Analizând dispoziţiile O.U.G. nr. 50/2008 cu modificările ulterioare, rezulta ca pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre UE nu se percepe la o noua înmatriculare taxa de poluare, daca a fost anterior înmatriculat tot în România. Dar se percepe aceasta taxa de poluare la autoturismul produs în ţara sau în alt stat membru UE, daca este înmatriculat pentru prima data în România.
Reglementata în acest mod, taxa pe poluare diminuează sau este destinata să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru: cumpărătorii sunt orientaţi din punct de vedere fiscal să achiziţioneze autovehicule second – hand deja înmatriculate în România.
O.U.G. nr. 50/2008 este contrara art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunităţii Europene, întrucât este destinata să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, precum cel pentru care s-a achitat taxa de poluare în acest litigiu (Germania), favorizând astfel vânzarea autoturismelor second-hand deja înmatriculate în România şi, mai recent, vânzarea autoturismelor noi produse în România. Or, după aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte ţări membre ale UE, atât timp cât norma fiscală naţională diminuează sau este susceptibila să diminueze, chiar şi potenţial, consumul produselor importate, influenţând astfel alegerea consumatorilor (CJE, hotărârea din 7 mai 1987, Cauza 193/85, Cooperativa Co-Frutta Srl c. Amministrazione delle finanze dello Stato – în speţa, taxa menita să descurajeze importul de banane în Italia).
Secţia comercială, maritimă şi fluvială şi pentru cauze de administrativ şi fiscal, Decizia nr. 215 din 21 martie 2011
La 15.09.2010, prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța sub nr. 11651/118/2010, reclamanta SC E.I. SRL a formulat acțiune în contencios fiscal în contradictoriu cu DGFP Constanta și AFP Eforie, pentru obligarea pârâtelor la plata sumei de 11.280 lei și dobânzii legale, anularea Deciziei nr. 49191/13.07.2010 și Decizia nr. 90/23.08.2010, cu cheltuieli de judecată.
în motivarea demersului judiciar, reclamanta a arătat că, a achitat suma de 11.280 lei, stabilită prin Decizia de calcul a taxei pe poluare pentru autovehicule nr. 49191/2010 emisă de AFP oraș Eforie la 13.07.2010 , decizie pe care a contestat-o în căile administrative, dar contestația i-a fost respinsă prin Decizia nr. 90/2010 a DGFP Constanța.
Reclamanta a considerat soluția nelegală „întrucât în conformitate cu dispozițiile legii contemporane nu datorează taxa de poluare” întrucât autoturismul pe care l-a achiziționat se încadrează în categoria autovehiculelor Euro 4.
Solicită reclamanta ca prin hotărârea ce va pronunța, instanța să anuleze actele administrativ fiscale și să oblige pârâta AFP Eforie la restituirea taxei prelevate ilegal, cu dobânzile legale aferente de la data plății – 12.10.2009 și până la efectiva restituire.
Pârâta D.G.F.P Constanța și-a exprimat poziția procesuală prin întâmpinare, solicitând respingerea ca neîntemeiată a contestației formulate de reclamantă.
Se arată că, reclamanta a depus la AFP Eforie Cererea nr. 49191/2010 prin care a solicitat, în conformitate cu prevederile legale în materie, calcularea taxei pe poluare pentru înmatricularea unui autoturism marca DAF categoria N3, an fabricație 1998, iar prin decizia de calcul emisă de organul fiscal s-a procedat corect la calculul taxei.
Susține pârâta că a fost corect prelevată taxa pe poluare.
Pârâta AFP Eforie nu a depus întâmpinare, nu a formulat cereri sau probe în apărare.
în cauză s-a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a DGFP Constanța.
Prin Sentința civilă nr. 1519/25.11.2010, Tribunalul Constanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a DGFP Constanța.
A fost admisă acțiunea formulată de reclamant SC E.I SRL în contradictoriu cu pârâții DGFP Constanța și AFP Eforie și s-a dispus anularea Deciziei nr. 90/2010 emisă de DGFP Constanța și a Deciziei nr. 49191/13.07.2010 emisă de AFP Eforie.
