Analizând dispoziţiile O.U.G. nr. 50/2008 cu modificările ulterioare, rezultă că, pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre UE, nu se percepe la o nouă înmatriculare taxa de poluare, dacă a fost anterior înmatriculat în România, dar se percepe această taxă de poluare la un autoturism produs în ţară sau într-un alt stat membru UE, dacă este înmatriculat pentru prima dată în România.
Reglementată în acest mod, taxa de poluare diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate în alt stat membru, astfel că, cumpărătorii sunt orientaţi din punct de vedere fiscal, să achiziţioneze autovehicule second-hand deja înmatriculate în România.
În atare condiţii, reţine Curtea că, O.G. nr. 50/2008 este contrară art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunităţii Europene, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un stat UE, precum şi pentru cel din prezenta cauză, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second-hand deja înmatriculate în România şi, mai recent, vânzarea autoturismelor noi produse în România.
După aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil, când produsele importate sunt din alte ţări membre ale UE, atât timp cât, norma fiscală naţională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar şi potenţial, consumul produselor importate, influenţând astfel alegerea consumatorilor (CJE, Hotărârea din 07 mai 1987, Cauza 193/85, Cooperativa Co-Frutta Srl c. Amministrazione delle finanze dello Stato – în speţă taxă menită să descurajeze importul de banane în Italia).
Secţia comercială, maritimă şi fluvială şi pentru cauze de administrativ şi fiscal, Decizia nr. 43 din 20 ianuarie 2011
Prin acțiunea adresată Tribunalului Constanța – Secția contencios administrativ și înregistrată sub nr. 11530/118/13.09.2010, reclamantul M.C. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Instituția Prefectului – Serviciul Public Comunitar Regim de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor, ca prin hotărâre judecătorească să se dispună obligarea pârâtei la înmatricularea fără plata taxei de poluare a autoturismului marca Opel Zafira seria sașiu WOLOTGF7522128267, culoare gri, an fabricație 2002.
Motivând acțiunea, reclamantul învederează în esență că, a achiziționat acest autoturism în august 2010, dintr-un alt stat al Uniunii Europene, respectiv din Germania, însă că, pentru a-l înmatricula în România i se impune achitarea taxei de poluare prevăzută în O.U.G. nr. 50/2008.
Reclamantul consideră că, întrucât această taxă trebuie plătită la prima înmatriculare în România a unui autoturism, s-ar păstra conceptul de „taxă de primă înmatriculare” instituită inițial prin prevederile art. 2141 -2143 C.fisc., care au fost declarate de instanțele românești ca fiind neconforme cu dispozițiile art. 90 din Tratatul UE.
Reclamantul a mai arătat că, nici taxa de poluare nu ar fi conformă cu Tratatul UE, respectiv cu art. 25, art. 28 si art. 90, aceasta pentru că, taxa de poluare s-ar percepe numai pentru autoturismele înmatriculate în Uniunea Europeană si reînmatriculate pentru prima dată în România, în timp ce pentru autoturismele deja înmatriculate in România, la o nouă înmatriculare taxa nu mai este percepută, depunând ca probe: cartea de identitate a vehiculului, certificatul de înmatriculare tradus în limba română, contractul de vânzare-cumpărare al autoturismului.
Prin Sentința civilă nr. 1252/14.10.2010, Tribunalul Constanța a admis acțiunea formulată de reclamant M.C., și a dispus obligarea pârâtei să înmatriculeze autoturismul marca Opel Zafira seria sașiu WOLOTGF7522128267, culoare gri, an fabricație 2002, fără plata taxei de poluare.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut în esență că, autoturismul în cauză este din categoria M (1), are capacitatea cilindrică 1995 cm3, fiind fabricat în anul 2002 și înmatriculat pentru prima dată în Germania la data de 14.01.2002.
S-a mai reținut că, autoturismul a fost cumpărat de reclamant în data de 19.08.2010, după care, in luna următoare s-a prezentat la autoritățile române în vederea înmatriculării autoturismului pentru prima dată în România, cererea sa fiind respinsă pe motiv că, nu există dovada achitării taxei de poluare reglementată de O.U.G. nr. 50/2008.
Problema de drept care s-a pus în cauză a fost dacă legislația internă potrivit căreia reclamantul ar datora taxa pe poluare este compatibilă cu prevederile legislației internaționale și comunitare.
