Victima unei tentative la infracţiunea de omor care a suferit leziuni corporale ce au necesitat 90- 100 de zile de îngrijiri medicale, capacitatea de muncă fiind redusă cu 50%, are dreptul la despăgubiri materiale constând în diferenţa de venituri obţinute anterior ca director şi veniturile de economist realizate după externare, precum şi la despăgubiri morale de natură a acoperi suferinţa fizică şi psihică pricinuită.
în lipsa unor acte doveditoare, despăgubirile materiale nu se acordă, iar stabilirea daunelor morale este lăsată la aprecierea instanţei.
Prin sentinţa penală nr. 182/27 mai 1998 a Tribunalului Bucureşti – secţia a ll-a penală, inculpatul N.A.D. a fost condamnat, în baza art. 20 raportat la art. 174 Cod penal, cu aplicarea art. 99 şi urm. Cod penal, cu aplicarea art. 13 Cod penal, la o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni închisoare. S-a disjuns latura civilă a cauzei.
Ulterior, prin sentinţa penală nr. 632/30.11.1999 a Tribunalului Bucureşti -secţia a ll-a penală, inculpatul N.A.D. a fost obligat sumelor de 694.084 lei cheltuieli de spitalizare cu dobânda legală de la rămânerea definitivă a sentinţei către Spitalul Universitar Bucureşti, la 279.323 lei cheltuieli de spitalizare către Institutul de Ftiziologie si la 11.200.000 lei daune morale către partea civilă I.M.
S-a reţinut, în esenţă, că, la 3.08.1977, în jurul orei 23:00, după ce partea vătămată a deschis uşa apartamentului, inculpatul N.A.D. s-a deplasat în spatele acesteia, i-a pus mâna la gură, a îmbrâncit-o în holul apartamentului şi i^a aplicat două lovituri cu cuţitul în spate.
în urma loviturilor, partea vătămată a suferit leziuni ce au necesitat 90 -100 de zile de îngrijiri medicale si având capacitatea de muncă redusă cu 50%.
în acordarea despăgubirilor civile, Tribunalul a reţinut că partea vătămată, chiar dacă a avut afectată capacitatea de muncă, a ocupat funcţii egale sau echivalente la locurile de muncă ulterioare, că aceasta a beneficiat de concedii medicale şi pentru alte afecţiuni decât cele legate de fapta inculpatului, iar pretenţiile referitoare la diferenţa de salariu de la funcţia de director la cea de economist nu au fost dovedite cu acte.
Soluţionând apelul declarat de partea vătămată, Curtea a respins, ca nefondat, acest apel.
A reţinut Curtea că partea civilă a ocupat funcţii egale sau echivalente cu cele anterioare şi a beneficiat de concedii medicale pentru afecţiuni ce au avut legătură cu fapta, precum şi pentru alte afecţiuni.
Pensionarea părţii civile s-a datorat acestor din urmă afecţiuni şi nicidecum nu a fost urmare a leziunilor suferite de pe urma agresiunii inculpatului.
Aşa fiind, în mod corect a reţinut Tribunalul ca fiind prejudiciu cert suma de 449.164 lei, reprezentând diferenţa de venituri pe durata concediilor medicale, suma de 310.133 lei costul tratamentului, suma de 200.000 lei contravaloarea serviciului prestat de martora S.E., cât şi 300.000 lei, contravaloarea alimentaţiei suplimentare.
Diferenţa solicitată de partea civilă între veniturile obţinute anterior ca director şi veniturile de economist, realizate după externare, deşi partea civilă era îndreptăţită să le primească, nu s-au acordat, deoarece nu s-au depus dovezi cu privire la veniturile obţinute anterior.
Cu privire la daunele morale solicitate de partea civilă, Curtea a apreciat că acestea au fost corect stabilite, ele fiind suficiente pentru acoperirea suferinţelor fizice şi psihice pricinuite victimei.
(Secţia I penală, decizia nr. 85/2000) NOTĂ: Hotărârea de mai sus a rămas definitivă prin decizia nr.2135/2001 a Curţii Supreme de Justiţie – secţia penală.
Soluţia Curţii este în acord cu prevederile art. 998 Cod civil, care reglementează principiul reparării integrale a prejudiciului produs prin fapta delictuală.
Principiul trebuie raportat şi la prevederile art. 1084 Cod civil, care stabileşte că prejudiciul material cuprinde ori poate să cuprindă atât pierderile suferite, cât şi beneficiul nerealizat.
întrucât latura civilă a cauzei se judecă conform normelor procesual -civile, sarcina probei incumbă, potrivit art. 116 Cod civil, reclamantului, respectiv părţii civile, aşa încât în lipsa unor acte doveditoare, în speţă, în
mod legal nu s-au acordat despăgubirile reprezentând diferenţa dintre veniturile anterioare şi cele ulterioare.
în ceea ce priveşte despăgubirile morale, temeiul juridic îl reprezintă tot art. 998 Cod civil.
Potrivit acestui text de lege, dreptul de a cere repararea, corelativ cu obligaţia autorului prejudiciului de a-l repara, sunt condiţionate numai de existenţa unui prejudiciu, fără a deosebi, după cum acesta ar fi un prejudiciu material şi moral, ceea ce înseamnă că legea permite ca ambele prejudicii să fie reparate prin mijloace adecvate şi echitabile.
în practica judiciară s-a apreciat că, întrucât daunele morale au caracter pur afectiv, stabilirea lor este lăsată la suverana apreciere a instanţelor de fond, care nu sunt ţinute să evalueze după aceleaşi criterii precise după care apreciază daunele materiale.
Totuşi, în ultimul timp, în această privinţă au apărut şi opinii potrivit cărora, şi pe calea recursului, pot fi cenzurate daunele morale, având la îndemână aceleaşi criterii pur subiective pe care le-au avut şi instanţele de fond. Este şi cazul soluţiei de faţă. (Judecator Antoaneta Nedelcu)
