În conformitate cu dispoziţiile art. 274 C.proc.civ., „partea care cade în pretenţiuni va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.”
În conformitate cu dispoziţiile art. 109 C.proc.civ.: „Oricine pretinde un drept împotriva unei alte persoane trebuie să facă o cerere înaintea instanţei competente. Sesizarea instanţei se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, dacă legea prevede în mod expres aceasta. Dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată. Neîndeplinirea procedurii prealabile nu poate fi invocată decât de către pârât prin întâmpinare, sub sancţiunea decăderii.”
În conformitate cu dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „Înainte de a se adresa instanţei de administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.”
Procedura prevăzută de legiuitor trebuie să fie prealabilă cererii de chemare în judecată, constituind un fine de neprimire lipsa acesteia, îndeplinirea în cursul procesului neechivalând cu respectarea normelor legale.
În considerarea dispoziţiilor art. 109 alin. (3) C.proc.civ. o astfel de excepţie însă nu poate fi pusă în discuţie din oficiu de instanţa de recurs, nefiind de ordine publică, deşi a fost invocată prin întâmpinare de către pârât nu constituie motiv de recurs pentru a fi examinată.
Examinând critica formulată prin cererea de recurs Curtea constată că pârâtul nu a fost pus în întârziere înainte de chemarea în judecată astfel că nu poate fi obligat la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamant cu ocazia prezentului proces.
Secţia comercială, maritimă şi fluvială şi pentru cauze de contencios administrativ şi fiscal, Decizia nr. 65 din 26 ianuarie 2011
Prin cererea înregistrată la data de 21.07.2010 pe rolul Tribunalului Tulcea sub nr. 2318/88/2010 reclamantul A.S.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Instituția Prefectului Tulcea – Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor Tulcea, obligarea la înmatricularea autoturismului marca SAAB, an de fabricație 1998, cu număr de identificare YS3DC55D9W2062844, fără plata taxei de poluare pentru autovehicule.
în motivare, reclamantul a arătat că a achiziționat autoturismul mai sus menționat din Italia, că acesta a fost înmatriculat pentru prima dată în această țară în anul 1998, iar pentru a fi înscris pentru prima dată în România este nevoit să plătească taxa de poluare.
A mai susținut reclamantul că ilegalitatea taxei de poluare se concretizează sub dublu aspect: în primul rând prin raportarea art. 148 alin. (2) din Constituția României la art. 90 alin. (1) din Tratatul Comunității Europene; în alt doilea rând nu există nici un act administrativ fiscal prin care această taxă să fie încasată.
A invocat caracterul ilegal al taxei de poluare și concluzionând că stabilirea taxei de poluare încalcă principiile legislației comunitare, prevederile art. 4 lit. a) din O.U.G. nr. 50/2008 fiind contrare Tratatului de Aderare a României la UE.
în drept reclamantul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile Legii nr. 554/2004, Tratatului de Constituire al U.E., pe practica C.J.C.E., art. 21 și 148 din Constituție coroborate cu dispozițiile C.proc.civ.
Pârâta a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii motivată de lipsa procedurii prealabile.
Prin Sentința civilă nr. 2525/15.10.2010 Tribunalul Tulcea a respins ca nefondată excepția inadmisibilității acțiunii, a admis acțiunea formulată de reclamant și a obligat pârâtul Serviciul Public Comunitar – Regim Permise de Conducere și înmatriculare Autovehiculelor din cadrul Instituției Prefectului Jud. Tulcea să înmatriculeze autoturismul marca SAAB, an de fabricație 1998, cu număr de identificare YS3DC55D9W2062844, fără plata taxei de poluare pentru autovehicul, precum și la plata cheltuielilor de judecată către reclamant.
Asupra excepției inadmisibilității formulării acțiunii, tribunalul a apreciat că este neîntemeiată în raport de faptul că reclamantul a făcut dovada efectuării procedurii prealabile în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 554/2004, prin cererea din 20.08.2010 adresată Prefectului Jud. Tulcea.
în ceea ce privește fondul litigiului tribunalul a reținut că reclamantul a achiziționat un autoturism marca Saab din Italia, fiind obligat ca pentru înmatricularea acestuia în țară să achite taxa de poluare pentru autovehicule în conformitate cu art.4 din O.U.G. nr. 50/2008 prin care s-a prevăzut că obligația de plată a taxei de poluare intervine cu ocazia primei înmatriculări a autovehiculului în România sau la repunerea în circulație a unui autovehicul, după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele reglementate de art. 3 și 9 din ordonanță.
Prin urmare, taxa de poluare se datorează atât pentru autoturismele noi cât și cele pentru cele înmatriculate anterior în celelalte state comunitare, și reînmatriculate în România, după aducerea lor în țară, începând cu data de 1 iulie 2008 aceeași taxă fiind percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România.
Potrivit art. 90 parag. 1 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, nici un stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor similare.
Tribunalul a reținut că dispozițiile art. 4 lit. a) din O.U.G. nr. 50/2008 creează o fiscală și un regim diferit între produsele importate și cele similare autohtone care este în contradicție și cu jurisprudența Curții Europene de Justiție care a decis în cauze similare că o taxă de înmatriculare este interzisă dacă este percepută asupra autovehiculelor second hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și ca valoarea taxei, determinată în funcție de caracteristicile tehnice ale autovehiculului, nu ține cont de gradul de depreciere al autoturismului, astfel încât această valoare excede valorii reziduale a unor autoturisme second-hand similare care sunt deja înmatriculate în statul membru, în care au fost importate.
