Când după reverificarea declaraţiei sau după controlul ulterior rezultă că dispoziţiile care reglementează regimul vamal respectiv au fost aplicate pe baza unor informaţii inexacte sau incomplete, autoritatea vamală ia măsuri pentru regularizarea situaţiei, ţinând seama de noile elemente de care dispune.
Constatând că toate datele necesare stabilirii drepturilor vamale de import la data efectuării acestuia, se aflau la dispoziţia autorităţii vamale competente, aplicarea măsurilor pentru regularizarea situaţiei, în speţă nu relevă aplicarea dispoziţiilor care reglementează regimul vamal pe baza unor informaţii inexacte sau incomplete şi nici existenţa unor noi elemente, care să justifice măsura.
Ca atare, controlul nu s-a efectuat în condiţiile legii, care arată posibilitatea luării unor măsuri numai dacă se relevă existenţa unor informaţii inexacte sau incomplete.
Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 2591 din 23 noiembrie 2011
La data de 23.03.2011, reclamanta SC A.C.C. SRL, a formulat în contradictoriu cu intimatele Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Craiova, Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Argeș, Autoritatea Naționala a Vămilor, Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș contestație, prin care a solicitat anularea procesului verbal de control nr. 2688/27.01.2011, a deciziei de regularizare nr. 2689/0/1/27.01.2011, precum și a deciziei emisă în urma efectuării plângerii prealabile la organul de soluționare a contestațiilor; suspendarea executării actului administrativ fiscal atacat, până la soluționarea pe fond a cauzei precum și cheltuieli de judecată.
în motivarea acțiunii, petenta a arătat că a importat un autoturism Mercedes Benz E220, iar la sosirea în Vama Nădlag a efectuat declarația vamală, în cuprinsul căreia a indicat în mod corect valoarea de tranzacție a autoturismului folosit. La data de 15.02.2011 i-a fost comunicată decizia de regularizare nr. 2689/27.01.2011 prin care a luat la cunoștință că s-a efectuat un control vamal ulterior, pentru importul autovehiculului din 26.01.2006.
S-a invocat excepția de nelegalitate întrucât actele contestate sunt acte unilaterale emise de organele vamale, la care nu au fost convocați sau înștiințați de derularea controlului ulterior, controlul s-a efectuat în lipsa petentei. S-a invocat și prescripția dreptului de a mai efectua control ulterior și de a încheia proces verbal de control și decizie de regularizare. Petenta a arătat că prin executarea sa ar fi grav și iremediabil afectată, aducând firma în pragul falimentului.
La data de 11.04.2011, intimata A.N.V. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației precum și a cererii de suspendare a executării actelor administrative.
La data de 30.05.2011, s-a depus întâmpinare de către A.N.A.F. prin care s-a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată.
Prin încheierea din 12.04.2011, tribunalul a admis cererea de suspendare a executării deciziei de regularizare până la soluționarea pe fond a contestației.
La 30.05.2011, s-a depus întâmpinare de către D.G.F.P. Argeș prin care s-a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată, reluându-se pe larg aceleași motive cu cele din decizia de regularizare. De asemenea, s-a atașat un set de înscrisuri.
Prin sentința nr. 773/04.07.2011, Tribunalul Argeș a admis în parte contestația; a anulat Decizia nr. 90/2011 și în parte decizia de regularizare nr. 2689/27.01.2011 și respectiv procesul verbal de control nr. 2688/2011, numai pentru sumele ce reprezintă majorări de întârziere și dobânzi de întârziere pentru accize și TVA, menținându-le pentru 6.960 lei accize și 13.344 lei TVA.
Totodată, au fost obligate intimatele să plătească reclamantei 1.500 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că la 6.02.2006 petenta a depus la intimată declarația vamală de import definitiv EU4 nr. I1220/06.02.2006 privind autoturismul folosit Mercedes Benz E220, an fabricație 2002, însoțit de factura în valoare de 24.380 Euro.
Cu acea ocazie s-a stabilit valoarea în vamă ca fiind cea de catalog prevăzută de Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 687/2001, conform art. 109 alin. (6) din Regulamentul Vamal al României în vigoare la acea dată, aprobat prin H.G. nr. 1114/2001. Petenta a achitat taxa vamală ce i-a fost calculată și pusă în vedere la acel moment. Ulterior, la 27.01.2011, intimații au efectuat un control pentru reverificarea declarației vamale aferentă operațiunii de import definitiv cu privire la autovehiculul second – hand arătat mai sus, având drept scop verificarea determinării valorii în vamă pentru mărfurile care fac obiectul importului, respectiv valoarea de tranzacție.
Prin procesul verbal nr. 2688/2011 s-a constatat că intimații, la stabilirea valorii în vamă a autoturismului second – hand Mercedes Benz E220 nu au luat în calcul prețul efectiv plătit pentru această marfă, ci au stabilit în mod eronat ca valoare în vamă, valoarea de catalog, astfel că se impune recalcularea accizei și a TVA în funcție de prețul efectiv plătit. S-a stabilit că petenta ar datora accize și TVA, dar și majorări de întârziere și dobânzi de întârziere pentru aceste sume suplimentar calculate, începând cu 6.02.2006 și respectiv 1.07.2010.
în baza acestui proces verbal s-a emis decizia pentru regularizarea situației nr. 2689/2011 pentru sumele de 6.960 lei accize, 11.171 lei majorări de întârziere la accize, 731 lei dobânzi de întârziere la accize, TVA 13.344 lei, majorări de întârziere la TVA 21.714 lei, dobânzi de întârziere la TVA 1.401 lei.
