– Legea nr. 118/2010, art. 1
Prima instanta a facut o corecta aplicare a dispozitiilor legale incidente in speta, iar Curtea îsi însuseste în întregime toate argumentele expuse pe larg in sentinta recurata, pentru a nu le mai relua.
In plus fata de cele retinute de tribunal, Curtea noteaza ca prin Decizia nr.20 pronuntata de Înalta Curte de Casatie si Justitie în dosarul nr. 20/2011 au fost admise recursurile în interesul legii declarate de procurorul general al Parchetului de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie si de Colegiul de conducere al Curtii de Apel Suceava în sensul ca:
S-a stabilit ca dispozitiile art.1 din Legea nr.118/2010 privind unele masuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, raportat la art.150 (fost art. 145) din Codul Muncii, art.103 lit.a) din Legea nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificarile ulterioare, si art.7 din Hotarârea Guvernului nr.250/1992 privind concediul de odihna si alte concedii ale salariatilor din administratia publica, din regiile autonome cu specific deosebit si din unitatile bugetare, republicata, sunt incidente cererilor formulate de personalul didactic si didactic auxiliar din învatamântul preuniversitar de stat ce au ca obiect acordarea indemnizatiei de concediu de odihna aferenta anului scolar 2009-2010, dupa intrarea în vigoare a Legii nr.118/2010, respectiv 3 iulie 2010.
S-a stabilit ca dispozitiile art.1 din Legea nr.118/2010 privind unele masuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, raportat la art.150 (fost art. 145) din Codul Muncii, art.103 lit.a) din Legea nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificarile ulterioare, si art.7 din Hotarârea Guvernului nr.250/1992 privind concediul de odihna si alte concedii ale salariatilor din administratia publica, din regiile autonome cu specific deosebit si din unitatile bugetare, republicata, sunt incidente cererilor formulate de personalul didactic si didactic auxiliar din învatamântul preuniversitar de stat ce au ca obiect acordarea indemnizatiei de concediu de odihna aferenta anului scolar 2009-2010, dupa intrarea în vigoare a Legii nr.118/2010, respectiv 3 iulie 2010.
(CURTEA DE APEL BUCURESTI – SECTIA A VII-A CIVILA SI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCA SI ASIGURARI SOCIALA, DECIZIA NR. 8087 din 07.12.2011)
Prin sentinta civila nr. 3330/05.04.2011 pronuntata în dosarul nr.4436/3/2011, Tribunalul Bucuresti – Sectia a-VIII-a Conflicte de Munca si Asigurari Sociale a admis în parte actiunea formulata de SSIR Bucuresti – în numele si pentru membrii sai de sindicat în contradictoriu cu pârâtii ISMB, CLS 2 si PS 2 a obligat pârâtii sa diferenta de 25% dintre indemnizatia de concediu de odihna cuvenita si cea efectiv încasata pentru zilele de 01 si 02 iulie 2010, actualizata cu rata inflatiei la data platii.
De asemenea, a respins actiunea sub celelalte aspecte ca neîntemeiata.
În considerente a retinut ca reclamantii au calitatea de salariati în învatamântul preuniversitar(personal didactic si nedidactic), dupa cum rezulta din adeverintele depuse la dosar.
Potrivit dispozitiilor art. 145 alin. 1 din Codul muncii pentru perioada concediului de odihna salariatul beneficiaza de o indemnizatie de concediu, care nu poate fi mai mica decât salariul de baza, indemnizatiile si sporurile cu caracter permanent cuvenite pentru perioada respectiva, prevazute în contractul individual de munca.
Conform alin. 2 indemnizatia de concediu de odihna reprezinta media zilnica a drepturilor salariale prevazute la alin. (1) din ultimele 3 luni anterioare celei în care este efectuat concediul, multiplicata cu numarul de zile de concediu. Dispozitiile alin. 3 sunt în sensul ca indemnizatia de concediu de odihna se plateste de catre angajator cu cel putin 5 zile lucratoare înainte de plecarea în concediu.
Potrivit dispozitiilor art. 103 lit. a) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificarile si completarile ulterioare, în vigoare la data pentru care se solicita plata diferentei de indemnizatie “Cadrele didactice beneficiaza de dreptul la concediu astfel: a) concediul anual cu plata, în perioada vacantelor scolare, respectiv universitare, cu o durata de cel putin 62 de zile, exclusiv duminicile si sarbatorile legale; în cazuri bine justificate, conducerea institutiei de învatamânt poate întrerupe concediul legal, persoanele în cauza urmând a fi remunerate pentru munca depusa; normele metodologice referitoare la efectuarea concediului legal vor fi elaborate de Ministerul învatamântului împreuna cu sindicatele recunoscute pe plan national”.
Conform dispozitiilor art. 146 din Legea nr. 128/1997, în masura în care prezentul statut nu dispune altfel, personalului didactic i se aplica celelalte dispozitii din legislatia muncii.
Potrivit dispozitiilor art. 147 alin.3 din Legea nr. 128/1997, în termen de 6 luni de la publicarea prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Ministerul Învatamântului va elabora normele metodologice, regulamentele si instructiunile ce decurg din aplicarea legii, care, de asemenea, se vor publica în Monitorul Oficial al României.
Potrivit dispozitiilor art. 7 alin.1 din HG nr. 250/1992 privind concediul de odihna si alte concedii ale salariatilor din administratia publica, din regiile autonome cu specific deosebit si din unitatile bugetare, pe durata concediului de odihna, salariatii au dreptul la o indemnizatie calculata în raport cu numarul de zile de concediu înmultite cu media zilnica a salariului de baza, sporului de vechime si, dupa caz, indemnizatiei pentru functia de conducere, luate împreuna, corespunzatoare fiecarei luni calendaristice în care se efectueaza zilele de concediu de odihna.”
