Responsabilitatea partenerului faţă de beneficiar în cazul încălcării obligaţiilor asumate prin acordul de parteneriat nu se identifică cu responsabilitatea beneficiarului faţă de autoritatea contractantă, aceasta din urmă reprezentând fundamentul măsurilor dispuse prin actul administrativ fiscal contestat.
Trib. Bistriţa-Năsăud, s. com., de cont. adm. şi fisc., sent. nr. 521/CA/6 mai 2011
Prin cererea înregistrată iniţial la Curtea de Apel Cluj reclamanta SC CT SRL a chemat în judecată Guvernul României – Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor, solicitând anularea deciziei nr.CA-96118/07.07.2008 emisă de către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor şi anularea în totalitate a procesului verbal de constatare încheiat la data de 20.11.2007 de către pârâtă, prin Direcţia Control Antifraudă Fonduri Comunitare, înregistrat sub nr.69273/14.04.2008, privind proiectul RO 2003/005-551.05.03.02.107 – “Program de dezvoltare profesională cu scopul de a reduce şomajul şi îmbunătăţirea serviciilor turistice în judeţul Bistriţa”, precum şi a măsurilor dispuse prin acest proces-verbal, respectiv plata către bugetul Uniunii Europene a sumei de 38.805 EUR (echivalentul a 135.169,46 lei), plata către Bugetul de stat a sumei de 12.935 EUR (echivalentul a 46.696,64 lei) reprezentând buget aferent cofinanţării, şi plata costurilor bancare în valoare de 78,81 EUR (echivalentul a 274,52 lei), ca fiind nelegale şi netemeinice.
Prin sentinţa civilă nr. 619/2008 pronunţată de Curtea de Apel Cluj a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Cluj şi în consecinţă a fost declinată competenţa materială de soluţionare a acţiunii în administrativ introdusă de reclamantă în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României – Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor, în favoarea Tribunalului Bistriţa-Năsăud.
Analizând actele şi lucrările dosarului tribunalul reţine următoarele:
La data de 30.11.2005, între reclamantă, în calitate de beneficiar, Ministerul Integrării Europene (ulterior devenit Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice şi Locuinţelor, iar la data soluţionării prezentelor dosare Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului), în calitate de autoritate contractantă şi Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, în calitate de autoritate implementatoare, s-a încheiat Contractul de subvenţionare – Acţiuni externe ale Comunităţii Europene înregistrat sub nr. 10633 L, făcând parte integrantă din contract potrivit prevederilor art. 6 din contract anexa I – Descrierea proiectului – şi anexa II – Condiţii generale aplicabile contractelor de finanţare nerambursabilă din partea Comunităţii Europene, încheiate pentru acţiuni externe Phare 2003.
Scopul contractului, aşa cum este acesta menţionat la art. 1.1, este reprezentat de acordarea unei subvenţii de către Autoritatea contractantă pentru implementarea acţiunii intitulate „Programul de dezvoltare profesională în scopul reducerii ratei şomajului şi al îmbunătăţirii serviciilor turistice din judeţul Bistriţa-Năsăud” anexa nr. I la contract, iar perioada de implementare, conform aplicării prevederilor art. 2, urma a se derula între 01.03.2006 şi 31.01.2007.
Ca urmare a recomandării Autorităţii de de pe lângă Curtea de Conturi (în virtutea prerogativelor ce-i sunt conferite de prevederile art. 11ind. 1 din OG nr. 79/2003), Direcţia Control şi Antifraudă Fonduri Comunitare constituită în cadrul Ministerului Dezvoltării Lucrărilor Publice şi Locuinţelor a procedat la efectuarea unei verificări documentare ce a avut drept scop verificarea modului de utilizare a fondurilor comunitare şi a celor cofinanţate de la bugetul de stat precum şi a contribuţiilor proprii, realizarea obiectivelor menţionate în cererea de finanţare şi eligibilitatea cheltuielilor, sens în care a încheiat la data de 20.11.2007 procesul verbal nr. 69273/14.04.2008 privind proiectul RO 2003/115-551.05.03.02.107 – „Program de dezvoltare profesională cu scopul de a reduce şomajul şi îmbunătăţirea serviciilor turistice în judeţul Bistriţa”.
