Achiziţii publice. Respingerea ofertei ca neconformă, în condiţiile în care oferta financiară nu cuprinde toate costurile prevăzute în caietul de sarcini, iar răspunsul la solicitarea de clarificări nu este concludent


În condiţiile în care ofertantul în cauză nu şi-a justificat temeinic preţul propus, iar în oferta financiară nu sunt incluse unele costuri prevăzute în caietul de sarcini, decizia de respingere a ofertei depuse de acesta în cadrul procedurii de atribuire, pentru preţ aparent neobişnuit de scăzut, apare ca fiind legală, motiv pentru a fost menţinută.

Secţia comercială, de administrativ şi fiscal, Decizia nr. 598 din 14 aprilie 2011

Prin Decizia nr. 401/27C7/7297 din 28.01.2011, pronunțată de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (C.N.S.C.) s-a respins ca nefondat capătul de cerere din contestația formulată de Asocierea SC E. SRL – SC S. SRL, în contradictoriu cu Județul Neamț (Consiliul Județean Neamț), prin care s-a solicitat admiterea contestației și anularea deciziei contractante comunicată prin adresa nr. 26129/26.11.2010, și s-a respins ca inadmisibil, capătul de cerere prin care s-a solicitat desemnarea ofertei depuse de Asocierea SC E. SRL – SC S. SRL ca ofertă câștigătoare a procedurii de atribuire. Totodată s-a dispus continuarea procedurii de atribuire.

în motivarea deciziei C.N.S.C. se rețin următoarele aspecte:

Autoritatea contractantă Județul Neamț (Consiliul Județean Neamț) a inițiat, prin publicarea în SEAP a unei invitații de participare nr. 270129/26.10.2010, o procedură de atribuire, prin cerere de oferte, a contractului de achiziție publică având ca obiect „Servicii de în cadrul proiectului Reabilitarea, modernizarea și extinderea Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă A.R.”, criteriul de atribuire fiind „prețul cel mai scăzut”.

Data de deschidere a ofertelor a avut loc în 08.11.2010, ora 14:00, ocazie cu care s-a încheiat procesul-verbal nr. 245/09.11.2010.

Conform mențiunilor din raportul procedurii nr. 12127/26.11.2010, oferta depusă de Asocierea SC E. SRL – SC S. SRL a fost respinsă, ca neconformă, oferta declarată câștigătoare fiind cea depusă de S.C T. SRL, cu o valoare de 99.000 lei.

împotriva rezultatului procedurii de atribuire, asocierea a formulat prezenta contestație, criticând decizia luată de autoritatea contractantă, de respingere a ofertei sale, motivat de faptul că explicațiile date, urmare solicitărilor de clarificări, cu privire la prețul propus, nu au fost concludente.

Sub acest aspect, Consiliul a avut în vedere că pentru achiziția serviciilor de audit ce constituie obiectul prezentei proceduri de atribuire, autoritatea contractantă a estimat o valoare de 107.401 lei (aprox. 25.454, 74 Euro), fapt consemnat în „Nota justificativă” nr. 10790/26.10.2010, privind selectarea procedurii de achiziție publică în cauză.

Cu ocazia ședinței de deschidere a ofertelor care a avut loc în data de 09.11.2010 a fost întocmit procesul-verbal nr. 245 în care, printre altele, au fost consemnate și prețurile propuse de cei patru operatori economici care au depus oferte. S-a constatat că trei dintre ofertanți au propus prețuri aparent neobișnuit de scăzute prin raportare la valoarea estimată a contractului de achiziție publică în cauză, ofertantul SC T. SRL fiind singurul care a ofertat un preț apropiat de cel estimat de autoritatea contractantă.

S-a reținut că prin adresele nr. 11405/10.11.2010, în baza art. 202 din O.U.G. nr. 34/2006, cu modificările și completările ulterioare, comisia de evaluare le-a solicitat ofertanților SC S. SRL, SC E. SRL și Asocierea SC E. SRL – SC S. SRL documente și justificări care să clarifice oferta depusă cu privire la Propunerea Financiară astfel:

„Detaliat-analiza costurilor aferente desfășurării serviciilor, inclusiv a celor referitoare la realizarea raportărilor solicitate conform caietului de sarcini și contractelor subsecvente, a costurilor aferente deplasărilor membrilor echipei de audit (combustibil și alte cheltuieli aferente transportului), altor costuri ce pot interveni în realizarea contractului, modul de organizare și metodele utilizate în cadrul procesului de lucru, nivelul de salarizare a forței de muncă, performanțele și costurile implicate de anumite echipamente de lucru.”

Prin adresa nr. 414/15.11.2010, înregistrată la Județul Neamț (Consiliul Județean Neamț) cu nr. 11583/15.11.2010, asocierea contestatoare a răspuns solicitărilor de clarificări înaintate de autoritatea contractantă, prezentând „I. Fundamentarea economică a modului de formare a prețului din ofertă”, prin detalierea aspectelor legate de „modul de organizare” (Lista cuprinzând echipamentele tehnice și resursele de studiu și cercetare, Descrierea și nominalizarea activităților în ordinea și programarea lor în timp, Nivelul de salarizare), de „II. Activitatea de audit” și de „III. îndeplinire a cerințelor din caietul de sarcini”.