Prin Ordinul nr. 3251/1998 din 12/02/1998 au fost aprobate Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihna al personalului didactic din învatamânt, emise în aplicarea art. 103 din Legea nr. 128/1997 si a Hotarârii Guvernului nr. 250/1992, republicata
Prin dispozitiile art. 1 din Legea nr. 118/2010 privind unele masuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, s-au prevazut urmatoarele: cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizatiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizatii si alte drepturi salariale, precum si alte drepturi în lei sau în valuta, stabilite în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice si ale Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 1/2010 privind unele masuri de reîncadrare în functii a unor categorii de personal din sectorul bugetar si stabilirea salariilor acestora, precum si alte masuri în domeniul bugetar, se diminueaza cu 25%.
Din interpretarea sistematica a dispozitiilor legale anterior mentionate rezulta ca acest temei de drept este incident inclusiv în cazul indemnizatiei pentru concediu de odihna cuvenita reclamantilor, salariati din învatamânt, pentru perioada efectuarii concediului de odihna efectuat dupa data intrarii în vigoare a Legii nr. 118/2010.
Pentru a retine astfel, Tribunalul are în vedere natura juridica a indemnizatiei pentru concediu de odihna si faptul ca aceasta reprezinta echivalentul salariului pentru perioada în care se efectueaza concediul de odihna.
Întrucât, potrivit dispozitiilor art. 7 alin.1 din HG 250/1992 indemnizatia de concediu se raporteaza la media zilnica a salariului de baza, sporului de vechime si, dupa caz, indemnizatiei pentru functia de conducere, luate împreuna, corespunzatoare fiecarei luni calendaristice în care se efectueaza zilele de concediu de odihna, întrucât pentru perioada ulterioara datei de intrare în vigoare a Legii 118/2010, salariul(în raport de care se determina si indemnizatia pentru concediu de odihna) a fost redus cu 25%, înseamna ca la rândul ei inclusiv indemnizatia de concediu se reduce cu 25%.
Conform alin.2 al art. 7 din HG nr. 250/1992, media zilnica a veniturilor prevazute la alin. (1) se stabileste în raport cu numarul zilelor lucratoare din fiecare luna în care se efectueaza zilele de concediu.
Asa cum anterior s-a mai mentionat, prin Ordinul nr. 3251/1998 din 12/02/1998 au fost aprobate Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihna al personalului didactic din învatamânt, emise în aplicarea art. 103 din Legea nr. 128/1997 si a Hotarârii Guvernului nr. 250/1992, republicata.
Conform pct. 21 din Normele metodologice, pe durata concediului de odihna, cadrele didactice au dreptul la o indemnizatie, calculata în raport cu numarul zilelor de concediu înmultite cu media zilnica a salariului de baza, a sporului de vechime si, dupa caz, a indemnizatiei pentru functia de conducere, luate împreuna, corespunzatoare fiecarei luni calendaristice în care se efectueaza zilele de concediu; în cazul în care concediul de odihna se efectueaza în cursul a doua luni consecutive, media veniturilor se calculeaza distinct pentru fiecare luna în parte.
Conform pct. 22 media zilnica a veniturilor se stabileste în raport cu numarul zilelor lucratoare din fiecare luna în care se efectueaza zilele de concediu de odihna.
În aceste conditii este lipsit de relevanta faptul ca în Legea nr. 330/2009 nu se face trimitere expresa la indemnizatia de concediu de odihna, pentru ca indemnizatia pentru concediu de odihna este echivalentul salariului pe perioada efectuarii concediului de odihna adica pentru fiecare luna calendaristica în parte.
Or, cum salariul este stabilit în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009, iar indemnizatia de concediu este echivalentul salariului, pe cale de consecinta, diminuarea prevazuta de Legea nr. 118/2010 este incidenta inclusiv în cazul indemnizatiei pentru concediu de odihna.
În consecinta, având în vedere prevederile legale specifice unitatilor bugetare, modul de calcul al indemnizatiei de concediu de odihna impus de HG nr. 250/1992, Tribunalul nu a putut retine argumentele exclusive invocate de reclamanti în considerarea dispozitiilor art. 145 din Codul muncii.
Tribunalul nu a facut mentiunea ca si în ipoteza în care s-ar achiesa la punctul de vedere al reclamantilor, în sensul ca indemnizatia pentru concediul de odihna se determina conform art. 145 din Legea nr. 53/2003, fara sa fie avut în vedere HG nr. 250/1992 pentru ca legea este act normativ cu forta juridica superioara, si în aceasta ipoteza reducerea indemnizatiei cu 25% este justificata, întrucât dispozitiile art. 1 din Legea nr. 118/2010 prevad reducerea cuantumului brut al salariilor/soldelor/indemnizatiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizatii si alte drepturi salariale, precum si alte drepturi în lei sau în valuta, stabilite în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice, iar asa cum anterior s-a mai precizat în prezentele considerente, indemnizatia de concediu reprezinta echivalentul salariului, care, pentru categoria profesionala careia apartin reclamantii, este stabilit prin Legea nr. 330/2009.
În consecinta, chiar daca indemnizatia de concediu are un alt sediu al materiei, modul de calcul al acesteia se efectueaza prin raportare la salariul care este stabilit în baza Legii nr. 330/2009, ceea ce conduce la concluzia ca si ea este diminuata prin efectul Legii nr. 118/2010.
