Singura modalitate de înlăturare a unor clauze dintr-un contract colectiv de muncă este acţiunea expresă a celui interesat îndreptată în justiţie pentru desfiinţarea acestor clauze.
Instanţa de fond corect a constatat că modalitatea de intervenţie a Curţii de Conturi în acordarea unor drepturi neprevăzute expres de acte normative prin contractul colectiv de muncă de la nivelul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Constanţa contravine principiului liberei negocieri, precum şi unor dispoziţii ale Convenţiei OIM.
Astfel, art. 238 alin. (3) din Legea nr. 53/2003 privind C.muncii care reglementează în plan intern dispoziţiile Convenţiei OIM nr. 13/1970 permite ca prin contractele colective de muncă să se prevadă drepturi cu caracter superior celor prevăzute de norme legale, iar art. 5 al Convenţiei OIM nr. 154/1981 privind promovarea negocierii colective, impune ca negocierea colectivă să fie posibilă pentru toţi cei vizaţi de Convenţie, iar negocierea să poată purta asupra fixării condiţiilor de muncă şi angajării şi/sau reglementării relaţiilor între cei ce angajează sau organizaţiile lor şi de muncă şi una sau mai multe organizaţii ale lucrătorilor.
Faţă de natura activităţii desfăşurate de către funcţionarii publici din cadrul aparatului de specialitate al Primarului, activitatea care implică prelucrări de informaţii şi documente cu caracter secret, precum şi de date cu caracter personal, fiind necesară protecţia persoanelor fizice în activitatea de prelucrare a acestor date, în conformitate cu Legea nr. 677/2001 privind protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, este mai mult decât justificată acordarea sporului de confidenţialitate.
De asemenea, este justificată şi acordarea sporului de dispozitiv, funcţionarii publici din cadrul Primăriei Constanţa prin negociere directă asumându-şi obligaţia de a se prezenta la locul de muncă în afara programului obişnuit dacă prezenţa lor este necesară pentru situaţii de excepţie.
Secţia comercială, maritimă şi fluvială şi pentru cauze de administrativ şi fiscal, Decizia nr. 140 din 24 februarie 2011
Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanta, la data de 29.01.2010 reclamanții Primăria Mun. Constanța, Consiliul Local Constanța, Mun. Constanța prin primar și Primarul Mun. Constanta, au solicitat în contradictoriu cu pârâtele Curtea de Conturi a României și Camera de Conturi Constanta anularea procesului verbal de constatare din 23.10.2009 cu privire la punctele nr. 4 si 5, Decizia nr. 34/24.11.2009 sub aspectul masurilor 4 si 5.
în motivarea acțiunii s-a arătat că prin Decizia nr. 34/24.11.2009, Camera de Conturi Constanta a constatat ca în privința anumitor sume plătite salariaților acestea au un caracter nelegal, impunându-se masurile prevăzute la pct. 4 și 5, respectiv virarea la bugetele publice a obligațiilor datorate in referire la plata către salariații instituției a sumei de 603 600 lei în luna aprilie 2008 reprezentând tichete cadou; precum si stabilirea întinderii prejudiciului creat prin plata sporului de confidențialitate, spor de stabilitate, indemnizație de dispozitiv, drepturi speciale pentru menținerea sănătății, prima de concediu si recuperarea acestora.
Constatările Curții de Conturi au un caracter nelegal si netemeinic pentru următoarele considerente:
1. Cu privire la acordarea tichetelor cadou, au fost avute în vedere dispozițiile Legii nr. 193/2006 si a H.G. nr. 1317/2006. De altfel, anterior acordării acestor tichete a fost formulate cerere către Biroul Metodologie si Asistenta Contribuabili, care in răspunsul formulat au arătat ca tichetele cadou nu intra in categoria veniturilor impozabile. Totodată art. 55 alin. (4) lit. a) C.fisc. prevede ca nu sunt venituri impozabile cadourile oferite salariaților, daca sunt primite in baza unor legi speciale si finanțate de buget.
S-a impus a se stabili, de asemenea, daca au fost plătite si alte sume care sunt asimilate veniturilor din salarii pentru care sa fie calculate si virate obligațiile de natura impozitului pe si a contribuțiilor aferente. Aceasta măsura nu este stabilita in fapt si in drept, reprezentând o dispoziție fără conținut juridic si care nu poate da naștere unei obligații. In cauza de fata nu se precizează care ar fi abaterea constatata pentru ca aceasta sa poată fi înlăturată prin măsura impusa.
2. Cu privire la măsura dispusa la pct. 5 se arata ca sumele au fost acordate în anul 2008. Acestea au fost achitate in conformitate cu prevederile acordului colectiv de nr. 25254 din 13.12.2006 si aprobate prin HCLM nr. 598/13.12.2006. Acest act administrativ nu a fost contestat în contencios, astfel ca au devenit obligatorii. Caracterul legal al acordului la nivel de unitate e demonstrat si prin prevederile contractului colectiv de munca unic la nivel național pe anii 2007-2010, care la art. 38 alin. (4), prevede ca salariul cuprinde indemnizații, sporuri si alte adaosuri. Trebuie precizat ca art. 3 alin. (2) din contractul colectiv unic au avut in vedere doar acele categorii de drepturi salariale care sunt enumerate expres si al căror cuantum este determinat de lege, neputând fi modificate prin negociere la nivelul instituției publice. Faptul ca DMPS a sesizat cu ocazia depunerii spre înregistrate nelegalitatea unor prevederi nu lipsește de efecte juridice clauzele contractului, întrucât aceasta avea cadrul legal de a refuza înregistrarea actului principal si a celor adiționale. Singura autoritatea de a stabili legalitatea unor prevederi a contractului colectiv de munca este instanța de judecata.
2.1. Cu privire la sporul de confidențialitate de 10%, este aplicabil inclusiv funcționarilor publici, cat timp se are în vedere respectarea principiilor constituționale privind nea, dreptul la plata egala pentru munca egala, dreptul la salariu. Conform art. 46 din Legea nr. 188/1999, funcționarul public are obligația de a păstra secretul de serviciu precum si confidențialitatea in legătura cu faptele, informațiile sau documentele de care iau cunoștință in exercitarea funcției publice. Nerespectarea secretului profesional constituie abatere disciplinară. Sporul de confidențialitate este primit de tot personalul instituțiilor si autorităților care gestionează informații clasificate din clasa secrete de stat si secrete de serviciu, care prin acte normative specifice prevăd acest spor. In toate cazurile, cuantumurile sporului de confidențialitate si condițiile de acordare se stabilesc in limitele prevăzute de reglementările in vigoare de către ordonatorii principali de credite. In ce privește sporurile la salariul de baza, acestea trebuie sa fie acordate tuturor salariaților, indiferent de posturile si funcțiile pe care le ocupa si de domeniul în care își desfășoară activitatea, atâta timp cat lucrează in condițiile prescrise de legea care reglementează plata sporurilor respective.