Astfel, reține instanța că, potrivit O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, se datorează aceasta taxă pentru autovehiculele din categoriile M(1)-M(3) și N(1)-N(3), astfel cum sunt acestea definite în Reglementările privind omologarea de tip și eliberarea cărții de identitate a vehiculelor rutiere, precum și omologarea de tip a produselor utilizate la acestea, aprobate prin <LLNK 12003 211 50BP01 0 81>Ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor și locuinței nr. 211/2003 (art. 3). Autoturismul reclamantului nu intră în categoriile exceptate de la plata taxei pe poluare (art. 3 alin. (2) și art. 9 alin. (1)).
Obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România (art. 4 lit. a)), fără ca textul să facă distincția nici între autoturismele produse în România și cele în afara acesteia, nici între autoturismele noi și cele second-hand.
Deoarece, O.U.G. a intrat în vigoare la data de 01 iulie 2008 (art. 14 alin. (1)), rezultă că taxa pe poluare este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România, nu și pentru cele aflate deja în circulație înmatriculate în țară. Taxa se calculează de autoritatea fiscală competentă (art. 5 alin. (1)).
Față de sus-menționatele dispoziții legale, pentru a interpreta corect acest act normativ și a identifica intenția legiuitorului, tribunalul a utilizat interpretarea teleologică (după scop), reținând în esență că:
în expunerea de motive care însoțește proiectul de lege privind aprobarea O.U.G. nr. 50/2008 depus la Parlament sub nr. PL-x 536/10.09.2008 si disponibil pe site-ul Camerei Deputaților, este menționat în mod expres că, dacă nu s-ar fi promovat acest act normativ, o consecință ar fi fost facilitarea intrării în România a unui număr foarte mare de autovehicule second hand cu vechime peste 10 ani, care ar fi fost achiziționate datorită prețului foarte mic. Așadar, se vrea ca taxa pe poluare, al cărui scop este, în principiu, corect – poluatorul plătește -, să aibă ca efect imediat diminuarea introducerii în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru.
Se mai arată că, potrivit O.U.G. nr. 208/2008 pentru stabilirea unor măsuri privind taxa pe poluare pentru autovehicule, autovehiculele a căror capacitate cilindrică nu depășește 2.000 cmc și care se înmatriculează pentru prima dată în România sau în alte state membre ale Uniunii Europene începând cu data de 15 decembrie 2008 se exceptează de la obligația de plată a taxei pe poluare pentru autovehicule, stabilită potrivit prevederilor O.U.G. nr. 50/2008 (art. II). Aceste prevederi se aplică până la data de 31 decembrie 2009 inclusiv (art. III).
Se reține că, O.U.G. nr. 208/2008 a fost abrogată prin O.U.G. nr. 218/2008 privind modificarea O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule.
Conform art. III al acesteia, (1) Autovehiculele M1 cu norma de poluare Euro 4 a căror capacitate cilindrică nu depășește 2.000 cmc, precum și toate autovehiculele N1 cu norma de poluare Euro 4, care se înmatriculează pentru prima dată în România sau în alte state membre ale Uniunii Europene în perioada 15 decembrie 2008-31 decembrie 2009 inclusiv, se exceptează de la obligația de plată a taxei pe poluare pentru autovehicule stabilită potrivit prevederilor O.U.G. nr. 50/2008. (2) Autovehiculelor M1 cu norma de poluare Euro 4 a căror capacitate cilindrică nu depășește 2.000 cmc, precum și tuturor autovehiculelor N1 cu norma de poluare Euro 4, înmatriculate pentru prima dată în afara Uniunii Europene și care se înmatriculează în România, li se aplică taxele prevăzute în anexele nr. 1 și 2. Așadar, se creează o diferență de tratament fiscal între mașinile noi și cele vechi, înmatriculate în România după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 50/2008.
A rezultat că, reține instanța de fond, pentru autovehiculul second-hand în cauză, care face parte din categoria M1 și are norma de poluare Euro 2, reclamantul ar datora taxa de poluare, indiferent când are loc – după data de 1 iulie 2008 – prima înmatriculare în România.
Art. 90 par. l din Tratatul de instituire a Comunității Europene prevede: „Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor sate membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect produselor naționale similare”.
Scopul general al art. 90 este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor. Acest articol se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai consistentă produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne.
Organele fiscale din România au invocat legalitatea încasării taxei, ca urmare a aplicării dreptului intern, respectiv a O.U.G. nr. 50/2008. Reclamantul a invocat nelegalitatea acesteia ca urmare a aplicării directe a reglementării comunitare.
