Prin sentinţa civilă nr. 456/15.03.2011 pronunţată de Tribunalul Bacău în dosarul 8980/110/2010 a fost respinsă excepţia privind lipsa calităţii procesuale pasive a Consiliului Local Bacău, a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamanţii T.M., H.M. prin reprezentantul Sindicatul Liber din Învăţământul Judeţului Bacău în contradictoriu cu pârâţii Grădiniţa cu Program Normal Spiru Haret, Consiliul Local Bacău şi Municipiul Bacău, fiind obligată pârâta Grădiniţa cu Program Normal Spiru Haret să calculeze şi să plătească reclamanţilor indemnizaţia de concediu de odihnă în cuantum nediminuat cu 25% pentru perioada de concediu efectuată până la data de 2.07.2011 inclusiv. Prin aceeaşi hotărâre au fost obligaţi pârâţii Consiliul Local Bacău şi Municipiul Bacău să asigure finanţarea plăţii sumelor susmenţionate.
Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut următoarele:
Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocate în cauză instanţa a reţinut că pârâtul Consiliul local este autoritatea deliberativă a unităţii administrativ – teritoriale, aceasta din urmă având atât personalitate juridică, cât şi patrimoniu propriu. Prin urmare Consiliul local al municipiului Bacău a fost chemat în judecată tocmai în considerarea calităţii acestuia de organ deliberativ al unităţii administrativ teritoriale, deci, în reprezentarea unităţii administrativ – teritoriale, aspect ce reiese, în mod neîndoielnic, din modul de formulare a cererii introductive de instanţă. Potrivit dispoziţiilor art. 16 din H.G. nr. 2192/2004 se prevede că „finanţarea unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităţilor administrativ – teritoriale, în a căror rază îşi desfăşoară activitatea, de la bugetul de stat şi din alte surse potrivit legii”. Or, reclamanţii, urmăresc obţinerea unor surse financiare de la bugetul local. Pe de altă parte, Consiliul local, potrivit art. 36 alin.(4) din Legea nr. 215/2001, este cel care aprobă, la propunerea primarului, bugetul local, virările de credite, modul de utilizare a rezervei bugetare şi contul de încheiere a exerciţiului bugetar. Aceste atribuţii au fost avute în vedere de către reclamanţi pentru a solicita, în contradictoriu cu acest pârât, admiterea acţiunii. Un argument în plus în acest sens îl reprezintă împrejurarea că, s-a precizat în acţiune că acest pârât este reprezentant prin primar, fiind deci evident că, reclamanţii au privit consiliul local ca pe organ deliberativ al unităţii administrativ teritoriale, înţelegând să nominalizeze în acţiune cele două autorităţi (cea deliberativă şi cea executivă), care conturează voinţa unei persoane juridice.
Pentru argumentele mai sus expuse, instanţa a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtul Consiliul local Bacău.
Cu privire la fondul cauzei, instanţa a reţinut că acţiunea de faţă este întemeiată în parte, pentru următoarele considerente:
În baza prevederilor Legii nr. 118/2010, cuantumul brut al salariilor/soldelor/ indemnizaţiilor lunare de încadrare, indemnizaţii şi alte drepturi salariale, stabilite conform Legii nr. 330/2009 şi ale O.U.G. nr. 1/2010, se diminuează cu 25%. Personalul din sectorul bugetar beneficiază de indemnizaţie pentru concediu de odihnă, stabilită în baza prevederilor H.G. nr. 250/1992.
Astfel, potrivit art. 7 din H.G. 250/1992, pe durata concediului de odihnă, salariaţii au dreptul la o indemnizaţie calculată în raport cu numărul de zile de concediu înmulţite cu media zilnică a salariului de bază şi sporurile de care beneficiază conform legii, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu de odihnă.
H.G. nr. 250/1992 este actul normativ aplicabil personalului angajat din instituţiile publice, deci şi personalului din învăţământ, iar indemnizaţia pentru concediu de odihnă se raportează la salariul de bază aferent lunii în care se efectuează concediul de odihnă, calculată ca medie zilnică.
În acelaşi sens, conform prevederilor pct. 21, 22 şi 23 din Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învăţământ, date în aplicarea art. 103 din Legea nr. 128/1997 şi a H.G. nr. 250/1992, aprobate cu O.M.E.N. nr. 3251/1998:
„21. Pe durata concediului de odihnă, cadrele didactice au dreptul la o indemnizaţie, calculată în raport cu numărul zilelor de concediu înmulţite cu media zilnică a salariului de bază, a sporului de vechime şi, după caz, a indemnizaţiei pentru funcţia de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu; în cazul în care concediul de odihnă se efectuează în cursul a două luni consecutive, media veniturilor se calculează distinct pentru fiecare lună în parte.
22. Media zilnică a veniturilor se stabileşte în raport cu numărul zilelor lucrătoare din fiecare lună în care se efectuează zilele de concediu de odihnă.
23. În calculul indemnizaţiei concediului de odihnă acordat personalului didactic se iau în considerare şi sporurile care fac parte din salariul de bază, conform Legii nr. 128/1997.”
De altfel, şi Legea nr. 53/2003 precizează că indemnizaţia de CO nu poate fi mai mică decât salariul de bază, indemnizaţiile si sporurile cu caracter permanent cuvenite pentru perioada respectiva, prevăzute în contractul individual de muncă.
Cum prin Legea nr. 118/2010 se stabileşte reducerea cu 25% a tuturor cheltuielilor aferente drepturilor de natură salarială, rezultă că se reduc cu 25% indemnizaţiile de concediu de odihnă efectuat după data intrării în vigoare a Legii nr. 118/2010.
