Poşta Română nu are drept exclusiv de a preda serviciile poştale, inclusiv trimiterile prin corespondenţă, astfel că, activitatea desfăşurată de societăţile de curierat, având codul 5320, acoperă şi trimiterile de corespondenţă. În interpretarea dată de art. 104 C.proc.civ., însă, salariatul societăţi de curierat care preia corespondenţa şi atribuie data depunerii acesteia nu poate fi asimilat cu funcţionarul oficiului poştal.
Părţile litigante pot comunica instanţelor actele procedurale proprii prin intermediul serviciilor poştale efectuate de societăţile de curierat, condiţia fiind aceea ca ele să fie prezentate registraturii instanţei judecătoreşti în termenul legal sau cel stabilit de judecător.
Atribuirea datei certe a depunerii corespondenţei în raport de care se poate aprecia îndeplinirea în termen a actelor de procedură poate fi făcută după cum prevede art. 104 C.proc.civ., doar de oficiul poştal.
Secţia comercială, de administrativ şi fiscal, Decizia nr. 578 din 29 martie 2011
Prin Sentința nr. 3323/24.11.2010 a Tribunalului Comercial Mureș, s-a admis contestația creditoarei SC P. SRL, împotriva tabelului de obligații al debitoarei SC T.S. SRL, s-a constatat că declarația de creanță a creditoarei a fost introdusă în termenul legal, fiind modificat tabelul în sensul înscrierii cu caracter definitiv a creditoarei, cu suma de 4.413.034,05 lei, creanță cu rang de prioritate prevederile de art. 123 pct. 7 din Legea nr. 85/2006.
S-a constatat că, odată cu această modificare a încetat înscrierea provizorie a creanței de 35.922,47 lei, înscrisă în baza Sentinței nr. 83/2010 a judecătorului sindic, pronunțată în dosarul de față, creditoarea fiind îndreptățită și la plata cheltuielilor de judecată.
în considerentele hotărârii atacate sa-u reținut următoarele considerente :
Prin Sentința nr. 83/2010 a Tribunalului Comercial Mureș, pronunțată de judecătorul sindic, în prezentul dosar, a fost admisă provizoriu creanța SC P. SRL, în cuantum de 34.989,67 lei și 932,8 lei penalități de întârziere și a fost respinsă excepția tardivității contestației creditoarei, apreciindu-se că dispozițiile legii speciale (nr. 85/2006), se completează cu cele ale legii generale, respectiv art. 104 C.proc.civ.
S-a arătat că, expedierea declarației de creanță prin firma de curierat rapid echivalează cu trimiterea poștală prin intermediul oficiilor poștale, în acest sens fiind și CAEN 5320 de care beneficiază societatea de curierat; astfel că, depunerea declarației de creanță la data de 30.11.2011, potrivit plicului poștal și a recipisei de expediere, constituie în fapt o înregistrare a declarației în termenul legal.
în ceea ce privește fondul pretențiilor, s-a apreciat că pretențiile SC P. SRL sunt întemeiate, astfel încât urmează să se dispună înscrierea creditoarei cu suma de 4.413.034,05 lei, date fiind raporturile juridice contractuale care au existat între părțile litigante.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termenul legal, SC T.S. SRL, criticând ca nelegală hotărârea atacată, susținând în esență că, deși termenul de admitere a creanțelor fixat prin încheierea nr. 64/C/1.10.2009, a fost stabilit la 30.11.2009, SC P. SRL a înregistrat creanța la 8.12.2009, și că judecătorul sindic a făcut o greșită aplicare a prevederilor art. 104 C.proc.civ., extinzând sfera serviciilor poștale, derulate prin Poșta Română, la serviciile prestate de alte societăți comerciale, de natura celora efectuate de SC S.T.C. SRL Aceasta, deși prin Decizia nr. 293/2009 a Președintelui A.N.A.R.C., Compania Națională Poșta Română a fost desemnată, în considerarea prevederilor art. 12 din O.G. nr. 31/2002, furnizor de serviciu universal în domeniul serviciilor poștale, de la 26.04.2009 până la 31.12.2012.
S-a mai arătat că, codul CAEN 5320, atribuit societății de transport, este diferit de cel al Poștei Române, respectiv cod 5310.
