Funcţionar public. Eliberare din funcţie ca urmare a restructurării instituţiei


În cazul restructurării unui compartiment, ocuparea posturilor alocate, în cazul în care există mai mulţi funcţionari publici, se face prin examen susţinut pentru posturi de aceeaşi categorie, clasă şi/sau grad profesional, cu excepţia situaţiei în care în cadrul compartimentului supus restructurării/reorganizării nu mai există posturi de aceeaşi categorie, clasă şi/sau de acelaşi grad profesional cu posturile ocupate anterior de funcţionarii publici.
Prin reducerea postului reclamantei ca urmare a îndeplinirii, de către aceasta, a condiţiilor de pensionare anticipată, aceasta a fost discriminată pe criteriu vârstei, criteriul folosit pentru desfiinţarea postului fiind doar în aparenţă obiectiv, în realitate fiind profund discriminatoriu. Concluzia se impune cu atât mai mult cu cât reclamanta, nu îndeplinea nici măcar condiţiile de pensionare pentru limită de vârstă, ci doar cele pentru pensionare anticipată.

Secţia a II-a civilă, de administrativ şi fiscal, Decizia nr. 4314 din 3 noiembrie 2011

Prin sentința civilă nr. 707 din 22.02.2011 pronunțată de Tribunalul Maramureș s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta S.G. în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII MARAMUREȘ.

S-a anulat decizia nr. 53 din 11.08.2010 emisă de pârâtă.

S-a dispus reintegrarea de către pârâtă a reclamantei în funcția publică deținută anterior emiterii deciziei atacate.

A fost obligată pârâta să plătească reclamantei despăgubiri materiale egale cu salariile indexate, majorate și recalculate, și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamanta, calculate de data încetării raportului de muncă – 12.09.2010 – și până la reintegrarea efectivă, precum și daune morale în cuantum de 5.000 lei.

A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 1.004 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin decizia nr.53 din 11.08.2010 emisă de pârâtă s-a dispus, în temeiul art. 4 alin. (5) din Ordinul pentru aprobarea Procedurii de restructurare și reorganizare la nivelul MMFPS și al prevederilor art. 97 lit. c) și art. 99 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/1999, eliberarea reclamantei din funcția publică de execuție începând cu data de 12.09.2010.

La data de 5.08.2010, s-a încheiat între pârâtă și Sindicatul „Dreptatea” din cadrul pârâtei, acordul nr. 19724 prin care părțile au convenit posturile ce urmează a fi reduse în funcție de anumite criterii, printre altele, fiind și cele referitoare la persoanele care vor îndeplini condițiile de pensionare după finalizarea perioadei de șomaj (în cursul anului 2011), precum și cele referitoare la cea mai mare încadrare din cadrul serviciilor care se desființează, în vederea asigurării unei reduceri mai mari a cheltuielilor de personal – criteriile de la pct. 4 și 5.

Reclamanta a intrat în categoria determinată de criteriul nr. 4.

în preavizul cu nr. 19819, comunicat reclamantei la data de 11.08.2010, s-au indicat ca motive ale eliberării din funcție reorganizarea activității pârâtei prin reducerea numărului de posturi în conformitate cu prevederile OUG nr.68/2010 și desființarea postului ocupat de aceasta.

Reclamanta își desfășura activitatea în calitate de consilier, clasa I, grad profesional superior, treapta 2, gradația 5, în cadrul Serviciului Plăți Prestații.

înainte de reorganizare, în cadrul serviciului, existau un număr de 9 posturi, 8 ocupate din care 7 de execuție și unul de conducere.

După reorganizare, în cadrul serviciului, au rămas 8 posturi din care 7 de execuție și unul de conducere.

în adresa trimisă de către pârâtă Casei Naționale de Pensii s-a menționat că în cadrul Serviciului Plăți Prestații mai exista un post de consilier superior (altul decât cel ocupat de reclamantă însă încadrările celor două posturi diferențiau prin treapta de salarizare și, în această ipoteză, s-a restructurat postul ocupat de reclamantă deoarece aceasta va îndeplini în anul 2011 condițiile de pensionare anticipată, iar în anul 2012 condițiile de pensionare pentru limita de vârstă, deci la finele perioadei de șomaj nu va rămâne descoperită, ci va beneficia în continuare de a forma de protecție socială.

