Actele de complicitate nu constituie infracţiuni autonome, ci ele sunt indisolubil legate de cele de autorat, cărora le sunt subordonate şi cu care formează un


Drept penalSentinţă penalăInfracţiuni

Actele de complicitate nu constituie infracţiuni autonome, ci ele sunt indisolubil legate de cele de autorat, cărora le sunt subordonate şi cu care formează un întreg. Actele de complicitate nu pot fi sustrase legăturii care le uneşte cu actele de executare, întrucât prin natura şi caracterul ei, complicitatea este condiţionată şi strâns legată de actele de autorat corespunzătoare.(Trib. Bistriţa-Năsăud, secţ. pen., sent. nr. 104/F/22 septembrie 2009, nepublicată)

Prin Rechizitoriul nr. 78D/P/2008 al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Bistriţa Năsăud, au fost trimişi în judecată în stare de arest preventiv inculpaţii: B. Z. M. pentru comiterea în concurs real prev.de art. 33 lit. a Cod penal a infracţiunilor de trafic de droguri de risc, prev.de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, art. 41 al. 2 Cod penal, art. 16 din Legea nr. 143/2000, introducerea în ţară de droguri de risc (rezină de canabis) prev.de art. 3 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, art. 41 al. 2 C.pen., art. 16 din Legea nr. 143/2000, deţinere pentru consum propriu, de droguri de risc, prev.de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, art. 41 al. 2 Cod penal şi conducere pe drumurile publice a unui autoturism fără a poseda permis de conducere, prev.de art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, art. 41 al. 2 Cod penal; U. B. A., pentru săvârşirea în concurs real prev. de art. 33 lit. a C.pen. a infracţiunilor de trafic de droguri de risc prev.de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, art. 41 alin. 2 Cod penal şi complicitate la introducerea în ţară de droguri de risc, prev. de art. 26 Cod penal rap.la art. 3 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, art. 41 al. 2 Cod penal; Ţ. V. C., pentru comiterea infracţiunii de trafic de droguri de risc, prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, art. 41 al. 2 Cod penal, art. 16 din Legea nr. 143/2000 şi S. A. A., pentru comiterea în concurs real prev. de art. 33 lit. a C.pen. a infracţiunilor de trafic de droguri de risc prev.de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, art. 41 al. 2 Cod penal şi deţinere de droguri de risc pentru consum propriu prev. de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarea stare de fapt:

În data de 9.12.2008, organele de poliţie din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Bistriţa-Năsăud s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că o persoană cu porecla Odihnitul”, identificată ulterior ca fiind inculpatul S.A.A., se ocupă cu traficul de droguri de risc, în principal rezină de cannabis, pe care o comercializează pe raza municipiului Bistriţa. În urma cercetărilor efectuate a rezultat că în traficul de droguri sunt implicate şi alte persoane identificate ca fiind inculpaţii Ţ.V.C., zis C.”, B.Z.M., zis V.” şi inculpatul U.B.A., toţi din municipiul Bistriţa. În faptele deduse judecăţii au fost implicaţi şi învinuiţii B. C. E. şi H. A. R. faţă de care prin actul de acuzare (rechizitoriul nr.78D/P/2008 al DIICOT-Biroul Teritorial Bistriţa-Năsăud) s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală, de sub învinuirea infracţiunilor prev.de art. 4 alin.1 din Legea nr.143/2000, art. 41 alin.2 Cod penal, apreciindu-se că faptele nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni şi sancţionarea lor cu amendă cu caracter administrativ.

Inculpaţii B.Z.M. şi U.B.A. se cunosc de mulţi ani, o perioadă fiind vecini. De asemenea, inculpatul Ţ.V.C. îl cunoaşte pe inculpatul U.B.A. din anul 2006, iar pe inculpatul S.A.A. din cursul anului 2007.

Faptele deduse judecăţii au fost săvârşite în împrejurările descrise în continuare:

1-a. În cursul anului 2002, la vârsta de 17 ani, inculpatul B.Z.M. a plecat în Spania, la muncă, stabilindu-se în localitatea Roquetas del Mar, unde a lucrat în construcţii şi în agricultură. În ultima perioadă de şedere în Spania acesta a locuit în apartamentul unei mătuşi stabilită în acelaşi oraş.

În luna octombrie 2008, inculpatul a revenit în ţară la părinţii săi, domiciliaţi în Bistriţa, cu intenţia de a se întoarce în Spania imediat după sărbătorile de iarnă. Potrivit declaraţiei sale inculpatul B.Z.M. a început să consume droguri de circa 2 ani însă doar cannabis şi numai la sfârşit de săptămână fără să devină dependent. În acest context, este de menţionat că deşi din Raportul de constatare medico-legală nr. 322/II/a/10 din 11.02.2009 întocmit de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Bistriţa-Năsăud (f.168), în probele biologice ridicate de la inculpatul B.Z.M. (sânge/urină) nu s-a evidenţiat prezenţa tetrahidro cannabinolului, afirmaţiile acestuia referitoare le consumul sporadic de cannabis, vor fi considerate credibile de instanţă.

Fiind consumator de cannabis, inculpatul B.Z.M. a revenit în ţară având asupra sa o bucăţică din drogul de risc rezină de cannabis, cunoscută sub denumirea haşiş”. Potrivit declaraţiei sale, din acea bucăţică de haşiş care avea câteva grame, probabil 3 gr” şi pe care o procurase în Spania de la o persoană necunoscută cu suma de 5 Euro, se puteau confecţiona maxim 3 ţigări” de tutun în amestec cu cannabis.

După un timp, în cursul lunii noiembrie 2008, inculpatul B.Z.M. s-a întâlnit în Bistriţa cu învinuitul B. C. E., cu care se cunoştea de mult timp, căruia i-a spus că are o bucăţică de haşiş şi l-a întrebat dacă doreşte să consume împreună cu el prin fumare. Învinuitul a fost de acord, astfel că inculpatul B.Z.M. a scos o bucăţică de haşiş, a rupt-o în două părţi, din care o parte a dat-o lui B.C.E.. Apoi, fiecare şi-a confecţionat câte o ţigară tip”joint” şi le-au consumat prin fumare.

După alte câteva zile inculpatul B.Z.M. s-a întâlnit cu învinuiţii B.C.E. şi H.A.R., iar din cantitatea rămasă de cannabis adusă din Spania, inculpatul a confecţionat alte două ţigări, tip joint” (amestec de tutun cu cannabis), ţigări din care toţi trei au consumat prin fumare.

1.b. În cursul lunii noiembrie 2008, inculpatul B.Z.M. s-a întâlnit în Bistriţa cu inculpatul U.B.A. pe care l-a întrebat dacă nu vrea să consume haşiş.Acesta i-a răspuns că nu este interesat, însă l-a întrebat dacă nu poate face rost de haşiş pentru a-l comercializa.

Inculpatul B.Z.M. i-a răspuns că poate procura haşiş, astfel că a telefonat unei persoane din Spania, pe care o cunoştea sub porecla Macarena”, căreia i-a cerut să îi trimită haşiş în ţară, fără să plătească înaintea expedierii. Persoana din Spania a fost de acord cu propunerea inculpatului B.Z.M., astfel că pe un autocar al S.C. Kelly Travel S.R.L. i-a trimis în ţară un colet în care se afla o anumită cantitate de haşiş fără ca şoferul autocarului,numitul Murza Filip,să ştie că odată cu coletul respectiv a introdus în ţară şi drogul de risc rezină de cannabis.

Inculpatul B.Z.M. s-a deplasat la sediul societăţi de transport şi a ridicat coletul expediat din Spania, care era o plasă din rafie cu dimensiuni de circa 50 centimetri pe care era lipit un bileţel cu numele de Mihai” şi numărul său de telefon.După ce a ridicat coletul, inculpatul s-a deplasat la domiciliul părinţilor săi, a intrat în camera lui situată la etajul imobilului şi a desfăcut pachetul, constatând că în interior se aflau circa 20 bile de haşiş,de formă ovală ambalate fiecare în folie din plastic, o cutie de cafea şi mai multe alimente. Inculpatul B.Z.M. şi-a oprit pentru consumul propriu o bilă cu haşiş după care l-a contactat telefonic pe inculpatul U.B.A. căruia i-a solicitat să vină la el acasă. Inculpatul U.B.A. s-a deplasat la domiciliul inculpatul B.Z.M. care i-a înmânat cantitatea de drog pe care o primise din Spania. Inculpatul U.B.A. a preluat drogul fără să-i dea vreo sumă de bani inculpatului B.Z.M., spunându-i doar că le va vinde prin intermediul altor persoane.