A fost obligată pârâta AFP Eforie la plata sumei de 11.280 lei reprezentând taxă de primă înmatriculare și la plata dobânzii legale de la 13.07.2010 până la restituirea efectivă.
Au fost obligate pârâtele la plata sumei de 539,3 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța în acest sens prima instanță a reținut următoarele:
La data de 13 iulie 2010, reclamanta a achitat la Trezoreria oraș Eforie , suma de 1128 lei reprezentând „taxă pe poluare” cu chitanța seria TS 3A nr. 4451105 .
Taxa specială, calculată prin decizia nr. 49191/2010 a AFP Eforie, a fost achitată în vederea efectuării primei înmatriculări în România a autoturismului marca DAF , categoria N3 , an fabricație 1998.
Ulterior achitării, reclamanta solicită AFP Eforie, prin cerere, restituirea taxei pe poluare.
AFP Eforie nu răspunde cererii reclamantei – de restituire a taxei pe poluare, pe care o califică ca fiind o contestație împotriva Deciziei de calcul a taxei pe poluare pentru autovehicule și o înaintează spre competentă soluționare Biroului Soluționare Contestații din cadrul D.G.F.P Constanța.
Prin Decizia nr. 90/2010 este respinsă contestația „ formulată de către reclamantă privind restituirea taxei pe poluare în cuantum de 11.280lei, stabilită prin Decizia de calcul a taxei pe poluare pentru autovehicule”.
Având în vedere că Decizia nr. 90/2010 este emisă de DGFP Constanța instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a DGFP Constanța ca nefondată.
Pe fondul cauzei se reține că:
în raport de refuzul de restituire exprimat de pârâte, reclamanta investește instanța de contencios administrativ, solicitând obligarea pârâtei AFP Eforie la restituirea taxei prelevate ilegal, consecință a anulării deciziilor emise de autoritățile fiscale.
Cererea apare ca întemeiată.
Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată”.
Demersul prealabil administrativ inițiat de reclamantă prin cererea adresată AFP Eforie a avut ca obiect solicitarea de restituire a taxei pe poluare, prelevată în temeiul O.U.G. nr. 50/2008, iar nu contestarea elementelor de calcul ale taxei.
Analiza cererii reclamantei se impune a fi efectuată chiar dacă aceasta nu a indicat temeiul de drept, căci cererea este motivată în fapt și îngăduie instanței să dea calificarea legală.
într-adevăr, taxa pe poluare achitată de reclamantă nu este conformă „cu dispozițiile legii contemporane”, fiind consacrată în legislația internă cu nesocotirea reglementărilor comunitare.
Prin art. 11 alin. (1) și (2) din Constituția României, revizuită în 2003 se dispune că „Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte. Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern”.
Potrivit dispozițiilor art. 148 alin. (2) din Constituția României, legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne, iar conform alin. (4) al aceluiași articol – jurisdicțiile interne trebuie să garanteze îndeplinirea acestor exigențe.
Instituirea taxei de poluare, indiferent de modalitatea de determinare a ei conform art. 6 din O.U.G. nr. 50/2008 cu modificările și completările ulterioare și clasificarea din punct de vedere al poluării, se constituie o a regimului fiscal aplicabil la înmatricularea unui autoturism în România, reprezentând – în fapt, o taxă similară taxei de primă înmatriculare stabilită prin art. 214 alin. (1)-(3) C.fisc., diferența fiind reprezentată de denumirea, modificată din taxă înmatriculare în taxă de mediu/poluare, situație care este incompatibilă cu prevederile art. 90 din TCE (actualmente art. 110 din TUE).
Această concluzie se desprinde cu evidență din interpretarea teleologică a actul normativ. în expunerea de motive care însoțește proiectul de lege privind aprobarea O.U.G. nr. 50/2008, este menționat în mod expres că dacă nu s-ar fi promovat acest act normativ, o consecință ar fi fost facilitarea intrării în România a unui număr foarte mare de autovehicule second-hand cu vechime peste 10 ani, care ar fi fost achiziționate datorită prețului foarte mic. Așadar, s-a urmărit ca taxa de poluare, al cărui scop este, în principiu corect -„poluatorul plătește”, să aibă ca efect imediat diminuarea introducerii în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru.