Prin procesul-verbal menţionat, urmare a concluziilor formulate în sensul că beneficiarul SC CTC SA nu şi-a îndeplinit obligaţiile asumate prin contract cu privire la îndeplinirea obiectivelor şi eligibilitatea costurilor decontate în cadrul proiectului, s-a stabilit că reclamanta datorează autorităţii cu competenţe în gestionarea fondurilor comunitare un debit în valoare de 51.818,81 EUR, reprezentând „avansul plătit la care se adaugă dobânzile prevăzute în contractele economice/acordurile încheiate în conformitate cu procedurile de implementare, costurile bancare şi accesoriile calculate potrivit prevederilor legale în vigoare”.
Actul de constatare mai sus menţionat a fost emis în temeiul prevederilor OG nr.79/2003 cu modificările ulterioare, astfel încât, procesul verbal de constatare reprezintă titlu de creanţă în conformitate cu prevederile art.3 alin.2 lit. a din OG nr.79/2003.
Împotriva acestui proces verbal, reclamanta a formulat contestaţia înregistrată la autoritatea emitentă sub nr. 1026/A din 06.06.2008, în motivarea solicitării de anulare în întregime a procesului-verbal şi a măsurilor dispuse invocând atât aspecte de fond cât şi de formă. În acest sens, reclamanta contestatoare a menţionat că la data întocmirii şi comunicării procesului-verbal atacat, societatea comercială pe acţiuni SC CTC SA nu mai exista, forma juridică a societăţii fiind schimbată prin Hotărârea AGEA din data de 06.09.2007, în societate cu răspundere limitată, la fel sediul, structura asociaţilor şi reprezentantul legal. Pe fond, a prezentat argumente (reluate ulterior în cererea de chemare în judecată ce face obiectul prezentei acţiuni) în sensul că motivele de fapt şi de drept invocate în procesul-verbal atacat sunt nefondate.
Contestaţia astfel formulată a fost respinsă prin Decizia CA-96118/07.07.2008 ca fiind rămasă fără obiect. Această soluţie a fost fundamentată pe faptul că, urmare a înştiinţării materializate în adresa nr. 95189/02.07.2008 a Direcţiei Control şi Antifraudă Fonduri Comunitare, s-a procedat la întocmirea unui nou proces-verbal de constatare, având acelaşi conţinut însă fiind îndreptate, în conformitate cu prevederile art. 48 din OG nr. 92/2003, inadvertenţele constatate cu privire la datele de identificare ale beneficiarului, acestea fiind calificate drept erori materiale.
Împotriva acestei decizii, reclamanta a formulat contestaţie.
În ceea ce priveşte cel de-al doilea proces-verbal de constatare acesta are un conţinut identic cu cel întocmit iniţial, cu excepţia menţiunilor ce vizează denumirea şi datele de identificare ale beneficiarului, sens în care s-a menţionat noua formă a societăţii, cu sediul, domiciliul fiscal şi reprezentantul legal corespunzătoare modificărilor intervenite prin Hotărârea AGEA din data de 06.09.2007.
Acest proces-verbal (fără număr) a fost contestat la rândul său de către reclamantă, însă prin Decizia nr. 136091/19.12.2008 emisă de Comisia de soluţionare a contestaţiei, numită prin ordin al M.D.L.P.L, contestaţia înregistrată sub nr. 128968/21.11.2008 a fost respinsă ca neîntemeiată.
Cererea în anulare a acestei din urmă decizii şi a procesului verbal de constatare rectificat, formulată de reclamantă, face obiectul dosarului conexat (nr. 117/112/2009).
