Accident de circulaţie. Culpa comuna a conducătorilor auto implicaţi. Consecinţe cu privire la modalitatea de soluţionare a acţiunii civile. Răspunderea comitentului şi a asigurătorului. Lipsa plângerii prealabile a persoanei vătămate. Inadmisibilita…

TITLU:

1. Accident de circulaţie. Culpa comuna a conducătorilor auto implicaţi. Consecinţe cu privire la modalitatea de soluţionare a acţiunii civile. Răspunderea comitentului şi a asigurătorului

2. Lipsa plângerii prealabile a persoanei vătămate. Inadmisibilitatea acţiunii civile

C. pen., art.184 alin. (2), (4)

C. proc. pen., art.14, 346

C. civ., art.998, 1000, 1003, 1041

Legea nr.136/1995, art. 41, 49, 50, 54, 55, 57

Legea nr. 32/2000, art. 25/1 alin. (1), (10) lit. b)

Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr.3108/2004, art. 19, 21, 22, 29, 32, 42, 47

Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr.113.127/2006, art. 5

REZUMAT:

1. În cazul în care fapta ilicită este imputabilă mai multor prepuşi care au comitenţi diferiţi faţă de victimă numai prepuşii sunt solidar răspunzători pentru întreg prejudiciul, în vreme ce solidaritatea nu se mai păstrează în cazul comitenţilor, între ei, aceştia din urmă răspunzând, fiecare, în solidar numai cu propriul prepus, în limitele părţii de prejudiciu pe care a produs-o acesta, respectiv direct proporţional cu gradul său de culpă.

Dacă accidentul s-a produs din culpa – comună – a mai multor persoane, cel chemat să răspundă va fi ţinut răspunzător numai pentru partea din pagubă care îi este imputabilă (culpa comună), şi, în mod corespunzător, asigurătorul nu poate răspunde decât pentru partea din prejudiciu care îi este imputabilă asiguratului său.

Despăgubirile reprezentând cheltuielile de spitalizare ale inculpatului-parte civilă, vătămat şi el în urma accidentului, sunt suportate din fondul asigurărilor de sănătate, care suportă inclusiv cheltuielile ocazionate de acordarea asistenţei medicale ca urmare a “autolezării”, astfel că răspunzător pentru aceste cheltuieli poate fi făcut doar celălalt inculpatul P. M. I., decât proporţional cu gradul de culpă reţinută în sarcina sa.

2. Exercitarea acţiunii civile având ca scop repararea prejudiciului creat printr-o faptă pentru care nu s-a pus în mişcare acţiunea penală este inadmisibilă, cum este şi situaţia lipsei plângerii prealabile a persoanei vătămate.

(Tribunalul Bucureşti – Secţia I Penală, Decizia nr. 154/A din 4.03.2010, nedefinitivă)

COMPLETUL CONSTITUIT DIN:

PREŞEDINTE: TERCEANU VALERIU MIHAIL

JUDECĂTOR: TUDOR GEORGIANA

CONSIDERENTE:

Asupra apelurilor penale de faţă:

Prin sentinţa penală nr.746 din 12.11.2009 a Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti, în baza art. 184 al. (2) şi (4) Cod penal a fost condamnat inculpatul P. R. la pedeapsa de un an şi 6 (sase) luni închisoare.

În baza art. 71 Cod penal s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a (teza a II a) şi b Cod penal.

În baza art. 71 Cod penal s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a (teza a II a) şi b Cod penal.

În baza art.81 Cod penal s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o perioadă de 3 ani şi 6 luni, ce reprezintă termen de încercare stabilit potrivit art.82 Cod penal.

În baza art.81 Cod penal s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o perioadă de 3 ani şi 6 luni, ce reprezintă termen de încercare stabilit potrivit art.82 Cod penal.

În baza art.359 Cod procedură penală s-a atras atenţia inculpatului asupra prevederilor art.83 Cod penal privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei, efectuându-se în acest sens comunicare scrisă către inculpat.

În baza art.71 alin.5 Cod penal s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii.

În baza art.184 al. (2) şi (4) Cod penal a fost condamnat inculpatul P. M. I. la pedeapsa de un an închisoare.

În baza art. 71 Cod penal s-a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a (teza a II a) şi b Cod penal.

În baza art.184 al. (2) si (4) Cod penal a fost condamnat inculpatul P. M. I. la pedeapsa de un an închisoare.

În baza art.33 lit.b si art.34 lit.b Cod penal i-a fost aplicată inculpatului P. M. I. pedeapsa cea mai grea, de un an închisoare, sporită la un an şi 6 (şase) luni închisoare.

În baza art. 71 Cod penal s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a (teza a II a) şi  b Cod penal.

În baza art. 359 Cod procedură penală s-a atras atenţia inculpatului asupra prevederilor art.83 Cod penal privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei, efectuându-se în acest sens comunicare scrisă către inculpat.

În baza art.71 alin. 5 Cod penal s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii.

În baza art. 14 rap. la art.346 alin. 1 Cod procedură penală s-a admis acţiunea civila exercitată de partea civilă G. D. C..

Au fost obligaţi, în solidar, inculpaţii P. R., care a fost obligat alături de asiguratorul de răspundere civilă obligatorie A. S.A. (aceasta din urmă în limita prevăzută de lege), şi P. M. I., care a fost obligat în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. E.M. T. 2000 SRL şi alături de FONDUL DE PROTECTIE A VICTIMELOR STRĂZII (aceasta din urmă în limita prevăzută de lege), la plata sumei de 10.187 lei reprezentând despăgubiri materiale şi la plata sumei de 7.000 euro în echivalent lei la cursul practicat de BNR în ziua efectuării plăţii, reprezentând daune morale.

În baza art.14 rap. la art.346 alin. 1 Cod procedură penală s-a admis în parte acţiunea civilă exercitată de partea civilă SPITALUL UNIVERSITAR DE URGENTĂ BUCURESTI.

Au fost obligaţi, în solidar, inculpaţii P. R., care a fost obligat alături de asiguratorul de răspundere civilă obligatorie A. S.A. (acesta din urmă în limita prevăzută de lege), şi P. M. I., care a fost obligat în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. E.M. T. 2000 SRL şi alături de FONDUL DE PROTECTIE A VICTIMELOR STRĂZII (aceasta din urmă în limita prevăzută de lege), la plata sumei de 5989,13 lei cu titlu de despăgubiri materiale, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de spitalizare a părţii civile G. D. C..

În solidar, au fost obligaţi inculpaţii P. R., care a fost obligat alături de asigurătorul de răspundere civilă obligatorie A. S.A. (acesta din urmă în limita prevăzută de lege), şi P. M. I., care a fost obligat în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. E.M. T. 2000 SRL şi alături de FONDUL DE PROTECTIE A VICTIMELOR STRĂZII (acesta din urmă în limita prevăzută de lege), la plata sumei de 8902,03 lei cu titlu de despăgubiri materiale, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de spitalizare a inculpatului-parte civilă P. R..