2.2. Cu privire la sporul de stabilitate acesta a fost negociat in baza art. 3 lit. f) din Legea nr. 188/1999, legalitatea acestuia fiind confirmata de art. 3 alin. (2) din CCM unic.
2.3. Cu privire la indemnizația de dispozitiv de 25%, aceasta a fost acordata legal, considerând ca nu se justifica discriminarea salariaților din aparatul de specialitate al Primarului fata de salariații Prefecturii. Totodată prevederile constituționale impun premise de regim unitar de reglementare, iar prin legea nr.137/2000 se previn si se sancționează toate formele de discriminare.
2.4. Cu privire la drepturile speciale pentru menținerea sănătății si securității muncii plata acestora a fost efectuata in conformitate cu prevederile contractului cadru, obligatoriu pentru părți. Au fost avute in vedere si dispozițiile art. 236 alin. (1) C.muncii si art. 72 din Legea nr. 188/1999. Existenta si cuantumul acestor drepturi nu sunt stabilite prin dispoziții legale dar nici nu sunt prohibite. Aceste sume reprezintă drepturi cu caracter social a căror plata este suportata din veniturile proprii ale instituției si nu de la bugetul de stat. Nu exista nici o îngrădire legala, pentru ca in baza autonomiei locale si cu respectarea legislației finanțelor publice locale autoritățile deliberative sa susțină cuprinderea si aprobarea in bugetele locale a fondurilor destinate îmbunătățirii condițiilor la locul de munca.
2.5. Cu privire la prima de vacanta, la fel a fost acordata in baza contractului colectiv de munca.
In ceea ce privește obligația de a calcula, de a retine si de a vira la bugetul de stat impozitul pe venit aferent sumelor de bani achitate, acestea nu constituie venituri de natura salariala si nici nu pot fi asimilate unor asemenea venituri. Plățile considerate nelegale au avut fundament HCLM nr. 65/2008 privind aprobarea bugetului propriu pe anul 2008, in care au fost prevăzute si aceste drepturi. Aceasta hotărâre a fost comunicata prefectului care nu i-a contestat legalitatea si ca urmare a fost adusa la îndeplinire. Totodată nu exista documente din care sa rezulte ca fondurile bugetare au fost depășite, finanțarea fiind asigurata de la bugetul local.
în susținerea acțiunii au fost depuse in copie, HCLM nr. 304/14.01.2010, proces verbal de constatare din 23.10.2009 încheiat de Camera de Conturi Constanta, Contestația nr. 1129/13.11.2009, Dispoziția nr. 8590/09.12.2009, contract colectiv de munca, acte adiționale, proces verbal de negociere, dovada înregistrării contractului la DMPS Constanta, HCLM nr. 40/08.09.2008, documentația ce a stat la baza emiterii HCLM nr. 598/13.12.2006 si a actelor adiționale, Adresa nr. 39280/26.02.2008 emisă de AFP Constanta, practica judiciara.
La termenul de judecata din 15.02.2010, a fost formulată cerere de intervenție în interes alăturat reclamanților de către Sindicatul Liber al Salariaților din Administrația Publica Constanta.
în motivarea cererii s-a arătat ca interesul angajaților este atins prin masurile impuse, fiind emise împotriva funcționarilor publici dispoziții de imputare, iar împotriva salariaților contractuali au fost introduce acțiuni in instanță in răspundere patrimoniala. Totodată drepturile membrilor au fost afectate de dispoziția primarului nr. 172/07.01.2010 prin care a fost suspendata plata acestor sporuri, începând cu luna decembrie 2009. Sindicatul este semnatar al contractului colectiv de munca încheiat in 2006 si prelungit, astfel ca negarea acestor drepturi negociate cu respectarea legii ar reprezenta o grava atingere adusa principiului constituțional al negocierii.
Pe fondul cauzei s-a arătat ca, tichetele cadou sunt incluse in categoria cheltuielilor sociale pentru care nu e datorat impozit, iar in privința drepturilor speciale s-a avut in vedere Legea nr. 188/1999., art. 72 alin. (1). De altfel art. 12 din Legea nr. 140/1996 nu exclude astfel de drepturi. Curtea de Conturi a procedat contrar legii când a dispus in sensul nelegalității acordării acestor drepturi.
în susținerea cererii au fost depuse in copie dispoziția nr. 172/07.01.2010, dispoziția de imputare nr. 8373/30.11.2009, dovada formulării acțiunii împotriva personalului contractual.
La același termen de judecata reclamanții si-au completat acțiunea cu un nou capăt de cerere, in sensul anularii si a încheierii nr. VI.41/23.02.2010 emisa de Comisia de Soluționare a Contestațiilor si implicit introducerea in cauza in calitate de parat a Curții de Conturi a României – Comisia de Soluționare a Contestațiilor.
în susținerea cererii a fost depusa in copie, încheierea nr. VI.41/23.02.2010 emisa de Comisia de Soluționare a Contestațiilor.
Pârâta, Curtea de Conturi a României a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. S-a precizat ca Comisia de Soluționare a Contestațiilor nu are personalitate juridică si nu poate sta in judecata in nume propriu. Pe fond s-a arătat ca susținerile reclamanților sunt neîntemeiate raportat la prevederile legale care reglementează acordarea drepturilor salariale si a altor drepturi pentru personalul bugetar. Astfel potrivit art. 157 C.muncii , sistemul de salarizare al personalului din cadrul autorităților si instituțiilor publice finanțate integral sau parțial de la bugetul de stat sau bugetele locale se stabilește prin lege, cu consultarea organizațiilor salariale reprezentative. In perioada supusa controlului, sporurile si primele erau reglementate prin O.G. nr. 6/2007, O.G. nr. 10/2007 si O.G. nr. 10/2008, acte normative care nu prevăd drepturi speciale. Abuzul de drept constituie o varietate a faptei ilicite, ținând cont de faptul ca datorita modului in care a fost exercitat se produce vătămarea unei persoane, răspunderea neputând fi înlăturata. Or, prin clauzele contractului colectiv de munca încheiat la nivelul aparatului de specialitate al Primăriei s-au stabilit drepturi de natura salariala ce încalcă legile speciale de salarizare a funcționarilor publici. Aceste drepturi salariale au fost acordate in afara cadrului legal. Este atributul legiuitorului sa stabilească atât categoria de drepturi salariale cat si cuantumul acestuia. Toate reglementările care vizează statutul funcționarului public prevăd pe de o parte natura legala a drepturilor salariale, iar pe de alta parte interdicția ca prin contractul colectiv de munca sa se stabilească drepturi de natura salariala care sunt atributul legiuitorului.