împotriva acestor acte s-a formulat contestație administrativă ce a fost respinsă prin decizia nr. 90/2011, cu aceleași argumente arătate în cele două acte detaliate mai sus.
Tribunalul a constatat că nu este întemeiată excepția de prescripție a dreptului de a efectua control ulterior, deoarece declarația vamală în baza căreia s-au stabilit accizele și TVA inițial și a cărei reverificare s-a făcut a fost dată la 6.02.2006, iar controlul s-a efectuat la 27.01.2011, deci în interiorul termenului de 5 ani.
S-a reținut că în conformitate cu Regulamentul de aplicare a C.vamal, regula este că valoarea în vamă a mărfurilor importate este valoarea de tranzacție, respectiv prețul efectiv plătit sau de plătit pentru mărfurile importate. în speță, conform facturii nr. 2227-630104/24.01.2006, prețul mașinii a fost de 24.380 Euro, în funcție de acesta trebuind calculate accizele și TVA. A reținut instanța că intimatele au folosit la calculul celor două taxe de mai sus, valoarea de catalog prevăzută de Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 687/2001, aspect care nu poate fi imputat petentei, câtă vreme aceasta a anexat declarației vamale depuse la 6.02.2006 factura din care reiese prețul real al autoturismului.
Acest lucru reiese chiar din cuprinsul procesului verbal de control care arată că declarația vamală de import definitiv a fost însoțită de factura cu numărul indicat mai sus, precizându-se și denumirea și sediul emitentului. Prin urmare, nu petenta este vinovată de stabilirea unor accize și TVA mai mici decât cele real datorate, la 6.02.2006, ci intimații, cum chiar se recunoaște în același proces verbal de control: „s-a stabilit în mod eronat ca valoare în vamă valoarea de catalog”.
Astfel, s-a calculat corect ca fiind datorate de către petentă accize suplimentar de plată în sumă de 6.960 lei și TVA de 13.344 lei, în ce privește aceste sume, procesul verbal de control, decizia de regularizare a situației și cea de soluționare a contestației prealabile fiind legale și temeinice.
S-a reținut că dobânzile și penalitățile de întârziere se datorează pentru neachitarea la termenul de scadență, de către debitor, a obligațiilor de plată, conform art. 119 alin. (1) C.proc.fisc. Pentru suma inițială de plată să fi fost stabilit un termen scadent, de care debitorul să fi cunoscut, pe care să-l fi încălcat cu bună știință. Examinându-se decizia pentru regularizarea situației, s-a reținut că majorările de întârziere s-au calculat începând cu 6.02.2006 și până la 30.06.2010 iar dobânzile de întârziere de la 1.07.2010 la 27.01.2011 (data efectuării controlului). Deci, s-au calculat aceste majorări și penalități chiar de la data înregistrării declarației vamale de import definitiv, deși intimatele recunosc că petenta a atașat acestei declarații factura fiscală din care reiese clar prețul efectiv plătit pentru autoturism.
A mai reținut tribunalul că intimații au stabilit ca valoare în vamă pe cea arătată în catalog pentru marfa respectivă, conform Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 687/2001, în loc să calculeze ei înșiși accize și TVA raportat la valoarea din factura anexată declarației, stabilind astfel o sumă mult mai mică, ce nu atrage considerarea ca fiind debitor de rea credință a petentei. Cu atât mai mult cu cât, majorările de întârziere și dobânzile sunt mult mai mari decât sumele stabilite ca accize și TVA, apărând deci ca o sancțiune pecuniară foarte gravă în sarcina petentei pentru o eroare de calcul săvârșită de intimați, deoarece acestora le revine obligația legală de a stabili valoarea în vamă cu respectarea normelor legale în vigoare (iar nu de a prelua date prestabilite dintr-un catalog, în loc să calculeze conform algoritmului legal și a prețului real al autoturismului).
Instanța a apreciat că și în această materie trebuie făcută aplicarea principiului bunei credințe, astfel că aceste majorări și dobânzi de întârziere ar fi datorate de către petentă începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență a sumelor stabilite prin decizia de regularizare 2689/27.01.2011.
împotriva acestei sentințe și a încheierii de ședință din 12.04.2011, prin care instanța a dispus suspendarea executării actelor fiscale, au declarat recurs: SC A.C.C. SRL, Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș în nume propriu și pentru A.N.A.F., Direcția Regională și pentru Accize și Operațiuni Vamale Craiova în nume propriu și pentru Autoritatea Națională a Vămilor și Agenția Națională de Administrare Fiscală.
în recursul formulat de reclamantă împotriva sentinței nr. 773/04.07.2011 s-a arătat că instanța nu a motivat respingerea excepției invocate, respectiv prescripția dreptului de a stabili obligații vamale, deși reclamanta a arătat că la 26.01.2006, după parcurgerea procedurii de vămuire a primit liber de vamă, potrivit art. 52 din H.G. nr. 1114/2001, taxele stabilite fiind achitate la 3.02.2006 și 6.02.2006 la Biroul Vamal Pitești.
Controlul vamal nu mai putea fi efectuat dincolo de 5 ani de la data primirii liberului de vamă, respectiv 26.01.2006, art. 187 din Legea nr. 141/1997 și art. 373 din H.G. nr. 1114/1997, prevăzând un termen de 5 ani.
Pentru acordarea liberului de vamă s-a verificat temeiul art. 71-72 din același act normativ, valoarea autovehiculului fiind determinată potrivit înscrisurilor depuse.
