a. Delapidare. Infracţiune de pericol şi nu de rezultat. b. Măsuri preventive.  Control judiciar. Încălcarea de către inculpat cu rea-credinţă a obligaţiilor şi săvârşirea unei noi infracţiuni. Înlocuirea cu arestul preventiv. DREPT PROCESUAL PENAL


Art. 295 al. 1 C. pen.
Art. 215 al. 2 lit. e şi alin. 7 C. pr. pen.

 a.  Noul C. pen. a schimbat filosofia infracţiunii de delapidare şi a plasat această faptă în categoria infracţiunilor de serviciu şi nu contra patrimoniului, astfel că delapidarea este o infracţiune de pericol şi nu de rezultat, iar pentru realizarea acesteia este suficient ca funcţionarul public să îşi însuşească, să folosească sau să traficheze, în interesul său sau pentru altul, bani valori sau alte bunuri pe care le gestionează sau le administrează, fără ca activitatea acelui funcţionar să fie legată de producerea vreunui prejudiciu

 b. Dacă inculpatul încalcă cu rea credinţă condiţiile controlului judiciar şi pe durata acestuia săvârşeşte o nouă infracţiune, sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 215 alin. 7 şi art. 223 al. 1 lit. d C. pr. pen. pentru înlocuirea controlului judiciar cu măsura arestării preventive.

Asupra căilor de atac de faţă,
1. Prezentarea sesizărilor. Prin cererile înregistrată la judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Curtea de Apel Târgu-Mureş sub nr. 571/102/2015/13 martie 2015, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Târgu-Mureş şi inculpatul M. J. au formulat contestaţie împotriva încheierii penale nr. 20/DL/11 martie 2015 pronunţate de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Mureş în dosarul nr. 571/102/2015.
În motivarea contestaţiei, procurorul critică temeinica încheierii atacate, de admitere în parte a cererii sale şi de înlocuire a măsurii preventive a controlului judiciar cu măsura preventivă a arestului la domiciliu a inculpatului M. J., subliniind, în esenţă, că în cauză sunt probe care confirmă îndeplinirea cumulativă a condiţiilor luării măsurii arestării preventive a inculpatului, iar măsura este necesară pentru buna desfăşurare a procesului penal.
În motivarea contestaţiei sale, inculpatul critică legalitatea şi temeinicia încheierii judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Mureş, de înlocuire a măsurii preventive a controlului judiciar cu măsura preventivă a arestului la domiciliu. Menţionează, în esenţă, că nu sunt îndeplinite condiţiile înlocuirii măsurii preventive iniţiale nici cu arestul la domiciliu şi nici cu arestarea preventivă. Astfel, în ceea ce priveşte susţinerea potrivit căreia inculpatul a comis o nouă infracţiune pe durata controlului judiciar, aceasta este nefondată. Astfel, activitatea reproşată inculpatului nu poate constitui elementele instigării la infracţiunea de delapidare, nu există niciun prejudiciu în cauză, suspecta B. E. C. nu poate fi subiect activ al infracţiunii de delapidare, nu există legătura subiectivă între inculpat şi suspectă şi, oricum, inculpatul a urmărit să obţină copii după suportul tehnic pe care s-au înregistrat dezbaterile şedinţei Consiliului Local din data de 16 februarie 2015, în calitatea sa de cetăţean preocupat de soarta municipiului şi nu în calitatea de sa primar. Mai mult, contrar judecătorului din prim grad şi procurorului, notează că infracţiunea de delapidare nu este o infracţiune gravă, care să justifice arestul la domiciliu sau arestarea preventivă. Suplimentar, procurorul DNA nu avea competenţa să urmărească el această infracţiune, care este de competenţa generală a  parchetului de pe lângă judecătorie. În ceea ce priveşte scrisoarea care trebuia trimisă Primăriei Sectorului V Budapesta, trebuie observat că nu el este redactorul acesteia, că scrisoarea trebuia să emane de la Consiliul Local, iar convorbirea cu viceprimarul localităţii legat de această scrisoare a avut-o în calitate de om politic şi nu de primar. În plus, arată că, de la luarea măsurii preventive a controlului judiciar, procurorul nu a mai efectuat nici un act specific urmăririi penale, ci doar s-a preocupat să-l urmărească pe inculpat, ca acesta să încalce controlul judiciar. Totodată, atât procurorul, în propunerea sa, cât şi judecătorul în încheierea contestată, nu au analizat în mod complet probele şi au reţinut din convorbirile telefonice interceptate doar pasaje singulare pe care le-au interpretat în defavoarea inculpatului, fără să ia în considerare contextul în care afirmaţiile au fost făcute şi în ansamblu toate convorbirile purtate în perioada de referinţă, din care rezultă fără vreo îndoială că nu a încălcat controlul judiciar şi că este exclusă comiterea oricărei noi infracţiuni.