În privinţa apărărilor invocate de reclamantă, cele două cereri de chemare în judecată ce fac obiectul dosarelor 2977.1//112/2008 şi respectiv 117/112/2009, au un conţinut aproape identic, sens în care motivele invocate vor fi analizate împreună, desigur cu evidenţierea aspectelor particulare privind aspectele de formă invocate.
Tribunalul constată că, în privinţa textelor legale relevante sub aspectul calificării naturii juridice a obiectului dedus judecăţii, acestea sunt art.2 alin.1 lit. d) din Ordonanţa Guvernului nr.79/2003, „creanţele bugetare rezultate din nereguli reprezintă sume de recuperat la bugetul general al Comunităţii Europene şi/sau la bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, precum şi/sau la bugetele de cofinanţare aferente, ca urmare a utilizării necorespunzătoare a fondurilor comunitare şi a sumelor de cofinanţare aferente şi/sau ca urmare a obţinerii necuvenite de sume în cadrul măsurilor care fac parte din sistemul de finanţare integrală ori parţială a acestor fonduri”.
De asemenea, potrivit dispoziţiilor art.3 alin.4 si 6 din Ordonanţa Guvernului nr. 79/2003, (4) “Titlul de creanţă specificat la alin. (2) lit. a) constituie înştiinţare de plată şi cuprinde elementele actului administrativ fiscal prevăzute de Codul de procedură fiscală, precum şi elemente specifice, acolo unde este necesar.
(6) Împotriva titlului de creanţă debitorul poate formula contestaţie la organul emitent, în condiţiile şi termenele stabilite de Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 174/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare”.
Tribunalul reţine, faţă de dispoziţiile art. 3 alin. 4 din actul normativ citat, că titlul de creanţă este asimilat actului administrativ fiscal, de vreme ce cuprinde elementele actului administrativ fiscal prevăzute de Codul de procedură fiscală.
Această interpretare este conformă şi dispoziţiilor art.4 alin.2 din Ordonanţa Guvernului nr.79/2003, potrivit cărora “creanţele bugetare rezultate din nereguli sunt asimilate creanţelor fiscale, în sensul drepturilor şi obligaţiilor care revin creditorilor, autorităţilor cu competenţe în gestionarea asistenţei financiare comunitare nerambursabile şi debitorilor”.
Totodată, deoarece – potrivit art.3 alin.6 din Ordonanţa Guvernului nr.79/2003 – împotriva acestui titlu de creanţă debitorul poate formula contestaţie la organul emitent, în condiţiile şi termenele stabilite de Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, tribunalul reţine aplicabilitatea dispoziţiilor din Codul de Procedură Fiscală în cazul contestării actelor emise în baza Ordonanţei de Urgenţă nr. 79/2003.
Argumentaţia prezentată de reclamantă în privinţa aspectelor de formă ale actelor administrativ fiscale atacate se fundamentează pe necorelarea în cuprinsul procesului verbal de constatare iniţial întocmit a datelor de identificare a societăţii comerciale beneficiare cu cele actuale, determinate de schimbarea formei societăţii, a sediului, a structurii acţionarilor şi a reprezentantului legal al acesteia. Aşadar, susţine reclamanta că menţionarea unei ce nu mai exista la data încheierii procesului verbal determină sancţiunea nulităţii. În acelaşi timp, soluţia adoptată prin dispozitivul deciziei nr. CA-96118/07.07.2008, care nu a anulat acest proces-verbal, deşi a făcut trimitere la încheierea celui de-al doilea proces-verbal (cu rectificările cuvenite sub aspectul datelor de identificare ale beneficiarului), a determinat, în opinia reclamantei, situaţia de coexistenţă a două acte administrativ fiscale de constatare şi stabilire de măsuri având obiecte identice şi care produc efecte juridice, sens în care apreciază că ambele acte sunt lovite de nulitate.