Acțiunea formulată de reclamantă este întemeiată parțial.

într-adevăr, prin O.U.G. nr. 68 din 30 iunie 2010 privind unele măsuri de reorganizare a Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale și a activității instituțiilor aflate în subordinea, în coordonarea sau sub autoritatea sa, s-a prevăzut reducerea de posturi a personalului instituțiilor publice, printre care Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale.

Prin Ordinul nr. 614 din 27 iulie 2010 emis de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale s-a aprobat Procedura de restructurare și reorganizare la nivelul acestui minister (denumită în continuare „Procedura”).

Potrivit art. 1 alin. (2) din Procedură, prin compartiment supus restructurării/reorganizării se înțelege acel compartiment a cărui structură organizatorică sau de posturi a fost modificată.

în cazul în care, în urma restructurării/reorganizării, în cadrul unui compartiment există mai mulți funcționari publici decât posturi alocate, ocuparea acestora se face prin examen, organizat conform prezentei proceduri, susținut pentru posturi de aceeași categorie, clasă și/sau grad profesional (alin. (3) al aceluiași articol).

Pe de altă parte, în cazul în care, în cadrul unui compartiment, astfel cum este definit la alin.2, există un post de aceeași categorie, clasă și/sau de același grad profesional, ocupat de un singur funcționar public, acesta nu va mai susține proba de examen, păstrându-și postul respectiv (alin. (4) al aceluiași articol).

în fine, în cazul în care, în cadrul compartimentului supus restructurării/reorganizării, nu mai există posturi de aceeași categorie, clasă și/sau de același grad profesional cu posturile ocupate anterior de funcționarii publici, funcționarilor respectivi li se va acorda preaviz, fără a mai susține examenul prevăzut de prezenta procedură, cu respectarea prevederilor legale în vigoare (alin. (6) al același articol).

După cum se poate observa, Procedura definește noțiunea de compartiment supus restructurării/ reorganizării, iar, pe de altă parte, vorbește de posturi de aceeași categorie, clasă și/sau de același grad profesional.

Procedura nu definește noțiunile de categorie, clasă ori grad profesional, însă nici nu era nevoie deoarece Legea nr. 188/1999, în Capitolul 2, clasifică funcțiile publice în funcție de anumite criterii.

Astfel, după nivelul atribuțiilor titularului funcției publice, funcțiile publice se împart în trei categorii: categoria înalților funcționari publici, categoria funcționarilor publici de conducere și, în fine, categoria funcționarilor publici de execuție (art. 10 alin. (1).

în raport cu nivelul studiilor necesare ocupării funcției publice, funcțiile publice se împart în clasa I, clasa a II-a și clasa a III-a (art.9).

în fine, potrivit art. 15 din același act normativ, funcțiile publice de execuție sunt structurate pe grade profesionale, după cum urmează: a) superior, ca nivel maxim; b) principal; c) asistent; d) debutant.

în speță, Serviciul Plăți Prestații avea în componență, înainte de restructurare/reorganizare, două posturi de aceeași categorie (funcție de execuție), clasă (clasa I) și de același grad profesional (grad profesional superior).

Este vorba de posturile ocupate de persoanele menționate la pct. 84-85 din Statul de funcții depus de pârâtă, din care unul din posturi era ocupat de către reclamantă.

După reorganizarea Serviciului Plăți Prestații a rămas un singur post din categoria funcției de execuție, clasei I și gradului profesional superior (poziția 70 din Statul de funcții).

Art.1 alin. (3) din Procedură stabilește regula potrivit căreia ocuparea postului se face prin examen în cazul în care, în urma restructurării/reorganizării, în cadrul unui compartiment, există mai mulți funcționari publici decât posturi alocate.

Există și o excepție, cea prevăzută de alin.6 a aceluiași articol, când examenul nu se mai susține, în ipoteza în care, în cadrul compartimentului supus restructurării/reorganizării, nu mai există posturi de aceeași categorie, clasă și/sau de același grad profesional cu posturile ocupate anterior de funcționarii publici.

Or, în speță, nu ne găsim în această situație de excepție câtă vreme în cadrul compartimentului supus restructurării/reorganizării – adică în cadrul Serviciul Plăți Prestații – a continuat să existe și după reorganizare un post de aceeași categorie, clasă și grad profesional cu cel deținut anterior de reclamantă.