Mai mult decât atât, simplul fapt ca dispozitiile art. 48 alin. 2 din Legea nr. 330/2009 sunt în sensul ca prevederile din actele normative referitoare la detasare, delegare si mutare, acordarea concediilor, a primei de vacanta, la cheltuieli de transport, cheltuieli cu cazarea si locuinta ramân în vigoare, este o dovada a faptului ca prevederile legale mentionate, referitoare inclusiv la modul de calcul al indemnizatiei de concediu de odihna, sunt în vigoare.
În ceea ce priveste faptul ca dispozitiile din Codul muncii ar avea forta juridica superioara în raport de OMEN nr. 3251/1998 si HG nr. 250/1992, Tribunalul a precizat ca pentru a se stabili incidenta actelor normative intereseaza comparatia dintre Codul muncii, act normativ cu caracter general, si Legea nr. 128/1997 act normativ cu caracter special (în executarea art.103 din Legea nr. 128/1997 si a Hotarârii Guvernului nr. 250/1992, republicata fiind emis OMEN nr. 3251/1998 pentru aprobarea Normelor metodologice privind efectuarea concediului de odihna al personalului didactic din învatamânt).
Or, în conditiile în care, în sistemul bugetar, legiuitorul a reglementat în mod particular, prin dispozitii legale speciale fata de cele din Codul muncii, modul de calcul si plata al concediilor de odihna, iar aceste prevederi legale speciale sunt mentinute, dupa cum rezulta din interpretarea art. 48 alin.2 din Legea nr. 330/2009, sustinerile reclamantilor nu pot fi primite.
În ceea ce priveste faptul ca potrivit legii indemnizatia se plateste cu cel putin 5 zile înainte de plecarea în concediu de odihna, Tribunalul a facut urmatoarele precizari:
În speta, reclamantii nu au invocat si nu au facut dovada faptului ca înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 118/2010 li s-ar fi achitat indemnizatia de concediu odihna diminuata cu 25%, asadar ca li s-ar fi platit indemnizatia diminuata cu 25% cu cinci zile înainte de plecarea în concediu de odihna, desi Legea nr. 118/2010 nu era în vigoare la data platii.
În aceste conditii, nu se poate retine ca reglementarea referitoare la plata indemnizatiei de concediu odihna cu cel putin cinci zile înainte de plecarea în concediu de odihna ar fi un argument care sa justifice admiterea actiunii reclamantilor, pentru ca ceea ce se pune în discutie pentru a se stabili în ce cuantum li se cuvine indemnizatia pentru concediu de odihna(adica 100% sau diminuata cu 25%) este momentul pentru care se cuvine a fi efectuata plata indemnizatiei de concediu de odihna, adica perioada în care se efectueaza concediul de odihna, respectiv daca acesta este anterior sau ulterior intrarii în vigoare a Legii nr. 118/2010.
Asadar, faptul ca exista diferente de ordin cronologic între momentul calcularii, acordarii si încasarii indemnizatiei de concediu de odihna si faptul ca încasarea se face, conform dispozitiilor legale, anterior perioadei pentru care se plateste indemnizatia, nu poate conduce la concluzia ca dreptul se raporteaza la momentul la care se încaseaza ci dreptul se raporteaza la perioada pentru care se încaseaza.
Interpretarea contrara, ar presupune ca si în cazul în care în care salariul se majoreaza, dupa data intrarii în concediu de odihna, acest fapt sa nu mai aiba nicio relevanta asupra indemnizatiei de concediu.
Or, o astfel de interpretare nu poate fi primita pentru ca indemnizatia trebuie sa fie cel putin egala cu salariul care s-ar încasa daca salariatul ar lucra.
Dreptul la încasarea indemnizatiei de concediu de odihna într-un anumit cuantum se desfiinteaza daca salariatul nu desfasoara activitate pe durata pentru care a efectuat zilele de concediu si daca intervin modificari ale cuantumului salariului în perioada în care este efectuat concediul de odihna, în sensul ca acesta fie se majoreaza, ceea ce atrage implicit majorarea si a indemnizatiei corespunzatoare fie, în masura în care pentru lunile în care se efectueaza concediul drepturile salariale sunt diminuate la rândul ei indemnizatia se diminueaza.
O alta interpretare nu poate fi primita pentru ca este contrara dispozitiilor legale în materie.
Ca atare, împrejurarea ca Legea nr.118/2010 nu era în vigoare la data la care ar fi trebuit sa se calculeze si sa se plateasca indemnizatia de concediu nu poate conduce la concluzia ca ea nu se aplica indemnizatiei aferente perioadei de concediu efectuat dupa data intrarii ei în vigoare a actului normativ mentionat, ci, dimpotriva, incidenta acestuia este determinata de singurul criteriu care explica aplicarea în timp a legii, respectiv de momentul efectuarii concediului de odihna, pentru ca incidenta unui act normativ asupra situatiei de fapt analizate se raporteaza la momentul când acea situatie intra în derulare si nu la un moment anterior.
Ca atare, aplicarea prevederilor Legii nr. 118/2010 pentru perioada de concediu de odihna din intervalul 03.07.2010-31.08.2010 este legala si nu încalca principiul neretroactivitatii.
În consecinta, faptul ca plata indemnizatiei pentru concediu de odihna se efectueaza de regula cu cel putin cinci zile lucratoare înainte de plecarea în concediu nu are relevanta, deoarece si daca aceste drepturi ar fi fost achitate în proportie de 100%, platitorul ar fi avut la îndemâna actiune civila pentru recuperarea sumelor achitate necuvenit.
