Potrivit art.56 lit.j Codul muncii, contractul individual de muncă încheiat pe durată determinată încetează de drept la data expirării termenului pentru care a fost încheiat. Condiţia imperativă cerută de art.56 lit.j – temei de drept indicat în decizia contestată – a expirării termenului pentru care contractul a fost încheiat, nu era îndeplinită, la data emiterii deciziei.
Tribunalul Hunedoara Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale – Sentinţa nr.318/LM/22 februarie 2011, rămasă irevocabilă prin nerecurare.
Prin contestaţia de faţă, contestatorul PRF a chemat în judecată pe pârâtul SJU Deva şi a solicitat ca prin hotărârea ce va pronunţa să se dispună anularea deciziei de desfacere a contractului său de muncă, reintegrarea în funcţia avută de medic radiolog, pentru o perioadă de timp echivalentă cu cea rămasă de la data desfacerii contractului şi până la data expirării perioadei determinate prevăzute în contractul de muncă, acordarea salariului aferent pentru perioada de la desfacerea contractului de muncă până la reîncadrarea în activitate, precum şi acordarea unor daune morale în valoare de 50.000 lei.
In motivarea contestaţiei petentul a arătat că la data de 1.12.2009 a încheiat cu pârâtul un contract de muncă pe perioadă determinată până la 1.12.2010, prin care a fost angajat ca medic radiolog, desfăşurându-şi activitatea până la data de 21.09.2010, când prin decizia contestată i s-a desfăcut în mod unilateral contractul de muncă în baza art.56 lit.j Codul muncii.
S-a susţinut că decizia este nelegală şi netemeinică deoarece înainte de expirarea perioadei determinate nu se putea proceda la desfacerea contractului de muncă prin invocarea art.56 lit.j Codul muncii. A mai precizat contestatorul că nu i s-a adus la cunoştinţă niciodată vreun fapt de malpraxis, iar dacă acest fapt s-a fi întâmplat, conducerea trebuia să desfăşoare o anchetă administrativă care să concluzioneze eventuala lipsă de profesionalism în exercitarea atribuţiilor de serviciu. In fine, s-a invocat nelegalitatea deciziei prin faptul că nu precizează termenul de contestaţie şi nici instanţa competentă şi că nu au fost respectate prevederile Codului Muncii referitoare la preavizul de 15 zile.
Prin întâmpinare, pârâtul SJU a solicitat a se dispune admiterea în parte a contestaţiei formulate, în sensul anulării Deciziei nr.544/21.09.2010 şi acordării salariului aferent perioadei 21.09.2010 – 30.11.2010. S-a solicitat respingerea cererii de reintegrare a contestatorului în funcţia deţinută anterior emiterii deciziei de încetare a contractului individual de muncă şi acordarea de daune morale.
In fapt, s-a arătat că petentul a avut încheiat contract de muncă pe durată determinată de 12 luni (între 1.12.2009 – 1.12.2010) prin cumul de funcţii cu 1 normă, în afara normei de bază desfăşurată în cadrul SMO. La data de 14.09.2010, printr-o cerere adresată conducerii SJU Deva, un colectiv de medici din cadrul mai multor secţii a solicitat luarea unor măsuri în vederea remedierii situaţiei create ca urmare a numeroaselor rezultate eronate ecografice, radiologice şi CT, cu implicaţii ulterioare în conduita terapeutică şi în actul medico-chirurgical, cu deznodământ posibil nefavorabil, în vederea prevenirii unor situaţii de malpraxis ce pot atrage consecinţe medico-legale asupra mai multor medici din unitate.
Pentru dezbaterea acestei situaţii şi luarea unor măsuri urgente, la data de 15.09.2010 a fost convocat Comitetul Director şi în aceeaşi zi au fost convocaţi toţi medicii Secţiei chirurgie, neurochirurgie, anestezie terapie intensivă şi radiologie. In urma discuţiilor, a rezultat faptul că nemulţumirile corpului medical sunt mai vechi şi că la fiecare dintre cazurile la care petentul a dat diagnostice eronate, au existat discuţii contradictorii cu medicii chirurgi. Cu aceeaşi ocazie, s-au adus dovezi concludente în sprijinul afirmaţiilor, pacienţii fiind operaţi cu succes numai datorită profesionalismului medicilor chirurgi.
