Cât timp reclamanta s-a rezumat să invoce nulitatea deciziei de impunere pentru pretinse vicii formale care nu s-au verificat în cauză, iar fără a indica şi alte împrejurări din care să rezulte că aparenţa dreptului ar fi de partea reclamantei, nu este incident cazul bine justificat în sensul art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru a se dispune suspendarea deciziei de impunere.
Susţinerea recurentei că executarea deciziei va conduce la o perturbare gravă a activităţii sale economice nu poate fi primită câtă vreme nu au fost demarate măsuri pentru executarea silită a sumei stabilită prin decizia de impunere şi reclamanta nu a adus nicio probă care să susţină precaritatea fondurilor băneşti ale asociaţiei familiale pe care o reprezintă. Nici afirmaţia referitoare la dificultatea de recuperare a sumei plătite la bugetul de stat, pentru ipoteza în care decizia de impunere va fi anulată de către instanţa de administrativ, nu poate conduce la concluzia existenţei unei pagube iminente.
Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, Decizia nr. 2977 din 9 august 2011
Prin sentința civilă nr. 172 din 22.02.2011 pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud s-a respins cererea de suspendare a executării deciziei de impunere nr. 1257/15.10.2010 emisă de pârâta Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Bistrița Năsăud.
Pentru a decide în acest sens s-a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 și anume condiția necesității prevenirii unei pagube iminente. Modalitatea în care legiuitorul a înțeles să reglementeze restituirea sumelor încasate și nedatorate prin dispozițiile art. 117 alin. (2) și ale art. 70 din O.G. nr. 92/2003 prin care a instituit termenele legale de 60 respectiv 45 de zile nu pot fi asimilate cu producerea unei astfel de pagube. Aceasta cu atât mai mult cu cât reclamanta nu invocă și nu probează nici un motiv pertinent pentru care ea ar trebui să fie exonerată de la plata contribuției de asigurări de sănătate.
împotriva acestei sentinței, reclamanta a formulat recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. (7) si (9) Cod procedura civila, solicitând modificarea sentinței civile atacate în sensul admiterii cererii de suspendare a executării deciziei de impunere nr. 1257/15.10.2010 privind obligațiile de plata către FNUASS, reprezentând contribuția de asigurări de sănătate pentru perioada 01.01.2005-15.10.2010.
în motivarea recursului s-a susținut că sentința recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină și nu oferă un răspuns tuturor cererilor formulate, ceea ce echivalează cu nejudecarea fondului.
Recurenta pretinde că este lezată prin emiterea Deciziei de impunere nr.1257/15.10.2010 emisă de către Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Bistrița Năsăud prin care s-au stabilit obligații de plata in suma totala de 10.965,88 lei, reprezentând contribuția de asigurări de sănătate pentru perioada ianuarie 2005-decembrie 2009 si majorări de întârziere pentru perioada martie 2005- octombrie 2010.
Apreciază ca se impune suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 1257/15.10.2011, întrucât aceasta este lovită de nulitate, fiind încălcate dispozițiile art. 43 alin. (2) lit. b) si g) C.proc.fisc. prin aceea că nu se indica data de la care își produce efectele și nu cuprinde numele si prenumele persoanelor împuternicite ale organului.
Apoi arată că există serioase îndoieli asupra legalității deciziei de impunere atacate si mai ales asupra sumelor stabilite prin acestea, iar executarea sumelor contestate prin poprirea conturilor bancare sau prin executarea silită a bunurilor mobile si imobile, ar aduce grave prejudicii ce nu mai pot fi reparate ulterior și îi va afecta activitatea economică punând-o în imposibilitatea de a-și plăti furnizorii.
Totodată susține că prin introducerea contestației, sumele stabilite prin decizia de impunere nr. 1257/15.10.2010 nu reprezintă obligații certe sub aspectul existentei lor.
în opinia recurentei, paguba iminentă rezidă din faptul că nu are posibilitatea de a obține întoarcerea executării in modalitatea prevăzută de C.proc.civ., ci doar de a obține restituirea sumelor achitate in plus în condițiile stipulate de art. 117 și 124 din Codul de procedură fiscală care o privează de dreptul de a încasa dobânzi pentru intervalul de timp de 45/ 60 de zile ce curge de la înregistrarea cererii de restituire. Rezultă așadar că in acest interval contribuabilul care a achitat o taxa ce s-a dovedit ca fiind nedatorată si majorări aferente, este păgubit prin neîncasarea majorărilor in intervalele de timp menționate.
Totodată se argumentează că paguba iminenta nu cuprinde numai prejudiciul material viitor și previzibil, ci si perturbarea previzibilă a funcționării asociației familiale pe care o reprezintă.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Bistrița Năsăud a solicitat respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței recurate.
