Curtea reţine că prevederile art. 205-218 din O.G. nr. 92/2003 privind C.proc.fisc., republicată, stabilesc o procedură administrativă obligatorie în ceea ce priveşte contestarea actelor administrative fiscale, în sensul că acestea nu pot fi atacate direct la instanţa de administrativ, decât după soluţionarea pe fond a susţinerilor din contestaţia contribuabilului.
În atare situaţie, apreciază Curtea că recurenta reclamantă a dedus judecăţii o acţiune cu un obiect pentru care era necesar a aştepta soluţionarea contestaţiei pe cale administrativă deoarece, potrivit prevederilor C.proc.fisc., decizia de restituire poate fi contestată în conformitate cu prevederile art. 209 C.proc.fisc., aşa după cum rezultă din chiar cuprinsul deciziei atacate.
Reţine Curtea că, C.proc.fisc. stabileşte o procedură prealabilă care derogă de la prevederile Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, în sensul că, actul administrativ fiscal nu poate fi atacat direct la instanţa de contencios administrativ ci, numai după emiterea unei decizii de soluţionare a contestaţiei pe calea administrativă.
Secţia comercială, maritimă şi fluvială şi pentru cauze de contencios administrativ şi fiscal, Decizia nr. 40 din 20 ianuarie 2011
Prin acțiunea adresată Tribunalului Constanța – Secția contencios administrativ și înregistrată sub nr. 12456/118/16.11.2009, reclamanta CNAPM SA Constanța, în contradictoriu cu pârâta ANAF – DGAMC, a solicitat instanței, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la restituirea sumei de 27.106 lei, reprezentând accize achitate de către reclamantă, pentru aprovizionările cu combustibil de tip M, efectuate in perioada 19.01.2004-21.01.2004.
Motivând acțiunea, reclamanta învederează în esență că, în perioada 19.01.2004-21.04.2004 a achiziționat de la SC R.R. SA, o cantitate de 29.920 kg combustibil de tip M, valoarea totala a achiziției fiind în cuantum de 66.452 lei, din care suma de 27.106 lei reprezentând acciză.
S-a susținut că, produsul achiziționat a fost utilizat in vederea producerii de energie termică, reclamanta deținând autorizația de utilizator final nr. 84/ 9830/13.02.2004, fiind scutit de plata accizelor, conform prevederilor art. 201 alin. (1) lit. d) C.fisc., sens in care, aceasta a solicitat pârâtei, prin cererea nr. 138433/12.02.2007, a proceda la restituirea valorii accizei achitate, documentația depusă in acest sens fiind completă.
S-a mai arătat că, in urma unui control efectuat la data de 17.05.2007, s-a constatat ca reclamanta nu beneficiază de dreptul de restituire a accizelor achitate, deoarece aceasta nu deținea autorizație de utilizator final, la data achiziționării combustibilului, autorizația deținută având valabilitate începând cu data de 13.02.2004.
Susține reclamanta că, măsura de nerestituire a accizei este nelegală, fiind in contradicție cu prevederile Ordinului Ministrului Finanțelor nr. 1828/2004 și cu Decizia nr. 2/07.04.2004 emisă de Comisia Fiscală Centrală.
împotriva deciziei de restituire a accizelor si a notei de restituire nr. 157/25.01.2008, prin care s-a dispus respingerea cererii formulate de către reclamantă, aceasta, a formulat contestație, cu raportare la prevederile art. 205-209 C.proc.fisc., nefiindu-i însă comunicată decizia pronunțată de pârâtă, aferentă acestei contestații, deși aceasta avea obligația de a proceda la soluționarea contestației în termenul de 45 de zile prevăzut de art. 70 C.proc.fisc.
Reclamanta a mai arătat faptul că, în mai multe rânduri, a solicitat pârâtei a proceda la comunicarea deciziei aferentă contestației formulate, însă demersurile avute nu au condus la niciun rezultat.
Reclamanta, la termenul de judecată din data de 27.04.2010 si-a precizat acțiunea, prin care a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună :
– anularea parțială a Deciziei nr. 157/25.01.2008, în sensul restituirii si a accizei in cuantum de 27.106 lei;
– modificarea Notei de restituire nr. 157/25.01.2008, în sensul completării acesteia si cu suma de 27.106 lei;
– obligarea paratei la restituirea sumei de 27.106 lei, reprezentând accize achitate de către reclamantă, pentru aprovizionările cu combustibil de tip M, efectuate in perioada 19.01.2004-21.01.2004.
Prin întâmpinare, pârâta pe cale de excepției a invocat necompetenta materială a instanței, cu raportare la prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004 și art. 1 din H.G. nr. 109/2009, precum si inadmisibilitatea acțiunii, cu raportare la prevederile art. 205-218 C.proc.fisc.
Instanța de fond, la termenul de judecata din data de 01.06.2010 a pus in discuția parților excepția inadmisibilității acțiunii, și excepția necompetenței materiale invocată de pârâtă, pentru ca, așa după cum rezultă din practicaua hotărârii recurate, excepția necompetenței materiale, să fi fost respinsă ca nefondată, reținându-se aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 554/2004.