S-a respins acţiunea civilă exercitată de partea civilă SPITALUL UNIVERSITAR DE URGENTĂ BUCURESTI, prin care a solicitat contravaloarea cheltuielilor de spitalizare a persoanei vătămate P. A. B., ca inadmisibilă.

În baza art. 14 rap. la art.346 alin. 1 Cod procedură penală s-a admis în parte acţiunea civilă exercitată de inculpatul-parte civilă P. R..

Inculpatul P. M. I. a fost obligat, în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. E.M. T. 2000 SRL şi alături de FONDUL DE PROTECTIE A VICTIMELOR STRĂZII (acesta din urmă în limita prevăzută de lege), la plata către acesta a sumei de 7.500 lei reprezentând despăgubiri materiale şi la plata sumei de 6.000 euro în echivalent lei la cursul practicat de BNR în ziua efectuării plăţii, reprezentând daune morale.

S-a respins acţiunea civilă exercitată de inculpatul-parte civilă P. M. I., ca inadmisibilă.

În baza art. 191 al.1, 2 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul P. R. la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 191 al.1, 2 si 3 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul P. M. I., în solidar cu partea responsabila civilmente S.C. E.M. T. 2000 SRL, la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 6 nr. 1833/P/2007 din data de 18.09.2008, s-a pus în mişcare acţiunea penală şi s-a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpaţilor P. R. pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă prevăzută de art.184 alin.2 şi 4 Cp si P. M. I. pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă prevăzută de art.184 alin.2 şi 4 Cp.

S-a reţinut în sarcina inculpatului P. R. că la data de 05.12.2006 în jurul orei 05,30, a condus autoturismul marca BMW cu nr. de înmatriculare B-05-JFX pe str. Romancierilor, iar la intersecţia cu Bd. Timişoara nu a respectat indicatorul „cedează trecerea” şi a intrat în coliziune cu autoturismul marca „Ford” cu numărul de înmatriculare B 40772-08/04 condus de inculpatul P. M. I., în urma impactului rezultând vătămarea corporală a părţii vătămate G. D., pasager în autoturismul marca „Ford”.

S-a reţinut în sarcina inculpatului P. M. I. că la data de 05.12.2006 in jurul orei 05,30, a condus autoturismul marca „Ford” cu numărul de înmatriculare B 40772-08/04 pe Bd. Timişoara, cu o viteza peste limita legala admisă pe sectorul de drum respectiv, iar la intersecţia cu str. Romancierilor, a intrat în coliziune cu autoturismul marca BMW cu nr. de înmatriculare B-05-JFX condus de inculpatul P. R., în urma impactului rezultând vătămarea corporală a inculpatului P. R. şi a părţii vătămate G. D., pasager în autoturismul marca „Ford”.

Partea vătămată G. D. a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 80 – 90 de zile de îngrijiri medicale, fără a i se pune viaţa în pericol şi fără a prezenta o infirmitate posttraumatică, astfel cura rezultă din raportul de expertiză medico-legală efectuat în cauză, acesta formulând plângere penală atât împotriva inculpatului P. R. cât şi împotriva inculpatului P. M. I..

Inculpatul P. R. a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 80 – 90 de zile de îngrijiri medicale, fără a i se pune viaţa în pericol şi fără a prezenta o infirmitate posttraumatică, astfel cum rezultă din raportul de expertiză medico-legală efectuat în cauză, acesta formulând plângere penală împotriva inculpatului P. M. I..

De asemenea, în urma incidentului rutier, a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 7 – 8 zile de îngrijiri medicale şi persoana vătămată P. A. B., aceasta însă declarând că nu înţelege să formuleze plângere penală împotriva celor doi inculpaţi.

În cauză s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice auto, prin care s-a concluzionat că ambii inculpaţi sunt culpabili de producerea accidentului, inculpatul P. R. datorită nerespectării indicatorului „cedează trecerea”, iar inculpatul P. M. I. deoarece a condus autoturismul cu viteza peste limita legală.

Pe parcursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă: proces-verbal de cercetare la faţa locului (filele 14-18 d.u.p.); planşe fotografice (filele 21-25 d.u.p.); schiţa locului accidentului (fila 26 d.u.p.); raport de expertiza medico-legală nr. Al/588/2007 din data de 30.03.2007 efectuat de Institutul Naţional de Medicină Legală Mina Minovici – privindu-l pe inculpatul-parte civilă P. R. (fila 27 d.u.p.); raport de expertiză medico-legală nr. Al/7238/2007 din data de 03.08.2007 efectuat de Institutul Naţional de Medicină Legală Mina Minovici – privindu-l pe partea civilă G. D. (fila 28 d.u.p.); raport de expertiză medico-legală nr. Al/7236/2007 din data de 03.08.2007 efectuat de Institutul Naţional de Medicină Legală Mina Minovici – privind-o pe persoana vătămată P. B.(fila 29 d.u.p.); raport de expertiză tehnică judiciară nr. 1462/12.02.2008 (filele 55-69 d.u.p.); completări la raportul de expertiză tehnică judiciară nr. 1462/12.02.2008 întocmite de expertul parte (filele 70-79 d.u.p.); declaraţia inculpatului-parte civilă P. R. (filele 83-84,86,110 d.u.p.); declaraţia inculpatului P. M. I. (filele 89-90,91,92,109 d.u.p.); declaraţia martorei P. A. B. (fila 99 d.u.p.); declaraţia părţii civile G. D. (fila 95 d.u.p.); declaraţia martorului Preda Constantin Bogdan (fila 96 d.u.p.); decont cheltuieli de spitalizare emis de Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti – referitor la partea civilă G. D. (filele 100-101 d.u.p.); decont cheltuieli de spitalizare nr. 16480/21.05.2006 emis de Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti – referitor la P. B. (filele 102-103 d.u.p.); decont cheltuieli de spitalizare nr. 40587/12.11.2007 emis de Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti – referitor la P. R. (filele 104-105 d.u.p.).

Pe parcursul cercetării judecătoreşti instanţa a procedat la ascultarea inculpaţilor P. R. (filele 192-193 dosar fond) şi P. M. I. (fila 244 dosar fond), la audierea părţii vătămate G. D. C. (filele 194-195 dosar fond) si la audierea martorilor D.E. (fila 243 dosar fond), A.M. (fila 245 dosar fond), P. A. B. (lila 246 dosar fond), M. S. (fila 277 dosar fond), M. M. E. (fila 278 dosar fond ).

Instanţa a încuviinţat pentru partea civilă G. D. C. proba cu înscrisuri, martori si expertiza medico-legală, pentru inculpatul parte civila P. R. proba cu înscrisuri, martori, expertiza medico-legală şi expertiză judiciară de evaluare (la administrarea căreia acesta a renunţat la data de 09.04.2009) şi pentru inculpatul-parte civilă P. M. I. proba cu martori.