S-a precizat că potrivit Legii nr.95/2006 privind reforma în sănătate, atribuţiile privind judecarea cazurilor de deontologie medicală şi de la regulile de bună practică profesională revine Colegiului Medicilor din România, competenţa unităţii angajatoare rezumându-se la cercetarea abaterilor disciplinare, ale încălcării Regulamentului de ordine interioară, ale obligaţiilor ce decurg din Contractul individual de muncă, fişa postului sau Contractul colectiv de muncă, motiv pentru care, este total eronată afirmaţia contestatorului privind lipsa unei anchete administrative pentru stabilirea lipsei de profesionalism în exercitarea profesiei de medic.
Pârâta a subliniat că astfel, conducerea a fost pusă în situaţia critică de a alege între sănătatea, viaţa pacienţilor şi riscul major de malpraxis la care a fost expus corpul medical de specialitate în urma diagnosticelor eronate date de contestator şi emiterea unei decizii de încetare a contractului de muncă, încălcând Codul muncii, care nu oferă soluţii în asemenea ipoteze. Astfel, s-a admis de pârâtă că decizia este nelegală, obligându-se să plătească drepturile materiale cuvenite pentru perioada 22.09.2010 – 30.11.2010, dată la care contractul individual de muncă încetează de drept, învederându-se că reintegrarea contestatorului în funcţia avută anterior nu mai este posibilă.
In ceea ce priveşte acordarea daunelor morale s-a arătat că petentul trebuie să facă dovada pretenţiilor sale, a prejudiciului moral suferit şi a legăturii de cauzalitate dintre prejudiciu şi încetarea contractului de muncă, simpla afirmaţie de lezare a demnităţii şi a reputaţiei nefiind suficiente pentru atragerea răspunderii civile.
La unul dintre termenele de judecată acordate în cauză, contestatorul a precizat că nu solicită reintegrarea pe postul avut anterior, doar anularea deciziei, obligarea pârâtului la plata drepturilor salariale neacordate pe perioada 22.09.2010 – 01.12.2010 şi a daunelor morale pretinse.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, precum şi a probelor administrate în cauză, instanţa reţine următoarele :
Prin decizia nr.544/21.09.2010, conducerea SJU a dispus încetarea activităţii reclamantului, medic primar, cu data de 22.09.2010, în temeiul art.56 lit.j Codul Muncii. In cuprinsul deciziei s-a menţionat că s-au avut în vedere clauzele contractului de muncă, precum şi adresa colectivului de medici din secţiile chirurgie şi ATI.
Potrivit art.56 lit.j Codul muncii, contractul individual de muncă încheiat pe durată determinată încetează de drept la data expirării termenului pentru care a fost încheiat.
In contractul individual de muncă, s-a stipulat durata determinată de 12 luni, pe perioada cuprinsă între data de 01.12.2009 şi 01.12.2010 .Ca urmare, condiţia imperativă cerută de art.56 lit.j – temei de drept indicat în decizia contestată – a expirării termenului pentru care contractul a fost încheiat, nu era îndeplinită, la data emiterii deciziei.
De altfel, nici pârâta nu contestă acest fapt, din cuprinsul întâmpinării rezultând că iniţiativa încetării raporturilor de muncă i-a aparţinut angajatorului (nefiind vorba de încetarea de drept a contractului de muncă) şi a fost determinată de repetatele diagnostice eronate puse de contestator, nemulţumirea cadrelor medicale din cadrul Secţiei chirurgie, neurochirurgie, ATI, ortopedie, etc. faţă de activitatea petentului şi existenţa riscului major de malpraxis la care a fost expus corpul medical de specialitate în urma diagnosticelor greşite date de contestator.
