– Decretul nr.167/1958
1. În cazul unei cai de atac, interesul se raporteaza strict la dispozitivul hotarârii atacate, în sensul ca are interes sa exercite apel sau recurs partea care a ramas obligata (a cazut în pretentii) prin acea hotarâre. Cât timp, fata de pârât, actiunea a fost respinsa ca prescrisa, aceasta nu are un interes procesual de a formula cererea de recurs.
Considerentele invocate de acesta, prin raportare la reclamant, nu îndeplinesc conditia ca interesul sa fie personal si direct, deoarece folosul practic al recursului sau nu se rasfrânge asupra sa, ci asupra altei parti, în speta reclamantul. Pe de alta parte, un simplu interes moral nu este de natura sa fie suficient pentru a fi un interes procesual, cât timp legea cere conditia existentei unui interes juridic; or, un astfel de interes ar fi existat numai daca pârâtul ar fi cazut în pretentii.
Considerentele invocate de acesta, prin raportare la reclamant, nu îndeplinesc conditia ca interesul sa fie personal si direct, deoarece folosul practic al recursului sau nu se rasfrânge asupra sa, ci asupra altei parti, în speta reclamantul. Pe de alta parte, un simplu interes moral nu este de natura sa fie suficient pentru a fi un interes procesual, cât timp legea cere conditia existentei unui interes juridic; or, un astfel de interes ar fi existat numai daca pârâtul ar fi cazut în pretentii.
2. Petitia de ereditate este actiunea prin care un succesor cere în justitie sa i se recunoasca titlul de mostenitor universal sau cu titlu universal, ori de donatar de bunuri viitoare, în temeiul caruia pretinde sa i se predea bunurile succesorale detinute de alta persoana în virtutea unui titlu aparent de mostenitor.
Cu prilejul petitiei de ereditate, disputându-se titlul de mostenitor, este indiferent faptul ca este vorba de cel de mostenitor legal, legatar sau donatar de bunuri viitoare, universal sau cu titlu universal sau ca pârâtul detine toate bunurile succesiunii sau numai o parte a acestora, sau chiar un bun singular.
Cu prilejul petitiei de ereditate, disputându-se titlul de mostenitor, este indiferent faptul ca este vorba de cel de mostenitor legal, legatar sau donatar de bunuri viitoare, universal sau cu titlu universal sau ca pârâtul detine toate bunurile succesiunii sau numai o parte a acestora, sau chiar un bun singular.
Sub aspectul prescriptiei, actiunea în petitie de ereditate nu are o natura juridica de sine statatoare, ci se aseamana cu alte actiuni, cum ar fi actiunea în revendicare, actiunea personala prin care se cere plata unei datorii a pârâtului catre succesiune, sau cu actiunea în împarteala. Întrucât nu se confunda cu niciuna dintre acestea, se impune decelarea elementelor specifice fiecareia pentru a le putea deosebi, în fuctie de petitul efectiv al cerereii de chemare în judecata.
Petitia de ereditate se aseamana cu actiunea în revendicare prin finalitatea pe care o urmaresc ambele, adica recunoasterea dreptului de proprietate asupra unor bunuri litigioase. Dar se deosebeste de aceasta prin aceea ca la petitia de ereditate se contesta titlul de mostenitor care da îndreptatire la detentia bunurilor.
Petitia de ereditate se aseamana cu actiunea în revendicare prin finalitatea pe care o urmaresc ambele, adica recunoasterea dreptului de proprietate asupra unor bunuri litigioase. Dar se deosebeste de aceasta prin aceea ca la petitia de ereditate se contesta titlul de mostenitor care da îndreptatire la detentia bunurilor.
Contestarea poate fi totala, în sensul ca se neaga dreptul în întregime al pârâtului, sau partiala, în sensul ca se neaga doar o cota parte din bun, pretinzându-se de catre reclamant ca are si el un drept asupra bunului într-o anumita cota.
Contestarea poate fi totala, în sensul ca se neaga dreptul în întregime al pârâtului, sau partiala, în sensul ca se neaga doar o cota parte din bun, pretinzându-se de catre reclamant ca are si el un drept asupra bunului într-o anumita cota.
Ca urmare a acestei calificari, rezulta ca actiunea este una reala întrucât mostenitorul apare, în sens larg, ca un adevarat proprietar al succesiunii deschise si, de asemenea, prin scopul ei care este deposedarea mostenitorului aparent de bunurile succesorale.
Ca urmare a acestei calificari, rezulta ca actiunea este una reala întrucât mostenitorul apare, în sens larg, ca un adevarat proprietar al succesiunii deschise si, de asemenea, prin scopul ei care este deposedarea mostenitorului aparent de bunurile succesorale.
Daca s-ar realiza calificarea în functie de natura juridica a lasamântului succesoral, care poate cuprinde drepturi reale, dar si drepturi de creanta sau drepturi izvorâte din creatia intelectuala, obiectul prezentei actiuni îl reprezinta un imobil, ceea ce duce din nou la caracterul real al actiunii, iar în materia actiunilor reale functioneaza principiul imprescriptibilitatii, decurgând din caracterul perpetuu al dreptului de proprietate. (Decizia nr.174R din 01.04.2010 – Curtea de Apel Bucuresti – Sectia a IX-a Civila si Pentru Cauze Privind Proprietatea Intelectuala)
Prin actiunea înregistrata pe rolul Judecatoriei sectorului 2 Bucuresti la data de 23.02.2007, reclamantul P.N.A.V. i-a chemat în judecata pe pârâtii S.V., R.M.J. si R.S.A., solicitând pronuntarea unei hotarâri prin care sa se constate ca este coproprietar (comostenitor) cu o cota de 1/2 al imobilului situat în str. .. nr. 25, sector 2, compus din teren în suprafata de 810 mp si constructie în suprafata de 426 mp.
În motivarea actiunii, reclamantul a aratat ca este mostenitor, în calitate de fiu, cu o cota de 1/2, al defunctei sale mame, P.J.E., conform certificatului de mostenitor nr. 34/13.03.2003, cealalta comostenitoare fiind sora sa, R.I.S.T., autoarea pârâtilor. P.J.E. a fost proprietara imobilului situat în str. … nr. 25, sector 2, nationalizat în urma aplicarii Decretului nr. 92/1950. În anul 1998, înainte de dezbaterea succesiunii mamei lor, defuncta sa sora a formulat singura cerere de revendicare a acestui imobil, actiunea fiind admisa prin sentinta definitiva si irevocabila.