La dosar au fost ataşate fişele de cazier judiciar ale inculpaţilor P. R. (fila 189 dosar fond) şi P. M. I. (fila 208 dosar fond).

La data de 27.11.2008 instanţa a dispus introducerea în cauză a S.C. A. S.A. Societate de Asigurare – Reasigurare, în calitate de asigurător de răspundere civilă, iar la data de 25.08.2009 a dispus introducerea în cauză a Fondului de protecţie a victimelor străzii.

La data de 22.01.2009 instanţa a dispus introducerea în cauză a S.C. E.M. T. 2000 S.R.L., în calitate de parte responsabilă civilmente.

La data de 19.03.2009 inculpatul-parte civilă P. M. I. a precizat că îşi menţine cererea de constituire de parte civilă formulată împotriva inculpatului-parte civilă P. R. şi solicită obligarea acestuia la plata sumei de 20.000 euro, din care 15.000 euro daune morale şi 5.000 euro daune materiale (fila 187 dosar fond). La aceeaşi dată, partea civila G. D. a precizat că îşi menţine cererea de constituire de parte civilă formulată împotriva celor doi inculpaţi şi solicită obligarea lor la plata sumei de 10.000 euro, din care 7.000 euro daune morale şi 3.000 euro daune materiale (fila 188 dosar fond).

Analizând probele administrate în cauză, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:

La data de 05.12.2006, în jurul orei 05,30, inculpatul P. R. a condus autoturismul marca „BMW” cu nr. de înmatriculare B-05-JFX pe str. Romancierilor, din direcţia str. Drumul Taberei către str. Valea Oltului, iar la intersecţia cu Bd. Timişoara a intrat în coliziune cu autoturismul marca „Ford” cu nr. B 40772-08/04 condus de inculpatul P. M. I., care circula pe Bd. Timişoara, din direcţia str. Valea Oltului către Răzoare, astfel cum rezultă din procesul-verbal de cercetare la faţa locului (filele 14-18 d.u.p.).

Cu ocazia efectuării cercetării la faţa locului, s-a constatat că în zona producerii accidentului există indicatorul rutier „Cedează trecerea” şi trecere pentru pietoni iar, în urma impactului, a rezultat vătămarea corporală a celor doi inculpaţi şi a altor doi pasageri aflaţi în autoturismul condus de inculpatul P. M. I., respectiv partea vătămată G. D. C. şi persoana vătămată P. A. B..

Vătămarea corporală a părţii vătămate G. D. C. este confirmată şi prin concluziile raportului de noua expertiza medico-legala nr. A5/4522/2009 din data de 16.09.2009 efectuat de Institutul Naţional de Medicină  Legală „Mina  Minovici”, prin care s-a constatat că acesta a prezentat leziuni traumatice care s-au putut produce la data de 05.12.2006 prin lovire cu şi de corpuri dure, în circumstanţele unui accident de trafic rutier, în calitate de ocupant; fată de evoluţia simplă, favorabilă, fără complicaţii, se precizează că se menţine aceeaşi perioadă de îngrijire medicală ca cea acordată iniţial (prin raportul de expertiză medico-legală nr. Al/7238/2007 din data de 03.08.2007 – fila 28 d.u.p.) şi anume 80-90 zile de îngrijiri medicale, perioadă ce include şi extragerea ulterioară a materialului de osteosinteză, fără a i se pune viaţa în pericol şi fără a prezenta o infirmitate posttraumatică (fila 312-314 dosar fond).

Vătămarea corporală a inculpatului-parte civila P. R. este confirmată şi prin concluziile raportului de expertiza medico-legala completare nr. Al/588/2007 din data de 25.05.2009 efectuat de Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici”, prin care s-a constatat că acesta a prezentat leziuni traumatice care s-au putut produce prin lovire cu şi de corp/plan dur, posibil în condiţiile unui accident rutier, au necesitat pentru vindecare un total de 120-150 zile de îngrijiri medicale (fată de perioada stabilită iniţial prin raportul de expertiză medico-legală nr. Al/588/2007 din 30.03.2007, de 80-90 zile), perioadă ce include şi recuperarea medicală, fără a i se pune în primejdie viaţa, şi fără a prezenta o infirmitate fizică posttraumatică (filele 261-262 dosar fond).

Menţiunile din procesul-verbal de cercetare la faţa locului se coroborează cu declaraţiile inculpatului P. R., care a menţionat că la pătrunderea în intersecţia cu Bd. Timişoara s-a asigurat, a înaintat până la limita de vizibilitate, moment în care autovehiculul său a fost lovit violent de autoturismul marca „Ford” ce rula din partea stângă, fiind condus de către inculpatul P. M. I., care circula cu viteză foarte mare; inculpatul a confirmat faptul că la intrarea în intersecţie era montat indicatorul „cedează trecerea”, acesta având obligaţia de a se asigura la intrarea în intersecţie şi de a ceda trecerea, ceea ce susţine că a şi făcut, acordând prioritate de trecere unui autobuz, iar după trecerea acestuia, nu a văzut în stânga sa autoturismul marca „Ford” (filele 83-84, 86, 110 d.u.p. şi filele 192-193 dosar fond ).

Din declaraţiile inculpatului P. M. I. rezultă că la momentul producerii accidentului circula cu o viteză de aproximativ 60 km/h, iar în momentul în care s-a apropiat de intersecţia Bld. Timişoara cu str. Romancierilor a fost surprins de apariţia bruscă a autoturismului condus de inculpatul P. R., care a pătruns in intersecţie fără a respecta semnificaţia indicatorului rutier „Cedează trecerea” (filele 89-90,91,92,109 d.u.p. şi fila 244 dosar fond).

Susţinerile inculpatului P. M. I. în ceea ce priveşte viteza cu care aceasta circula, sunt confirmate de declaraţiile părţii civile G. D. C. (fila 95 d.u.p. şi filele 194-195 dosar fond), care a arătat ca inculpatul se deplasa pe banda a doua a B-dului Timişoara, cu o viteză de 60-70 km/h, precum şi de declaraţiile martorului P. A. B., care fiind audiată în cauză, a arătat că se afla în maşina condusă de inculpatul P. M. I., ce se deplasa pe banda a doua şi cu o viteză de aproximativ 60 km/h (filele 102-103 d.u.p. şi fila 246 dosar fond), însă sunt infirmate de concluziile raportului de expertiză tehnică judiciară nr. 1462/12.02.2008 (filele 55-69 d.u.p.) şi de completările la raportul de expertiză tehnică judiciară nr. 1462/12.02.2008 întocmite de expertul parte (filele 70-79 d.u.p.).

