– Cod Proc.Civ., art.304;
Recursul nu este o cale devolutiva de atac. Prin urmare, sunt date în competenta instantei de control judiciar exclusiv chestiunile care tin de legalitatea deciziei instantei de apel, mai precis de corecta aplicare a prevederilor legale incidente în cauza, cu referire directa în cauza de fata la prevederile art.304 pct. 9 Cod Proc.Civ., invocate de recurentii-pârâti.
În aceste conditii, instanta de recurs nu este îndreptatita a reanaliza probatoriul administrat, decât în masura în care o astfel de analiza se impune prin prisma aplicarii gresite de catre instanta de apel a unor dispozitii legale, cum ar fi regulile procedurale referitoare la modalitatea de administrare a probatoriilor sau la forta probanta a unor asemenea mijloace administrate.
În aceste conditii, instanta de recurs nu este îndreptatita a reanaliza probatoriul administrat, decât în masura în care o astfel de analiza se impune prin prisma aplicarii gresite de catre instanta de apel a unor dispozitii legale, cum ar fi regulile procedurale referitoare la modalitatea de administrare a probatoriilor sau la forta probanta a unor asemenea mijloace administrate.
Devin astfel lipsite de relevanta sustinerile recurentilor-pârâti legate de gresita retinere a situatiei de fapt de catre instanta de apel, în sensul ca din lucrarile dosarului ar fi reiesit buna lor credinta la încheierea actului atacat. Nu pot fi analizate în recurs nici criticile legate de retinerea gresita a faptului locuirii recurentilor cu intimatii-pârâti, de interpretarea continutului declaratiilor martorilor sau a împrejurarilor de fapt legate de detinerea în proprietate a unui autoturism de catre J.E. sau J.R. (Decizia nr.70R din 04.02.2010 – Curtea de Apel Bucuresti – Sectia a IX-a Civila si Pentru Cauze Privind Proprietatea Intelectuala)
Prin actiunea civila înregistrata al data de 10 martie 2008 la Judecatoria Rosiori de Vede, reclamantul S.M. a chemat în judecata pe pârâtii J.R.N. si J.T., solicitând instantei ca prin hotarârea ce o va pronunta sa se constate nulitatea absoluta a contractului de întretinere autentificat sub nr.3385/20.12.2006, sa se constate ca titlul si dreptul sau de proprietate sunt preferabile celor ale pârâtilor, cu privire la un teren situat în comuna Maldaieni.
A motivat, în esenta, reclamantul ca la data de 18 mai 1991 a cumparat de la tatal pârâtului un teren extravilan, în suprafata de 2000 mp situat în catunul Maldaieni, cu pretul de 28.500 ROL, încheindu-se înscrisul sub semnatura privata, denumit chitanta. A aratat ca a convenit cu vânzatorul la încheierea actului în forma autentica sa se faca dupa ce terenul va fi atribuit vânzatorului, urmare a dezbaterii succesiunii. A sustinut ca desi a achitat pretul, vânzatorul a refuzat sa încheie actul în forma autentica, motiv pentru care a formulat o actiune prin care a solicitat pronuntarea unei hotarâri care sa tina loc de act autentic de vânzare-cumparare.
Prin sentinta civila nr. 1383 din 22 iunie 2005 a Judecatoriei Rosiori de Vede, ramasa irevocabila, s-a admis actiunea reclamantului.
A aratat reclamantul ca la data de 20 decembrie 2006, vânzatorul J.E. a înstrainat terenul în litigiu, pârâtilor J.R.N. si J.T.,, prin contractul de întretinere autentificat sub nr. 3385/20.12.2006. A apreciat ca este lovit de nulitate acest contract, cauza fiind ilicita si imorala, atâta timp cât actul a fost încheiat cât timp partile se aflau în proces, iar pârâtii fiind rude cu vânzatorul, locuind cu acesta, nu exista posibilitatea sa nu fi avut cunostinta de situatia juridica a terenului.
