Suma prevăzută la art.39 lit.b din Legea nr.76/2002 şi care intră în componenţa indemnizaţiei de şomaj, reprezintă media salariului de bază lunar brut, pe ultimele 12 luni de stagiu de cotizare şi nu a venitului brut realizat. Or, noţiunea de salariu, astfel cum este definită prin art.154 – 155 Codul muncii, nu poate include şi plăţile compensatorii acordate de angajatori, ca măsură de protecţie, în cazul salariaţilor concediaţi.
Tribunalul Hunedoara Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale – Sentinţa nr.1664/LM/16 noiembrie 2010, rămasă irevocabilă în data de 11.04.2011 prin respingerea recursului.
Prin acţiune, reclamantul B.D.V., a chemat în judecată pe pârâta A.J.O.F.M. Hunedoara, solicitând anularea dispoziţiei privind stabilirea dreptului la indemnizaţia de şomaj şi restabilirea situaţiei anterioare acestei dispoziţii, anularea deciziei de imputare şi plata cheltuielilor de judecată.
In fapt, reclamantul a arătat că prin dispoziţia nr.2672/23.06.2010, i s-a stabilit retroactiv indemnizaţia de şomaj, iar prin decizia de imputare nr.1907/22.067.2010 pârâta i-a imputat suma de 2250 lei din indemnizaţia de şomaj cuvenită şi încasată, cu motivarea că în baza de calcul au fost incluse pe lângă salariul de bază lunar şi sume reprezentând plăţi compensatorii.
Apreciază că actele emise de pârâtă sunt în mod vădit nelegale, întrucât baza de calcul pentru stabilirea contribuţiilor datorate bugetului asigurărilor de şomaj este identică cu baza de calcul a indemnizaţiei de şomaj la care se referă art.39 alin.2 din Legea nr.76/2002 şi art.191 din HG nr.174/2002 şi este reprezentată de venitul brut realizat lunar şi nu de salariul de bază lunar brut, cum în mod greşit a indicat pârâta în decizia de imputare.
Menţionează că iniţial, la stabilirea indemnizaţiei de şomaj s-a avut în vedere printre altele, că a fost salariat la AMH până în 2009, iar în ultima lună de activitate, care se ia în calcul la stabilirea stagiului de cotizare, a avut un brut în sumă de 46.002 lei, aceasta constituind baza de calcul, atât pentru impozitul pe venit, cât şi pentru contribuţia datorată în temeiul art.26 şi 27 din Legea nr.76/2002.
Se mai arată că prin respectarea art.29 din Legea nr.76/2002 şi art.19 din Legea nr.19/2009 s-a calculat, reţinut şi virat către bugetul asigurărilor de şomaj contribuţia individuală şi contribuţia datorată de angajator pentru luna respectivă, cotele procentuale fiind aplicate asupra bazei lunare de calcul anterior menţionate, corespunzătoare venitului brut realizat în acea lună, conform adeverinţei emise de angajator, declaraţiei angajatorului şi ordinului de plată prin care a fost plătită suma.
Reclamantul precizează că, raporturile de muncă încheiate cu AMH au încetat în temeiul art.55 lit.b din Codul muncii, iar suma ce i-a fost stabilită în luna de plecare nu poate fi considerată plată compensatorie în sensul art.14 alin.2 lit.e din HG nr.174/2002, astfel cum a fost modificat prin art.I pct.2 din HG nr.149/2008, fiind achitată de către angajator din fondul de salarii, după cum rezultă din adeverinţa invocată în preambulul deciziei de imputare.
In ceea ce priveşte capătul de cerere privind anularea deciziei de imputare, motivele sunt identice cu cele pentru care solicită anularea dispoziţiei de stabilire a indemnizaţiei de şomaj.
Pârâta prin întâmpinare a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată, arătându-se că reclamantul a beneficiat în ultima lună de activitate în muncă de o serie de plăţi compensatorii, incluse în veniturile acestei luni, realizând astfel un venit lunar brut de 46.002 lei, conform actelor eliberate de angajator.