După câteva zile inculpatul U.B.A. s-a întâlnit cu inculpatul Ţ.V.C. căruia i-a spus că are ciocolată”, adică haşiş, şi l-a întrebat dacă ştie persoane interesate să cumpere la preţul de cel puţin 12 Euro/gram.

Inculpatul Ţ.V.C. i-a răspuns inculpatului U.B.A. că nu cunoaşte astfel de persoane dar că se va interesa.La scurt timp inculpatul Ţ.V.C. s-a întâlnit cu inculpatul S.A.A. căruia i-a spus despre discuţia pe care a avut-o cu inculpatul U.B.A., fără însă să-i spună numele acestuia din urmă, împrejurare în care inculpatul S.A.A. i-a răspuns că dacă va găsi un cumpărător îl va anunţa.

Aşa fiind, inculpatul S.A.A. a început să caute un cumpărător pentru cele aproximativ 19 bile de haşiş. În timp ce se afla în Discoteca M.” inculpatul S. A. A. a întâlnit o persoană care i-a dat mai multe numere de telefon ale unor persoane care ar putea fi interesate să cumpere droguri. În aceste condiţii a luat legătura telefonic cu un tânăr pe nume I.” care s-a arătat interesat să cumpere droguri, scop în care s-a deplasat la Bistriţa.

În data de 9 decembrie 2008 inculpatul S.A.A. l-a contactat telefonic pe inculpatul Ţ.V.C. şi i-a spus că a găsit o persoană interesată să cumpere haşişul.La rândul său, inculpatul Ţ.V.C. l-a contactat telefonic pe inculpatul U.B.A. căruia i-a spus despre persoana interesată să cumpere drogul.În aceste condiţii, inculpatul U.B.A. i-a înmânat inculpatului Ţ.V.C. cantitatea de circa 5 grame rezină de canabis pe care acesta a dat-o inculpatului S.A.A..

În aceeaşi zi, inculpatul S.A.A. s-a întâlnit cu Ionel” în zona Piaţa Independenţei căruia i-a vândut cantitatea de 5,1 grame rezină de cannabis cu preţul de 300 lei. In realitate drogul a fost vândut investigatorului sub acoperire cu numele de cod Pop Ioan. După efectuarea acestei tranzacţii inculpatul S.A.A. s-a întâlnit cu inculpatul Ţ.V.C.. Din suma de 300 lei primită de la investigatorul sub acoperire, inculpatului S.A.A. i-a revenit suma de 25 lei ( respectiv 250.000 lei vechi), iar diferenţa inculpatului Ţ.V.C..

Ulterior tranzacţiei, cantitatea de drog cumpărată de investigatorul sub acoperire a fost examinată de specialişti din cadrul Laboratorului de analiză şi profil a drogului din cadrul BCCO Cluj-Napoca, rezultând conform raportului de constatare tehnico-ştiinţifică nr.1054490/10.12.2008 (f.8-10) că este vorba de rezină de cannabis, în cantitate de 5,1 gr. În urma analizelor de laborator, cantitatea de rezină de cannabis rămasă şi predată la Camera de corpuri delicte a IPJ Bistriţa-Năsăud fiind de 4,5 grame.

În perioada următoare inculpatul S.A.A. a purtat mai multe discuţii telefonice cu investigatorul sub acoperire (fără să îi cunoască calitatea de poliţist), convorbirile referindu-se la cumpărarea unei cantităţi mai mari de haşiş. După fiecare discuţie telefonică avută cu investigatorul sub acoperire, inculpatul S.A.A. îl contacta telefonic sau se întâlnea direct cu inculpatul Ţ.V.C. şi îi comunica intenţia acestuia de a cumpăra o cantitate mai mare de drog.La rândul său, telefonic sau direct, inculpatul Ţ.V.C. îi spunea inculpatului U.B.A. despre faptul că investigatorul sub acoperire doreşte să cumpere o nouă cantitate de droguri. În fine, inculpatul U.B.A. îl contacta pe inculpatul B.Z.M. şi îi spunea că urmează ca investigatorul sub acoperire să cumpere o cantitate mai mare din drogul rezină de cannabis.

În ziua de 11 decembrie 2008 inculpatul S.A.A. i-a comunicat telefonic inculpatului Ţ.V.C. că a vorbit cu investigatorul sub acoperire şi s-a înţeles cu acesta ca în data de 12.12.2008 să-i vândă cantitatea de 100 grame haşiş cu suma de 5.000 lei. După această discuţie, inculpatul Ţ.V.C. l-a contactat telefonic pe inculpatul U.B.A., iar apoi s-a întâlnit cu acesta într-un local din Bistriţa. În acest loc, inculpatul U.B.A. a înmânat inculpatului Ţ.V.C. o pungă cu aproximativ 19 bile de haşiş (circa 100 grame) cu lungimea de circa 3 cm şi grosimea de 1 cm. Apoi inculpatul Ţ.V.C. l-a contactat pe inculpatul S.A.A., căruia i-a înmânat întreaga cantitate de drog pe care o primise de la inculpatul U.B.A. în vederea vânzării ei către investigatorul sub acoperire, în aceleaşi condiţii, respectiv cu preţul de 12 Euro/gram.

În ziua de 12 decembrie 2008, inculpatul Ţ.V.C. s-a deplasat cu autoturismul său, marca BMW cu numărul de înmatriculare BN-26-TGO pe strada N. din Bistriţa unde locuieşte inculpatul S.A.A. şi după ce s-a întâlnit cu acesta,s-au deplasat împreună în parcarea Supermarketului K.. În acest loc inculpatul S.A.A. a coborât din autoturism, luând asupra sa haşişul şi s-a întâlnit cu investigatorul sub acoperire cu numele de cod P. I., la cei doi venind şi inculpatul Ţ.V.C. după ce în prealabil şi-a parcat maşina în apropiere.Investigatorul sub acoperire a spus inculpatului S.A.A. că are suma de 5.000 lei, după care a scos un cântar şi a început să cântărească bilele de haşiş. De asemenea, cu un calculator, inculpatul Ţ.V.C. a calculat pe telefonul mobil cantitatea de drog care trebuia vândută pentru suma de 5.000 lei.

După ce a primit întreaga cantitate de drog investigatorul sub acoperire i-a înmânat inculpatului Ţ.V.C. suma de 5.000 lei pe care acesta din urmă a numărat-o. Cu acea ocazie, înainte de a se despărţi,au rămas înţeleşi cu investigatorul sub acoperire, să mai poarte discuţii telefonice cu privire la o cantitate mai mare de haşiş, care să fie adusă de inculpaţi înainte de Crăciun. După ce s-au despărţit de investigatorul sub acoperire, inculpaţii au reţinut suma de 500 lei din cei 5.000 lei primiţi de la acesta, pe care au împărţit-o în mod aproximativ egal (fiecăruia revenindu-i câte 250 lei). Diferenţa de 4.500 lei a rămas la inculpatul Ţ.V.C. care în aceeaşi zi s-a întâlnit cu inculpatul U.B.A. şi i-a predat întreaga sumă. Cu acea ocazie inculpatul Ţ.V.C. i-a comunicat inculpatului U.B.A. că a vândut drogul unei persoane care s-a arătat interesată să cumpere o cantitate şi mai mare înainte de Sărbătorile de Crăciun.

După ce s-a despărţit de inculpaţi, investigatorul sub acoperire a predat întreaga cantitate de cannabis ofiţerului de poliţie judiciară din cadrul SCCO Bistriţa-Năsăud delegat de procuror să lucreze în cauză, dispunându-se efectuarea unei constatări tehnico-ştiinţifice cu privire la materialul” cumpărat care prezenta caracteristicile unui drog.