La data de 4 aprilie 2008, actiunea a fost precizata si completata, în sensul ca alaturi de reclamant, a formulat actiune si sotia acestuia – S.S., solicitând chemarea în judecata, în calitate de pârâti si a numitilor J.E. si J.I., fata de capatul de cerere privind revendicarea terenului.
A mai solicitat sa se constate nulitatea absoluta a contractului de întretinere, în subsidiar, nulitatea relativa a acestuia, respectiv, sa se dispuna radierea din cartea funciara a mentiunii privind dreptul de proprietate al pârâtilor J.N.R. si J.T..
Pârâtii J.N.R. si J.T. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea actiunii ca nefondata.
Au motivat, în esenta, ca ceilalti pârâti le-au transmis proprietatea tuturor bunurilor lor, în schimbul obligatiei de întretinere, acestia fiind batrâni si bolnavi.
Au aratat ca nu au avut cunostinta despre conventia privind terenul în litigiu întrucât locuiesc efectiv la Cantonul silvic 13 Moara, comuna Didesti, formând o familie complet separata.
A sustinut pârâtul ca în perioada 1991 – 1994 a fost elev la Branesti, între 1994 – 1995 a efectuat stagiul militar, iar în perioada 1995 – 1998 a lucrat în Râmnicu-Vâlcea. Au mai aratat ca nu au stiut despre sentinta civila nr. 1383 /22 iunie 2005 si, oricum, aceasta nu le este opozabila.
De asemenea, si pârâtii J.E. si J.I. au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea actiunii, ca nefondata.
Au motivat, în esenta, ca au încheiat contractul de întretinere întrucât sunt batrâni si bolnavi, pentru ca pârâtul sa nu se certe cu sora sa, dupa decesul parintilor, contractul fiind unul real si nu de forma.
Au sustinut ca scopul nu a fost fraudarea intereselor reclamantilor, ceilalti pârâti locuind permanent separat, nu au avut cunostinta de existenta litigiului dintre vânzator si cumparator.
La data de 13 iunie 2008, reclamantii si-au precizat actiunea în sensul ca solicita constatarea nulitatii absolute partiale a contractului, nu si nulitatea relativa a acestuia.
Prin sentinta civila nr. 1663 din 31 octombrie 2008, Judecatoria Rosiori de Vede a admis în parte actiunea asa cum a fost completata si precizata de reclamantii S.M. si S.S., în contradictoriu cu pârâtii J.R.N. si J.T., J.E. si J.I. si Oficiul de si Publicitate Imobiliara Teleorman, a constatat nulitatea absoluta partiala a contractului de întretinere autentificat sub nr. 3385 din 20 decembrie 2006 la BNP T.M. în ceea ce priveste suprafata de 2000 mp din acte (din masuratori 2019,81 mp) – punctul “e” din contract, teren arabil extravilan , situat în comuna Maldaieni, judetul Teleorman, tarlaua 99, parcela 24, având numar cadastral 628 înscris în C.F. nr. 423/N a localitatii Maldaieni, cu vecinii: Nord – V.T., Sud – Drum european, Est – T.R., Vest – B.A., a obligat pe pârâti sa lase reclamantilor în deplina proprietate si pasnica folosinta terenul, a dispus radierea din C.F nr. 423/N a mentiunilor privind dreptul de proprietate al pârâtilor J.N.R. si J.T., a respins capatul de cerere privind constatarea preferabilitatii titlului de proprietate al pârâtilor.
Pentru a hotarî astfel, prima instanta a retinut, în esenta, ca prin sentinta civila nr. 1383 din 22 iunie 2005 Judecatoria Rosiorii de Vede a constatat ca între reclamantul S.M. si pârâtul J.E. s-a încheiat la data de 18 mai 1991 un de vânzare-cumparare privind terenul de 2000 mp situat în extravilanul comunei Maldaieni, hotarâre care tine loc de act autentic de vânzare-cumparare.
Sentinta a ramas definitiva prin respingerea, ca nefondat, a apelului prin decizia civila nr. 163A/27 septembrie 2006 si irevocabila prin decizia civila nr.350/21 februarie 2007 a Curtii de Apel Bucuresti.