Or, în prezenta cauza, indiferent de faptul ca drepturile reprezentând indemnizatia de concediu de odihna ar trebui sa fie platite anterior, aceasta ar fi reprezentat o plata în avans, o plata anticipata, ceea ce înseamna ca în privinta continutului dreptului cuvenit, mai exact în privinta valorii indemnizatiei, se poate proceda la regularizarea ulterioara, în functie de mai multe aspecte: nr. de zile cuvenit, în masura în care i s-a acordat concediu si indemnizatia aferenta pentru un numar de zile mai mare decât cele efectiv cuvenite în raport de zilele lucrate; cuantumul stabilit, în masura în care în perioada de efectuare a concediului de odihna au intervenit modificari ale cuantumului acestuia(fie în sensul majorarii, fie în sensul diminuarii).
În consecinta, toate motivele de fapt si de drept anterior expuse, sunt de natura sa conduca la concluzia ca plata indemnizatiei pentru concediu de odihna, aferenta perioadei 03.07.-2010-31.08.2010, a fost în mod legal diminuata cu 25%, motiv pentru care, în privinta cererii referitoare la calcularea si plata indemnizatiei de concediu odihna pentru perioada 03.07.-2010-31.08.2010 si a cererii referitoare la actualizarea acesteia cu coeficientul de inflatie, actiunea va fi respinsa ca neîntemeiata.
În ceea ce priveste cererile referitoare la calculul si plata diferentei din indemnizatia de concediu odihna pentru perioada 01.-02.07.2010, Tribunalul a retinut ca sunt întemeiate, deoarece din adeverintele depuse, în copie, rezulta ca reclamantelor B. M., L.M., M.D., D.M., li s-a platit indemnizatia pentru concediu de odihna redusa cu 25% începând cu data de 01.07.2007.
Or, Legea nr. 118/2010 din 30/06/2010 privind unele masuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar a fost publicata în Monitorul Oficial, Partea I nr. 441 din 30/06/2010, ceea ce înseamna ca a intrat în vigoare la data de 03.07.2010, conform art. 78 din Constitutia României.
Prin urmare, în aceste conditii, pentru datele de 01 si 02 iulie 2010 actiunea a fost admisa si s-a dispus obligarea pârâtilor sa plateasca reclamantelor sus citate diferenta de 25% dintre indemnizatia de concediu de odihna cuvenita si cea efectiv încasata pentru zilele de 01 si 02 iulie 2010, actualizate cu rata inflatiei la data platii.
Tribunalul a facut precizarea ca masura actualizarii drepturilor indicate în prezenta sentinta, cu indicele de inflatie, se impune pentru a fi asigurata recuperarea creantei la valoarea ei reala, ca urmare a procesului de devalorizare a monedei nationale cauzata de procesul de inflatie.
Asadar, daca instanta acorda creditorilor o suma de bani reactualizata de la data scadentei acesteia, creditorul nu primeste o valoare mai mare decât cea pe care ar fi trebuit sa o primeasca la data când aceasta ar fi trebuit achitata.
Împotriva acestei sentinte a declarat recurs motivat în termen legal reclamantul.
În sustinerea recursului a aratat ca într-o prima faza, instanta retine ca în materia calcului indemnizatiei aferente concediului de odihna al personalului din învatamânt sunt aplicabile dispozitiile H.G. nr. 250/1992 – ceea ce este complet neadevarat.
Astfel, asa cum a aratat si prin cererea de chemare în judecata, chiar daca personalul din învatamânt este personal contractual, modul de calcul al indemnizatiei de concediu nu mai este reglementat de H.G. nr. 250/1992, ci de Codul muncii aceasta deoarece:
– Codul muncii este lege, act normativ cu forta juridica superioara oricarei hotarâri de Guvern sau ordin de ministru, astfel ca se aplica cu prioritate;
– Codul muncii este si ulterior H.G. nr. 250/1992, astfel încât dispozitiile acesteia din urma, în virtutea principiului activitatii legii în timp, nu se mai aplica;
– La art. 298 alin. (2) finala din acelasi Cod al muncii se prevede: “art. 298 alin.(2) pe data intrarii în vigoare a prezentului cod (1 martie 2003 ) se abroga: orice alte dispozitii contrare.” Or, în conditiile în care Codul muncii instituie la art. 145 un anumit sistem de calcul al indemnizatiei de concediu de odihna, diferit de cel instituit de H.G. nr. 250/1992, este evident ca orice dispozitii anterioare care prevad un alt sistem de calcul (inclusiv cele ale H.G. nr. 250/1992) sunt abrogate.
De altfel, în sensul aplicarii dispozitiilor art. 145 din Codul muncii în materia indemnizatiei pentru concediul de odihna s-au pronuntat si alte instante de judecata, în spete similare (ex: Tribunalul Dolj – Sectia Conflicte de Munca si Asigurari Sociale, sentinta nr. 4323/02.11.2010).
O a doua idee retinuta de instanta este aceea ca Legea nr. 118/2010, când reglementeaza diminuarea cu 25% a diferitelor drepturi ale personalului din sectorul bugetar, se refera si la indemnizatia de concediu de odihna, întrucât este folosit termenul generic de “indemnizatii”. Si aceasta sustinere este lipsita de fundament, întrucât: Din chiar textul Legii nr. 118/2010, rezulta ca diminuarea afecteaza “cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizatiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizatii si alte drepturi salariate, precum si alte drepturi în lei sau în valuta, stabilite în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice si ale Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 1/2010 privind unele masuri de reîncadrare în functii a unor categorii de personal din sectorul bugetar si stabilirea salariilor acestora, precum si alte masuri în domeniul bugetar “.
