ACŢIUNE CIVILĂ EXERCITATĂ ÎN CADRUL PROCESULUI PENAL. EVAZIUNE FISCALĂ. PRINCIPIUL REPARĂRII INTEGRALE A PREJUDICIULUI.


Este de principiu că daunele, în materie delictuală, trebuie să reprezinte reparaţiunea integrală a prejudiciului.

Dacă, prin fapta sa, inculpatul nu a virat la bugetul statului impozitele aferente neînregistrării corespunzătoare în evidenţele contabile a mărfii se creează un prejudiciu.

Potrivit art. 13 din O.G. nr. 11/1996, orice obligaţie bugetară neachitată la scadenţă, generează plata unor majorări de întârziere, începând cu ziua imediat următoare scadenţei obligaţiei bugetare, până la data realizării sumei datorate, inclusiv.

La calcularea prejudiciului în acest caz se are în vedere nu numai impozitul pe profit şi taxa pe valoare adăugată, ci şi eventualele majorări de întârziere pe care inculpatul le-ar fi datorat, majorări care ar putea constitui, conform cererii părţii civile, folosul de care a fost lipsită aceasta.

Nu intră în cuantumul prejudiciului amenzile contravenţionale, care au la bază răspunderea contravenţională.

Prin Sentinţa penală nr. 2093/17.12.1999, pronunţată de Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, în baza art. 10 din Legea nr. 87/1994 a fost condamnată inculpata P.D., la 1.000.000 lei amendă penală, cu aplicarea art. 63 alin. 1 şi 5 Cod penal.

Au fost puse în vedere inculpatei dispoziţiile art. 631 Cod penal. S-a admis în parte cererea de despăgubiri civile, formulată de partea civilă Ministerul de Finanţe.

în baza art. 14 raportat la art. 346 Cod procedură penală a fost obligată inculpata la plata sumei de 694.701 lei, reprezentând impozit pe profit şi TVA către partea civilă Ministerul de Finanţe.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut, în fapt, pe baza probelor administrate, că inculpata P.D. – asociat unic al S.C. „D.E.” -S.R.L. – nu a evidenţiat în documentele contabile ale firmei sale mărfuri de valoare de 13.587.828 lei, cuprinse în 18 facturi, din perioada 2-15 iulie 1995 şi a înregistrat necorespunzător o cantitate de 280 bucăţi de pâine, primită pe două facturi la data de 14.03.1995, ţinând o evidenţă paralelă într-un caiet personal, din care a reieşit că, deşi faptic a primit pe bază de facturi 280 bucăţi de pâine, s-au înregistrat numai 80 de bucăţi, prin a căror vânzare s-a sustras de la plata impozitelor şi taxelor către stat.

Pentru o justă lămurire a cauzei, în faţa primei instanţe s-a efectuat o expertiză contabilă, din ale cărei concluzii a rezultat că cele 18 facturi de achiziţionare de mărfuri în valoare de 13.587.828 lei, privesc achiziţii în cursul lunii mai 1995 – lună care, din punct de vedere contabil, se încheie pe 25 iunie 1995, iar neînregistrarea lor în cursul lunii mai nu constituie infracţiune.

în ceea ce priveşte cantitatea efectivă de 280 bucăţi de pâine, evidenţiată numai într-un caiet separat şi în neconcordanţă vădită cu cele două facturi în valoare de 79.600 lei, în care sunt trecute numai 80 de bucăţi de pâine, s-a constatat că din înregistrările necorespunzătoare rezultă adaosul comercial aferent acestor vânzări, respectiv 21.000 lei, impozitul de 7.980 lei si TVA de 13.410 lei.

La toate actele neînregistrate în evidenţele contabile, în valoare de 8.730.180 lei, a rezultat un impozit pe profit de 497.107 lei şi un TVA de 771.306 lei.

Expertiza contabilă a concluzionat că societatea S.C. „D.E.” – S.R.L. are de virat la buget suma de 694.700 lei.

împotriva acestei sentinţe a declarat apel partea civilă Ministerul de Finanţe. Partea civilă Ministerul de Finanţe a solicitat admiterea apelului său şi desfiinţarea hotărârii primei instanţe, iar pe fond obligarea inculpatei la plata sumei de 22.000.000 lei cu titlul de TVA, majorări aferente şi impozit pe profit, urmând a avea în vedere procesul-verbal întocmit de organele de poliţie privitor la prejudiciu şi nu expertiza contabilă efectuată în cauză, care nu are bază de calcul.

Tribunalul Bucureşti – secţia a ll-a penală, examinând hotărârea apelată, sub aspectul criticilor formulate, cât şi din oficiu, în conformitate cu dispoziţiile art. 371-373 Cod procedură penală a constatat că apelul inculpatei şi al părţii civile Ministerul de Finanţe este nefondat şi a fost respins.

împotriva acestei decizii, în termen legal a formulat recurs partea civilă Administraţia Financiară a sectorului 1 Bucureşti.

în motivele de recurs, se critică hotărârile pronunţate în cauză, pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Se arată că hotărârile sunt greşite, sub aspectul faptului că instanţele au apreciat că penalităţile şi majorările de întârziere aferente debitului, precum şi amenzile contravenţionale nu constituie un prejudiciu.

în drept, recurenta a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 171 şi pct. 18 Cod procedură penală, referitoare la greşita aplicare a legii şi grava eroare de fapt.

Examinând hotărârile pronunţate în cauză, sub aspectele menţionate, prin prisma cazurilor de casare invocate de recurentă, Curtea constată că recursul este fondat.

Potrivit art. 14 Cod procedură penală, repararea pagubei se face, potrivit dispoziţiilor legii civile, putându-se acorda despăgubiri băneşti şi pentru folosul de care a fost lipsită partea civilă.

în cauză, instanţele nu au stabilit dacă partea civilă a fost lipsită de vreun folos, deşi fuseseră învestite cu această cerere.

Prin fapta sa, inculpata P.D. nu a virat la bugetul statului impozitele aferente neînregistrării corespunzătoare în evidenţele contabile a 280 de bucăţi de pâine, creând astfel un prejudiciu.

Potrivit art. 13 din O.G. nr. 11/1996, obligaţia bugetară neachitată la scadenţă generează plata unor majorări de întârziere, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare scadenţei obligaţiei bugetare, până la data realizării sumei datorate, inclusiv.

Rezultă că instanţele de fond şi cea de apel nu au avut în vedere la calcularea prejudiciului cauzat de inculpată şi eventualele majorări de întârziere pe care aceasta le-ar fi datorat, majorări care ar putea constitui, conform cererii părţii civile, folosul de care a fost lipsită această parte.

Având în vedere aceste considerente, Curtea constată că recursul părţii civile este fondat, iar în baza art. 38515 pct. 2 lit. d Cod procedură penală, va casa în parte sentinţa penală şi decizia penală şi va reţine cauza spre rejudecare, în ceea ce priveşte latura civilă a cauzei.

Potrivit art. 385]6 Cod procedură penală, va dispune efectuarea în cauză a unei expertize contabile care va avea ca obiectiv stabilirea cuantumului prejudiciului cauzat, având în vedere şi eventualele majorări de întârziere datorate de inculpată (nu se vor avea în vedere amenzile contravenţionale, amenzi care nu intră în cuantumul prejudiciului cauzat, prin fapta penală a inculpatei, acestea având la bază o răspundere contravenţională).

(Secţia a ll-a penală, decizia nr. 1544/2000) NOTĂ: Articolul 13 din O.G. nr. 11/1996 a fost modificat de art. 1 din Ordonanţa nr. 26/2001. (Judecator Ioana Surdescu)