La 15.02.2011 a fost comunicată decizia de regularizare nr. 2689/27.01.2011, prin care reclamanta a luat la cunoștință despre efectuarea unui control vamal ulterior, deși nu a fost convocată și nici înștiințată despre derularea acesteia.
Eroarea organelor vamale care nu au luat în calcul înscrisurile depuse atașat declarației vamale, nu poate determina alte sume în sarcina reclamantei, conform unor interpretări eronate.
Procesul verbal de control și decizia de regularizare sunt nule deoarece controlul s-a efectuat în lipsa reclamantei, fără a primi un aviz din care să rezulte temeiul controlului ulterior, data de începere a inspecției fiscale, obligațiile fiscale și perioada ce urmează a fi supusă inspecției.
Se arată că prin executarea sumelor dispuse, societatea ar fi iremediabil afectată, fiind executată asupra unei sume de 55.024 lei, pentru o mașină second-hand a cărei valoare de piață nu depășește în prezent 20.000 lei.
în recursul formulat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș împotriva sentinței nr. 773/04.07.2011 se arată că, în mod greșit instanța a reținut culpa autorității, deoarece în conformitate cu prevederile Regulamentului de aplicare a C.vamal, valoarea în vamă este valoarea de tranzacție, iar intimatele au folosit valoarea de catalog prevăzută de Ordinul nr. 687/2001, societatea contestatoare depunând declarația și indicând valoarea în vamă.
Organele vamale au dreptul ca într-o perioadă de 5 ani de la acordarea liberului de vamă, să efectueze controlul vamal ulterior al operațiunilor și să stabilească, în funcție de prevederile legale, diferențe în plus sau în minus, privind drepturile de import.
în mod greșit valoarea în vamă a autoturismului marca Mercedes Benz, an de fabricație 2002, a fost stabilită la valoarea de catalog și nu la valoarea de tranzacție rezultat din factura externă, astfel că în mod legal organele vamale au procedat la recalcularea drepturilor de import.
Penalitățile și majorările de întârziere au fost stabilite în raport de art. 115 și art. 116 din O.G. nr. 92/2003, ținându-se seama de faptul că începând cu 1.09.2007 sunt aplicabile dispozițiile art. 119 alin. (1) și (4) din același act normativ, iar începând cu 1.01.2010, au fost aplicate dispozițiile generale privitoare la dobânzi și penalități de întârziere, prevăzute de art. 119 și art. 120 din O.G. nr. 92/2003.
în recursul formulat de Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva sentinței nr. 773/04.07.2011 se solicită admiterea acestuia, modificarea sentinței și respingerea acțiunii ca neîntemeiată, reiterându-se excepția necompetenței materiale a Tribunalului Argeș, față de dispozițiile art. 3 alin. (1) C.proc.civ. și de calitatea de autoritate centrală a emitenților actelor atacate, respectiv excepția lipsei calității procesuale pasive, față de dispozițiile art. 1 din H.G. nr. 109/2009 și art. 1 și art. 8 din H.G. nr. 110/2009.
în recursul formulat de Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Craiova în nume propriu și pentru Autoritatea Națională a Vămilor împotriva sentinței nr. 773/04.07.2011 se solicită admiterea acestuia, modificarea sentinței și respingerea în totalitate a contestațiilor.
în motivare, se arată că în mod corect instanța de fond a reținut că este neîntemeiată cererea cu privire la accize și TVA, față de prevederile art. 109 din H.G. nr. 1114/2001 și art. 77 din Legea nr. 141/1997. Valoarea în vamă nu este cea arătată în catalog în cazul de față, ci valoarea de tranzacție rezultat din factura externă.
Cum titularul declarației este reclamanta, nu se poate imputa autorităților vamale neluarea în calcul a valorii de tranzacție în condițiile în care în declarație s-a arătat valoarea rezultată din Ordinul nr. 687/2001.
Datoria vamală se naște în momentul acceptării declarației vamale, potrivit prevederilor legale în vigoare la data întocmirii procesului verbal de control, în temeiul art. 214 alin. (1) din Regulamentul CEE nr. 2913/92, fiind luate în considerare elementele de taxare și evaluare adecvată, valabile la data înregistrării declarației vamale.
Accesoriile se datorează începând cu ziua imediat următoare celei în care a fost înregistrată/acceptată declarația vamală în detaliu, până la data achitării drepturilor vamale inclusiv.
Decizia pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare constituie titlu executoriu, după expirarea termenului de plată, potrivit art. 111, raportat la art. 141 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003.
Nu poate fi înlăturat calculul accesoriilor pentru o perioadă anterioară creanței principale, într-o atare situație debitele stabilite la reverificare nefiind purtătoare de accesorii.
în recursul formulat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș în nume propriu și reprezentând A.N.A.F. împotriva încheierii de ședință din 12.04.2011 se arată că aceasta este nelegală, deoarece nu s-a ținut seama de faptul că numai Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale are calitate procesuală pasivă, întocmind actele atacate, cele două recurente neputând sta în judecată, nefiind emitenți ai actelor administrativ fiscale.
în recursul formulat de Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Craiova în nume propriu și pentru Autoritatea Națională a Vămilor împotriva încheierii de ședință din 12.04.2011 se arată că aceasta este nelegală, deoarece condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, nu sunt îndeplinite, valoarea în vamă fiind stabilită de titularul operațiunii sau de reprezentantul acestuia, fiind declarată de către importator, care i-a obligat să depună declarația pentru valoarea în vamă, însoțită de facturi sau alte documente de plata mărfii.
Actul are valoare unei declarații pe proprie răspundere, neputându-se reține culpa autorității pârâte, cu privire la datele înscrise în declarația vamală și cu privire la autenticitatea documentelor prezentate în vederea vămuirii.