La cererea reclamantului, înregistrată la AJOFM în luna decembrie 2009 i-a fost stabilită o valoare a indemnizaţiei de şomaj de 934 lei, cuantum aflat în plată în perioada decembrie 2009 – mai 2010, în media salariului lunar brut pe ultimele 12 luni de cotizare fiind luat în calcul şi venitul realizat de acesta în ultima lună de activitate. In urma controlului efectuat de Curtea de Conturi, s-a stabilit prin procesul verbal de constatare din 15.04.2010 şi în urma obiecţiunilor A.J.O.F.M. Hunedoara, parţial acceptate, că sumele plătite de AMH foştilor salariaţi, la încetarea raporturilor de muncă, reprezintă plăţi compensatorii, pentru care nu se datorează contribuţii şi care nu pot fi luate în calcul la determinarea cuantumului indemnizaţiei de şomaj.
S-a apreciat că valoarea indemnizaţiei de şomaj a fost greşit determinată prin includerea în baza de calcul a plăţilor compensatorii şi s-a dispus recalcularea indemnizaţiei şi recuperarea prejudiciului rezultat prin acordarea indemnizaţiei de şomaj mai mari decât cele prevăzute de lege.
In consecinţă, având în vedere prev.art.39 din Legea nr.76/2002 privind stabilirea indemnizaţiei de şomaj, prin prima decizie s-a stabilit din nou indemnizaţia de şomaj al reclamantului în sensul celor arătate, începând cu data acordării, totodată faţă de cuantumul iniţial al indemnizaţiei de şomaj, achitat în perioada decembrie 2009 – mai 2010 şi cuantumul rezultat în urma recalculării, debitul corect a fost imputat prin cea de-a doua decizie atacată.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului instanţa reţine următoarele:
După cum rezultă din copia carnetului de muncă, reclamantul a fost angajat la AMH, până la data de 16.03.2009 când raporturile de muncă au încetat prin acordul părţilor conform art.55 lit.b Codul muncii. In concret, salariaţii care acceptau încetarea raporturilor de muncă, prin aplicarea schemei de plecări voluntare, beneficiau din partea angajatorului de plăţi compensatorii echivalente cu 6 – 24 salarii brute, individuale, în funcţie de vechime.
In urma încetării raporturilor de muncă, reclamantul nu avea dreptul la indemnizaţia de şomaj potrivit Legii nr.76/2002, datorită temeiului de drept precizat, respectiv art.55 lit.b Codul muncii. Ulterior, reclamantul s-a angajat la o altă unitate, pe o perioadă de 9 zile, între 23.11.2009 – 1.12.2009, respectiv contractul de muncă încetând de această dată în temeiul art.65 Codul muncii.
Cum de această dată, temeiul de drept înscris în carnetul de muncă îi conferea dreptul la indemnizaţia de şomaj şi întrucât această indemnizaţie se stabileşte şi în raport cu media salariului de bază brut pe ultimele 12 luni (ceea ce cuprindea, parţial şi perioada în care a fost angajatul AMH), reclamantul a solicitat acordarea indemnizaţiei de şomaj. In documentaţia anexată s-a depus şi adeverinţa eliberată de fostul angajator, care includea în venitul realizat în ultima lună de activitate şi plăţile compensatorii achitate, situaţie în care s-a ajuns la un venit brut vădit mai mare decât venitul lunar realizat în lunile anterioare.
In baza acestor date, contestatorului i s-a stabilit iniţial indemnizaţia de şomaj în sumă de 934 lei. In urma controlului efectuat de Curtea de Conturi a României, prin Camera de Conturi Hunedoara, s-a stabilit, că sumele primite de salariaţii care au beneficiat de schema de plecări voluntare din cadrul AMH, la încetarea raporturilor de muncă, sunt plăţi compensatorii pentru care nu se datorează contribuţii şi care nu pot fi luate în calcul la determinarea indemnizaţiei de şomaj.
Faţă de aceste măsuri, pârâta a emis decizia de imputare nr.1907/22.06.2010, prin care i s-a imputat reclamantului suma de 2250 lei reprezentând indemnizaţie de şomaj încasată necuvenit, deoarece în baza de calcul au fost incluse în mod eronat pe lângă salariul de bază lunar brut şi sume reprezentând plăţi compensatorii. Totodată s-a emis şi dispoziţia nr.2672/2010 prin care începând cu data de 1.12.2009 s-a stabilit dreptul la indemnizaţia de şomaj, în sumă de 539 lei.