Instanța de fond a constatat că, într-adevăr, în cauză sunt aplicabile in mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național, acesta rezultând din două argumente:
De la 1 ianuarie 2007, România este stat membru al Uniunii Europene. Potrivit art. 148 din Constituție, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare (alin. (2)), iar Parlamentul, Președintele României, Guvernul si autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării si din prevederile alin. (2) (alin. (4)).
De altfel, prin Legea nr. 57/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, statul nostru și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității, dinainte de aderare.
Prin Decizia în Cauza Costa c. Enel (1964), CJE a stabilit că legea care se îndepărtează de Tratat – un izvor independent de drept – nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală și specială, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a Comunității însăși să fie pusă la îndoială.
Mai mult, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre arătând că, dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior – or, în speță, taxa pe poluare a fost introdusă în legislația internă de abia în anul 2008.
De asemenea, în Cauza Simmenthal (1976), CJE a stabilit că, judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acesta contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte proceduri constituționale.
Analizând dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008 cu modificările ulterioare, rezultă că, pentru un autoturism produs in România sau in alte state membre UE nu se percepe la o nouă înmatriculare taxă de poluare, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România. Dar se percepe această taxă de poluare la autoturismul produs in țară sau în alt stat membru UE, dacă este înmatriculat pentru prima dată în România.
Reglementată în acest mod, taxa pe poluare diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru: cumpărătorii sunt orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autovehicule second-hand deja înmatriculate în România.
Apreciază instanța de fond că, urmare a adoptării O.U.G. nr. 218/2008, intenția legiuitorului de a influența alegerea consumatorilor a devenit mai evidentă: a fost înlăturată taxa de poluare pentru autoturismele noi, Euro 4, capacitate cilindrică mai mică de 2.000 cm3(or, este de notorietate că în România sunt produse autoturisme cu aceste caracteristici) care se înmatriculează pentru prima data în România în perioada 15.12.2008-31.12.2009, astfel încât, consumatorii sunt direcționați fie spre un autoturism nou, fie spre un autoturism second-hand deja înmatriculat în România.
Se protejează astfel producția internă, aspect ce reiese explicit din preambulul O.U.G. nr. 208/2008 și O.U.G. nr. 218/2008, potrivită căruia: „Guvernul României se preocupă de luarea măsurilor care să asigure păstrarea locurilor de muncă în economia românească, iar la un loc de muncă în industria constructoare sunt 4 locuri de muncă în industria furnizoare”.
O.U.G. nr. 50/2008 este contrară art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, precum cel pentru care s-a achitat taxa de poluare în acest litigiu (Germania), favorizând astfel vânzarea autoturismelor second-hand deja înmatriculate în România și, mai recent, vânzarea autoturismelor noi produse în România.
Or, după aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre ale UE, atât timp cât, norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor (CJE, hotărârea din 7 mai 1987, Cauza 193/85, Cooperativa Co-Frutta Srl c. Amministrazione delle finanze dello Stato – în speță, taxă menită să descurajeze importul de banane în Italia).
Asupra încălcării art. 90 din Tratat prin crearea unui tip similar de diferență de tratament s-a pronunțat Curtea de la Luxembourg prin Hotărârea din 11 august 1995, cauzele reunite C-367/93 la C-377/93, F. G. Roders BV ș.a. c. Inspecteur der Invoerrechten en Accijnzen ( între vinurile din Luxemburg și vinurile din fructe provenite din alte state membre), sau prin Hotărârea din 7 mai 1987, cauza 184/85, Comisia c. Italia (bananele importate în Italia și fructele cultivate în Italia).
Tribunalul mai remarcă un alt tip de discriminare: între persoanele care au solicitat înmatricularea autoturismelor anterior datei de 1 iulie 2008 și cele care înmatriculează autoturisme ulterior: doar aceste din urmă persoane plătesc taxa de poluare, deși este evident că, poluează și autoturismele primei categorii de persoane cele înmatriculate ulterior.
Discriminarea este realizată de legiuitor care a legat plata taxei pe poluare de faptul înmatriculării, deși din preambulul O.U.G. nr. 50/2008 rezultă că, s-a urmărit asigurarea protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, ceea ce implica instituirea unei taxe de poluare pentru toate autoturismele aflate în trafic, potrivit principiului „poluatorul plătește”.