A retinut judecatoria ca între data ramânerii definitive, respectiv, irevocabile, a sentintei între pârâtii J.E. si I. si J.R.N. si T. s-a încheiat contractul de întretinere autentificat sub nr. 3385/20 decembrie 2006, prin care primii transmiteau nuda proprietate asupra mai multor bunuri, inclusiv asupra terenului în litigiu de 2000 mp.
A mai retinut judecatoria ca în dosarul nr. …, în care s-a pronuntat sentinta civila nr.1383/22 iunie 2005, instanta a transmis, cu adresa nr. 102/19 mai 2005, catre Oficiul de Cadastru Teleorman, copie de pe actiunea în constatare, pentru a fi înscrisa în cartea funciara.
A apreciat ca, urmare a înscrierii litigiului în cartea funciara, acesta a devenit opozabil erga omnes, asa încât pârâtii J.R. si T. nu se puteau prevala de faptul ca nu au avut cunostinta de existenta litigiului privind suprafata de 2000 mp teren.
A mai retinut ca pârâtii nu au facut probe prin care sa rastoarne prezumtia relativa a existentei unor relatii familiale normale între acestia, care presupun cunoasterea de catre întreaga familie a faptului ca J.E. se judeca, pentru terenul în litigiu, cu reclamantul.
A concluzionat ca pârâtii J.E. si J.I. au încheiat contractul în frauda dreptului reclamantilor cu complicitatea si, în orice caz, pe riscul pârâtilor J.R. si T., contractul fiind lovit de nulitate absoluta, cu privire la terenul în suprafata de 2000 mp, mentionat la pct. “e” din contract. Cum în prezent, terenul se afla în posesia pârâtilor, a admis capatul de cerere privind revendicarea acestuia.
În fine, ca efect al constatarii nulitatii absolute a titlului în baza caruia a fost înscris dreptul de proprietate al pârâtilor J.R. si T., în baza art. 33 alin (2) rap. la art.34 pct.3 din Legea nr.7/1996, a dispus radierea din cartea funciara a mentiunilor privind dreptul de proprietate al pârâtilor J.N.R. si J.T.
Împotriva acestei sentinte, în termen legal, au declarat apel pârâtii J.R.N. si J.T., acestia criticând sentinta ca fiind netemeinica si nelegala, pentru doua motive:
Printr-un prim motiv de apel este criticata sentinta ca fiind data cu încalcarea art.6 din Protocolul nr.1 al Conventiei Europene a Drepturilor Omului si art. 156 alin (1) Cod Procedura Civila, în sensul încalcarii dreptului la aparare si la un proces echitabil.
În acest sens au sustinut ca, desi apelantii-pârâti nu au fost prezenti la termenul din data de 17 octombrie 2008, în încheierea de sedinta apelantul-pârât este trecut prezent, mentionându-se, totodata, ca acesta a depus înscrisuri si note scrise.
Au mai aratat ca desi aparatorul acestora a solicitat strigarea cauzei dupa ora 12, prima instanta a procedat la judecarea pricinii si audierea martorilor Mihai Romeo si Ciulei Stancu.
Fata de acest motiv, apelantii pârâti au solicitat reaudierea acestor martori.
Prin motivul doi de apel este criticata sentinta, ca nelegala, sub aspectul admiterii actiunii intimatilor-reclamanti.
În dezvoltarea acestui motiv de apel au sustinut ca nu s-a facut dovada relei credinte a apelantilor pârâti, întrucât acestia nu au locuit împreuna cu intimatii-pârâti, nu au fost prezenti la încheierea conventiei de vânzare si nu au avut cunostinta de existenta procesului dintre intimatul-reclamant si intimatii-pârâti.
Au aratat ca în mod gresit prima instanta a retinut declaratia martorului Alba Ion, desi martorii M.R. si C.S. au relatat ca acesta este în dusmanie cu intimatul-pârât J.E.
În fine, au motivat ca buna credinta a apelantilor-pârâti rezulta si din declaratia martorului T.C.
Intimatii-reclamanti S.M. si S.S. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea apelului, ca nefondat.
Intimatii-pârâti J.E.si J.I. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea actiunii reclamantilor, ca nefondata si mentinerea contractului de întretinere.