În drept, cererea a fost întemeiata pe dispozitiile art. 111 C.pr.civ. raportat la art. 644 teza I Cod civil, art. 650 si urmatoarele Cod civil.
Pârâtul S.V. a formulat întâmpinare, prin care a invocat exceptia inadmisibilitatii actiunii în constatare si pe fond respingerea actiunii, ca neîntemeiata.
Prin sentinta civila nr. 4432/1.06.2007 a Judecatoriei sectorului 2 Bucuresti, a fost admisa exceptia inadmisibilitatii actiunii, actiunea fiind respinsa ca inadmisibila.
Prin decizia civila nr. 1499A/19.11.2007 pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a III-a Civila, a fost respins apelul formulat împotriva sentintei civile nr. 4432/1.06.2007 a Judecatoriei sectorului 2 Bucuresti, iar prin decizia civila nr. 506/20.03.2008 a Curtii de Apel Bucuresti – Sectia a IV-a Civila a fost admis recursul formulat de reclamant împotriva deciziei din apel, fiind admis apelul, desfiintata sentinta civila apelata si trimisa cauza spre rejudecare primei instante.
Cauza a fost reînregistrata pe rolul Judecatoriei sectorului 2 Bucuresti la data de 05.05.2008.
Prin încheierea pronuntata la data de 11.09.2008, instanta a admis exceptia lipsei calitatii procesual pasive a pârâtului R.S.A., întrucât acesta a transferat cu titlu gratuit cota pe care o detinea pârâtului R.M.J. si a respins exceptia prescriptiei dreptului la actiune ca neîntemeiata.
Pentru respingerea exceptiei prescriptiei dreptului la actiune, prima instanta a retinut ca, fata de cele aratate de instanta de recurs în primul ciclu procesual, prezenta actiune are natura juridica a unei actiuni în constatare imprescriptibila.
Prin sentinta civila nr. 9550/6.11.2008 pronuntata de Judecatoria sectorului 2 Bucuresti, a fost admisa în parte actiunea formulata de reclamantul P.N.A.V. în contradictoriu cu pârâtii S.V., R.M.J. si R.S.A., a fost respinsa actiunea formulata în contradictoriu cu pârâtul R.S.A. pentru lipsa calitatii pasive, s-a constatat ca reclamantul este titular al dreptului de proprietate asupra cotei de 1/2 din imobilul situat în Bucuresti, str. … nr. 25, sector 2 si a fost obligat pârâtul S.V. la plata sumei de 19,3 lei, cheltuieli de judecata catre reclamant.
Împotriva acestei sentinte si a încheierii pronuntate în data de 11.09.2008, prin care a fost respinsa exceptia prescriptiei dreptului material la actiune al reclamantului a formulat apel pârâtul S.V., cerere înregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti – Sectia a IV-a Civila la data de 10.04.2009.
În motivarea apelului formulat împotriva încheierii pronuntate în data de 11.09.2008, prin care a fost respinsa exceptia prescriptiei dreptului material la actiune, apelantul a aratat ca instanta a schimbat natura si caracterul neîndoielnic al actiunii, transformând-o dintr-o actiune în petitie de ereditate într-o actiune în constatare a dreptului de proprietate, natura juridica a actiunii rezultând si din dispozitiile instantei de recurs din primul ciclu procesual, în sensul ca aceasta reprezinta o petitie de ereditate admisibila.
Actiunea de petitie de ereditate este una prescriptibila, fiind supusa termenului general de prescriptie de 3 ani, neîncadrându-se în art. 21 din Decretul 167/1958. Termenul de prescriptie curge de la data la care pârâtul a facute acte de succesor prin care sunt contestate drepturile succesorale ale reclamantului.
S-a aratat ca, în cauza de fata, termenul de prescriptie a început sa curga la data la care R.I.S.T. a dat declaratie în cadrul dosarului de revendicare în care a aratat ca este unica succesoare, respectiv la data de 29.08.1996 sau, cel mai târziu, la data de 25.03.1999, data admiterii actiunii în revendicare, termenul de 3 ani fiind asadar împlinit, fie la data de 29.08.1999, fie la data de 25.03.2002.
În orice caz, s-a sustinut ca, daca se apreciaza ca termenul începe sa curga la data la care reclamantul a luat la cunostinta de actele prin care se contesta drepturile sale succesorale, se solicita a se avea în considerare data de 27.10.2003, ca moment al începutului termenului de prescriptie, data la care reclamantul a formulat cerere de revizuire în dosar nr. 1072/300/2003. Cererea de revizuire s-a perimat, or, prescriptia nu este întrerupta în acest caz.
A mai mentionat apelantul ca, la data de 07.02.2005, reclamantul a formulat o actiune având ca obiect petitie de ereditate, ce a format obiectul dosarului nr. 1248/300/2005, actiune care s-a perimat.
S-a aratat ca nu poate fi avuta în vedere apararea reclamantului în sensul ca formularea unei notificari în temeiul Legii 10/2001 întrerupe termenul de prescriptie, deoarece, pe de o parte, reclamantul nu a a dovedit formularea notificarii si, pe de alta parte, deoarece formularea notificarii nu poate avea decât efectul acceptarii succesiunii, or, acceptarea succesiunii nu se regaseste în cauzele limitative ale art. 21 din Decretul nr. 167/1958.
Prin decizia civila nr. 1270/ 14.12.2009 pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a IV-a Civila, a fost admis apelul formulat de apelantul pârât S.V., a fost schimbata în tot sentinta apelata în sensul ca a fost admisa exceptia prescriptiei dreptului la actiune si a fost respinsa actiunea ca prescrisa.
În motivarea deciziei, s-au retinut urmatoarele:
Prin actiunea formulata, reclamantul se pretinde a fi succesor universal al defunctei sale mame, P.J.E., iar pârâtii pretind a fi succesori universali ai aceleiasi defuncte (în calitate de succesorii ai fiicei defunctei, R.I.S.T.), precizându-si pozitia în acest sens si posedând bunurile succesorale, respectiv imobilul situat în Bucuresti, str. .. nr. 25, sector 2, în aceasta calitate.