Cu privire la fondul cauzei, s-a arătat că, instanța de fond nu a respectat principiul legalității părților, în administrarea probelor, SC P. SRL fiind favorizată prin administrarea probei testimoniale; că sumele înscrise în tabelul de obligații nu sunt datorate creditoarei, întrucât recurenta nu a fost notificată cu privire la efectuarea recepției și ca atare, nu a acceptat facturile fiscale emise de creditoare; și că, de asemenea, în mod eronat, a reținut prima instanță, că SC P. SRL și-ar fi îndeplinit cu bună credință obligațiile contractual asumate, fiind astfel interpretat greșit prin înțelesul clauzelor contractuale.
Prin întâmpinare, intimata SC P. SRL, a solicitat respingerea recursului, susținând că declarația de creanță a fost depusă în termenul legal, prin intermediul societății comerciale de curierat rapid, care avea dreptul de a presta servicii poștale de natura celui în cauză.
în ceea ce privește excepția tardivității contestației la tabloul preliminar al creanțelor, s-a arătat că nu este posibilă invocarea acestei excepții, dată fiind soluționarea sa prin Sentința nr. 83/14.01.2010, care nu face obiectul controlului judiciar în prezenta cauză.
Referitor la fondul cauzei, s-a arătat că, în mod just, instanța de fond a reținut realitatea serviciilor ce au format obiectul contractului, lucru care de altfel a fost cunoscut de SC T.S. SRL, care însă a refuzat plata facturilor emise întrucât s-a creat o situație litigioasă de către SCK. SRL.
Examinând hotărârea atacată, prin prisma acestor considerente, precum și din oficiu, potrivit art. 3041 C.proc.civ., Curtea a constat următoarele:
Având în vedere excepția tardivității formulării cererii de admitere a creanței, invocată de recurentă, Curtea a apreciat că se impune soluționarea prioritară a acesteia, dată fiind obligația procedurală instituită prin dispozițiile art. 137 alin. (1) C.proc.civ.
Aceasta este, de altfel, singura excepție asupra căreia este chemată să se pronunțe Curtea întrucât, prin Sentința nr. 83/14.01.2010 a Tribunalului Comercial Mureș, pronunțată în dosarul nr. 1123/1371/2009, s-a respins excepția tardivității contestației la tabelul preliminar de obligații, formulată de creditoarea SC P. SRL, hotărâre rămasă irevocabilă prin nerecurare.
Revenind la excepția tardivității declarației de creanță formulată de creditoarea SC P. SRL, este de observat că aceasta a fost depusă la societatea de curierat rapid la data de 30.11.2009, fiind ulterior înregistrată la instanță la data de 8.12.2009, cu depășirea termenului stabilit de către judecătorul sindic prin încheierea nr. 64C/01.10.2009, respectiv 30.11.2009.
Așadar, chestiunea dedusă judecății, în raport de care a fost soluționată excepția și de către judecătorul sindic, este aceea de a stabili dacă depunerea actului de procedură (în speță declarația de creanță) la o societate de curierat rapid, abilitată legal să presteze servicii poștale, echivalează, în ceea ce privește atribuirea de dată certă, cu datat ce este conferită de Poșta Română, având în vedre în acest caz și dispozițiile art. 104 C.proc.civ.
în acest sens, sunt relevante în cauză dispozițiile art. 149 din Legea nr. 85/2006, potrivit cărora dispozițiile prezentei Legi se completează, în măsura compatibilității lor, cu cele ale Codului de procedură civilă. Or, în acest caz, este cert că norma de trimitere vizează și ipoteza legală pre-citată, prevăzută de art. 104 C.proc.civ., însă în acest caz se impune stabilirea conținutului noțiunilor de „poștă” și „serviciu poștal” din cuprinsul acesteia.
Astfel, potrivit art. 2 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 31/2002, serviciile poștale sunt serviciile destinate publicului, constând în colectarea, sortarea, transportul și livrarea la destinatari a trimiterilor poștale, efectuate cu caracter profesional și în scopul obținerii de profit.
Furnizorul de servicii poștale este definit potrivit art. 2 alin. (1) lit. p) din O.G. nr. 31/2002, ca fiind orice persoană, fizică sau juridică, a cărei activitate constă, în tot sau în parte, în prestarea de servicii poștale.
Pe de altă parte, potrivit codului CAEN, societății ce a prestat serviciul de transport al declarației de creanță, SC S. T.C. SRL, aceasta are obiect de activitate „alte activități de poștă și de curier”, având codul 5320, iar Compania Națională Poșta Română S.A. desfășoară „activități poștale sub obligativitatea serviciului universal”, având cod 5310.