Acest tip de discriminare se discută însă în raport de art. 16 din Constituție, art. 26 din Pactul Internațional din 16 decembrie 1966 cu privire la drepturile civile si politice, ratificat de România prin Decretul nr. 212/1974 și a art. 1 și 2 din O.G. nr. 137/31.08.2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, dispoziții față de care nu este împlinit cadrul procesual (neprecizarea acțiunii în acest sens și nechemarea în judecată a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării).
Pentru toate aceste aspecte instanța de fond a admis acțiunea .
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Instituția Prefectului – Serviciul Public Comunitar Regim de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, indicând ca temei de drept prevederile art. 299 C.proc.civ. și art. 5 alin. (1) din Titlul XIII din Legea nr. 247/2005, cu următoarea motivație, în esență:
– pentru a se putea proceda la înmatricularea unui autovehicul, serviciul de înmatriculare din cadrul instituției pârâte este obligat să verifice dacă la data solicitării sunt îndeplinite și alte condiții de natură juridică, respectiv tehnică a autovehiculului, instanța neputând îndeplini atribuțiile funcționarului public desemnat să verifice aceste condiții impuse la înmatriculare;
– instanța de fond a stabilit că prevederile legislației interne contravin legislației internaționale și comunitare, ori asupra acestor aspecte se poate pronunța doar judecătorul național, deoarece prin lege această atribuție revine în mod exclusiv acestuia;
– taxa de primă înmatriculare nu contravine normelor europene, atâta timp cât, fiecare stat este liber să instituie taxa pentru înmatriculare și, mai mult, actul normativ care a instituit această taxă, respectiv O.U.G. nr. 50/2008, nu a fost declarat neconstituțional.
Solicită admiterea recursului, și pe cale de consecință, desființarea sentinței recurate și respingerea acțiunii formulate de reclamantul M.C.
Prin întâmpinare, intimatul reclamant M.C. solicită respingerea recursului și menținerea sentinței pronunțate de prima instanță, cu următoarea motivație, în esență:
Prima instanță a apreciat corect că, taxa este discriminatorie pentru autoturismele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul revânzării lor în țară, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce la revânzarea autovehiculelor înmatriculate deja în România, taxa nu mai este percepută.
Solicită intimatul reclamant ca instanța să constate că, în cauza de față, taxa de poluare instituită de O.U.G. nr. 50/2008 are un caracter ilegal și că, în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național.
Față de susținerile recurentei potrivit cărora instanța de fond și-a depășit competența ce-i revine potrivit legii, arată intimatul reclamant faptul că, acestea nu pot fi primite, deoarece prima instanță nu a dispus obligarea recurentei la înmatricularea autoturismului în orice condiții, ci doar înmatricularea acestuia fără plata taxei de poluare, celelalte condiții de natură juridică sau tehnică privind autoturismul trebuind îndeplinite de intimat.
Arată intimatul recurent că, nici critica cu privire la faptul că actul normativ care a instituit taxa de poluare, respectiv O.U.G. nr. 50/2008 nu a fost declarat neconstituțional nu poate fi reținută, deoarece instanța de fond nu a analizat neconstituționalitatea acestui act normativ, ci doar neconcordanța acestuia cu norma europeană, care are prioritate față de dispozițiile interne contrare (art. 148 din Constituție).
Examinând actele și lucrările dosarului, prin prisma criticilor aduse sentinței recurate, văzând și dispozițiile art. 312 C.proc.civ., Curtea respinge, ca nefondat recursul, pentru următoarele considerente, în esență:
Este unanim admis, atât în literatura de specialitate, cât și în practica judiciară internă și cea a CJCE că, art. 90 din Tratatului de Instituire a Uniunii Europene produce efecte directe și ca atare, creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
în cauza de față, Tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90 din Tratat potrivit cu care „Nici un stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre impozite interne de orice natură și mai mari decât cele ce se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect dispozițiilor art. 90 din Tratat, să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute în acesta, să fie deplin și efectiv protejate.
Pe de altă parte, obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor, ci și Guvernului însuși și organelor componente ale acestora, cum sunt bunăoară autoritățile fiscale.
Tribunalul, ca instanță de fond, nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului de așa manieră încât, să i se recunoască particularului dreptul său, de a nu fi impus cu o taxă specială, discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand, importat dintr-un alt stat membru al Uniunii.
în această manieră, instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată atât de Tratat, cât și de Legea de ratificare a acestuia, precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (Cauza Simmenthal II din anul 1978).