Asadar, natura juridica reala a actiunii este aceea a unei petitii de ereditate, actiune calificata de practica si de doctrina drept o actiune prescriptibila în termenul general de prescriptie, de 3 ani.
De altfel, natura juridica a actiunii cu care a fost învestita instanta rezulta si din decizia civila nr. 506/20.03.2008 a Curtii de Apel Bucuresti, pronuntata în primul ciclu procesual.
Termenul de prescriptie începe sa curga la data la care pârâtul a facut acte de succesor, care, prin natura lor, contesta drepturile succesorale ale reclamantului.
În prezenta cauza, R.I.S.T. a contestat drepturile succesorale ale reclamantului prin formularea actiunii în revendicare a imobilului situat în Bucuresti, str. … nr. 25, sector 2, imobilul aflat în patrimoniul succesoral al mamei reclamantului si surorii sale, actiune în revendicare ce a format obiectul dosarului nr. …
În cadrul acestui dosar, R.I.S.T. a dat o declaratie pe proprie raspundere în care a aratat ca este singura mostenitoare de drept asupra imobilului nationalizat, care a apartinut defunctei P.N.J., mama sa, în prezent decedata.
Prin urmare, formulând actiunea în revendicare singura si dând o declaratie pe proprie raspundere în care a afirmat ca este singura mostenitoare a mamei sale, R.I.S.T., autoarea pârâtilor din prezentul dosar, a contestat drepturile succesorale ale reclamantului, fiu al aceleiasi defuncte.
Reclamantul a luat cunostinta de aceasta contestare cel mai târziu la data de 27.10.2003, data formularii cererii de revizuire ce a format obiectul dosarului nr. …., cerere în care a mentionat expres despre declaratia surorii sale, prin care aceasta a aratat ca este unica mostenitoare a mamei lor.
Prin urmare, constatând ca de la data de 27.10.2003 pâna la data formularii prezentei petitii de ereditate, 23.02.2007, au trecut mai mult de 3 ani, tribunalul a constatat întemeiata exceptia prescriptiei dreptului la actiune invocata de pârâtul apelant.
Tribunalul a constatat ca nici cererea de revizuire ce a format obiectul dosarului nr. … si nici petitia de ereditate formulata la data de 07.02.2005 de acelasi reclamant, ce a format obiectul dosarului nr…. nu au putut întrerupe termenul de prescriptie sus-mentionat, deoarece aceste actiuni s-au finalizat prin constatarea perimarii de instantele de judecata, iar, conform art. 16 alin. ultim din Decretul nr. 167/1958, efectul întreruptiv al cererii de chemare în judecata lipseste în situatia perimarii acesteia.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs la data de 22.01.2010 (data postei) pârâtul R.M.J.
Au fost invocate prevederile art. 304 alin.1 pct.9 C.pr.civ., aratându-se ca instanta de apel a ignorat declaratia (intitulata Affidavit) aflata la dosarul de fond, prin care fostul pârât R.S.A. si pârâtul R.M.J. au recunoscut pretentiile reclamantului la data de 07.01.2004 si apoi au reafirmat aceasta recunoastere în continutul procurii judiciare emise la data de 01.11.2005 (de asemenea aflata la dosar) pentru subsemnatul avocat B.M.R. Aceste recunoasteri ale pârâtilor R. au ca efect întreruperea prescriptiei conform art. 16 alin. 1 lit. a din Decretul 167/19581, astfel ca prescriptia care a început sa curga la data de 27.10.2003 a fost întrerupta la data de 01.11.2005, cel putin fata de cei doi pârâti care au semnat actele de recunoastere (tinând seama si de prevederile art. 48 alin.2 C.pr.civ.). În concluzie, instanta de apel a încalcat prevederile art. 16.alin.1 lit. a din Decretul 167/1958. De altfel, cele doua acte de recunoastere trebuiau sa atraga aplicabilitatea art. 270 C.pr.civ., lucru pe care instanta de apel l-a scapat din vedere.
Instanta de apel a încalcat prevederile 1201 C.civ. (autoritate de lucru judecat), atunci când a admis exceptia prescriptibilitatii actiunii, deoarece aceasta exceptie a fost respinsa de catre Judecatoria sectorului 2 prin încheierea de sedinta data la data de 02.05.2007 în dosarul … (în primul ciclu procesual si înainte de discutarea exceptiei inadmisibilitatii actiunii), încheiere care putea fi atacata doar odata cu sentinta nr. 4432 din 01.06.2007. Este adevarat ca aceasta sentinta a fost casata de catre Curtea de Apel Bucuresti sectia a IV-a, prin decizia 506 din 20.03.2008, însa casarea a fost provocata de catre recursul reclamantului A.V.P.N. si a privit exclusiv solutionarea exceptiei inadmisibilitatii de catre prima instanta de fond.
Pârâtul V.S. nu a atacat sentinta cu apel sub aspectul solutionarii exceptiei prescriptibilitatii actiunii si ca atare solutia data de catre prima instanta de fond acestei exceptii a intrat în puterea lucrului judecat.
Instanta de apel a încalcat prevederile art. 21 din Decretul 167/1958 atunci când a admis fondul exceptiei prescriptibilitatii actiunii, deoarece:
a. Fata de dispozitiile instantei de recurs (decizia 506 din 20.03.2008 a Curtii de Apel Bucuresti, sectia a IV-a), dispozitii care sunt obligatorii conform art. 315 alin. 1 C.pr.civ., petitia de ereditate este o actiune mixta, care are un obiect complex, si anume recunoasterea calitatii de mostenitor si predarea unui bun din masa succesorala. Recunoasterea calitatii de mostenitor a fost rezolvata amiabil de catre toate partile din prezentul dosar prin emiterea certificatului de mostenitor nr. 34 din 13.03.2003 de pe urma defunctei P.J.E. Ca atare, Curtea de apel a concluzionat ca din obiectul general al petitiei de ereditate, în speta de fata a ramas doar obligatia de a recunoaste cota indiviza de 1/2 dintr-un bun imobil aflat în masa succesorala.