Art. 90 parag. I din Tratatul de instituire a Comunității Europene (actualmente art. 110 din TUE) prevede că „Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect produselor naționale similare”.
Scopul general al art. 90 este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor. Această dispoziție comunitară se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai consistentă produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne.
Este nelegală prelevarea taxei în temeiul O.U.G. nr. 50/2008, act normativ care nu respectă exigențele de compatibilitate cu art. 90 din TCE, câtă vreme pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre ale UE nu se percepe la o nouă înmatriculare taxa de poluare, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România, dar se percepe această taxă dacă este înmatriculat pentru prima dată în România.
Emiterea unui act administrativ – în speță actele administrativ fiscale contestate în fața instanței de contencios, emise după ce a fost calificată cererea reclamantei de restituire a taxei ca o contestație împotriva deciziei de calcul – cu încălcarea legii reprezintă un abuz de drept, adică un exces de putere, în accepțiunea art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004.
Excesul de putere se configurează, după cum a statuat doctrina de specialitate, atunci când legea permite administrației să adopte o soluție din mai multe posibile, dreptul de apreciere trebuind să fie însă o dimensiune a legalității.
încălcarea legii și, implicit, excesul de putere survin nu doar în situația în care este nesocotită o normă internă, ci și în ipoteza în care se încalcă o dispoziție comunitară.
Aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării României la Uniunea Europeană, aplicarea prioritară a dreptului comunitar nu este opozabilă numai autorităților judecătorești ci și Guvernului însuși și organelor componente ale acestuia, cum sunt bunăoară autoritățile administrativ fiscale.
Instanța apreciază că sunt nelegale actele emise de autoritățile administrativ fiscale, respectiv Decizia nr. 90 emisă de D.G.F.P Constanța la 28.08.2010 și Decizia nr. 49191 emisă de AFP Eforie la 13.07.2010.
Linia jurisprudențială a instanțelor de contencios administrativ este conturată în sensul că O.U.G. nr. 50/2008 este contrară art. 90/2008, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, în speță Germania. Or, după aderarea României la U.E., acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre ale UE, atâta timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor (CJE, hotărârea din 7 mai 1987, Cauza 193/85, Cooperativa Co-Frutta SRL c. Amministrazione delle finanze dello Stato).
împotriva acestei sentințe a formulat, în termen legal, recurs pârâta DGFP București, criticând-o sub următoarele aspecte:
în vederea susținerii cererii sale reclamanta a considerat că actul normativ prin care a fost instituită taxa de poluare, respectiv O.U.G. nr. 50/2008 este în deplină discordanță cu normele comunitare și anume art. 25 și art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene, în sensul că instituie un regim discriminatoriu în ceea ce privește un produs provenit dintr-un stat membri al Uniunii Europene:
„Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
De asemenea, nici un stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție”.
Astfel, potrivit dispozițiilor enunțate anterior, nici un stat membru nu supune, direct sau indirect, produsele altor țări membre ale Comunității unor impozite interne de orice natură, superioare celor care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
învederează instanței că Guvernul este cel abilitat din punct de vedere constituțional ca, prin mijloacele pe care le are la îndemână, să garanteze îndeplinirea obligațiilor României față de Uniunea Europeană, ceea ce s-a și realizat în domeniul care constituie obiectul prezentei cauze.
Astfel, în Infograma nr. 5899/26.06.2008 transmisă de Reprezentanța Permanentă a României de lângă U.E. Bruxelles, se arată că Expertul DG TAXUD A menționat că prevederile proiectului de norme metodologice privind taxa de poluare pentru autovehicule, transmis Comisiei în data de 25.06.2008, forma care de altfel a și fost aprobată de Guvernul României, sunt conforme cu criteriile europene.
