Măsura dispusă prin ordinul contestat reprezintă o modificare unilaterală a contractului individual de muncă în ceea ce priveşte elementele esenţiale ale contractului, respectiv locul şi felul muncii, condiţiile de muncă şi salariul. Cum această modificare a fost dispusă fără acordul salariatului, măsura este vădit nelegală faţă de dispoziţiile imperative ale art.41 Codul muncii.
Astfel cum în mod constant s-a subliniat în practica judiciară, desfiinţarea unui post din structura organizatorică a unei unităţi şi înfiinţarea la scurt timp a unei funcţii, sub altă denumire, însă cu atribuţii similare, nu justifică concedierea salariatului din postul deţinut, nefiind îndeplinită condiţia cauzei reale şi serioase, fiind de fapt o disimulare a motivului real al concedierii, şi cu atât mai puţin modificarea funcţiei reclamantului.
Tribunalul Hunedoara Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale – Sentinţa nr.320LM/22 februarie 2011, rămasă irevocabilă prin respingerea recursului.
Prin cerere, reclamantul a solicitat ca în contradictoriu cu pârâta ANST, să se constate nulitatea Ordinului nr.1694/08.10.2010 cu consecinţa desfiinţării acestuia, să se dispună reintegrarea sa în funcţia de director expert sportiv la SCM Deva, precum şi să fie obligat pârâtul la plata drepturilor salariale aferente funcţiei menţionate începând cu data de 08.10.2010 şi până la reintegrarea efectivă în funcţie, a sumei de 30.000 lei daune morale şi plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat în esenţă că, prin actul atacat s-a dispus în mod unilateral trecerea sa din funcţia de conducere de director al SCM Deva în funcţia de execuţie vacantă de antrenor gradul I, ca urmare a unei restructurări şi că în realitate, aceasta are caracterul unei decizii de concediere în temeiul art.65 din Codul muncii.
Reclamantul a subliniat că Ordinul nr.1694/2010 încalcă dispoziţiile şi sub aspectul respectării dispoziţiilor de fond referitoare la încetarea raporturilor de muncă la iniţiativa angajatorului, deoarece nu cuprinde menţiunile obligatorii prevăzute de art.62 alin.2 Codul muncii privind căile de atac care se pot exercita. S-a susţinut că în realitate funcţia de director – expert sportiv I A nu a fost desfiinţată efectiv, fiind schimbată doar denumirea, acesta regăsindu-se în continuare în organigrama – stat de funcţii al Sport Club Municipal Deva.
Pârâta nu a depus întâmpinare şi nici acte în apărare.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului instanţa reţine următoarele:
Reclamantul a fost încadrat începând cu data de 01.02.2006, pe durată nedeterminată, de către ANS, în funcţia de director (expert sportiv gradul I), pentru asigurarea conducerii SCM Deva. Potrivit fişei postului, în calitate de director, gradul profesional – expert sportiv gradul I A, reclamantul trebuia să îndeplinească integral atribuţiile de conducător al unităţii, în conformitate cu normele şi reglementările specifice.
Prin Ordinul nr.643/24.04.2009, emis de conducerea pârâtului MTS, în temeiul prevăzut de art. III alin.1 din OUG nr.37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice, s-a dispus desfiinţarea funcţiei de conducere de director al SCM Deva. În conformitate cu art.65 alin.1 din Legea nr.53/2003, s-a dispus încetarea contractului de muncă al reclamantului la data de 23.05.2009.
Prin sentinţa civilă nr.525/LM/2010, pronunţată de Tribunalul Hunedoara, devenită irevocabilă prin decizia nr.1178/2010 a Curţii de Apel Alba Iulia, s-a dispus anularea Ordinului MTS nr.643/24.04.2009 şi s-a dispus reintegrarea contestatorului în funcţia de expert sportiv I A, cu plata despăgubirilor echivalente cu diferenţele salariale cuvenite începând cu data de 23.05.2009 şi până la reintegrarea în funcţie. Instanţa a reţinut că postul de director expert nu a fost desfiinţat în realitate, fiind ulterior transformat în post de director coordonator.
Pentru punerea în aplicare a hotărârii judecătoreşti s-a emis Ordinul nr.655/19.07.2010 al ANST.
După aproximativ 2 săptămâni, pârâta emite un nou ordin sub nr.1694/8.10.2010, ce face obiectul dosarului de faţă, dispunând din nou trecerea reclamantului din funcţia de director al clubului, în funcţia de execuţie de antrenor gradul I.
Sub aspect formal, ordinul emis de pârâtă prin care se dispune modificarea unilaterală a contractului individual de muncă al reclamantului, este nelegal deoarece nu îndeplineşte cerinţele prevăzute de art.62 alin.2 Codul muncii, în sensul că nu cuprinde precizări cu privire la termenul în care poate fi contestat şi nici instanţa judecătorească la care se poate contesta.
