Achitarea de către debitor a sumei pentru care s-a cerut deschiderea procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului împotriva sa, după data deschiderii acestei proceduri, determină respingerea cererii creditorului, ca fiind rămasă fără obiect, în situaţia formulării recursului.
(Decizia nr. 1239 din 3 octombrie 2002 – Secţia a Vl-a comercială)
Prin Sentinţa civilă nr. 948 din 31.05.2002, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a Vll-a comercială, a fost respinsă contestaţia debitoarei S.C. “E.” S.R.L., a fost admisă cererea creditoarei şi s-a deschis procedura reorganizării judiciare şi a falimentului împotriva debitoarei.
împotriva acestei sentinţe a formulat recurs debitoarea, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, arătând că a achitat datoria cu Ordinul de plată nr. 11 din 18.07.2002.
Cu Adresa nr. 1946 din 9.09.2002 intimata a confirmat achitarea debitului, fiind de acord cu admiterea recursului.
în raport de motivele invocate, Curtea a reţinut că, într-adevăr, datoria recurentei către intimată s-a stins prin plată potrivit dispoziţiilor art. 1091 din Codul civil, aşa încât nu mai există creanţă în sensul dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 64/1995, republicată, pentru a se justifica continuarea procedurii prevăzute de lege, motiv pentru care, în baza art. 312 alin. 1 din raportat la art. 3041 din Codul de procedură civilă, a admis recursul, a modificat sentinta atacată şi pe fond a respins cererea introductivă ca rămasă fără obiect.