Ca urmare, din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică numărul 1054499/ 16.12.2008 întocmit de specialişti din cadrul Laboratorului de analiză şi profil al drogurilor – Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Cluj-Napoca, a rezultat că cei doi inculpaţi au vândut investigatorului sub acoperire cantitatea de 97 grame rezină de cannabis. După analiza de laborator, cantitatea rămasă de rezină de cannabis şi predată Camerei de corpuri delicte a IPJ Bistriţa-Năsăud a fost de 93 grame.

Într-una din zilele ulterioare datei de 12 decembrie 2008, inculpatul S.A.A. din cantitatea de haşiş pe care nu o predase investigatorului sub acoperire şi-a confecţionat o ţigară tip joint” pe care a consumat-o prin fumare.

În perioada următoare între inculpaţii B.Z.M. şi U.B.A. au avut loc mai multe discuţii referitor la procurarea din Spania a unei noi cantităţi de droguri precum şi privitor la expedierea în Spania a unei sume de bani pentru drogurile deja vândute. Sub acest aspect este relevantă convorbirea din data de 16 decembrie 2008, în cadrul căreia inculpatul U.B.A. l-a întrebat pe inculpatul B.Z.M. dacă nu este prea târziu ca banii să fie expediaţi într-o zi de joi (“îi târziu dacă-i punem pe joi dimineaţa?”) având în vedere interesul de a procura o nouă cantitate de drog din Spania.

Aşa fiind, în ziua de 18 decembrie 2008, inculpatul U.B.A. s-a deplasat la domiciliul inculpatului B.Z.M. şi i-a înmânat suma de aproximativ 43.000.000 lei vechi (care la vremea respectivă reprezenta echivalentul a 1000-1100 Euro), cerându-i să-i trimită în Spania pentru a plăti cantitatea de droguri deja expediată şi pentru a putea avea garanţia procurării unei noi cantităţi în perioada următoare.

Inculpatul B.Z.M. s-a deplasat la Banca Transilvania din Bistriţa şi în ziua de 18 decembrie 2008, prin Serviciul Western-Union a expediat în Spania suma totală de 3.750 Eură, din care 2.000 Euro pe numele lui R. C. M. şi suma de 1.750 Euro pe numele lui R. P.G. Din aceşti bani, doar o parte reprezentau preţul drogurilor expediate la începutul lunii decembrie 2008 (cele aprox.20 bile de haşiş), respectiv suma de 750 Euro (din cei 1.000-1.100 Euro echivalentul celor 43.000.000 lei vechi primiţi de la U.B.A. ), iar diferenţa până la 3.750 Euro reprezenta plata unor scule şi haine expediate inculpatului B.Z.M. de către nişte cunoscuţi din Spania. Prin declaraţiile date, inculpatul B.Z.M. a precizat în mod clar, că a reţinut din cei 1.000-1.100 Euro, ca un profit”, posibil fără ştirea inculpatului U.B.A., suma de aproximativ 200 Euro.

După expedierea banilor în Spania, inculpatul B.Z.M. l-a contactat telefonic pe acelaşi M.” şi i-a solicitat (potrivit spuselor sale, codificat) să trimită un colet cu o cantitate mai mare de droguri, care să ajungă în ţară înainte de Sărbătorile de iarnă.Cu privire la sumele de bani expediate în Spania, inculpatul B.Z.M. a declarat că persoanele pe numele cărora au fost expediate urmau să le predea mai departe lui Macarena”.

În zilele următoare, inculpatul S.A.A. a purtat mai multe discuţii telefonice cu investigatorul sub acoperire,convenind ca acesta din urmă să vină la Bistriţa, pentru o nouă tranzacţie, vizând o cantitate mai mare de droguri, înainte de Crăciun. Inculpatul S.A.A. a comunicat despre înţelegerea avută cu investigatorul inculpatului Ţ.V.C., care la rândul său l-a înştiinţat telefonic pe inculpatul U.B.A., solicitându-i să facă rost de droguri.

Ulterior, inculpatul U.B.A. l-a contactat pe inculpatul B.Z.M., cerându-i să facă demersuri şi să vorbească în Spania cu acea cunoştinţă a lui pentru a-i expedia o nouă cantitate de droguri. Ca urmare, inculpatul B.Z.M. a telefonat în aceeaşi zi persoanei din Spania,solicitându-i într-un mod codificat,să-i trimită o nouă cantitate de droguri, mai mare decât cea iniţială,disimulată într-un colet de mesagerie, prin intermediul aceleiaşi firme de transport, pachet care să ajungă în ţară înainte de Crăciun.

În ziua de 20 decembrie 2008 la un autocar aparţinând S.C. Kelly Travel S.R.L. Bistriţa, care se afla în Spania în localitatea Roquetas del Mar s-a prezentat un bărbat care a expediat un colet pe numele inculpatului B.Z.M., predându-l şoferului M. F., care necunoscând conţinutul acestuia,fără vinovăţie l-a preluat şi ulterior l-a introdus în ţară. În data de 21.12.2008, autocarul condus de martorul M. F. a plecat înspre România, ajungând în Bistriţa în data de 23.12.2008. În timp ce acest autocar era încă pe traseu, inculpatul B.Z.M. care era împreună cu inculpatul U.B.A., l-a contactat telefonic, în mai multe rânduri, pe şoferul autocarului, întrebându-l dacă poate aprecia când ajunge în Bistriţa.

După ce autocarul a ajuns la destinaţie, inculpaţii B.Z.M. şi U.B.A. s-au deplasat în locul unde se afla parcat, însă şoferul a refuzat distribuirea pachetelor întrucât nu a reuşit să întocmească lista cu coletele transportate.Aşa fiind, cei doi inculpaţi s-au deplasat din nou în cartierul Viişoara, unde era parcat autocarul în ziua de 24.12.2008, cu autoturismul inculpatului U.B.A., pentru a ridica pachetul primit din Spania.

Pachetul a fost ridicat efectiv de inculpatul B.Z.M., după care cei doi inculpaţi s-au deplasat împreună la locuinţa acestuia. Ajunşi la locuinţa inculpatului B.Z.M., inculpaţii au desfăcut coletul (o geantă din rafie de culoare albastru cu alb), unde pe lângă haine, cafea şi alimente au găsit o pungă cu circa 80 bile(bucăţi de haşiş, de formă ovală, de aprox.2-3 cm, ambalate fiecare în folie transparentă.

Inculpatul B.Z.M. a reţinut pentru sine, două bile cu haşiş, iar restul le-a preluat inculpatul U.B.A.. Audiat în instanţă, inculpatul B.Z.M. a declarat că cele 80 bile de haşiş au fost primite fără ca în prealabil să fi plătit preţul lor.

În cursul aceleiaşi zile, inculpatul U.B.A. s-a întâlnit cu inculpatul Ţ.V.C., căruia i-a spus că a primit drogurile. La rândul său, inculpatul Ţ.V.C. s-a întâlnit cu inculpatul S.A.A. şi i-a cerut să ia legătura cu cumpărătorul (investigatorul sub acoperire).

Inculpatul S.A.A. l-a sunat pe investigatorul sub acoperire şi împreună au stabilit ca data tranzacţiei să fie amânată pentru 29.12.2008, urmare a faptului că acesta nu putea fi prezent în Bistriţa decât între Crăciun şi Anul Nou”.

Cei doi au stabilit acelaşi loc de întâlnire, respectiv parcarea Supermarketului K., după care inculpatul S.A.A. l-a contactat pe inculpatul Ţ.V.C. şi i-a spus cele convenite cu investigatorul.Inculpatul Ţ.V.C. s-a întâlnit ulterior cu inculpatul U.B.A., căruia i-a spus că în data de 29.12.2008 urmează să se întâlnească cu cumpărătorul drogurilor.

În dimineaţa zilei de 29.12.2008, inculpatul U.B.A. s-a deplasat până în faţa blocului în care locuieşte inculpatul Ţ.V.C. unde s-a întâlnit cu acesta şi i-a predat punga cu cele aproximativ 80 bile de haşiş, cerându-i să le vândă tot aşa”, prin aceasta înţelegându-se cu 12 Euro/gram.

Inculpatul Ţ.V.C. a preluat punga cu drogurile aduse se U.B.A. şi a pus-o în portbagajul autoturismului său, după care l-a sunat pe inculpatul S.A.A. şi i-a comunicat că marfa” este la el.