Prin decizia civila nr.118A/24.06.2009, Tribunalul Teleorman – Sectia Civila a respins apelul ca nefondat si a obligat apelantii pârâti sa plateasca intimatilor-reclamanti suma de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunta aceasta decizie, tribunalul a retinut, privitor la primul motiv de apel, ca în încheierea din sedinta publica din data de 17 octombrie 2008 a fost trecut prezent apelantul-pârât J.R.N., mentionându-se ca acesta a depus note scrise.
Prin încheierea din 5 ianuarie 2009 s-a admis cererea formulata de apelantul-pârât J.R.N. si s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurata în încheierea din 17 octombrie 2008, în sensul ca a fost trecut ca fiind prezent J.E., ca acesta a depus note scrise, si nu J.R.N..
Or, prin îndreptarea erorii materiale, apelantii-pârâti nu mai pot invoca vreo vatamare, pe calea apelului, atât timp cât încheierea din 17 oct. 2008 a fost îndreptata la fond.
Pe de alta parte, în respectarea art. 6 paragraful 1 al C.E.D.O , instanta de apel a procedat la reaudierea martorilor C.S. si M.R., propusi de apelantii – pârâti, în prezenta aparatorului acestora.
În ce priveste motivul doi de apel, tribunalul a retinut dispozitiile art.1898 alin 2 Cod Civil, potrivit cu care buna-credinta se presupune întotdeauna si sarcina probei cade asupra celui ce aleaga reaua-credinta. Aceasta prezumtie a bunei-credinte este una relativa, ce poate fi rasturnata, prin orice mijloc de proba. În speta, corect a retinut prima instanta ca prezumtia de buna-credinta a apelantilor pârâti a fost rasturnata.
Astfel, apelantii-pârâti sunt fiul, respectiv nora intimatilor-pârâti J.E. si J.I., iar contractul de întretinere a fost încheiat între acestia la data de 20 decembrie 2006, în conditiile în care sentinta civila nr.1383 /22 iunie 2005 a ramas definitiva prin decizia civila nr. 163 A /27 septembrie 2006 si irevocabila prin decizia civila nr. 350 din 21 februarie 2007 a Curtii de Apel Bucuresti.
Martorii audiati la fond si în apel au relatat ca relatiile dintre acestia sunt bune, ca apelantii-pârâti îi viziteaza periodic pe intimatii – pârâti, martora O.A. declarând ca apelanta-pârâta îi viziteaza pe acestia chiar de 2 – 3 ori pe saptamâna. Tot din declaratiile martorilor rezulta ca, pe timpul scolii, copii apelantilor-pârâti locuiesc la bunicii paterni. De asemenea, prin raspunsul la interogatoriu apelantul-pârât a recunoscut ca stia ca tatal sau are mai multe procese dar nu cunostea pentru ce se judeca.
Or, existenta relatiilor normale de familie, faptul ca actul de întretinere a fost încheiat în timpul judecatii pricinii privind constatarea vânzarii-cumpararii terenului în litigiu de catre intimatul-reclamant, împrejurarea ca apelantul-pârât stia de existenta unor procese, constituie motive de înlaturare a prezumtiei de buna credinta a apelantilor-pârâti.
Pe de alta parte, jurisprudenta a retinut ca atâta timp cât cumparatorul nu a depus diligente minime pentru a cunoaste situatia juridica a imobilului, prezumtia de buna-credinta va fi rasturnata.
Or, este de observat ca, la data de 19 mai 2005, cu adresa nr. 102 instanta a înaintat Oficiului de Cadastru, actiunea în constatare formulata de intimatul-reclamant, în vederea votarii acesteia, situatie în care apelantii-pârâti nu mai pot invoca buna-credinta.
Împrejurarea ca apelantii-pârâti nu au locuit împreuna cu intimatii-pârâti, nu constituie motiv pentru a se retine buna credinta a acestora, fata de considerentele expuse anterior.
