Terenul aferent unei case naţionalizate nu face parte prin natura sa, din domeniul public al unei unităţi administrativ teritoriale.
Secţia administrativ şi fiscal, Sentinţa nr. 217 din 11 mai 2011
Prin acțiunea introdusă la instanța civilă, reclamanții persoane fizice, au invocat excepția de nelegalitate a prevederilor H.G. nr. 849/2009, care atestă domeniul public al Municipiului Timișoara, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timișoara nr. 474/2006, cu referire exclusiv la poziția 4260, solicitând a se face aplicarea dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004, în sensul de a fi sesizată instanța de contencios administrativ, pentru analizarea excepției astfel invocate.
Prin sentința civilă nr. 217 din 11.05.2011 pronunțată în dosarul nr. 4424.1/30/2008 C.A. Timișoara a admis în parte cererea, constatând nelegalitatea parțială a H.G. nr. 849/2009 pentru modificarea și completarea H.G. nr. 977/2002 privind atestarea domeniului public al Județului Timiș, precum și a municipiilor, orașelor și comunelor din Județul Timiș și a H.G. nr. 1016/2005 pentru modificarea și completarea H.G. nr. 977/2002 privind atestarea domeniului public al Județului Timiș, precum și a municipiilor, orașelor și comunelor din Județul Timiș, în privința poziției nr. 4260 din anexa nr. 2, cuprinzând completarea la inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al Municipiului Timișoara, însușit de Consiliul Local al Municipiului Timișoara prin Hotărârea Consiliului Local nr. 474/2006.
în motivare s-a reținut că imobilul situat în Timișoara […] este compus din casă cu un etaj și curte în suprafață de 667 mp., fiind evidențiat în cartea funciară […], din care rezultă că acesta a fost preluat de Statul Român în baza Decretului de naționalizare nr. 92/1950, măsură după urmată de dezmembrarea construcției în apartamente. Cartea funciară atestă că o parte din apartamentele individualizate în imobil au fost dobândite în proprietate de către diverse persoane fizice, împreună cu cotele aferente din dreptul de proprietate asupra terenului, celelalte apartamente și diferența de teren rămânând în proprietatea statului. Acest imobil este revendicat în procedură de drept comun în dosarul nr. 4424.1/30/2008 al Tribunalului Timiș.
Acest imobil este menționat în anexa la Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timișoara nr. 474/2006, poziția 4260, cu descrierea casă cu un etaj și curte […], menționându-se că potrivit situației juridice actuale sunt Statul Român asupra terenului și particulari asupra construcției, în temeiul Legii nr. 112/1995. Includerea bunului în anexa la această hotărâre de consiliu local s-a făcut cu scopul inventarierii bunurilor din domeniul public al Municipiului Timișoara, care a fost atestat prin Hotărârea Guvernului nr. 849/2009, bunul fiind evidențiat în anexa nr.2 a acesteia, la poziția 4260, cu aceeași descriere, menționându-se că acesta este inclus în „domeniul public al Municipiului Timișoara conform HCLM Timișoara nr. 474/2006”.
Instanța constată că se verifică în speță susținerile reclamanților potrivit cărora includerea bunului în domeniul public al unității administrativ teritoriale contravine dispozițiilor din Legea nr. 213/1998.
în primul rând, se constată că în inventarul astfel atestat este inclus nu doar terenul aferent construcției, ci însăși casa de la adresa menționată, deși la adoptarea Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Timișoara nr. 474/2006 s-a precizat că apartamentele din imobil au fost dobândite de particulari prin cumpărare în temeiul Legii nr. 112/1995.
Ca atare, chiar dacă actul de atestare a domeniului public local nu dă naștere la drepturi noi și nu modifică regimul juridic al bunurilor respective, așa cum susțin ambii pârâți prin întâmpinare, este însă necesar ca acele bunuri să aparțină în mod legal statului român la data atestării, or, în privința construcției această condiție nu este îndeplinită, întrucât statul român nu mai era proprietarul unora din apartamente, dreptul de proprietate fiind transmis în baza Legii nr. 112/1995 către particulari.
