5. Consilierii juridici cu statut de funcţionari publici nu beneficiază de sporurile de mobilitate şi confidenţialitate prevăzute de art. 60 alin.2 din Statutul profesiei de consilier juridic în temeiul prevederilor Legii nr. 514/2003.
Statutul profesiei de consilier juridic a fost emis de Congresul Extraordinar al Colegiilor Consilierilor Juridici din România, structură ce nu are calitatea de organ legislativ potrivit Constituţiei României. În aceste condiţii faptul că o anumită categorie socio-profesională îşi redactează un statut, în care îşi stabileşte anumite drepturi ce nu-şi au însă suportul în lege, nu poate avea ca urmare recunoaşterea şi constrângerea la respectarea lor. Prin urmare nu se pot negocia cu consilierii juridici cu statut de funcţionari publici prestaţiile suplimentare în bani, reprezentând clauza de mobilitate şi clauza de confidenţialitate, în condiţiile prevăzute de art.25 şi 26 C.muncii. Această categorie poate beneficia de sporuri salariale în condiţiile stabilite prin cate normative de salarizare a funcţionarilor publici şi de legislaţia specifică autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea.
( Sentinţa nr. 79 din 22 ianuarie 2008 pronunţată de Tribunalul Vâlcea- Secţia comercială şi de contencios administrativ în dos. nr. 4710/90/2007, rămasă irevocabilă prin nerecurare).
La data de 14 septembrie 2007, reclamanta reclamanta C. G-M a chemat în judecată pârâţii CASA JUDEŢEANĂ DE PENSII VÂLCEA cu sediul în Rm. Vâlcea, Calea lui Traian, nr. 157-159 şi CONSILIUL NAŢIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, cu sediul în Bucureşti, strada Valter Mărăcineanu nr.1-3, sector 1, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să oblige Casa Judeţeană de Pensii Vâlcea la plata despăgubirilor reprezentând drepturi salariale – spor de mobilitate 15 % şi spor de confidenţialitate 15 % din salariu de bază,- neacordate în ultimii 3 ani de la data introducerii prezentei acţiuni, actualizate cu indicele de inflaţie din momentul naşterii dreptului şi până la plata efectivă.
De asemenea, reclamanta a solicitat anularea situaţiei create prin discriminare şi obligarea pârâtei Casa Judeţeană de Pensii Vâlcea la emiterea unei decizii care să stipuleze acordarea lunară a sporului de mobilitate în procent de 15% şi a sporului de confidenţialitate în procent de 15 % din salariu de bază începând cu data de 14.09.2007.
În motivarea acţiunii se arată că reclamanta în calitate de funcţionar public în cadrul Casei Judeţene de Pensii Vâlcea îndeplineşte funcţia de consilier juridic şi potrivit art. 3 alin. 1 din Legea nr. 514/2003 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic are dreptul la acordarea unui spor de mobilitate în procent de 15 % şi a unui spor de confidenţialitate în procent de 15 % pentru activitatea profesională desfăşurată.
Se precizează că pârâta – Casa Judeţeană de Pensii Vâlcea, a acordat aceste sporuri unor consilieri juridici prin decizie, în timp ce altora din care face parte şi reclamanta nu li s-a acordat sporurile menţionate, deşi desfăşoară acelaşi tip de activitate şi de aceeaşi valoare, creându-se o discriminare directă în domeniul relaţiilor de muncă.
Astfel, potrivit art. 60 din Legea nr. 514/2003 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic „pentru activitatea sa profesională, consilierul juridic are dreptul la o remuneraţie de plată stabilită prin negociere pentru consilierul juridic ce are statutul de salariat sau conform legilor speciale pentru cel numit în funcţie”.
Deosebit de remuneraţia de bază astfel stabilită, în considerarea specificului muncii şi a importanţei sociale a serviciilor profesionale în temeiul art. 25 şi 26 din Legea nr. 53/2003, cu modificările ulterioare, consilierul juridic poate renegocia prestaţii suplimentare în bani, reprezentând clauza de mobilitate şi clauza de confidenţialitate.
Faţă de dispoziţiile legale menţionate, reclamanta consideră că trebuie să beneficieze de cele două sporuri pentru activitatea profesională pe care o desfăşoară.
La rândul său, Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, dispune ca aceştia beneficiază de prime şi alte drepturi salariale în condiţiile legii.