Referitor la sporul de confidențialitate, potrivit legislației aplicabile nu se acorda salariaților din cadrul instituției auditate, ci numai celor menționați la art. 15 alin. (1) din O.G. nr. 6/2007 si art. 13 alin. (1) din O.G. nr. 10/2008. De altfel si celelalte drepturi de natura salariala exced cadrului legal, așa cum a fost precizat mai sus, care reglementează acordarea de sporuri si premii funcționarilor publici. Contractele colective de munca se pot încheia si pentru salariații din instituțiile bugetare, însă prin acestea nu se pot negocia clauze referitoare la drepturi ale căror acordare si cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale. Cât privește plata indemnizației de dispozitiv s-a considerat în mod eronat că dispozițiile art. 13 din Legea nr. 138/1999 îi sunt aplicabile. Autoritățile administrației publice locale nu pot face parte din structura administrației publice centrale, implicit nu pot fi in subordinea MAI. Sporul de dispozitiv nu este stabilit prin ordin ci prin lege. Orice altă abordare care contravine prevederilor legale nu poate fi luata in considerare.
Referitor la sporul de stabilitate și securitate în muncă în mod corect s-a constatat ca, acest drept nu se regăsește printre sporurile prevăzute de art. 11-17 din O.G. nr. 6/2007. Nici plata indemnizației de vacanta nu a avut baza legala, dat fiind ca art. 23 din O.G. nr. 10/2008 nu reglementează plata unui astfel de drept salarial si pentru aceasta categorie de salariați. Toate aceste plăți exced cadrului legal care reglementează acordarea acestor sporuri.
Prin Sentința civilă nr. 156/CA/26.04.2010, Curtea de Apel Constanta a admis excepția necompetentei materiale si a declinat soluționarea cauzei in favoarea Tribunalului Constanta.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța la 24.06.2010, dosar nr. 128/36/2010.
La termenul de judecata din 04.11.2010, instanța a încuviințat în principiu cererea de intervenție in interes alăturat reclamanților formulata de Sindicatul Liber al Salariaților din Administrația Publica Constanta.
Totodată, la același termen de judecata a admis excepția de litispendență si a dispus atașarea dosarului nr. 2372/118/2010, având in vedere ca sunt aceleași părți, același obiect si aceeași cauza, astfel ca nu se impune reiterarea cererii de chemare in judecata, a cererii de intervenție in interes alăturat si a întâmpinării formulate in dosarul menționat.
La același termen de judecata, instanța a admis excepția lipsei calității procesual pasive a Consiliului Local Constanta, pentru motivele expuse in încheierea de amânare a pronunțării, ce fac corp comun cu prezenta hotărâre.
Prin Sentința civilă nr. 1431/CA/11.11.2010 s-a admis în parte, acțiunea principală formulată de reclamanții Primăria Municipiului Constanța și Primarul Municipiului Constanța, s-a admis în parte, cererea de intervenție în interes alăturat formulată de Sindicatul Liber al Salariaților din Administrația Publică Constanta.
S-au anulat în parte, procesul verbal de constatare întocmit de Curtea de Conturi a României – Camera de Conturi a jud. Constanta la data de 23.10.2009, respectiv pct. II si III și Decizia nr. 34/24.11.2009 emisa de Camera de Conturi a jud. Constanta, respectiv pct. 4 si 5 și s-a anulat încheierea nr. VI.41/23.02.2010 emisa de Comisia de Soluționare a Contestațiilor de pe lângă Curtea de Conturi a României.
De asemenea, a fost obligată parata la plata către Mun. Constanta prin primar, Primarul Mun. Constanta si Primăria mun. Constanta a sumei de 447 lei reprezentând onorariu avocat și a fost respinsă cererea de obligare a paratei la plata cheltuielilor de judecata către intervenientul in interes alăturat ca neîntemeiata.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut că, cu ocazia efectuării auditului financiar al contului de execuție bugetara pe anul 2008 la Primăria Mun. Constanta, Camera de Conturi Constanta a constatat ca in cursul anului 2008, entitatea auditată a acordat salariaților săi o serie de drepturi salariale prevăzute în contractul colectiv de muncă, respectiv drepturi bănești reprezentând sporul de confidențialitate în procent de 10%, spor de stabilitate calculate la salariul de baza, indemnizație de dispozitiv de 25%, drepturi speciale pentru menținerea sănătății in cuantum de 500 lei, prima de vacanță egala cu salariul de baza.
Totodată s-a constatat că, a fost plătită suma de 603 600 lei, cu titlu de tichete cadou, pentru care nu au fost calculate și virate impozitul pe venit si contribuțiile de asigurări sociale, de sănătate.
Acordarea acestor drepturi a fost apreciata de către organul de auditare ca fiind abatere de la legalitate si regularitate, astfel ca, pentru valorificarea procesului verbal de constatare nr. 155797/30.10.2009 a fost emisa Decizia nr. 34/24.11.2009 prin care s-au stabilit masuri de remediere a deficientelor constatate.
împotriva acestei decizii, entitatea auditată a formulat contestație in condițiile art. 92 din Regulamentul privind organizarea si desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, contestație ce a fost respinsa de către Comisia de Soluționare a Contestațiilor Curții de Conturi a României prin încheierea nr. VI.41/23.02.2010 pentru argumentele de fapt si drept invocate și prin întâmpinarea formulata in prezenta cauza.
1. In ceea ce privește pct. 4 din Decizia nr. 34/24.11.2009 privind acordarea de tichete cadou angajaților, este de menționat ca art. 1 alin. (1) din Legea nr. 193/2006 stipulează ca, societățile comerciale, regiile autonome, societățile si companiile naționale, instituțiile din sectorul bugetar, unitățile cooperatiste, celelalte persoane juridice precum si persoanele fizice care încadrează personal pe baza de contract individual de munca pot utiliza bilete de valoare sub forma tichetelor cadou si a tichetelor de masa.
De asemenea, în 2.3 din H.G. nr. 1317/2006 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 193/2006 se prevede ca angajații persoane fizice, care desfășoară o activitate într-o relație de angajare, în baza unui raport de muncă reglementat de Legea nr. 53/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau de o lege specială, pot beneficia de tichete cadou acordate de angajatorii lor, numai pentru destinațiile sau evenimentele care se încadrează în cheltuielile sociale. Angajatorii acordă angajaților proprii tichete cadou, în limita sumei prevăzute în bugetul de venituri de cheltuieli aprobat potrivit legii, într-o poziție distinctă de cheltuieli denumită „Tichete cadou” pentru cheltuieli sociale, in timp ce conform 1.1 lit. b) fac parte din categoria angajatorilor prevăzuți la art. 1 din Legea nr. 193/2006, instituțiile din sectorul bugetar, definite de legea privind finanțele publice și de legea privind finanțele publice locale, indiferent de sistemul de finanțare și subordonare, inclusiv cele care se finanțează integral din venituri proprii.
