Prin sentinta civila nr. 680/LM/2011, pronuntata de Tribunalul Hunedoara, s-a admis actiunea în conflict de drepturi formulata de reclamanta P.M., în contradictoriu cu pârâta C.A.R. „U” I.F.N., dispunându-se drept consecinta anularea deciziei de sanctionare nr. 15/15.04.20120, emisa de conducerea pârâtei.
În considerentele hotarârii, instanta de fond a retinut, sub aspectul exceptiei de tardivitate, invocata de reclamanta, ca decizia atacata, prin care s-a dispus sanctionarea acesteia cu reducerea salariului de baza pe o perioada de 3 luni, cu 10%, potrivit disp. art. 264 alin.1 lit. e din Codul muncii, a foste emisa cu încalcarea dispozitiilor art. 268 alin. 1 din Codul muncii, prin care se instituie obligatia angajatorului de a dispune aplicarea sanctiunii disciplinare printr-o decizie emisa în forma scrisa, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luarii la cunostinta despre savârsirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data savârsirii faptei.
În acest sens, s-a constatat, în urma analizarii procesului verbal privind desfasurarea procedurii cercetarii disciplinare prealabile din data de 29.03.2010, ca pârâta a luat la cunostinta despre savârsirea abaterii disciplinare, prin nota de constatare nr. 278/24.02.2010, înregistrata în evidenta pârâtei la data de 24.02.2010, iar decizia de sanctionare a fost emisa la data de 15.04.2010, deci peste termenul legal de 30 de zile calendaristice, prevazut de art. 268 alin. 1 Codul muncii, astfel ca este tardiv emisa.
S-a înlaturat sustinerea pârâtei potrivit careia decizia de sanctionare a fost emisa în termenul de 6 luni de la data savârsirii faptei, cu motivarea ca norma legala impune conditia ca în acest interval de 6 luni decizia sa fie emisa în cadrul termenului de 30 de zile de la data la care organele abilitate au luat la cunostinta despre savârsirea abaterii disciplinare.
De asemenea s-a observat ca decizia de sanctionare disciplinara nu îndeplineste nici cerintele prevazute de art. 268 alin.2 lit. c Codul muncii sub sanctiunea nulitatii absolute, respectiv nu s-a facut nici o referinta cu privire la apararile invocate de reclamanta pe parcursul cercetarii disciplinare si la motivele pentru care acestea au fost înlaturate si ca decizia de sanctionare nu îndeplineste nici conditiile de legalitate prevazute sub sanctiunea nulitatii absolute de art. 268 alin. 1 si 2 lit. c Codul munciiÎn ceea ce priveste fondul cauzei, s-a învederat ca desi reclamanta a participat la conferinta de dare de seama si alegeri, organizata de pârâta în data de 22.02.2010, în cadrul careia numitul B.V. a demisionat si, drept consecinta, nu mai facea parte din Consiliul director, în procesul verbal întocmit cu acea ocazie, nu s-a facut nici o mentiune ca demisia respectiva produce efecte imediate, ca nu exista nici un termen de preaviz si ca începând cu data respectiva, aceasta nu mai poate aproba si semna nici un document, mai ales ca tabelul nominal cuprinzând specimenele de semnaturi nu a fost anulat în mod expres, iar noul tabel nominal, cuprinzând persoanele autorizate sa aprobe si sa vizeze pentru controlul financiar preventiv, a intrat în vigoare doar începând cu data de 03.03.2010.
Prin urmare, chiar daca mai existau si alte persoane care, în datele de 22 si 23.02.2010, puteau semna si aproba documentele respective, nici numitul B.V. nu era exclus în mod expres, deoarece la conferinta din data de 20.02.2010, nu s-a luat nici o hotarâre în acest sens, iar pârâta nu a facut dovada ca ar fi adus la cunostinta reclamantei faptul ca, începând cu data de 21.02.1010, numitul B.V nu mai are drept de semnatura. Asadar, nu se poate retine sub nici un aspect culpa reclamantei în raport cu fapta retinuta ca abatere disciplinara, respectiv ca aceasta, în calitatea detinuta, ar fi emis si înaintat spre efectuarea platilor în numerar, documente pe care le-a supus spre aprobare în zilele de 22 si 23 februarie 2010, numitului B.V, desi acesta, demisionând, nu mai avea autoritatea legala de a aproba documente supuse operatiilor de plati, cu sau fara numerar.
Solutia a devenit irevocabila prin respingerea ca nefondat a recursul declarat de pârât.