Analizând contestaţiile pendinte, prin prisma materialului dosarului nr. 571/102/2015 al Tribunalului Mureş, a motivelor invocate, a susţinerilor şi concluziilor reprezentantului Ministerului Public şi ale inculpatului, precum şi din oficiu, în limitele investirii date de efectul devolutiv specific, s-au reţinut următoarele:

2. Prezentarea hotărârii atacate. Prin încheierea penală nr. 20/DL/11 martie 2015, judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Mureş:
– în baza art. 242 alin. 3 C. pr. pen., art. 215 alin. 7 C. pr. pen. şi art. 218 C. pr. pen. a admis în parte cererea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – DNA – Serviciul Teritorial Tg. Mureş, în dosarul nr. 142/P/2014.
– în baza art. 215 alin. 7 C. pr. pen., art. 218 C. pr. pen., art. 223 al. 1 lit. d C. pr. pen., art. 220 C. pr. pen., a dispus înlocuirea măsurii controlului judiciar cu măsura arestului la domiciliu, faţă de inculpatul M. J., cercetat în dosarul nr. 142/P/2014 al DNA – Serviciul Teritorial Tg. Mureş, pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 11 martie 2015 şi până la data de 9 aprilie 2015, inclusiv.
– în baza art. 221 al. 1 C. pr. pen. a impus inculpatului M. J. obligaţia de a nu părăsi imobilul situat în xxx, fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza.
– în baza art. 221 al. 2 C. pr. pen., pe durata arestului la domiciliu, a impus inculpatului următoarele obligaţii:
a) să se prezinte în faţa organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată ori de câte ori este chemat;
b) să nu comunice cu numiţii V. Z., V. C. şi P. C., B. E. C..
– în baza art. 221 alin. 4 C. pr. pen. a atras atenţia inculpatului M. J. că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive.
– a desemnat ca organ de executare a obligaţiilor stabilite Poliţia mun. Gheorgheni, jud. Harghita.
– a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 275 alin. 3 C. pr. pen..
În motivarea încheierii contestate, judecătorul de drepturi şi libertăţi a reţinut în esenţă că din materialul probator administrat – declaraţiile martorilor ascultaţi în faza de urmărire penală B. E. C., A. Z. I., N., Z., S. H., precum şi procesele-verbale de redare rezumativă a înregistrării comunicaţiilor şi înregistrările audio ale convorbirilor purtate de inculpat în intervalul  9 februarie 2015 – 23 martie 2015, rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a încălcat cu rea-credinţă obligaţiile stabilite în cadrul controlului judiciar şi chiar că ar fi comis o nouă infracţiune. 
În ceea ce priveşte solicitarea de a se lua cea mai aspră dintre măsuri, aceea a arestării preventive, judecătorul de drepturi şi libertăţi a apreciat că deşi inculpatul a încălcat, aşa cum a menţionat, una dintre condiţiile controlului, totuşi nu a făcut-o într-un mod foarte grav care să justifice privarea sa totală de libertate. Dar cum această atitudine nu poate rămâne nesancţionată, deoarece astfel s-ar ajunge ca măsurile preventive să fie ineficiente, fără efect în plan juridic, precum şi pentru a asigura, pe de altă parte, buna desfăşurare a procesului penal, judecătorul de drepturi şi libertăţi a apreciat că cererea de înlocuire a controlului judiciar se justifică a fi admisă, urmând să fie luată măsura preventivă a arestului la domiciliu.
Măsura arestului la domiciliu este necesară şi oportună, tocmai pentru că s-a dovedit că lăsarea în libertate sub control judiciar a inculpatului ar crea un pericol concret pentru ordinea publică, pericol cert şi actual, de o asemenea intensitate, care să impună, singur, luarea unei măsuri mai severe decât cea sub imperiul căreia se află la acest moment.