Examinând decizia de imputare, pe care instanţa este competentă să o soluţioneze potrivit art.119 din Legea nr.76/2002, precum şi dispoziţia de stabilire a indemnizaţiei de şomaj, se constată că au fost legal emise, pentru următoarele considerente:
Conform prev.art.39 din Legea nr.76/2002, cuantumul indemnizaţiei de şomaj se stabileşte după cum urmează :
a) 75% din salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, în vigoare la data stabilirii acestuia, pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puţin un an;
b) suma prevăzută la lit.a, la care se adaugă o sumă calculată prin aplicarea asupra mediei salariului de bază lunar brut pe ultimele 12 luni de stagiu de cotizare, a unei cote procentuale diferenţiate în funcţie de stagiul de cotizare.
Prin urmare, suma prevăzută la lit.b a textului de lege mai sus menţionat şi care intră în componenţa indemnizaţiei de şomaj, reprezintă media salariului de bază lunar brut, pe ultimele 12 luni de stagiu de cotizare şi nu a venitului brut realizat.
Or, noţiunea de salariu, astfel cum este definită prin art.154 – 155 Codul muncii nu poate include şi plăţile compensatorii acordate de angajatori, ca măsură de protecţie, în cazul salariaţilor concediaţi.
Ca urmare, neluând în calcul plăţile compensatorii, salariul de bază lunar brut al reclamantului, în ultimele 12 luni de cotizare a fost, în realitate mult mai mic decât venitul mediu brut, fapt ce rezultă din carnetul de muncă şi din adeverinţa emisă. Procedându-se în acest fel, respectiv avându-se în vedere venitul mediu brut, în loc de salariu, baza de calcul a fost substanţial majorată în mod artificial ceea ce a determinat şi o indemnizaţie de şomaj, într-un cuantum mult mai mare decât cel legal.
Prin urmare, având în vedere prev.art.39 alin.2 lit.b din Legea nr.76/2002, precum şi adeverinţele din care rezultă că în media salariului brut lunar pe ultimele 12 luni de stagiu de cotizare au fost incluse şi plăţile compensatorii, se constată că iniţial, indemnizaţia de şomaj, prin luarea în calcul şi a plăţilor compensatorii a fost eronat stabilită, astfel că se impunea recuperarea sumelor achitate necuvenit şi stabilirea corectă a cuantumului indemnizaţiei de şomaj, prin excluderea plăţilor compensatorii .
Art.14 alin.2 din HG nr.174/2002, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr.76/2002, precizează că nu se includ în baza de calcul al indemnizaţiei de şomaj, compensaţiile acordate în condiţiile legii sau ale contractelor individuale de muncă, salariaţilor concediaţi pentru motive care nu ţin de persoana lor.
Rezultă aşadar că textele legale sus menţionate prevăd în mod explicit şi imperativ neincluderea în baza de calcul a indemnizaţiei pentru şomaj a sumelor primite cu titlu de plăţi compensatorii, situaţie în care aceste sume, cuprinse în venitul lunar brut realizat de reclamant în ultima lună de activitate la AMH, nu puteau fi avute în vedere la stabilirea cuantumului indemnizaţiei.
Faptul că s-au achitat sau nu contribuţiile către bugetul asigurărilor pentru şomaj, impozitul pe venit, nu are relevanţă în cauză, faţă de prevederile legale mai sus menţionate, întrucât venitul brut lunar realizat de reclamant în luna martie/aprilie 2009, include şi plăţile compensatorii, iar noţiunea de venit brut excede salariului brut.
De asemenea, nu prezintă relevanţă în cauză faptul că aceste plăţi compensatorii au fost plătite din fondul de salarii, sau ar fi fost plătite din alte fonduri întrucât reclamantul este îndreptăţit să i se calculeze indemnizaţia de şomaj doar în baza salariilor de bază lunare brute, nu şi a altor venituri.
In considerarea celor anterior reţinute, cele două decizii sunt legale şi temeinice, motiv pentru care formulată de reclamant a fost respinsă ca nefondată.