Astfel, prin raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit în cauză, s-a concluzionat că în momentele premergătoare producerii accidentului autoturismul marca Ford cu numărul de înmatriculare B 40772 condus de inculpatul P. M. I. se deplasa pe bld. Timişoara dinspre str. Valea Oltului către str. Braşov cu o viteza de cca. 114,0 km/h, în timp ce autoturismul marca BMW, cu numărul de înmatriculare B 05 JFX, condus de inculpatul P. R., se deplasa pe str. Romancierilor intersecţie cu Bld. Timişoara cu o viteză de cca. 15,0 km/h. Prin completările la raportul de expertiză tehnică judiciară nr. 1462/12.02.2008 întocmite de expertul parte al inculpatului P. R. se confirmă că inculpatul P. M. I. a condus autoturismul marca Ford cu o viteză peste limita legală admisă, de 132,75 km/h, concluzionând totodată că acesta avea posibilitatea tehnică de evitare a coliziunii cu autoturismul marca BMW, fată de distanta la care se afla autoturismul Ford fată de locul impactului, dacă ar fi circulat cu o viteză de 50 km/h.

Instanţa a reţinut că viteza cu care s-a deplasat inculpatul P. M. I. la data producerii accidentului rutier este cea menţionată în raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit în cauză, de cca. 114,0 km/h, având în vedere că această limită de viteză a fost determinată de către expert în baza unor criterii ştiinţifice, prin raportare la masa totală a autoturismelor implicate în accident, viteză echivalentă deformărilor suferite de cele două autoturisme. Cât priveşte declaraţiile părţii civile G. D. C. şi ale martorului P. A. B., prima instanţă a apreciat, pe de o parte, că acestea nu sunt relevante cu privire la aspectul avut în vedere, şi anume viteza de deplasare a unui autoturism, iar, pe de altă parte, declaraţiile acestora sunt subiective, având în vedere relaţiile de prietenie cu inculpatul P. M. I.. În plus, trebuie precizat că este cel puţin curios, cum, în cursul urmăririi penale, nici partea vătămată şi nici martorul nu fac niciun fel de aprecieri cu privire la viteza de deplasare a autoturismului condus de inculpatul P. M. I. (cum de altfel nici acesta nu a făcut o astfel de apreciere în faza de urmărire penală), pentru ca în declaraţiile date în cursul cercetării judecătoreşti, după aproximativ trei ani de la data producerii accidentului rutier, să fie în măsură să facă astfel de aprecieri, motiv pentru care prima instanţă a apreciat că aceste declaraţii sunt făcute pro causa.

De asemenea, prin raportul de expertiză tehnică judiciară nr. 1462/12.02.2008 s-a concluzionat că inculpatul P. R. a creat o stare de pericol iminentă şi efectivă prin neacordarea priorităţii de trecere autoturismului Ford, care se deplasa pe drum cu prioritate, inculpatul având posibilitatea de a preveni producerea accidentului dacă respecta semnificaţia indicatorului „Cedează trecerea” şi acorda prioritate de trecere autoturismului Ford care se deplasa pe drum cu prioritate, respectând astfel dispoziţiile art. 57 alin. 2 din OUG nr. 195/2002, potrivit cărora la intersecţiile cu circulaţie dirijată, conducătorul de vehicul este obligat să respecte semnificaţia indicatoarelor, culoarea semaforului sau indicaţiile ori semnalele poliţistului rutier. În ceea ce îl priveşte pe inculpatul P. M. I., prin raportul de expertiză s-a concluzionat că acesta a creat o stare de pericol potenţială prin deplasarea cu autoturismul cu viteză excesivă în interiorul localităţii unde se putea aştepta sau putea constitui un eventual pericol atât pentru sine cât şi pentru ceilalţi participanţi la trafic, acesta având posibilitatea de a preveni producerea accidentului dacă ar fi respectat regimul legal de viteză la deplasarea prin localitate, respectând astfel dispoziţiile art. 121 alin. 1 din H.G. nr. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a OUG nr. 195/2002, potrivit cărora conducătorii de vehicule sunt obligaţi să respecte viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă şi pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum şi cea impusă prin mijloacele de semnalizare.

Din întreg materialul probator administrat în cauză prima instanţă a reţinut culpa comună a celor doi conducători auto.

Astfel, culpa inculpatului P. R. a fost reţinută prin nerespectarea semnificaţiei indicatorului „cedează trecerea”, prima instanţă apreciind această culpă la un procent de 70%, care nu are niciun fel de relevantă din punct de vedere al răspunderii penale, dar care a fost avută în vedere la soluţionarea laturii civile a cauzei.

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul P. M. I., prima instanţă a reţinut o culpă concurentă a acestuia prin conducerea autoturismului marca Ford cu o viteză peste limita legală admisă, astfel cum rezultă din raportul de expertiză tehnică judiciară nr. 1462/12.02.2008, precum şi din concluziile expertului parte al inculpatului P. R.. Mai mult, expertul desemnat de organul de cercetare penală a menţionat că viteza maximă de deplasare a autoturismului marca Ford, la care inculpatul P. M. I. putea evita accidentul, prin oprirea în interiorul spaţiului de care dispunea pentru decizie şi manevră, era de 64 km/h, deci o viteză situată peste limita legală admisă în sectorul respectiv de drum, de 50 km/h. Instanţa a apreciat această culpă a inculpatului P. M. I. la un procent de 30%, care, de asemenea, nu are nici un fel de relevantă din punct de vedere al răspunderii penale, dar care a fost avută în vedere la soluţionarea laturii civile a cauzei.

Situaţia de fapt reţinută de prima instanţă a rezultat din coroborarea următoarelor mijloace de probă: proces-verbal de cercetare la faţa locului (filele 14-18 d.u.p.); planşe fotografice (filele 21-25 d.u.p.); schiţa locului accidentului (fila 26 d.u.p.); raport de expertiză medico-legală nr. Al/588/2007 din data de 30.03.2007 efectuat de Institutul Naţional de Medicină Legală Mina Minovici – privindu-l pe inculpatul-parte civilă P. R. (fila 27 d.u.p.); raport de expertiză medico-legală nr. Al/7238/2007 din data de 03.08.2007 efectuat de Institutul Naţional de Medicină Legală Mina Minovici – privindu-o pe partea civilă G. D. (fila 28 d.u.p.); raport de expertiză medico-legală nr. Al/7236/2007 din data de 03.08.2007 efectuat de Institutul Naţional de Medicină Legală Mina Minovici – privind-o pe persoana vătămată P. B. (fila 29 d.u.p.); raport de expertiză tehnică judiciară nr. 1462/12.02.2008 (filele 55-69 d.u.p.); completări la raportul de expertiză tehnică judiciară nr. 1462/12.02.2008 întocmite de expertul parte (filele 70-79 d.u.p.); declaraţia inculpatului – parte civilă P. R. (filele 83-84,86,110 d.u.p.); declaraţia inculpatului P. M. I. (filele 89-90,91,92,109 d.u.p.); declaraţia martorei P. A. B. (fila 99 d.u.p.); declaraţia părţii civile G. D. (fila 95 d.u.p.); declaraţia martorului P. C. B. (fila 96 d.u.p.); decont cheltuieli de spitalizare emis de Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti – referitor la partea civilă G. D. (filele 100-101 d.u.p.); decont cheltuieli de spitalizare nr. 16480/21.05.2006 emis de Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti – referitor la P. B. (filele 102-103 d.u.p.); decont cheltuieli de spitalizare nr. 40587/12.11.2007 emis de Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti – referitor la P. R. (filele 104-105 d.u.p.).