Prin urmare, pentru ocuparea acestui post trebuia organizat examenul prevăzut de Procedură – în realitate are natura juridică a unui concurs – (art. 19 alin. (4) din Procedură).

Prin Decizia nr. 414 din 14 aprilie 2010 referitoare la obiecția de neconstituționale a dispozițiilor art. I, pct. 1, art. I pct. 6, art. I pct. 27 și ale art. 1 pct. 28 din Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 291 din 4.05.2010, Curtea Constituțională a statuat ca valoare de principiu că, în temeiul art. 16 alin. (3) din Constituția României revizuită, accesul/ocuparea efectivă a funcțiilor publice trebuie să se facă prin concurs și nu prin alte modalități ce ar ocoli această cerință constituțională căci, în caz contrar, s-ar ajunge la situații de sub aspectul accesului la funcția publică.

Or, în speță, reclamanta a fost discriminată pe criteriul vârstei deși se afla în aceeași situație cu o altă persoană ce ocupa un post identic cu al său, fiind încălcat alin. (1) al art. 16 din Constituție care prevede că cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și discriminări.

Prin discriminare, în sensul O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, , categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.

Este de menționat că, din perspectiva Procedurii de restructurare și reorganizare la nivelul Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale, nu prezintă relevanță diferențierea prin treapta de salarizare, criteriile avute în vedere fiind, după cum s-a arătat mai sus, categoria, clasa și gradul profesional.

De altfel, această comparație prin treapta de salarizare era favorabilă reclamantei, fie și în considerarea scopului avut în vedere de O.U.G. nr.68/2010 de reducere a cheltuielilor de personal (se poate observa că reclamanta avea un salariu mai mic decât persoana menționată la poziția 84 din Satul de funcții).

Cu toate acestea, acest criteriu – al treptei de salarizare – este unul subiectiv, fără să existe o justificare obiectivă, rațională, temeinică și rezonabilă.

Principiul ocupării funcțiilor publice prin examen (concurs) are și o consacrare legală.

Astfel, Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici prevede că în cazul reorganizării autorității sau instituției publice prin schimbarea structurii compartimentului, dacă există mai mulți funcționari publici se organizează examen de către autoritatea sau instituția publică în cauza (art. 100 alin. (1) lit. d) combinat cu alin. (3) al aceluiași articol).

în fine, Tribunalul a mai observat că, în urma schimbării cadrului legislativ în materia pensiilor publice – Legea nr. 263/2010 a abrogat Legea nr.19/2000 – condițiile de pensionare avute inițial în vedere de pârâtă s-au înăsprit, aspect recunoscut chiar de aceasta în notele de ședință.

în concluzie, actul administrativ prin care reclamanta a fost eliberată din funcția publică de execuție este nelegal, fiind emis cu nesocotirea prevederilor art. 16 alin. (1) și (3) din Constituția României revizuită, astfel cum au fost interpretate de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 414 din 14 aprilie 2010 (viciul de neconstituționalitate a unui act administrativ reprezintă o formă agravată de nelegalitate), ale art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, precum și ale art. 100 alin. (1) și (3) din Legea nr. 188/1999 și art. 1 alin. (3) și (6) din Procedura de restructurare și reorganizare la nivelul Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale.

Așa fiind, Tribunalul a anulat decizia nr. 53 din 11.08.2010 emisă de pârâtă.

Constatând nulitatea actului administrativ prin care reclamanta a fost eliberată din funcția publică, Tribunalul, în temeiul art. 106 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, a dispus reintegrarea de către pârâtă a reclamantei în funcția publică deținută anterior emiterii deciziei atacate.

De asemenea, ca o consecință a anulării actului administrativ și a aplicării principiului repunerii în situația anterioară producerii încălcării, Tribunalul, în temeiul art. 106 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, a obligat pârâta să plătească reclamantei despăgubiri materiale egale cu salariile indexate, majorate și recalculate, și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamanta, calculate de data încetării raportului de muncă – 12.09.2010 – și până la reintegrarea efectivă.