Apoi, inculpatul Ţ.V.C. s-a deplasat la locuinţa inculpatului S.A.A. unde a rămas un timp, având în vedere că, anterior, inculpatul S.A.A. s-a înţeles cu investigatorul sub acoperire ca întâlnirea să aibă loc în jurul orei 13, în parcarea Supermarketului K.

Ca urmare, în jurul orei 13, inculpaţii au plecat cu autoturismul inculpatului Ţ.V.C. spre Supermarketul K., în maşină urcând şi G. C. C., G. A.O. şi G. A. N. Pe traseu, la Cofetăria M.” a coborât din autoturism G. C. C., iar ceilalţi şi-au continuat deplasarea spre Supermarketul K., unde a coborât şi inculpatul S.A.A.. Inculpatul Ţ.V.C. şi-a continuat deplasarea până în parcarea mică” din stânga blocului construit de Casa Optima”, unde au coborât cele două fete, după care a revenit în locul în care, la data de 12.12.2008 s-a întâlnit cu investigatorul sub acoperire.Apoi s-a îndreptat spre locul în care inculpatul S.A.A. discuta deja cu investigatorul sub acoperire, cu numele de cod P.I. Cei trei au început să poarte discuţii cu privire la vânzarea drogurilor care se aflau în autoturismul inculpatului T. V. C., pe bancheta din spate.

După ce au discutat câteva minute, inculpatul S.A.A. a luat de pe bancheta din spate a maşinii lui Ţ.V.C. o pungă din material plastic transparent în care se aflau bilele de haşiş primite de acesta din urmă de la inculpatul U.B.A. şi i-a înmânat-o investigatorului sub acoperire. Investigatorul sub acoperire a început să-i dea inculpatului Ţ.V.C., cu titlul de preţ, suma de 8.000 Euro, compusă din multe bancnote de Euro, care pe măsură ce le număra le înmâna inculpatului S.A.A.. Înainte de finalizarea tranzacţiei au intervenit organele de poliţie judiciară care i-au imobilizat pe cei doi inculpaţi şi au ridicat întreaga cantitate de droguri precum şi suma de bani.

Cu ocazia percheziţiilor corporale efectuate în momentul intervenţiei organelor de poliţie s-a găsit asupra inculpatului S.A.A. cantitatea de 2,5 grame rezină de cannabis cu privire la care inculpatul a declarat că o deţinea pentru consumul său propriu.

În urma efectuării unor constatări tehnico-ştiinţifice asupra haşişului capturat, pe baza rapoartelor de constatare tehnico-ştiinţifică nr.1054506 din 30.12.2008 şi nr.1054507 din 30.12.2008 întocmite de Laboratorul de analiză şi profil al drogurilor din cadrul Direcţiei Generale de Combatere a Criminalităţii Organizate – Brigada Cluj-Napoca, s-a constatat că reprezintă rezină de cannabis în cantitate netă de 602,4 grame.După efectuarea analizelor de laborator, cantitatea rămasă, 598,5 grame, a fost predată la Camera de corpuri delicte a IPJ Bistriţa-Năsăud.

Ulterior, inculpaţii au asistat la percheziţiile domiciliare efectuate la locuinţele lor, iar în noaptea de 30.12.2008 au fost reţinuţi şi apoi arestaţi preventiv.

2. În seara zilei de 31 decembrie 2008 inculpatul B.Z.M. împreună cu învinuiţii B.C.E. şi H.A.R., însoţiţi de prietenele lor F. şi L.,cu numiţii V. C. şi V. N. precum şi alţi doi tineri angajaţi la firma fraţilor V. şi-au petrecut Revelionul într-un spaţiu situat la numărul 42 pe strada N. T. din Bistriţa. În cursul nopţii de 31.12.2008/01.01.2009 inculpatul B.Z.M. împreună cu învinuiţii B.C.E. şi H.A.R., au confecţionat folosind câteva bucăţi de haşiş aduse şi puse la dispoziţie de inculpat, câteva ţigări cu drog, de tip joint”, pe care, dându-le de la unul la altul, le-au consumat prin fumare (în toaletă), în aşa fel încât ceilalţi participanţi la Revelion să nu-i poată vedea.

3. În dimineaţa zilei de 13 ianuarie 2009, organele de poliţie din cadrul SCCO Bistriţa-Năsăud s-au deplasat la domiciliul inculpatul B.Z.M. pentru a-l conduce, în baza mandatului de aducere emis de procuror, la sediul Biroului Teritorial Bistriţa-Năsăud din cadrul DIICOT, în vederea audierii. Cu această ocazie inculpatul a fost depistat conducând autoturismul marca Ford Escort de culoare roşie cu numărul de înmatriculare BN-79-TNE pe strada C. din Bistriţa, însoţit de învinuitul B.C.E..

După ce au ajuns în faţa casei părinţilor inculpatului B.Z.M. cei doi au coborât din autoturism, împrejurare în care au fost legitimaţi şi conduşi la sediul IPJ Bistriţa-Năsăud, pentru efectuarea de verificări cu privire la dreptul inculpatului de a conduce autoturismul pe drumurile publice

În urma verificărilor efectuate s-a confirmat faptul că inculpatul B.Z.M. nu a deţinut permis de conducere auto pentru niciuna din categoriile prevăzute de lege.

Din probele administrate în cauză a rezultat că anterior verificărilor efectuate de poliţie,în data de 13 ianuarie 2009, începând din luna octombrie 2008,inculpatul a condus în mai multe rânduri, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, autoturismul cu nr. de înmatriculare BN-79-TNE deşi nu avea permis de conducere.

Ulterior, inculpatul B.Z.M. a asistat la percheziţia efectuată de organele de poliţie în camera sa din casa aparţinând părinţilor lui, ocazie cu care a fost găsită şi ridicată suma de 800 lei.

Starea de fapt astfel cum a fost reţinută mai sus, precum şi vinovăţia inculpaţilor rezultă din următoarele probe: declaraţiile inculpatului B.Z.M. din cursul urmăririi penale şi faza de cercetare judecătorească, declaraţiile inculpatului Ţ.V.C. din faza de urmărire penală şi cele din instanţă, declaraţiile inculpatului S.A.A. din faza de urmărire penală şi cea de cercetare judecătorească, în parte, din declaraţia inculpatului U.B.A. dată în faţa instanţei, rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifică întocmite de Laboratorul de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române – Direcţia Generală de Combatere a Criminalităţii Organizate, Brigada Cluj-Napoca (nr.1054490/10.12.2008 f.8-11, nr.1054499/16.12.2008, dovezile de predare către Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Bistriţa-Năsăud a cantităţilor de droguri rămase în urma analizelor de laborator, planşele fotografice, procesele-verbale de percheziţie domiciliară, dovezi înaintate de S.C.”B. K. T.” S.R.L.Bistriţa referitoare la coletele transportate cu autocarul societăţii de transport pe ruta Spania-România-Bistriţa, dovezi emise de Banca T. SA- Sucursala Bistriţa referitoare la operaţiuni bancare utilizând sistemul de transfer Western Union”, efectuate de B.Z.M. în perioada noiembrie-decembrie 2008, prin unităţile acestei bănci, procesele-verbale întocmite de investigatorul sub acoperire cu numele de cod P. I.”, procesul-verbal încheiat de procuror la data de 29.12.2008, procesul-verbal întocmit urmare a percheziţiei corporale asupra inculpatului U.B.A., procesul-verbal întocmit de SCCO Bistriţa referitor la depistarea inculpatului B.Z.M. conducând fără permis autoturismul cu nr. de înmatriculare BN-79TME, transcrierea convorbirilor telefonice purtate de inculpaţi, aflate în vol.II, declaraţiile învinuiţilor audiaţi în cursul urmăririi penale, B.C.E. şi H.A.R., declaraţiile martorilor M. F., declaraţiile date de martorii M. F., T. M., C. S. S., date în instanţă, martorul H.A.R.