Se arată că prescripția nu era împlinită, o simplă invocare a acesteia nu determină concluzia existenței cazului bine justificat.
Faptul că executarea ar putea prejudicia reclamantei, nu atrage îndeplinirea cerinței pagubei iminente, condiția legală referindu-se doar la o diminuare ilicită a patrimoniului, ceea ce nu este cazul în speță.
Se arată că din analiza facturii depusă de reclamantă, anexă la declarația vamală, rezultă că determinarea valorii în vamă pentru stabilirea drepturilor de import (acciză și TVA) trebuia efectuată în conformitate cu art. 109 alin. (1) din H.G. nr. 1114/2001 și art. 77 și art. 78 din Legea nr. 141/1997.
Rațiunea adoptării Ordinul nr. 687/2001 a fost colectarea cât mai eficientă a resurselor la bugetul consolidat al statului prin limitarea subevaluării mărfurilor în vamă, în ce privește bunurile introduse în țară de persoane fizice necomercianți.
Se mai arată că reclamanta nu a obținut liberul de vamă la Biroul Vamal Nădlag la 26.01.2006, care atestă numai intrarea în țară a mărfurilor transportate sub supraveghere vamală, până la biroul vamal de destinație. Liberul de vamă s-a acordat abia la data de 6.02.2006, când au fost efectuate plățile pentru importul definitiv EU 4 nr. I 12.020/06.02.2006.
Pe de altă parte, art. 159 din Legea nr. 148/1997, prevede că datoria vamală se achită înainte de liberul de vamă, în cazul regimurilor vamale definitive, precum și în cazul când regimul vamal suspensiv se încheie în termen.
în recursul formulat de Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva încheierii din 12.04.2011 se reiterează excepția necompetenței materiale a tribunalului față de faptul că actele sunt emise de autorități centrale, în raport de art. 3 alin. (1) C.proc.civ.
De asemenea, este reiterată excepția lipsei calității procesuale pasive a A.N.A.F., în temeiul prevederilor art. 1 din H.G. nr. 109/2009 și art. 1 și 8 din H.G. nr. 110/2009, privind organizarea și funcționarea A.N.V.
Or, recurenta nu este emitenta actelor atacate, decizia de regularizare a situației din 27.01.2011 și procesul verbal de control fiind emise de autoritățile vamale, iar decizia nr. 90/28.03.2011 este emisă de către Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș.
Ca atare, calitate procesuală pasivă au A.N.V. – D.R.A.O.V. Craiova – D.J.A.O.V. Argeș și Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș, care a emis decizia nr. 90/28.03.2011.
în subsidiar, se arată că cerințele prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nu sunt îndeplinite, cazul bine justificat reținut de instanță fiind determinat în realitate de fapte de care se face vinovată petenta, câtă vreme aceasta era ținută să întocmească declarația vamală.
Actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, care nu poate fi înlăturată în lipsa unor aspecte evidente care să rezulte din actele dosarului și care să susțină îndeplinirea cerinței cazului bine justificat.
Se mai arată și că intimata nu a făcut dovada pricinuirii unei pagube materiale, această condiție trebuind îndeplinită cumulativ pentru a se dispune suspendarea.
Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Craiova, în nume propriu și pentru ANV, a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului formulat de reclamantă.
Analizând recursurile formulate, Curtea a constatat următoarele:
în ce privește recursurile formulate de Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva încheierii pronunțată de Tribunalul Argeș la 12.04.2011 prin care s-a dispus suspendarea executării actelor fiscal și împotriva sentinței nr. 773/04.07.2011, Curtea a constatat că acestea sunt fondate pentru considerentele ce se vor expune, în finalul acestora.
Excepția necompetenței materiale a Tribunalului Argeș invocată și în întâmpinarea depusă la 11.04.2011, nu a fost primită, având în vedere prevederile art. 10 din Legea contenciosului administrativ, raportat la art. 2 alin. (1) lit. d) și art. 3 alin. (1) C.proc.civ.
în cauză, față de faptul că datoria vamală se încadrează în categoria veniturilor bugetare intrând sub incidența prevederilor legale relative la recuperarea creanțelor bugetare, criteriul de delimitare a competenței nu este dat de calitatea emitentului actului, respectiv autoritate centrală sau locală, ci de valoarea obligațiilor fiscale stabilite în sarcina debitorului.
Astfel, potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.
Textul prevede clar că în materia actelor administrative care privesc datorii vamale și accesorii ale acestora de până la 500.000 lei, competența pentru soluționarea în fond a contestațiilor aparține tribunalelor administrativ-fiscale. Prin decizia de regularizare a situației din 27.01.2011, s-a stabilit în sarcina debitoarei obligație vamală de 55.024 lei, sub pragul prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cererea fiind corect soluționată de către Tribunalul Argeș.
în ce privește însă excepția lipsei calității procesuale pasive reiterată în ambele recursuri atât împotriva încheierii din 12 aprilie 2011, cât și împotriva sentinței nr. 773/07.04.2011, față de faptul că a fost criticată și în fața instanței de fond prin întâmpinare, Curtea a reținut că aceasta este întemeiată.
Astfel, actele administrativ fiscale atacate au fost emise de către autoritățile vamale, după cum urmează: procesul-verbal de control din 27.01.2011 de către Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Argeș; decizia pentru regularizarea situației nr.2689/27.01.2011 a fost emisă de Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Argeș în subordinea D.R.A.O.V. Craiova; somația emisă al 8.03.2011 a fost emisă de Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Craiova. De asemenea, decizia nr. 90/28.03.2011 a fost emisă de către Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș.