Într-o atare situaţie, prin actele normative menţionate s-a creat tratament diferenţiat la nivel naţional între consilierii juridici angajaţi şi consilierii juridici numiţi.
În cauza dedusă judecăţii sunt incidente dispoziţiile OG nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, potrivit cărora principiul egalităţii între cetăţeni, al excluderii privilegiilor şi discriminărilor trebuie să fie garantat în special în exercitarea anumitor drepturi între care şi acelea de a primi un salariu egal pentru muncă egală.
De asemenea, se arată că dispoziţiile art. 16 din Constituţia României, dispun că cetăţenii sunt egali în faţa legii şi autorităţilor publice fără privilegii şi discriminări, iar Directiva Consiliului 2000/78/CE din 27.11.2000 privind crearea unui cadru general în favoarea egalităţii de tratament în domeniul ocupării şi al muncii , interzice tratamentul discriminatoriu.
Pentru aceste considerente, reclamanta solicită admiterea acţiunii, obligarea pârâtei Casa Judeţeană de Pensii Vâlcea la plata despăgubirilor reprezentând drepturile salariale neacordate în ultimii 3 ani, reprezentând sporul de mobilitate 15 % şi sporul de confidenţialitate 15 % din salariul de bază, actualizate cu indicele de inflaţie din momentul naşterii dreptului şi până la plata efectivă.
De asemenea, s-a solicitat înlăturarea tratamentului discriminatoriu prin obligarea Casei de Pensii Vâlcea la emiterea unei decizii prin care să-i fie acordate reclamantei sporurile menţionate începând cu data introducerii acţiunii şi pe viitor.
În dovedirea acţiunii s-a solicitat proba cu acte.
Examinând acţiunea formulată în raport de motivele invocate, dispoziţiile legale aplicabile şi actele depuse, tribunalul constată că este nefondată.
Din actele şi probele dosarului rezultă că reclamanta are calitatea de funcţionar public şi îndeplineşte funcţia de consilier juridic în cadrul Casei Judeţene de Pensii Vâlcea.
Potrivit art. 6 din statutul profesiei de consilier juridic publicat în Monitorul Oficial nr. 684 din 29 iulie 2004 „consilierul juridic asigură apărarea drepturilor şi interesele legitime ale statului, ale autorităţilor publice centrale şi locale, ale instituţiilor publice şi de interes public, ale celorlalte persoane juridice de drept public precum şi ale persoanelor juridice de drept privat şi a celorlalte entităţi interesate în conformitate cu Constituţia şi legile ţării”.
Activitatea profesională a consilierului juridic se realizează printr-o serie de acţiuni ale profesiei precum consultaţii şi cereri cu caracter juridic în toate domeniile dreptului, redactarea unor opinii juridice, asistenţă, consultanţă şi reprezentare, redactarea de acte juridice, avizarea şi contrasemnarea actelor cu caracter juridic, verificarea legalităţii actelor cu caracter juridic şi administrativ primite spre avizare precum şi în alte activităţi.
Susţinerea reclamantei că prin neacordarea sporurilor de mobilitate şi confidenţialitate de către Casa de Pensii Vâlcea s-a creat în mod evident o discriminare directă în domeniul relaţiilor de muncă este neîntemeiată.
Statutul profesiei de consilier juridic a fost emis de Congresul Extraordinar al Colegiilor Consilierilor Juridici din România, structură ce nu are calitatea de organ legislativ potrivit Constituţiei României. În aceste condiţii faptul că o anumită categorie socio-profesională îşi redactează un statut, în care îşi stabileşte anumite drepturi ce nu-şi au însă suportul în lege, nu poate avea ca urmare recunoaşterea şi constrângerea la respectarea lor.
În condiţiile Codului muncii sporurile de mobilitate şi confidenţialitate se pot acorda în considerarea specificului muncii ( art. 25 şi 26), iar acordarea şi întinderea lor este rezultatul negocierii între cele două părţi ale raportului de serviciu, cu excepţia situaţiei în care anumite sporuri sunt expres prevăzute într-un act normativ.
O astfel de excepţie nu se regăseşte în cauză, actele normative de salarizare menţionând sporul de confidenţialitate pentru alte categorii de funcţionari publici enumerate însă expres şi ,deci, limitativ. Aceasta nu înseamnă că reclamanta nu ar putea beneficia de acordarea celor două sporuri recunoscute, de principiu, însă ele nu sunt obligatorii, fiind rezultatul negocierii dintre părţi, iar instanţa nu se poate substitui acestei înţelegeri.
