Acţiune civilă exercitată în cadrul procesului penal. Calitate procesuală. Societate de asigurare


Prin sentinţa penală nr. 676/2001, Judecătoria Mediaş, în baza art. 184 alin. 2 şi 4 C. pen., cu aplicarea art. 74 şi 76 alin. 1 lit.e C. pen., a condamnat inculpatul la o pedeapsă de 5.000.000 lei amendă pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

S-a constatat că inculpatul a plătit părţii vătămate suma de 25.000.000 lei despăgubiri.

In baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen. cu aplicarea art. 998 C. civ., inculpatul a fost obligat în solidar cu SC O. SRL Târgu Mureş şi SC A.R. Sucursala Târgu Mureş, să plătească părţii civile, Spitalul Clinic Judeţean Sibiu, suma de 15.059.594 lei, despăgubiri civile.

Prin decizia penală nr. 37 din 4.02.2002, Tribunalul Sibiu a admis apelul formulat de asigurătorul SC A.R. SA – Sucursala Târgu Mureş, a desfiinţat în parte sentinţa, în sensul că a înlăturat obligarea asigurătorului în solidar cu inculpatul şi SC O. SRL Târgu Mureş la plata despăgubirilor civile către Spitalul Clinic Judeţean Sibiu.

Tribunalul a reţinut că asigurătorul nu poate fi considerat comitent, situaţie în care nu poate fi obligat în solidar cu inculpatul la plata despăgubirilor.

Izvorul răspunderii asigurătorului se află nu în raporturile de prepuşenie cu inculpatul, ci în contractul de asigurare.

Trib. Sibiu, decizia nr. 37 din 4.02.2002

Prin sentinţa penală nr. 883 din 3.10.2001, Judecătoria Suceava a condamnat pe inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 alin. 2 C. pen., pedeapsa fiind suspendată condiţionat conform art. 81 şi art. 82 C. pen.

Inculpatul a fost obligat în solidar cu partea responsabilă civilmente SC S. SRL Suceava să plătească părţii civile P.A. sumele de 59.135.000 lei daune materiale, 75.000.000 lei daune morale, iar părţii civile Spitalul Clinic nr. 3 Iaşi, suma de 32.041.485 lei cheltuieli de spitalizare.

Asigurătoarea SC U. SA Suceava a fost obligată să plătească inculpatului suma de 40.000.000 lei despăgubiri.

S-a reţinut că, la data de 27.07.1999, inculpatul, angajat ca şofer la SC S. SRL Suceava, circulând cu microbuzul pe str. M. din Suceava, s-a angajat într-o depăşire fară să se asigure şi a surprins victima care traversa strada neregulamentar, prin loc inculpatului, care convieţuia nelegitim cu mama ei iar, pe de altă parte, aceasta trebuie considerată ca având calitatea de „membru de familie”.

C.A. Cluj, decizia penală nr. 142/23.05.2002

Notă: Soluţia instanţei de apel este corectă în ce priveşte aplicarea agravantei prevăzută de art. 197 alin. 2 lit. b C. pen., însă este discutabilă sub aspectul reţinerii celei prevăzute de lit. b1 din acelaşi alineat (introdusă prin Legea nr. 197/2000).

Astfel, potrivit art. 149 C. pen. (introdus prin aceeaşi lege), prin membru de familie se înţelege soţul sau ruda apropiată, dacă aceasta din urmă locuieşte şi gospodăreşte împreună cu făptuitorul, iar în înţelesul art. 149 C. pen. „rude apropiate” sunt ascendenţii, descendenţii, fraţii şi surorile, copiii acestora şi persoanele devenite prin înfiere astfel de rude”

Victima minoră este „rudă apropiată” cu concubina inculpatului, dar cât timp cei doi nu sunt căsătoriţi legitim, chiar dacă locuiesc sau gospodăresc împreună, nu alcătuiesc o familie în sensul legii şi faţă de inculpat nu au calitatea de „membru de familie”.

Mai mult, ceea ce caracterizează persoanele enumerate în art. 149 C. pen. ca fiind „rude apropiate” este legătura de sânge sau raporturile izvorâte din înfiere, ceea ce între inculpat şi partea vătămată nu există.

nemarcat şi fără să se asigure. în urma impactului, victima a fost spitalizată, dar în cele din urmă a decedat.

Prin decizia penală nr. 250 din 18.03.2002, Tribunalul Suceava a admis apelurile declarate de inculpat, partea civilă şi de asigurătorul SC U. S.A. Suceava, a desfiinţat în parte sentinţa cu privire la latura civilă şi, procedând la rejudecarea acesteia, a obligat pe inculpat în solidar cu partea responsabilă civilmente SC S. SRL Suceava şi cu asigurătorul SC U. SA Suceava să plătească părţii civile sumele de 42.097.500 lei daune materiale, 10.000.000 lei daune morale, iar Spitalului Clinic nr. 3 Iaşi suma de 23.520.742 lei cheltuieli de spitalizare, precum şi dobânda legală aferentă.

La stabilirea cuantumului despăgubirilor civile, instanţa de apel a avut în vedere culpa victimei, de 50%, în producerea accidentului, diminuând corespunzător acestui procent daunele materiale dovedite, precum şi daunele morale pretinse.

Prin decizia penală nr. 548 din 11.07.2002, Curtea de Apel Suceava a respins ca nefondat recursul formulat de partea civilă, dar a admis recursul declarat de asigurătorul SC U. SA, a casat parţial decizia, în sensul că a limitat răspunderea civilă solidară a asigurătorului doar pentru suma de 40.000.000 lei cuvenită părţii civile.

S-a reţinut că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 3 şi art. 53 din Legea nr. 136/1995 şi H.G. nr. 906/1999 privitoare la asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagubele produse prin accidente de autovehicule.

C.A. Suceava, decizia penală nr. 548 din 11.07.2002

Notă: în practică există mai multe opinii cu privire la această problemă. Sunt instanţe care apreciază că societăţile de au calitatea de parte responsabilă civilmente şi răspund în solidar cu inculpatul pentru prejudiciul cauzat; alte instanţe apreciază că societăţile de asigurare au calitatea de asigurător sau garant sau le consideră lipsite de calitate procesuală, ignorând dispoziţiile art. 54 alin. ultim din Legea nr. 136/1995, referitoare la obligativitatea citării în proces.

Considerăm că societatea de asigurare citată în proces şi obligată la plata despăgubirilor civile are calitatea de asigurător, calitate atribuită printr-o lege specială, Legea nr. 136/1995.

Calitatea de asigurător este dobândită în baza contractului de asigurare, drepturile şi obligaţiile sale existând indiferent de punerea în mişcare a acţiunii penale sau civile.

în acest sens, ministrul justiţiei, cu adresa nr. 783/J/20 februarie 2003, a solicitat procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie să ceară instanţei supreme să se pronunţe asupra problemei de drept care a primit o soluţionare diferită din partea instanţelor de recurs.