Lipsa disponibilităţilor nu poate fi reţinută ca motiv în măsură să justifice refuzul acordării subvenţiei, din moment ce acordarea acestor sume este prevăzută în lege, iar reclamanta a îndeplinit toate cerinţele acesteia. Aspectele referitoare la previzionarea şi alcătuirea bugetelor de către ordonatorii de credite nu pot sub nici o formă afecta existenţa şi/sau cuantumul unor drepturi stabilite imperativ de lege. De altfel, textul legal nu condiţionează acordarea subvenţiei de prevederile bugetare sau de un acord al vreunei autorităţi, ci prevede că angajatorul beneficiază de acea sumă de bani prin simpla îndeplinire a condiţiilor prevăzute de lege, dacă formulează cerere în acest sens.
Lipsa unui previziuni din partea autorităţii ce are obligaţia de a aplica legea nu poate fi opusă particularului, care are dreptul la o bună administraţie, şi, ca atare, nu poate fi reţinută ca motiv de înlăturare a dreptului recunoscut prin lege.
Secţia a II-a civilă, de administrativ şi fiscal, Decizia nr. 4289 din 2 noiembrie 2011
Prin sentința civilă nr. 1544/25.03.2011 pronunțată de Tribunalul Cluj, a fost admisă cererea formulată de reclamanta SC G.I. SA în contradictoriu cu pârâta Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Cluj.
A fost anulată Decizia nr.30/01.10.2010 emisă de AJOFM Cluj.
A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a subvenției prevăzute de art. 80 alin. (1) lit. c) din Legea 76/2002 aferentă perioadei MARTIE 2009-MARTIE 2010.
Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că la data de 29.01.2009, reclamanta a încheiat un contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată cu B.O., persoana care la data respectivă îndeplinea condițiile prevăzute de art. 80 din Legea nr. 76/2002.
Ulterior, la data de 05.03.2009, reclamanta a adresat o cerere către pârâtă cu solicitarea de a beneficia de subvenția prevăzută la articolul menționat, cerere care i-a fost respinsă motivat de faptul că au atinse limitele maxime a cheltuielilor bugetare destinate măsurilor de stimularea ocupării forței de muncă epuizându-se sumele alocate acestor credite bugetare în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice.
Potrivit art. 80 alin. (1) din Legea 76/2002, angajatorii care încadrează în muncă, pe perioadă nedeterminată, absolvenți ai unor instituții de învățământ superior sunt scutiți pe o perioadă de 12 luni de plata contribuțiilor datorate la bugetul asigurărilor pentru șomaj, aferentă absolvenților încadrați, și primesc lunar, pe această perioadă, pentru fiecare absolvent, o sumă egală cu 1,5 valoarea indicatorului social de referință al asiguraților pentru șomaj și stimulării ocupării forței de muncă în vigoare la data încadrării în muncă, pentru absolvenții de învățământ superior.
Reclamanta a depus toate actele pentru a beneficia de subvenția prevăzută de art. 80 alin. (1) din Legea 76/2002, a depus toate documentele legale și a virat la bugetul de stat toate sumele datorate raportat la beneficiile acordate prin legea sus indicată. Nu s-a făcut dovada virării sumelor de bani cuvenite reclamantei, deși aceasta a făcut dovada depunerii documentației aferente până în luna septembrie 2010 inclusiv. Ulterior, reclamanta a primit decizia contestată, prin care i s-a adus la cunoștință faptul că solicitarea sa a fost respinsă, fiind atinsă limita maximă a cheltuielilor bugetare destinate măsurilor de stimulare a ocupării forței de muncă.
Pârâta a invocat prevederile relevante ale Legii 500/2002 care îi interzic să efectueze plăți după atingerea sumei maxime aprobate prin bugetul asigurărilor sociale, fiind numai ordonator terțiar de credite și se supune ordonatorului principal de credite, însă instanța apreciază că nu pot fi în nici un caz imputabile reclamantei disfuncționalitățile generale de ordin financiar sau cele legate de distribuirea fondurilor între ordonatorii de credite. Aceste aspecte nu pot sub nici o formă afecta existența și/sau cuantumul unor drepturi stabilite imperativ de lege care, în speță, sunt de natură a stimula încadrarea în muncă a unor anumite categorii sociale. Instanța observă că textul legal nu condiționează acordarea subvenției de prevederile bugetare sau de un acord al vreunei autorități, ci prevede că angajatorul beneficiază de acea sumă de bani prin simpla îndeplinire a condițiilor prevăzute la art. 85, desigur doar dacă formulează cerere în acest sens.
