Nulitatea contractelor de concesionare încheiate în temeiul O.G. nr. 124/1998, republicată, cu nerespectarea dispoziţiilor legate de calitatea de titular al cabinetului şi condiţiile pe care acesta trebuie să le îndeplinească: contract de muncă pe durată nedeterminată, desfăşurarea efectivă a activităţii în acel spaţiu la data încheierii contractului de cesiune, etc.
Fiind vorba de prestarea unor servicii publice, intervine interesul public şi implicit nulitatea absolută a contractului de concesiune atacat, nelegalitatea neprivind doar persoana medicului ce a ocupat postul, ci şi efectele încheierii contractului de concesiune asupra întregului concurs de rezidenţiat.
Secţia comercială, de administrativ şi fiscal, Decizia nr. 165 din 4 februarie 2011
Prin Sentința nr. 2031/19.11.2009, pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr. 1763/86/2009, s-a respins ca nefondată cererea având ca obiect, anulare act administrativ, formulată de reclamanta SC, în contradictoriu cu pârâții Municipiul Suceava – prin Primar, L.B., C.T., L.L. și V.V.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că reclamanta are calitatea de medic titular al Cabinetului de cardiologie și ecocardiografie generală cu sediul în Policlinica Județeană Suceava și calitatea de concesionar pentru imobilul în care funcționează cabinetul medical.
S-a reținut că pentru o parte din spațiul concesionat reclamantei există încheiate și alte patru contracte de concesiune cu medici ce funcționau în cadrul Spitalului Județean Suceava.
Prima instanță a apreciat că aceste contracte de concesiune, a căror nulitate se invocă, au fost încheiate cu respectarea dispozițiilor O.G. nr. 124/1998 și H.G. nr. 884/2004. De asemenea, a constatat că suprafețele cabinetelor încheiate nu se suprapun.
împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta și a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii și admiterea acțiunii.
în motivarea recursului s-a menționat că la încheierea contractelor de concesiune a căror anulare se solicită, a fost nesocotit dreptul de preferință reglementat de art. 3 alin. (3) din H.G. nr. 884/2004.
De asemenea, s-a invocat nerespectarea dispozițiilor art. 14 alin. (4) și (7) din O.G. nr. 124/1998, ale art. 2 alin. (2) lit. p) din Legea nr. 219/1998 și ale art. 10 din Legea nr. 213/1998.
S-a arătat că potrivit art. 13 alin. (6) din O.G. nr. 124/1998 beneficiază de dreptul de prioritate personalul medico-sanitar încadrat cu contract de muncă pe durată nedeterminată și care își desfășoară efectiv activitatea în spațiile vizate de actul normativ, reclamanta fiind singura care îndeplinea aceste condiții.
S-a prezentat un istoric al ocupării de către reclamantă a postului de medic.
S-a apreciat că sunt nelegale contractele și sub aspectul încălcării dispozițiile art. 20 alin. (3) din Ordinul Ministrului Sănătății și Familiei nr. 153/2003 modificat prin Ordinul Ministrului Sănătății și Familiei nr. 560/2003.
în ce privește obiectul acestor contracte s-a arătat că se suprapune dreptul de concesiune pentru una dintre camerele din litigiu ce fac parte din spațiul aparținând cabinetului de cardiologie.
Pârâții-intimați au depus întâmpinare solicitând respingerea recursului și menționând că și-au înființat cabinete medicale individuale în anul 1999 în timp ce reclamanta și-a înființat cabinet medical individual doar la data de 19.04.2004.
Aceștia au arătat că invocarea dreptului de preferință este prescris, iar intimații aveau drept de prioritate pentru spațiul în litigiu.
Prin încheierea nr. 1051/04.06.2010 dosarul de recurs a fost scos de pe rolul Curții de Apel Suceava și înregistrat sub nr. 1763/86/2009 pe rolul Curții de Apel Tg. Mureș.
Analizând cererea de recurs prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor art. 3041 C.proc.civ., instanța a reținut următoarele:
Reclamanta a solicitat, inițial, prin acțiune constatarea nulității absolute a contractelor de concesiune încheiate în 4 august 2005 între Municipiul Suceava și pârâți pentru imobilul cu destinație de cabinet medical de cardiologie situat în Suceava str. Ștefan cel Mare.