Este adevărat ca prin art. V din Legea nr. 343/2006 s-a abrogat art. 12.2 din H.G. nr. 1317/2006, în care se menționa că, tichetele cadou nu sunt impozabile si nu se calculează contribuții la bugetul asigurărilor sociale.
însă art. 21 alin. (3) lit. c) C.fisc. precizează că pentru determinarea profitului impozabil sunt incluse in categoria cheltuielilor deductibile – cheltuielile sociale in limita unei cote de 2%, aplicata asupra valorii cheltuielilor cu salariile personalului, fiind prevăzute si cadourile oferite salariaților.
Pentru considerentele expuse anterior, instanța a apreciat că, în mod nelegal, Curtea de Conturi a încadrat sumele acordate cu titlu de tichete cadou în categoria veniturilor supuse impozitării, stabilind în sarcina entității auditate a obligației de a plăți contribuțiile la bugetul de stat si la bugetul de asigurări sociale, motiv pentru care s-a anulat măsura ca nefiind in conformitate cu legea.
2. în ceea ce privește pct. 5 din Decizia nr. 35/24.11.2009 privind acordarea către angajații din aparatul de specialitate al Primarului Mun. Constanta a sumelor reprezentând sporul de confidențialitate in procent de 10%, spor de stabilitate calculate la salariul de baza, indemnizație de dispozitiv de 25%, drepturi speciale pentru menținerea sănătății in cuantum de 500 lei, prima de vacanta egala cu salariul de baza s-a reținut că se impune a se observa faptul ca au fost acordate in temeiul acordului colectiv de munca înregistrat la DMSSF Constanta sub nr. 25254/13.12.2006 si aprobat prin HCLM nr. 598/13.12.2006 încheiat intre Primăria Mun. Constanța si funcționarii publici si personalul contractual din aparatul de specialitate al Primarului Mun. Constanta.
Prin semnarea acordului/contractului colectiv de munca de către ambele părți au fost însușite și prevederile prin care s-a prevăzut acordarea acestor drepturi, ca urmare fiind achitate persoanelor îndreptățite.
Mai mult, din probatoriul administrat în cauză nu a rezultat că acordul/contractul colectiv în discuție a fost contestat sau anulat de o instanță de judecată, acesta, conform art. 969 C.civ. producându-și efectele.
Art. 1 alin. (1) din Legea nr. 130/1996, stipulează că, un contract colectiv de muncă este convenția încheiată între patron sau organizația patronală pe de o pare și salariați, reprezentați prin sindicate sau în alt mod prevăzut de lege de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizarea iar clauzele contractelor colective de muncă pot fi stabilite numai în limitele și condițiile prevăzute de prezenta lege.
Potrivit art. 12 alin. (1) din același act normativ, contractele colective de muncă se pot încheia și pentru salariații instituțiilor bugetare, însă prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare al drepturile ale căror acordare și cuantum cuprinse și în art. 3 alin. (2) din contractul colectiv de muncă unic la nivel național pentru anii 2007-2010.
Interpretând, per a contrario, dispozițiile legale menționate, a rezultat că prin contractele/acordurile colective de muncă pot fi negociate clauzele referitoare la drepturile a căror acordare și al căror cuantum nu sunt stabilite prin dispoziții legale. Folosind același principiu în interpretarea prevederilor art. 3 alin. (3) din contractul colectiv de muncă unic la nivel național, precum și ale art. 82 alin. (2) din Legea nr. 130/1996 potrivit cu care contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior se impune concluzia că se pot negocia clauze care să acorde salariaților mai mult decât s-a prevăzut în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior.
în acest sens, sunt și prevederile art. 238 alin. (3) C.muncii care se completează cu Legea nr. 188/1999 ce statuează că, la încheierea contractului colectiv de muncă, dispozițiile legale referitoare la drepturile salariaților au un caracter minimal.
în aceste condiții, acordarea drepturilor speciale nu este nelegală, din moment ce nu există nici un text de lege care să o interzică, ci, dimpotrivă, drepturile stabilite prin lege constituie un minim dincolo de care, în raporturile juridice dintre părțile sociale, intervine principiul liberei negocieri. In acest sens a fost încheiata Convenția OIM nr. 131/1970 si reglementat art. 238 alin. (3) C.muncii , care permite ca prin contractele colective de munca sa se prevadă drepturi cu un caracter superior celor prevăzute de normele legale.
Nu trebuie omise, în acest context, nici dispozițiile Convenției O.I.M nr. 154/1981 privind promovarea negocierii colective care, prin art. 5, impune ca negocierea colectivă să fie posibilă pentru toți cei vizați prin convenție (art. 1), iar negocierea poate purta asupra fixării condițiilor de muncă și angajări și /sau reglementării relațiilor între cei ce angajează sau organizațiile lor și una sau mai multe organizații ale lucrătorilor.
Prin urmare, o restrângere de orice natură cu privire la drepturile care pot fi negociate contravine dispozițiilor O.I.M.
Mai mult, obligațiile decurgând din contractul colectiv de muncă nu puteau fi încălcate, întrucât acesta a devenit opozabil și în același timp, obligatoriu pentru părțile contractului, potrivit art. 243 C.muncii și art. 30 alin. (1) din Legea nr. 130/1996, iar obligativitatea executării contratului colectiv de muncă derivă și din prevederile Convenției O.I.M. nr. 131/1970, după cum s-a arătat, pe lângă faptul că alin. (2) al ambelor articole prevede atragerea răspunderii părților care se fac vinovate de neîndeplinirea obligațiilor avansate prin contractul colectiv de muncă.
Potrivit art. 8 din Legea nr. 130/1996, clauzele din contractele colective se stabilesc in limitele și în condițiile prevăzute de lege, iar clauzele negociate cu încălcarea dispozițiilor legale sunt lovite de nulitate absoluta, conform art. 24 alin. (1), nulitate care se constata de instanța competentă, la cererea părții interesate, conform art. 24 alin. (2) din Legea nr. 130/1996.
Art. 27 reglementează ca la momentul înregistrării, direcția teritoriala de munca exercita controlul de legalitate si dacă se constata negocierea unor clauze cu încălcarea art. 8 avea obligația de a lua măsuri de intrare în legalitate, de a se înlătura din contract clauzele contrare legii.
