Potrivit art.263 Codul muncii, abaterea disciplinară este o faptă în legătură cu şi care constă într-o acţiune sau inacţiune săvârşită cu vinovăţie de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual sau contractul colectiv aplicabil, ordinele şi dispoziţiile legale ale conducătorilor ierarhici.
Prerogativa disciplinară îi aparţine angajatorului, care are dreptul de a aplica, potrivit legii, sancţiuni disciplinare salariaţilor săi ori de câte ori constată că aceştia au săvârşit o abatere disciplinară.
Prerogativa disciplinară îi aparţine angajatorului, care are dreptul de a aplica, potrivit legii, sancţiuni disciplinare salariaţilor săi ori de câte ori constată că aceştia au săvârşit o abatere disciplinară.
Tribunalul Hunedoara Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale – Sentinţa nr.376/LM/28 februarie 2011, rămasă irevocabilă prin nerecurare.
Prin acţiune, reclamantul a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa în cauză să se dispună anularea deciziei de concediere emisă de intimata, reintegrarea în muncă pe postul de şofer, precum şi obligarea intimatei la plata despăgubirilor băneşti egale cu salariile precum şi a celorlalte drepturi băneşti de care ar fi beneficiat ca salariat începând cu data emiterii deciziei de concediere şi până la reintegrare .
In fapt, acesta a susţinut că în mod greşit a fost considerat complice la sustragerea plăcuţei de înmatriculare aflată pe autocamionul condus de el, deşi prin nota explicativă a arătat modul în care s-au derulat evenimentele şi că a fost în imposibilitatea de a anunţa evenimentul produs. A mai menţionat că în seara în care a dispărut plăcuţa, era parcat cu încă doi colegi în acelaşi loc şi nu avea cum să ştie că cineva va sustrage plăcuţa, iar în ceea ce priveşte anunţarea evenimentului, nu s-a gândit că este ceva grav şi a anunţat pierderea plăcuţei când s-a întors cu maşina din ţară.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat să se dispună respingerea în întregime a acţiunii, arătând în esenţă că la emiterea deciziei contestate au fost respectate dispoziţiile Codului muncii privind procedura legală. Deşi în petitul acţiunii introductive, reclamantul se referă la constatarea nulităţii absolute, motivele invocă totuşi aspecte de netemeinicie. S-a învederat că prin referatul din 26.01.2010 conducerea societăţii a fost sesizată cu privire la împrejurarea că în ianuarie 2010, un terţ colaborator a observat că plăcuţa de înmatriculare aparţinând unei semiremorci aflate în proprietatea unităţii era utilizată în trafic de un alt autovehicul, aparţinând unui transportator străin, care efectua transport de legume – fructe pe ruta Belgia – România. Reclamantul a recunoscut că plăcuţa i-a fost sustrasă în Belgia, în jurul datei de 15.12.2009, însă a sesizat acest fapt superiorului direct circa o lună mai târziu.
Comisia de disciplină a constatat că reclamantul şi-a încălcat obligaţia de serviciu şi a apreciat că salariatul trebuia să prevadă consecinţele inacţiunii sale, respectiv ale omisiunii de a-şi anunţa imediat şeful direct şi dacă se impunea, chiar organele de poliţie de la locul faptei, apreciind consecinţele abaterii disciplinare cu grad înalt de gravitate.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, precum şi a probelor administrate în cauză, instanţa reţine următoarele :
Prin decizia de concediere nr.52/10.02.2010 emisă de conducerea intimatei s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al salariatului încadrat ca şofer, maşină de mare tonaj, în baza prevederilor art.61 lit. a din Legea nr.53/2003, începând cu data de 10.02.2010.
In urma anchetei disciplinare efectuate, s-a reţinut în sarcina salariatului încălcarea cu vinovăţie a obligaţiilor stipulate în Regulamentul intern şi fişa postului, prin faptul că a anunţat doar după o lună dispariţia plăcuţelor de înmatriculare, deşi avea cunoştinţă despre acest fapt, iar societatea a fost informată că plăcuţele de înmatriculare au fost montate pe un alt autocamion aparţinând unei companii de transport neidentificate, ce efectua transport ilegal de marfă .
Pentru cercetarea disciplinară prealabilă, salariatul a fost convocat conform dispoziţiilor art.267 alin.2 din Legea nr.53/2003, prin decizia nr.1965/T/26.01.2010, fiind constituită comisie de cercetare disciplinară. Prin declaraţia dată, contestatorul a arătat că în Belgia, în data de 15.12.2009 a făcut pauză de 9 ore, constatând că lipseşte numărul de înmatriculare de pe semiremorcă în dimineaţa următoare, însă a continuat cursa şi a anunţat acest fapt doar în data de 15.01.2010, în momentul când a intrat în ţară.
Comisia de disciplină reţinând gravitatea faptei prin nerespectarea Regulamentului intern şi a fişei postului cu consecinţa afectării imaginii companiei pe piaţa internaţională a transporturilor, a propus desfacerea disciplinară a contractului de muncă al salariatului .
Potrivit art.263 Codul muncii abaterea disciplinară este o faptă în legătură cu munca şi care constă într-o acţiune sau inacţiune săvârşită cu vinovăţie de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual sau contractul colectiv aplicabil, ordinele şi dispoziţiile legale ale conducătorilor ierarhici.
In speţă, reclamantul, prin omisiunea de a informa angajatorul despre sustragerea plăcuţei de înmatriculare, pe parcursul unei luni (15.12.2009 – 15.01.2010), şi-a încălcat cu vinovăţie obligaţiile de serviciu prevăzute în Regulamentul intern şi fişa postului, în conformitate cu care, avea datoria de a anunţa şeful direct de producerea oricărui eveniment sesizat sau în care a fost implicat. Acesta cu atât mai mult în cazul sustragerii unor plăcuţe de înmatriculare de pe autovehiculul cu care circula în străinătate. Plăcuţa de înmatriculare sustrasă de pe semiremorcă a fost identificată pe un autovehicul străin, folosit la efectuarea unor transporturi ilegale de marfă, ceea ce putea avea consecinţe deosebit de grave pentru angajator şi putea afecta imaginea societăţii. Or, prin omisiunea petentului de a informa şefii ierarhici despre evenimentul respectiv, conducerea a fost pusă în imposibilitatea de a lua măsurile necesare pentru a evita aceste consecinţe şi a intra în legalitate.
De altfel, din probele administrate şi chiar din cuprinsul acţiunii, rezultă că reclamantul a comunicat pierderea (sustragerea) plăcuţei în jurul datei de 15 ianuarie 2010, deci după ce conducerea a aflat de la o terţă persoană despre utilizarea ilegală a plăcuţei de înmatriculare sustrase, dând dovadă de o crasă neglijenţă. Aceasta cu atât mai mult cu cât, din data 22 decembrie 2009 reclamantul s-a aflat în ţară până în data de 4 ianuarie 2010, situaţie în care nu are nici o justificare, de a nu lua legătura cu dispecerul unităţii.
Ca urmare, abaterea disciplinară reţinută în sarcina contestatorului în mod corect a fost considerată având o gravitate deosebită, ce justifică desfacerea disciplinară a contractului de muncă. Drept consecinţă, contestaţia de faţă a fost respinsă ca nefondată.