Faptele săvârşite de inculpatul B.Z.M., astfel cum au fost descrise mai sus, întrunesc în drept elementele constitutive ale infracţiunilor de trafic de droguri de risc, prev.de art.2 alin.1 din Legea nr.143/2000, art. 41 alin.2 Cod penal, art.16 din Legea nr.143/2000, complicitate la infracţiunea de introducere în ţară de droguri de risc, prev.de art. 26 Cod penal rap.la art. 3 alin.1 din Legea nr. 143/2000, art.41 alin.2 Cod penal, art.16 din Legea nr.143/2000, infracţiunea de deţinere pentru consum propriu de droguri de risc, prev.de art. 4 alin.1 din Legea nr. 143/2000, art.41 alin.2 Cod penal, art.16 din Legea nr.143/2000 şi infracţiunea de conducere pe drumurile publice a unui autoturism fără a poseda permis de conducere, prev.de art. 86 alin.1 din OUG nr.195/2002, republicată, art.41 alin.2 Cod penal.

Faptele săvârşite de inculpatul U.B.A., astfel cum au fost reţinute în considerentele hotărârii întrunesc în drept elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de droguri de risc, prev.de art. 2 alin.1 din Legea nr.143/2000, art. 41 alin.2 Cod penal şi ale complicităţii la infracţiunea de introducere în ţară de droguri de risc, prev.de art. 26 Cod penal rap.la art. 3 alin.1 din Legea nr.143/2000, art.41 alin.2 Cod penal.,

Faptele comise de inculpatul S. A. A., aşa cum au fost reţinute mai sus, întrunesc în drept elementele constitutive ale infracţiunilor de trafic de droguri de risc, prev.de art. 2 alin.1 din Legea nr. 143/2000, art. 41 alin.2 Cod penal şi deţinere de droguri de risc pentru consumul propriu prev.de art. 4 alin.1 din Legea nr. 143/2000.

În fine, fapta săvârşită de inculpatul Ţ.V.C., astfel cum a fost reţinută în considerentele hotărârii, întruneşte în drept elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de droguri de risc, prev.de art. 2 aliun.1 din Legea nr.143/2000, art.41 alin.2 Cod penal, art. 16 din Legea nr.143/2000.

Reţinând această încadrare juridică în sarcina inculpatului B.Z.M. instanţa a avut următoarele:

În cauza dedusă judecăţii, urmărirea penală faţă de inculpatul B.Z.M. a început sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de droguri de risc, prev.de art. 2 alin.1 din Legea nr.143/2000. art.41 alin.2 Cod penal şi complicitate la infracţiunea de introducere în ţară de droguri de risc prev.de art. 26 Cod penal rap.la art. 3 alin.1 din Legea nr.143/2000, art. 41 alin.2 Cod penal. Sub aceleaşi acuzaţii, inculpatul a fost ulterior reţinut şi arestat preventiv în sarcina acestuia, în esenţă, reţinându-se iniţial că în cursul lunii decembrie 2008 a înlesnit în mai multe rânduri introducerea în ţară a drogului de risc rezină de cannabis şi a oferit spre vânzare acest drog”.

Pe parcursul cercetărilor penale, intenţionând să beneficieze de dispoziţiile art.16 din Legea nr.143/2000, inculpatul B.Z.M. a recunoscut săvârşirea faptelor de care era acuzat şi a declarat că, fiind consumator de droguri, când a revenit în ţară din Spania, în cursul lunii octombrie 2008, a adus cu el, pentru consumul său propriu, o bucăţică de circa 3 grame cannabis, pe care a cumpărat-o în străinătate de la o persoană necunoscută cu suma de 5 Euro. Cu aceeaşi ocazie, inculpatul a mai declarat că în cursul lunii noiembrie 2008, a consumat prin fumare acest drog, confecţionând ţigări tip joint”, din care a oferit în două rânduri spre consum numiţilor B.C.E. şi H.A.R., Faţă de aceste din urmă persoane s-a dispus prin rechizitoriu scoaterea de sub urmărire penală în urma cercetării lor sub aspectul infracţiunii prev.de art. 4 alin.1 din Legea nr.143/2000, art.41 alin.2 Cod penal şi aplicarea unei amenzi cu caracter administrativ. În acest context mai trebuie amintit că potrivit Raportului de constatare medico-legală nr.322/II/a/10 din 11.02.2009 întocmit de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Bistriţa-Năsăud, aflat la dosarul de urmărire penală, s-a stabilit că în probele biologice (sânge/urină) ridicate de la inculpatul B.Z.M. nu s-a evidenţiat prezenţa tetrahidrocannabinolului.

În urma acestei declaraţii date de inculpatul B.Z.M., care cu bună-credinţă a colaborat cu organele de urmărire penală şi a intenţionat să-şi îmbunătăţească situaţia procurorul a extins cercetările faţă de acesta în sensul reţinerii în sarcina lui şi a infracţiunilor prev.de art.4 alin.1 din Legea nr. 143/2000, art.41 alin.2 Cod penal, a infracţiunii de introducere în ţară de droguri de risc (în formă consumată) prev.de art.3 alin.1 din Legea nr.143/2000, art.41 alin.2 Cod penal (compusă din 3 acte materiale, unul comis în octombrie 2008 şi celelalte două în cursul lunii decembrie 2008) şi infracţiunea de conducere de drumurile publice a unui autoturism fără permis, prev.de art. 86 alin.1 din OUG nr.195/2002, art.41 alin.2 Cod penal.

Aşadar, procurorul a apreciat că acest act de introducere în ţară a cantităţii de 3 gr rezină de cannabis, pentru consum propriu, din cursul lunii octombrie 2008, conferă inculpatului calitatea de al infracţiunii continuate prev.de art. 3 alin.1 din Legea nr.143/2000, art.41 alin.2 Cod penal, faptă care include şi cele două acte de complicitate din cursul lunii decembrie 2008.

Această opinie susţinută prin actul de acuzare nu va fi însuşită de instanţă întrucât în Codul nostru penal, actele de complicitate nu constituie infracţiuni autonome, ci ele sunt indisolubil legate de cele de autorat, cărora le sunt subordonate şi cu care formează un întreg. Actele de complicitate nu pot fi sustrase legăturii care le uneşte cu actele de executare, întrucât prin natura şi caracterul ei, complicitatea este condiţionată şi strâns legată de actele de autorat corespunzătoare.

În raport de cele relevate este de observat că în cauza dedusă judecăţii, prin activitatea infracţională desfăşurată de inculpaţii U.B.A. şi B.Z.M. şi numitul M.” din Spania, aceştia au reuşit introducerea în ţară, în două rânduri, în cursul lunii decembrie 2008, a drogului de risc rezină de cannabis, prin intermediul martorului M. F., şofer pe un autocar al Societăţii de transport S.C.”K.T.” S.R.L. Bistriţa, persoană faţă de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale privitor la infracţiunea prev.de art. 31 alin.2 Cod penal rap.la art. 3 alin.1 din Legea nr.143/2000, întrucât a comis fapta fără vinovăţie. Cu privire la aceste două acte materiale comise de inculpaţii B.Z.M. şi U.B.A., instanţa reţine că au fost săvârşite în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, întrucât se raportează la acelaşi autor, au fost săvârşite prin metode şi mijloace similare, inculpaţii având încă de la început reprezentarea activităţii infracţionale, pe care au înţeles să o comită repetat, cu ajutorul aşa-numitului M.”.

În ce priveşte introducerea în ţară, în cursul lunii octombrie 2008, de către inculpatul B.Z.M. a celor 3 grame de cannabis pentru consum propriu, instanţa apreciază că aceasta constituie o faptă cu totul distinctă de cele comise ulterior, în luna decembrie 2008 şi fără nicio legătură cu acestea. Această cantitate mică de cannabis, de doar 3 grame, despre care organele de urmărire penală au aflat din relatările inculpatului, nu putea fi destinată decât consumului propriu. Practic nu există nicio probă din care să se poată concluziona că inculpatul a introdus în ţară acea cantitate mică de cannabis în alt scop decât pentru consumul său propriu. Împrejurarea că după un timp a oferit spre consum şi altor 2 persoane, nu schimbă retroactiv natura rezoluţiei infracţionale cu care inculpatul a introdus drogul în ţară, rezoluţie specifică dispoziţiilor art. 4 alin.1 din Legea nr.143/2000.