In ceea ce priveşte fondul cauzei, se reţine că măsura dispusă prin ordinul contestat reprezintă o modificare unilaterală a contractului individual de muncă în ceea ce priveşte elementele esenţiale ale contractului, respectiv locul şi felul muncii, condiţiile de muncă şi salariul. Cum această modificare a fost dispusă fără acordul salariatului, măsura este vădit nelegală faţă de dispoziţiile imperative ale art.41 Codul muncii.
Temeiul de drept menţionat în ordin, respectiv art.36 – cap. IV din Legea – cadru nr.330/2009 este greşit, acest capitol având în vedere modul de stabilire a salariilor în primul an de aplicare a legii (respectiv de la 1 ianuarie 2010) în situaţia reîncadrării persoanelor care ocupă funcţii de conducere care sunt supuse restructurării. Ori, în speţă nu a fost restructurată de la 1 ianuarie 2010 funcţia deţinută de contestator, fapt ce rezultă indubitabil din Ordinul nr.1696/8.10.2010 prin care a fost numit cu aceeaşi dată în funcţia de director o altă persoană.
Or, simpla modificare a denumirii postului din director în director consilier I nu poate constitui temei legal pentru demiterea reclamantului din funcţia de conducere deţinută şi încadrarea acestuia pe un post inferior.
De altfel, chiar în ipoteza aplicării art.36 alin.1, pârâta avea obligaţia să respecte şi dispoziţiile alineatului 2 al aceluiaşi articol, prin care se arată că în cazul în care postul vacant este inferior postului aferent funcţiei de execuţie a persoanei care a ocupat funcţia de conducere, postul vacant va fi transformat la acel nivel.
Este de subliniat că prin Ordinul de aprobare a Statului de funcţii pentru SCM Deva, este prevăzută ca funcţie de conducere cea de Director – Consilier I. Rezultă în mod clar că, la data modificării raporturilor de muncă ale reclamantului, respectiv 08.10.2010, postul de director – expert sportiv 1A exista, nefiind desfiinţat în realitate (ulterior acest post numindu-se director – consilier I), fiind numită pe post cu aceeaşi dată, o altă persoană .
În fapt, acest post de director – salarizat conform Anexei nr. IV/4 b din OG nr.10/2008, a fost ulterior transformat în director-consilier I, salarizat conform Anexei Ib din OG nr.10/2008 cu un salariu mai mare, însă doar din data de 03.11.2010, deci după 1 lună de la concedierea reclamantului.
Realitatea şi seriozitatea cauzei desfiinţării postului reclamantului nu este confirmată, câtă vreme a fost înfiinţat un post de director consilier, care este salarizat la un nivel mult superior faţă de cel de director deţinut anterior de reclamant, iar atribuţiile celor două posturi coincid, chiar martorul audiat în cauză subliniind faptul că reorganizarea s-a produs doar la minister, nefiind afectate posturile existente în teritoriu.
Astfel, cum în mod constant s-a subliniat în practica judiciară, desfiinţarea unui post din structura organizatorică a unei unităţi şi înfiinţarea la scurt timp a unei funcţii, sub altă denumire, însă cu atribuţii similare, nu justifică concedierea salariatului din postul deţinut, nefiind îndeplinită condiţia cauzei reale şi serioase, fiind de fapt o disimulare a motivului real al concedierii, şi cu atât mai puţin modificarea funcţiei reclamantului. Deşi acest aspect a fost reţinut de instanţe şi prin hotărârea judecătorească menţionată anterior, pârâta, a emis noul ordin, dispunând de fapt aceeaşi măsură, anulată anterior prin hotărâre irevocabilă.
Se mai reţine că prin ordinul atacat, începând cu data de 08.10.2010 reclamantul a fost încadrat pe o funcţie inferioară celei deţinute anterior, respectiv cea de antrenor, cu toate că activitatea anuală a acestuia a fost evaluată cu calificativul foarte bine.
În cauză nu s-au produs de către pârâtă dovezi privind existenta consimţământului reclamantului cu privire la această modificare a felului muncii acestuia şi nu suntem în prezenţa cazurilor speciale prevăzute de art.48 Codul muncii, când angajatorul poate modifica temporar locul şi felul muncii, fără consimţământul salariatului.
Având în vedere cele de mai sus se apreciază că acţiunea reclamantului este fondată în parte, urmând a fi admisă astfel.
Pe cale de consecinţă va dispune anularea Ordinului ANST privind trecerea reclamantului din funcţia de director, în funcţia de antrenor gradul I, iar temeiul art.78 Codul muncii va fi obligat pârâtul să-i plătească reclamantului despăgubiri echivalente cu diferenţele dintre drepturile aferente funcţiei de antrenor I la funcţia de director, începând cu 08.10.2010 şi până la reintegrarea efectivă în funcţie.
Capătul de cerere privind obligarea la plata de daune morale va fi respins ca nefondat, reclamantul nedovedind că a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului, aşa cum prevede art. 269 codul muncii.