Prin Sentința civilă nr. 716/01.06.2010, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosar nr. 12456/118/2009, s-a admis excepția inadmisibilității acțiunii, respingând acțiunea precizată promovată de reclamanta CNAPM SA Constanța, în contradictoriu cu pârâta ANAF – DGAMC, ca inadmisibila și s-a luat act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.
Pentru a aprecia de această manieră, instanța de fond a reținut în esență că,
Potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 – „înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, trebuie să solicite autorității publice emitente, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia”.
Se reține că, procedura prealabilă administrativă este o procedură obligatorie, fiind o condiție de admisibilitate a acțiunii la instanța de contencios administrativ, iar lipsa acesteia conduce la respingerea cererii ca inadmisibilă.
Prin dispozițiile art. 205-218 C.proc.fisc. se instituie o procedură administrativă specială care, fără a fi calificată drept jurisdicție administrativă, derogă de la normele de drept comun privind procedura prealabilă, cuprinse în art. 7 din Legea nr. 554/2004.
însă, potrivit art. 109 alin. (2) C.proc.civ.- „în cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instanței competente se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, în condițiile stabilite de acea lege. Dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată.”
Din prevederile art. 218 alin. (2) C.proc.fisc., conform cărora „deciziile emise în soluționarea contestației pot fi atacate la instanța de contencios administrativ competentă”,a rezultat că instanța nu poate fi sesizată în vederea exercitării controlului de legalitate asupra măsurilor dispuse, decât după finalizarea procedurii administrative, prin emiterea unei decizii care să analizeze fondul raportului juridic fiscal.
în speță, reclamanta, prin precizările depuse, a solicitat :
– anularea parțială a deciziei nr. 157/25.01.2008, în sensul restituirii si a accizei in cuantum de 27.106 lei;
– modificarea notei de restituire nr. 157/25.01.2008, în sensul completării acesteia si cu suma de 27.106 lei;
– obligarea paratei la restituirea sumei de 27.106 lei, reprezentând accize achitate de către reclamantă, pentru aprovizionările cu combustibil de tip M, efectuate in perioada 19.01.2004-21.01.2004, cu precizarea că aceasta, a procedat la contestarea pe cale administrativă, in raport de prevederile art. 205-207 C.proc.fisc., a deciziei nr. 157/25.01.2008 si a notei de restituire nr. 157/25.01.2008.
Din analizarea materialului probator administrat in cauza-înscrisuri, s-a constatat de instanța de fond că reclamanta, prin cererea înregistrată sub nr. 138433/12.02.2007, a solicitat pârâtei a proceda la restituirea unor sume reprezentând accize achitate, însă prin Decizia nr. 157/25.01.2008, s-a admis în parte cererea formulată de către reclamantă.
S-a reținut de asemenea, că, reclamanta, în raport cu prevederile art. 205 și urm. C.proc.fisc., a formulat la data de 11.07.2008 contestație, împotriva Deciziei nr. 157/25.01.2008, contestație care însă nu a fost soluționată de către pârâtă până in prezent.
In raport cu cele analizate s-a reținut că, reclamanta, deși a uzat de calea de atac instituită de art.2 05-207 din O.G. nr. 92/2003, în sensul de a contesta actul administrativ generator al obligației fiscale -Decizia de restituire nr. 157/2008 – pe cale administrativă a procedat însă la sesizarea instanței de judecată anterior emiterii deciziei aferentă contestației promovate, decizie care, in raport cu prevederile art. 218 alin. (2) C.proc.fisc. este supusă controlului judecătoresc.
Pentru aceste considerente instanța de fond a admis excepția de inadmisibilitate a acțiunii, reclamanta procedând la sesizarea instanței cu solicitarea de anulare a unor acte de natura administrativ-fiscale, a căror soluționare pe calea recursului administrativ nu a fost finalizată până in prezent si pe cale de consecință s-a dispus respingerea acțiunii.
Instanța a luat act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta CNAPM SA Constanța, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, cu indicarea temeiului de drept prevăzut de art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 302 și art. 3041 și urm. C.proc.civ., cu următoarea motivație, în esență:
– hotărârea primei instanțe a fost pronunțată fără a atinge fondul pricinii;
– greșit instanța de fond a reținut faptul că acțiunea reclamantei este inadmisibilă datorită faptului că, s-a promovat în același timp și plângere prealabilă și acțiune în instanță, înainte de a aștepta soluția organului emitent pentru a putea fi atacată conform art. 218 C.proc.fisc.;
– obiectul cererii reclamantei a fost întemeiat pe art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „prin nesoluționarea în termenul legal”, promovând acțiune direct în instanță, după ce s-a așteptat termenul legal de soluționare.
Deoarece hotărârea primei instanțe a fost pronunțată fără a se atinge fondul, solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei primei instanțe spre rejudecare, conform art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.