Cât privește petitul formulat de reclamantă de acordare a daunelor morale, Tribunalul a reținut următoarele:

Deși art. 106 din Legea nr. 188/1999 face referire exclusiv la despăgubiri cu caracter patrimonial, funcționarul public poate să solicite și plata unor pagube cu caracter moral dacă apreciază că a suferit prejudicii cu acest caracter.

De altfel, art. 117 din Legea nr. 188/1999 prevede că dispozițiile sale se completează cu reglementările de drept comun administrative în măsura în care nu contravin legislației specifice funcției publice.

Or, art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 dă posibilitatea instanței să hotărască și asupra despăgubirilor pentru daunele morale cauzate, dacă reclamantul a solicitat acest lucru.

Pe fond, Tribunalul a reținut că, spre deosebire de celelalte despăgubiri civile care presupun un suport probator, în privința daunelor morale nu se poate apela la probe materiale, judecătorul fiind singurul care, în raport de consecințele suferite de partea vătămată, va aprecia o anumită sumă globală care să compenseze prejudiciul moral cauzat.

Cu privire la stabilirea cuantumului daunelor morale, Tribunalul a avut în vedere ca acestea să aibă efecte compensatorii, neputând să constituie nici amenzi excesive pentru autorii daunelor și nici venituri nejustificate pentru victimele acestora.

în speță, în mod neîndoielnic eliberarea în mod abuziv de către pârâtă (fapta ilicită) a reclamantei din funcția publică i-a produs acesteia un prejudiciu moral, existând un raport de cauzalitate între prejudiciu și faptă.

Tribunalul a apreciat că stresul cauzat reclamantei de către autoritatea publică se regăsește și în prezent, afectându-i acesteia cariera profesională, precum și prestigiul social și familial.

în plus, pârâta, prin actul administrativ emis, a lezat și valori de ordin constituțional, cum sunt dreptul (complex) de acces la o funcție publică și principiul egalității în drepturi a cetățenilor.

Pe de altă parte, Tribunalul a observat că problemele de sănătate invocate de reclamantă nu au fost dovedite în nici un fel prin acte medicale sau alte mijloace de probă.

în raport de aceste considerente, Tribunalul a apreciat că o reparație echitabilă și adecvată a suferințelor morale încercate de reclamantă va fi făcută dacă pârâta va fi obligată la plata sumei de 5.000 lei.

Prin urmare, acest petit este întemeiat doar parțial.

Pârâta, fiind în culpă procesuală, a fost obligată, în temeiul art. 274 alin. (1) Cod procedură civilă, să plătească reclamantei suma de 1.004 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial și taxă judiciară de timbru.

în raport de toate aceste considerente, Tribunalul a admis în parte acțiunea, conform dispozitivului.

împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Maramureș prin care, în principal, solicită admiterea recursului și modificarea hotărârii pronunțate în sensul respingerii acțiunii, iar în subsidiar solicită admiterea recursului și modificarea hotărârii pronunțate de instanța de fond, în sensul înlăturării dispoziției de obligare a instituției pârâte la plata daunelor morale.

în dezvoltarea motivelor de recurs, arată recurenta că hotărârea pronunțată a fost dată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 30 alin. (3) din Legea nr. 330/2009, art. 5 alin. (2) din O.G. nr. 6/2007 art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 37/2000 și art. 106 din Legea nr. 188/1999, fiind incidente în cauză prevederile art. 304 pct. 9 cod procedură civilă, pentru motivele pe care le vom expune în continuare.

1.Instanța de fond a apreciat că treapta de salarizare – element prin care se diferențiau cele două funcții de consilier superior din cadrul serviciului plăți prestații, este un criteriu subiectiv, fără să existe o justificare obiectivă, rațională, temeinică și rezonabilă. în conformitate cu dispozițiile art. 30 alin. (3) din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, începând cu 1 ianuarie 2010 reîncadrarea personalului se face „corespunzător tranșelor de vechime în muncă și pe funcțiile corespunzătoare categoriei, gradului și treptei profesionale avute în luna decembrie 2009”. în anul 2009, existau trei trepte de salarizare; invocă în acest sens prevederile art. 5 alin. (2) din O.G. nr. 6/2007, „pentru fiecare grad profesional al funcției publice de execuție se stabilesc trei trepte de salarizare.”. Din aceste dispoziții rezultă că treapta de salarizare este lin element de diferențiere a funcțiilor publice. Chiar și în condițiile în care procedura aprobată prin Ordinul nr. 614/2010 emis Ministrul Muncii, Familiei și Protecției Sociale face referire la posturi de aceeași categorie, clasă și/sau grad profesional, consideră că în mod greșit a apreciat instanța de fond că treapta de salarizare este un criteriu subiectiv, raportat la dispozițiile art. 30 alin. (3) din Legea nr. 330/2009 și la dispozițiile art. 5 alin. (2) din O.G, nr. 6/2007. în acest context, consideră că în mod greșit a apreciat instanța de fond că decizia contestată a fost emisă cu nerespectarea art. 16 alin. (1) și (3) din Constituția României.