Din această perspectivă reclamanții justifică un interes actual și legitim, ocrotit prin prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 de a solicita anularea parțială a H.G. nr. 849/2009 în privința poziției nr. 4260 din anexa 2 întrucât aceștia susțin că imobilul a trecut în proprietatea statului fără titlu valabil, solicitând restituirea sa, nefiind îndeplinită condiția cuprinsă la art. 8 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică referitoare la apartenența bunului la domeniul public al statului sau al unității administrativ teritoriale. însăși înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit prin decizia 3550/26.09.2007 faptul că acțiunea prin care se solicită anularea unei poziții din anexa la o Hotărâre a Guvernului privind atestarea bunurilor aparținând domeniului public este o acțiune în contencios administrativ întemeiată pe vătămarea adusă dreptului de proprietate al reclamanților în conformitate cu art. 1 din Legea nr. 554/2004 și art. 23 din Legea nr. 213/1998, și din această perspectivă rezultă că reclamanții sunt îndreptățiți a ataca pe calea excepției de nelegalitate hotărârea de Guvern ce atestă domeniul public emisă cu încălcarea prevederilor Legii nr. 213/1998.
în ceea ce privește terenul aferent imobilului, instanța reține că pentru a face obiectul unei hotărâri de trecere în domeniul public al acestei unități administrativ-teritoriale era necesară îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 3 alin. (4) din Legea nr. 213/1998 potrivit cărora domeniul public al comunelor, orașelor și al municipiilor este alcătuit din bunurile prevăzute la punctul III din anexă și din alte bunuri de uz sau de interes public local, declarate ca atare prin hotărârea consiliului local dacă nu sunt declarate prin lege bunuri de uz sau de interes public național ori județean.
Astfel, la punctul III din anexa Legii nr. 213/1998 sunt enumerate cu titlu exemplificativ bunurile ce alcătuiesc domeniul public al unităților administrativ – teritoriale – municipii, comune și orașe, acestea fiind drumurile comunale, vicinale și străzile; piețele publice, comerciale, târgurile, oboarele și parcurile publice, precum și zonele de agrement; lacurile și plajele care nu sunt declarate de interes public național sau județean; rețelele de alimentare cu apă, canalizare, termoficare, stațiile de tratare și epurare a apelor uzate, cu instalațiile, construcțiile și terenurile aferente; terenurile și clădirile în care își desfășoară activitatea consiliul local și primăria, precum și instituțiile publice de interes local, cum sunt: teatrele, bibliotecile, muzeele, spitalele, policlinicile și altele asemenea; locuințele sociale; statuile și monumentele, dacă nu au fost declarate de interes public național; bogățiile de orice natură ale subsolului, în stare de zăcământ, dacă nu au fost declarate de interes public național; terenurile cu destinație forestieră, dacă nu fac parte din domeniul privat al statului și dacă nu sunt proprietatea persoanelor fizice ori a persoanelor juridice de drept privat; cimitirele orășenești și comunale.
Din enumerarea cuprinsă în textul legal anterior menționat rezultă că apartenența la domeniul public este dată de utilitatea publică sau interesul public local legat de imobilele respective, iar în speță nu se dovedește o asemenea utilitate publică sau interes public prin raportate la terenul aferent unui imobil reprezentând casă de locuit chiar dacă acest teren a fost proprietatea statului român. Din acest punct de vedere, instanța reține că pârâtul Municipiul Timișoara nu a dovedit că imobilul revendicat de reclamanți ar fi de uz sau de interes public, în sensul art. 3 din Legea nr. 213/1998, deșii s-a pus în vedere în mod expres obligația de a face această dovadă.
Terenul în discuție nu apare astfel nici potrivit dispozițiilor imperative ale Legii nr. 213/1998 și nici potrivit naturii sale ca fiind de uz sau de interes public local astfel încât cuprinderea acestuia în domeniul public al Municipiului Timișoara și atestarea lui ca atare prin Hotărârea Guvernului nr.849/2009 s-a realizat cu încălcarea dispozițiilor art. 1 , art. 3 alin. 4 și art. 7 din Legea nr. 213/1998.