b.În acest caz, nefiind vorba de o actiune în realizare (cum ar fi fost cazul daca era vorba despre predarea integrala a unui imobil de la un mostenitor aparent la adevaratul mostenitor), avem de-a face cu o actiune în constatarea calitatii de co-proprietar în cota de 1/2 asupra unui imobil din masa succesorala, cealalta jumatate apartinând de drept pârâtilor S. si R. Este unanim acceptat, în practica si în doctrina, ca un coindivizar nu poate solicita de la ceilalti coindivizari predarea în deplina proprietate si pasnica folosinta a unei cote indivize dintr-un imobil, deoarece starea de indiviziune se reflecta asupra fiecarei molecule din substanta imobilului. Ca atare, actiunea în constatare a calitatii de proprietar în cota de 1/2 asupra imobilului (fondata pe art. 111 C.pr.civ.), este singura cale procedurala deschisa reclamantului. Fiind vorba de o actiune în constatare a existentei unui drept de proprietate indiviz asupra unui imobil, aceasta este imprescriptibila extinctiv, deoarece si actiunea în realizarea dreptului (revendicarea imobiliara) este imprescriptibila extinctiv, conform art. 21 din Decretul 167/1958.
c.Indiferent de caracterul prezentei actiuni – actiune în constatare sau în realizare – actiunea de petitie în ereditate, prin care un mostenitor cere sa i se recunoasca dreptul de proprietate asupra unui imobil, este imprescriptibila extinctiv, deoarece finalmente dreptul de proprietate imobiliara este imprescriptibil extinctiv (conform art. 21 din Decretul 167/1958). Trebuie tinut cont si de faptul ca nu este contestata de catre niciun pârât calitatea reclamantului de mostenitor al mamei sale cu o cota de 1/2 (conform certificatului de mostenitor 34 din 13.03.2003), ci daca imobilul din str. … nr. 25 trebuie adus la masa succesorala, deci o chestiune care priveste dreptul de proprietate imobiliara. Daca scopul actiunii ar fi fost plata unei creante, atunci actiunea era prescriptibila.
Cererea de recurs a fost timbrata cu 9,5 lei taxa judiciara de timbru si 0,15 lei timbru judiciar.
Cererea de recurs a fost timbrata cu 9,5 lei taxa judiciara de timbru si 0,15 lei timbru judiciar.
Împotriva aceleiasi decizii a formulat recurs la data de 18.01.2010 si reclamantul P.N.A.V., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate cu prezentul recurs si sa se dispuna continuarea procesului de catre instanta de apel.
În continutul cererii, au fost invocate urmatoarele motive de recurs:
1. Motivul prevazut de art. 304 pct. 9 Codul de procedura civila, în sensul ca instanta a pronuntat o hotarâre cu aplicarea gresita a legii.
Instanta retine ca actiunea este prescrisa, invocând dispozitiile art. 16 al. final, în sensul ca prescriptia nu este întrerupta daca, printre altele, s-a perimat cererea facuta.
Instanta însa, în raport de probele de la dosar, avea obligatia sa vada însa ca prescriptia nu exista, deoarece în dosar exista recunoasterea celorlalti frati ai pârâtului S.V., respectiv R.M.J. si R.S.A.. Este de remarcat ca primul, prin actul notarial depus la dosar, a primit de la cel de al doilea cota sa de drept, dar, în acelasi timp, prin declaratie autentica, a recunoscut ca mostenitor este si reclamantul, în calitate de unchi al lor. Cum cota pe care o detine R.M.J. reprezinta 75% din drepturile succesorale, iar S.V. nu are decât 25% din drepturile succesorale, recunoasterea celui care are 3/4 din imobil înlatura prescriptia (întrerupere), conform art. 16 lit. a).
2. Motivul prevazut de art. 304 pct. 9 Codul de procedura civila, în sensul ca instanta a pronuntat o hotarâre cu încalcarea dispozitiilor legii.
Conform art. 115 si 118 (2) Codul de procedura civila, întâmpinarea trebuie sa prevada exceptiile ce vor fi ridicate de catre pârât, ulterior acesta nemaiputând ridica decât exceptii de ordine publica. Exceptiile de ordine publica sunt cele care vizeaza ocrotirea unui interes public, fata de interesul privat. Recurentul considera ca exceptia prescriptiei, în acest caz, vizeaza un interes privat, respectiv dreptul de proprietate privata asupra unui imobil, respectiv petitiunea de ereditate, chestiune exclusiv din sfera privata.
În cauza, prin întâmpinarea depusa nu s-a invocat si exceptia prescriptiei, aceasta fiind invocata ulterior, desi pârâtul nu mai avea dreptul a o ridica si, pe cale de consecinta, nici instanta de a o admite, aceasta exceptie fiind ridicata tardiv.
3. Motivul prevazut de art. 304 pct. 8 Codul de procedura civila, în sensul ca instanta a interpretat gresit actul juridic dedus judecatii, schimbându-i natura si întelesul lamurit, în sensul ca instanta a privit ca fiind prescrisa o chestiune ce este dovedita prin acte autentice.
Petitia de ereditate priveste în principiu toate chestiunile referitoare la succesiune, adica atât stabilirea mostenitorilor ce culeg succesiunea, cât si masa succesorala. În speta, actiunea priveste strict masa succesorala, respectiv sa se constate ca detin 1/2 din bunul imobil în discutie. Pe de alta parte, constituie obiect al contestarii de catre intimatul S.V., prin declaratia falsa data la momentul respectiv, nu masa succesorala, ci tocmai calitatea de succesor a recurentului.
Se arata ca acesta nu are nevoie sa solicit prin petitia de ereditate sa se constate calitatea sa de succesor, deoarece detine un certificat de calitate de mostenitor care face aceasta dovada, asadar nu se pune problema prescriptiei din acest punct de vedere. Obiectul actiunii îl constituie constatarea ca detine cota de 1/2 din respectivul imobil (pe care l-a solicitat si recurentul pe legea 10/2001), dar nu se poate sustine ca – desi a dovedit prin act autentic calitatea de mostenitor – autoarea intimatului a efectuat acte prin care i-a negat aceasta calitate. Recurentul considera ca, odata ce are calitatea de mostenitor, stabilita conform legii nr. 36/1995, aceasta nu mai poate fi contestata decât în mod direct, nu indirect, prin declaratii în fals.