în speță, chiar data DMSSF Constanta a formulat obiecțiuni în legătură cu negocierea unor sporuri, aceasta nu a urmat procedura legala, respectiv nu a cerut instanței competente exercitarea controlului de legalitate.
Trebuie amintit si art. 4 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale care prevede ca prin aprobarea bugetelor prevăzute la art. 1 alin. (2) se autorizează, pentru anul bugetar, veniturile și cheltuielile bugetare, după caz.
Sumele aprobate, la partea de cheltuieli, prin bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2), în cadrul cărora se angajează, se ordonanțează și se efectuează plăți, reprezintă limite maxime, care nu pot fi depășite.
Angajarea cheltuielilor din aceste bugete se face numai în limita creditelor bugetare aprobate.
Angajarea și utilizarea creditelor bugetare în alte scopuri decât cele aprobate atrag răspunderea celor vinovați, în condițiile legii, iar potrivit art. 14 alin. (3) din același act normativ nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2) și nici nu poate fi angajată și efectuată din aceste bugete, dacă nu există baza legală.
Concluzionând, reclamantul Primarul Mun. Constanta a făcut dovada ca a efectuat cheltuielile privind drepturile salariale către personalul bugetar in baza contractului colectiv de munca, înregistrat la autoritatea publica competenta, act juridic care prin necontestarea sa a dobândit putere de lege pentru părțile contractante și a căror respectare în condițiile nedeclarării nulității acestora este garantata de art. 41 alin. (5) din Constituția României.
Instanța a constatat că actele administrative emise de către autoritatea publica parata prin care s-a constatat ca angajarea cheltuielilor bugetare de către reclamant sunt parțial nelegale, în limitele contestării acestora, angajarea acestor cheltuieli având baza legala, respectiv contractul colectiv de munca. Motivele de drept reținute de Curtea de Conturi in rapoartele de nu sunt suficiente pentru înlăturarea unor acte juridice, declararea nulității fiind atributul exclusiv al instanței de judecata și nu al unei autorități publice, indiferent de atribuțiile legale ale acesteia. Organele de auditare nu pot declara, în mod unilateral ca nelegale, acte juridice încheiate de terțe persoane, încălcându-se în acest fel principiul securității raporturilor juridice.
Pentru considerentele expuse anterior, s-a admis în parte acțiunea principala si cererea de intervenție în interes alăturat formulata de Sindicatul Liber al salariaților din Administrația Publica Constanta, s-a anulat , în parte, procesul verbal de constatare întocmit de Curtea de Conturi a României – Camera de Conturi a jud. Constanta la data de 23.10.2009, respectiv punctele II si III. Pe cale de consecință s-a anulat , în parte, Decizia nr. 34/24.11.2009 emisă de Camera de Conturi a jud. Constanta, respectiv pct. 4 si 5 si încheierea nr. VI.41/23.02.2010 emisa de Comisia de Soluționare a Contestațiilor de pe lângă Curtea de Conturi a României.
Față de dispozițiile art. 274 alin. (1) C.proc.civ. si fata de faptul ca, a fost admisa excepția lipsei calității procesual pasive a Consiliului Local Constanta, a fost obligată parata la plata către Mun. Constanta prin primar, Primarul Mun. Constanta si Primăria mun. Constanta, a sumei de 447 lei reprezentând onorariu avocat.
Având in vedere ca, intervenientul in interes alăturat, nu a făcut dovada suportării cheltuielilor de judecata, a fost respinsă cererea de obligare a paratei la plata acestora.
împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta Curtea de Conturi a României, arătând că hotărârea este nelegală și netemeinică, aducându-se critici acesteia prin prisma dispozițiilor art. 3041raportat la art. 304 pct. 9 C.proc.civ.
în motivarea recursului, după prezentarea situația de fapt și cu trimitere la textele de lege aplicabile, se arată că greșit prima instanță a apreciat că recurenta a declarat ca nelegal contractul/acordul colectiv de muncă, reținând existența unor abateri de la legalitatea și regularitatea a unor plăți efectuate pentru drepturi de natură salarială, întrucât acestea exced cadrul legal, deoarece procesul verbal a fost încheiat conform pct. 171 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități.
La emiterea actelor contestate s-au avut în vedere dispozițiile art. 25 din H.G. nr. 833/2007 aplicabile în cazul acordurilor de muncă și potrivit cărora, acordurile colective nu pot conține prevederi contrare, drepturi și obligații sub nivelul minim stabilit prin acte normative. Clauzele acordurilor colective nu pot excede sau , după caz, nu pot stabili îngrădirea drepturilor și obligațiilor reglementate prin lege sau drepturi ori obligații suplimentare față de cele reglementate prin lege în derularea raporturilor de serviciu.
De asemenea potrivit prevederilor art. 12 alin. (3) din Legea nr. 130/1996 republicată, referitor la contractele colective de muncă ce se pot încheia pentru salariații instituțiilor bugetare, prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale.
Față de acestea, dacă se constată existența unor abateri de la legalitate și regularitate care au determinat producerea unor prejudicii, Curtea de Conturi comunică entității publice auditate această stare de fapt, conform art. 33 alin. (3) din Legea nr. 1992 republicată.
Aceste dispoziții legale au fost respectate, fiind emise actele atacate, instanța neavând în vedere că recurenta a adus la îndeplinire prevederile legale, în continuare, Primarul Municipiului Constanța putând aprecia dacă este necesar a se promova o acțiune pentru analizarea clauzelor contractuale care încălcau prevederile legale.
în ce privește fondul cauzei se arată că în fapt în urma controlului efectuat s-a constatat că pentru perioada 2006-august 2009 s-au acordat în baza acordului/contractului colectiv de muncă înregistrat la DMSSF Constanța sub nr. 25254/13.12.2006 și aprobat prin H.C.L.M nr. 598/13.12.2006 drepturi speciale de natură salarială tichete cadou, spor de confidențialitate de 10%, spor de stabilitate, indemnizație de dispozitiv, drepturi speciale pentru menținerea sănătății și securității în muncă, etc.
Susținerile reclamantelor din acțiunea promovată la instanța de fond sunt neîntemeiate, raportat la prevederile legale care reglementează acordarea drepturilor salariale și a altor drepturi, dispozițiile art. 157 C.muncii fiind în acest sens, sistemul de salarizare al personalului ca cel din cauză stabilindu-se prin lege.
în perioada supusă controlului, sporurile și primele ce se puteau acorda erau reglementate prin O.G. nr. 6/2007, O.G. nr. 10/2007 și O.G. nr. 10/2008, care nu prevăd „drepturi speciale” din categoria celor acordate.