De altfel, Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în Cauza Tatu c- 402/09 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul art. 234 de Tribunalului Sibiu se arată că:
„Potrivit jurisprudenței constante, art. 90 CE trebuie interpretat extensiv ca și interdicția prevăzută la acest articol se aplică ipotezele în care o taxă este de natură să defavorizeze produsele provenind din alte state membre față de produsele naționale similare. O astfel de situație există atunci când impozitul aplicat produsului provenind din alt stat membru și cel aplicat produsului național similar sunt calculate diferit și după metode diferite, care conduc, fie chiar și în cazurile limitate, la un impozit mai mare aplicat produsului importat. Din jurisprudență ar rezulta, în cele din urmă, că autoturismele de ocazie importate și cele achiziționate pe teritoriul național constituie produse similare și că trebuie să se asigure că taxa impusă autoturismelor de ocazie importate nu depășește cuantumul taxei reziduale conținute în valoarea autovehiculelor similare deja înmatriculate pe teritoriul național”.
Totodată, se concluzionează că:
„împrejurarea ca această taxă nu este percepută decât pentru autoturismele înmatriculate după 1 iulie 2008 și nu se aplică celor înmatriculate anterior acestei date este compatibilă cu art. 90 CE, întrucât orice legiuitor este în mod inevitabil obligat să fixeze data aplicării unei norme juridice începând cu un anumit moment în timp, fără ca aceasta să creeze o discriminare între situațiile juridice constituite anterior și cele posterioare intrării în vigoare a normei respective. Aceasta subliniază, pe de o parte, că taxa în cauză este datorată la prima înmatriculare în România a tuturor autovehiculelor, indiferent dacă acestea sunt noi sau de ocazie sau dacă au fost produse în România sau în alte state membre și ca, în plus, taxa menționată este calculată pe baza unor criterii obiective precum norma de poluare și capacitatea cilindrică autovehiculelor. Aceasta amintește, în plus, ca O.U.G. nr. 50/2008prevede reducerea cuantumului taxei de poluare în funcție de deprecierea vehiculului. Având în vedere toate aceste elemente, Comisia consideră că reglementarea națională (…) nu este contrară articolului 90 CE”.
Față de cele arătate în Hotărârea preliminară C-402/09 Tatu a Curții de Justiție a Uniunii Europene rezultă că taxa de poluare se percepe atât pentru autovehiculele noi cât și pentru cele second – hand la înmatricularea pentru prima dat în România și indiferent de proveniență – de pe piața internă, din teritoriul comunitar sau din import. Ceea ce diferă este nivelul taxei având în vedere aceasta se determină în funcție de norma de poluare, nivelul emisiilor O2 și vechimea autoturismului.
De asemenea, Comisia pentru Petiții din cadrul Parlamentului European, prin răspunsul la petiția nr. 1717/2008 adresată de I.G a constatat faptul că, prevederile O.U.G. nr. 50/2008 , astfel cum a fost modificată și completată prin O.U.G. nr. 117/2009, sunt conforme cu dreptul comunitar.
Comisia de Petiții din cadrul Parlamentului European concluzionează: „în prezent, normele României în materie de taxă de poluare pentru autovehicule par să fie conforme dreptului Uniunii Europene”.
Dacă, din celei prezentate, instanța de judecată consideră că ar exista o „încălcare” a prevederilor art. 110 din TFUE, învederează instanței că singura modalitate de analiză privind conformitatea unei dispoziții de drept național cu textul Tratatului de instituire a Comunităților Europene este reprezentată numai de formularea de întrebări preliminare în sensul art. 234 din Tratatul CE la Curtea de Justiție a Comunităților Europene. Simpla afirmație că se încalcă prevederile comunitare în materie nu poate fi reținută de instanța de judecată care, în virtutea rolului activ, trebuie să depună toate diligențele prevăzute în sarcina sa, astfel încât sentința pe care o va pronunța să fie justă și legală.