În primul rând, trebuie observat ca în cuprinsul Legii nr. 118/2010 nu se face nicio referire la indemnizatia de concediu de odihna.
În al doilea rând, este adevarat ca textul se refera, în mod generic, si la “indemnizatie” si “alte drepturi în Iei, însa acestea trebuie sa îndeplineasca o conditie de a fi stabilite în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 si ale Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr. 1/2010”. Ori, niciunul dintre cele doua acte normative nu reglementeaza modalitatea de calcul a indemnizatiei de concediu.
Indemnizatia de concediu de odihna nu poate fi asimilata cazurilor enumerate de Legea nr. 118/2010, întrucât drepturile vizate de aceasta sunt acelea care, mai mult sau mai putin, conteaza ca remuneratie pentru munca depusa – obligatia de plata a acestei remuneratii revine angajatorului, în virtutea contractului individual de munca, presupunând prestatii cu succesiva. Ori, obligatia de plata a indemnizatiei de concediu de odihna nu este susceptibila de executare succesiva, ci dintr-o data, deosebindu-se astfel în mod clar de obligatiile de natura salariala.
În consecinta, asa cum a constatat si Tribunalul Dolj prin sentinta mai sus mentionata, “indemnizatia de concediu, ca prestatie unica, nu poate fi asimilata unor alte indemnizatii pe care salariatul le primeste succesiv, numai acestea putând fi, asadar, drepturi salariate”.
Dar chiar si daca legiuitorul ar fi avut în vedere si indemnizatia de concediu la diminuarea de 25%, membrii de sindicat pe care îi reprezentam nu ar fi putut fi afectati, în conditiile în care legea îsi produce efectele numai pentru viitor, astfel cum vom dezvolta la punctul urmator. Este deci evident ca diminuarea de 25% nu afecteaza indemnizatia de concediu.
A retinut în continuare instanta ca, potrivit prevederilor art. 4 din Legea nr. 118/2010, dispozitiile art. 1-3 din aceasta se aplica începând cu data intrarii în vigoare a legii. Recurentul este de acord cu aceasta afirmatie, însa data intrarii în vigoare a Legii nr. 118/2010 este 3 iulie 2010 (fiind publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441/30.06.2010).
Or, în conditiile în care plata indemnizatiei de concediu de odihna trebuia facuta cu cel putin 10 zile înainte de plecarea în concediul de odihna – conform contractelor colective de munca, daca nu macar cu cel putin 5 zile lucratoare înainte de plecarea în concediu – conform art. 145 alin. (3) din Codul muncii, este evident ca dreptul membrilor de sindicat s-a nascut anterior intrarii în vigoare a Legii nr. 118/2010. În consecinta, asa cum a retinut si Tribunalul Dolj prin sentinta citata, data la care trebuia platita indemnizatia de concediu nu intra sub incidenta Legii nr. 118/2010.
A impune aplicarea Legii nr. 118/2010 unei situatii juridice anterioare aparitiei sale echivaleaza cu o încalcare a principiului neretroactivitatii legii civile. Faptul ca momentul efectuarii concediului este ulterior datei intrarii în vigoare a legii nu prezinta relevanta: în conditiile în care concediul de odihna este anual, iar indemnizatia de concediu însoteste executarea în natura a acestuia si se acorda anterior intrarii în concediu, diminuarea acesteia pentru o categorie de salariati, grevata pe momentul în care se solicita, se planifica si se executa în natura concediul (în cazul de fata, dupa aparitia actului normativ) genereaza si o încalcare a principiului egalitatii.
Este din nou evident ca diminuarea de 25% nu afecteaza indemnizatia de concediu.
In ultima instanta, se apreciaza ca, pentru concediile de odihna efectuate dupa data intrarii în vigoare a Legii nr. 118/2010, “cuantumul indemnizatiei de concediu determinat potrivit cadrului general aplicabil se reduce cu 25% si se aplica în mod nediscriminatoriu întregului personal din institutiile si autoritatile publice, indiferent de modul de finantare”.
Recurentul arata ca nu întelege la ce se refera pârâtul prin termenul “nediscriminatoriu”. De fapt, salariatii din învatamânt din Bucuresti au fost deja discriminati în raport cu colegii lor din alte judete, care au primit în mod corect si legal indemnizatia de concediu de odihna integrala, nediminuata.
Din contra, în opinia sa, concluzia la care a ajuns Tribunalul Dolj este unica posibila, si anume aceea ca staruind în masura diminuarii indemnizatiei de concediu, prevalându-se de dispozitiilor Legii nr. 118/2010″ se “încalca valorile protejate de întregul sistem de drept si impuse cu putere de principiu în dezvoltarea istorica a dreptului national si universal prin norme ce se regasesc în dreptul pozitiv: principiul neretroactivitatii legii, principiul fortei obligatorii a contractului, principiul disponibilitatii, principiul egalitatii în fata legii, principiul nediscriminarii, principiul preeminentei dreptului, principiul proportionalitatii, principiul separatiei puterilor, principiul subsidiaritatii”.
În final, recurentul a învederat instantei ca se ignora si dispozitiile art. 20 alin. (1) din Constitutia României si implicit documentele internationale ratificate de România sau la care România este parte – în speta art. 1 al Protocolului nr. 1 al Conventiei Europene pentru Apararea Drepturilor Omului, care consacra dreptul persoanei fizice la respectarea bunurilor sale.