Nu poate fi reținută nici susținerea conform căreia pârâta nu și-a dat consimțământul la încheierea convenției cu reclamanta; instanța apreciază că, dacă sunt îndeplinite restul cerințelor legale pentru acordarea subvenției, aceasta nu poate fi condiționată de semnarea propriu – zisă a convenției (care poate fi refuzată pe motive neîntemeiate de agenția județeană, cum, de altfel, se și invocă în speță).
Având în vedere considerentele expuse, instanța a reținut că decizia contestată este nelegală, motiv pentru care a admis acțiunea, a anulat decizia nr.30/2010 și a obligat pârâta la plata către reclamantă a subvenției prevăzute de art. 80 alin. (1) lit. c) din Legea 76/2002 aferentă perioadei martie 2009 – martie 2010.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Cluj solicitând admiterea recursului și modificarea în totalitate a sentinței civile recurate și respingerea contestației înaintata de reclamanta SC G.I. SA.
în motivarea recursului a arătat că la data de 01.04.2010 A.J.O.F.M. Cluj a emis Decizia nr.30, prin care a respins solicitarea reclamantei SC G.I. SA înregistrata cu nr.3495 din data de 05.03.2009 cu privire la acordarea subvenției prevăzuta de art. 80 din Legea nr. 76/2002 cu modificările și completările ulterioare.
Așa cum reiese din conținutul art.1 al Deciziei nr.30/01.04.2010, A.J.O.F.M. Cluj a motivat respingerea solicitării în temeiul Legii nr. 500/2002 actualizata, privind finanțele publice, care stabilește principiile, cadrul general și procedurile privind formarea, administrarea, angajarea și utilizarea fondurilor publice, precum și responsabilitățile instituțiilor publice implicate în procesul bugetar.
La art. 1 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 500/2002 se prevede ca dispozițiile acestei legi se aplica in domeniul elaborării. aprobării. executării si raportării bugetului asigurărilor sociale de stat.
întrucât legea bugetara anuala prevede și autorizează, pentru anul bugetar, veniturile și cheltuielile bugetare, precum și reglementările care sunt specifice exercițiului bugetar, reiese în mod clar din textul de lege faptul că sumele aprobate la partea de cheltuieli, prin bugetele prevăzute la art.1 alin.2, în cadrul cărora se angajează, se ordonanțează și se efectuează plăți, reprezintă limite maxime care nu pot fi depășite, în conformitate cu art. 4, alin. (2).
Mai mult, în conținutul art. 4, alin. (3) din Legea nr. 500/2002 se prevede în mod strict faptul ca angajarea cheltuielilor din aceste bugete se face numai în limita creditelor bugetare aprobate, rezultând astfel ca acest tip de cheltuieli nu poate fi depășit fiind definit și materializat ca un cuantum fix alocat și cu o destinație precisa.
Astfel toate instituțiile publice, implicate în procesul bugetar sunt obligate să respecte prevederile prezentei legi supunându-se în cazul de față la o limitare a cheltuielilor ca urmare a atingerii unui prag maxim al fondurilor cu destinație precisă.
Totodată, în conformitate cu art.l4, alin.(l-3), cheltuielile bugetare au o destinație precisa și limitata si sunt determinate de autorizările continue în legi specifice și în legile bugetare anuale.
De asemenea nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în bugetele prevăzute la art. l alin. (2) și nici angajata și efectuată din aceste bugete, daca nu exista baza legala pentru respectiva cheltuiala, așa cum nici o cheltuiala din fonduri publice nu poate fi angajata, ordonanțata și plătită dacă nu este aprobata potrivit legii si nu are prevederi bugetare.
AJ.O.F.M. Cluj, la fel ca alte instituții publice are doar calitatea de ordonator terțiar de credite și în consecința se supune ordonatorului principal de credite având responsabilitățile prevăzute la art. 22 alin. (l) din Legea nr. 500/2002, articol al cărui conținut prevede ca ordonatorii de credite au obligația de a angaja și de a utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor și destinațiilor aprobate, pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituțiilor publice respective și cu respectarea dispozițiilor legale.