Ca atare, niciunul din actele atacate nu a fost emis de către A.N.A.F. care a arătat acest aspect în fața instanței de fond, invocând lipsa calității sale procesuale pasive.
Curtea a reținut că potrivit art. 1 și art. 2 din H.G. nr. 109/2009, Agenția Națională de Administrare Fiscală se organizează și funcționează ca organ de specialitate al administrației publice centrale, instituție publică cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Finanțelor Publice, finanțată din bugetul de stat și din venituri proprii.
Totodată, în subordinea Agenției Naționale de Administrare Fiscală funcționează Garda Financiară, Autoritatea Națională a Vămilor, direcțiile generale ale finanțelor publice județene și Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, ca instituții publice cu personalitate juridică.
Potrivit art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 110/2009, Autoritatea Națională a Vămilor se organizează și funcționează ca organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, cu buget și patrimoniu proprii, în subordinea Ministerului Finanțelor Publice, în cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală.
în acest context, s-a constatat că argumentele legate de neîndeplinirea cerințelor de suspendare, prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ, nu se mai impun a fi analizate.
Față de dispozițiile sus menționate și de faptul că niciunul din actele administrativ-fiscale atacate nu a fost emis de către recurentă, admiterea acțiunii în contradictoriu și cu aceasta nu era posibilă, astfel că au fost admise recursurile, au fost modificate încheierea din 12.04.2011 și sentința nr. 773/04.07.2011, în sensul respingerii cererii formulate împotriva A.N.A.F. ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
în ce privește recursul formulat de D.G.F.P. Argeș în nume propriu împotriva încheierii din 12.04.2011, Curtea a constatat că acesta nu poate fi primit pentru următoarele considerente:
în primul rând Curtea a constatat că încheierea din 12.04.2011 a fost comunicată Direcției Generale a Finanțelor Publice Argeș la 7.06.2011, iar recursul a fost înregistrat la Tribunalul Argeș la 14.06.2011, însă anterior la 10.06.2011, a fost înaintat pe fax la Tribunalul Argeș același recurs.
Ca atare, recursul se relevă a fi în termen.
Prin încheierea menționată, instanța a admis cererea de suspendare a executării procesului verbal de control și a deciziei de regularizare, în contradictoriu cu Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș, în condițiile în care prin decizia nr. 90/28.03.2011, emisă de D.G.F.P. Argeș, recurenta a respins ca neîntemeiată contestația reclamantei împotriva deciziei de regularizare a situației, privind obligațiile suplimentare stabilite de controlul vamal din 27.01.2011.
Chiar dacă suspendarea executării vizează, potrivit dispozitivului sentinței, numai decizia de regularizare menționată, s-a constatat că recurenta a emis un act administrativ fiscal în soluționarea contestației împotriva deciziei de regularizare, prin aceasta confirmând legalitatea actului a cărui se solicită a fi suspendată.
Prin suspendarea executării deciziei de regularizare dispusă de instanță la 12 aprilie 2011, implicit se determină aspectul cazului bine justificat, prevăzut de art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004 și în privința actului emis de către această recurentă.
Ca atare, s-a apreciat că nu se poate reține excepția lipsei calității sale procesuale pasive, astfel că în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004, Curtea a respins recursul ca nefondat.
în ce privește recursurile formulate de reclamantă, de Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș, D.R.A.O.V. Craiova în nume propriu și pentru A.N.V., împotriva sentinței nr. 773/14.07.2011, Curtea a constatat că se impune analizarea globală a acestora, față de soluția de admitere în parte a cererii de către Tribunalul Argeș, argumentele invocate în recursurile sus menționate, ținând de toate aspectele dispuse de instanța de fond.
Prescripția invocată de reclamantă în ce privește dreptul organelor vamale de a stabili drepturi de import suplimentare, nu este incidentă față de dispozițiile art. 373 din H.G. nr. 1114/2001, art. 61 și art. 187 din Legea nr. 141/1997.
Astfel, potrivit art. 373 din H.G. nr. 1114/2001, controlul vamal ulterior se exercită pe o perioadă de 5 ani de la data acordării liberului de vamă. în cadrul aceluiași termen pot fi încasate sau restituite diferențe de drepturi vamale constatate.
Totodată, potrivit art. 187 din Legea nr. 141/1997, termenul de prescripție a dreptului de a cere plata taxelor vamale este de 5 ani și curge de la data acceptării și înregistrării declarației vamale de import. Legea arăta că termenele prevăzute în cod și în alte reglementări vamale se calculează potrivit normelor prevăzute în C.proc.civ.
Totodată, potrivit art. 100 alin. (1) C.vamal actual, autoritatea vamală are dreptul ca, din oficiu sau la solicitarea declarantului, într-o perioadă de 5 ani de la acordarea liberului de vamă, să modifice declarația vamală.
în speță, declarația vamală a fost depusă la 6.02.2006 la biroul vamal competent să efectueze operațiunilor de vămuire, iar controlul a fost efectuat în perioada 20.01.2011-27.01.2011, cu respectarea termenului de 5 ani.
Și în ipoteza subsidiară, în care s-ar accepta punctul de vedere al reclamantei relativ la primirea liberului de vamă la 26.01.2006, prin depunerea declarației la vama Nădlac, aspect care nu poate fi însă reținut față de textele sus menționate, s-a constatat că prescripția dreptului de a stabili creanțe fiscale împotriva reclamantei nu era împlinită la data demarării controlului, respectiv 20.01.2011, în condițiile în care art. 92 alin. (2) lit. b) C.proc.fisc. prevede că termenele de prescripție se suspendă pe perioada cuprinsă între data începerii inspecției fiscale și data emiterii deciziei de impunere ca urmare a efectuării inspecției fiscale, astfel că susținerea formulată în recursul reclamantei nu a fost primită.
