In cazul prestaţiilor succesive sunt aplicabile dispoziţiile art. 12 din Decretul nr. 167/1958, care prevăd că dreptul la acţiune cu privire la fiecare din aceste prestaţii se stinge printr-o prescripţie separată.
(Decizia nr. 1063 din 23 septembrie 2002 – Secţia a V-a comercială)
Prin acţiunea înregistrată la 4.03.2002, reclamanta S.C. “S.” S.A. a chemat-o în judecată pe pârâta S.D., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 4.236.673 lei cu titlu de împrumut nerestituit, a sumei de 4.845.713 lei cu titlu de dobândă neplătită şi a sumei de 11.409.908 lei penalităţi de întârziere, cu cheltuieli de judecată.
în motivarea acţiunii sale, reclamanta a arătat că în baza cererii din data de 20.06.1995 s-a încheiat cu pârâta Contractul de împrumut nr. 397/1995 pentru suma de 6.200.000 lei şi, deşi reclamanta şi-a îndeplinit obligaţia asumată, punând la dispoziţia pârâtei suma necesară cumpărării autoturismului, pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţia de restituire a sumei împrumutate.
Prin Sentinţa civilă nr. 6749 din 16.05.2002, Tribunalul Bucureşti – Secţia comercială a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi, în consecinţă, a respins acţiunea reclamantei ca prescrisă.
în motivarea acestei sentinţe instanţa de fond a reţinut următoarele:
La termenul din data de 11.04.2002, în baza art. 137 alin. 1 din Codul de procedură civilă, coroborat cu art. 3 din Decretul nr. 167/1958, s-a invocat din oficiu excepţia prescripţiei extinctive a dreptului material la acţiune al reclamantei.
Analizând prescripţia, tribunalul a apreciat că dreptul material la acţiune este prescris, întrucât a luat naştere la data de 20.07.1995, iar acţiunea în instanţă a fost introdusă la data de 4.03.2002. Instanţa mai reţine că, la data de 25.08.1998, a operat o întrerupere a termenului general de prescripţie extinctivă, ca urmare a expedierii către pârâtă a Notificării nr. 3021/1998, dată de la care a început să curgă un nou termen de prescripţie extinctivă, conform art. 16 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripţia extinctivă, termen care, conform art. 3 raportat la art. 7 alin. 1 din menţionatul decret, a expirat la data de 25.08.2001.
împotriva Sentinţei civile nr. 6749 din 16.05.2002 a declarat recurs S.C. “S.” S.A., considerând sentinţa civilă atacată ca netemeinică şi nelegală, deoarece instanţa de fond nu a avut în vedere faptul că în speţă este vorba de prestaţii succesive – rate scadente şi neplătite la termen, nesocotind prevederile art. 12 din Decretul nr. 167/1958, conform cărora în atare situaţie dreptul la acţiune cu privire la fiecare din aceste prestaţii se stinge printr-o prescripţie deosebită.
Faţă de desfăşurătorul ratelor scadente depus la dosar, situaţie întocmită conform art. 4 şi 5 din contract, instanţa ar fi trebuit să constate că faţă de data depunerii acţiunii (01.03.2002) cel puţin pentru ratele scadente în perioada 1.03.1999 – 1.03.2002 dreptul la acţiune nu este stins prin trecerea termenului de prescripţie de trei ani, acelaşi regim urmând să fie aplicat şi dobânzii şi penalităţilor. Recurenta precizează că în atare situaţie se află ratele neplătite din perioada 20.03.1999- 20.07.2000, dobânda contractuală şi penalităţile de 0,1% pe zi de întârziere, conform art. 7 din contract.
S-a cerut admiterea recursului, modificarea în tot a Sentinţei civile nr. 6749 din 16.05.2002, în sensul respingerii excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, şi obligarea pârâtei la plata sumelor menţionate mai sus.
Curtea a constatat că în cauză este vorba de un împrumut în lei pentru achiziţionarea unor bunuri mobile, pe care intimata-pârâtă s-a obligat să-l restituie în 60 de rate lunare, din iulie 1995 până în iunie 2000.
Fiind vorba de prestaţii succesive, în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 12 din Decretul nr. 167/1958, care prevăd că: “în cazul când un debitor este obligat la prestaţiuni succesive, dreptul la acţiune cu privire la fiecare din aceste prestaţiuni se stinge printr-o prescripţie deosebită.”
Faţă de aceste dispoziţii exprese aplicabile speţei, Curtea a constatat că în mod greşit instanţa de fond a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune şi a respins acţiunea reclamantei ca prescrisă, fără a face o analiză atentă a prescripţiei pentru fiecare prestaţie în parte.
în consecinţă, s-a admis recursul, s-a casat în tot sentinţa civilă atacată, în sensul că s-a respins excepţia prescripţiei extinctive a dreptului material la acţiune, şi s-a trimis cauza la aceeaşi instanţă pentru continuarea judecăţii.