În ce priveste pe martorul A.I., acesta a fost propus la data de 12 mai 2008 iar din continutul încheierilor de sedinta din 23 mai 2008 si 13 iunie 2008 nu rezulta ca apelantii pârâti s-ar fi opus la audierea acestuia, pe motiv ca apelantii-pârâti ar fi în dusmanie cu acest martor.
Ca atare, critica potrivit careia prima instanta a retinut declaratia acestuia este nefondata, atâta timp cât motivul de înlaturare a acesteia – dusmania cu pârâtii, a fost invocat dupa audierea martorului.
Pentru acest motiv, corect a retinut prima instanta ca reaua credinta rezulta si din aceea ca apelanta-pârâta a avut cunostinta de existenta procesului dintre intimatul – reclamant si intimatul pârât, cum rezulta din declaratia martorului A.I.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâtii J.R.N. si J.T., solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei civile nr.118/ A/2009, în sensul admiterii apelului si pe fond respingerea actiunii.
Cauza a fost înregistrata pe rolul Curtii de Apel Bucuresti – Sectia a IX-a Civila si pentru Cauze privind Proprietatea Intelectuala la data de 11.09.2009.
În dezvoltarea motivelor de critica, recurentii-pârâti au aratat ca decizia civila nr.118 A/24 iunie 2009 a Tribunalului Teleorman este nelegala potrivit art.304 pct.9 Cod procedura civila, fiind data cu încalcarea dispozitiilor art. 1898, art. 1899 alin.2 si art.966-968 Cod Civil, întrucât recurentii-pârâti J.R. si J.T. au fost dobânditori de buna-credinta la încheierea contractului autentificat sub nr.3385/20 decembrie 2006 la B.N.P. M.T., contractul neavând la baza o cauza ilicita si anume frauda la lege.
Instanta de fond a retinut în considerentele sentintei civile nr.1663/31 octombrie 2008, ca recurentii-pârâti nu au facut probe prin care sa rastoarne prezumtia relativa a existentei unor relatii normale între ei, din moment ce se vizitau si care presupune ca acestia cunosteau tot ce se întâmpla între ei.
De asemenea, instanta de fond a precizat ca pârâtii J.R. si T. au încheiat contractul in complicitate cu J.E. si I. si oricum pe riscul lor.
Instanta de apel a motivat în considerentele deciziei civile nr.118 A/24 iunie 2009, ca din depozitiile martorilor audiati la fond si în apel rezulta ca relatiile dintre pârâti sunt bune, ca recurentii-pârâti îi viziteaza periodic pe intimatii-pârâti, care sunt parintii lui J.R., iar copiii recurentilor locuiesc pe timpul scolii la bunicii paterni.
Instanta de apel retine în considerentele deciziei recurate, ca recurentii-pârâti nu au depus diligente minime pentru a cunoaste situatia juridica a imobilului, deoarece cu adresa nr.102/19 mai 2005, instanta a înaintat Oficiului de Cadastru actiunea în constatare formulata de intimatul-reclamant, ceea ce ar înlatura prezumtia bunei credinte a recurentilor-pârâti.
Buna credinta se prezuma, reaua credinta trebuie dovedita, potrivit art.1899 alin.2 Cod civil: “Buna credinta se presupune totdeauna si sarcina probei cade asupra celui ce alege reaua credinta”, operând principiul bona fides presumitur.
Potrivit art.1169 si principiului actor incumbit probatio intimatii-reclamanti trebuia sa dovedeasca reaua credinta a recurentilor-pârâti, aparati de prezumtia relativa a bunei credinte.
Prin contractul de întretinere autentificat sub nr. 3385/20 decembrie 2006 la B N P, intimatii-pârâti J.E. si I. au transmis toata averea lor recurentilor-pârâti si anume terenul intravilan, constructiile de pe el si anume, casa tip vila, formata din parter si etaj, si tot terenul extravilan, printre care si suprafata de 2000 mp teren extravilan ce face obiectul dosarului de fata, deoarece J.E. este operat pe cord si au vrut sa-si asigure batrânetea, cu atât mai mult cu cât acestia mai au o fata care putea ridica pretentii la averea parintilor.