De altfel, instantele specializate au retinut deja, în zeci de dosare având ca obiect plata diferentelor salariale cuvenite personalului didactic în baza Legii nr. 221/2010, faptul ca, în practica C.E.D.O. s-a statuat ca notiunea de “bunuri”, în sensul art. 1 din protocolul nr. 1 la Conventie, cuprinde atât “bunuri actuale”, cât si valori patrimoniale, inclusiv, în anumite situatii bine stabilite, creante al caror titular demonstreaza ca acestea au o baza eficienta în dreptul intern si în virtutea carora reclamantul poate pretinde cel putin “o speranta legitima” în exercitarea efectiva a dreptului sau.”
În conditiile în care membrii de sindicat sunt beneficiari ai prevederilor art. 145 din Codul muncii, pot pretinde cel putin o speranta legitima cu privire la realizarea drepturilor lor referitoare la cuantumul indemnizatiei de concediu de odihna.
Este evident, în opinia recurentului, ca indemnizatia de concediu de odihna are natura juridica a unui drept de creanta protejat de art. 1 din Protocol, aceasta putând fi considerata un bun în sensul textului respectiv, fapt ce conduce la recunoasterea calitatii de victima pentru persoanele lipsite, în tot sau în parte (cum este si cazul de fata), de aceasta indemnizatie.
Pentru considerentele exprimate mai sus, precum si pentru motivele detaliate pe larg în cererea de chemare în judecata si fata de practica în materie a instantelor de judecata, recurentul a apreciat ca singura solutie posibila în cauza este admiterea actiunii si obligarea pârâtilor la calculul si plata drepturilor neacordate, reprezentând diferenta dintre indemnizatia de concediu de odihna cuvenita legal si cea efectiv încasata, aferenta concediului de odihna efectuat în anul 2010, sume ce urmeaza a fi actualizate în functie de coeficientul de inflatie, la data platii.
În acest sens, recurentul a invocat si practica în materie instantelor de judecata – Tribunalul Dolj – care a admis cererile formulate de organizatiile sindicale în numele membrilor de sindicat si a obligat pârâtii sa calculeze si sa plateasca diferenta dintre indemnizatia de concediu de odihna aferenta anului 2010, cuvenita potrivit dispozitiilor legale în vigoare anterior Legii nr. 118/2010 si cea efectiv platita, actualizate la momentul platii efective.
Intimatii nu au formulat întâmpinare.
Analizând actele si lucrarile dosarului din perspectiva criticilor formulate, cât si a dispozitiilor art. 3041 Cod Procedura Civila, Curtea gaseste recursul formulat ca nefiind fondat, considerentele avute în vedere fiind urmatoarele:
Prima instanta a facut o corecta aplicare a dispozitiilor legale incidente in speta, iar Curtea isi insuseste in intregime toate argumentele expuse pe larg in sentinta recurata, pentru a nu le mai relua.
In plus fata de cele retinute de tribunal, Curtea noteaza ca prin Decizia nr.20 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie în dosarul nr. 20/2011 au fost admise recursurile în interesul legii declarate de procurorul general al Parchetului de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie si de Colegiul de conducere al Curtii de Apel Suceava în sensul ca:
Decizia este obligatorie, potrivit art.3307 alin.4 din Codul de procedura civila.
In considerentele deciziei, instanta suprema a retinut ca in perioada aflata în discutie (anul scolar 2009-2010), dreptul la concediu de odihna al personalului didactic si didactic auxiliar din învatamântul preuniversitar de stat a fost reglementat de art. 103 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificarile si completarile ulterioare.
Art. 17 teza întâi din Hotarârea Guvernului nr. 250/1992, republicata, cu modificarile ulterioare, prevede ca modul de efectuare a concediului de odihna cuvenit personalului didactic se va stabili de Ministerul Învatamântului.
Ca atare, ministrul educatiei nationale a emis Ordinul nr. 3.251/1998 prin care au fost aprobate Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihna al personalului didactic din învatamânt, emise în aplicarea art. 103 din Legea nr. 128/1997, cu modificarile si completarile ulterioare, si a Hotarârii Guvernului nr. 250/1992, republicata, cu modificarile ulterioare.
În cauza sunt aplicabile actele normative cu caracter special, mai precis art. 103 din Legea nr. 128/1997, cu modificarile si completarile ulterioare, art. 7 din Hotarârea Guvernului nr. 250/1992, republicata, cu modificarile ulterioare, si pct. 21-26 din Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihna al personalului didactic din învatamânt, emise în aplicarea art. 103 din Legea nr. 128/1997 si a Hotarârii Guvernului nr. 250/1992, republicata, aprobate prin Ordinul ministrului educatiei nationale nr. 3.251/1998:
Conform art. 7 din HG nr. 250/1992, “(1) Pe durata concediului de odihna, salariatii au dreptul la o indemnizatie calculata în raport cu numarul de zile de concediu înmultite cu media zilnica a salariului de baza, sporului de vechime si, dupa caz, indemnizatiei pentru functia de conducere, luate împreuna, corespunzatoare fiecarei luni calendaristice în care se efectueaza zilele de concediu de odihna.
(2) Media zilnica a veniturilor prevazute la alin. (1) se stabileste în raport cu numarul zilelor lucratoare din fiecare luna în care se efectueaza zilele de concediu.