Cu privire la revendicarea imobilului, este de observat ca la data de 09.08.2001 sub nr. 13857, a depus notificare, în temeiul legii 10/2001, fiind repus de drept în termenul de optiune succesorala, si pe cale de consecinta si de petitie de ereditate, deoarece petitia de ereditate este actiunea ce vizeaza stabilirea tuturor aspectelor ce tin de devolutiunea succesorala. Considera recurentul ca s-a suspendat curgerea oricarui termen de prescriptie începând cu data de 09.08.2001 si pâna la data de 25.04.2007, data solutionarii cererii, aspect fata de care considera ca cererea este formulata în termen.
Intimatul S.V. a formulat întâmpinare fata de motivele de recurs formulate de catre recurentul-reclamant P.N.A.V.
Prin întâmpinare, intimatul a invocat exceptia nulitatii recursului, aratându-se ca motivele de recurs nu se încadreaza în niciuna din ipotezele prevazute de art.304 Cod. proc.civ. Chiar daca în motivarea recursului se indica ca temei de drept art. 304 punctele 8 si 9, asa zisele critici formulate în scris nu se încadreaza în punctele invocate si nici nu pot fi încadrate în oricare din cele 9 puncte prevazute de art. 304 Cod. proc. civ.
Astfel, nu se arata ce anume dispozitii legale au fost încalcate sau interpretate gresit de catre instanta de apel si nici în ce mod ar fi schimbat aceasta natura sau întelesul vadit neîndoielnic al actului dedus judecatii.
Criticile formulate destul de haotic nu se pot circumscrie decât eventual unei gresite interpretari a probatoriului, ceea nu mai constituie motiv de recurs în acceptiunea legii.
Mai mult, desi se invoca punctele 8 si 9, în final se solicita casarea cu trimitere spre rejudecare, ceea ce nu este posibil, invocarea acestor puncte neputând conduce decât la modificarea hotarârii recurate.
Pe fond, s-a solicitat respingerea recursului, pentru urmatoarele considerente:
Cu privire la primul motiv de recurs, prin care se sustine ca “prescriptia nu exista” având în vedere declaratia pârâtilor R. data la 07.01.2004 precum si fata de faptul ca “recunoasterea celui care are 3/4 din imobil înlatura prescriptia conform art. 16 lit. a)”,se arata ca, fata de data introducerii cererii de chemare în judecata, respectiv 23.02.2007, la mai mult de 3 ani de la data declaratiei de recunoastere, în mod corect actiunea a fost constatata ca prescrisa.
Conform prevederilor art. 17 din decretul 167/1958, întreruperea sterge prescriptia începuta anterior de a se ivi împrejurarea care a întrerupt-o. Dupa întrerupere începe sa curga o noua prescriptie.
Cum declaratiile au fost date la 07.01.2004, termenul de prescriptie s-a împlinit la 07.01.2007, anterior introducerii actiunii.
Nici o prevedere legala nu înlatura prescrierea având drept criteriu dimensiunea cotei detinuta de cel ce face actul de recunoastere, dar pentru corecta stabilire a situatiei de fapt se arata ca intimatul detine o cota ideala din drept de 1/2 din imobil, ca urmare a intervenirii actului de prin care fratele sau R.S. i-a donat cota sa ideala de 1/4, iar fratele sau R.M. detine o cota ideala din drept de 1/2, ca urmare a primirii prin donatie si a cotei de 1/4 ce a apartinut tatalui sau R.A.
În mod corect, raportat la obiectul actiunii si la probatoriul administrat în cauza, instanta a admis apelul si a constatat prescrisa actiunea, fiind vorba de o actiune supusa termenului general de prescriptie de 3 ani. Cum doctrina si practica judiciara au statuat ca moment al începerii curgerii termenului de prescriptie pentru petitia în ereditate ca fiind momentul la care pârâtul a facut acte de succesor, care, prin natura lor, contesta drepturile succesorale ale reclamantului, sau cel mai târziu din momentul în care reclamantul a luat cunostinta de aceste acte. Cum reclamantul a luat cunostinta de contestarea drepturilor sale cel târziu la data de 27.10.2003, data formularii cererii de revizuire, în mod întemeiat tribunalul, apreciind ca între 27.10.2003 si 23.02.2007 au trecut mai mult de 3 ani, a constatat intervenita prescriptia dreptului material la actiune.
Cu privire la al doilea motiv de recurs, prin care practic se invoca tardivitatea ridicarii exceptiei prescrierii dreptului material la actiune de catre intimat, se arata ca, pe tot parcursul solutionarii litigiului, aceasta exceptie a fost ridicata în conformitate cu prevederile legale. Astfel, în primul ciclu procesual a fost ridicata prin întâmpinarea depusa la prima zi de înfatisare, iar în fond dupa casare, a fost formulata în mod similar si respinsa de instanta fondului, formând mai apoi motiv de apel, asa încât criticile privind tardivitatea sunt absolut nesustinute.
Si cel de al treilea motiv de recurs este nefondat, în conceptia intimatului, deoarece, dupa dezlegarea data de catre Curtea de Apel Bucuresti, care a stabilit obligatoriu ca suntem în prezenta unei actiuni intitulata petitie în ereditate, în mod evident avem de a face cu o actiune prescriptibila prin termenul general de prescriptie. Fata de sustinerile recurentului în ce priveste întreruperea cursului prescriptiei, deoarece a formulat notificare în temeiul Legii 10/2001, se arata ca, potrivit art. 4 alin 3 din Legea nr. 10/2001, formularea unei notificari în temeiul acestei legi nu are decât o singura consecinta juridica strict prevazuta de legea speciala si anume – succesibilii care, dupa data de 06.03.1945, nu au acceptat succesiunea, sunt repusi în termenul de acceptare a succesiunii pentru bunurile a caror restituire se solicita. Singurul efect prevazut de lege ca urmare a depunerii notificarii îl constituie repunerea în dreptul de acceptare a succesiunii.
Cum repunerea în dreptul de acceptare a succesiunii nu se regaseste în prevederile limitative ale art.21 din Dec.167/1958, este evident ca depunerea unei notificari în temeiul Legii 10/2001 nu este de natura a întrerupe cursul prescriptiei. Numai daca, în cuprinsul acestei legi, s-ar fi prevazut expres si o asemenea consecinta, s-ar fi putut discuta daca prescriptia s-a împlinit sau nu.
