Potrivit dispoziţiilor art. 119 din Legea nr. 76/2002: „(1) Litigiile rezultate ca urmare a aplicării prevederilor prezentei legi se soluţionează de către instanţele judecătoreşti competente, potrivit legii. (2) Litigiile privind stabilirea şi plata indemnizaţiei de şomaj se soluţionează în regim de urgenţă, potrivit normelor procedurale prevăzute pentru conflictele de drepturi, chiar dacă prin lege specială se prevede altfel”.
Se constată că Legea nr. 76/2002 conţine o reglementare generală în ceea ce priveşte competenţa soluţionării litigiilor rezultate din aplicarea celorlalte prevederi pe care le conţine şi o reglementare specială în ceea ce priveşte competenţa soluţionării litigiilor referitoare la indemnizaţia de şomaj. Această diferenţiere nu este întâmplătoare întrucât, analizând conţinutul legii, se constată că aceasta reglementează atât măsurile pentru realizarea strategiilor şi politicilor elaborate în vederea protecţiei persoanelor pentru riscul de şomaj cât şi cele ale asigurării unui nivel ridicat al ocupării şi adaptării forţei de muncă la cerinţele pieţei muncii. Iar potrivit dispoziţiilor art. 110 Încălcarea prevederilor prezentei legi atrage, după caz, răspunderea disciplinară, materială, civilă, contravenţională sau penală.
Prin urmare, pe lângă reglementările specifice indemnizaţiei de şomaj legea cuprinde şi norme cu privire la creşterea şanselor de ocupare a persoanelor în căutarea unui loc de muncă şi la stimularea angajatorilor pentru încadrarea în muncă a şomerilor a căror încălcare poate atrage diferite forme de răspundere, litigiile rezultate putând fi soluţionate de instanţe diferite din punct de vedere al competenţei funcţionale.
În virtutea acestui fapt, legiuitorul a înţeles să prevadă o competenţă specială în ceea ce priveşte soluţionarea litigiilor ce au ca obiect indemnizaţia de şomaj, stabilind o procedură urgentă, specifică litigiilor privind conflictelor de drepturi ce sunt soluţionate de secţiile civile ale tribunalelor.
Secţia comercială, maritimă şi fluvială şi pentru cauze de administrativ şi fiscal, Decizia nr. 120 din 23 februarie 2011
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța la data de 24.08.2010, sub nr. 10470/118/2010, reclamantul P.D a solicitat, in contradictoriu cu AJOFM Constanța, anularea Dispoziției nr. 4113/29.06.2010 si a Deciziei de imputare nr. 428/30.07.2010, precum si suspendarea executării actelor administrative invocate până la soluționarea definitivă si irevocabilă a cauzei.
In subsidiar, a formulat cerere de chemare in garanție a AJOFM și obligarea acesteia la plata sumei imputate reclamantului.
In motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că in data de 01.12.2007 a fost numit in funcția publică de director executiv adjunct la Direcția Managementul Pieții Muncii din cadrul AJOFM Constanța. Prin Ordinul nr. 281/24.04.2009 s-a dispus încetarea raporturilor de serviciu. în aceste condiții, potrivit Legii nr. 76/2002 reclamantul a beneficiat de indemnizație de șomaj. Ca urmare a dispozitivului Sentinței civile nr. 577/ca/2009 a fost emis Ordinul nr. 348/24.06.2010, prin care s-a dispus reintegrarea, începând cu data de 24.06.2010 in funcția deținută anterior.
La data de 28.06.2010 a fost emisă Dispoziția nr. 4113/2010 si Decizia de imputare nr. 327/2010 prin care s-a dispus încetarea plății indemnizației de șomaj retroactiv si obligarea la restituirea sumei încasate.