(3) Pentru salariatii încadrati cu fractiuni de norma, indemnizatia de concediu de odihna se calculeaza avându-se în vedere veniturile prevazute la alin. (1), cuvenite pentru fractiunea sau fractiunile de norma care se iau în calcul.
(4) Prevederile alin. (1)-(3) se aplica si în cazul efectuarii concediului restant din anul 1991.
(5) Indemnizatia de concediu de odihna se plateste cu cel putin 5 zile înaintea plecarii în concediu.”;
Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihna al personalului didactic din învatamânt, emise în aplicarea art. 103 din Legea nr. 128/1997 si a Hotarârii Guvernului nr. 250/1992, republicata, aprobate prin Ordinul ministrului educatiei nationale nr. 3.251/1998, au prevazut la pct. 21, urmatoarele:
“Pe durata concediului de odihna, cadrele didactice au dreptul la o indemnizatie, calculata în raport cu numarul zilelor de concediu înmultite cu media zilnica a salariului de baza, a sporului de vechime si, dupa caz, a indemnizatiei pentru functia de conducere, luate împreuna, corespunzatoare fiecarei luni calendaristice în care se efectueaza zilele de concediu; în cazul în care concediul de odihna se efectueaza în cursul a doua luni consecutive, media veniturilor se calculeaza distinct pentru fiecare luna în parte.”;
Pct. 22 din acelasi ordin prevede ca: “Media zilnica a veniturilor se stabileste în raport cu numarul zilelor lucratoare din fiecare luna în care se efectueaza zilele de concediu de odihna.”
La data de 3 iulie 2010 a intrat în vigoare Legea nr. 118/2010 privind unele masuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificarile si completarile ulterioare, care, în art. 1, prevede urmatoarele:
“Art. 1. – (1) Cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizatiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizatii si alte drepturi salariale, precum si alte drepturi în lei sau în valuta, stabilite în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice si ale Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 1/2010 privind unele masuri de reîncadrare în functii a unor categorii de personal din sectorul bugetar si stabilirea salariilor acestora, precum si alte masuri în domeniul bugetar, se diminueaza cu 25%.”
La solutionarea recursului în interesul legii instanta suprema a avut în vedere si argumente referitoare la notiunea de ierarhie a actelor normative, relatia existenta între legea generala si legea speciala si principiul neretroactivitatii legii, precum si Decizia Curtii Constitutionale nr. 872 din 25 iunie 2010, prin care s-a constatat ca dispozitiile art. 1-8 si cele ale art. 10-17 din Legea nr. 118/2010, cu modificarile si completarile ulterioare, sunt constitutionale.
Algoritmul de calcul al indemnizatiei cuvenite personalului didactic si didactic auxiliar din învatamântul preuniversitar de stat pentru concediul de odihna este diferit de cel stabilit prin art. 150 (fostul art. 145) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicata, pentru celelalte categorii de salariati, în cazul carora se are în vedere media zilnica a salariilor de baza, indemnizatiilor si sporurilor cu caracter permanent din ultimele 3 luni anterioare celei în care se efectueaza concediul.
Or, în baza prevederilor pct. 21 din Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihna al personalului didactic din învatamânt, emise în aplicarea art. 103 din Legea nr. 128/1997 si a Hotarârii Guvernului nr. 250/1992, republicata, aprobate prin Ordinul ministrului educatiei nationale nr. 3.251/1998, indemnizatia de concediu cuvenita personalului didactic se calculeaza în raport cu numarul zilelor de concediu înmultite cu media zilnica a salariului de baza, a sporului de vechime si, dupa caz, a indemnizatiei pentru functia de conducere, luate împreuna, corespunzatoare fiecarei luni calendaristice în care se efectueaza zilele de concediu.
Din interpretarea prevederii normative anterior citate rezulta faptul ca indemnizatia de concediu de odihna cuvenita personalului didactic devine scadenta zi cu zi, pe masura ce concediul este efectuat, si se calculeaza prin raportare tot la media veniturilor, zi cu zi, din perioada în care concediul se efectueaza.
Având în vedere modalitatea de calcul al indemnizatiei de concediu de odihna pentru personalul didactic anterior prezentata, dar si principiul neretroactivitatii legii, reducerea cu 25% statuata prin art. 1 din Legea nr. 118/2010, cu modificarile si completarile ulterioare, este aplicabila si indemnizatiei aflate în discutie, desigur de la momentul intrarii în vigoare a acestui act normativ (3 iulie 2010), în contextul în care concediul de odihna este efectuat dupa aceasta data.
O alta interpretare juridica ar conduce la încalcarea principiului egalitatii în drepturi, consacrat în art. 16 alin. (1) din Constitutia României, republicata, pentru ca indemnizatia de concediu înlocuieste salariul (care devine scadent pe masura prestarii activitatii), motiv pentru care aceasta devine scadenta în aceeasi modalitate. În caz contrar, salariatul aflat în activitate, dupa data de 3 iulie 2010, ar obtine venituri salariale inferioare celor obtinute de salariatul care se afla în concediu de odihna în aceeasi perioada.
Cu alte cuvinte, chiar daca art. 1 din Legea nr. 118/2010, cu modificarile si completarile ulterioare, nu contine o referire expresa la indemnizatia de concediu de odihna a personalului din învatamânt, aceasta este strâns legata prin modul de calcul de drepturile salariale cuvenite pentru fiecare luna calendaristica în care se efectueaza concediul de odihna, drepturi salariale pentru care diminuarea de 25% se aplica în mod indiscutabil.
