Nu se poate stabili ca hotarârea judecatoreasca sau solutia în sine reprezinta o îndeplinire „defectuoasa” a atributiilor de serviciu de catre magistratul judecator, întrucât, în caz contrar, s-ar ajunge la încalcarea dispozitiilor art. 124 alin. 3 si a dispozitiilor art. 129 din Constitutia României, coroborat cu art. 16 si art. 17 din Legea nr. 304/2004, republicata, efectuându-se astfel un control judiciar al hotarârilor judecatoresti în alt cadru decât cel al cailor de atac prevazute de lege.
Constitutie, art.124, art.129
Cod penal, art.246,
Lg. nr.304/2004, art.16-17
La data de 04.10.2007, petentii H.F., G.O., L.C. au formulat, în temeiul art. 2781 alin.1 Cod procedura penala, plângere împotriva rezolutiei nr. 49/P/2007 din 08.06.2007, a Parchetului de pe lânga Curtea de Apel Constanta, prin care s-a dispus neînceperea urmaririi penale fata de faptuitorii D.C., C.C., A.C., magistrati judecatori cu rang profesional de tribunal.
Petentii au respectat termenele de decadere prevazute de art. 2781 alin. 1, 2 Cod procedura penala, îndeplinind procedura prealabila reglementata de prevederile art. 277 si art. 278 Cod procedura penala.
Ca prima instanta de judecata, Curtea de Apel Constanta a fost legal sesizata, dobândind competenta de judecata fata de calitatea persoanelor reclamate (care potrivit legii, vor fi indicate sub sintagma „faptuitori”), potrivit dispozitiilor art. 2781 alin. 1 Cod procedura penala raportat la art. 281 pct. 1 lit. „b” Cod procedura penala.
Astfel, la data savârsirii faptelor reclamate, faptuitorii îsi desfasurau activitatea de judecator în cadrul Tribunalului Constanta – Sectia Civila, iar în prezent judecatorii D.C., C.C. îsi desfasoara activitatea în cadrul Tribunalului Constanta, iar judecatorul A.C. îsi desfasoara activitatea în cadrul Tribunalului Galati.
Pentru a pronunta prezenta hotarâre, curtea a analizat piesele dosarului de cercetare penala nr. 49/P/2007 al Parchetului de pe lânga Curtea de Apel Constanta, lucrarea nr. 195/II/2/2007 a aceleiasi institutii si înscrisurile depuse de petenti.
Argumentele aduse de petenti în sprijinul plângerii formulate se circumscriu unor critici juridice aduse hotarârii judecatoresti pronuntate de cei 3 faptuitori, în conditiile în care se reclama ca, actele materiale imputate a fi savârsite cu rea credinta de catre acestia, considerate a reprezenta continutul constitutiv al infractiunii de “abuz în serviciu împotriva intereselor persoanelor” prevazute de art. 246 Cod penal, îl constituie pronuntarea deciziei civile nr. 1070/04.10.2006 a Tribunalului Constanta – Sectia Civila, prin care s-a respins recursul declarat de petenti.
Faptele cu caracter penal alegate sunt, în totalitate, circumscrise activitatii de judecata, fara ca, din sustinerile petentilor sau din actele dosarului sa rezulte ca activitatea materiala imputata excede în vreun fel activitatii de judecata, în sens strict, respectiv în ce priveste luarea hotarârii si motivarea acesteia.
În raport de aceasta situatie, curtea constata ca, pe aceasta cale, în lipsa unor elemente formale care sa exceada activitatii de rezolvare logico-juridica a raporturilor litigioase deduse judecatii, nu se poate analiza critic modul în care s-a pronuntat hotarârea judecatoreasca, daca temeiurile de fapt sau de drept sunt reale si corect invocate, sau daca, în esenta, hotarârea este legala sau nu.
Astfel, nu se poate stabili ca hotarârea judecatoreasca, prin prisma considerentelor, a temeiurilor de fapt sau de drept, sau ca solutia în sine, reprezinta o îndeplinire „defectuoasa” a atributiilor de serviciu a magistratului judecator, întrucât, în caz contrar s-ar ajunge la încalcarea dispozitiilor art. 124 alin. 3 si a dispozitiilor art. 129 din Constitutia României, coroborat cu art. 16 si art. 17 din Legea nr. 304/2004, republicata, efectuându-se astfel un control judiciar al hotarârilor judecatoresti în alt cadru decât cel al cailor de atac prevazute de lege.
Rezolutia atacata, în esenta, se întemeiaza pe aceleasi considerente de fapt si de drept ca cele ce preced si nu cuprinde neregularitati apte sa conduca la desfiintarea acesteia.
Invocarea unui gresit temei al neînceperii urmaririi penale – art. 10 lit. „a” Cod procedura penala, fapta nu exista, în raport de corectul temei – art. 10 lit. „d” Cod procedura penala – fapta nu întruneste elementele constitutive ale infractiunii de “abuz în serviciu”, nici sub aspectul laturii subiective, lipsind reaua credinta – nici sub aspectul laturii obiective – lipsind caracterul defectuos al îndeplinirii atributiilor, nu poate conduce la admiterea plângerii si trimiterea cauzei la procuror pentru începerea urmaririi penale, câta vreme este evident ca în cauza urmarirea penala nu poate fi începuta, în conditiile art.228 Cod procedura penala, întrucât rezulta unul din cazurile de împiedicare a punerii în miscare a actiunii penale, prevazuta de art. 10 Cod procedura penala, respectiv cel prevazut de art. 10 lit. „d” Cod procedura penala.
Ca atare, pentru considerentele ce preced, curtea a respins ca nefondata plângerea, mentinând rezolutia atacata, cu aplicarea corespunzatoare a art. 192 Cod procedura penala.