Curtea a constatat că în cererea introductivă, reclamanta a susținut că procesul verbal de control și decizia de regularizare prin care s-au stabilit drepturi vamale suplimentare de import, sunt afectate de nulitate, deoarece controlul s-a efectuat în lipsa contestatoarei, fără ca aceasta să primească un aviz de control, potrivit prevederilor legale.
Asupra acestui aspect, Curtea a constatat că în plângerea prealabilă formulată împotriva procesului verbal de control nr. 2688/27.02.2011, reclamanta a arătat că procesul verbal de control este nul, față de prevederile Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 7591/2006, pentru aprobarea Normelor metodologice de realizarea a supravegherii și controlului vamal ulterior, precum și în temeiul art. 100 din Legea nr. 86/2006.
Curtea a reținut că legea aplicabilă controlului este cea în vigoare la data efectuării acestuia, astfel că autoritatea pârâtă era ținută să efectueze actele de control în conformitate cu dispozițiile art. 100 C.vamal și Ordinul Vicepreședintelui A.N.A.F. nr. 7521/2006, dispoziții similare existând și în fostul art. 61 din Legea nr. 141/1997.
Din procesul verbal de control încheiat la 27.01.2011, rezultă că inspectorii vamali au efectuat în perioada 20.01.2011-27.01.2011 un control vamal ulterior, în temeiul prevederilor Regulamentului CEE nr. 2913/92, Regulamentului CEE nr. 2454/93, a H.G. nr. 110/2009, a Ordinului Vicepreședintelui A.N.A.F. nr. 7521/2006, conform adresei D.R.A.O.V. Craiova nr. 37276/10.12.2010.
S-a arătat în partea introductivă a procesului verbal de control că potrivit art. 28 din Ordinul Vicepreședintelui A.N.A.F. nr. 7521/2006, comunicarea avizului de control nu este obligatorie în cazul controalelor care se desfășoară pe baza documentelor de care dispune autoritatea vamală.
într-adevăr, potrivit art. 101 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003, înaintea desfășurării inspecției fiscale, organul fiscal are obligația să înștiințeze contribuabilul în legătură cu acțiunea care urmează să se desfășoare, prin transmiterea unui aviz de inspecție fiscală.
Dispoziția normativă este preluată și în art. 25 din Ordinul nr. 7521/2006, potrivit căruia controalele vamale ulterioare programate se realizează, de regulă, cu înștiințarea prealabilă a persoanei stabilite în România, cu scopul de a nu-i perturba activitatea curentă și pentru ca aceasta să fie în măsură de a pune la dispoziție membrilor echipei de control vamal ulterior un spațiu adecvat și registrele necesare.
Numai că potrivit art. 28 din ordinul sus-menționat, comunicarea avizului de control nu este obligatorie în cazul controalelor vamale inopinate, al controalelor care se desfășoară pe baza documentelor de care dispune autoritatea vamală, al controalelor periodice prevăzute prin reglementări vamale, când solicitarea de control este făcută de persoana respectivă sau în cazul unor acțiuni de realizat ca urmare a solicitării unor autorități, potrivit legii.
Ca atare, susținerea reclamantei relativ la faptul că nu a fost înștiințată asupra efectuării controlului, nu este întemeiată.
Curtea a constatat totodată că în procesul verbal de control din 27.01.2011, s-a arătat că acesta se efectuează prin reverificarea declarațiilor vamale aferente operațiunilor de import, care au avut ca obiect autovehicule second-hand referitor la modul de declarare și determinare a valorii în vamă a mărfurilor respective, în conformitate cu art. 28 din Ordinul Vicepreședintelui A.N.A.F. nr. 7521/2006.
De asemenea, au arătat inspectorii vamali, că reverificarea declarației vamale în cazul reclamantei a fost efectuată la sediul D.J.A.O.V. Argeș în conformitate cu prevederile art.35-36 din Ordinul nr. 7521/2006.
Art. 100 C.vamal, în forma în vigoare la data efectuării controlului, permite controlul vamal ulterior, care se poate realiza într-o perioadă de 5 ani de la acordarea liberului de vamă.
De asemenea, alin. (2) și (3) din art. 100 din Legea nr. 86/2006 prevede că în cadrul termenului prevăzut la alin. (1), autoritatea vamală verifică orice documente, registre și evidențe referitoare la mărfurile vămuite sau la operațiunile comerciale ulterioare în legătură cu aceste mărfuri. Controlul se poate face la sediul declarantului, al oricărei alte persoane interesate direct sau indirect din punct de vedere profesional în operațiunile menționate sau al oricărei alte persoane care se află în posesia acestor acte ori deține informații în legătură cu acestea. De asemenea, poate fi făcut și controlul fizic al mărfurilor, dacă acestea mai există.
Când după reverificarea declarației sau după controlul ulterior rezultă că dispozițiile care reglementează regimul vamal respectiv au fost aplicate pe baza unor informații inexacte sau incomplete, autoritatea vamală ia măsuri pentru regularizarea situației, ținând seama de noile elemente de care dispune.
în aplicarea textului, art. 36 lit. c) din Ordinul Vicepreședintelui A.N.A.F. nr. 7521/2006 arată că birourile vamale vor desfășura activități de control vamal ulterior pentru reverificarea declarațiilor depuse la biroul vamal, pentru care se apreciază că dispozițiile legale au fost aplicate pe baza unor informații inexacte sau incomplete.