Orice alta interpretare ar conduce la încalcarea prevederilor imperative ale legii si a principiului de drept în conformitate cu care este stabilit ca, ori de câte ori legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie sa distinga.
Intimatul S.V. a formulat întâmpinare si fata de recursul depus de recurentul-pârât R.M.J.
Prin întâmpinarea formulata, intimatul a invocat mai multe exceptii:
1) Exceptia inadmisibilitatii recursului formulat de recurentul pârât R.M.J.
În situatia în care recursul este exercitat omisso medio, acesta este inadmisibil. R.M.J. a avut calitatea de pârât în fata instantei de fond, iar împotriva hotarârii primei instante acesta nu a formulat apel, intimatul fiind singurul pârât care a exercitat aceasta cale de atac a apelului. Fata de aceasta situatie a lipsei exercitarii caii de atac a apelului, recursul formulat de catre R.M.J. este exercitat omisso medio, fiind inadmisibil.
2) Exceptia lipsei de interes în exercitarea recursului.
Pentru a se putea exercita calea de atac a recursului, cel nemultumit de hotarâre trebuie sa justifice un interes (folos practic), ceea ce presupune ca el sa fie cazut total sau partial în pretentii ca urmare a judecarii si pronuntarii hotarârii.
Recurentul pârât R.M.J. nu îndeplineste conditia de parte cazuta în pretentii, fiind respinsa actiunea si fata de acest pârât ca prescrisa. Prin hotarârea recurata R.M.J. nu a fost obligat la nimic, nici macar la plata cheltuielilor de judecata.
Pe fondul recursului, se arata ca se invoca de catre recurent încalcarea prevederilor art.16 alin 1 litera a din decretul 167/1958, raportat la declaratiile pârâtilor R. date la data de 07.01.2004, aceste declaratii întrerupând cursul prescriptiei.
Fata de data introducerii cererii de chemare în judecata, respectiv 23.02.2007, la mai mult de 3 ani de la data declaratiei de recunoastere, în mod corect actiunea a fost constatata ca prescrisa. Conform prevederilor art. 17 din decretul 167 /1958, întreruperea sterge prescriptia începuta anterior de a se ivi împrejurarea care a întrerupt-o. Dupa întrerupere începe sa curga o noua prescriptie. Cum declaratiile au fost date la 07.01.2004, termenul de prescriptie s-a împlinit la 07.01.2007, anterior introducerii actiunii.
Nu are nici o relevanta juridica data la care domnul Avocat R.B. a fost împuternicit sa-i reprezinte pe pârâtii R. în fata instantelor de judecata, singura data care are valoare juridica în curgerea termenului de prescriptie este data de 07.01.2004, data la care a fost autentificata declaratia acestora de recunoastere.
În sustinerea punctului 1 din motivarea recursului, recurentul sustine ca actul de recunoastere trebuia sa atraga aplicabilitatea art. 270 din Codul de procedura civila, lucru pe care instanta de apel l-ar fi scapat din vedere. Invocarea dispozitiilor art. 270 din Codul de procedura civila reprezinta o cerere noua, formulata direct în recurs, ceea ce este inadmisibil.
Niciun moment în desfasurarea litigiului, nici în primul ciclu procesual si nici în prezentul, pârâtii, nici personal si nici prin avocat, nu au formulat întâmpinari si nu au solicitat niciodata instantei aplicarea art. 270 din Codul de procedura civila. Pentru prima data, în prezentul recurs, sunt invocate aceste prevederi. Aceasta fiind situatia de fapt si de drept, instanta de apel nu avea cum sa se raporteze la aceste prevederi legale, nefiind investita cu o astfel de cerere, cu atât mai mult cu cât pârâtul R.M. nu a formulat apel.
Daca s-ar fi cerut instantei fondului aplicarea acestor prevederi legale, instanta fondului ar fi trebuit sa se pronunte în consecinta. Hotarârea instantei de fond (care nu cuprinde nici ea referiri la acest articol pentru ca nu a fost investita cu o astfel de cerere) ar fi trebuit atacata cu apel sub acest aspect de catre recurentul pârât, ceea ce nu s-a întâmplat. Nu ar fi avut posibilitatea sa se plânga instantei de apel ca instanta fondului ar fi omis sa analizeze o cerere care în realitate nu a existat. Din perspectiva celor de mai sus, aceasta cerere noua, mascata sub forma unei critici în recurs, este inadmisibila, deoarece în recurs nu se pot formula cereri noi.
Pe de alta parte, pur teoretic, chiar daca s-ar fi cerut instantei aplicarea prevederilor art. 270, aceasta nu putea actiona în consecinta, raportat la actele dosarului. Nici recunoasterea celor doi pârâti si nici împuternicirea primita de catre domnul avocat de la acestia, neîndeplinind conditiile prevazute de lege pentru ca instanta sa poata pronunta o hotarâre partiala. Recunoasterea si împuternicirea continuta în aceasta sunt pentru reprezentarea în fata unui pentru emiterea unui supliment la certificatul de mostenitor. Fata de data autentificarii certificatului de mostenitor nr. 34 /13.03.2003, declaratia celor 2 pârâti de recunoastere a drepturilor de succesor al reclamantului ramâne fara relevanta juridica, fiind ulterioara emiterii certificatului de mostenitor.
Cu privire la motivul 2 de recurs privind încalcarea autoritatii de lucru judecat asupra exceptiei prescrierii dreptului material la actiune, se arata ca si acest motiv de recurs este nefondat.
Recurentul sustine ca ar fi operat în cauza autoritatea de lucru judecat fata de faptul ca exceptia prescrierii a fost respinsa de Judecatoria sector 2 în primul ciclu procesual, hotarâre pe care intimatul nu a atacat-o.
Se arata ca, în primul ciclu procesual, exceptia prescriptiei a fost respinsa raportat la calificarea data actiunii si anume actiune în constatare întemeiata pe prevederile art. 111 din Codul de procedura civila, actiune considerata imprescriptibila. Calificând actiunea ca fiind una în constatare a respins exceptia prescrierii dreptului la actiune si a admis exceptia inadmisibilitatii actiunii în constatare, apreciindu-se ca reclamantul are la îndemâna actiunea în realizare.