Dacă instanța de recurs consideră că nu sunt întrunite condițiile pentru casare cu trimitere, solicită modificarea în tot a sentinței recurate, anularea parțială a Deciziei nr. 157/25.01.2008, în sensul restituirii si a accizei in cuantum de 27.106 lei; modificarea notei de restituire nr. 157/25.01.2008, în sensul completării acesteia si cu suma de 27.106 lei și obligarea paratei la restituirea sumei de 27.106 lei, reprezentând accize achitate de către reclamantă, pentru aprovizionările cu combustibil de tip M, efectuate in perioada 19.01.2004-21.01.2004.
Prin întâmpinare intimata pârâtă ANAF, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a sentinței recurate, cu motivația că, în mod corect instanța de fond a respins acțiunea ca inadmisibilă, deoarece prin C.proc.fisc. se stabilește o procedură prealabilă care derogă de la prevederile Legii nr. 554/2004 în sensul că, actul administrativ fiscal nu poate fi atacat direct la instanța de contencios administrativ, ci numai după emiterea unei decizii de soluționare a contestației pe cale administrativă.
Ori, recurenta reclamantă fără a aștepta soluționarea contestației pe cale administrativă, în conformitate cu prevederile art. 205-218 din O.G. nr. 92/2003 privind C.proc.fisc., s-a adresat instanței de judecată.
Mai arată intimata pârâtă faptul că, referitor la obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv anularea deciziei de restituire a accizelor, acesta nu putea fi analizat de instanța de contencios administrativ decât după soluționarea contestației pe cale administrativă privind fondul cauzei, care este o procedură obligatorie.
Examinând actele și lucrările dosarului, prin prisma criticilor aduse sentinței recurate, văzând și dispozițiile art. 312 C.proc.civ., Curtea respinge recursul, ca nefondat, pentru următoarele considerente, în esență:
Instanța a fost investită de către recurentă cu soluționarea cauzei având ca obiect – astfel cum el a fost precizat la termenul de judecată din 27.04.2010 – anularea parțială a Deciziei nr. 157/25.01.2008, în sensul restituirii accizei în cuantum de 27.106 lei; modificarea notei de restituire nr. 157/25.01.2008 în sensul completării acesteia și cu suma de 27.106 lei; precum și obligarea intimatei pârâte la restituirea sumei de 27.106 reprezentând accize achitate de către recurentă, pentru aprovizionările cu combustibil de tip M, efectuate în perioada 19.01.2004-21.01.2004, cu motivația că, s-ar fi procedat la contestarea pe calea administrativă a actelor administrative sus-precizate, potrivit prevederilor art. 205- art. 207 C.proc.fisc.
Curtea reține că, acțiunea dedusă judecății de către recurenta CNAPM SA Constanța a fost respinsă ca inadmisibilă, prin Sentința civilă nr. 716/01.06.2010 de către Tribunalul Constanța, în mod legal și temeinic, deoarece:
în mod corect instanța de fond a reținut că, „reclamanta deși a uzat de calea de atac instituită de art. 205- art.207 din O.G. nr. 92/2003, în sensul de a contesta actul administrativ generator a obligației fiscale – Decizia de restituire nr. 157/25.01.2008 – pe cale administrativă, a procedat însă la sesizarea instanței de judecată anterior emiterii deciziei aferente contestației promovate, decizie care, în raport cu prevederile art. 218 alin. (2) C.proc.fisc., este supusă controlului judecătoresc”.
în acest sens, Curtea reține că, prevederile art. 205-218 din O.G. nr. 92/2003 privind C.proc.fisc., republicată, stabilesc o procedură administrativă obligatorie în ceea ce privește contestarea actelor administrative fiscale, în sensul că, acestea nu pot fi atacate direct la instanța de contencios administrativ, decât după soluționarea pe fond a susținerilor din contestația contribuabilului.
în atare situație, apreciază Curtea că, recurenta reclamantă a dedus judecății o acțiune cu un obiect pentru care era necesar a aștepta soluționarea contestației pe cale administrativă deoarece, potrivit prevederilor C.proc.fisc., decizia de restituire poate fi contestată în conformitate cu prevederile art. 209 C.proc.fisc., așa după cum rezultă din chiar cuprinsul deciziei atacate.
Reține Curtea că, C.proc.fisc. stabilește o procedură prealabilă care derogă de la prevederile Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, în sensul că, actul administrativ fiscal nu poate fi atacat direct la instanța de contencios administrativ ci, numai după emiterea unei decizii de soluționare a contestației pe calea administrativă.
în același sens, reține Curtea sunt și dispozițiile art. 201 alin. (1) C.proc.fisc., cu referire la art. 218 alin. (2) C.proc.fisc., astfel că, în mod legal și temeinic instanța de fond a apreciat că, acțiunea prin care se solicită direct instanței de contencios administrativ anularea deciziei de restituire, este inadmisibilă.
Cu alte cuvinte, atât timp cât, actul administrativ ce poate fi supus cenzurii instanței de contencios administrativ este numai decizia de soluționare a contestației pe cale administrativă, toate susținerile făcute de recurentă prin motivele de recurs și care privesc nelegalitatea hotărârii recurate apar ca fiind nefondate, și pe cale de consecință urmează a fi respinse, conform art. 312 C.proc.civ., neexistând motive pentru reformarea hotărârii recurate.