În drept, fapta inculpatului P. R., constând în aceea că a pricinuit părţii vătămate G. D. o vătămare a integrităţii corporale care a necesitat pentru vindecare un nr. de 80-90 de zile de îngrijiri medicale, ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale care reglementează circulaţia pe drumurile publice, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de vătămare corporală din culpă în formă agravată, prev. de art. 184 alin. 2 si 4 Cp.

Sub aspectul laturii obiective, elementul material al infracţiunii constă în acţiunea inculpatului P. R. care a cauzat leziuni părţii vătămate G. D. ce necesită pentru vindecare un nr. de 80-90 de zile de îngrijiri medicale, în timp ce conducea autoturismul cu nr. de înmatriculare B-05-JFX pe str. Romancierilor, la intersecţia cu Bd. Timişoara, fără a respecta indicatorul „cedează trecerea” cu încălcarea prevederilor legislaţiei rutiere în vigoare la data săvârşirii faptei. Urmarea imediată a faptei este vătămarea integrităţii corporale a părţii vătămate G. D. (leziunile produse au necesitat pentru vindecare un nr. de 80-90 de zile de îngrijiri medicale), iar legătura de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu este dovedită prin raportul de expertiză medico-legal întocmit în cauză (care a constatat realitatea traumatismului, mecanismul de producere, natura agentului traumatic, data probabilă a traumatismului şi gravitatea traumatismului exprimată prin criteriul numărului de zile de îngrijiri medicale necesare pentru vindecare).

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul P. R. a săvârşit infracţiunea din culpă cu prevedere, în accepţiunea art. 19 pct. 2 lit a Cp. Inculpatul a prevăzut urmarea faptei sale, însă nu a urmărit şi nici nu a acceptat acest rezultat, ci a sperat fără temei că nu se va produce. Obligaţia de prevedere a rezultatului este inserată în Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002 care reglementează circulaţia pe drumurile publice şi obligaţia conducătorului auto de a acorda prioritate participanţilor la trafic.

Fapta săvârşită de inculpat este în formă agravată, prev. de art. 184 alin. 4 Cp întrucât a fost săvârşită ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale pentru îndeplinirea unei anume activităţi (dispoziţiile care reglementează circulaţia pe drumurile publice).

Fapta săvârşită de inculpat este în formă agravată, prev. de art. 184 alin. 4 Cp întrucât a fost săvârşită ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale pentru îndeplinirea unei anume activităţi (dispoziţiile care reglementează circulaţia pe drumurile publice).

În drept, fapta inculpatului P. M. I., constând în aceea că a pricinuit părţii vătămate G. D. o vătămare a integrităţii corporale care a necesitat pentru vindecare un nr. de 80-90 de zile de îngrijiri medicale, ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale care reglementează circulaţia pe drumurile publice, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de vătămare corporală din culpă în formă agravată, prev. de art. 184 alin. 2 si 4 Cp.

Sub aspectul laturii obiective, elementul material al infracţiunii constă în acţiunea inculpatului P. M. I. care a cauzat leziuni părţii vătămate G. D. ce necesită pentru vindecare un nr. de 80-90 de zile de îngrijiri medicale, în timp ce a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare B-04772 pe Bd. Timişoara, fără a respecta limita legală a vitezei de deplasare pentru sectorul de drum respectiv, cu încălcarea prevederilor legislaţiei rutiere în vigoare la data săvârşirii faptei. Urmarea imediată a faptei este vătămarea integrităţii corporale a părţii vătămate G. D. (leziunile produse au necesitat pentru vindecare un nr. de 80-90 de zile de îngrijiri medicale), iar legătura de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu este dovedită prin raportul de expertiză medico-legală întocmit în cauză (care a constatat realitatea traumatismului, mecanismul de producere, natura agentului traumatic, data probabilă a traumatismului şi gravitatea traumatismului exprimată prin criteriul numărului de zile de îngrijiri medicale necesare pentru vindecare).

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul P. M. I. a săvârşit infracţiunea din culpă cu prevedere, în accepţiunea art. 19 pct. 2 lit a Cp. Inculpatul a prevăzut urmarea faptei sale, însă nu a urmărit şi nici nu a acceptat acest rezultat, ci a sperat fără temei că nu se va produce. Obligaţia de prevedere a rezultatului este inserată în Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002 care reglementează circulaţia pe drumurile publice si obligaţia conducătorului auto de a respecta limita legala a vitezei de deplasare pentru flecare sector de drum.

Fapta săvârşită de inculpat este informă agravată, prev. de art. 184 alin. 4 Cp întrucât a fost săvârşită ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale pentru îndeplinirea unei anume activităţi (dispoziţiile care reglementează circulaţia pe drumurile publice).

În drept, fapta inculpatului P. M. I., constând în aceea că a pricinuit inculpatului parte vătămata P. R. o vătămare a integrităţii corporale care a necesitat pentru vindecare un nr. de 120-150 de zile de îngrijiri medicale, ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale care reglementează circulaţia pe drumurile publice, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de vătămare corporală din culpă în formă agravată, prev. de art. 184 alin. 2 si 4 Cp.

Sub aspectul laturii obiective, elementul material al infracţiunii constă în acţiunea inculpatului P. M. I. care a cauzat leziuni inculpatului-parte vătămată P. R. ce necesită pentru vindecare un nr. de 120-150 de zile de îngrijiri medicale, în timp ce conducea autoturismul cu nr. de înmatriculare B-04772 pe Bd. Timişoara, fără a respecta limita legală a vitezei de deplasare pentru sectorul de drum respectiv, încălcând prevederile legislaţiei rutiere în vigoare la data săvârşirii faptei. Urmarea imediată a faptei este vătămarea integrităţii corporale a inculpatului-parte vătămată P. R. (leziunile produse au necesitat pentru vindecare un nr. de 120-150 de zile de îngrijiri medicale), iar legătura de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu este dovedită prin raportul de expertiză medico-legală întocmit în cauză (care a constatat realitatea traumatismului, mecanismul de producere, natura agentului traumatic, data probabilă a traumatismului şi gravitatea traumatismului exprimată prin criteriul numărului de zile de îngrijire medicală necesare pentru vindecare).