în opinia recurentei, coroborat cu aspectele invocate, consideră că perceperea taxei prevăzută de O.U.G. nr. 50/2008 este compatibilă cu art. 110 din TFUE. Practic, principalele instituții ale Uniunii Europene nu considera că taxa de poluare reglementată de O.U.G. nr. 50/2008 este nelegală, că ar încălca tratatele comunitare sau că nu ar trebui plătită.
Rezultă din cele arătate că în mod legal Administrația Finanțelor Publice Eforie a emis Decizia nr. 49191/13.07.2010 pentru suma de 11.280 lei în baza dispozițiilor art. 5 și 6 din O.U.G. nr. 50/2008.
în ceea ce privește obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată consideră că DGFP Constanța nu poate fi obligată la plata acestora pentru că actul contestat a fost emis în conformitate cu legislația în vigoare, neputând fi acuzată de rea-credință, obligând reclamanta să atace actul prin care se consideră vătămat într-un drept al său sau în instanță, astfel încât să pretindă cheltuieli ocazionate de angajarea unei persoane de specialitate în vederea reprezentării intereselor în fața completului de judecată.
Curtea, examinând recursul prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor art. 3041 C.proc.civ., reține caracterul său nefondat pentru următoarele considerente:
Din înscrisurile depuse în probațiune, Curtea retine ca autoutilitara în cauză este din categoria N3 și are norma de poluare Euro2.
Autovehiculul a fost fabricat în anul 1998, înmatriculat pentru prima data în spațiul comunitar la data de 22.10.1998, cumpărat de intimata reclamantă în anul 2010, care s-a prezentat în luna iulie 2010 la autoritățile române în vederea înmatriculării autoturismului pentru prima data în România.
Pentru achitarea taxei de poluare a fost emisă decizia de calcul a acestei taxe de către Administrația Finanțelor Publice a Orașului Eforie.
Potrivit O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, se datorează aceasta taxa pentru autovehiculele din categoriile M(1)-M(3) si N(1)-N(3), astfel cum sunt acestea definite în Reglementările privind omologarea de tip și eliberarea cărții de identitate a vehiculelor rutiere, precum și omologarea de tip a produselor utilizate la acestea, aprobate prin Ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor și locuinței nr. 211/2003 (art. 3). Autovehiculul reclamantei nu intră în categoriile exceptate de la plata taxei pe poluare (art. 3 alin (2) si art. 9 alin. (1)). Obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România (art. 4 lit. a)), fără ca textul sa facă distincția nici intre autovehiculele produse în România și cele în afara acesteia, nici între autoturismele noi și cele second-hand. Deoarece O.U.G. nr. 50 a intrat in vigoare la data de 1 iulie 2008 (art. 14 alin. (1)), rezulta ca taxa pe poluare este datorata numai pentru autovehiculele pentru care se face prima înmatriculare în România, nu și pentru cele aflate deja în circulație, înmatriculate în țara. Taxa se calculează de autoritatea fiscala competentă (art. 5 alin. (1)).
în expunerea de motive care însoțește proiectul de lege privind aprobarea O.U.G. nr. 50/2008 depus la Parlament sub nr. PL-x 536/10.09.2008 si disponibil pe site-ul Camerei Deputaților, este menționat în mod expres ca daca nu s-ar fi promovat acest act normativ, o consecința ar fi fost facilitarea intrării în România a unui număr foarte mare de autovehicule second hand cu vechime peste 10 ani, care ar fi fost achiziționate datorită prețului foarte mic. Așadar, se vrea ca taxa pe poluare, al cărui scop este, în principiu, corect – „poluatorul plătește” – , să aibă ca efect imediat diminuarea introducerii în România a unor autoturisme second – hand deja înmatriculate într-un alt stat membru.