în susținerea poziției procesuale, pârâta a învederat că în mod legal a apreciat instanța de fond ca argumentele reclamantei nu sunt de natura sa justifice temeinicia cererii de suspendare, nefiind întrunite cele doua condiții prevăzute la art. 14, 15 din Lega 554/2004 pentru a fi dispusa suspendarea deciziei de impunere.
Faptul ca se invoca inexistența raportului de drept material fiscal nu reprezintă un caz bine justificat de natură să determine suspendarea deciziei de impunere, atât timp cat debitoarea nu face dovada achitării contribuțiilor cuvenite FNUASS, izvorul obligației de plată fiind prevederile art. 257din Legea nr. 95/2006.
Se mai arată că debitoarea nu a făcut dovada plaților cuvenite FNUASS aferent veniturilor realizate in intervalul 2005-2009 si nici dovada faptului ca daca ar efectua plata sumelor înscrise in decizia de impunere ar efectua o plată dublă ori o plată nedatorată. De asemenea nu a făcut dovada existentei unei alte stări de fapt decât cea reținută de Casa de asigurări de sănătate, in sensul ca in intervalul menționat nu a realizat venituri sau ca s-ar încadra in categoria persoanelor pentru care plata contribuției nu este obligatorie. Astfel emiterea deciziei de impunere si plata sumelor datorate nu poate fi privită ca o acțiune păgubitoare din partea Casei de asigurări de sănătate si nici ca o paguba iminenta pentru debitoare care nu a invocat niciun motiv de nelegalitate care sa creeze serioase îndoieli asupra legalității si temeiniciei deciziei de impunere. Faptul ca s-a formulat contestație administrativa nu este de natură sa determine suspendarea executării actului administrativ fiscal întrucât pe de o parte, depunerea acestui tip de contestație nu suspendă de drept executarea (art. 215 (l) din O.G. 92/2003) iar pe de alta parte motivele pe care le-a invocat in contestația administrativa se refera la aspecte care privesc forma documentului contestat si care nu anihilează caracterul imperativ al dispozițiilor privind obligativitatea plații contribuțiilor la FNUASS chiar si in cazul unei eventuale admiteri a contestației.
Totodată art. 117 și 120 din C.proc.fisc. invocate de către recurenta nu sunt de natură să dovedească iminența producerii unei pagube.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea reține următoarele:
Prima critică adusă hotărârii recurate vizează omisiunea instanței de fond de a-și motiva soluția adoptată cu privire la cererea de suspendare formulată și de a analiza toate cererile formulate. Această critică se circumscrie motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C.proc.civ. care are în vedere nearătarea motivelor pe care aceasta se sprijină sau enumerarea unor motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Referitor la această critică, Curtea reține că potrivit dispozițiilor art. 261 pct. 5 Cod procedură civilă, hotărârea trebuie să cuprindă, ca o garanție a caracterului echidistant al procedurii judiciare și a respectării dreptului la apărare al părților, “motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților”. Prin urmare, “motivarea” hotărârii, înseamnă arătarea în scris a considerentelor care au dus la convingerea judecătorului că trebuie să admită cererea lichidatorului judiciar.
Analizând sentința recurată, se constată că aceasta cuprinde motivele de fapt și drept pe care se sprijină, conform cerințelor art. 261 alin. (1) pct. 5 Cod procedură civilă, instanța examinând argumentele reclamantei invocate în susținerea cererii de suspendare, respectiv incidența în cauză a cazului bine justificat și a pagubei iminente. Instanța a ținut cont de specificitatea procedurii de suspendare a actelor administrative-fiscale care nu permite cenzurarea temeiniciei deciziei de impunere, ci numai o verificare a aparenței dreptului din perspectiva art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Aspectele vizând temeinicia cererii de suspendare au fost analizate în limitele prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, iar motivarea cuprinde succinte referiri la textele legale incidente, într-o manieră clară și concisă, raționamentul judecătorului fiind bazat pe probele aflate la dosarul cauzei context în care nu se poate reține incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă.
Nici motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă nu-și găsește incidența în speța de față întrucât prima instanță a interpretat și aplicat corect dispozițiile legale incidente în cauză, ținând cont de faptul că cele două cerințe pentru suspendarea actului administrativ fiscal nu sunt îndeplinite în mod cumulativ.
în concret prin decizia de impunere nr. 1257/15.10.2010 emisă de Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Bistrița Năsăud s-a stabilit în sarcina reclamantei R.D.S. obligația de plată a sumei de 10.965,88 lei din care 5784 lei cu titlu de contribuții CAS, iar 5181,88 lei cu titlu de majorări de întârziere, aferente perioadei martie 2005- decembrie 2009, pentru veniturile obținute din activități independente.
Reclamanta, după formularea contestației administrativ-fiscale, a solicitat suspendarea efectelor acestei decizii, prevalându-se de prevederile art. 14,15 din Legea nr. 554/2004.