Recurentii-pârâti nu au avut cunostinta despre litigiul dintre J.E. si S.M., iar la perfectarea contractului de întretinere autentificat sub nr.3385120 decembrie 2006 nu exista în cartea funciara mentiune ca este dosar pe rol, desi terenul de 2000 mp are nr. cadastral 628 înscris în C.F. la nr.423/4 al localitatii Maldaieni, judetul Teleorman, astfel încât recurentii-pârâti J.R. si T. nu aveau de unde se informa despre litigiul dintre J.E. si S.M. si nu se poate trage concluzia ca au fost de rea credinta la perfectarea contractului de întretinere.
Pârâtii J.R.N. si T. nu au locuit cu pârâtii J.E. si I. dupa casatoria lor, locuind la cantonul Silvic Didesti 13 Moara, unde J.R.N. este padurar si vin la parintii si socrii numai la 2-3 saptamâni în vizita. J.R.N. este plecat de acasa din anul 1991, fiind elev la Liceul Silvic Branesti. Pârâtii J.R.N. si T. nu au fost prezenti nici la încheierea conventiei dintre S.M. si J.E. si nici la procesul dintre acestia. În acest sens, sunt raspunsurile reclamantilor S.M. si S. la întrebarile 2 si 7, acestia precizând ca nici nu-i cunosc pe pârâtii R.N. si pe T.
Aceste recunoasteri ale reclamantilor se coroboreaza cu actele depuse de pârâti ca au locuit numai la cantonul Silvic 13 Moara-Didesti si cu depozitiile martorilor O.A., M.S.V., M.R. si C.S., care au precizat ca R.N. si T. au locuit separat de J.E. si I., ca primii nu au avut cunostinta de procesul dintre S.M. si J.E., ca nu-si împrumutau masinile între ei.
Martorii M.R. si C.S.au precizat ca J.E. nu vorbeste cu A.I., ca în fata martorilor s-au certat de mai multe ori, fiind în relatii de dusmanie.
Aceasta deoarece martorul A.I. a relatat ca J.T. a fost prezenta la Alexandria cu ocazia unei discutii despre procesul dintre S.M. si J.E., cu privire la acest teren. Depozitia acestui martor este singulara, este testis unus, testis nullus, este nesincera, deoarece nu vorbeste cu pârâtul J.E. si este neverosimila deoarece J.E. avea permis de conducere si avea autoturism în proprietate tot timpul, Dacia 1310, iar de 2 ani si Dacia Logan, si nu avea de ce s-o ia pe J.T. la Alexandria. Logic ar fi fost sa împrumute numai autoturismul, nu s-o ia pe J.T. Martorii M.S., M.R. si C.S. au precizat ca J.E. si R. nu-si împrumutau autoturismele între ei, fiecare având autoturism.
Ca pârâtii J.R. si T. sunt de buna credinta, rezulta si din depozitiile martorului T.C., din care rezulta ca niciodata nu a discutat cu acestia, ca nici nu-i cunoaste.
Afirmatia martorului A.I. ca ar fi fost la Alexandria anul trecut, desi audierea lui s-a facut în septembrie 2006 si a fost la Alexandria de 2 ori, este mincinoasa si nicidecum nu a fost cu autoturismul pârâtei J.T., deoarece tot timpul, J.E. a avut autoturism si permis de conducere si nu avea sens sa împrumute autoturismul pârâtei J.T..
Instanta de apel a retinut în considerentele deciziei recurate ca depozitia martorului A.I. este valabila, deoarece nu s-au opus la audierea lui, desi era în dusmanie cu pârâtii, ori potrivit art.189 cod procedura civila nu te poti opune la audierea unui martor decât pentru rudenie sau afinitate.
Instanta de apel trebuia sa cenzureze si sa înlature depozitia martorului A.I., ne sincera si singulara.
Nu s-a facut dovada relei credinte a recurentilor-pârâti la încheierea contractului de întretinere si nu exista cauza ilicita si anume frauda la lege, astfel încât contractul de întretinere autentificat sub nr. 3385/20 decembrie 2006 la B N P M.T. nu este nul partial pentru suprafata de 2000 mp teren situat în comuna Maldaieni, judetul Teleorman, ce are nr. cadastral 628, trecut în C.F. la nr. 423/4, astfel încât solicita admiterea recursului, modificarea deciziei si pe fond respingerea actiunii.