Și art. 78 alin. final din RCE nr. 2913/92, față de care a fost adoptat art. 100 C.vamal, prevedea că atunci când revizuirea unei declarații sau un control ulterior indică faptul că dispozițiile ce reglementează regimul vamal respectiv au fost aplicate pe baza unor informații incomplete sau incorecte, autoritățile vamale, în conformitate cu orice dispoziții prevăzute, trebuie să ia măsurile necesare pentru reglementarea situației, ținând seama de orice informații noi de care dispun.
C.vamal comunitar actual nr. 450/2008, agravează condițiile în care se poate anula sau revoca o decizie favorabilă emisă de autoritatea vamală, condiționând-o de date incomplete și inexacte dar și de cunoașterea acestui fapt de către solicitant, respectiv de faptul că decizia ar fi fost diferită în cazul în care informațiile ar fi fost exacte și complete.
în acest context se impune și analizarea textelor care determinau, la data importului, modul de stabilire a drepturilor de import, pentru a se constata dacă organele vamale aveau la dispoziție mijloacele necesare pentru corecta stabilire a acestora.
Potrivit art. 78 din Legea nr. 141/1997, valoarea în vamă se determină și se declară de către importator, care este obligat să depună la biroul vamal o declarație pentru valoarea în vamă, însoțită de facturi sau de alte documente de plată a mărfii și a cheltuielilor pe parcurs extern, aferente acesteia.
Curtea a reținut că potrivit art. 148 din Legea nr. 141/1997, privind C.vamal al României, în vigoare la data efectuării operațiuni de import, cuantumul drepturilor de import se stabilește pe baza elementelor de taxare din momentul nașterii datoriei vamale, iar dacă nu este posibilă stabilirea cu exactitate a momentului în care se naște datoria vamală, momentul luat în considerare pentru stabilirea elementelor de taxare proprii mărfurilor în cauză este acela în care autoritatea vamală constată că mărfurile se află într-o situație care face să se nască o datorie vamală. Când, la data constatării, autoritățile vamale dispun de informații din care rezultă că datoria vamală s-a născut într-un moment anterior, cuantumul drepturilor de import se determină pe baza elementelor de taxare existente la data cea mai îndepărtată ce poate fi stabilită pe baza acelor informații.
Totodată, potrivit art. 158 alin. (1) și (2) din același act normativ, debitorul datoriei vamale ia cunoștință despre cuantumul acestei datorii prin declarația vamală acceptată și înregistrată de autoritatea vamală, iar în cazul unor diferențe ulterioare sau în situația încheierii din oficiu, fără declarație vamală, a unui regim vamal suspensiv, debitorul vamal ia cunoștință despre acea nouă datorie pe baza actului constatator întocmit de autoritatea vamală.
Ca atare, organele vamale stabilesc pe baza declarației vamale drepturile de import constând în taxe vamale, taxe pe valoare adăugată, accize și orice alte sume ce se cuvin statului la importul de mărfuri.
Asupra cuantumului taxei, Curtea a reținut că potrivit art. 109 alin. (1) și (2) din H.G. nr. 1114/2001, privind Regulamentul de aplicare a C.vamal, determinarea valorii în vamă a mărfurilor care fac obiectul unor tranzacții comerciale se efectuează potrivit regulilor cuprinse în C.vamal al României și în alte reglementări vamale. Pentru valoarea astfel stabilită se depune o declarație pentru valoarea în vamă, conform modelului prevăzut în anexa nr. 5.
Pentru mărfurile primite de persoanele juridice, care nu fac obiectul unor tranzacții comerciale, valoarea în vamă o constituie valoarea înscrisă în documentele primite de la expeditorul extern și în declarația pentru valoarea în vamă depusă de persoana juridică destinatară.
Art. 109 alin. (4)-(6) din același act normativ are în vedere importul efectuat de către persoane fizice, care nu efectuează operațiuni comerciale, din interpretarea coroborată a alineatelor textului art. 109 din H.G. nr. 1114/2001, rezultând că acesta se referă distinct la determinarea valorii în vamă pentru operațiuni comerciale, de determinarea valorii în vamă pentru bunurile introduse în țară de persoane fizice. Art. 109 alin. (4) din Regulament arăta că în cazul bunurilor introduse în țară de persoane fizice valoarea în vamă se stabilește de Ministerul Finanțelor Publice pe baza cataloagelor de prețuri externe, corelate cu prețurile interne. Alin. (5) al textului, se referă la autovehiculele și vehiculele noi prevăzute la pozițiile tarifare 87.02, 87.03, 87.04, 87.11 și 87.16 din Tariful vamal de import al României, iar alin. (6) se referă la autovehiculele și vehiculele folosite, care se stabilește pe fiecare categorie de vehicule, prin ordin al ministrului finanțelor publice, ținându-se seama de vechimea și de caracteristicile tehnice ale acestora.
în aplicarea acestor dispoziții a fost emis Ordinul M.F.P. nr. 687/2001, în preambulul căruia se arată expres că este emis în baza art. 109 alin. (4) și (6), precum și ale pct. 12 din anexa nr. 6 la Regulamentul de aplicare a C.vamal al României. Aceasta din urmă se referă la introducerea și scoaterea din țară a bunurilor aparținând călătorilor și altor persoane fizice.