Din acest punct de vedere, nu pot fi reținute apărările invocate în cauză, potrivit cărora unitățile administrativ teritoriale pot stabili în mod discreționar, prin hotărâri adoptate de consilii locale, că anumite bunuri sunt de uz sau de interes public, această calificare putând fi făcută doar prin lege. într-adevăr, în condițiile în care art. 3 din Legea nr. 213/1998 stabilește în mod expres că un bun nu poate aparține domeniului public decât în măsura în care este cuprins în enumerarea legal realizată ori, după caz, este de uz sau de interes public, trebuie concluzionat că nu orice bun poate fi inclus în domeniul public de către autoritatea competentă, ci doar cele pentru care poate fi relevat interesul public sau utilitatea publică.
în speță, nici una din aceste condiții nu s-a dovedit a fi îndeplinită, căci imobilul se află în folosința unor particulari și nu au acces la utilizarea sa orice persoane, rezultând astfel că nu este de uz public, iar pârâtul Consiliul Local al Municipiului Timișoara nu a dovedit că, la adoptarea Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Timișoara nr. 474/2006, a avut în vedere interesul public pe care l-ar prezenta imobilul.
Din acest punct de vedere, instanța reține că în literatura de specialitate s-a apreciat că, pentru a fi calificat ca aparținând domeniului public, un bun trebuie să întrunească toate trăsăturile desprinse din definiția dată în art. 136 din Constituția României și în art. 3 din Legea nr. 213/1998, respectiv este necesar ca, prin natura sa ori prin voința legiuitorului, bunul să prezinte acele particularități care să justifice protecția specială de care se bucură, să aibă o utilitate publică, având rolul de a satisface interesul public în mod direct sau indirect, prin intermediul unui serviciu public, fiind guvernat în ansamblul său de un regim de putere publică. Așadar, câtă vreme imobilul în litigiu în fața instanței de trimitere nu este calificat ca aparținând domeniului public prin voința legiuitorului, nefiind de uz public după cum am arătat, trebuie să se verifice condiția ca acesta să fie de interes public, interes ce trebuie satisfăcut prin intermediul unui serviciu public.
Or, este evident că nici această condiție nu se verifică în speță, bunul aflându-se și în prezent în folosința unor particulari, nefiind dovedit că ar fi susceptibil de valorificare în interes public, prin intermediul unui serviciu public.
în acest sens s-a pronunțat și înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de contencios administrativ și fiscal prin Deciziile nr. 3430/19.06.2009 și nr. 5281/24.11.2009 prin care a reținut ca întemeiată excepția de nelegalitate a unor poziții din anexa 2 la Hotărârea Guvernului nr. 1016/2005 pentru modificarea și completarea H.G. nr. 977/2002 privind atestarea domeniului public al Județului Timiș, a municipiilor, orașelor și comunelor din județul Timiș, reținând că prin hotărârea atacată a fost atestat ca aparținând domeniului public al unui municipiu, imobilul teren aferent unei case de locuit proprietatea unor persoane fizice dobândită în condițiile Legii nr. 112/1995, iar dispozițiile H.G. nr. 1016/2005 sunt nelegale întrucât atestă apartenența la domeniul public de interes local, deci ca fiind de uz sau de interes public a unei suprafețe de teren aferentă unei case de locuit aparținând unei persoane fizice „fără a se arăta nici în cuprinsul hotărârii Guvernului și nici în Nota de fundamentare ce a însoțit proiectul de hotărâre care sunt împrejurările care au determinat această schimbare de regim juridic și nici care este cauza de utilitate publică în temeiul căreia s-a apreciat că se impune trecerea imobilului respectiv din domeniul privat în domeniul public al Municipiului Timișoara”.
Pentru considerentele de fapt și de drept anterior menționate, reținând că excepția de nelegalitate a poziției nr. 4260 din anexa 2 la Hotărârea Guvernului nr.849/2009 este întemeiată pe vătămarea adusă dreptului de proprietate pretins de reclamanți asupra imobilului, reținând totodată în privința terenului în litigiu faptul că nu se justifică trecerea acestuia în domeniul public al unității administrativ teritoriale, imobilul nefiind de natura celor exemplificativ enumerate în anexa III la Legea nr. 213/1998, în baza art. 1 alin. (1) coroborat cu art. 18 alin. (1) din Legea 554/2004 instanța a admis excepția de nelegalitate invocată și a constatat nelegalitatea H.G. nr. 849/2009 în privința imobilului evidențiat la poziția nr. 4260 din anexa 2, imobil situat în Timișoara […].
(Judecător Rodica Olaru)