Au mai aratat recurentii ca decizia civila nr.118 A/24 iunie 2009 a Tribunalului Teleorman este nelegala potrivit art.274 cod procedura civila privind cheltuielile de judecata în suma de 1500 lei si solicita înlaturarea obligarii la aceasta suma.
Avocatul intimatilor-reclamanti este fiica acestora si nu s-a achitat onorariu avocat, care este foarte mare în raport de depusa si de valoarea litigiului.
Recursul a fost legal timbrat si a fost întemeiat în drept pe dispozitiile art.304 pct. 9 Cod Proc.Civ.
Intimatii-reclamanti S.M. si S.S. au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Intimatii-pârâti J.E. si J.I. au formulat întâmpinare, prin care au solicitat admiterea recursului.
Examinând decizia recurata prin prisma motivelor de critica mai sus expuse si în raport de dispozitiile art.304 pct. 9 Cod Proc.Civ., curtea constata ca recursul este nefondat.
Se impune a consemna cu precadere ca recursul nu este o cale devolutiva de atac. Prin urmare, sunt date în competenta instantei de control judiciar exclusiv chestiunile care tin de legalitatea deciziei instantei de apel, mai precis de corecta aplicare a prevederilor legale incidente în cauza, cu referire directa în cauza de fata la prevederile art.304 pct. 9 Cod Proc.Civ., invocate de recurentii-pârâti.
Devin astfel lipsite de relevanta sustinerile recurentilor-pârâti legate de gresita retinere a situatiei de fapt de catre instanta de apel, în sensul ca din lucrarile dosarului ar fi reiesit buna lor credinta la încheierea actului atacat. Nu pot fi analizate în recurs nici criticile legate de retinerea gresita a faptului locuirii recurentilor cu intimatii-pârâti, de interpretarea continutului declaratiilor martorilor sau a împrejurarilor de fapt legate de detinerea în proprietate a unui autoturism de catre J.E. sau J.R.
Pe de alta parte, curtea retine ca instanta de apel a aplicat în mod corect regulile probatorii izvorâte din art.1169 si art.1898 Cod Civil, în sensul ca a constatat ca buna-credinta a recurentilor pârâti era prezumata conform legii, însa aceasta prezumtie relativa a fost rasturnata prin probatoriul administrat de reclamantii-intimati (probatoriu format, între altele, din proba testimoniala, proba cu interogatoriu, înscrisuri, precum si prezumtii simple, cum este cea legata de existenta unor relatii familiale normale între creditorii întretinerii si debitorii acesteia, fiul si respectiv nora creditorilor, partile contractului atacat).
Date fiind acestea, motivul de recurs întemeiat pe prevederile art.304 pct. 9 Cod Proc.Civ. este nefondat.
În privinta celei de-a doua critici, în sensul gresitei acordari a cheltuielilor de judecata, curtea constata ca instanta de apel, în aplicarea prevederilor art.274 Cod Proc.Civ., a obligat recurentii-pârâti la plata cheltuielilor efectuate de intimatii-reclamanti cu avocatul care i-a reprezentat în apel, pe baza dovezilor cu înscrisuri aflate la dosar.
Or, câta vreme la dosar s-au depus atât factura emisa de avocat pentru onorariul convenit, cât si chitanta emisa cu ocazia achitarii acestuia, revenea recurentilor obligatia de face dovada contrara faptului platii, conform sustinerilor lor din cererea de recurs, iar o asemenea proba nu a fost administrata.
Pentru ansamblul acestor considerente si vazând legalitatea deciziei recurate, curtea va respinge recursul ca nefondat.
În temeiul art.274 Cod Proc.Civ., va obliga recurentii la plata cheltuielilor de judecata efectuate de intimatii-reclamanti în recurs, respectiv suma de 500 lei reprezentând onorariu avocatial achitat conform facturii nr. 000 000 02/01.02.2010.