Corespunde adevărului că infracţiunile amintite, prin natura şi prin gradul de pericol social abstract pe care îl implică, creează un pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere şi calitatea specială a inculpatului – aceea de primar, în exerciţiul funcţiunii căreia se susţine că au fost comise faptele, dar şi prin gravitatea acestui fenomen infracţional şi limitele ridicate de pedeapsă stabilite de lege, elemente de natură a stârni o reacţie de oprobriu general puternică, astfel încât se poate justifica privarea de libertate a unui inculpat.
Judecătorul de drepturi şi libertăţi a mai reţinut că potrivit practicii Curţii Europene a Drepturilor Omului, orice măsură preventivă trebuie analizată în timp, atât la momentul iniţial cât şi ulterior, cât ea este în fiinţă, şi din punct de vedere al oportunităţii şi al proporţionalităţii. Astfel, potrivit unui punct de vedere exprimat de Curtea Europeană se acceptă ca, cel puţin la începutul anchetei, suspectul să fie ţinut sub imperiul unei măsuri preventive, pentru a nu perturba sub nici o formă desfăşurarea instrucţiei penale (a se vedea cauza W. vs. Elveţia, cauza Dumont – Maliverg contra Franţei).
De asemenea, potrivit unui punct de vedere exprimat de Curtea Europeană, gravitatea unei inculpări poate să ducă autorităţile judiciare să plaseze şi să lase suspectul în detenţie provizorie pentru a împiedica comiterea de noi infracţiuni (a se vedea cauza Hesse vs. Austria), sens în care, aşa cum rezultă din practica C.E.D.O. (a se vedea cauza Vrencev vs. Serbia), măsura arestării preventive trebuie analizată şi din punct de vedere al oportunităţii şi al proporţionalităţii, iar în baza acestor principii judecătorul de drepturi şi libertăţi (instanţa) este obligat a motiva şi de ce o altă măsură preventivă, mai puţin severă, nu s-ar putea dispune împotriva inculpatului.
Din acest punct de vedere, temeiul precizat oral de către reprezentantul Ministerului Public, este real, dar actele inculpatul sunt oarecum atipice, el nesemnând acte în calitatea sa de primar, ci dând dispoziţii orale celor menţionaţi, prevalându-se de relaţia sa de subordonare din punct de vedere profesional, a celor pe care a încercat să îi determine să acţioneze în sensul dorit de el – atât în ceea ce priveşte acea scrisoare ce urma să fie adoptată în şedinţa consiliului local, cât şi punerea la dispoziţia sa a respectivelor casete cuprinzând înregistrarea acelei şedinţe, aspecte care nu pot fi negate, dar care, în condiţiile date, justifică înlocuirea controlului judiciar cu arestul la domiciliu.
În plus, nu există nici la acest moment, alte date din care să rezulte că ar fi incident vreun alt temei al arestării, bazat, eventual pe necesitatea eliminarea riscului intimidării oricăror altor martori de către inculpat, în cursul administrării probelor, întrucât nu s-ar reţine vreo astfel de acţiune a inculpatului. Faptele inculpatului, descrise mai sus, sunt grave, mai ales prin prisma calităţii sale de care s-a prevalat, în mod evident, şi a susţinerilor că au fost comise în exerciţiul funcţiunii respective, însă acest criteriu nu este suficient pentru a duce la concluzia că este necesară arestarea inculpatului chiar şi pentru o perioadă scurtă de timp.
În acest context, în cauza de faţă, nu se poate vorbi de vreo perturbare a instrucţiei penale, în situaţia luării unei măsuri preventive mai puţin grave, sens în care şi pericolul concret pentru ordinea publică poate fi anihilat.
Aşadar, judecătorul de drepturi şi libertăţi a apreciat că admiterea în parte a propunerii parchetului, în sensul înlocuirii măsurii controlului judiciar cu cea a arestului la domiciliu, se fondează, în principal, pe existenţa de probe şi indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârşit infracţiunile în discuţie, şi apreciind că scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal prin ţinerea acestuia la dispoziţia organelor judiciare, precum şi scopul prevenirii săvârşirii unei alte infracţiuni, conform prevederilor art. 215 alin. 7 C. pr. pen..