Consideră că au fost aplicate în mod greșit și prevederile art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 37/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.

Așa cum a menționat și în întâmpinare a depusă la instanța de fond, actele normative care au reglementat reorganizarea instituției nu cuprind criterii pentru reducerea posturilor; în această situație, la stabilirea criteriilor pe baza cărora au fost reduse posturile, s-a urmărit ca prin aplicarea acestora să fie afectate cât mai puține persoane, iar apoi să fie reduse posturile ocupate de persoane care au alternativa unui alt de cat salariul. în conformitate cu legislația pensiilor (art. 41, art. 49-50 din Legea nr. 19/2000) în vigoare la data emiterii deciziei contestate, în anul 2011, la împlinirea vârstei de 55 de ani, reclamanta îndeplinea condițiile de pensionare anticipată, astfel că după finalizarea perioadei de șomaj, ar fi putut beneficia de anticipată.

Faptul că începând cu ianuarie 2011 s-a modificat legislația pensiilor, respectiv condițiile de pensionare, nu putea fi cunoscut de instituția pârâtă la emiterea deciziei contestate. în aceste condiții, consideră că nu se poate interpreta că prin emiterea deciziei contestate reclamanta a fost discriminată pe criteriul vârstei.

II. Referitor la obligarea instituției pârâte de a-i plăti reclamantei daune morale în cuantum de 5000 de lei, consideră că au fost aplicate în mod greșit prevederile art. 106 și 117 din Legea nr. 188/1999, raportat la prevederile art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Așa cum a reținut și instanța de fond, art. l06 din Legea nr. 188/1999 face referire exclusiv la despăgubiri cu caracter patrimonial; art. 117 din Legea nr. 188/1999 prevede că „dispozițiile prezentei legi se completează cu prevederile legislației muncii, precum și cu reglementările de drept comun civile, administrative sau penale, după caz, în măsura în care nu contravin legislației specifice funcției publice”, Raportat la aceste dispoziții legale, coroborate cu prevederile legislației muncii, având în vedere și Decizia înaltei Curți de Casație și Justiție nr. XL(40) din 7 mai 2007 (publicată în Monitorul oficial nr. 763 din 12 noiembrie 2007), consideră că în mod greșit a fost obligată la plata daune lor morale în condițiile în care legislația specifică funcției publice nu conține reglementări exprese în acest sens.

Chiar și în condițiile în care instanța de fond a făcut aplicarea dispozițiilor art. 117 din Legea nr. 188/1999 prin raportare la dispozițiile art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, consideră că stabilirea cuantumului daunelor morale s-a făcut in mod arbitrar. Așa cum s-a reținut în literatura de specialitate și în practica judiciară, indemnizația acordata pentru repararea prejudiciului moral trebuie” sa reprezinte, In realitate, o reparare a acestuia, in sensul unei compensații sau satisfacții compensatorii. Despăgubirea trebuie raportată la prejudiciul moral suferit, la gravitate, importanta si consecințele acesteia pentru persoana vătămată. Aprecierea prejudiciului se realizează sub aspectul efectelor negative suferite de persoana vătămată pe plan fizic si psihic.

Ținând cont de contextul (obligația de reducere a celor 15 posturi) în care a fost emisă decizia contestată, de modificarea legislației pensiilor după emiterea deciziei, In situația în care se vor menține dispozițiile instanței de fond sub aspectul anulării deciziei contestate, solicită a constata că reintegrarea reclamantei pe funcția deținută anterior și plata despăgubirilor materiale egale cu salariile indexate, majorate și recalculate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamanta, calculate de la data încetării raportului de muncă – 12.09.2010 și până la reintegrarea efectivă (având în vedere că după eliberarea din funcția publică reclamanta a beneficiat de indemnizație de șomaj) constituie o satisfacție echitabila a prejudiciului moral suferit și să fie înlăturată obligația de plată a daunelor morale.

