Procedură de achiziţie publică. Solicitarea de detalii asupra ofertei. Legalitate


Este eronată susţinerea petentei că solicitarea de clarificări numai din partea acesteia determină a ei în raport cu ceilalţi candidaţi şi conduce la o schimbare a criteriilor de clarificare impuse prin fişa de date a achiziţiei.

Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 2808 din 16 decembrie 2011

La data de 04.11.2011, a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești plângerea formulată de SC N.C.S. SRL împotriva Deciziei Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor nr. 22160/5319/C3 din 24.10.2011.

în motivare, petenta a arătat că prin decizia sus-menționată i-a fost soluționată în mod netemeinic și nelegal contestația din data de 06.10.2011, formulată împotriva rezultatului procedurii de atribuire a lucrării „înlocuire sistem clasic de încălzire cu centrala termică cu combustibil biomasa și panouri solare”, cod CPV 45261215 – 4, organizată de autoritatea contractantă Comuna Negrași, jud. Argeș. A solicitat să se admită contestația formulată, în sensul anulării rezultatului procedurii de evaluare a ofertelor, reanalizarea ofertei N.C.S. SRL și reluarea procedurii prin stabilirea criteriului „cea mai avantajoasă din punct de vedere economic”, așa cum este arătat la punctul VII din Documentația de Atribuire, Secțiunea Fișe de Date a Achiziției.

în fapt, petenta a arătat că autoritatea contractantă a declarat a treia oară ca fiind neconformă oferta SC N.C.S. SRL, fără să specifice vreun articol de lege, deoarece firma N.C.S. SRL nu face dovada realizării lucrării mai sus menționate în condițiile impuse de fișa de date a achiziției.

Mai arată că autoritatea contractantă a depășit în mod abuziv recomandarea CNSC-ului din cadrul deciziei CNSC nr. 3961/C3/4616 din 15.09.2011, formulând mai multe solicitări de clarificări care încalcă grav prevederile O.U.G: nr. 34/2006.

Așa cum precizează și în adresa de răspuns nr. 817/27.09.2011, a atenționat autoritatea contractantă că s-au solicitat numai petentei aceste clarificări, încălcând în mod flagrant prevederile art. 109 alin. (1) și art. 201 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006, creând în mod voit un avantaj pentru firmele de pe locurile 2 și 3 în contextul în care acestea au dat aceleași termen de execuție ca și petenta, respectiv 7 zile, dar un preț mult mai mare. în aceste condiții valoarea cu forța de muncă a respectivelor firme este mult mai mare decât a petentei raportată la același timp de realizare, dar cu toate acestea lor nu li s-a cerut să prezinte grafice Grantt sau alt fel de grafice și tabele.

Procedând în acest mod a fost modificată Fișa de Date a Achiziției, prin schimbarea criteriilor de calificare și selecție doar pentru unii candidați.

Oferta societății – petente a fost considerată neconformă pe baza unor aprecieri subiective, autoritatea contractantă considerând în mod eronat că „personalul ce urmează a fi angajat nu oferă premisa executării unor lucrări de bună calitate și la termen”, deși petenta a demonstrat prin prezentarea tabelului cu personalul desemnat că este capabilă să asigure pentru această lucrare personalul calificat, desemnând ca personal de execuție un număr de 30 de persoane, deși cerința minimă era de 28, 86 salariați.

Autoritatea contractantă face niște grave confuzii în cadrul adresei nr. 2769/03.10.2011, introducând în aceeași categorie a forței de muncă electricianul cu instalatorul electrician și cu montatorul de aparate electrice, deși aceștia se încadrează în capitole diferite în cadrul Codurilor COR. Astfel, electricianul în construcții se încadrează separat în capitolul „electrician”, pe când instalatorul electrician și montatorul aparat electric se încadrează în capitolul „instalator”, fapt prezentat și de petentă în cadrul tabelului cu personalul desemnat.