3. Considerentele judecătorului de drepturi şi libertăţi investit cu soluţionarea contestaţiilor procurorului şi inculpatului. S-a constatat că, prin încheierea penală nr. 7/DL/27 ianuarie 2015 a judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Mureş, modificată şi definitivă prin încheierea penală nr. 4/CU/CDL/30 ianuarie 2015 a judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Curtea de Apel Târgu-Mureş, faţă de inculpatul M. J. s-a luat măsura preventivă a controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, calculată începând cu data de 27 ianuarie 2015. Între obligaţiile aferente controlului judiciar, inculpatului i s-a impus să nu exercite activitatea de primar al municipiului Gheorgheni, jud. Harghita. Măsura preventivă a controlului judiciar, obligaţiile care o însoţeau, precum şi consecinţele încălcării acestora cu rea-credinţă au fost aduse la cunoştinţa inculpatului atât cu prilejul pronunţării celor două încheieri, cât şi prin comunicarea in extenso a încheierilor.
Cu toate acestea, în cunoştinţă de cauză cu privire la obligaţiile procesuale pe care le avea şi la efectele nesocotirii acestor obligaţii, din materialul probator pus la dispoziţia judecătorului de drepturi şi libertăţi de către procuror  (însemnând declaraţiile date în calitate de martor, apoi de suspect de către d-na B. E. C., depoziţiile martorilor S. H., Z. I. şi N. Z., notele de redare rezumativă a înregistrării comunicaţiilor şi înregistrările audio ale convorbirilor purtate de inculpat în perioada 9 februarie-23 martie 2015, aşa cum temeinic şi complet au fost analizate de către judecătorul de drepturi şi libertăţi de la tribunal) rezultă suspiciunea rezonabilă că, pe durata controlului judiciar, inculpatul M. J. a continuat să se comporte, în anumite situații, ca primar al municipiului Gheorgheni şi a săvârşit cu intenţie o nouă infracţiune. În acest sens, anterior şi ulterior datei de 16 februarie 2015, el a desfăşurat activități pentru determinarea consilierilor locali să adopte, în ședință, textul unei scrisori, al cărei inițiator a fost el însuși. Acest document urma să fie adresat din partea Consiliului Local Gheorgheni acționarului majoritar al SC M. SRL, în continuarea acţiunilor anterioare punerii sub acuzare a inculpatului, efectuate de d-l M. J. în calitatea lui de primar –avute în vedere la momentul iniţial al luării măsurii preventive a controlului judiciar, şi care urmăreau schimbarea administratorului respectivei societăţi, dar şi „edificarea” denunţului penal care a declanşat urmăririle penale în cauză.
Discuţiile inculpatului cu A. Z. I., N. Z., B. E. C. şi S. K. E. pe marginea acestei scrisori nu au fost purtate în calitatea sa de om politic, ci de primar, pe de o parte tocmai pentru că se înscriau pe linia demersurilor anterioare ale acestuia întreprinse în calitatea lui de primar, care aveau ca scop îndepărtarea de la administrarea SC M. SRL a denunţătorului V. Z., iar pe de altă parte, deoarece inculpatul nu a fost în măsură să prezinte nicio împuternicire din partea conducerii partidului al cărui membru este, din care să rezulte că iniţiativa ar fi fost luată în vreo şedinţă de partid  şi că el şi/sau cei trei consilieri locali semnatari faptici ai scrisorii (N. Z., K. L. şi S. K. E.) ar fi fost mandataţi să redacteze şi să susţină o astfel de solicitare în şedinţa Consiliului Local.
În consecinţă, în acord cu judecătorul de prim grad, subliniază că inculpatul M. J., chiar dacă nu a emis dispoziţii cu caracter normativ sau individual, în mod direct şi prevalându-se de funcţia sa de primar, a efectuat demersurile de mai sus prin intermediul consilierilor locali amintiţi, în aceeaşi manieră în care ar fi acţionat dacă nu ar fi avut interdicţia de a-şi desfăşura activitatea de primar. În acest context, pe de o parte, subliniază că dacă inculpatul ar fi avut cea mai mică îndoială cu privire la natura şi întinderea obligaţiei stabilite de judecător, putea oricând să solicite lămuriri fie de la procurorul de caz, fie de la judecătorul de drepturi şi libertăţi. Nu a procedat, însă, în această manieră. Pe de altă parte, S-a constatat că, într-adevăr inculpatul s-a îngrijit cu prilejul oricărei comunicări sau convorbiri telefonice să sublinieze că nu acţionează în calitate de primar şi că nu poate desfăşura anumite activităţi în calitatea sa de primar, fiind ţinut de interdicţia impusă de judecător, însă asemenea afirmaţii sunt pur formale, prin intermediul lor inculpatul a încercat practic să îşi acopere propriile acţiuni întreprinse în virtutea funcţiei de primar, şi nu fac decât să întărească reaua-credinţă cu care acesta nu şi-a onorat obligaţia care i-a fost pusă în sarcină.