Față de motivele de nelegalitate ale Dispoziției nr. 4113/29.06.2010, a susținut că nu este motivată, nu se specifică in nici un fel motivul pentru care reîncadrarea reclamantului ar constitui motiv de revocare retroactivă a acordării indemnizației de șomaj, in condițiile in care se poate dispune încetarea plății doar de la data încadrării. Totodată, prin această decizie, in mod nelegal s-a dispus încetarea acordării indemnizației in mod retroactiv de la data de 11.06.2009, ceea ce constituie o anulare mascată a deciziei prin care s-a dispus inițial acordarea indemnizației de șomaj, deși aceasta intrase in circuitul civil si produse efecte juridice. Reîncadrarea reclamantului in funcția deținută anterior s-a dispus prin Ordinul nr. 348/24.06.2010. In aceste condiții data de la care urmează a înceta plata indemnizației este data reîncadrării definitive, potrivit art. 44 lit. a).
Referitor la Decizia de imputare nr. 327/28.06.2010, aceasta nu este motivată si nu sunt îndeplinite condițiile art. 47 din Legea nr. 76/2002; față de dispozițiile art. 106 din Legea nr. 188/1999 raportarea cuantumului despăgubirilor materiale la salariile de care ar fi beneficiat funcționarul public nu schimbă caracterul acestora si nu conduc la asimilarea acestor salarii. în subsidiar, solicită admiterea cererii de chemare in garanție a ANOFM, in calitatea sa de emitent a Ordinului nr. 281/24.04.2009 cu consecința obligării la plata sumei imputate reclamantului, in temeiul art. 998 C.civ.
A apreciat reclamantul că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 15 din Legea nr. 554/2004: cazul bine justificat fiind determinat de lipsa motivării actelor administrative, încălcarea principiului retroactivității, încălcarea art. 44 si 47 din Legea nr. 76/2002. Cu privire la noțiunea de pagubă iminentă apreciază că sumele acordate prin hotărârea judecătorească vor fi achitate in trei tranșe, începând cu anul 2012, in îngrijirea reclamantului se afla tatăl acestuia, bolnav de cancer si necesita îngrijiri speciale, o eventuală a actelor atacate fiind de natură a produce grave prejudicii si familiei sale.
Pârâta AJOFM Constanța a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția necompetentei materiale a Secție comerciale si contencios administrativ, față de dispozițiile art. 119 din Legea nr. 76/2002, excepția prematurității cererii de suspendare, față de dispozițiile art. 34 lit. a) si b) din Ordinul nr. 279/2004.
Cu privire la fondul cauzei s-a arătat ca, Dispoziția nr. 4113/2010 a fost dată in mod legal, motivat de faptul că perioada pentru care a primit indemnizația de șomaj a fost 11.06.2009-31.05.2010, iar restituirea indemnizației se face începând cu data nașterii dreptului de acordare. Această motivare a dus la îndeplinirea unei duble calități : de șomer si salariat; față de dispozițiile art. 44 si 47 decizia de imputare nr. 327/2010 a fost emisă in mod legal.
Chemata in garanție AJOFM a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității cererii de chemare in garanție. în cauză nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, Ordinul nr. 281/24.04.2009 fiind emis in aplicarea O.U.G. nr. 37/2009. Totodată actele administrative contestate de reclamant nu au avut temei Ordinul nr. 281/2009. Nu se poate stabili o legătura de cauzalitate intre îndeplinirea obligațiilor stabilite in sarcina ANOFM si emiterea de către această instituție a Dispoziției nr. 4113/2010 si deciziei de imputare nr. 428/30.07.2010. Cu privire la debitul constatat a fi produs la bugetul asigurărilor de șomaj, nu poate constitui un prejudiciu cauzat de ANOFM, suma menționată reprezentând indemnizație de șomaj acordată in mod necuvenit.
S-a invocat lipsa calității procesual pasive a ANOFM, față de capetele de cerere privind anularea si suspendarea executării actelor administrative, față de dispozițiile art. 1 alin. (1), art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 202/2006, art. 18 lit. j) si art. 24 alin. (5) din H.G. nr. 1610/2006, art. 38 si 39, art. 47 alin. (1) si alin. (2) din Legea nr. 76/2002.
Pe fondul cauzei, a arătat că, față de redobândirea de către reclamant a statutului de salariat, ca urmare a reintegrării acestuia in funcția publică de conducere deținută anterior, s-a făcut aplicarea art. 44 lit. a) privind încetarea indemnizației de șomaj. Cu privire la cererea de suspendare nu există elemente de natură a determina îndoieli serioase asupra legalității actelor administrative si nici existenta unei pagube iminente, actele medicale depuse la dosar nefiind in măsură să conducă la ideea ca tatăl reclamantului nu ar beneficia de asistență medicală gratuită, in condițiile legii.