Ulterior, prin precizarea de la fila 60 din dosarul de fond, s-a solicitat și obligarea pârâtului Municipiul Suceava la încheierea unui contract de concesiune pentru întreg imobilul cu destinație de cabinet medical de cardiologie situat în Suceava str. Ștefan cel Mare.
Deși în cauză au fost invocate excepții de către pârâți, acestea fiind soluționate de către prima instanță prin încheiere de ședință neatacată în recurs, obiectul recursului îl constituie fondul cauzei.
Prin Hotărârea nr. 4/2005 a Consiliului Local al Municipiului Suceava, s-a hotărât aprobarea concesionării, fără licitație, publică, a imobilelor în care funcționează cabinete medicale înființate conform O.G. nr. 124/1998, republicată.
în baza aceste Hotărâri și a O.G. nr. 124/1998 republicată, s-au încheiat contracte de concesiune cu pârâții, toate pentru camera 39 din imobilul situat în Suceava str. Ștefan cel Mare, pentru două încăperi în suprafață de 11,31 mp + 2,26 mp.
Potrivit certificatelor de înregistrare emise de Direcția de Sănătate Publică a Județului Suceava de la filele 64-67 din dosarul de fond, reiese că pârâții au înființat cabinete medicale individuale. Nefiind nicio dată menționată pe aceste certificate, confirmarea că ele au fost înființate în anul 1999 este dată de adresa nr. 2743/14.04.2009 emise de Direcția de Sănătate Publică a Județului Suceava.
Reclamanta deține de asemenea, certificat de înregistrare pentru înființarea cabinetului medical individual din 19 mai 2004.
Potrivit art. 5 alin. (2) din H.G. nr. 124/1998 „Actul de înființare a cabinetelor medicale este certificatul de înregistrare în Registrul unic al cabinetelor medicale, care se întocmește și se păstrează de autoritatea sanitară publică, respectiv de direcțiile sanitare județene sau de Direcția Sanitară a Municipiului București. O copie de pe certificatul de înregistrare se înmânează titularului cabinetului medical”.
Reclamanta a încheiat, de asemenea, contract de concesiune pentru camera 37 și ½ din camera 38 din imobilul situat în Suceava str. Ștefan cel Mare, pentru suprafața de 12,38 mp + 5,66 mp, la data de 3 august 2005.
Reclamanta a solicitat încheierea unui contract de concesiune și pentru camerele 27 și 38 în suprafața totală de 35 mp, această cerere fiind respinsă de autoritatea administrativă.
Un istoric al situației spațiului în litigiu a fost prezentat prin adresa nr. 197/10.01.2011 a Direcției de Sănătate Publică a Județului Suceava, din care reiese că spațiile cabinetelor în litigiu se află într-o clădire care reprezenta în 1998 policlinica și ținea de Spitalul Județean Suceava; – pensionându-se medicul cardiolog dr. V.T., care avea normă întreagă în policlinică, în 1998 a fost scos la concurs național de rezidențiat, secțiunea B, postul de medic cardiolog cu normă de bază în policlinică; – conform Ordinului Ministrului Sănătății nr. 163/16.03.1999, în urma concursului național de rezidențiat susținut în data de 31.01.1999, medicul str. C.C.S. (atunci S.) a reușit să ocupe acest post.
Medicii din policlinică în această perioadă erau angajații Spitalului Județean Suceava, drept urmare reclamanta C.C.S., în urma declarării ca fiind reușită la concursul de rezidențiat pe postul de medic cardiolog în policlinică, a fost încadrată la Spitalul Județean Suceava cu contract de muncă în care se stipula că va fi plătită pe perioada rezidențiatului de către Spitalul Județean Suceava, iar aceasta era obligată ca din momentul obținerii titlului de medic specialist cardiolog să lucreze minimum 5 ani în cabinetul medical de cardiologie din policlinică. Singurul medic cardiolog cu post, respectiv norma de bază în policlinică după pensionarea medicului cardiolog dr. V.T. a fost și este doamna dr. C.C.S.