AJ.O.F.M. Cluj nu este obligată și nu poate să prevadă sau să anticipeze un viitor număr de convenții sau un număr de persoane ce vor fi angajate, aceste acțiuni ținând cel mai mult de evoluția sectorului de activitate economica care în unele perioade poate crește, depășind posibilitățile financiare de acordare de subvenții pentru angajatori, dintr-un buget prestabilit și limitat ca suma.
De asemenea arată unele modificări aduse de Legea nr. 233/20l0 pentru modificarea și completarea Legii nr. 76/2002 si care consolidează legătura dintre prevederile Legii nr. 76/2002 cu privire la acordarea subvențiilor ca masuri de stimulare a ocupării forței de muncă și prevederile Legii nr. 500/2002 cu privire la aplicabilitatea regulilor de efectuare de plăți din bugetul special destinat al masurilor de stimulare a ocupării forței de și anume:
In conținutul art. 4, alin. (3) din Legea nr. 500/2002 se prevede în mod strict faptul ca angajarea cheltuielilor din aceste bugete se face numai in limita creditelor bugetare aprobate, rezultând astfel ca acest tip de cheltuieli nu poate fi depășit fiind definit si materializat ca un cuantum fix alocat si cu o destinație precisa.
Totodată, în conformitate cu art. 14, alin. (1-3), cheltuielile bugetare au o destinație precisa și limitata și sunt determinate de autorizările continue in legi specifice și în legile bugetare anuale.
De asemenea nici o cheltuiala nu poate fi înscrisa în bugetele prevăzute la art. l alin. (2) si nici angajata si efectuata din aceste bugete, dacă nu există baza legala pentru respectiva cheltuiala, așa cum nici o cheltuială din fonduri publice nu poate fi angajata, ordonanțata și plătita dacă nu este aprobată potrivit legii și nu are prevederi bugetare.
Din cele două modificări aduse Legii nr. 76/2002, rezultă faptul că legiuitorul a dorit să evidențieze strânsa legătura dintre prevederile celor două acte normative limitând posibilitatea acordării de subvenții, la un buget anual, cu o destinație precisă și limitat ca și cuantum financiar.
Analiza recursului formulat în raport de motivele invocate, relevă următoarele.
Reclamanta a încheiat un contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată cu B.O., persoana care la data respectivă îndeplinea condițiile prevăzute de art. 80 din Legea nr. 76/2002 , la data de 29.01.2009.
Ulterior, la data de 05.03.2009, reclamanta a adresat o cerere către pârâtă cu solicitarea de a beneficia de subvenția prevăzută la articolul menționat, cerere care i-a fost respinsă motivat de faptul că au fost atinse limitele maxime a cheltuielilor bugetare destinate măsurilor de stimularea ocupării forței de muncă, epuizându-se sumele alocate acestor credite bugetare, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice.
Potrivit art. 80 alin. (1) din Legea 76/2002, angajatorii care încadrează în muncă, pe perioadă nedeterminată, absolvenți ai unor instituții de învățământ superior sunt scutiți pe o perioadă de 12 luni de plata contribuțiilor datorate la bugetul asigurărilor pentru șomaj, aferentă absolvenților încadrați, și primesc lunar, pe această perioadă, pentru fiecare absolvent o sumă egală cu 1,5 valoarea indicatorului social de referință al asiguraților pentru șomaj și stimulării ocupării forței de muncă în vigoare la data încadrării în muncă, pentru absolvenții de învățământ superior.
Reclamanta a depus toate actele pentru a beneficia de subvenția prevăzută de art. 80 alin. (1) din Legea 76/2002, a depus toate documentele legale și a virat la bugetul de stat toate sumele datorate raportat la beneficiile acordate prin legea sus indicată. Nu s-a făcut dovada virării sumelor de bani cuvenite reclamantei, deși aceasta a făcut dovada depunerii documentației aferente până în luna aprilie 2010 inclusiv. Ulterior, reclamanta a primit decizia contestată, prin care i s-a adus la cunoștință faptul că solicitarea sa a fost respinsă, fiind atinsă limita maximă a cheltuielilor bugetare destinate măsurilor de stimulare a ocupării forței de muncă.
Prima instanță a înlăturat în mod corect susținerile conform cărora pârâta nu și-a dat consimțământul la încheierea convenției cu reclamanta apreciind că, dacă sunt îndeplinite restul cerințelor legale pentru acordarea subvenției, aceasta nu poate fi condiționată de semnarea propriu – zisă a convenției , care poate fi refuzată pe motive neîntemeiate de agenția județeană, cum, de altfel, se și invocă în speță.
