persoana juridica, persoana fizica autorizata sa desfasoare o activitate independenta, precum si asociatia familiala au obligatia de a încheia, în forma scrisa, contractul individual de munca anterior începerii raporturilor de munca.
(2) În situatia în care contractul individual de munca nu a fost încheiat în forma scrisa, se prezuma ca a fost încheiat pe o durata nedeterminata, iar partile pot face dovada prevederilor contractuale si a prestatiilor efectuate prin orice alt mijloc de proba.”
Coroborând aceste dispozitii legale cu cele ale art. 1 si urm din Legea nr.130/1999, nu poate fi împartasita teza deghizarii totale a unui contract individual de munca. Forma scrisa a contractelor individuale de munca de munca si obligatiile ce revin angajatorului cât priveste înregistrarea si evidenta acestor contracte sunt tot atâtea piedici în calea aparitiei unei astfel de situatii (cea a simulatiei).
Este adevarat ca art.16 alineatul 2 din Codul muncii prevede situatia în care contractul individual de munca nu a fost încheiat în forma scrisa, dar acest text are incidenta doar în acele situatii în care nu s-a perfectat nici un alt act juridic, cerinta care în mod clar nu este îndeplinita câta vreme recurenta afirma ca ne aflam în prezenta unei simulatii, deci a doua acte juridice.
Nimic nu a împiedicat recurenta ca înca de la momentul la care a intervenit pretinsul contract de munca, sa actioneze în acord cu dispozitiile Codului Muncii ori ale Legii nr.130/1999 si sa ceara încheierea în forma scrisa a acestui act si înregistrarea lui la organele competente.
În realitate, de la bun început partile au perfectat un contract care nu are natura juridica a unuia de munca si nici nu poate fi recalificat în acest sens.
Exista mai multe argumente în acest sens.
Contractul în discutie este identic sub aspectul clauzelor sale cu un alt contract de servicii intervenit între intimata-pârâta si SC M.M.C. SRL, conventie care incontestabil este un act juridic comercial.
Extrem de relevant este faptul ca în cuprinsul contractului apare si o clauza compromisorie (art.14.2), din examinarea careia reiese ca eventualele litigii dintre parti se solutioneaza la Curtea de Arbitraj de pe lânga Camera de Comert si Industrie a României. O clauza compromisorie este în totala opozitie cu notiunea de contract individual de munca si cu specificul raporturilor juridice de munca.
Acest ultim aspect coroborat cu împrejurarea ca anterior introducerii cererii de chemare în judecata, recurenta-reclamanta a initiat procedura prealabila a concilierii directe prevazuta de art.720/1 Cod procedura civila si aplicabila doar în cazul litigiilor comerciale, confirma o data în plus faptul ca în prezentul proces nu se poate pune problema existentei unei simulatii, autoarea caii de atac fiind constienta din primul moment ca nu a perfectat un contract de munca, ci unul comercial.
Recurenta face referire si la relatia de subordonare care ar fi existat pe toata perioada derularii contractului de servicii, caracterizata printr-o serie de elemente precum semnarea unei fise a postului, respectarea programului de lucru de 8 ore si a regulamentului de ordine interioara, efectuarea concediului de odihna, luarea spre utilizare a unor bunuri, etc. Toate aceste elemente nu schimba natura contractului de servicii dintr-unul comercial în unul de munca, pentru simplul motiv ca la momentul încheierii conventiei respective si pe parcursul executarii sale, recurenta a actionat în calitate de persoana fizica autorizata, ceea ce înseamna ca relatia de subordonare a vizat aceasta PFA, iar nu pe o persoana fizica în sensul Decretului nr.31/1954 (adica fiinta umana privita ca atare, având deplina capacitate de folosinta si de exercitiu).
Oricum, simpla existenta a raportului de subordonare nu înseamna ca un contract încheiat între doua persoane ar fi automat unul de munca, deoarece un asemenea raport se întâlneste (este caracteristic) si în cazul altor contracte civile sau comerciale.
Referitor la împrejurarea ca Tribunalul nu a înteles sa faca aplicatiunea dispozitiilor art.225 Cod procedura civila, trebuie aratat ca acest text legal este de stricta interpretare si are incidenta doar în cele doua ipoteze pe care le prevede (refuz nejustificat de a raspunde la interogatoriu, neprezentarea în instanta pentru a i se lua interogatoriu) si pe care nu le regasim pe parcursul judecarii pricinii în fond. Intimata-pârâta nu a refuzat sa raspunda la interogatoriu si si-a prezentat în scris raspunsurile pe care a înteles sa le dea întrebarilor cuprinse în interogatoriul conceput de recurenta-reclamanta.
Toate cele ce preced demonstreaza netemeinicia si a celorlalte critici din motivarea recursului privitoare la insuficienta materialului probator, gresita apreciere a acestuia, existenta viciului de consimtamânt al violentei care ar fi fost exercitata asupra recurentei la momentul încheierii contractului.
Nu era necesara administrarea altor dovezi de catre instanta de fond pentru simplul motiv ca actele depuse de parti la dosar erau suficiente si elocvente în a releva împrejurarea ca nu se putea vorbi despre simulatie în forma afirmata de recurenta (deghizare totala).
Cât priveste pretinsa violenta psihica exercitata de catre intimata-pârâta, trebuie aratat ca în cursul judecatii în fond nu s-a invocat un asemenea aspect de fapt si de drept, ceea ce înseamna ca autoarea caii de atac a formulat o cerere noua direct în recurs, cerere ce nu poate fi primita în lumina dispozitiilor art.316 si 294 Cod procedura civila.