Aceeaşi stare de fapt rezultă şi din probaţiunea testimonială administrată în cauză, martorii audiaţi confirmând că în ultima perioadă s-au înmulţit cazurile în care diagnosticul preoperator şi intraoperator pus de către contestator, nu doar că nu s-au potrivit, dar chiar au pus viaţa unor pacienţi în pericol, întreaga echipă devenind astfel vulnerabilă pentru cazuri de malpraxis, solicitând conducerii întreruperea imediată a colaborării cu contestatorul .
In consecinţă, văzând şi dispoziţiile art.77 Codul muncii, conform cărora angajatorul nu poate invoca în faţa instanţei alte motive de fapt sau de drept decât cele precizate în decizia de concediere, în baza art.78 Codul muncii, se va dispune anularea deciziei contestate şi obligarea pârâtei la plata despăgubirilor echivalente cu drepturile salariale cuvenite contestatorului pentru perioada 22.09.2010 – 30.11.2010, menţionată în contractul individual de muncă.
Capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata daunelor morale se va respinge ca nefondat, afirmaţiile contestatorului cu privire la ştirbirea reputaţiei lui medicale prin emiterea deciziei şi referatul nr.14569/14.09.2010 neavând nici o acoperire.
Conform art.269 Codul muncii angajatorul este obligat, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situaţia în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligaţiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.
Răspunderea civilă delictuală presupune, potrivit disp.art.998 – 999 Cod civil, întrunirea cumulativă a elementelor constitutive: prejudiciu, fapta ilicită, raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, precum şi culpa (vinovăţia) autorului faptei prejudiciale. Fiind în prezenţa unei răspunderi civile delictuale, sarcina probei îi revine reclamantului, potrivit art.1169 acesta având obligaţia dovedirii existenţei tuturor condiţiilor anterior menţionate.
In speţă, reclamantul nu a produs asemenea dovezi privind existenţa şi întinderea unui prejudiciu moral produs printr-o faptă culpabilă a angajatorului care să justifice o eventuală repartiţie de ordin pecuniar.
Dimpotrivă, astfel cum s-a menţionat, probele administrate confirmă apărarea pârâtului, în sensul că măsura a fost luată dintr-un motiv obiectiv, datorită repetatelor erori de diagnostic, la cererea expresă a corpului medical şi în scopul evitării unor situaţii de malpraxis.
De altfel, reclamantul şi-a fundamentat pretenţiile pentru daune morale pe două acte: decizia contestată şi referatul nr.14569/14.09.2010.
Or, examinând aceste acte, este de stabilit că în decizie nu s-a făcut nici o referire la o eventuală necorespundere profesională, ori abatere de la deontologie, temeiul de drept reţinut fiind art.56 lit.j Codul muncii, respectiv expirarea perioadei contractului de muncă, ceea ce, în nici un caz nu putea afecta reputaţia profesională a petentului.
Referatul nr.14569/14.09.2010, invocat de contestator, nu a fost întocmit de pârâtă, situaţie în care nu poate fi reţinută culpa acesteia. Aceasta este de fapt cererea colectivă adresată conducerii SJU prin care se solicită analizarea competenţei şi activităţii contestatorului şi luarea măsurilor necesare în vederea remedierii situaţiei.
Ca urmare, având în vedere că nu rezultă cu certitudine existenţa vreunui prejudiciu de ordin moral suferit de contestator şi nici vreo faptă ilicită săvârşită de pârâtă în producerea unor daune de ordin moral, nu poate fi antrenată răspunderea angajatorului în temeiul art.269 Codul muncii, simpla emitere a deciziei nejustificând pretenţiile reclamantului.
In consecinţă, instanţa de fond a admis în parte acţiunea formulată şi precizată de reclamant, în sensul anulării deciziei de desfacere a contractului individual de muncă, fiind totodată obligat pârâtul la plata despăgubirilor echivalente cu drepturile salariale prevăzute în contractul individual de muncă pentru perioada 22.09.2010 – 30.11.2010 şi a fost respinsă în rest.