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul P. M. I. a săvârşit infracţiunea din culpă cu prevedere, în accepţiunea art. 19 pct. 2 lit a Cp. Inculpatul a prevăzut urmarea faptei sale, însă nu a urmărit şi nici nu a acceptat acest rezultat, ci a sperat fără temei că nu se va produce. Obligaţia de prevedere a rezultatului este inserată în Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002 care reglementează circulaţia pe drumurile publice şi obligaţia conducătorului auto de a respecta limita legală a vitezei de deplasare pentru fiecare sector de drum.

Pe cale de consecinţă, apreciind că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prev. de art. 345 alin. 2 Cod procedură penală, în sensul că faptele săvârşite de inculpaţi sunt prevăzute de legea penală, constituie infracţiuni şi au fost săvârşite de inculpaţi cu forma de vinovăţie prevăzută de lege, prima instanţă a dispus condamnarea acestora.

La individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpaţilor, prima instanţă a avut în vedere criteriile generale de individualizare judiciară a pedepsei prev. de art. 72 Cod penal, respectiv dispoziţiile generale privind temeiul răspunderii penale, limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social al faptei săvârşite (aceasta prezentând un grad ridicat de pericol social pentru circulaţia pe drumurile publice). Chiar dacă ambii inculpaţi sunt necunoscuţi cu antecedente penale, au avut o conduită bună atât înainte de săvârşirea faptelor, cât şi în cursul procesului penal, prezentându-se cu regularitate în fata organelor judiciare, prima instanţă a apreciat că nu se impune reţinerea unor circumstanţe atenuante în favoarea acestora, fată de circumstanţele reale în care au fost săvârşite faptele. Astfel, recunoaşterea anumitor împrejurări ca circumstanţe atenuante judiciare nu este posibilă decât dacă împrejurările luate în considerare reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblu sau caracterizează favorabil de o asemenea manieră persoana făptuitorului încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special se învederează a satisface, în cazul concret, imperativul justei individualizări a pedepsei, ceea ce nu se impune în cauză.

Pe cale de consecinţă, prima instanţă a aplicat inculpatului P. R. o pedeapsă de 1 an şi 6 luni închisoare, pe care a apreciat-o ca îndeplinind funcţia educativă şi totodată represivă prevăzută de lege, în raport cu fapta săvârşită. În ceea ce îl priveşte pe inculpatul P. M. I., prima instanţă a aplicat acestuia câte o pedeapsă de 1 an închisoare, pentru fiecare dintre cele două infracţiuni de vătămare corporală din culpă, pe care le-a apreciat ca îndeplinind funcţia educativă şi totodată represivă prevăzută de lege, în raport cu faptele săvârşite. Având în vedere săvârşirea celor două infracţiuni în condiţiile concursului ideal de infracţiuni, instanţa a contopit cele două pedepse, inculpatul având de executat pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare, pe care a sporit-o la 1 an şi 6 luni închisoare.

În ceea ce priveşte modalitatea de individualizare a executării pedepsei şi ţinând cont de pedepsele aplicate şi de faptul că inculpaţii se află la primul conflict cu legea penală, instanţa a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea acestora, astfel că în temeiul art. 81 şi 82 C.pen. a suspendat condiţionat executarea pedepselor aplicate inculpaţilor. Având în vedere dispoziţiile art. 71 alin 5 C.pen., a suspendat condiţionat şi executarea pedepselor accesorii pe durata termenului de încercare.

Sub aspectul laturii civile, prima instanţă a reţinut următoarele:

a)în cauză au fost următoarele constituiri de părţi civile:

La data de 09.05.2007 (fila 92 d.u.p.) inculpatul P. M. I. a declarat că nu formulează plângere penală împotriva inculpatului P. R., însă se constituie parte civilă împotriva acestuia, cerere pe care şi-a precizat-o la data de 19.03.2009 (fila 187 dosar fond), solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 20.000 euro, din care 15.000 euro daune morale şi 5.000 euro daune materiale.

La data de 09.05.2007, partea vătămată G. D. a precizat că se constituie parte civilă împotriva celor doi inculpaţi, cerere pe care şi-a precizat-o la data de 19.03.2009 (fila 188 dosar fond), solicitând obligarea inculpaţilor la plata sumei de 10.000 euro, din care 7.000 euro daune morale şi 3.000 euro daune materiale.

La data de 27.04.2007 (fila 86 d.u.p.) inculpatul P. R. a declarat că formulează plângere penală împotriva inculpatului P. M. I. şi se constituie parte civilă împotriva acestuia, cerere pe care şi-a precizat-o la data de 19.03.2009 (fila 186 dosar fond), solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 25.000 lei despăgubiri materiale şi a sumei de 20.000 euro despăgubiri morale.

La data de 21.05.2007 Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti s-a constituit parte civilă cu privire la cheltuielile de spitalizare efectuate cu partea vătămată G. D. C. (fila 100 d.u.p.) şi cu persoana vătămată P. A. B. (fila 102 d.u.p.), iar la data de 12.11.2007 cu privire la cheltuielile de spitalizare efectuate cu inculpatul P. R. (fila 104 d.u.p.).

b) Cu privire la condiţiile răspunderii civile delictuale, prima instanţă a apreciat că acestea sunt întrunite, şi anume:

– fapta ilicită – constând într-o faptă prevăzută de legea penală, şi anume art.184 alin.(2) şi (4) Cod penal; prejudiciul (cert şi nereparat încă) constând în: a) rezultatul negativ suferit de partea vătămată G. D. ca urmare a încălcării dreptului la integritate corporală, drept subiectiv nepatrimonial ocrotit prin legea penală; b) rezultatul negativ suferit de inculpatul parte vătămată P. R. ca urmare a încălcării dreptului la integritate corporală, drept subiectiv nepatrimonial ocrotit prin legea penală; c) cheltuielile de spitalizare suportate de Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti ca urmare a internării părţii vătămate G. D. şi inculpatului-parte vătămată P. R. în vederea diagnosticării şi tratării leziunilor produse;

– legătura de cauzalitate directă şi indirectă dintre fapta ilicită şi prejudiciul produs;

– vinovăţia sub forma culpei cu prevedere (uşurinţa).

c)Cu privire la persoanele răspunzătoare:

Pe lângă inculpaţi, în calitate de autori ai faptelor ilicite de vătămare corporală din culpă, mai sunt răspunzătoare pentru plata prejudiciului cauzat:

– Partea responsabilă civilmente S.C. E.M. T. 2000 SRL (care răspunde în solidar cu inculpatul P. M. I.);

– Asigurătorul de răspundere civilă obligatorie, S.C. A. S.A. (care răspunde alături de inculpatul P. R.);

– Fondul de protecţie a victimelor străzii (care răspunde alături de inculpatul P. M. I. ca urmare a împrejurării că pentru autoturismul condus de acest inculpat nu a existat o poliţă de răspundere civilă obligatorie valabilă la data producerii accidentului).