Potrivit O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, se datorează această taxă pentru autovehiculele din categoriile M (1) – M(3) și N(1) – N(3), astfel cum sunt acestea definite în Reglementările privind omologarea de tip și eliberarea cărții de identitate a autovehiculelor rutiere, precum și omologarea de tip a produselor omologate de acestea, aprobate prin art. 3 din Ordinul Ministrului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței nr. 211/2003.
Autoturismul reclamantului nu intră în categoriile exceptate de la plata taxei de poluare – art. 3 alin. (2) și art. 9 alin. (1) – obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România, potrivit art. 4 lit. a) din Ordonanță, fără ca textul să facă distincție între autoturismele produse în România și cele în afara acesteia, nici între autoturismele noi și cele second-hand.
Deoarece O.U.G. nr. 50 a intrat în vigoare la data de 01 iulie 2008 conform art. 14 alin. (1), rezultă că, taxa de poluare este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România, nu și pentru cele aflate deja în circulație, înmatriculate în țară, taxa calculându-se de Administrația Fiscală competentă, potrivit art. 5 alin. (1).
în atare condiții, cum scopul general al art. 90 din Tratat este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor, în mod legal și temeinic instanța de fond a apreciat în sensul hotărârii pronunțate, atât timp cât, acest articol se referă la „impozitele și taxele interne”, care impun o sarcină fiscală mai consistentă produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne.
Curtea reține că, organele fiscale din România au invocat legalitatea încasării taxei, ca urmare a aplicării dreptului intern, respectiv a O.U.G. nr. 50/2008, în condițiile în care, reclamantul a invocat nelegalitatea acesteia, ca urmare a aplicării directe a reglementării comunitare.
în condițiile date, Curtea constată că, într-adevăr, în cauză, sunt aplicabile în mod direct dispozițiile dreptului comunitar, care au prioritate față de dreptul național, aceasta rezultând din două argumente esențiale:
– de la 01 ianuarie 2007 România este stat membru al Uniunii Europene, astfel că, în art. 148 alin. (2) din Constituție s-a prevăzut „Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legea internă, cu respectarea prevederilor Actului de aderare”, iar potrivit alin. (4) al aceluiași text „Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alin. (2)”.
– prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, statul nostru și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității dinainte de aderare.
Analizând dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008 cu modificările ulterioare, rezultă că, pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre UE, nu se percepe la o nouă înmatriculare taxa de poluare, dacă a fost anterior înmatriculat în România, dar se percepe această taxă de poluare la un autoturism produs în țară sau într-un alt stat membru UE, dacă este înmatriculat pentru prima dată în România.
Reglementată în acest mod, taxa de poluare diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate în alt stat membru, astfel că, cumpărătorii sunt orientați din punct de vedere fiscal, să achiziționeze autovehicule second-hand deja înmatriculate în România.
în atare condiții, reține Curtea că, O.G. nr. 50/2008 este contrară art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un stat UE, precum și pentru cel din prezenta cauză, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second-hand deja înmatriculate în România și, mai recent, vânzarea autoturismelor noi produse în România.
După aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil, când produsele importate sunt din alte țări membre ale UE, atât timp cât, norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor (CJE, Hotărârea din 07 mai 1987, cauza 193/85, Cooperativa Co-Frutta Srl c. Amministrazione delle finanze dello Stato – în speță taxă menită să descurajeze importul de banane în Italia).
Mai trebuie remarcat și un alt tip de discriminare – între persoanele care au solicitat înmatricularea autoturismului anterior datei de 01 iulie 2008 și cele care înmatriculează autoturismele ulterior, și care, plătesc taxă de poluare, deși este evident că, poluează și autoturismele primei categorii de persoane, cele înmatriculate ulterior.
Discriminarea este realizată de legiuitor care, a legat plata taxei de poluare de faptul înmatriculării, deși din preambulul O.G. nr. 50/2008, rezultă că, s-a urmărit asigurarea îmbunătățirii calității aerului, ceea ce implică instituirea unei taxe de poluare pentru toate autoturismele aflate în trafic, potrivit principiului „Poluatorul plătește”.
Constatând că stabilirea taxei s-a făcut cu încălcarea normelor comunitare, norme care, odată cu aderarea la Uniunea Europeană fac parte din dreptul intern și se aplică cu prioritate, instanța de fond era ținută să admită acțiunea reclamantului, în modalitatea în care sus-a fost expus.
Pentru toate considerentele sus-expuse, cum nu sunt motive pentru a se dispune reformarea hotărârii atacate, Curtea văzând și dispozițiile art. 312 C.proc.civ., apreciază în sensul respingerii recursului, ca nefondat.