Aşadar, este evident că această acţiune distinctă a inculpatului, de a-şi aduce în ţară,pentru consum propriu, o cantitate mică de cannabis nu poate fi înglobată ca act material al infracţiunii continuate de introducere în ţară de droguri de risc şi nici nu îi poate conferi calitatea de autor al infracţiunii prev.de art.3 alin.1 din Legea nr.143/2000.

De altfel, soluţiile adoptate în practica judiciară în speţe similare sunt în sensul că atunci când drogul tranzitat peste graniţă este destinat consumului propriu, nu ne aflăm în prezenţa infracţiunii de introducere în ţară de droguri, ci în prezenţa infracţiunii prev.de art.4 din Legea nr.143/2000.

Pentru motivele expuse instanţa apreciază că încadrarea juridică stabilită de procuror în cazul inculpatului B.Z.M., pentru infracţiunea de introducere în ţară de droguri de risc, nu este corectă, întrucât nu ţine seama de cerinţele cumulative de existenţă ale infracţiunii continuate, astfel cum sunt prevăzute de art.41 alin.2 Cod penal, considerent pentru care în temeiul art. 334 Cod procedură penală se va dispune schimbarea încadrării juridice a acestei fapte, din infracţiunea prev.de art.3 alin.1 din Legea nr.143/2000 cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal, art.16 din Legea nr.143/2000, în infracţiunea de complicitate la introducerea în ţară de droguri de risc, prev.de art. 26 Cod penal rap. la art. 3 alin.1 din Legea nr.143/2000, art.41 alin.2 Cod penal (2 acte materiale, comise în luna decembrie 2008), art.16 din Legea nr.143/2000 şi infracţiunea de deţinere pentru consum propriu de droguri de risc, prev.de art.4 alin.1 din Legea nr.143/2000, art.16 din Legea nr.143/2000, această din urmă faptă, comisă în luna octombrie 2008 (vizând introducerea în ţară pentru consum a celor 3 gr cannabis) urmând a fi inclusă ca act material al infracţiunii continuate prev.de art.4 alin.1 din legea nr.143/2000, art.41 alin.2 Cod penal, art.16 din legea nr.143/2000, pentru care inculpatul a fost trimis în judecată în prezentul dosar.

Referitor la apărările formulate în cauză de inculpatul U.B.A., instanţa menţionează următoarele:

Cererea inculpatului U.B.A. formulată prin apărătorul său ales, ca faptele comise de inculpatul B.Z.M. în cursul lunii decembrie 2008 să fie considerate instigare la introducerea în ţară de droguri de risc, încadrate în disp.art. 25 Cod penal rap.la art. 3 alin.1 din Legea nr.143/2000, art.41 alin.2 Cod penal, art.16 din Legea nr.143/2000 şi nu complicitate la această infracţiune, nu este însuşită de instanţă întrucât întreaga activitate infracţională a fost desfăşurată de inculpaţi în mod repetat şi în baza unei înţelegeri prealabile. În cauza dedusă judecăţii nu s-a demonstrat că inculpatul B.Z.M. ar fi recurs la o activitate concretă de determinare şi convingere a numitului Macarena” pentru expedierea de droguri în ţară. Dimpotrivă, probatoriul relevă că, inculpaţii B.Z.M. şi U.B.A. împreună cu numitul M.” au cooperat la săvârşirea infracţiunii de introducere în ţară de droguri de risc şi că între aceştia a existat o înţelegere prealabilă în sensul ca drogurile expediate din Spania să fie vândute în România. Sub acest aspect este relevant că numitul M.” a condiţionat expedierea celui de-al doilea colet (cu cele aproximativ 80 bile haşiş) de primirea unei sume de bani, împrejurare în care inculpatul B.Z.M. i-a trimis o parte din suma primită de la inculpatul U.B.A. (aprox.750 Euro). Aşadar, s-a dovedit fără echivoc, că în baza unei rezoluţii infracţionale unice, inculpaţii au comis acte materiale concrete, care au avut ca finalitate introducerea în ţară a drogurilor, comercializarea lor şi împărţirea banilor astfel obţinuţi, activitatea infracţională fiind întreruptă prin intervenţia organelor de poliţie.

Susţinerea inculpatului U.B.A. că nu se face vinovat de comiterea infracţiunii prev.de art.26 Cod penal rap.la art. 3 alin.1 din legea nr.143/2000, art.41 alin.2 Cod penal, cu motivarea că infracţiunea de introducere în ţară a drogurilor de risc s-a consumat în momentul trecerii frontierei şi nu la momentul ridicării coletului (în Bistriţa) de la societatea de transport, va fi de asemenea înlăturată. În sistemul Codului penal, complicitatea nu poate exista autonom, ca atare, independent de executarea faptei prevăzute de legea penală, ci condiţionată şi strâns legată de ea. Apărarea inculpatului nu va fi însuşită întrucât faptele deduse judecăţii s-au comis în baza unei înţelegeri prealabile, prin activităţi concordante între participanţii la săvârşirea infracţiunii de introducere în ţară a drogurilor, ceea ce s-a şi realizat prin intermediul martorului M. F. (şoferul autocarului) care a acţionat fără vinovăţie.

Privitor la inculpatul U.B.A. este relevant sub aspect subiectiv, că prin activitatea sa a urmărit introducerea în ţară a drogurilor, a ajutat şi a contribuit ulterior la vânzarea lor. Contribuţia inculpatului U.B.A. s-a înscris în raportul de cauzalitate al infracţiunii executate efectiv de o altă persoană, astfel că nu se poate aprecia că activitatea sa ar fi fost ulterioară consumării infracţiunii prev.de art.3 alin.1 din Legea nr.143/2000.

Cererea formulată de inculpatul U.B.A. prin apărătorul său ales, de a se înlătura dispoziţiile art.16 din legea nr.143/2000, reţinute inculpatului Ţ.V.C. este nejustificată, având în vedere că înainte de finalizarea urmăririi penale (de întocmire a rechizitoriului), prin declaraţia dată, a contribuit la tragerea la răspundere penală a persoanelor cercetate în cauză.

Sub acest aspect instanţa va avea în vedere şi poziţia procurorului exprimată în instanţă, în sensul că prin declaraţia dată în cursul urmăririi penale, inculpatul T. Z. M. a contribuit la probarea mai riguroasă a activităţii infracţionale şi tragerea la răspundere penală a persoanelor implicate, îndeosebi a inculpatului S. A. A.

Întrucât inculpatul B.Z.M., prin declaraţiile date în cursul urmăririi penale a denunţat şi facilitat identificarea şi tragerea la răspundere penală şi a altor persoane care au săvârşit infracţiuni legate de droguri (învinuiţii B.C.E., H.A.R. şi inc. U.B.A.) se vor reţine în favoarea sa dispoziţiile art.16 din Legea nr. 143/2000 şi referitor la infracţiunea prev.de art. 4 alin.1 din Legea nr.143/2000, art.41 alin.2 Cod penal (deţinere de droguri de risc pentru consum propriu).

Procedând la individualizarea pedepselor ce urmează a fi aplicate inculpaţilor instanţa va avea în vedere criteriile prevăzute de art.72 Cod penal cu referire la limitele speciale de pedeapsă, pericolul social concret al faptelor comise, urmările produse şi persoana inculpaţilor.

Din perspectiva criteriilor de individualizare a pedepselor, la care s-a făcut referire mai sus, este relevant că activitatea infracţională care face obiectul cauzei deduse judecăţii nu a fost una elaborată, aspect care rezultă din modul în care inculpaţii au săvârşit faptele. De asemenea, datele care caracterizează persoana inculpaţilor evidenţiază că aceştia nu au tendinţe infracţionale.

În fine, la dozarea pedepselor ce urmează a fi aplicate inculpaţilor, instanţa va avea în vedere că faptele săvârşite, deşi grave (aspect reflectat în limitele legale ale pedepselor), în realitate nu au produs urmări de aceeaşi natură, întrucât întreaga cantitate de droguri a fost recuperată de investigatorul sub acoperire. De altfel, este de observat că practic nici nu a existat riscul ca drogurile să fie distribuite altor persoane, având în vedere că întreaga activitate infracţională a fost supravegheată de DIICOT.