în iunie 1999, li s-au atribuit în comodat spații în policlinică unor medici cardiologi care au norma de bază în Spitalul Județean Suceava pentru a efectua consultații și face recomandări terapeutice de cardiologie în policlinică după-masa, în afara programului de lucru din spital; dr. B.L., dr. L.L., dr. T.R.C., dr. V.V.
Prin Ordinul Ministrului Sănătății nr. 500/30.04.2004 reclamanta a fost confirmată în funcția de medic specialist, moment în care, conform contractului de muncă nr. 5522 încheiat în 23.03.1999 trebuia să i se pună la dispoziție spațiul cabinetului medical de cardiologie din policlinică pentru ca reclamanta să-și înceapă desfășurarea activității medicale. în baza adeverinței de conformitate nr. 15.699/13.05.2004, eliberată de Primăria Municipiului Suceava, D.S.P. Suceava înregistrează în Registrul unic al cabinetelor medicale din România, Cabinetul medical individual de cardiologie „Dr. SCC.” la data de 19.05.2004.
Prin adresa nr. 17.662/15.06.2004 D.S.P. Suceava a notificat Primăria Municipiului Suceava cu privire la faptul că singurul medic care are post (norma de bază) în policlinică este doamna dr. C.C.S., ceilalți medici având norma de bază și contractele de muncă în Spitalul Județean Suceava.
Potrivit art. 2 din H.G. nr. 884/2004, „(1) Concesionarea imobilelor în care funcționează cabinetele medicale înființate conform Ordonanței Guvernului nr. 124/1998, republicată, cu completările ulterioare, prevăzute la art. 1 alin. (1), se face fără licitație publică și potrivit dispozițiilor prezentei hotărâri. (2) Spațiile concesionate potrivit alin. (1) vor fi utilizate doar în scopul desfășurării de activități medicale”.
Art. 3 alin. (3) din H.G. nr. 884/2004 prevede următoarele: „Calitatea de concesionar o are medicul titular al cabinetului sau cel delegat de medicii asociați, care funcționează în spațiul ce face obiectul concesionării, aceștia având drept de preferință față de alți medici”.
Din acest text de lege reiese că dreptul de preferință pentru încheierea contractului de concesiune îl are medicul titular al cabinetului sau cel delegat de medicii asociați ce funcționează în spațiu.
O.G. nr. 124/1998 reglementează în art. 2 alin. (3) noțiunea de cabinete asociate „Cabinetele individuale se pot asocia, formând cabinete medicale asociate, în scopul exercitării în comun a activității și al asigurării accesului permanent al pacienților la servicii medicale complete. Medicii titulari ai unor cabinete asociate își păstrează drepturile și responsabilitățile individuale prevăzute de lege”.
Deoarece nu s-a făcut nicio dovadă în sensul că cele patru cabinete individuale ale pârâților ar fi constituite în cabinete asociate în sensul legii (art. 1 alin. (3) lit. c) din O.G. nr. 124/1998), înseamnă că putea fi subiect al contractului concesionat doar medicul titular al cabinetului.
Acordul de voință de la fila 79 din dosarul de recurs al Curții de Apel Târgu Mureș nu îndeplinește condițiile specifice asocierii, în sensul prevăzut de lege, deoarece vizează doar împărțirea timpului de folosință a spațiului, nu asocierea cabinetelor medicale individuale.
Reclamanta este medicul titular al cabinetului având în vedere istoricul descris mai sus.
Potrivit dovezii de la fila 308 din dosarul de fond (adresa nr. 6080/12.05.2004 a D.S.P. Suceava), reclamanta a dobândit calitatea de medic specialist prin Ordinul nr. 500/30.04.2004 al Ministrului Sănătății.
Art. 14 alin. (6) din O.G. nr. 124/1998 prevede că: „Personalul medico-sanitar care, la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe, este încadrat cu contract de muncă pe durată nedeterminată și își desfășoară efectiv activitatea în spațiile menționate beneficiază cu prioritate de prevederile alin. (2)-(5)”.