În aceiaşi ordine de idei, dezbaterile ședinței Consiliului Local Gheorgheni din data de 16 februarie 2015, când a fost pusă în discuţie şi scrisoarea menţionată mai sus, au fost înregistrate audio-video și stocate pe un suport magnetic aflat în custodia unui consilier la Primăria mun. Gheorgheni – Compartimentul Administrație Publică Locală. Conținutul acestor înregistrări, deși este, în principiu, accesibil publicului, poate fi pus la dispoziția unei persoane interesate numai în anumite condiții, stabilite în Legea nr. 544/2001şi în regulamentul de ordine și funcționare, adoptat de Consiliul Local Gheorgheni prin HCL nr. 189/2012. Potrivit acestui regulament, un cetățean interesat poate solicita copii ale înregistrării, prin depunerea unei cereri în acest sens și plata cheltuielilor de efectuare a copiei. În nicio situație, originalele nu pot fi puse la dispoziția cetățenilor, nici la sediul instituției și nici în altă parte. Totuşi, fără să acţioneze în concordanţă cu acest regulament şi ca un cetăţean preocupat de soarta urbei, inculpatul M. J. a acţionat în calitatea sa de primar şi preocupat mai degrabă de situaţia scrisorii şi de maniera în care demersul său a eşuat printre consilierii locali, a determinat-o în 17 februarie 2015 pe suspecta B. E. C. –secretara primăriei, să se deplaseze la biroul consilierului A. E., să ia înregistrările respective și să i le trimită la domiciliul său, fapt care s-a întâmplat ulterior.
Activitatea inculpatului poate să constituie elementele instigării la infracţiunea de delapidare pentru care s-a extins acţiunea penală prin ordonanţa procurorului din 5 martie 2015, cu sublinierea că încadrarea juridică –instigare sau participaţie improprie, nu prezintă relevanţă în procedura adusă în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi, din moment ce tratamentul sancţionator al celor două forme de participaţie este identic. În viziunea actualului C. pen., prin limitele de pedeapsă prevăzute de art. 295, infracţiunea de delapidare este una de gravitate medie spre ridicată, dar acest aspect este mai puţin relevant în raport cu particularităţile prezentei cauze, în care se analizează temeiul arestării preventive prevăzut de art. 215 alin. 7 cu referire la art. 223 al. 1 lit. d C. pr. Pen., dar şi circumstanţele în care noua infracţiune se presupune că a fost săvârşită. Declaraţiile date ca martor şi ca suspect de B. E. C., depoziţia martorei A. E. şi notele de redare a convorbirilor din 17 şi 23 februarie 2015 purtate de inculpat cu suspecta B. constituie probe suficiente din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârşit noua infracţiune care i se reproşează, infracţiunea este una intenţionată, iar aparenţa îndeplinirii elementului subiectiv al acesteia şi legăturii subiective între inculpat şi suspectă reiese tocmai din conţinutul convorbirilor dintre cei doi. Faţă de noua infracţiune, procurorul în mod legal a extins acţiunea penală în 5 martie 2015. În plus, noua infracţiune nu este deloc întâmplătoare pentru inculpat, vine în contextul în care el nu şi-a respectat obligaţiile fixate de către judecător prin încheierea din 30 ianuarie 2015 şi, în ciuda împrejurărilor că faţă de inculpat era pusă în mişcare acţiunea penală pentru infracţiunile de abuz în serviciu şi şantaj, că în privinţa lui era în fiinţă măsura preventivă a controlului judiciar şi că trebuia să respecte obligaţiile şi interdicţiile care însoţesc această măsură, demonstrează că inculpatul şi-a continuat activitatea infracţională.