Distincția este relevantă întrucât, într-adevăr, Compania Națională Poșta Română S.A. a fost desemnată ca furnizor de serviciu universal în domeniul serviciilor poștale, așa cum acest serviciu este definit de art. 2 lit. q) din O.G. nr. 31/2002, prin Decizia nr. 293/2009 a Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații.
Demn de remarcat, este, însă, faptul că, în ceea ce privește drepturile rezervate furnizorului serviciului universal, așa cum acestea sunt stabilite de Cap. IV al O.G. nr. 31/2002 și, respectiv art. 5 alin. (1) din Decizia nr. 293/2009 a Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații, Compania Națională Poșta Română S.A. beneficiază, până la data de 31.12.2010, de dreptul exclusiv de a presta servicii poștale având ca obiect trimiteri de corespondență, indiferent dacă livrarea acestora este accelerată sau nu, a căror greutate este mai mică de 50 grame și al căror tarif este mai mic de 2 lei (art. 5 alin. (1) lit. a)).
Așadar, în privința trimiterilor de corespondență de natura celei din prezenta cauză (declarație de creanță și înscrisurile anexate), Poșta Română nu are drept exclusiv de a presta aceste servicii poștale, astfel încât activitatea desfășurată de societatea de curierat,având codul 5320, acoperă și trimiterile de acest gen. însă, revenind la prevederile art. 104 C.proc.civ., se impune precizarea că salariatul societății care preia corespondența și atribuie data depunerii acesteia nu poate fi asimilat cu funcționarul oficiului poștal.
Această precizare se impune întrucât este cert că trimiterile de corespondență către instanța de judecată sunt permise de legiuitorul român pentru considerentele expuse anterior. Nimic nu poate împiedica vreuna dintre părțile litigante să comunice instanței actele procedurale proprii prin intermediul serviciilor poștale efectuate de societăți de curierat, condiția fiind însă că acestea să fie prezentate registraturii instanței judecătorești în termenul legal sau în termenul stabilit de judecător.
Pe de altă parte, atribuirea datei certe a depunerii corespondenței, în raport de care se poate aprecia îndeplinirea în termen a actelor de procedură, poate fi făcută după cum prevede art. 104 C.proc.civ., doar de oficiul poștal.
O soluție contrară nu poate fi împărtășită, întrucât textul legal cuprins în C.proc.civ. este de strictă interpretare, și extinderea sferei persoanelor (fizice sau juridice) care să preia corespondența și să certifice realitatea datei depunerii acesteia ar însemna o nepermisă adăugare la lege.
De altfel, nu se poate susține, cu suficient temei, că prevederile art. 104 C.proc.civ. nu ar corespunde realităților societății actuale și că interpretarea acestora ar trebui să fie mult mai largă, aceasta întrucât legiuitorul avea posibilitatea să intervină în acest sens și să modifice textul legal, un ultim prilej fiind adoptarea Legii nr. 202/2010, cu atât mai mult cu cât prin această Lege a urmărit accelerarea derulării procedurilor judiciare.
în altă ordine de idei, se impune a fi subliniată și distincția existentă între răspunderea furnizorului de servicii poștale după natura acestuia, persoană fizică sau juridică, respectiv Poșta Română. Astfel, dacă primei categorii îi este angajată răspunderea contractuală pentru eventuale îndepliniri defectuoase sau neîndeplinirea culpabilă a serviciului poștal, pentru Poșta Română răspunderea este reglementată de Cap. VI din Contractul Cadru și acoperă o sferă mai mare a pagubelor pricinuite expeditorului.
în plus, și funcționarul poștal este ținut să răspundă pentru neîndeplinirea, conform cu dispozițiile legale, a atribuțiilor ce-i revin, acesta fiind obligat la o diligență sporită, legată, implicit, de posibile răspunderi ale Poștei Române.
Având în vedere considerentele expuse, Curtea a constat că nu poate avea calitatea de agent procedural (cu consecința principală a acordării de dată certă, față de care se apreciază îndeplinirea sau neîndeplinirea unui act de procedură) decât Poșta Română.
Pentru aceste considerente, Curtea a apreciat că declarația de creanță formulată de SC P. S.R.L, a fost depusă tardiv, în afara termenului defipt de judecătorul sindic, astfel că, pe cale de consecință, se impune respingerea contestației formulate de această parte.
Procedând altfel, prin admiterea contestației, judecătorul sindic a pronunțat o hotărâre nelegală, fiind realizat astfel motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ., ceea ce atrage, potrivit art. 312 alin. (1) teza I C.proc.civ., admiterea recursului și modificarea hotărârii atacate în sensul celor de mai sus.