În ceea ce priveşte situaţia celor doi inculpaţi, răspunderea lor delictuală va fi angajată în solidar fată de părţile civile G. D. C. şi Spitalul Universitar de Urgentă Bucureşti, în conformitate cu prevederile art. 1003 Cod civil, potrivit căruia când delictul sau cvasidelictul este imputabil mai multor persoane, aceste persoane sunt ţinute solidar pentru despăgubire. De asemenea, raportat la aceste părţi civile, nu are nici un fel de relevantă nici reţinerea culpei comune a celor doi inculpaţi (apreciată de instanţă ca fiind în procent de 70% pentru inculpatul P. R. şi în procent de 30% pentru inculpatul P. M. I.).

Cu privire la partea responsabilă civilmente, prima instanţă a apreciat ca fiind îndeplinite condiţiile răspunderii comitentului pentru fapta prepusului, atât cele generale – în persoana inculpatului-prepus sunt întrunite condiţiile răspunderii pentru fapta proprie, prevăzute de art. 999 Cod civil -, cât şi cele specifice acestei forme de răspundere: existenţa raportului de prepuşenie şi săvârşirea faptei “în funcţiile încredinţate”, deduse din dispoziţiile art. 1000 alin. (3) Cod civil.

Raportul de prepuşenie între inculpatul P. M. I. şi S.C. E.M.T. 2000 SRL îşi are temeiul în contractul individual de muncă înregistrat sub numărul 4083/20.08.2003 (f. 99 dosar fond) încheiat între aceştia din care s-au născut raporturi juridice cărora le este specifică subordonarea, inculpatul având calitatea de angajat la data săvârşirii faptelor.

Şi cea de-a doua condiţie, şi anume privitoare la săvârşirea faptei ,,în funcţiile încredinţate” este îndeplinită în cauză, răspunderea comitentului fiind angajată şi în situaţia în care inculpatul, care avea conform propriei declaraţii atât calitatea de administrator, dar în acelaşi timp exercita şi funcţia de şofer, şi-a exercitat abuziv sarcinile încredinţate, conducând în afara programului stabilit şi în interes personal.

În ceea ce priveşte asigurătorul de răspundere civila obligatorie, în conformitate cu dispoziţiile art. 41-42 din Legea nr. 136/1995 din 29/12/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, în asigurarea de răspundere civilă, asigurătorul se obligă să plătească o despăgubire pentru prejudiciul de care asiguratul răspunde în baza legii faţă de terţele persoane păgubite şi pentru cheltuielile făcute de asigurat în procesul civil, asigurătorul putând fi chemat în judecată de persoanele păgubite în limitele obligaţiilor ce-i revin acestuia din contractul de asigurare.

Cu privire la autoturismul condus de inculpatul P. R. şi implicat în accident, la data săvârşirii faptelor era încheiată cu S.C. A. S.A. poliţa de asigurare de răspundere civilă auto seria XS nr. 0742678/29.06.2006 valabilă de la 01.07.2006 la 31.12.2006 (f. 59 dosar fond), formă de asigurare reglementată de Ordinul nr. 3108/2005 din data de 10.12.2004 pentru punerea în aplicare a Normelor privind aplicarea legii în domeniul asigurărilor obligatorii de răspundere civilă pentru pagube produse terţilor prin accidente de autovehicule şi autorizarea asigurătorilor pentru practicarea asigurării obligatorii de răspundere civilă pentru pagube produse terţilor prin accidente de autovehicule.

La stabilirea limitelor obligaţiilor ce-i revin asigurătorului de răspundere civilă delictuală, instanţa va avea în vedere dispoziţiile art. 19 raportat la art. 7 din acest Ordin în conformitate cu care ,,asigurătorii RCA acordă, în baza primelor de asigurare plătite, despăgubiri pentru prejudiciile de care asiguraţii acestora răspund, în baza legii, faţă de terţe persoane păgubite prin accidente de autovehicule care au loc în limitele teritoriale ale contractului de asigurare, precum şi pentru cheltuielile făcute de asiguraţi în procesul civil, în limitele stabilite anual prin norme adoptate de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor. Pentru anul în care a fost săvârşită de către inculpatul P. R. fapta, respectiv 2006 limitele maxime ale despăgubirilor ce pot fi acordate de asigurătorii RCA pentru prejudiciile cauzate în unul şi acelaşi accident de autovehicul, indiferent de numărul persoanelor răspunzătoare de producerea accidentului, aplicabile asigurărilor obligatorii RCA în cazul accidentelor produse în anul calendaristic 2006 sunt următoarele: a) de la 1.000.000 lei până la maximum 4.000.000.000 lei, indiferent de numărul persoanelor păgubite, în caz de avariere ori de distrugere a bunurilor, pentru pagube materiale directe şi indirecte de peste 1.000.000 lei; b) până la 2.000.000.000 lei pentru fiecare persoană, dar nu mai mult de 10.000.000.000 lei, indiferent de numărul persoanelor accidentate, în caz de vătămări corporale sau de deces, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial.

În ceea ce priveşte Fondul de protecţie al victimelor străzii, în conformitate cu dispoziţiile art. 251 alin. 1 si alin. 10 lit. b din Legea nr. 32/2000, toţi asigurătorii autorizaţi să practice asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule trebuie să constituie Fondul de protecţie a victimelor străzii, în scopul de a despăgubi persoanele păgubite prin accidente de vehicule, dacă vehiculul, respectiv tramvaiul, care a provocat accidentul a rămas neidentificat sau nu era asigurat pentru răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de vehicule, cu toate că, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, proprietarul acestuia avea obligaţia să încheie o astfel de asigurare. Potrivit prevederilor art. 1 alin. 4, art. 18, art. 23 si art. 24 din Ordinul nr. 3108/2005 din data de 14.06.2008 pentru punerea în aplicare a Normelor privind constituirea, administrarea şi utilizarea Fondului de protecţie a victimelor străzii, acesta este destinat atât plăţilor de despăgubiri pentru vătămări corporale şi/sau decese, dacă autorul a rămas neidentificat, cât şi plăţilor despăgubirilor pentru avarierea ori distrugerea de bunuri sau vătămări corporale  şi/sau decese,  după caz,  produse de autovehicule ori de tramvaie care nu au o asigurare obligatorie RCA valabilă la data accidentului, aceste despăgubiri neputând depăşi limitele stabilite în Normele privind aplicarea legii în domeniul asigurărilor obligatorii de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de autovehicule şi autorizarea asigurătorilor pentru practicarea asigurării obligatorii de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de autovehicule, valabile la data producerii accidentului.

d) în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor:

Instanţa, fată de probatoriul administrat în cauză, a constatat că partea civilă G. D. C. nu a făcut dovada prejudiciului material suferit, în cuantumul solicitat, astfel încât în baza art. 14 rap. la art.346 alin. 1 Cod procedură penală a admis în parte acţiunea civilă exercitată de partea civilă şi a obligat, în solidar, pe inculpaţii P. R., alături de asigurătorul de răspundere civilă obligatorie A. S.A. (acesta din urmă în limita prevăzută de lege), şi P. M. I., în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. E.M. T. 2000 SRL şi alături de FONDUL DE PROTECŢIE A VICTIMELOR STRĂZII (acesta din urmă în limita prevăzută de lege), la plata sumei de 10.187 lei reprezentând despăgubiri materiale şi la plata sumei de 7.000 euro în echivalent lei la cursul practicat de BNR în ziua efectuării plăţii, reprezentând daune morale.