Din oficiu, s-a dispus atașarea documentației ce a stat la baza emiterii actelor administrative contestate, răspunsul fiind atașat la dosar.
La termenul de judecată din 02.12.2010, instanța a respins excepția necompetentei funcționale a Tribunalului Constanța – Secției comerciale si de contencios administrativ; excepția inadmisibilității cererii de chemare in garanție a apreciat-o ca fiind o apărare de fond ce urmează a fi avută in vedere la soluționarea cauzei, asupra excepției lipsei calității procesual pasive, față de cererea de chemare in judecată si precizările reclamantului, instanța a constatat că ANOFM nu are calitate procesual pasivă in acțiunea principală, chiar dacă poate formula apărări, ci vizează numai obligarea la plata sumei imputate reclamantului, astfel că excepția a fost respinsă ca lipsita de obiect.
Prin Sentința civilă nr. 1554/CA/02.12.2010 Tribunalul Constanța a respins excepția prematurității cererii de suspendare a actelor administrative și, în temeiul art. 15 din Legea 554/2004 a admis cererea reclamantului, dispunând suspendarea Dispoziției nr. 4113/29.06.2010 și a Deciziei de imputare nr. 428/30.07.2010 emise de AJPFM Constanța, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele:
Excepția prematurității cererii de suspendare a fost respinsă pentru următoarele considerente:
In speța, a fost emisă Dispoziția nr. 4113/2010 si Decizia de imputare nr. 327/2010 prin care s-a dispus încetarea plății indemnizației de șomaj retroactiv si obligarea la restituirea sumei încasate. Potrivit art. 34 lit. a) si b) din Ordinul nr. 279/2004 deciziile de imputare constituie titluri executorii. Faptul că nu suntem in prezenta unei contestații la executare nu are nici o relevanță, pârâta confundând art. 403 C.proc.civ., cu art. 15 din Legea nr. 554/2004, ce constituie o lege cu caracter special. Suspendarea executării actului administrativ se justifică prin urgența si caracterul provizoriu al măsurii si nu are legătură cu executarea silită a acestuia. Suspendarea actului administrativ vizează chestiuni de legalitate, pe când suspendarea executării vizează chestiuni legate de desfășurarea procedurii, prevăzuta de art. 3711si urm. C.proc.civ.
Tocmai pentru că actul administrativ constituie titlu executoriu si poate fi pus oricând in executare, reclamantul are interes de a solicita suspendarea aplicării acestuia.
Cu privire la fondul cererii de suspendare s-a reținut:
Prin Ordinul nr. 557/26.11.2007 reclamantul P.D a fost numit in funcția publică de director executiv adjunct la Direcția Managementul Pieții Muncii din cadrul AJOFM Constanța, iar prin Ordinul nr. 281/24.04.2009, s-a dispus încetarea raporturilor de serviciu.
Prin Decizia nr. 3196/26.06.2009 s-a stabilit in favoarea reclamantului dreptul la indemnizația de șomaj începând cu 11.06.2009. Prin sentința civilă nr. 577/ca/2009 a Curții de Apel Constanța, rămasă definitivă prin decizia nr. 2358/06.05.2010, s-a dispus anularea Ordinului nr. 281/2009, repunerea părților in situația anterioară si obligarea pârâtei la plata de despăgubiri.
Ca urmare a acestui dispozitiv a fost emis Ordinul nr. 348/24.06.2010, prin care s-a dispus reintegrarea reclamantului, începând cu data de 24.06.2010 in funcția deținută anterior. La data de 28.06.2010 a fost emisă Dispoziția nr. 4113/2010 prin care s-a dispus încetarea plății indemnizației de șomaj începând cu data de 11.06.2009 si Decizia de imputare nr. 327/2010 prin care a fost obligat la restituirea sumei încasate.