Se exprimă apoi considerații asupra abuzului de drept, o varietate a faptei ilicite și care a fost exercitat în situația în care prin clauzele contractului colectiv de muncă s-au acordat drepturi de natură salarială, ce încalcă dispozițiile legale speciale de salarizare a funcționarilor publici și s-a pus în contractul, conform art. 236 alin. (4) C.muncii , neavându-se în vedere că actul respectiv trebuia încheiat cu respectarea dispozițiilor legale.
Drepturile din cauză au fost acordate de autoritatea publică în afara cadrului legal, fiind de atributul legiuitorului să stabilească atât categoria drepturilor salariale, partea fixă și cea variabilă, cât și cuantumul acesteia, în acest sens fiind și adoptarea Legii nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fondurile publice.
în referire la sporul de confidențialitate, acesta nu se acordă salariaților din cadrul instituțiilor auditate, ci numai conform art. 15 alin. (1) din O.G. nr. 6/2007 și art. 13 alin. (1) din O.G. nr. 10/2008.
De altfel și celelalte drepturi de natură salarială prevăzute în acordul/contractul colectiv de muncă, exced cadrului legal, în contractele colective neputându-se negocia clauze referitoare la drepturi ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale.
în ce privește indemnizația de dispozitiv, s-a considerat eronat că instituția auditată este parte componentă a M-A.I., făcând astfel aplicabile dispozițiile art. 13 din Legea nr. 138/1999, sporul de dispozitiv nefiind stabilit prin Ordin al ministrului, ci prin lege.
Referitor la sporul de stabilitate și securitate în muncă, acest drept salarial nu se regăsește printre sporurile prevăzute de art. 11- art. 17 din O.G. nr. 6/2007 și nici de O.G. nr. 10/2008.
De asemenea, nici plata indemnizației de vacanță acordată personalului contractual al reclamantei nu a avut bază legală, prevederile art. 23 din O.G. nr. 10/2008 nereglementând plata unui astfel de drept salarial și pentru această categorie de salariați.
Se mai arată în final că toate plățile la care s-a referit actul recurentei exced cadrului legal care reglementează acordarea acestora, respectiv art. 17 alin. (1) și alin. (2) și art. 19 alin. (2) din Legea nr. 47/2006 și Legea nr. 142/1998.
S-a mai concluzionat că, în baza dispozițiilor legale aplicabile în materie, comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul Curții de Conturi a României, a respins prin încheierea nr. VI.41/23.02.2010 contestația entității auditate, astfel că, solicită în raport de toate considerentele sus expuse admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii recurate, în sensul respingerii acțiunii reclamantelor și menținerea măsurilor dispuse prin Decizia nr. 34/2009 a Camerei de Conturi a Județului Constanța și a încheierii nr. VI.41 a Comisiei de soluționare din cadrul Curții de Conturi a României .
Recursul este nefondat.
Prin controlul efectuat la Primăria Municipiului Constanța – audit financiar al contului de execuție bugetară pe anul 2008, Camera de Conturi Constanța a apreciat că, aceasta a acordat nelegal salariaților săi, funcționari publici și personal contractual, sporuri și alte drepturi, constând în sume de bani plătite sub forma sporului de confidențialitate în procent de 10%, spor de stabilitate calculate la salariul de bază, indemnizație de dispozitiv de 25%, drepturi speciale pentru menținerea sănătății în cuantum de 500 lei , primă de vacanță egală cu un salariu de bază.
S-a mai constatat că, a fost plătită și suma de 603.600 lei cu titlu de tichete cadou, pentru care nu au fost calculate și virate impozitul pe venit și contribuțiile de asigurări sociale de sănătate.
Prin Decizia nr. 34/24.11.2009 emisă de Camera de Conturi Constanța, organul de control a stabilit ca, pentru remedierea abaterilor de la legalitate și regularitate, entitatea auditată să ia măsuri de remediere a deficiențelor constatate, respectiv recuperarea sumelor plătite nelegal angajaților instituției, iar reclamanții intimați au contestat actul respectiv.
Având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată și dispozițiile legale aplicabile, se constată că în cauză legal prima instanță a anulat în parte procesul verbal de constatare întocmit de Curtea de Conturi Constanța la data de 23.10.2009, pct. II și III și Decizia nr. 34/24.11.2009 emisă de Camera de Conturi în ce privește pct. 4 și pct.5 și a anulat încheierea nr. VI.41/23.02.2010 emisă de Comisia de soluționare a Contestațiilor de pe lângă Curtea de Conturi a României.
Astfel, în ce privește prima critică, deși este adevărat că procesul verbal încheiat în urma controlului a avut la bază dispozițiile pct. 171 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi și s-au întemeiat pe dispozițiile art. 25 din H.G. nr. 833/2007 și art. 12 alin. (3) din Legea nr. 130/1996 republicată, legal prima instanță a concluzionat că prin acordarea drepturilor, entitatea auditată nu a săvârșit abateri de la legalitate și regularitate, actul de control comunicat conform art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992 republicată, nefiind emis greșit, pentru considerentele exprimate în cuprinsul hotărârii recurate, contractul colectiv de muncă producând efecte între părțile contractante, nefiind desființat .
în ce privește fondul cauzei criticile din recurs referitoare la acesta, sunt nefondate.
Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 130/1996 „un contract colectiv de muncă este convenția încheiată între patron sau organizația patronală, pe de o parte, și salariați, reprezentați prin sindicate ori în alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizarea, precum și orice alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă”, iar clauzele contractelor colective de muncă pot fi stabilite numai în limitele și condițiile prevăzute de prezenta lege.
De asemenea, conform art. 12 alin. (1) din același act normativ „contractele colective de muncă se pot încheia și pentru salariații instituțiilor bugetare, însă prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale” aceleași dispoziții fiind cuprinse și în art.3 alin.2 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național pentru anii 2007-2010.
Potrivit art. 8 din Legea nr. 130/1996, clauzele din contractele colective se stabilesc în limitele și în condițiile prevăzute de lege, iar clauzele negociate cu încălcarea dispozițiilor legale sunt lovite de nulitate absolută (art. 24 alin. (1)), nulitate care se constată de instanța competentă, la cererea părții interesate (art. 24 alin. (2) din Legea nr. 130/1996).