Raţionamentul reclamantei este însă în dezacord cu prevederile art. 48 din Codul de procedură fiscală, prevederi a căror aplicabilitate a realizat-o întocmai autoritatea emitentă atunci când a decis nu anularea procesului verbal în care s-au strecurat erori, ci îndreptarea lui prin emiterea unui nou act administrativ fiscal, corectat. Astfel, reprezintă o opinie personală a reclamantei, nefundamentată în drept, aceea a obligativităţii emiterii „unei simple decizii în acest sens, în care să se indice eroarea şi modalitatea de remediere a acesteia, şi nu să se emită, pe fond, un nou proces-verbal de constatare pentru aceleaşi obligaţii stabilite în primul act administrativ fiscal”.
Că organul emitent a procedat corect rezultă neechivoc din simpla lecturare a prevederilor art. 48 C.pr.fiscală („Organul fiscal poate îndrepta erorile materiale din cuprinsul actului administrativ fiscal, din oficiu sau la cererea contribuabilului. Actul administrativ corectat se va comunica contribuabilului, potrivit legii.”) şi ale art. 47.4 din Normele metodologice de aplicare a OG nr. 92/2003 privind codul de procedură fiscală, aprobate prin HG nr. 1050/2004, acest din urmă text prevăzând în mod expres că „În cazul în care îndreptarea erorii materiale nu se poate efectua direct pe actul administrativ fiscal, se emite un nou act administrativ fiscal care, de asemenea, va fi comunicat contribuabilului.”
Totodată, asupra caracterului de eroare materială a menţiunilor privind datele de identificare ale beneficiarului, contestat de reclamantă, definirea sintagmei de eroare materială este realizată în textul art. 47.1 din aceleaşi norme metodologice, în sensul în care „reprezintă greşelile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea, şi susţinerile părţilor din raportul juridic fiscal sau cele de calcul ori alte asemenea. Aceste erori nu pot privi fondul actului, respectiv existenţa sau inexistenţa obligaţiilor fiscale stabilite prin actul administrativ fiscal.”
Este evident că, în speţă, exigenţele reclamate de prevederile legale sus citate au fost pe deplin respectate de autoritatea pârâtă în ceea ce priveşte maniera în care a procedat la îndreptarea erorilor.
Este pertinent în acelaşi timp pentru calificarea demersului autorităţii ca fiind unul de îndreptare al erorilor materiale şi argumentul prezentat de aceasta în chiar cuprinsul actului administrativ fiscal corectat (capitolul III), în sensul incidenţei prevederilor art. 205 din Legea nr. 31/1990 potrivit cu care „schimbarea formei societăţii, prelungirea duratei ei sau alte modificări ale actului constitutiv al societăţii nu atrag crearea unei persoane juridice noi.” Ca dovadă, codul unic de înregistrare al societăţii comerciale s-a păstrat şi după intervenirea invocatelor modificări.
Prin urmare, este neîndoios că în cauză nu se poate pune problema coexistenţei a două acte administrativ fiscale care să producă efecte juridice, ci a unuia şi aceluiaşi act constatator ce stabileşte o creanţă unică şi nici a necesităţii anulării, în prealabil efectuării îndreptării erorii, a actului întocmit iniţial, nefiind incidente prevederile art. 46 din OG nr. 92/2003. Acest text de lege ar fi putut fi invocat cu succes doar în ipoteza lipsei denumirii contribuabilului. Or, în cauză a fost indicat contribuabilul şi identificat, eroarea menţionată nefiind de natură a împiedica stabilirea identităţii acestuia.
Procedând la analiza motivelor invocate de reclamantă cu privire la constatările şi concluziile Direcţiei de Control şi Antifraudă Fonduri Comunitare, tribunalul reţine următoarele, în ordinea criticilor formulate de aceasta în conţinutul ambelor cereri de chemare în judecată, ele fiind identice din acest punct de vedere.