Potrivit art. 40 din OUG nr. 92/2002 şi art. 42 din OG nr. 2/2006, „funcţionarii publici beneficiază de sporurile sau de alte drepturi salariale prevăzute de legea specifică autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea”.
Textele consacră tocmai principiul nediscriminării, dreptul tuturor funcţionarilor publici de a beneficia de toate sporurile şi drepturile salariale ale autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea, cu condiţia, însă ca ele să fie prevăzute de legislaţia specifică.
Faptul că în cadrul unităţii unde-şi desfăşoară activitatea reclamanta s-au acordat aceste sporuri unor consilieri juridici iar altora, printre care şi petenta, nu li s-au acordat, nu justifică discriminarea invocată.
Trebuie observat că potrivit art. 60 alin. 1 din Legea nr. 514/2003 „pentru activitatea sa profesională, consilierul juridic are dreptul la o remuneraţie de bază stabilită prin negociere pentru consilierul juridic ce are statut de salariat sau conform legilor speciale pentru cel numit în funcţie”.
Reclamanta având statutul de funcţionar public beneficiază potrivit Legii nr. 188/1999 de prime şi alte drepturi de salarizare în condiţiile legii.
Consilierul juridic este aşadar un funcţionar public, dar un funcţionar public a cărui activitate este parţial reglementată printr-o lege specială în raport de care Legea nr. 188/1999 are valoare de drept comun, aşa cum, în raport cu acest din urmă act normativ, Codul muncii constituie norma comună.
Dispoziţiile legale menţionate nu creează un tratament diferenţiat şi discriminatoriu între consilierii juridici angajaţi şi consilierii juridici numiţi întrucât izvorul obligaţiilor este diferit.
Invocarea dispoziţiilor OG nr. 137/2000, privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare nu-şi găseşte aplicabilitate în cauza dedusă judecăţii, deoarece între cele două categorii de consilieri juridici nu există o discriminare, din moment ce natura drepturilor şi obligaţiilor acestora este diferită.
Potrivit art. 2 alin. 1 din OG nr. 137/2000, discriminarea este definită ca fiind „orice deosebire excludere, restricţie sau preferinţă pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială etc., care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării în condiţii de egalitate a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale ordinii publice”.
Din dispoziţiile legale citate, rezultă că în cauză nu există nici unul din motivele enumerate ca fiind discriminatorii care să justifice acţiunea formulată de reclamantă.
În situaţia creată prin neacordarea reclamantei a sporurilor solicitate, pârâta nu a aplicat un tratament juridic diferenţiat, deoarece drepturile salariale se stabilesc în condiţiile prevăzute de lege şi ca atare nu a fost nesocotită ideea de egalitate şi principiul proporţionalităţii.
Recunoaşterea dreptului la egalitate în faţa legii, la protecţia împotriva discriminării pentru toate persoanele ca un drept universal valabil este un principiu recunoscut atât în legislaţia internă cât şi cea de drept internaţional.
Dispoziţiile Legii nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici nu contravin reglementărilor internaţionale, deoarece potrivit art. 3 lit. c din Convenţia internaţională a muncii nr. 111/1958 „orice stat trebuie prin metode adaptate condiţiilor şi uzanţelor naţionale să-şi adapteze legislaţia şi să modifice orice dispoziţie sau practică administrativă care este incompatibilă cu politica de discriminare”.
În sfârşit, art. 6 alin. 2 din Codul muncii dispune că tuturor salariaţilor care prestează o muncă le sunt recunoscute drepturile la plată pentru munca egală, iar art. 16 din Constituţia României dispune că cetăţenii sunt egali în faţa legii şi autorităţilor publice fără privilegii şi discriminări.
Prin urmare, neacordarea sporurilor solicitate nu poate justifica discriminarea invocată de reclamantă. Neexistând o discriminare, în cauza dedusă judecăţii nu sunt aplicabile prevederile art. 21 din OG nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, care să justifice despăgubirile solicitate .
Faţă de cele arătate mai sus, rezultă că acţiunea formulată de reclamantă cu privire la acordarea sporurilor solicitate şi înlăturarea discriminării create este neîntemeiată, motiv pentru care va fi respinsă.