Potrivit dispozițiilor Legii nr. 188/1999 permit încheierea de acorduri colective între instituțiile publice și sindicatele reprezentative sau reprezentanții funcționarilor publici. Aceste acorduri pot să cuprindă numai măsuri referitoare la: constituirea și folosirea fondurilor destinate îmbunătățirii condițiilor la locul de muncă, sănătatea și securitatea în muncă, programul zilnic de lucru, perfecționarea profesională, alte măsuri decât cele prevăzute de lege, referitoare la protecția celor aleși în organele de conducere ale organizațiilor sindicale (art. 72 alin. (1) din Legea nr. 188/1999).
Drepturile salariale privind personalul din administrația publică locală au fost acordate in baza contractului/acordului colectiv de muncă și a actului adițional anexă, contracte încheiate între sindicate și autoritatea publică locală cu raportare la prevederile Legea nr. 130/1996, Legea nr. 188/1999 și Legea nr. 53/2003 și care ulterior a fost înregistrat si la Direcția de Muncă Județeană Constanța, acorduri a căror legalitate nu a fost pusă la îndoială în condițiile în care autoritatea are sursă de finanțare, respectiv suportarea plății acestora se face de la bugetul local.
în acest context, obligațiile decurgând din contractul colectiv de muncă nu puteau fi încălcate întrucât el a fost înregistrat, devenind opozabil și în același timp obligatoriu pentru părțile contractante, potrivit art. 243 C.muncii și art. 30 alin. (1) din Legea nr. 130/1996, iar obligativitatea exercitării contractului colectiv de muncă derivă și din prevederile Convenției O.I.M. nr. 131/1970.
Și prevederile din acordul colectiv de muncă se circumscriu noțiunii de „îmbunătățire a condițiilor de muncă”, părțile angajate în negociere căzând de acord cu privire la faptul că suplimentările în discuție sunt necesare dezvoltării condițiilor de muncă.
Nu trebuie omise în acest context nici dispozițiile Convenției O.I.M. nr. 154/1981 privind promovarea negocierii colective care, prin art. 5 impune ca negocierea colectivă să fie posibilă pentru toți cei vizați prin convenție (art. 1), iar negocierea să poarte asupra fixării condițiilor de muncă și angajării, și/sau reglementării relațiilor între cei ce angajează sau organizațiile or una sau mai multe organizații ale lucrătorilor.
Astfel, în ceea ce privește modalitatea de acordare a tichetelor cadou, instanța a apreciat că, în mod nelegal Curtea de Conturi a încadrat sumele acordare cu acest titlu în categoria veniturilor supuse impozitării, stabilind în sarcina Primăriei Municipiului Constanța obligația de a plăti contribuțiile la bugetul de stat și la bugetul de asigurări sociale. S-au avut în vedere dispozițiile art. 21 alin. (3) lit. c) din Legea nr. 571/2003 privind C.fisc. care include în categoria cheltuielilor deductibile pentru determinarea profitului impozabil și acele cheltuieli sociale, inclusiv cadourile oferite angajaților, în limita unei cote de 2% din valoarea cheltuielilor cu salariul personalului, dispoziție suficientă pentru a complini abrogarea mențiunii exprese din H.G. nr. 1317/2006 referitoare la neimpozitarea tichetelor cadou, greșit recurenta incluzându-le în drepturi speciale de natură salarială.
La nivelul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Constanța sunt acordate drepturi speciale pentru menținerea sănătății și securității în muncă care nu au natura juridică a unor drepturi salariale, fiind drepturi speciale acordate pentru sănătatea și securitatea în muncă pentru care există o dispoziție expresă în chiar cuprinsul legii cadru pentru funcționarii publici, respectiv Legea nr. 188/1999, republicată și modificată. Astfel, conform art. 72 alin. (1), în cuprinsul acordurilor ce se încheie cu sindicatele reprezentative, se pot negocia măsuri referitoare la constituirea și folosirea fondurilor destinate îmbunătățirii condițiilor la locul de muncă, precum și măsuri referitoare la sănătatea și securitatea în muncă. în aceste drepturi speciale acordate nu sunt incluse așa cum greșit afirmă în motivarea recursului său Curtea de Conturi toate sporurile enumerate și nici tichetele cadou. De altfel în motivarea recursului, Curtea de Conturi, consideră toate drepturile bănești ca fiind unele speciale, le exclude susținând că acestea exced cadrului legal, susținând că acestea ar trebui să fie acordate strict cu respectarea art. 17 alin. (1) și alin. (2) și ale art. 19 alin. (2) din Legea nr. 47/2006 privind sistemul național de asistență socială, sub formă de prestații sociale.
Ori pentru fiecare dintre aceste drepturi bănești, care greșit au fost calificate ca fiind drepturi speciale există o justificare în forma contractului colectiv de muncă.
De asemenea, în mod corect a reținut instanța de fond sumele reprezentând sporul de confidențialitate în procent de 10%, sporul de stabilitate calculat la salariul de bază, indemnizația de dispozitiv în procent de 25%, drepturile speciale pentru menținerea sănătății și securității în muncă în cuantum de 500 lei, precum și prima de vacanță egală cu un salariu de bază acordat personalului contractual au fost în mod legal acordate în temeiul Acordului/Contractului colectiv de muncă înregistrat la DMSSF Constanța sub nr. 25254/13.12.2006 și aprobat prin H.C.L.M. nr. 598/2006, semnarea acestuia de către ordonatorul de credite și reprezentanții funcționarilor publici și ai personalului contractual din aparatul de specialitate al Primarului Municipiului Constanța fiind o exprimare expresă și lipsită de echivoc a voinței acestora, nefiind denunțat de către părți, contestat în modalitățile prevăzute de lege și nefiind supus controlului judecătoresc și anulat de către o instanță de judecată, acordul/contractul colectiv de muncă își produce efecte, inclusiv în ceea ce privește acordarea drepturilor bănești negociate.
Singura modalitate de înlăturare a unor clauze dintr-un contract colectiv de muncă este acțiunea expresă a celui interesat îndreptată în justiție pentru desființarea acestor clauze. Or, Curtea de Conturi s-a mulțumit doar să constate și să „eticheteze” clauzele din contractul colectiv de muncă ca fiind nelegale fără însă a supune punctul său de vedere, așa cum în mod imperativ cere legea și controlului judecătoresc, care să constate într-adevăr dacă acele clauze sunt sau nu nelegale.
Instanța de fond corect a constatat că modalitatea de intervenție a Curții de Conturi în acordarea unor drepturi neprevăzute expres de acte normative prin contractul colectiv de muncă de la nivelul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Constanța contravine principiului liberei negocieri, precum și unor dispoziții ale Convenției OIM.