Aserțiunile recurentei că toate instituțiile publice, implicate în procesul bugetar sunt obligate să respecte prevederile legii, supunându-se în cazul de față la o limitare a cheltuielilor ca urmare a atingerii unui prag maxim al fondurilor cu destinație precisă, sunt corecte, însă nu sunt de natură să poată aduce atingere drepturilor stabilite în favoarea particularilor prin alte legi având în vedere lipsa instituirii unor astfel de condiționări sau a altor criterii.
Recurenta mai susține că, în conformitate cu art. l4, alin. (l-3) din Legea nr. 500/2002, cheltuielile bugetare au o destinație precisa și limitata si sunt determinate de autorizările continue în legi specifice și în legile bugetare anuale, însă omite să analizeze posibilitatea întocmirii documentelor prealabile emiterii textelor invocate de o manieră aptă să satisfacă respectarea drepturilor entităților cărora, de altfel, le-a recunoscut legitimitatea drepturilor.
Nici o cheltuiala nu poate fi înscrisa în bugetele prevăzute la art. l alin. (2) si nici angajata si efectuata din aceste bugete, dacă nu există baza legala pentru respectiva cheltuiala, iar Curtea apreciază că textul Legii nr. 76/2002 constituie în mod cert temei legal pentru acordarea drepturilor pretinse de reclamantă și negate de recurentă.
Pentru ca o cheltuială din fonduri publice să poată fi angajata, ordonanțata și plătita trebuie aprobată potrivit legii și în acest sens autoritatea obligată a face astfel de plăți este cea obligată a îndeplini toate demersurile necesare anterior pentru ca această plată să poată fi efectuată în condițiile legii.
Recurenta a mai susținut că a solicitat sumele însă nu au fost aprobate și ca atare, în lipsa disponibilităților, refuzul nu este nejustificat. Lipsa disponibilităților nu poate fi însă reținută ca motiv în măsura să justifice refuzul acordării subvenției, din moment ce acordarea acestor sume este prevăzută în lege, iar reclamanta a îndeplinit toate cerințele acesteia.
O astfel de abordare ar echivala cu golirea de conținut a unei legi care instituie beneficiul subvenției, acesta urmând a avea un caracter pur formal.
Entitatea care îndeplinește cerințele, prin angajarea realizată, se va găsi în imposibilitatea de a beneficia de dispoziții ce au fost edictate în favoarea sa, norma prin care s-a instituit dreptul nemaifiind astfel una efectivă, ceea ce echivalează cu nerespectarea legii de către autoritățile obligate a o respecta.
Lipsa unui previziuni din partea autorității ce are obligația de a aplica legea nu poate fi opusă particularului, care are dreptul la o bună administrație, și, ca atare, nu poate fi reținută ca motiv de înlăturare a dreptului recunoscut prin lege.
în exercitarea funcțiilor sale, Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale îndeplinește elaborează, actualizează și monitorizează Strategia națională pentru ocuparea forței de muncă și Strategia pentru formare profesională continuă și analizează, propune modificări și aprobă anual Programul național de ocupare a forței de muncă și Planul național de formare profesională, inițiate de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă. Potrivit art. 3 din H.G. 11/2009, astfel că obligația îndeplinirii tuturor demersurilor pentru respectarea legii care guvernează drepturile invocate de reclamantă este în sarcina recurentei.
Decizia contestată apare ca fiind nelegală și raportat la împrejurarea că acele convențiile prevăzute de art. 52 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 76/2002, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.174/2002, cu modificările și completările ulterioare, constituie angajamente legale, respectiv acte juridice ce dau naștere unei obligații pe seama fondurilor publice, în speță, pe seama bugetului asigurărilor pentru șomaj iar îndeplinirea obligațiilor apare ca fiind una legală.
Argumentele evidențiate au relevat că recursul formulat este nefondat prima instanță realizând o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor legale incidente astfel că nu este prezent motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ. sau un alt motiv de recurs și în consecință va respinge recursul declarat de pârâta Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Cluj împotriva sentinței civile nr. 1544/25.03.2011, a Tribunalului Cluj pe care o va menține în întregime.
(Judecător Mirela Budiu)