Referitor la prețul propus s-a avut în vedere faptul că în documentația de atribuire, fișa de date a achiziției, cap. VI.5)- „Modul de prezentare a propunerii financiare” s-a prevăzut că în tariful de servicii ofertat trebuiau incluse toate costurile aferente desfășurării serviciilor, inclusiv cele referitoare la realizarea raportărilor solicitate conform caietului de sarcini și contractelor subsecvente, costurile aferente deplasărilor membrilor echipei de audit (combustibil și alte cheltuieli aferente transportului), alte costuri ce pot fi impuse ofertantului, precum și profitul acestuia.

Prin raportare doar la unul dintre aspectele reținute de autoritatea contractantă în decizia de respingere a ofertei depusă de ofertantul contestator, și anume la costurile cu personalul implicat în derularea contractului, s-a constatat că referitor la auditorul senior M.E. ofertantul contestatorul a menționat că, în ceea ce privește costurile de deplasare ale auditorului din București, acestea nu au fost trecute în oferta financiară, deoarece costurile nu vor fi decontate pe seama niciuneia dintre cele două societăți din cadrul Asocierii SC S. SRL – SC E. SRL, transportul, cazarea și masa auditorului M. E. vor fi asigurate în plan personal, „având în vedere relațiile de prietenie cu persoane care fac naveta săptămânal pe ruta Bucuresti-Piatra Neamț si care au domiciliul în orașul Piatra Neamț”, în ofertă fiind menționate doar „costurile aferente deplasărilor pentru vizitele efectuate pentru identificarea lucrărilor (vizite care constituite o procedură obligatorie de audit) și care au fost cuantificate și luate în calculul ofertei”.

Or, o astfel de justificare nu putea fi reținută de autoritatea contractantă care, în mod temeinic, a motivat că pentru auditorul senior desemnat, domiciliat în București, pentru care s-a menționat în propunerea tehnică un număr de 250 ore aferente celor 8 rapoarte de audit, respectiv calculat 8 ore/zi, însemnând cel puțin 31 de zile lucrătoare, în costul total al transportului pentru deplasările necesare la locul de implementare a proiectului nu au fost prevăzute și costurile pentru diurna și cazarea aferentă acestuia.

De asemenea, s-a reținut ca întemeiate și susținerile autorității contractante conform cărora deplasările necesare derulării contractului, asumate prin declarație, au fost estimate de ofertantul contestator la suma de 500 lei, pentru toate cele 6 persoane delegate, în condițiile în care numai auditorul din București trebuia să facă 8 deplasări de la București la Piatra Neamț.

în condițiile în care ofertantul în cauză nu și-a justificat temeinic prețul propus, decizia de respingere a ofertei depuse de acesta în cadrul procedurii de atribuire, pentru preț aparent neobișnuit de scăzut, apare ca fiind legală, motiv pentru a fost menținută.

în consecință, în baza art. 278 alin. (5) și alin. (6) din O.U.G. nr. 34/2006, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul a respins, ca nefondat, capătul de cerere din contestația formulată Asocierea SC E. SRL – SC S. SRL, în contradictoriu cu Județul Neamț (Consiliul Județean Neamț), prin care s-a solicitat admiterea contestației și anularea deciziei autorității contractante comunicată prin adresa nr. 26129/26.11.2010.

A respins, ca inadmisibil, capătul de cerere prin care s-a solicitat desemnarea ofertei depuse de Asocierea SC E. SRL – SC S. SRL ca ofertă câștigătoare a procedurii de atribuire, date fiind prevederile art. 200 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006, cu modificările și completările ulterioare, conform cărora stabilirea ofertei câștigătoare cade în sarcina autorității contractante, coroborate cu dispozițiile art. 72 alin. (2) lit. j) din H.G. nr. 925/2006, cu modificările și completările ulterioare, conform cărora comisia de evaluare are atribuția de stabilire a ofertei câștigătoare.

în baza art. 278 alin. (6) din O.U.G. nr. 34/2006, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a dispus continuarea procedurii de atribuire.

Asocierea SC E. SRL – SC S. SRL a formulat plângere împotriva deciziei C.N.S.C. solicitând anularea deciziei autorității contractante și obligarea acesteia la reevaluarea ofertelor și desemnarea unui nou câștigător al licitației.

în motivarea plângerii petenta arată că C.N.S.C. a reținut în mod greșit că o parte din costurile cu personalul implicat în derularea contractului nu ar fi trecute în oferta financiară a petentei, în realitate fiind vorba despre cheltuieli care sunt făcute în cadrul altor proiecte deja derulate de cele două societăți care fac parte din asociere, condiții în care autoritatea contractantă poate beneficia de costuri mai reduse (în speță fiind vorba despre cheltuielile de cazare și diurnă ale auditorului M.E.).