Actul administrativ unilateral cu caracter individual se bucură de prezumția de legalitate, fiind el însuși un titlu executoriu. Suspendarea actului administrativ, ca operațiune juridică de întrerupere vremelnică a efectelor acestuia reprezintă o situație de excepție de la regula executării din oficiu. Astfel suspendarea actului administrativ se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor si intereselor particularilor până la momentul la care instanța competenta va cenzura legalitatea actului, consacrata prin mai multe instrumente juridice internaționale.
Din acest punct de vedere legea română răspunde recomandărilor Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei, pentru că prevede atribuția instanței de a ordona măsuri provizorii de protecție a drepturilor si intereselor particularilor, atunci când acestea sunt supuse unui risc iminent de vătămare, pentru a se evita exercitarea abuzivă a prerogativelor de care dispun autoritățile publice. însă, simpla referire la instrumentele juridice nu poate fundamenta, prin ea însăși, luarea unei masuri provizorii, reclamantul trebuind să facă dovada existenței „cazului bine justificat” si a „pagubei iminente”.
In ceea ce privește existența unui caz bine justificat, potrivit art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, acesta vizează „împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ”. îndoiala serioasă asupra legalității actului administrativ trebuie să poată fi distinsă cu ușurință, in urma unei cercetări sumare a aparenței dreptului, pentru că in cadrul procedurii suspendării executării actelor administrative, pe calea căreia pot fi depuse numai măsuri provizorii, nu este permisă o prejudecare a fondului litigiului.
Sub acest aspect, s-a apreciat că împrejurările concrete de fapt și de drept în care actele contestate au fost emise creează o îndoială serioasă în privința legalității acestora, susținerile reclamantului având caracterul unor indicii de natură aparente care să răstoarne prezumția de legalitate a actelor administrative supuse controlului judiciar.
In privința condiției „pagubei iminente” instanța a reținut că simpla afirmare că prin executarea deciziei reclamantul a rămas fără venituri nu este suficientă si concludentă, paguba însemnând consecința executării si nu executarea însăși. Altfel s-ar ajunge la concluzia că cerința referitoare la iminenta producerii unei pagube este presupusă in majoritatea cazurilor executării unui act administrativ, ceea ce contravine caracterului de excepție al instituției suspendării. însă, faptul că deși reclamantul beneficiază de despăgubiri, egale cu salariile de care ar fi beneficiat, ce au fost amânate la plată, pe o perioada de 2 ani începând cu anul 2012, suma imputată – 11602 lei urmează a avea aplicare imediată, că are in întreținere tatăl bolnav, ce necesita îngrijiri medicale speciale, îngrijiri ce presupun eforturi financiare, dată fiind situația precară a sistemului de sănătate si certitudinea, că faptic, asistența medicală nu mai este gratuită. Totodată, s-a mai reținut că reclamantul este funcționar public, remunerația fiind micșorată ca urmare a efectelor crizei economice, astfel că o eventuală imputație a sumei menționate ar conduce la prejudicii serioase asupra existenței materiale a familiei reclamantului.
împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs pârâta AJOFM Constanța, în temeiul art. 304 pct. 8 și 9 C.proc.civ., criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
în mod greșit s-a reținut natura cauzei ca fiind de contencios administrativ. Având in vedere obiectul cererii de chemare in judecată, respectiv anularea unei dispoziții date in baza Legii nr.76/2002 și a deciziei de imputare prin care s-a solicitat restituirea unei sume constituind încasare necuvenita a indemnizației de șomaj, instanța competentă a soluționa cauza este Secția Civilă a Tribunalului Constanța – complete specializate în cauze privind conflicte de Muncă si asigurări sociale, potrivit prevederilor art. 119 din Legea nr. 76/2002, actualizată coroborate cu dispozițiile art. 36 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 actualizată.
în mod greșit instanța de fond a admis cererea de suspendare executării Dispoziției nr. 4113/29.06.2010 si a Deciziei de imputare nr. 428/30.07.2010 până la soluționarea definitivă si irevocabilă a cauzei.
Față de prevederile art. 34 lit. a) si b) din Ordinul nr. 279/2004, nu ne aflam in prezenta unei contestații la executare, neexistând o executare silită în curs, ceea ce ar presupune o somație, fie o poprire, ceea ce in speța de față nu există, reclamantului comunicându-i-se doar un act administrativ.