în drept s-au invocat dispozițiile: art. 304 pct. 9 cod procedură civilă, Legi nr.188/1999 republicată, privind statutul funcționarilor publici, Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, O.G. nr.37/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, O.U.G. nr.68/2010 privind unele măsuri de reorganizare a Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale și a activității instituțiilor aflate în subordinea, în coordonarea sau sub autoritatea sa, H.G. nr.662/2010 privind unele măsuri organizatorice și funcționale pentru Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale, Agenția Națională pentru Prestații Sociale și Inspecția Muncii, Ordinul ministrului muncii nr. 614/2010 pentru aprobarea Procedurii de restructurare și reorganizare la nivelul Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale.

Reclamanta intimată S.G. a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea recursului.

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, Curtea constată că acesta este neîntemeiat, din următoarele considerente:

Prin decizia nr. 53/11.03.2010 emisă de recurentă, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (5) din Ordinul pentru aprobarea procedurii de restructurare și reorganizare la nivelul MMFPS, prevederile art. 97 lit. c) și 99 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/1999, reclamantei, având funcția de execuție de consilier, clasa I, grad profesional superior, treapta 2, gradația 5, i-a încetat raportul de serviciu prin eliberarea din funcția publică de execuție.

Astfel cum corect a reținut și instanța de fond, prin dispozițiile O.U.G. nr. 68/2010 privind unele măsuri de reorganizare a Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale și a activității instituțiilor aflate în subordinea, în coordonarea sau sub autoritatea sa, s-a prevăzut reducerea de posturi a personalului instituțiilor publice, printre care și Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale.

Prin Ordinul nr. 614/27.07.2010 emis de Ministrul Muncii, Familiei și Protecției Sociale s-a aprobat procedura de restructurare și reorganizare la nivelul acestui minister.

Potrivit dispozițiilor art. 1 din Procedură, prin compartiment supus restructurării/reorganizării se înțelege acel compartiment a cărui structură organizatorică sau de posturi a fost modificată; în cazul în care, în urma restructurării/reorganizării, în cadrul unui compartiment există mai mulți funcționari publici decât posturi alocate, ocuparea acestora se face prin examen, organizat conform prezentei proceduri, susținut pentru posturi de aceeași categorie, clasă și/sau grad profesional.

Prin urmare, potrivit dispozițiilor citate anterior, în cazul restructurării unui compartiment, ocuparea posturilor alocate, în cazul în care există mai mulți funcționari publici, se face prin examen susținut pentru posturi de aceeași categorie, clasă și/sau grad profesional.

De la această regulă, art. 2 alin. (6) instituie și o excepție, când examenul nu se mai susține, respectiv cea a cazului în care, în cadrul compartimentului supus restructurării/reorganizării nu mai există posturi de aceeași categorie, clasă și/sau de același grad profesional cu posturile ocupate anterior de funcționarii publici.

Raportat la dispozițiile legale anunțate anterior, Curtea constată că treapta de salarizare nu reprezintă un criteriu relevant în prezenta speță, în condițiile în care atât Legea nr. 188/1999 cât și Ordinul nr. 614/27.07.2010 vorbesc despre posturi de aceeași categorie, clasă și/sau grad profesional. Treapta de salarizare reprezintă un criteriu avut în vedere la stabilirea salariului cuvenit funcționarului public, dar nu poate fi extins acest criteriu pentru a diferenția funcțiile publice în sensul dorit de recurentă, astfel încât să se ajungă la golirea de conținut și, practic, eludarea dispozițiilor legale referitoare la obligativitatea ocupării posturilor alocate prin examen.

O altă critică adusă de recurentă sentinței atacate o reprezintă greșita aplicare a dispozițiilor art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 37/2000.

Analizând acest motiv de recurs, Curtea constată că, potrivit dispozițiilor legale enunțate anterior, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.

De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (3) din același act normativ, se consideră ca fiind discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1), față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.