Dupa casarea hotarârii instantei de fond si calificarea actiunii ca petitie în ereditate, în mod firesc intimatul a repus în discutie exceptia prescrierii dreptului material la actiune, fiind vorba de o actiune prescriptibila prin termenul general de prescriptie de 3 ani si, în mod întemeiat, a fost admis apelul intimatului si s-a constatat intervenita prescriptia. În aceasta situatie a casarii cu trimitere spre rejudecare, având în vedere calificarea data actiunii de catre Curtea de Apel, exceptia autoritatii de lucru judecat nu poate fi primita.
Intimatul mai arata ca si motivul 3 de recurs este nefondat. Chiar daca acest motiv contine 3 subpuncte, în esenta ceea ce se critic[ reprezinta retinerea de catre instanta de apel a caracterului prescriptibil al actiunii si constatarea prescriptiei.
În acceptiunea recurentului, actiunea reclamantului este una imprescriptibila. Atât din doctrina cât si din practica rezulta fara putinta de tagada ca actiunea – petitie în ereditate – este prescriptibila, fiind supusa termenului general de prescriptie de 3 ani. Chiar reclamantul, cu ocazia judecarii în prima instanta în primul ciclu procesual, în dosarul 2216/300/2007, a depus literatura de specialitate din care rezulta, în lumina unor autori, ca aceasta actiune este supusa prescriptiei întocmai ca si dreptul de optiune succesorala, adica se prescrie în 6 luni, iar în lumina altor autori, punct de vedere împartasit si de intimat, petitia în ereditate este supusa termenului general de prescriptie de 3 ani.
Cu privire la exceptia nulitatii recursului formulat de recurentul-reclamant P.N.A. V., Curtea retine urmatoarele:
Prin întâmpinare, intimatul a invocat exceptia nulitatii recursului, aratându-se ca motivele de recurs nu se încadreaza în niciuna din ipotezele prevazute de art.304 Cod. proc.civ.
Curtea retine ca, strict formal, cererea de recurs formulata de recurentul-reclamant poate fi încadrata în cele doua motive de recurs invocate, respectiv art. 304 pct. 8 si pct. 9 din Codul de procedura civila.
Cu privire la primul motiv, se invoca gresita aplicare a dispozitiilor legale referitoare la prescriptie, iar cu privire la cel de-a doilea motiv se invoca gresita interpretare a cererii deduse judecatii.
Cât priveste aspectul ca, desi se invoca punctele 8 si 9, în final se solicita casarea cu trimitere spre rejudecare, ceea ce nu este posibil, invocarea acestor puncte neputând conduce decât la modificarea hotarârii recurate, Curtea retine ca solicitarea de catre recurent a unor alte consecinte decât cele legale, ca urmare a admiterii unui motiv de recurs, nu este obligatorie pentru instanta de recurs, care ramâne obligata oricum sa dispuna numai acele efecte legal prevazute decurgând din motivul de recurs ce se considera întemeiat.
Pentru aceste considerente, constatând ca motivele invocate de recurent în cererea sa de recurs se încadreaza în motivele de recurs prevazute de art. 304 pct. 8 si 9 din Codul de procedura civila, Curtea va respinge exceptia ca neîntemeiata.
Cu privire la exceptia inadmisibilitatii recursului formulat de recurentul-pârât R.M.J., Curtea retine urmatoarele:
Prin întâmpinare, s-a sustinut ca, în situatia în care recursul este exercitat omisso medio, acesta este inadmisibil. Recurentul R.M.J. a avut calitatea de pârât în fata instantei de fond, iar împotriva hotarârii primei instante acesta nu a formulat apel, intimatul fiind singurul pârât care a exercitat aceasta cale de atac a apelului. Fata de aceasta situatie a lipsei exercitarii caii de atac a apelului, recursul formulat de catre R.M.J. este exercitat omisso medio, fiind inadmisibil.
Cu privire la aceasta exceptie, Curtea retine ca, prin decizia recurata, a fost schimbata sentinta apelata, ceea ce duce la modificarea situatiei partilor fata de cea de la momentul pronuntarii sentintei. Ca urmare, nu se poate vorbi despre o inadmisibilitate de plano a recursului, neaflându-ne în situatia de exercitare a recursului omisso medio; o astfel de situatie exista, de exemplu, atunci când apelul a fost respins ca nefondat, iar pârâtul care nu a declarat apel, declara recurs pentru motive ce ar fi putut fi invocate pe calea apelului.
În cauza de fata, fata de schimbarea situatiei ca urmare a admiterii apelului declarat de celalalt pârât, nu se poate retine, strict formal, o inadmisibilitate a declararii recursului, motiv pentru care exceptia va fi respinsa ca neîntemeiata.
Cu privire la exceptia lipsei de interes a recursului formulat de recurentul-pârât R.M.J., Curtea retine urmatoarele:
Intimatul a sustinut ca, pentru a se putea exercita calea de atac a recursului, cel nemultumit de hotarâre trebuie sa justifice un interes (folos practic), ceea ce presupune ca el sa fie cazut total sau partial în pretentii ca urmare a judecarii si pronuntarii hotarârii. Recurentul pârât R.M.J. nu îndeplineste conditia de parte cazuta în pretentii, fiind respinsa actiunea si fata de acest pârât ca prescrisa. Prin hotarârea recurata, recurentul R.M.J. nu a fost obligat la nimic, nici macar la plata cheltuielilor de judecata.
Curtea retine ca prin interes, ca si conditie de admisibilitate a actiunii civile, se întelege folosul practic, imediat, legitim si personal ce ar fi obtinut de parte prin exercitarea actiunii.
În cazul unei cai de atac, interesul se raporteaza strict la dispozitivul hotarârii atacate, în sensul ca are interes sa exercite apel sau recurs partea care a ramas obligata (a cazut în pretentii) prin acea hotarâre.
Cât timp, fata de pârât, actiunea a fost respinsa ca prescrisa, aceasta nu are un interes procesual de a formula cererea de recurs.
Pentru aceste considerente, constatând caracterul absolut si peremptoriu al exceptiei invocate, Curtea o va admite si va respinge, pe cale de consecinta, cererea de recurs formulata de recurentul pârât R.M.J. ca lipsita de interes.