Astfel, art. 238 alin. (3) din Legea nr. 53/2003 privind C.muncii care reglementează în plan intern dispozițiile Convenției OIM nr. 13/1970 permite ca prin contractele colective de muncă să se prevadă drepturi cu caracter superior celor prevăzute de norme legale, iar art. 5 al Convenției OIM nr. 154/1981 privind promovarea negocierii colective, impune ca negocierea colectivă să fie posibilă pentru toți cei vizați de Convenție, iar negocierea să poată purta asupra fixării condițiilor de muncă și angajării și/sau reglementării relațiilor între cei ce angajează sau organizațiile lor și de muncă și una sau mai multe organizații ale lucrătorilor.
în referire la abuzul de drept se constată că susținerea recurentei în acest sens este neîntemeiată , dimpotrivă aceasta fiind cea care a procedat în acest sens.
în ceea ce privește individual drepturile considerate nelegale, față de cele negociate de partenerii sociali, rezultă fără dubiu faptul că aceștia au înțeles să acorde sporuri în favoarea lucrătorilor din primărie, având în vedere faptul că aceștia lucrează cu documente secrete, motiv pentru care există rațiunile pentru care să beneficieze de spor de confidențialitate, se obligă să se prezinte la locul de muncă în cazul în care intervin situații de excepție care impun prezența lor, deci există rațiunea acordării sporului de dispozitiv și este normal să existe o modalitate de a recompensa fidelitatea lor în muncă față de instituția în care își desfășoară fără întrerupere activitatea, astfel justificându-se și acordarea sporului de stabilitate.
Față de natura activității desfășurate de către funcționarii publici din cadrul aparatului de specialitate al Primarului, activitatea care implică prelucrări de informații și documente cu caracter secret, precum și de date cu caracter personal, fiind necesară protecția persoanelor fizice în activitatea de prelucrare a acestor date, în conformitate cu Legea nr. 677/2001 privind protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, este mai mult decât justificată acordarea sporului de confidențialitate.
De asemenea, este justificată și acordarea sporului de dispozitiv, funcționarii publici din cadrul Primăriei Constanța prin negociere directă asumându-și obligația de a se prezenta la locul de muncă în afara programului obișnuit dacă prezența lor este necesară pentru situații de excepție. Cu atât mai mult, trebuie recompensată fidelitatea în muncă față de instituția în care funcționarii publici își desfășoară activitatea, aceasta fiind rațiunea acordării sporului de stabilitate.
Nu se poate reține poziția exprimată de Curtea de Conturi în sensul că negocierea s-a făcut cu nerespectarea dispozițiilor art. 12 din Legea nr. 130/1996, republicată, deoarece în nici o reglementare legală, la momentul în care aceste drepturi au fost negociate și acordate în baza Acordului/Contractului colectiv de muncă nu existau dispoziții contrare. Faptul că sunt reglementări care stabilesc anumite categorii care beneficiază prin lege de sporul de confidențialitate, sau indemnizația de dispozitiv nu înseamnă că în urma negocierii nu este posibil ca partenerii sociali să negocieze astfel de drepturi și pentru alte categorii de angajați bugetari, fie ei funcționari publici sau salariați contractuali.
Art. 12 din Legea nr. 130/1996, republicată are în vedere acele drepturi predeterminate prin lege și care nu pot fi modificate prin negocieri (de ex., stabilirea unor salarii de încadrare fixe pentru anumite categorii de funcționari sau personal contractual, care nu pot fi negociate și modificate prin acordul partenerilor sociali).
în consecință, sporurile și indemnizațiile negociate prin Acordul/Contract colectiv de muncă sunt perfect legale, neexistând deci nici o rațiune care să permită Curții de Conturi să le considere nelegale și să dispună în sensul recuperării lor de la angajați.
în ce privește drepturile speciale, așa cum s-a menționat există o dispoziție expresă în chiar cuprinsul legii cadru pentru funcționarii publici, respectiv Legea nr. 188/1999, republicată și modificată. Astfel conform art. 72 alin. (1), în cuprinsul acordurilor ce se încheie cu sindicatele reprezentative se pot negocia măsuri referitoare la constituirea și folosirea fondurilor destinate îmbunătățirii condițiilor la locul de muncă, precum și măsuri referitoare la sănătatea și securitatea în muncă. Or, atâta vreme cât art. 30 din acordul/contract colectiv de muncă la nivelul Primăriei Constanța, astfel cum a fost modificat prin actele adiționale ulterioare, face referire la drepturile acordate lunar pentru menținerea sănătății și securității în muncă, rezultă că astfel de drepturi implică chiar acele măsuri referitoare la sănătatea și securitatea în muncă avute în vedere de art. 72 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/1999.
Chiar în lipsa unei dispoziții exprese care să facă referire la sănătatea și securitatea în muncă, drepturile astfel acordate funcționarilor și salariaților contractuali din Primăria Constanța nu pot fi negate ca fiind drepturi negociabile având în vedere și dispozițiile art. 72 alin. (1) lit. a) din aceeași lege, a funcționarului public. Astfel, atâta vreme cât legea permite ca obiect de negociere constituirea și folosirea fondurilor destinate îmbunătățirii condițiilor la locul de muncă pe bună dreptate se poate reține că prin negociere și agrearea unor drepturi speciale, părțile au urmărit și îmbunătățirea condițiilor de la locul de muncă pentru funcționarii publici și salariați, cu atât mai mult cu cât fondurile necesare au fost prevăzute în bugetul Primăriei pentru anul 2008 și cu privire la acordarea acestor drepturi, consiliul local a dispus prin hotărâre.
în ce privește situația salariaților contractuali, sfera de negociere pentru aceștia, conform art. 12 din Legea nr. 140/1996, republicată nu exclude nici cum astfel de drepturi.
Drepturile speciale pentru sănătate și securitate în muncă se regăsesc în art. 30, acesta făcând parte din cap. IV al acordului/contract colectiv de muncă, adică exact capitolul despre care face referire Curtea de Conturi ca reglând suficient problema acestor drepturi și fără existența unor drepturi bănești circumscrise. în consecință angajatorul și-a asumat anumite obligații legate de acest cadru organizatoric în ceea ce privește sănătatea și securitatea în muncă, obligații pe care le-a respectat întru totul, acordând în plus până în luna decembrie 2009 și drepturile bănești de acest tip rezultate din convenția colectivă.
Pentru aceste considerente se constată că toate criticile aduse hotărârii recurate sunt nefondate, urmând ca în temeiul art. 312 alin. (1) C.proc.civ. recursul să fie respins ca atare.
în baza art. 274 C.proc.civ. obligă recurenta la plata cheltuielilor de judecată către intimați astfel: către Sindicatul Liber al Salariaților din Administrația Publică; 2625,70 lei avocat V.M.; 2976 lei avocat C.M.; 1000 lei avocat T.C. și către intimatul Municipiul Constanța la 372 lei.
