Deşi, potrivit art. 44 lit. u din Legea nr. 69/1991, primarul propune spre aprobare consiliului local salarizarea personalului, nu se poate stabili printr-o hotărâre a acestei autorităţi administrative schimbarea bazei de calcul corespunzătoare coeficientului de bază, (1,00), întrucât cadrul legislativ în materie – Legea nr. 40/1991 şi O.G. nr. 39/1994, modificată prin Legea nr. 85/1996 -nu a fost schimbat.
(Secţia de administrativ, sentinţa nr. 229/1998)
Prin cererea înregistrată Ia această instanţă sub nr. 108/5.03.1998, reclamantul Prefectul judeţului Ilfov a solicitat, în contradictoriu cu Consiliul Local Vidra, judeţul Ilfov, pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea hotărârii nr. 4/30.01.1998, prin care s-a aprobat salarizarea primarului, viceprimarului, secretarului şi a personalului din aparatul propriu, hotărâre ce a fost dată cu încălcarea gravă a dispoziţiilor legale în materie.
în motivarea acţiunii, se învederează că prin hotărârea nr. 4/30.01.1998, Consiliul Local Vidra, Ilfov, a aprobat salarizarea primarului, viceprimarului, secretarului şi personalului din aparatul propriu, luând în calcul coeficientul de bază de 1,00, ca fiind salariul mediu realizat în judeţul Ilfov în perioada de referinţă de până la data de 1.11.1997, deşi, în conformitate cu O.G. nr. 39/1994, modificată de Legea nr. 85/1996, coeficientul de bază de 1,00 este salariul minim pe economie şi care, Ia data actului normativ menţionat, era 123.500 lei.
Schimbarea valorii coeficientului de bază 1,00 printr-o hotărâre a Consiliului Local Vidra, reprezintă o gravă încălcare a legii şi are drept consecinţă creşterea nejustificată a salariului pentru categoriile de personal vizate prin hotărâre, ceea ce duce la modificări substanţiale în structura bugetului local pe anul 1998, la capitolul cheltuieli pentru administraţia publică.
în cazul hotărârii nr. 4/1998 nu există o bază legală necesară în vederea angajării unor cheltuieli suplimentare din bugetul local pentru plata salariilor, cadrul legislativ în materie – Legea nr. 40/1991 şi O.G. nr. 39/1994, modificată prin Legea nr. 85/1996, nu a fost schimbat.
în drept, acţiunea s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 111 din Legea nr. 69/1991, republicată şi modificată prin O.G. nr. 22/1997, Legea nr. 14/1991, O.G. nr. 39/1994, modificată prin Legea nr. 85/1996, Legea nr. 72/1996 şi Legea nr. 40/1991.
Pârâtul nu a depus la dosar întâmpinare, însă la termenul judecării litigiului a solicitat, în temeiul art. 20 alin. 2 lit. d coroborat cu art. 44 alin. 1 lit. u din Legea nr. 69/1991, respingerea acţiunii, ca nelegală şi netemeinică.
Instanţa constată că prin art. 44 lit. u din Legea nr. 69/1991, modificată prin O.U.G. nr. 22/1997, se lărgeşte sfera autonomiei locale a instituţiilor publice implicate în administraţia publică locală. Astfel, se prevede că primarul elaborează proiectul de statut al personalului, propune structura organizatorică, numărul de personal şi salarizarea acestuia, ce se supun spre aprobare consiliului local.
în raport de actele depuse la dosarul cauzei, urmează a se constata că, faţă de prevederile Ordonanţei de Urgenţă nr. 6/1998 privind negocierea salariilor personalului din unele instituţii publice (art. 1 lit. m), singura bază de calcul a salarizării personalului consiliilor locale este prevăzută în acest act normativ, coroborat cu dispoziţiile O.G. nr. 39/1994, modificată şi completată de Legea nr. 85/1996, Legea nr. 40/1991 şi Legea nr. 72/1996, astfel că hotărârea nr. 4/30.01.1998 este nelegală şi urmează a se dispune anularea acesteia.