Prin urmare, textele arătau clar la momentul importului, că stabilirea valorii în vamă se realizează în funcție de factura externă, iar nu în raport de valoarea rezultată din Ordinul nr. 687/2001, acest din urmă act normativ fiind emis în temeiul Regulamentului vamal exclusiv pentru determinarea taxelor asupra bunurilor importate de persoanele fizice.
Or, Curtea a constatat că la momentul întocmirii declarației vamale, reclamanta a arătat la pct. 22 – valoarea totală din factură de 24.380 Euro la un curs de schimb de 3,6040 lei, potrivit facturii din 23.01.2006, iar la pct. 42-preț articol a arătat valoarea de 6.824 lei.
Totodată, factura externă a fost atașată declarației vamale, așa cum rezultă chiar din procesul verbal de control din 27.01.2011.
Așadar, organele vamale au avut la dispoziție de la momentul depunerii declarației toate datele necesare pentru stabilirea corectă a drepturilor vamale de import, constând în accize și TVA, fiind cert că o atare obligație legală nu incumbă părții care a menționat atât valoarea din factura externă, cât și pe cea rezultată din Ordinul nr. 687/2001, atașând însă factura externă.
în acest context, constatând că toate datele necesare stabilirii drepturilor vamale de import la data efectuării acestuia, se aflau la dispoziția autorității vamale competente, aplicarea măsurilor pentru regularizarea situației, în speță nu relevă aplicarea dispozițiilor care reglementează regimul vamal pe baza unor informații inexacte sau incomplete și nici existența unor noi elemente, care să justifice măsura.
Ca atare, controlul nu s-a efectuat în condițiile legii, care arată posibilitatea luării unor măsuri numai dacă se relevă existența unor informații inexacte sau incomplete.
Interpretarea legii asupra stabilirii bazei de calcul a drepturilor de import nu poate fi în sarcina declarantului, de vreme ce art. 148 și 158 din Legea nr. 141/1997 stabilesc cert această obligație în sarcina organelor vamale.
Dacă față de declararea ambelor valori s-ar putea reține caracterul inexact al informațiilor puse la dispoziția organelor vamale, atașarea facturii externe din care se relevă cert cuantumul valoric față de care trebuiau stabilite drepturile vamale, în raport cu legea, exclude orice îndoială cu privire la datele pe care persoana trebuia să le furnizeze autorității.
De altfel, așa cum se arată și în actul de control, acesta s-a efectuat pe exact aceleași date și informații, doar că de data aceasta a fost realizată aplicarea corectă a legii față de datele deținute încă de la data importului.
Prin urmare, Curtea nu neagă corecta reținere a bazei de impozitare, față de care se stabilește valoarea drepturilor de import, aceasta fiind într-adevăr valoarea rezultată din factura externă, potrivit art. 109 din H.G. nr. 1114/2001, însă asemenea determinare nu poate trece peste ceea ce este pe de o parte prevăzut în lege, pentru justificarea posibilității unui control ulterior iar pe de altă parte rezonabil, în exercitarea dreptului de control ulterior.
Pentru toate acestea, în temeiul art. 100 din Legea nr. 86/2006, art. 36 lit. c) din Ordinul Vicepreședintelui A.N.A.F. nr. 7521/2006 raportat la art. 218 alin. (2) C.proc.fisc., Curtea a constatat că actul de control nu a fost întocmit cu respectarea prevederilor legale, fiind nul, astfel că actele care se întemeiază pe acesta sunt afectate de aceeași sancțiune, astfel că au fost respinse recursurile formulate de cele două pârâte, a fost admis recursul reclamantului și s-a modificat sentința în sensul admiterii cererii și anulării actelor atacate.
în ce privește recursul formulat de D.R.A.O.V. Craiova în nume propriu și pentru A.N.V. împotriva încheierii din 12.04.2011, Curtea a reținut că față de faptul că soluția asupra fondului s-a pronunțat la același termen, recursul a rămas fără obiect.
Instanța a dispus suspendarea executării actelor atacate la 12.04.2011, iar pe fond a admis în parte cererea anulând actele fiscale numai pentru accesoriile stabilite în acestea, astfel că suspendarea pentru sumele reținute de prima instanță ca nedatorate produce efecte până la pronunțarea hotărârii irevocabile asupra fondului, potrivit art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Ca atare, soluționând recursul împotriva sentinței nr. 773/2011, recursul împotriva încheierii de suspendare din 12.04.2011, a rămas fără obiect și a fost respins ca atare.
Pentru toate acestea, în temeiul art. 312 C.proc.civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, Curtea a admis recursurile formulate de ANAF împotriva sentinței și a încheierii din 12.04.2011, au fost modificate încheierea din 12.04.2011 și sentința nr. 773/04.07.2011, în sensul respingerii cererii formulate împotriva A.N.A.F. ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a fost respins recursul formulat de D.G.F.P. Argeș în nume propriu, împotriva încheierii din 12.04.2011; au fost respinse recursurile formulate de Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș, D.R.A.O.V. Craiova în nume propriu și pentru A.N.V., împotriva sentinței nr. 773/04.07.2011, a fost admis recursul reclamantei împotriva sentinței pe care a modificat-o în sensul admiterii cererii și anulării actelor atacate, decizia de regularizare nr. 2689/27.01.2011 și decizia nr. 90/2011; a fost respins recursul DRAOV împotriva încheierii din 12.04.2011 ca rămas fără obiect.
Văzând și prevederile art. 274 C.proc.civ. și dovada achitării onorariului de avocat, Curtea a obligat recurenta-pârâtă D.J.A.O.V. Argeș la plata sumei de 1.500 lei cheltuieli de judecată către recurenta-reclamantă.
(Judecător Gabriela Chiorniță)