Nu în ultimul rând, pedepsele care vor fi aplicate, vor reflecta conduita corespunzătoare adoptată de inculpaţi, pe durata derulării procesului penal, atât în faza de urmărire penală cât şi în cea de cercetare judecătorească, ceea ce a dus la soluţionarea cu celeritate a cauzei.

Întrucât inculpaţii B.Z.M., Ţ.V.C., S.A.A., nu au antecedente penale, au recunoscut faptele săvârşite, au colaborat cu organele de urmărire penală şi au avut o atitudine sinceră şi în faţa instanţei, în favoarea acestora se vor reţine circumstanţe atenuante conform art.74 lit.”a,c” Cod penal, cu consecinţa aplicării unor pedepse sub minimul special prevăzut de lege. Aceleaşi circumstanţe atenuante vor fi reţinute şi în favoarea inculpatului U.B.A., care de asemenea nu are antecedente penale şi care în final a recunoscut în parte săvârşirea faptelor pentru care a fost trimis în judecată.

În raport de cerinţele art. 52 Cod penal, referitoare la finalitatea educativă şi preventivă a pedepselor, ţinând seama şi de jurisprudenţa în materie, instanţa nu va însuşi cererea inculpaţilor de a li se aplica pedepse neprivative de libertate. Însă, la dozarea pedepselor, instanţa va da o mai mare eficienţă circumstanţelor atenuante reţinute având în vedere îndeosebi conduita corespunzătoare adoptată de inculpaţi pe parcursul procesului penal, faptul că nu au mai fost implicaţi în săvârşirea de fapte penale precum şi datele furnizate de serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud.

Astfel, potrivit referatului de evaluare, inculpatul U.B.A. este bine integrat în societate, are loc de muncă, beneficiază de stabilitate locativă, materială şi financiară, este student şi beneficiază de suport afectiv şi material din partea familiei. Inculpatul S.A.A., potrivit referatului de evaluare este un tânăr cu conduită generală dezirabilă în familie şi comunitate, realizează venituri stabile din prestarea unor munci în domeniul construcţiilor, beneficiază de suport moral şi afectiv în cadrul familiei, dispune de stabilitate locativă şi materială, iar pe perioada detenţiei(potrivit datelor comunicate de cadrele locului de deţinere) a dat dovadă de respect şi conformare la regulamentul de ordine interioară. Date similare se desprind şi din referatul de evaluare întocmit privitor la inculpatul B.Z.M., în cuprinsul căruia se evidenţiază că acesta are o conduită dezirabilă în familie şi în comunitate, dispune de stabilitate locativă şi materială, beneficiază de suport material şi afectiv în cadrul familiei, iar anterior arestării a realizat venituri prin muncă.

Referitor la inculpatul Ţ.V.C., datele existente la dosar şi referatul de evaluare (f.292-295) relevă că este un tânăr cu o conduită generală dezirabilă în familie şi în comunitate, beneficiază de suport moral şi afectiv în cadrul familiei, dispune de stabilitate locativă şi materială, se află în continuarea studiilor (student) şi îşi asumă responsabilitatea faptelor comise.

Pentru considerentele arătate, instanţa va dispune condamnarea inculpatului B.Z.M. la: pedeapsa de 1 an şi 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc prev.de art. 2 alin.1 din legea nr.143/2000, art.41 alin.2 Cod penal, art.16 din Legea nr. 143/2000, art. 74 lit.”a,c”, 76 lit.”d” Cod penal; 1 an închisoare pentru comiterea infracţiunii de complicitate la introducere în ţară de droguri de risc, prev.de art.26 Cod penal rap.la art. 3 alin.1 din Legea nr.143/2000, art. 41 alin.2 Cod penal, art.16 din Legea nr.143/2000, art.74 lit.”a,c”, art.76 lit.”b” Cod penal; 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de droguri de risc pentru consum propriu, prev.de art. 4 alin.1 din Legea nr.143/2000, art.41 alin.2 Cod penal, art.16 din legea nr.143/2000, art.74 lit.”a,c”, 76 lit.”e” Cod penal şi 10 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii prev.de art. 86 alin.1 din OUG nr.195/2002, republicată, art.41 alin.2 Cod penal, art.74 lit.”a,c”, 76 lit.”d” Cod penal.

Reţinând că infracţiunile au fost comise în concurs real prev.de art.33 lit.”a” Cod penal, instanţa va contopi pedepsele aplicate conform art.34 lit.”b” Cod penal şi va dispune ca inculpatul B.Z.M. să execute pedeapsa cea mai grea, de 1 an şi 2 luni închisoare, cu în regim de detenţie, făcând aplic.art. 71 rap.la art.64 lit.”a” teza a II-a, lit.”b” Cod penal.

Conform art.88 Cod penal se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului reţinerea şi arestul preventiv începând cu data de 13.01.2009, la zi, iar potrivit art.350 alin.1 Cod penal se va menţine starea de arest.

În baza criteriilor de individualizare a pedepselor la care s-a făcut referire mai sus, se va dispune condamnarea inculpatului U.B.A. la pedeapsa de 2 ani închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a -II- a, lit. b Cod penal, pentru comiterea infracţiunii de trafic de droguri de risc prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr.143/2000,art.41 alin. 2 Cod penal, art. 74 lit. a şi c, art. 76 lit. c Cod penal şi la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a -II- a, lit. b Cod penal, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la introducere în ţară de droguri de risc, prev. de art. 26 Cod penal rap. la art. 3 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, art. 41 al. 2 Cod penal, art. 74 lit. a şi c, art. 76 lit. a Cod penal.

Constatând concursul real de infracţiuni prevăzut de art. 33 lit. a” Cod penal, în temeiul art.34 lit.”b”, art. 35 alin. 3 Cod penal, instanţa va contopi pedepsele aplicate şi va dispune ca inculpatul U.B.A. să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a” teza a -II- a, lit. b” Cod penal, cu executare în regim de detenţie. Se vor aplica inculpatului pedepsele accesorii în conţinutul prevăzut de art. 71 rap.la art.64 lit.”a” teza a -II- a, lit. b” Cod penal.

Conform art. 88 Cod penal se va deduce din pedeapsa aplicată reţinerea şi arestul preventiv începând cu data de 13.01.2009 la zi, iar în temeiul art. 350 alin. 1 Cod procedură penală se va menţine starea de arest.

Având în vedere criteriile de individualizare a pedepselor anterior menţionate, instanţa va dispune condamnarea inculpatului S.A.A., la pedeapsa de 1 an închisoare pentru comiterea infracţiunii de trafic de droguri de risc,prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 41 al. 2 Cod penal, art. 74 lit.a şi c, art.76 lit. c Cod penal şi la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de deţinere de droguri pentru consum propriu, prev. de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, art. 74 lit.a şi c, art.76 lit. e Cod penal.

Pedepsele aplicate fiind dispuse pentru infracţiuni concurente, se vor contopi conform art.34 lit.”b” Cod penal, urmând ca inculpatul S.A.A. să execute pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare, în regim de detenţie, cu aplic.art.71 rap.la art.64 lit. a, teza a -II- a, lit. b Cod penal.

Conform art. 88 Cod penal se va deduce din pedeapsa aplicată reţinerea şi arestul preventiv începând cu data de 30.12.2008 la zi, iar în temeiul art.350 alin. 1 Cod procedură penală se va menţine starea de arest a inculpatului.

În fine, având în vedere criteriile prevăzute de art.72 Cod penal şi circumstanţele reţinute mai sus, inculpatul Ţ.V.C. va fi condamnat la pedeapsa de 10 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de trafic de droguri de risc prev.de art. 2 alin.1 din legea nr.143/2000, art.41 alin.2 Cod penal, art.16 din Legea nr. 143/2000, art.74 lit.”a,c” 76 lit.”d” Cod penal, cu executare în regim de detenţie, făcându-se aplicarea pedepselor accesorii în conţinutul prevăzut de art.71 rap.la art.64 lit.”a” teza a II-a, lit.”b” Cod penal.

Din pedeapsa aplicată acestui din urmă inculpat se va deduce reţinerea şi arestul preventiv din perioada 30.12.2008-30.06.2009.