Neexistând o executare silită, nu se putea cere o suspendare la executare.
Intimatul reclamant, legal citat, nu a depus întâmpinare.
Examinând recursul prin prisma criticilor aduse hotărârii dar și potrivit dispozițiilor art. 304 pct. 8 și 9 C.proc.civ. și art. 3041 C.proc.civ. Curtea constată că este fondat, pentru următoarele considerente:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța – secția comercială și de contencios administrativ și fiscal reclamantul a solicitat anularea a două decizii emise de AJOFM Constanța prin care s-a dispus, pe de o parte, încetarea plății indemnizației de șomaj iar pe de altă parte s-a stabilit în sarcina acestuia suma de 11608 lei cu titlu de indemnizație de șomaj încasată necuvenit. A mai solicitat și suspendarea executării acestor două decizii.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta a invocat excepția necompetenței funcționale a secției de contencios administrativ a Tribunalului Constanța în soluționarea acțiunii, susținând că potrivit dispozițiilor art. 119 din Legea nr. 76/2002, competența îi revine secției civile, unui complet specializat în conflicte de muncă și asigurări sociale.
Prima instanță a respins excepția invocată de pârâtă, motivând că, în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 119 alin. (2) din Legea nr. 76/2002, ci sunt incidente dispozițiile art. 119 alin. (1) din Legea nr. 76/2002, coroborate cu art. 1 din Legea nr. 554/2004, fără însă a arăta de ce a ajuns la această concluzie. Prin urmare a trecut la analizarea cererii de suspendare a executării actelor contestate în conformitate cu dispozițiile art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004.
Examinând excepția necompetenței funcționale a secției de contencios administrativ a Tribunalului Constanța, reiterată de pârâtă în motivele de recurs, Curtea constată că aceasta este fondată.
Potrivit dispozițiilor art. 119 din Legea nr. 76/2002:
(1) Litigiile rezultate ca urmare a aplicării prevederilor prezentei legi se soluționează de către instanțele judecătorești competente, potrivit legii.
(2) Litigiile privind stabilirea și plata indemnizației de șomaj se soluționează în regim de urgență, potrivit normelor procedurale prevăzute pentru conflictele de drepturi, chiar dacă prin lege specială se prevede altfel.
Se constată că Legea nr. 76/2002 conține o reglementare generală în ceea ce privește competența soluționării litigiilor rezultate din aplicarea celorlalte prevederi pe care le conține și o reglementare specială în ceea ce privește competența soluționării litigiilor referitoare la indemnizația de șomaj.
Această diferențiere nu este întâmplătoare întrucât, analizând conținutul legii, se constată că aceasta reglementează atât măsurile pentru realizarea strategiilor și politicilor elaborate în vederea protecției persoanelor pentru riscul de șomaj cât și cele ale asigurării unui nivel ridicat al ocupării și adaptării forței de muncă la cerințele pieței muncii.
Iar potrivit dispozițiilor art. 110 încălcarea prevederilor prezentei legi atrage, după caz, răspunderea disciplinară, materială, civilă, contravențională sau penală.
Prin urmare, pe lângă reglementările specifice indemnizației de șomaj legea cuprinde și norme cu privire la creșterea șanselor de ocupare a persoanelor în căutarea unui loc de muncă și la stimularea angajatorilor pentru încadrarea în muncă a șomerilor a căror încălcare poate atrage diferite forme de răspundere, litigiile rezultate putând fi soluționate de instanțe diferite din punct de vedere al competenței funcționale.
în virtutea acestui fapt, legiuitorul a înțeles să prevadă o competență specială în ceea ce privește soluționarea litigiilor ce au ca obiect indemnizația de șomaj, stabilind o procedură urgentă, specifică litigiilor privind conflictelor de drepturi ce sunt soluționate de secțiile civile ale tribunalelor.
Curtea constată astfel, că instanța de contencios administrativ, prin încălcarea competenței prevăzută de lege, a procedat la soluționarea cererii de suspendare a executării deciziilor contestate.
Pe cale de consecință, în temeiul dispozițiilor art. 312 C.proc.civ., Curtea va admite recursul, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului Constanța – Secția civilă.