Conform jurisprudenței Curții de Justiție Europene (Comisia c. Grecia, Cauza C-375/95; Haahr Petroleum, Cauza C-90/94), dispozițiile fiscale naționale nu pot fi considerate compatibile cu dreptul comunitar decât în măsura în care exclud orice posibilitate ca produsele importate să fie supuse unor impozite mai mari decât produsele naționale similare și sunt în mod evident nediscriminatorii. Această situație nu poate fi reținută în speță întrucât doar produsele importate sunt taxate, deși taxa se intitulează „de poluare” și ar trebui să vizeze toate autoturismele care poluează. în aceste condiții, făcând aplicarea mutatis mutandis a hotărârii pronunțate recent de Curtea de Justiție Europeană în afacerea Comisia c. Austria, Cauza C-524/07 (discriminarea autoturismelor importate, prin impunerea unor condiții de înmatriculare mult mai stricte decât pentru autoturismele deja înmatriculate în Austria), Tribunalul a apreciat că dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008 contravin dreptului comunitar.
Instanța constata că, într-adevăr, în cauza sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național.
De la 1 ianuarie 2007, România este stat membru al Uniunii Europene. Potrivit art. 148 din Constituție, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare (alin. (2)), iar Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alin. (2).
De altfel, prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeana, statul nostru și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității, dinainte de aderare.
Dispozițiile art. 25, art. 28 și art. 90 din Tratatul CE, urmăresc eliminarea taxelor vamale, a taxelor cu efect echivalent, a restricțiilor cantitative și a măsurilor fiscale interne care ar impieta în vreun fel asupra liberei circulații a mărfurilor.
Dispozițiile art. 90 din Tratatul CE urmăresc garantarea neutralității depline a impozitelor interne cu privire la concurența dintre produsele interne și produsele importate.
Taxa de poluare instituită prin O.U.G. nr. 50/2008 este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme deja înmatriculate într-un alt stat membru, orientând astfel fiscal cumpărătorii fie spre autoturisme second – hand deja înmatriculate în România, fie spre autoturisme noi produse în România.
Curtea de Justiție a Comunității Europene a statuat prin Decizia Costa c. Enel (1964), că legea care se îndepărtează de Tratat – un izvor independent de drept – nu ar putea sa duca la anularea lui, data fiind natura sa originală și specială, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitara și fără ca baza legala a Comunității însăși sa fie pusa la îndoiala. Mai mult, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar si dreptul național al statelor membre arătând ca dreptul comunitar este o ordine juridica independenta care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior – or, în speță, taxa pe poluare a fost introdusa în legislația interna de abia în anul 2008.
De asemenea, în Cauza Simmenthal (1976), CJE a stabilit ca judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, daca acesta contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativa sau a unei alte proceduri constituționale.
Analizând dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008 cu modificările ulterioare, rezulta ca pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre UE nu se percepe la o noua înmatriculare taxa de poluare, daca a fost anterior înmatriculat tot în România. Dar se percepe aceasta taxa de poluare la autoturismul produs în țara sau în alt stat membru UE, daca este înmatriculat pentru prima data în România.
Reglementata în acest mod, taxa pe poluare diminuează sau este destinata să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru: cumpărătorii sunt orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autovehicule second – hand deja înmatriculate în România.
O.U.G. nr. 50/2008 este contrara art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, întrucât este destinata să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, precum cel pentru care s-a achitat taxa de poluare în acest litigiu (Germania), favorizând astfel vânzarea autoturismelor second-hand deja înmatriculate în România și, mai recent, vânzarea autoturismelor noi produse în România. Or, după aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre ale UE, atât timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibila să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor (CJE, hotărârea din 7 mai 1987, Cauza 193/85, Cooperativa Co-Frutta Srl c. Amministrazione delle finanze dello Stato – în speța, taxa menita să descurajeze importul de banane în Italia).
Prin urmare, Curtea reține că taxa de poluare are un caracter nelegal, fiind în vădită contradicție cu prevederile Tratatului C.E., cu jurisprudența constantă a CJCE și cu dispozițiile Constituției României, astfel că instanța de fond a pronunțat o soluție legală și temeinică în sensul restituirii taxei de poluare percepută nelegal de la reclamanta intimată, fapt pentru care, în conformitate cu dispozițiile art. 312 C.proc.civ., va respinge recursul declarat de DGFP Constanța ca nefondat.