Pe de alta parte, pct. 26 din Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihna al personalului didactic din învatamânt, emise în aplicarea art. 103 din Legea nr. 128/1997 si a Hotarârii Guvernului nr. 250/1992, republicata, aprobate prin Ordinul ministrului educatiei nationale nr. 3.251/1998, prevede faptul ca indemnizatia de concediu de odihna se plateste cu cel putin 5 zile înaintea plecarii în concediu.
Instanta suprema a argumentat ca aceasta dispozitie normativa nu poate influenta aplicarea criteriilor pe baza carora se stabileste cuantumul indemnizatiei de concediu de odihna. Ea reglementeaza doar plata în avans a acestor drepturi banesti, fiind vorba despre un beneficiu al legii conferit salariatilor din învatamânt.
Ca atare, indemnizatia de concediu de odihna se acorda pentru perioada în care acesta se efectueaza, iar nu pentru perioada în care s-a prestat activitate si s-a primit salariu.
Inalta Curte de Casatie si Justitie a retinut si faptul ca prin aplicarea art. 1 din Legea nr. 118/2010, cu modificarile si completarile ulterioare, nu se realizeaza încalcarea dreptului de proprietate, prevazut de art. 1 din Protocolul nr. 1 aditional la Conventia Europeana a Drepturilor Omului. Astfel, la data adoptarii Legii nr. 118/2010, cu modificarile si completarile ulterioare, reclamantii nu erau beneficiarii unui drept de proprietate asupra unui “bun”, în sensul instrumentului international anterior aratat, adica în legatura cu dreptul la indemnizatia de concediu într-un cuantum nediminuat pentru zilele de concediu efectuate dupa momentul intrarii în vigoare a legii, mai precis dupa data de 3 iulie 2010.
Pe de alta parte, s-a retinut faptul ca Legea nr. 118/2010, cu modificarile si completarile ulterioare, are aplicabilitate doar pentru viitor, respectiv doar în privinta salariilor la care vor avea dreptul categoriile de salariati vizati de acest act normativ dupa data de 3 iulie 2010 si care, în mod evident, vor deveni exigibile dupa aceasta data, stiut fiind faptul ca drepturile salariale devin scadente zi cu zi pe masura prestarii muncii în favoarea angajatorului.
Art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie cere ca ingerinta autoritatii publice în dreptul de proprietate asupra bunurilor sa fie legala.
În acest sens se retine ca diminuarea cu 25% a cuantumului salariului/indemnizatiei/soldei este prevazuta în Legea nr. 118/2010, cu modificarile si completarile ulterioare, act normativ care contine prevederi suficient de clare, precise si accesibile pentru a fi considerat “lege” din perspectiva jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului.
Cu privire la scopul ingerintei, masura diminuarii cu 25% a cuantumului salariului/indemnizatiei/soldei este justificata de un interes public (“utilitatea publica”), astfel cum rezulta din expunerea de motive a Legii nr. 118/2010, cu modificarile si completarile ulterioare, si din deciziile Curtii Constitutionale nr. 872/2010 si nr. 874/2010, respectiv de necesitatea de a reduce cheltuielile bugetare în contextul crizei economice mondiale.
Cu privire la proportionalitatea situatiei care a determinat restrângerea, se apreciaza ca exista o legatura de proportionalitate între mijloacele utilizate (reducerea cu 25% a cuantumului salariului/indemnizatiei/soldei) si scopul legitim urmarit (reducerea cheltuielilor bugetare/reechilibrarea bugetului de stat) si ca exista un echilibru echitabil între cerintele de interes general ale colectivitatii si protectia drepturilor fundamentale ale individului.
De altfel, preocuparea de a asigura un atare echilibru se reflecta în structura art. 1 din Protocolul nr. 1 în totalitate, asadar si în cea de a doua teza care trebuie coroborata cu principiul consacrat de prima. În special, trebuie sa existe un raport rezonabil de proportionalitate între mijloacele folosite si scopul vizat de orice masura care priveaza o persoana (Hotarârea din 20 noiembrie 1955, pronuntata în Cauza Pressos Compania Naviera – S.A. si altii împotriva Belgiei).
În alta ordine de idei, se retine faptul ca masura legislativa criticata este aplicata în mod nediscriminatoriu, în sensul ca reducerea de 25% este incidenta tuturor categoriilor de personal bugetar în acelasi cuantum si mod.
Ca atare, se considera ca prin masurile dispuse prin art. 1 din Legea nr. 118/2010, cu modificarile si completarile ulterioare, nu se aduce atingere vreunui principiu fundamental consacrat prin Conventie (cum sunt nea sau preeminenta dreptului).
În cauza de fata, în raport cu modul de constituire a indemnizatiei de concediu, nu se poate aprecia ca reclamantii detineau un “bun”, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 aditional la Conventia europeana a drepturilor omului, cu privire la o indemnizatie de concediu într-un cuantum nediminuat.
În concluzie, întrucât dupa intrarea în vigoare a Legii nr. 118/2010, cu modificarile si completarile ulterioare, cuantumul brut al salariului a fost afectat de o reducere de 25%, în acelasi mod si indemnizatia de concediu cuvenita personalului didactic si didactic auxiliar din învatamântul preuniversitar de stat pentru concediul efectuat dupa aceasta data (3 iulie 2010) se impune a fi diminuata proportional, ca urmare a faptului ca se calculeaza în raport cu media zilnica a veniturilor din fiecare luna în care se efectueaza concediul.
Pentru considerentele aratate, Curtea va respinge recursul ca nefondat si va mentine hotararea atacata ca fiind legala si temeinica.
1