Astfel, primul aspect invocat de reclamantă se referă la menţiunea inserată la lit. b din capitolul V privind stadiul proiectului, respectiv aceea că raportul final nu are în totalitate avizul Autorităţii de Implementare, aspect apreciat de reclamantă ca nefondat în condiţiile în care raportul final de site visit a fost verificat şi semnat de Autoritatea de Implementare prin ofiţerii săi de monitorizare, d-l BC şi d-l HR, purtând ştampila O.I.R. P.O.S. D.R.U. Regiunea Nord-Vest, raport prin care s-a constatat, susţine reclamanta, gradul complet de realizare a activităţilor proiectului aşa cum au fost ele contractate. Prin urmare, în opinia reclamantei, constatările Direcţiei Control şi Antifraudă Fonduri Comunitare, aflate în contradicţie cu concluziile raportului final astfel avizat, sunt nefondate şi nejustificate.
Tribunalul reţine că titulatura O.I.R. P.O.S. D.R.U. Regiunea Nord-Vest desemnează Organismul Intermediar Regional Programul Operaţional Sectorial din cadrul Agenţiei Pentru Dezvoltare Rurală Nord Vest, aceasta din urmă fiind constituită în baza prevederilor Legii nr. 151/1998 privind dezvoltarea regională în România, abrogată de Legea nr. 315/2004 privind dezvoltarea regională în România (act normativ care reglementează statutul juridic, structura şi atribuţiile agenţiilor pentru dezvoltare în art. 8 şi 9). Totodată, potrivit art. 13 din lege, Ministerul Integrării Europene reprezintă organul de specialitate al administraţiei publice centrale, aflat în subordinea Guvernului, este instituţia care exercită, la nivel naţional, atribuţiile şi responsabilitatea elaborării, promovării, coordonării, gestionării, implementării şi monitorizării politicilor şi strategiilor de dezvoltare regională din România, precum şi a programelor de coeziune economică şi socială.
Or, în cauză, autoritatea implementatoare, aşa cum este desemnată în contractul înregistrat la Ministerul Integrării Europene sub nr. 10633 L din 30.11.2005este Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei. Deşi însăşi reclamanta susţine că raportul final a fost înregistrat la acest minister – Direcţia Contractare Monitorizare, aceasta nu face dovada avizării sale efective, sens în care critica formulată nu este fondată.
Legitimarea autorităţii contractante de a efectua verificări şi a constata existenţa creanţelor bugetare rezultate din nereguli rezidă în prevederile art. 2 lit. e, f, art. 4 alin. 2 şi art. 11 din OG nr.79/2003 modificată, precum şi în prevederile art. 2 din Anexa II la contract – condiţii generale, astfel încât, argumentul prezentat de reclamantă şi întemeiat pe avizarea raportului final de către O.I.R. P.O.S. D.R.U. Regiunea Nord-Vest nu este suficient, în sine, pentru a demonstra lipsa de temeinicie a concluziilor actului administrativ fiscal contestat.
Prima constatare a organului de control, menţionată în capitolul VI vizează nerealizarea obiectivului propus prin proiect, respectiv creşterea capacităţii de ocupare a forţei de muncă şi combaterea excluziunii sociale prin calificarea şi recalificarea şomerilor cu vârstă de până la 40 de ani din judeţul Bistriţa-Năsăud la standarde europene (şomeri tineri şi şomeri de lungă durată) în meserii specifice activităţii de turism şi măsuri active de mediere pe piaţa muncii.
Astfel, reclamantei i se impută în primul rând faptul că nu a realizat autorizarea programului de formare, astfel încât să asigure persoanelor instruite certificate de calificare care să le permită angajarea la agenţi economici din judeţ (conform obiectivelor cuprinse de prevederile pct. 1.5 din proiect – anexa I la contract).
În privinţa acestei concluzii, reclamanta invocă conţinutul acordului de parteneriat încheiat la data de 02.12.2005 cu LPS Bistriţa, susţinând teza partajării responsabilităţilor conform clauzelor acestuia.