Alin. (2)-(5) se referă la concesiunea acestor spații. Aceleași dispoziții se regăsesc și în art. 13 din Legea nr. 629/2001.
Reclamanta este singura care îndeplinește aceste condiții pentru spațiul în litigiu, respectiv deține un contract de muncă pe durată nedeterminată și își desfășura efectiv activitatea în acel spațiu la data încheierii contractului de concesiune.
Drepturile reclamantei de a ocupa postul, în raport de dispozițiile legale mai sus menționate și de istoricul prezentat se naște de la data la care a avut loc concursul de rezidențiat pe post, devenind singurul titular pentru cabinetul în litigiu.
Pârâții sunt titulari de post însă în alt spital, iar faptul că a prestat servicii timp de 4 ani în același spațiu cu reclamanta nu influențează în nici un fel dreptul acesteia în sensul prevăzut de art. 3 alin. (3) din H.G. nr. 884/2004.
Potrivit adresei nr. 30177/17.01.2011 a municipiului Suceava cabinetul de cardiologie avea nr. 37 în anul 2003, aspect ce reiese din protocolul de preluare iar cabinetul de neurologie avea nr. 41.
Ambele cabinete sunt formate din trei camere, fiind amplasate unul în fața celuilalt, nefiind vorba de nici o suprapunere, așa cum se susține de către pârâți.
Acest aspect reiese și din schița de la fila 87 din dosarul de recurs.
în urma renumerotării camerelor, vechea numerotare cu nr. 37 pentru cele trei camere aparținând Cabinetului de cardiologie este 37, 38, 38/A( sau 38 bis).
Instanța va avea în vedere această numerotare la pronunțarea hotărârii.
Față de cele mai sus menționate constatăm că cele 4 contracte de concesiune s-au încheiate cu pârâții cu nerespectarea dispozițiilor legale mai sus menționate, aceștia nefiind medici titulari pentru spațiul în litigiu.
Fiind vorba de prestarea unor servicii publice și de desfășurarea unei activități de către reclamantă, în calitate de medic, ca urmare a susținerii unor examene, constatăm că e vorba de un interes public și implicit de o nulitate absolută în ceea ce privește actele administrative atacate.
Dacă s-ar susține că este vorba doar de o nulitate relativă, așa cum susțin pârâții, ar însemna să rămână fără eficientă juridică toate procedurile legate de susținerea unor examene în specialitate și de încadrarea cu contract de muncă pe un post care are legătură directă cu spațiul afectat desfășurării activităților medicului ce a ocupat postul, respectiv reclamanta.
în aceste condiții, nelegalitatea nu privește doar persoana ce a ocupat acest post, ci efectele încheierii contractelor de concesiune afectează întregul concurs de rezidențiat, prin nerecunoașterea implicită a rezultatelor persoanelor care au participat la acest concurs.
Având în vedere faptul că în spațiul în litigiu funcționa un singur medic cardiolog în anul 1998, iar postul de medic cardiolog cu normă întreagă de bază în policlinică a fost scos la Concursul Național de Rezidențiat, iar reclamanta a ocupat acest post, aceasta este îndreptățită să folosească întreg spațiul afectat Cabinetului de Cardiologie, situație în care este îndreptățită și cererea sa de încheiere a unui contract de concesiunea având ca obiect întreg spațiul afectat desfășurării activității sale medicale.
în consecință, instanța constată că cele patru contracte de concesiune a căror nulitate absolută se solicită a se constata, sunt nelegale, fiind încheiate cu nerespectarea dispozițiilor legale mai sus menționate, astfel că, în baza art. 312 alin. (1)-(3) C.proc.civ., instanța va admite recursul, va modifica în tot hotărârea atacată și va admite acțiunea în sensul constatării nulității absolute a contractelor de concesiune și a obligării pârâtului Municipiul Suceava la încheierea Contractului de Concesiune pentru întreg spațiul afectat Cabinetului de Cardiologie din imobilul în litigiu.
în baza art. 316 raportat la art. 298 și la art. 274 C.proc.civ., instanța a obligat pârâții, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată constând în taxe judiciare achitate la fond și în recurs.