Primirea de către creditor a părţii unuia din debitorii solidari, cu specificarea că nu mai are pretenţii materiale de la acesta, echivalează cu o renunţare la solidaritate ce face aplicabile dispoziţiile art. 1049 din Codul civil.
(Decizia nr. 806 din 25 aprilie 2002 – Secţia a ll-a penală)
Prin Sentinţa penală nr. 252 din 6.06.2001, Judecătoria Roşiorii de Vede a dispus condamnarea inculpaţilor: B.N., S.S.I. şi D.D. pentru infracţiunile prevăzute de Legea nr. 90/1996, de art. 178 alin. 2 şi 5 şi de art. 184 alin. 2 şi 4 din Codul penal.
Prin aceeaşi hotărâre s-a mai dispus, între altele, admiterea acţiunii civile exercitate de partea civilă B.F. şi obligarea în solidar a inculpaţilor S.S.I. şi D.D. (acesta în solidar şi cu partea responsabilă civilmente) să-i plătească părţii civile suma de 50.000.000 lei despăgubiri civile, din care suma de 25.000.000 lei despăgubiri materiale şi 25.000.000 lei daune morale.
S-a luat act că aceeaşi parte civilă B.F. a renunţat la acţiunea civilă exercitată împotriva inculpatului B.N., ca urmare a primirii sumei de 25.000.000 lei de la inculpat din initiativa proprie a acestuia, cum a precizat în şedinţa publică din 22.03.2001.
împotriva acestei sentinţe au declarat apel inculpaţii şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Roşiorii de Vede.
Printre alte motive de apel, parchetul a criticat şi soluţionarea laturii civile a cauzei.
Tribunalul Teleorman a apreciat ca fondat acest motiv de apel, constatând că instanţa de fond nu a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 1003 din Codul civil, în sensul că răspunderea civilă a inculpaţilor este integrală şi solidară, iar divizarea între făptuitori este inadmisibilă.
în aceste condiţii, prin Decizia penală nr. 54/A din 12.02.2002, tribunalul a desfiinţat sentinţa şi a obligat pe cei trei inculpaţi în solidar, iar pe inculpatul D.D. în solidar cu partea responsabilă civilmente, la plata sumei de 50.000.000 lei despăgubiri civile către partea civilă.
împotriva deciziei au formulat recurs inculpaţii, criticând-o pentru mai multe aspecte, inculpatul B.N. invocând şi greşita soluţionare a laturii civile de către instanţa de apel, critică întemeiată pe cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 171 din Codul de procedură penală (greşita aplicare a legii).
Examinând recursurile declarate, Curtea a constatat că motivul invocat de inculpatul B.N. este fondat.
Partea vătămată B.F., în faţa primei instanţe, a declarat că se constituie parte civilă cu suma de 75.000.000 lei.
Cu prilejul dezbaterilor în fond a cauzei la instanţa de fond, partea civilă a arătat că, faţă de împrejurarea că inculpatul B.N. i-a achitat suma de 25.00CT.000 lei, înţelege să renunţe la cererea sa privind obligarea acestuia la plata despăgubirilor civile, urmând ca inculpaţii S.S.I. şi D.D. să o despăgubească cu diferenţa de 50.000.000 lei.
Instanţa de fond a luat act de această precizare a părţii civile, hotărând în acest sens.
Instanţa de apel în mod greşit a înlăturat această dispoziţie a instanţei de fond, constatând că în cauză s-au încălcat dispoziţiile art. 1003 din Codul civil, în sensul că răspunderea civilă a inculpatului este integrală şi solidară, iar diviziunea sumei între făptuitori este inadmisibilă.
într-adevăr, art. 1003 din Codul civil prevede că, atunci când delictul este imputabil mai multor persoane, acestea sunt ţinute solidar pentru despăgubiri, însă instanţa de apel nu a făcut trimitere şi la dispoziţiile art. 1039 şi următoarele din Codul civil, unde este reglementată obligaţia solidară între debitori.
Efectul principal al solidarităţii pasive este obligaţia fiecărui debitor de a plăti datoria în întregime, respectiv fiecare debitor în parte poate fi urmărit de creditor pentru totalitatea datoriei (prestaţiei) care alcătuieşte obiectul obligaţiei.
Art. 1049 din Codul civil prevede că renunţarea la solidaritate făcută pentru unul din codebitorii solidari face ca obligaţia să continue a fi solidară în privinţa celorlalţi, dar cu scăderea părţii debitorului pentru care s-a făcut renunţarea la solidaritate.
Renunţarea la solidaritate poate să fie expresă, când este stipulată ca atare de părţi, sau tacită, când rezultă din anumite situaţii, prin interpretarea voinţei creditorului.
O astfel de situaţie poate fi (cum este şi cazul în speţă) primirea de către creditor a părţii unuia din debitorii solidari, cu specificarea în chitanţa liberatorie că plata este primită pentru partea lui (este adevărat că nu există o “chitanţă liberatorie” în înţelesul legii, însă partea vătămată a arătat, în faţa unei autorităţi judecătoreşti, că a primit suma de 25.000.000 lei de la inculpatul B.N., motiv pentru care nu mai are pretenţii materiale de la acesta).
Având în vedere aceste dispoziţii legale, Curtea va casa decizia şi va menţine dispoziţiile sentinţei pe acest aspect.