Legea nr. 118/2010, prevede diminuarea cu 25% a drepturilor de natură salarială, inclusiv indemnizaţia de concediu de odihnă ce se cuvine pentru perioada în cauză, în speţă indemnizaţii ce se cuvin pentru lunile de concediu (iulie şi august).
În aceste condiţii, chiar dacă angajatorul este obligat să acorde indemnizaţia de concediu cu 5 zile înainte de data începerii concediului, nu înseamnă că salariatul ar avea dreptul la o indemnizaţie integrală fără a aplica dispoziţiile Legii nr. 118/2010.
Trebuie avut în vedere că, în conformitate cu prevederile art. 103 din Legea nr. 128/1997 şi ale Normelor metodologice în cauză, personalul didactic poate beneficia de concediu de odihnă în oricare din vacanţele şcolare şi nu numai în vacanţa de vară.
Pentru argumentele mai sus expuse, în temeiul art. 281-289 Codul muncii, art. 1 din Legea 118/2010 şi O.U.G. nr. 1/2010, instanţa a admis în parte acţiunea, a obligat pârâta unitatea şcolară să calculeze şi să plătească îndemnizaţia de concediu de odihnă, în cuantum nediminuat cu 25%, pentru perioada de concediu efectuat până la data de 2.07.2010, inclusiv, obligând pârâţii Consiliul local şi Unitatea administrativ teritorială la asigurarea finanţării plăţii sumelor mai sus menţionare.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs în termen legal, reclamanţii prin reprezentantul Sindicatul Liber din Învăţământul Judeţului Bacău, scutit de plata taxei de timbru conform art. 15 lit. a din Legea 146/1997.
În motivarea recursului, reclamanţii, prin reprezentant, au susţinut că dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 118/2010 nu sunt aplicabile în cazul indemnizaţiilor pentru concediu de odihnă, fiind un drept de natură salarială acordat anual, în timp ce textul de lege menţionat face trimitere la orice fel de indemnizaţie lunară şi de încadrare. Pe de altă parte, s-a susţinut că instanţa de fond trebuia să reţină că dreptul reclamanţilor de a obţine plata indemnizaţiei de concediu s-a născut cu cel puţin 5 zile anterior plecării în concediu, conform H.G. nr. 250/1992, iar întârzierea plăţii din cauza lipsei de fonduri nu justifică aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 118/2010.
Intimaţii, legal citaţi, nu au fost prezenţi sau reprezentaţi în faţa instanţei şi nu au formulat cereri în cauză.
Examinând recursul formulat pentru motivele arătate, în condiţiile art. 304, 3041 Cod procedură civilă, instanţa l-a apreciat ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Cu privire la fondul cauzei instanţa a constatat că dispoziţiile art.1 alin.1 din Legea nr.118/2010 reglementează diminuarea de 25% nu numai a cuantumului brut al indemnizaţiei lunare de încadrare, ci şi al altor indemnizaţii şi drepturi salariale, în conformitate cu prevederile Legii cadru nr.330/2009.
Astfel, în anexa II/1.4 la secţiunea Sporuri şi alte drepturi ale personalului didactic din învăţământ – pct.14 este stabilit şi dreptul la concediul de odihnă, printre drepturile cărora le sunt corespunzătoare obligaţii ce afectează sistemul de salarizare a personalului din sectorul bugetar.
În acest cadru normativ, nu se poate reţine susţinerea reclamanţilor privind neaplicarea art.1 din Legea nr.118/2010.
Împrejurarea că, potrivit dispoziţiilor art.7 alin.5 din H.G. nr.250/1992, ale art.145 din Codul muncii, indemnizaţia de concediu se plăteşte cu cel pentru 5 zile lucrătoare înainte de plecarea în concediu, nu este un motiv să afecteze modul de aplicare a dispoziţiilor Legii nr.118/2010. Astfel, potrivit dispoziţiilor pct. 21-23 din anexa 1 a Ordinului M.E.N. nr.3251/1998, indemnizaţia pentru concediul de odihnă, în cazul cadrelor didactice, se calculează în raport de numărul zilelor de concediu înmulţite cu media zilnică a salariului de bază, a sporului de vechime şi, după caz, a indemnizaţiei pentru funcţia de conducere luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu.
În consecinţă, criteriul esenţial avut în vedere constă în drepturile corespunzătoare lunii calendaristice în care se efectuează zilele de concediu. Drept urmare, stabilirea obligaţiei angajatorului de plată anticipată a indemnizaţiei pentru concediul de odihnă nu afectează existenţa şi întinderea acestuia, ci reprezintă concretizarea executării obligaţiei corespunzătoare dreptului la indemnizaţie în conformitate cu dispoziţia în favoarea creditorului obligaţiei referitoare la termenul de executare.
Chiar în condiţiile plăţii anticipate a indemnizaţiei de concediu, potrivit dispoziţiilor arătate, întinderea acesteia se stabileşte potrivit dispoziţiilor speciale indicate anterior, respectiv ale pct.21-23 din anexa 1 a Ordinului M.E.N. nr.3251/1998.
Reţinând că dispoziţiile Legii nr.118/2010 au intrat în vigoare la data de 3.07.2010, indemnizaţia de concediu raportată la lunile în care se efectuează concediul (iulie-august) este afectată de diminuarea de 25% doar pentru perioada ulterioară intrării în vigoare a Legii nr.118/2010.
În consecinţă, stabilirea de către prima instanţă a obligaţiei de calcul şi de plată a indemnizaţiei de concediu de odihnă în cuantum nediminuat cu 25% pentru perioada de concediu efectuată până la data de 2.07.2010 inclusiv, este conformă dispoziţiilor legale menţionate.
Faţă de aceste motive în temeiul art.312 alin.1 Cod procedură civilă a fost respins recursul reclamanţilor ca nefondat.