Conform prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004 persoana vătămată în drepturile și interesele sale legitime poate să ceară instanței de contencios administrativ competente, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, suspendarea executării actului administrativ unilateral, până la pronunțarea instanței de fond.
Cum bine a reținut și prima instanță, rezultă că pentru suspendarea executării actului administrativ, persoana vătămată trebuie să facă dovada îndeplinirii cumulative a celor două condiții prevăzute expres de legiuitor, respectiv a existenței unui caz bine justificat și a necesității prevenirii unei pagube iminente.
Cazul bine justificat implică existența unei îndoieli puternice asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ de natură a înfrânge principiul potrivit căruia, actul administrativ este executoriu din oficiu, iar paguba iminentă constă, potrivit prevederilor art. 2 lit. s) din Legea nr. 554/2004 într-un prejudiciu material viitor, dar previzibil sau în perturbarea previzibilă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.
în cauză, reclamanta recurentă nu a făcut dovada îndeplinirii cumulative a acestor condiții cum în mod corect a reținut și prima instanță.
în susținerea cazului bine justificat, recurenta a insistat doar asupra faptului că decizia contestată nu ar cuprinde data de la care își produce efectele și nu cuprinde numele și prenumele persoanelor împuternicite ale organului emitent. Afirmația reclamantei referitoare la aceste pretinse vicii formale ale deciziei de impunere nu se verifică în condițiile în care în cuprinsul deciziei de impunere se specifică că a fost întocmită de doamna Moldovan Floarea Mariana, decizia de impunere fiind totodată parafată și semnată de directorul Casei de Asigurări de Sănătate Bistrița Năsăud.
în ce privește data de la care aceasta urmează să își producă efectele, tot în cuprinsul deciziei de impunere se arată în mod explicit că reprezintă titlu de creanțe și devine titlu executoriu din ziua imediat următoare expirării termenului de plată, în condițiile legii. Actul normativ care stabilește termenul de plată a obligațiilor fiscale este Codul de procedură fiscală care reglementează, pe larg, la art. 111 scadența obligațiilor fiscale, reclamanta neputând invoca necunoașterea legii fiscale cu atât mai mult cu cât deține și calitatea de comerciant.
Faptul că reclamanta a formulat contestație împotriva deciziei de impunere nu este de natură a crea prin sine însuși o îndoială serioasă asupra legalității acestui act administrativ fiscal, ci aprecierea acestui fapt depinde exclusiv de motivele de nelegalitate evidentă pe care reclamanta a înțeles să le invoce în cuprinsul contestației. Cât timp reclamanta s-a rezumat să invoce nulitatea deciziei de impunere pentru cele două vicii formale analizate de instanța de recurs în paragrafele anterioare, iar aparența dreptului nu pare a fi de partea reclamantei, Curtea concluzionează că în cauză nu este incident cazul bine justificat în sensul art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru a se dispune suspendarea deciziei de impunere.
Așa cum bine a subliniat și instanța de fond, reclamanta nu a invocat în apărarea sa vreun temei de fapt sau de drept care să conducă cel puțin aparent la excluderea sa din categoria persoanelor care au obligația de a plăti contribuția de asigurări de sănătate.
Nefondat este și motivul de recurs invocat sub aspectul îndeplinirii celei de a doua condiții prevăzută de lege, respectiv prevenirea producerii unei pagube iminente.
Susținerea recurentei că executarea deciziei emise de Casa de Asigurări de Sănătate Bistrița Năsăud va conduce la o perturbare gravă a activității sale economice nu poate fi primită câtă vreme nu au fost demarate măsuri pentru executarea silită a sumei stabilită prin această decizie de impunere și reclamanta nu a adus nicio probă care să susțină precaritatea fondurilor bănești ale asociației familiale pe care o reprezintă.
Nici afirmația referitoare la dificultatea de recuperare a sumei plătite la bugetul de stat, pentru ipoteza în care decizia de impunere va fi anulată de către instanța de contencios administrativ, nu poate conduce la concluzia existenței unei pagube iminente, în condițiile în care reclamanta nu deține în prezent o dispoziție favorabilă de anulare a decizie contestate, instanța de contencios administrativ nefiind nici măcar investită până la acest moment cu cererea în anulare. Faptul că reclamanta nu va beneficia de dreptul de a încasa dobânzi pentru un interval de 45 de zile nu este de natură a crea un prejudiciu cert și iminent în patrimoniul reclamantei cât timp în acest moment admiterea cererii în anularea deciziei de impunere este o simplă supoziție a recurentei, iar nu o certitudine.
Față de aceste considerente, în temeiul art. 312 C.proc.civ. și art. 14 din Legea nr. 554/2004, Curtea va respinge recursul declarat de reclamanta R.D.S. împotriva sentinței civile nr. 172 din 22 februarie 2011, a Tribunalului Bistrița Năsăud, pe care o menține în întregime.
(Judecător Monica Ileana Iuga)