De asemenea, a susținut în mod greșit că petenta nu poate realiza această lucrare întrucât nu are angajat electronist – 30 de ore, izolator hidrofug 30,28 ore și ipsosar 7,7 ore +0,80 ore. Din tabelul cu personalul de execuție desemnat reiese însă că pentru specialitățile de izolator hidrofug și ipsosar este desemnat dl. L.M.D., iar pentru funcția de electronist dl. N.M., care este angajat pe funcția de tehnician în cadrul firmei.

A susținut petenta că, dacă era vorba de o eroare era necesar a se face aplicarea dispozițiilor art. 80 din H.G. nr. 925/2006, care se referă la posibilitatea comisiei de evaluare de a corecta erorile aritmetice și viciile de formă.

Intimata a depus întâmpinare la dosar la data de 11.11.2011, solicitând respingerea plângerii ca nefondată.

A arătat că, observând neconcordanța evidentă dintre datele comunicate de petentă cu privire la personalul angajat și prețul foarte scăzut al lucrării, a făcut aplicarea prevederilor art. 36.1.1. alin. (3) și art. 78 din H.G. nr. 925/2006, coroborat cu prevederile art. 202 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006, solicitând clarificări suplimentare prin adresa nr. 2617/23.09.2011.

Prin adresa nr. 817/27.09.2011 a comunicat un răspuns evaziv, și nu a comunicat informațiile solicitate în mod efectiv. Ca urmare, comisia de evaluare a declarat ca neconformă oferta petentei.

Datele din „Declarația privind efectivul mediu anual al personalului angajat și al cadrelor de conducere – formular nr. 6”, ce conține informații pentru anii 2007, 2008 și 2009, nu concordă pentru nici un an cu efectivul mediu prevăzut în bilanțurile contabile pentru respectivii ani. Totodată, din lista de personal prezentată de petentă, doar 5 persoane din cele 30 menționate sunt angajate cu contract individual de muncă.

La dosar a fost atașată, în copie, documentația ce a stat la baza emiterii deciziei contestate.

Analizând plângerea prin prisma dispozițiilor art. 283 din O.U.G. nr. 34/2006 raportat la art. 3041C.proc.civ., Curtea a constatat că plângerea este nefondată, pentru motivele ce vor fi expuse în cele ce urmează.

Prin plângerea adresată CNSC, petenta SC N.C.S. SRL a solicitat anularea rezultatului procedurii, reanalizarea ofertei sale și stabilirea ofertei câștigătoare prin respectarea criteriului „cea mai avantajoasă ofertă din punct de vedere economic”.

Motivele plângerii sunt acelea reiterate în cadrul plângerii adresate instanței, respectiv faptul că prin solicitarea de clarificări numai de la petentă se creează o discriminare față de ceilalți participanți, precum și că autoritatea contractantă trage concluzii subiective cu privire la lipsa personalului necesar pentru efectuarea unor lucrări de calitate, cu toate că, prin tabelul prezentat de petentă a demonstrat că deține astfel de resurse umane, calificate și suficiente sub aspect numeric.

Plângerea a fost respinsă prin Decizia Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor nr. 22160/5319/C3 din 24.10.2011, care a reținut, în esență, următoarele:

Autoritatea contractantă a solicitat contestatoarei, în condițiile statuate la art. 78 din H.G. nr. 925/2006, prin adresa nr. 2617/23.09.2011, detalii asupra ofertei, respectiv prezentarea personalului implicat în prestarea activităților de specialitate, ce a fost enumerat în Lista cuprinzând consumurile cu mâna de lucru (parte a propunerii financiare din oferta acesteia) și un grafic de execuție a lucrărilor, care să susțină termenul de execuție a lucrărilor, considerat scurt. Contestatoarea a emis adresa nr. 817/27.09.2011, însă nu a răspuns în mod efectiv solicitărilor autorității contractante. Nu rezultă cine execută lucrările de ipsoserie și de electronică, așa cum a constatat și autoritatea contractantă.

Contestatoarea nu a probat îndeplinirea în orele indicate prin lista cu consumurile de manoperă a activităților aferente electricianului.