Este real că în art. 3 din menţionatul acord se prevede că rolurile şi că responsabilităţile sunt descrise în tabelul conform cu care revine în sarcina partenerului LPS să asigure lectorii pentru cursurile de calificare / recalificare, suportul de curs, desfăşurarea pregătirii şi acordarea diplomelor pentru şomerii care au promovat toate probele scrise.
Totodată, prevederile art. 1.3 din condiţiile generale – anexa II, conferă beneficiarului posibilitatea de a acţiona singur sau în parteneriat cu unul sau mai multe ONG-uri sau alte organisme identificate în Descrierea Proiectului (anexa I).
Însă, împrejurarea că acest partener nu a fost în măsură a-şi îndeplini obligaţia asumată prin acordul de parteneriat şi implicit prin contractul de grant, respectiv aceea de a obţine autorizarea Consiliului Naţional de Formare Profesională a Adulţilor, nu absolvă reclamanta, în calitate de beneficiar al contractului de grant, de propria sa responsabilitate în crearea contextului factual determinat de întârzierea în obţinerea autorizării ca formator de formare profesională, autorizaţia fiind eliberată pentru beneficiar la data de 24.01.2007, după desfăşurarea efectivă a cursurilor şi după expirarea perioadei de implementare a proiectului – fila 67 dosar 117/112/2009, în condiţiile în care cererea de autorizare a fost depusă doar spre sfârşitul acestei perioade).
Aceasta, în condiţiile în care prevederile art. 1.3 din condiţiile generale reglementează într-o manieră fermă şi lipsită de echivoc responsabilitatea exclusivă a beneficiarului contractului (în speţă reclamanta) pentru implementarea proiectului, acesta fiind privit în integralitatea sa. Astfel, textul menţionat prevede următoarele: „Autoritatea Contractantă nu recunoaşte nicio legătură contractuală între ea şi partenerul/partenerii Beneficiarului sau sub-contractorii acestuia. Numai Beneficiarul este singurul care răspunde în faţa Autorităţii Contractante pentru implementarea Proiectului. Beneficiarul se angajează că toate condiţiile impuse lui prin articolele 1,2,3,4,5,6,7,8,10,14,16 şi 17 se aplică în aceeaşi măsură tuturor partenerilor săi (…). Beneficiarul va include în contractele cu ei dispoziţii care să aibă efectul descris mai sus.”
Prin urmare, responsabilitatea partenerului faţă de beneficiar în cazul încălcării obligaţiilor asumate prin acordul de parteneriat nu se identifică cu responsabilitatea beneficiarului faţă de autoritatea contractantă, aceasta din urmă reprezentând fundamentul măsurilor dispuse prin actul administrativ fiscal contestat.
Un alt argument prezentat de reclamantă în combaterea concluziilor procesului verbal de constatare ce vizează îndeplinirea obiectivului de consiliere a 100 de şomeri cu vârsta de până la 40 de ani din grupul ţintă eligibil, este acela că s-a realizat şcolarizarea a unui număr de 84 şomeri şi consilierea unui nr. de 106 şomeri pe tot parcursul derulării cursurilor, persoane ce au primit câte un Îndrumar pentru consiliere, iar la finalul cursurilor întocmirea fişelor de evaluare a cursurilor şi a fişelor de consiliere individuală.
Tribunalul constată ca fiind lipsită de temei susţinerea reclamantei în sensul că, în privinţa criticilor referitoare la modul deficitar de întocmire a fişelor de evaluare (din conţinutul cărora nu rezultă faptul că ar fi fost realizate şedinţe de consiliere individuale), nu există dispoziţii legale sau contractuale care să oblige reclamanta să întocmească într-un anumit fel, într-un anumit moment şi cu un conţinut exact, fişele de evaluare.
Astfel, art. 1.1 din anexa II (condiţiile generale) stipulează că „Beneficiarul va implementa pe propria răspundere şi în conformitate cu Descrierea Proiectului din Anexa I, pentru atingerea obiectivelor proiectului, aşa cum sunt precizate în proiect.”