Răspunzând apărărilor inculpatului, judecătorul de drepturi şi libertăţi a notat că noul C. pen. a schimbat filosofia infracţiunii de delapidare şi a plasat această faptă în categoria infracţiunilor de serviciu şi nu contra patrimoniului, astfel că delapidarea este o infracţiune de pericol şi nu de rezultat, iar pentru realizarea acesteia este suficient ca funcţionarul public să îşi însuşească, să folosească sau să traficheze, în interesul său sau pentru altul, bani valori sau alte bunuri pe care le gestionează sau le administrează, fără ca activitatea acelui funcţionar să fie legată de producerea vreunui prejudiciu. Totodată, existând legătură de conexitate, dată de identitatea subiectului activ şi de împrejurările în care se susţine că a fost săvârşită –în timpul efectuării urmăririi penale pentru celelalte două infracţiuni de care este acuzat d-l M. J., procurorul DNA are competenţa să instrumenteze noua infracţiune. De asemenea, contrar celor invocate de inculpat, remarcă faptul că, după luarea măsurii preventive a controlului judiciar, urmărirea penală nu a stat nici un moment în nelucrare, procurorul a adus la dosar noi înscrisuri, noi depoziţii de martori (Ţ. M., C. T., M. A., S. H. N. V., W. R., K. Z., P. A. I., T. K. J., S. M., B. L. K. J., S. T., B. L., C. G., , S. H., C. T. A., L. K. , A. E., K. A.) care întăresc acuzele iniţiale aduse inculpatului, şi a declanşat procedura pentru efectuarea percheziţiilor informatice.
În aceste împrejurări, măsura preventivă a controlului judiciar s-a dovedit ineficientă în cazul inculpatului M. J. şi insuficientă pentru a-l opri pe acesta să săvârşească noi infracţiuni. Cum atât actele prin care controlul judiciar a fost încălcat, cât şi noua infracţiune au fost comise de acasă, iar inculpatul, aşa cum rezultă din propriile declaraţii şi afirmaţii făcute în faţa judecătorului, îşi minimalizează propriile acţiuni şi nu se consideră responsabil pentru ele, la acest moment al procedurilor nici arestul la domiciliu nu este o măsură preventivă eficace în cauză, iar pentru a evita orice deturnare a urmăririi penale de la scopul său, precum şi riscul ca inculpatul să continue activitatea infracţională, este necesară înlocuirea controlului judiciar cu măsura arestării preventive a inculpatului, pe o perioadă de 30 de zile, calculată din momentul predării sau al prinderii acestuia.
În lumina considerentelor expuse, contestaţia procurorului declarată împotriva încheierii penale nr. 20/DL/11 martie 2015 pronunţate de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Mureş este fondată, urmând ca, în temeiul art. 4251 alin. 7 pct. 2  lit. a C. pr. pen. cu referire la art. 204 al. 10 C. pr. pen. să fie admisă cu consecinţele desfiinţării în parte a hotărârii atacate şi înlocuirii măsurii preventive a controlului judiciar cu măsura arestării preventive a inculpatului M. J., acuzat de comiterea infracţiunilor de  abuz în serviciu, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 C. pen., şantaj, prev. de art. 131 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 207 al. 1, 2 şi 3 C. pen., şi instigare la delapidare, prev. de art. 47 raportat la art. 295 C. pen., în concurs real, pe o durată de 30 de zile, calculate începând cu data predării sau a prinderii inculpatului. Aceleaşi motive dezvoltate mai sus confirmă caracterul nefondat al contestaţiei inculpatului formulată împotriva aceleiaşi încheieri, contestaţie care va fi respinsă, în baza art. 4251 alin. 7 pct. 1  lit. b cu referire la art. 204 şi art. 203 al. 5 C. pr. Pen.
4. Cheltuielile judiciare. Văzând soluţia principală adusă căilor de atac, pentru culpa sa procesuală, dată de promovarea unei contestaţii nefondate, conform art. 275 al. 2 C. pr. pen.,  inculpatul a fost obligat să suporte o parte din cheltuielile judiciare avansate de stat în contestaţie, în sumă de 100 lei, care acoperă costul suportului tehnic şi de hârtie pe care s-au efectuat actele procesuale şi procedurale necesare soluţionării căii de atac.
Potrivit art. 275 alin. 3 C. pr. Pen., va rămâne în sarcina statului restul cheltuielilor judiciare avansate de stat în judecarea contestaţiei procurorului.