Raportat la dispozițiile legale precitate, Curtea constată că numărul de posturi aferente instituției recurente a fost redus de la 91 la 76, reducerea celor 15 posturi făcându-se pe baza criteriilor stabilite prin acordul nr. 19724/05.08.2010 încheiat între conducerea instituției și sindicat, respectiv: reducerea posturilor vacante, reducerea posturilor ocupate de persoanele care și-au depus cerere de pensionare anticipată, reducerea posturilor ocupate de persoanele care îndeplinesc condițiile de pensionare în cursul anului 2010, reducerea posturilor ocupate de persoanele care îndeplinesc condițiile de pensionare în perioada de șomaj sau după terminarea perioadei de șomaj-în cursul anului 2011. în baza acestui din urmă criteriu, a fost redus și postul reclamantei.

Or, la fel ca și instanța de fond, Curtea apreciază că, prin reducerea postului reclamantei ca urmare a îndeplinirii, de către aceasta, a condițiilor de pensionare anticipată, reclamanta a fost discriminată pe criteriu vârstei, în condițiile în care însuși criteriul folosit pentru desființarea postului a fost unul doar în aparență obiectiv, în realitate fiind profund discriminatoriu. Această concluzie se impune cu atât mai mult cu cât reclamanta, în cursul anului 2011, nu îndeplinea nici măcar condițiile de pensionare pentru limită de vârstă, ci doar cele pentru pensionare anticipată. Or, decizia de pensionare anticipată aparține exclusiv persoanei îndreptățite, nimeni neputând fi forțat să apeleze la acest tip de pensie.

în ceea ce privește obligația stabilită în sarcina recurentei de plată a daunelor morale, Curtea constată, potrivit dispozițiilor art. 117 din Legea nr. 188/1999, dispozițiile Legii nr. 188/1999 se completează cu prevederile legislației muncii, precum și cu reglementările de drept comun civile, administrative sau penale, după caz, în măsura în care nu contravin legislației specifice funcției publice.

în acest context, Curtea constată că dispozițiile Legii nr. 188/1999 nu se opun, de plano, acordării daunelor morale. De asemenea, Curtea constată că Decizia nr. XL/07.05.2007 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție nu privește dispozițiile Legii nr. 188/1999, ci cele ale dispozițiilor art. 269 alin. (1) din Codul muncii în legătură cu daunele morale pretinse de salariați în cadrul litigiilor de muncă referitoare la atragerea răspunderii patrimoniale a angajatorilor astfel încât nu este aplicabilă în prezenta speță. De altfel, această decizie de recurs în interesul legii nu mai are aplicabilitate în condițiile în care, ulterior, însuși Codul muncii a fost modificat, prevăzându-se expres posibilitatea acordării de daune morale.

Prin urmare, Curtea constată că instanța de fond avea temei legal pentru a dispune obligarea recurentei la plata daunelor morale.

în ceea ce privește cuantumul acestora, Curtea constată că, prin eliberarea, în mod abuziv, a reclamantei din funcția publică deținută, acesteia i s-a creat un prejudiciu moral, aspect care nu poate fi contestat. Astfel cum corect a reținut și prima instanță, daunele morale nu pot constitui nici amenzi excesive pentru autorii daunelor și nici venituri nejustificate pentru victimele acestora, dar ele trebuie să reprezinte o justă și echitabilă reparație a prejudiciului moral suferit.

Or, având în vedere stresul cauzat reclamantei care, la o vârstă destul de înaintată a rămas fără un loc de muncă și fără perspectiva obținerii unuia în viitor, faptul că în speță s-a reținut discriminarea acesteia pe criteriul vârstei, judecând în echitate, Curtea constată că suma de 5.000 lei acordată cu titlu de daune morale reprezintă o reparație justă, susținerile recurentei în sens contrar nefiind întemeiate. Astfel, obligarea pârâtei la plata salariilor indexate, majorate și recalculate și a celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamanta, calculate de la data încetării raportului de muncă și până la integrarea efectivă s-a dispus în temeiul legii, operând de drept ca urmare a concedierii nelegale a reclamantei, neavând nici o legătură cu prejudiciul moral suferit de reclamantă, ci fiind în legătură cu cel material.

Prin urmare, pentru toate considerentele expuse anterior, Curtea constată că recursul formulat este nefondat, motiv pentru care îl va respinge.

(Judecător Monica Diaconescu)