Totodată, art. 1.2 prevede că „Beneficiarul trebuie să implementeze proiectul cu toată atenţia, eficienţa, transparenţa şi cu toată străduinţa necesară, în concordanţă cu cele mai bune practici din domeniul de activitate vizat şi în conformitate cu prezentul contract.”
Or, analizând conţinutul prevederilor inserate la punctul 5 („activităţi specifice măsurilor pentru reducerea neconcordanţei între cererea şi oferta forţei de muncă”) din cadrul capitolului 1.7 din Proiect („descrierea detaliată a activităţilor”) în ceea ce priveşte menţiunile punctului 5.1, rezultă că personalul echipei de proiect trebuia să asigure, în cadrul sesiunilor de îndrumare şi consiliere în vederea găsirii unui loc de muncă, „evaluarea şi auditarea abilităţilor şomerilor”.
Totodată, în cadrul capitolului 1.8 din proiect (metodologia), la rubrica principalele tehnici utilizate se prevede la liniuţa 3 „întocmirea documentelor de evaluare a impactului după fiecare activitate din cadrul proiectului”.
Relevante sunt şi prevederile de la lit. d (proceduri de evaluare internă) din cadrul aceluiaşi capitol, potrivit cu care evaluarea internă va urmări, printre alte aspecte, şi gradul de realizare al indicatorilor calitativi şi cantitativi asumaţi prin proiect, sens în care, pentru determinarea indicatorilor calitativi vor fi utilizate acolo unde este cazul (cursuri, sesiuni de consiliere, conferinţe de presă) chestionare.
Din analiza fişelor de evaluare utilizate de reclamantă rezultă neîndoios că aceste obligaţii asumate nu au fost îndeplinite corespunzător descrierii proiectului în ceea ce priveşte activitatea de consiliere, evaluările vizând doar activitatea de organizare şi desfăşurare a cursurilor. Totodată, întocmirea la finalul perioadei de implementare a fişelor de consiliere individuală, semnate de persoanele consiliate nu răspunde exigenţelor unei evaluări conform standardelor pe care şi le-a asumat reclamanta prin proiect.
Relativ la indicatorul menţionat la lit. d din capitolul 1.5 (obiective), acela vizând angajarea a 31 de şomeri, este real că potrivit prevederilor art. 16 din Codul muncii în forma avută în vigoare la data derulării proiectului, contractul individual de muncă încheiat în formă scrisă, face dovada raporturilor de muncă, aceasta independent de înregistrarea sa la Inspectoratul Teritorial de Muncă, aşa cum susţine reclamanta în contestaţie. La fel de adevărat este însă că, în privinţa contractelor neînregistrate se antrenează răspunderea angajatorului pentru raţiuni ce ţin şi de protecţia persoanelor încadrate în muncă, astfel încât, din acest ultim punct de vedere, relevantă pentru aprecierea asupra gradului de atingere a obiectivelor proiectului este lipsa de diligenţă a reclamantei în înregistrarea la ITM a contractelor încheiate de aceasta cu o parte din cele 31 de persoane şomere, în contextul în care dispoziţiile de principiu ale art. 1.1 şi 1.2 din condiţiile generale, mai sus citate, impun beneficiarului contractului o conduită ce implică o maximă diligenţă în implementarea proiectului, aspect ce rezultă fără echivoc din utilizarea termenilor toată atenţia, eficienţa, transparenţa, toată străduinţa necesară, în concordanţă cu cele mai bune practici din domeniul de activitate vizat.
Faţă de ansamblul considerentele mai sus prezentate şi având în vedere prevederile şi art. 2 lit. a şi art. 4 din OG nr. 79/2003, precum şi cele ale art. 14 din anexa II la contract, care definesc noţiunea de costuri eligibile, tribunalul constată legalitatea şi temeinicia actelor administrativ fiscale atacate, sens în care urmează a respinge, ca nefondate, cele două contestaţii ce fac obiectul dosarelor conexate 2977.1/112/2008 şi respectiv 117/112/2009.