Consiliul a înlăturat susținerile contestatoarei privind solicitarea abuzivă de clarificări, întrucât aceasta avea posibilitatea de a ataca respectiva solicitare în termenul prevăzut de art. 2562alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 34/2006.

Curtea, învestită cu soluționarea plângerii împotriva acestei decizii, a constatat că motivele invocate de petentă nu sunt întemeiate, iar argumentele pentru care au fost respinse prin decizia pronunțată de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sunt juste și împărtășite de instanța de judecată.

Este eronată susținerea petentei că solicitarea de clarificări numai din partea acesteia determină discriminarea ei în raport cu ceilalți candidați și conduce la o schimbare a criteriilor de clarificare impuse prin fișa de date a achiziției.

Din dosarul înaintat de CNSC rezultă că această instituție a solicitat clarificări similare cu privire la personalul angajat de la toți candidații, respectiv și de la SC A.G. SRL și SC LPV P.C. SRL. De asemenea, nu este vorba de vreo schimbare a criteriilor de calificare, ci de lămuriri cerute cu privire la îndeplinirea acestor criterii, a căror legitimitate rezultă din dispozițiile art. 78 din H.G. nr. 925/2006 și din neconcordanțele existente între datele conținute în mai multe documente emise de societatea petentă: formularul 30, formularul 6, lista nominală cu personalul.

Neconcordanțele, evidențiate în mod explicit și detaliat în adresa 2617/23.09.2011, nu au fost clarificate prin răspunsul prezentat.

Astfel, deși din formularul 6 rezultă că efectivul personalului angajat a fost de 4, 5, respectiv 7 pentru fiecare din cei trei ani de referință, iar din formularul 30 rezultă că numărul mediu de salariați a fost de 2 atât la 31.12.2009, cât și la 31.12.2010, în tabelul nominal anexat răspunsului sunt enumerate 30 de persoane, dintre care numai 5 sunt angajați cu contract de muncă pe perioadă determinată, făcându-se precizarea, în cuprinsul adresei, că din această listă „societatea va selecta la momentul semnării contractului personalul corespunzător ca număr și calificări pentru aducerea la îndeplinire a acestuia. Aceste persoane vor fi active în cadrul societății pe bază de contract de muncă pe perioadă determinată”.

Această modalitate de a răspunde la clarificări nu este concludentă și nu satisface cerințele de calificare din fișa de date a achiziției, unde se impune nominalizarea fermă, încă din momentul întocmirii ofertei, a echipei responsabile cu ducerea la îndeplinire a proiectului, cu menționarea responsabilităților fiecăruia, însoțită de CV-uri, declarații de disponibilitate, copii după diplome de studii și atestate, fiind inclusă și cerința ca personalul propus. să aibă experiență similară celei care face obiectul procedurii.

în contextul în care aceste cerințe nu au fost aduse la îndeplinire, este total nejustificat reproșul pe care petenta îl aduce autorității contractante și CNSC-ului, în sensul că aceste autorități ar fi trebuit să realizeze că în categoria „instalator” se includ și instalatorul electrician și montatorul de aparate electrice, că funcția de tehnician o presupune și pe aceea de electronist, precum și că profesia de lăcătuș (cu menționarea și a celei de izolator, montator, sudor) include și calificările necesare pentru izolator hidrofug și ipsosar.

Admite petenta că poate fi vorba de o eroare, însă susține că era necesar a se face aplicarea dispozițiilor art. 80 din H.G. nr. 925/2006, care se referă la posibilitatea comisiei de evaluare de a corecta erorile aritmetice și viciile de formă.

Curtea a apreciat că nu poate reține însă aplicabilitatea acestor dispoziții legale, deoarece petenta, deși a susținut că este vorba despre o eroare, nu a arătat care sunt celelalte documente care demonstrează în mod neechivoc acest lucru, după cum pretind dispozițiile citate.

Pentru toate motivele expuse în cele ce preced, Curtea a respins plângerea ca nefondată.

(Judecător Gabriela Chiorniță )