Analizând cauza de fata prin prisma motivelor de recurs invocate de recurentul-reclamant P.N.A.V., precum si a apararilor formulate de intimati, fata de situatia de fapt retinuta de instantele de fond, Curtea retine urmatoarele:
Va fi analizat, cu prioritate, motivul de recurs de la punctul 2 din cerere, respectiv cel prin care recurentul invoca prevederile art. 304 pct. 9 din Codul de procedura civila, în sensul ca instanta a pronuntat o hotarâre cu încalcarea dispozitiilor legii.
Recurentul arata ca, potrivit art. 115 si 118 alin. 2 din Codul de procedura civila, întâmpinarea trebuie sa prevada exceptiile ce vor fi ridicate de catre pârât, ulterior acesta nemaiputând ridica decât exceptii de ordine publica. Exceptiile de ordine publica sunt cele care vizeaza ocrotirea unui interes public, fata de interesul privat. Recurentul considera ca exceptia prescriptiei, în acest caz, vizeaza un interes privat, respectiv dreptul de proprietate privata asupra unui imobil, respectiv petitiunea de ereditate, chestiune exclusiv din sfera privata. În cauza, prin întâmpinarea depusa nu s-a invocat si exceptia prescriptiei, aceasta fiind invocata ulterior, desi pârâtul nu mai avea dreptul a o ridica si, pe cale de consecinta, nici instanta de a o admite, aceasta exceptie fiind ridicata tardiv.
Curtea retine ca, potrivit dispozitiilor art.18 din Decretul nr.167/1958 privitor la prescriptia extinctiva, instanta judecatoreasca este obligata ca, din oficiu, sa cerceteze, daca dreptul la actiune sau la executarea silita este prescris.
Din modul de formulare al dispozitiei legale, precum si din interpretarea sistematica a prevederilor legale referitoare la prescriptie extinctiva, rezulta ca, de lege lata, prescriptia este o institutie juridica de ordine publica, care trebuie verificata din oficiu de instanta de judecata.
Prin urmare, aceasta exceptie putea fi invocata de oricare dintre parti, si în orice stare a pricinii, sustinerile recurentului privind caracterul de ordine privata al exceptiei fiind neîntemeiate.
Cât priveste primul motiv de recurs, recurentul a invocat motivul prevazut de art. 304 pct. 9 Codul de procedura civila, în sensul ca instanta a pronuntat o hotarâre cu aplicarea gresita a legii, retinând ca actiunea este prescrisa.
Curtea constata ca, prin decizia 506 din 20.03.2008 a Curtii de Apel Bucuresti, sectia a IV-a, dispozitii care sunt obligatorii conform art. 315 alin. 1 C.pr.civ., s-a retinut ca, fara a fi consacrata in terminis în lege, petitia de ereditate tinde la recunoasterea calitatii de mostenitor a succesorului si la obtinerea posesiei patrimoniului succesoral.
Reclamantul, ca si pârâtul se pretind succesori universali sau cu titlu universal ai mostenirii, actiunea de fata fiind o petitie de ereditate, indiferent de faptul ca pârâtul detine toate bunurile succesorale, o cota-parte din ele sau bunuri singulare.
Instanta de casare nu s-a pronuntat însa asupra aspectului prescriptibilitatii sau imprescriptibilitatii unei asemenea actiuni, aspect ce urmeaza a fi dezlegat prin decizia de fata.
Ca si definitie, petitia de ereditate este actiunea prin care un succesor cere în justitie sa i se recunoasca titlul de mostenitor universal sau cu titlu universal, ori de donatar de bunuri viitoare, în temeiul caruia pretinde sa i se predea bunurile succesorale detinute de alta persoana în virtutea unui titlu aparent de mostenitor.
Cum în mod corect a retinut instanta de apel, reclamantul se pretinde a fi succesor universal al defunctei sale mame, P.J.E., iar pârâtii pretind a fi succesori universali ai aceleiasi defuncte (în calitate de succesorii ai fiicei defunctei, R.I.S.T.), precizându-si pozitia în acest sens si posedând bunurile succesorale, respectiv imobilul situat în Bucuresti, str. .. nr. 25, sector 2, în aceasta calitate.
Cât priveste modul de incidenta a prescriptiei în cauza, actiunea în petitie de ereditate nu are o natura juridica de sine statatoare, ci se aseamana cu alte actiuni, cum ar fi actiunea în revendicare, actiunea personala prin care se cere plata unei datorii a pârâtului catre succesiune, sau cu actiunea în împarteala. Întrucât nu se confunda cu niciuna dintre acestea, se impune decelarea elementelor specifice fiecareia pentru a le putea deosebi, în fuctie de petitul efectiv al cerereii de chemare în judecata.
Daca s-ar realiza calificarea în functie de natura juridica a lasamântului succesoral, care poate cuprinde drepturi reale, dar si drepturi de creanta sau drepturi izvorâte din creatia intelectuala, obiectul prezentei actiuni îl reprezinta un imobil, ceea ce duce din nou la caracterul real al actiunii.
Pentru a se da prevalenta finalitatii acestei actiuni, care pe baza recunoasterii de catre instanta a calitatii de mostenitor a uneia sau alteia dintre parti, urmareste dobândirea bunurilor succesorale de la un aparent mostenitor de catre mostenitorul adevarat, Curtea va retine ca actiunea în petitie de ereditate este o actiune reala.
Cum în materia actiunilor reale functioneaza principiul imprescriptibilitatii, decurgând din caracterul perpetuu al dreptului de proprietate, Curtea va retine caracterul imprescriptibil al petitiei de ereditate de fata, care are ca obiect un imobil.
Prin urmare, nu vor mai fi analizate motivele de recurs care se refereau la intervenirea unor cauze de întrerupere a prescriptiei, cât timp se retine ca actiunea de fata este imprescriptibila.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. 3 din Codul de procedura civila, constatând ca instanta de apel nu a intrat în cercetarea fondului cauzei, Curtea va admite recursul declarat de recurentul-reclamant P.N.A.V., va casa decizia recurata si va trimite cauza instantei de apel pentru rejudecarea apelului, pe aspectele de fond ce nu au mai fost analizate, ca urmare a admiterii exceptiei.