în ceea ce privește aprecierea autorității contractante asupra prețului neobișnuit de scăzut al ofertei sale, petenta susține că autoritatea contractantă nu trebuia să se raporteze doar la valoarea estimată a contractului, ci și la celelalte oferte ale participanților la licitație, aceștia având prețuri cu mult mai mici decât ea.

Ca urmare, susține petenta, oferta sa de preț era corectă, raportat la prevederile art. 202 alin. (1)1 din O.U.G. nr. 34/2006, situându-se aproape de o medie a celorlalte oferte, nefiind incidente dispozițiile art. 36 lit. (f) din H.G. nr. 925/2006.

Intimatul Consiliul Județean Neamț, în calitate de autoritate contractantă, a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea plângerii ca nefondată.

Analizând actele de la dosar, în raport de susținerile părților și de dispozițiile legale aplicabile, Curtea constată nefondată plângerea de față, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:

Autoritatea contractantă a respins ca neconformă oferta asocierii SC E. S.R.L – SC S. SRL, în temeiul art. 36 alin. (2) lit. a) și art. 79 alin. (1) din H.G. nr. 925/2006, considerând că nu au fost respectate cerințele caietului de sarcini, iar explicațiile prezentate la solicitarea de clarificări nu au fost concludente.

C.N.S.C. a reținut că această decizie a autorității contractante este întemeiată, având în vedere că în oferta financiară a petentei nu au fost incluse costurile de deplasare ale auditorului din București, precum și costurile pentru diurnă și cazare, iar pe de altă parte, cheltuielile pentru deplasările necesare derulării contractului au fost subestimate vădit.

în contestația adresată C.N.S.C. petenta a recunoscut că în oferta sa financiară nu au fost trecute costurile cu transport, cazare, diurnă pentru auditorul M.E., cu justificarea că aceste cheltuieli vor fi asigurate personal de auditor, care „are relații de prietenie cu persoane care fac naveta săptămânal pe ruta București – Piatra Neamț și care au domiciliul în orașul Piatra Neamț”.

în plângerea adresată instanței, petenta susține că această justificare ar fi o formulare neinspirată și că, în realitate, costurile sus menționate nu sunt incluse în ofertă deoarece anumite cheltuieli sunt făcute de către cele două societăți asociate sau de către asociații acestora independent de participarea la acest proiect, în virtutea altor relații contractuale în care sunt implicate cele două societăți.

Instanța nu poate reține aceste afirmații, având în vedere că nu sunt probate și sunt apărări noi, care nu au fost invocate în fața C.N.S.C. și nu au fost menționate ca justificări în răspunsul la solicitarea de clarificări.

în condițiile în care autoritatea contractantă a solicitat clarificări clare și punctuale asupra cheltuielilor aferente membrilor echipei de audit, iar petenta a justificat neincluderea în ofertă a unor cheltuieli pe baza relației de prietenie a auditorului cu persoane din Piatra Neamț, în mod corect s-a apreciat că prețul propus nu a fost justificat temeinic, raportat la dispozițiile art. 36 lit. f) din H.G. nr. 925/2006 coroborat cu art. 202 din O.U.G nr. 34/2006.

Curtea constată neîntemeiate și celelalte critici ale petentei, vizând greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 202 alin. (1)1 din O.U.G. nr. 34/2006.

Potrivit textului citat „o ofertă prezintă un preț aparent neobișnuit de scăzut în raport cu ceea ce urmează a fi furnizat, executat sau prestat atunci când prețul ofertat, fără TVA, reprezintă mai puțin de 85% din valoarea estimată a contractului respectiv, sau, în cazul în care în procedura de atribuire sunt cel puțin 5 oferte care nu sunt considerate inacceptabile/neconforme, atunci când prețul ofertat reprezintă mai puțin de 85% din media aritmetică a ofertelor, calculate fără a se avea în vedere propunerea financiară cea mai mică și propunerea financiară cea mai mare”.

Textul are în vedere două situații distincte, respectiv: 1) cea în care se depun mai puțin de 5 oferte conforme/acceptabile – când prețul ofertat se raportează la valoarea estimată a contractului și 2) cea în care se depun cel puțin 5 oferte conforme/acceptabile – când prețul ofertat se raportează la media aritmetică a ofertelor, calculată în modalitatea reglementată de lege.

în speță, fiind o licitație cu patru participanți, sunt incidente dispozițiile tezei I din art. 202 alin. (11), valoarea ofertată raportându-se la valoarea estimată a contractului (teza a II-a aplicându-se numai la procedurile în care se depun cel puțin 5 oferte acceptabile și conforme).

Legea nu face distincția precizată de petentă, privind posibilitatea ofertantului de a-și îndeplini obligațiile la parametri solicitați sau neregularități cu privire la cheltuielile considerate accesorii.

în condițiile în care petenta nu a oferit justificările solicitate de autoritatea contractantă referitoare la oferta financiară, decizia autorității contractante a fost legal menținută de C.N.S.C., plângerea de față fiind nefondată.

Pe cale de consecință, în temeiul art. 285 alin. (4) din O.U.G. nr. 34/2006, Curtea va respinge plângerea petentei ca nefondată.

(Judecător Vera Stănișor)