în consecință, dispozițiile interne care stabilesc obligația de plată a taxei de poluare la înmatricularea second-hand încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor, art. 90 parag. 1 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, precum și dispozițiile art. 148 alin. (2) din Constituția României, conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu are caracter prioritar și prevalează legii interne.
împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs pârâtul Serviciul Public Comunitar – Regim Permise de Conducere și înmatriculare Autovehiculelor din cadrul Instituției Prefectului Județului Tulcea, în temeiul art. 304 pct. 9 și 3041 C.proc.civ., criticând-o pentru nelegalitate sub aspectul obligării pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, motivat de faptul că:
Astfel, arată că în cauză culpa nu poate fi reținută în sarcina Serviciului Public Comunitar, Direcția Regim Permise de Conducere și înmatricularea Vehiculelor Tulcea, entitate care nu face altceva decât să respecte prevederile legale în vigoare, nu efectuează operațiunea de înmatriculare decât și sub condiția impusă de legea fiscală aceea de a se face dovada plății taxei speciale.
Plata acestei taxe de poluare este o operațiune obligatorie și prealabilă înmatriculării stabilită în mod operativ prin O.U.G. nr. 50/2008.
Serviciul Public Comunitar, Direcția Regim Permise de Conducere și înmatricularea Vehiculelor Tulcea, nu poate, contrar prevederilor legale în vigoare, să procedeze la înmatricularea în circulație și eliberarea certificatului de înmatriculare, fără plata taxei de poluare, întrucât plata acestei taxe este o operațiune obligatorie și prealabilă înmatriculării și care ține de aspectul fiscal – DGFP – AFP Tulcea fiind emitentul deciziei de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule, taxă rezultată din aplicarea elementelor de clacul prevăzute pentru instituirea taxei de poluare.
Arată recurentul că se poate proceda la înmatricularea autoturismelor cu scutire de la plata taxei de poluare doar în situațiile expres prevăzute de legislația în vigoare.
în continuare se mai arată că nu recurentul impune achitarea taxei de poluare și nici nu este în final beneficiarul plății acestei taxe, beneficiar fiind DGFP – AFP Tulcea și respectiv Administrația Fondului pentru Mediu București, motiv pentru care nu poate fi obligat la plata cheltuielilor de judecată.
Serviciul de specialitate din cadrul Prefecturii, pe lângă taxa de poluare mai are de verificat și alte condiții de natură juridică sau tehnică privitoare la autoturismul a cărui înmatriculare se solicită.
Examinând recursul prin prisma criticilor aduse hotărârii și care au fost încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 9 dar și potrivit art. 3041 C.proc.civ., Curtea constată că este fondat, pentru următoarele considerente:
în conformitate cu dispozițiile art. 274 C.proc.civ.^#„partea care cade în pretențiuni va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.”
în conformitate cu dispozițiile art. 109 C.proc.civ.^#:
„Oricine pretinde un drept împotriva unei alte persoane trebuie să facă o cerere înaintea instanței competente.
Sesizarea instanței se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, dacă legea prevede în mod expres aceasta. Dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată.
Neîndeplinirea procedurii prealabile nu poate fi invocată decât de către pârât prin întâmpinare, sub sancțiunea decăderii.”
în conformitate cu dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.”
în speță, Curtea constată că până la data de 21.07.2010, când reclamantul a introdus la tribunal cererea de chemare în judecată a pârâtului, acesta nu adresase nici o cerere de înmatriculare a autoturismului fără plata taxei de poluare. Abia la data de 20.08.2010, după promovarea acțiunii la tribunal, când instanța i-a pus în vedere să facă dovada îndeplinirii procedurii prealabile, reclamantul s-a adresat pârâtului cu o astfel de cerere, considerând că a îndeplinit cerințele din art. 109 C.proc.civ.
Ori, procedura prevăzută de legiuitor trebuie să fie prealabilă cererii de chemare în judecată, constituind un fine de neprimire lipsa acesteia, îndeplinirea în cursul procesului neechivalând cu respectarea normelor legale.
în considerarea dispozițiilor art. 109 alin. (3) C.proc.civ. o astfel de excepție însă nu poate fi pusă în discuție din oficiu de instanța de recurs, nefiind de ordine publică, deși a fost invocată prin întâmpinare de către pârât nu constituie motiv de recurs pentru a fi examinată.
Examinând critica formulată prin cererea de recurs Curtea constată că pârâtul nu a fost pus în întârziere înainte de chemarea în judecată astfel că nu poate fi obligat la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamant cu ocazia prezentului proces.
Independent de această situație Curtea mai reține un argument în favoarea recurentului, respectiv faptul că nu acesta este autoritatea care determină și încasează taxa specială de poluare, pentru a se susține că refuzul de a înmatricula un autoturism fără dovada plății acesteia reprezintă refuz nejustificat de a soluționa o cerere, cu exces de putere, câtă vreme prin Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 1501/2006 se prevede în art. 7 că înmatricularea autovehiculelor se efectuează pe baza documentelor expres enumerate la lit. a)-n), lit. j) vizând că „începând cu data de 1.01.2007, dovada plății taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, stabilită potrivit legii”.
Concluzionând, Curtea reține că hotărârea tribunalului este nelegală sub aspectul reținerii culpei procesuale a pârâtului motiv pentru care în temeiul art. 312 C.proc.civ.^#recursul va fi admis, urmând a fi modificată în parte hotărârea recurată, în sensul respingerii ca nefondată a cererii reclamantului privind plata cheltuielilor de judecată.