Deşi, în fapt, inculpaţii S.A.A. şi Ţ.V.C. au desfăşurat aceleaşi activităţi infracţionale, instanţa apreciază că se impune o dozare diferenţiată a pedepselor aplicate celor doi inculpaţi.

Sub acest aspect de reţine că inculpatul Ţ.V.C. beneficiază de dispoziţiile art. 16 din Legea nr.143/2000 (care atrag reducerea la jumătate a limitelor de pedeapsă), iar inculpatul S.A.A. a comis un concurs de infracţiuni. Dacă din acest punct de vedere se justifică aplicarea unor pedepse diferenţiate, instanţa apreciază că aplicarea unei pedepse sub 10 luni închisoare (respectiv egală cu durata arestării preventive) nu este corectă în raport cu sancţiunile aplicate celorlalţi coinculpaţi şi îndeosebi prin comparaţie cu inculpatul S.A.A., împreună cu care a tranzacţionat efectiv cu investigatorul sub acoperire. Pe de altă parte, faptul că a fost singurul inculpat pus în libertate pe durata cercetării judecătoreşti, nu poate constitui un temei pentru aplicarea unei pedepse mai mici şi disproporţionate, în raport de cerinţele art.52 Cod penal.

În temeiul art.17 alin.1 din legea nr.143/2000 se va dispune confiscarea drogurilor care au făcut obiectul infracţiunilor deduse judecăţii, respectiv cantitatea totală de 696 grame rezină de cannabis (aflată în deţinere la IPJ Bistriţa-Năsăud) şi distrugerea lor, conform dispoziţiilor art.18 din aceeaşi lege. Cantitatea de droguri confiscată rezultă din însumarea cantităţilor de droguri rămase în urma analizelor de laborator, conform dovezilor existente în dosarul de urmărire penală.

În temeiul art.17 alin.2 din legea nr.143/2000 se va dispune confiscarea de la inculpaţi a sumei totale de 5.300 lei după cum urmează: 275 lei de la inculpatul S.A.A., 525 lei de la inculpatul Ţ.V.C., 800 lei de la inculpatul B.Z.M. şi 3.700 lei de la inculpatul U.B.A..

Suma totală de 5.300 lei reprezintă suma cu care investigatorul sub acoperire a achiziţionat drogurile oferite spre vânzare de inculpaţii Ţ.V.C. şi S.A.A. la data de 9 decembrie 2008 (300 lei) şi la data de 12 decembrie 2008 (5.000 lei), având în vedere că în cazul tranzacţiei din data de 29.12.2008, fiind organizat un flagrant, au fost recuperate cu acea ocazie atât drogurile cât şi suma oferită de investigator. Referitor la confiscarea sumei totale de 5.300 lei, în modalitatea arătată, instanţa a avut în vedere declaraţiile date de inculpaţi în măsura în care s-a reuşit coroborarea lor, dat fiind că sub acest aspect (al împărţirii banilor proveniţi din vânzarea drogurilor) au existat neconcordanţe între relatările de la urmărirea penală şi declaraţiile din faţa instanţei. Ca urmare, în ce priveşte suma de 275 lei confiscată de la inculpatul S.A.A. s-a avut în vedere că din cei 300 lei primiţi de la investigator în data de 9 decembrie 2008 (cu ocazia vânzării celor 5,1 grame rezină de cannabis) acesta şi-a reţinut aproximativ 25 lei, iar restul i-a remis inculpatului Ţ.V.C.

De asemenea, potrivit declaraţiilor date în instanţă de către inculpaţii Ţ.V.C. şi S.A.A., din cei 5.000 lei primiţi de la investigator în urma tranzacţiei din 12 decembrie 2008, şi-au reţinut 500 lei, sumă pe care cei doi inculpaţi şi-au împărţit-o aproximativ egal. În acest fel s-a apreciat că se impune confiscarea de la inculpatul S.A.A. a sumei de 275 lei (25 lei + 250 lei), iar de la inculpatul Ţ.V.C. a sumei de 525 lei ( 275 lei + 250 lei).

Din suma de 4.500 lei dată de inculpatul Ţ.V.C. inculpatului U.B.A. (provenită în urma tranzacţiei din 12 decembrie 2008), acesta din urmă a remis inculpatului B.Z.M. circa 4.300.000 lei vechi, echivalentul la data respectivă a 1.000-1.100 Euro. Faptul că inculpatul U.B.A. a primit această sumă de la inculpatul T. rezultă cu certitudine din declaraţiile date de aceştia în instanţă (f.121- inc.U.B.A. şi f. 118 inc.Ţ.V.C.).

Deşi inculpatul U.B.A. recunoaşte remiterea sumei de bani primite de la Ţ.V.C. către inculpatul B.Z.M. prin coroborarea probelor existente în dosar, instanţa apreciază că în fapt, acesta din urmă a primit doar circa 43.000.000 lei vechi. Sub acest aspect, instanţa va reţine declaraţia inculpatului B.Z.M..

Suma primită de la inculpatul U.B.A. a fost transformată în Euro de către inculpatul B.Z.M. în vederea expedierii ei în străinătate (Spania). Ulterior însă, inculpatul B.Z.M. şi-a reţinut pentru sine aproximativ 200 Euro, declarând expres în faţa instanţei (f.115) că a avut un profit de circa 200 Euro din cei aproximativ 43 milioane lei vechi primiţi de la inculpatul U.B.A. Din aceste considerente instanţa a dispus confiscarea de la acest inculpat a sumei de 800 lei (echivalentul celor aprox.200 Euro), cu menţiunea că la stabilirea sumei supuse confiscării s-a avut în vedere că în acest scop, cu ocazia percheziţiei domiciliare din 13.01.2009 efectuată la locuinţa inculpatului B.Z.M., a fost ridicată suma de 800 lei.

În consecinţă, s-a apreciat că de diferenţa de 3.700 lei obţinută de inculpaţi în urma tranzacţiei din 12 decembrie 2008 a beneficiat inculpatul U.B.A. care, aşa cum rezultă din probele dosarului, o parte a înţeles să o reinvestească” în procurarea de droguri.

Se va constata însă, că din această sumă de 3.700 lei ce urmează a fi confiscată de la inculpatul U.B.A., cu ocazia percheziţiei corporale din 30.12.2008 a fost ridicată în vederea confiscării suma de 1.195 lei.Ca urmare, în executarea dispoziţiilor art.17 alin.2 din Legea nr.143/2000, de la acest inculpat rămâne de confiscat doar diferenţa de 2.505 lei, până la concurenţa sumei de 3.700 lei.

De asemenea, se va constata că suma de 800 lei (în privinţa cărei s-a dispus confiscarea de la inculpatul B.Z.M.) a fost ridicată de la acesta, în vederea confiscării, cu ocazia percheziţiei domiciliare din data de 13.01.2008 efectuată în cursul urmăririi penale şi aceasta reprezintă echivalentul în lei al sumei de circa 200 Euro de care acesta a beneficiat în urma comiterii infracţiunilor deduse judecăţii.

Instanţa va dispune restituirea către numita T. R. a sumei de 3.400 lei ridicată de la aceasta în cursul urmăririi penale, pe baza înscrisului aflat la dosar. Adoptând această soluţie instanţa a avut în vedere că T. R. nu este cercetată în cauză, iar confiscarea fiind o măsură de siguranţă personală, ridicarea acestei sume nu are nici un temei legal. De altfel este de observat că T. R. nu a fost audiată în cauză, iar din conţinutul înscrisului nu rezultă că banii ridicaţi de la aceasta ar fi aparţinut inculpatului Ţ.V.C. şi că au provenit din tranzacţionarea drogurilor.

În ce priveşte autoturismul aparţinând inculpatului U.B.A. este de observat că acesta a fost restituit încă din faza de urmărire penală. În ce priveşte autoturismul inculpatului Ţ.V.C., organele de urmărire penală ulterior întocmirii procesului-verbal din 20 februarie 2009, nu au mai procedat la reţinerea lui, acesta fiind la data pronunţării hotărârii în posesia inculpatului.

În temeiul art.191 Cod procedură penală, fiecare dintre inculpaţi va fi obligat să plătească statului, cu titlu de cheltuieli judiciare, câte 3.300 lei.