Prima instanţă a avut în vedere la stabilirea cuantumului daunelor morale de 7.000 euro în echivalent lei prejudiciul suferit de partea civilă G. D. C. prin încălcarea dreptului subiectiv nepatrimonial la integritate fizică, orice durere fizică fiind resimţită cu ajutorul creierului, presupunând o suferinţă psihică, astfel încât fată de numărul total de îngrijiri medicale necesare pentru vindecarea leziunilor traumatice, a apreciat ca fiind întemeiată cererea părţii civile de acordare a daunelor morale în cuantumul solicitat.

În ceea ce priveşte cuantumul pretenţiilor solicitate cu titlu de prejudiciu material, prima instanţă a constatat că partea civilă nu a făcut dovada decât a prejudiciului în cuantum de 10.187 lei, ce rezultă din declaraţia părţii civile referitor la cuantumul cheltuielilor efectuate, ce se coroborează cu înscrisurile aflate la filele 275 şi 276 din dosarul de fond şi cu declaraţia martorului M. S. (fila 277 dosar fond).

Cât priveşte acţiunea civilă exercitată de SPITALUL UNIVERSITAR DE URGENTĂ BUCUREŞTI, prima instanţă, în baza art. 14 rap. la art.346 alin. 1 Cod procedură penală, a admis în parte acţiunea civilă exercitată de partea civilă, apreciind că aceasta este întemeiată doar în ceea ce priveşte cheltuielile de spitalizare efectuate cu partea civilă G. D. C. şi cu inculpatul parte civilă P. R., prejudiciul suferit de aceasta rezultând din deconturile depuse la dosarul cauzei (filele 100-101, 104-105 d.u.p.)

Ca urmare, a obligat, în solidar, pe inculpaţii P. R., alături de asigurătorul de răspundere civilă obligatorie A. S.A. (acesta din urmă în limita prevăzută de lege), şi P. M. I., în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. E.M. T. 2000 SRL şi alături de FONDUL DE PROTECŢIE A VICTIMELOR STRĂZII (acesta din urma în limita prevăzută de lege), la plata sumei de 5989,13 lei cu titlu de despăgubiri materiale, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de spitalizare a părţii civile G. D. C..

De asemenea, a obligat, în solidar, pe inculpaţii P. R., alături de asigurătorul de răspundere civilă obligatorie A. S.A. (acesta din urmă în limita prevăzută de lege), şi P. M. I., care va fi obligat în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. E.M. T. 2000 SRL şi alături de FONDUL DE PROTECŢIE A VICTIMELOR STRĂZII (acesta din urmă în limita prevăzută de lege), la plata sumei de 8902,03 lei cu titlu de despăgubiri materiale, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de spitalizare a inculpatului-parte civilă P. R.. Chiar dacă este vorba despre cheltuielile ocazionate chiar de spitalizarea inculpatului-parte civilă P. R., prima instanţă a apreciat că se impune obligarea atât a inculpatului P. M. I. cât şi a inculpatului P. R. la acoperirea prejudiciului, de vreme ce s-a reţinut culpa concurentă a celor doi inculpaţi în producerea accidentului rutier soldat cu vătămări corporale, obligare ce va fi angajată în solidar, şi nu raportat la culpa reţinută în sarcina fiecăruia dintre ei, această împrejurare neavând relevantă decât în ipoteza angajării răspunderii unuia fată de celălalt şi nu în situaţia angajării răspunderii fată de un terţ.

A fost respinsă acţiunea civilă exercitată de partea civilă SPITALUL UNIVERSITAR DE URGENTĂ BUCUREŞTI, prin care a solicitat contravaloarea cheltuielilor de spitalizare a persoanei vătămate P. A. B., ca inadmisibilă, având în vedere că acţiunea civilă în cadrul unui proces penal poate fi exercitată numai alături de acţiunea penală, dacă persoana păgubită prin fapta prevăzută de legea penală alege această cale. Or, atât timp cât acţiunea penală nu a fost exercitată cu privire la fapta de vătămare corporală a persoanei vătămate P. A. B., deoarece a existat o cauză de împiedicare a exercitării acţiunii penale, reprezentată de lipsa plângerii prealabile a persoanei vătămate, exercitarea acţiunii civile având ca scop repararea prejudiciului creat printr-o faptă pentru care nu s-a pus în mişcare acţiunea penală este inadmisibilă.

Cu privire la acţiunea civilă exercitată de inculpatul-parte civilă P. R., prima instanţă, în baza art. 14 rap. la art.346 alin. 1 Cod procedură penală, a admis-o în parte şi l-a obligat pe inculpatul P. M. I., în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. E.M. T. 2000 SRL şi alături de FONDUL DE PROTECŢIE A VICTIMELOR STRĂZII (acesta din urmă în limita prevăzută de lege), la plata către acesta a sumei de 7.500 lei reprezentând despăgubiri materiale şi la plata sumei de 6.000 euro în echivalent lei la cursul practicat de BNR în ziua efectuării plăţii, reprezentând daune morale.

Cât priveşte prejudiciul material, prima instanţă a apreciat că din probatoriul administrat în cauză, respectiv declaraţiile martorilor D. E. şi A. M., inculpatul-parte civilă a făcut dovada prejudiciului în cuantum de 25.000 lei. Astfel, din declaraţia martorului D. E. (fila 243 dosar fond) a rezultat că inculpatul-parte civilă P. R. a cheltuit pe o perioadă de un an de zile suma de 15.000.000 lei vechi lunar pentru recuperare medicală (incluzând medicamente şi transport) şi suma de 6.000.000 lei vechi lunar pe care o plătea martorei pentru efectuarea menajului şi a cumpărăturilor întrucât partea civilă era în imposibilitate fizică să facă aceste lucruri. De asemenea, martorul A. M. (fila 245 dosar fond) a arătat că partea civilă i-a achitat suma de aproximativ 40.000.000 lei vechi pentru asigurarea transportului pe o perioadă de aproximativ 10 -11 luni. Numai că, având în vedere culpa inculpatului parte civilă P. R. în producerea accidentului rutier, reţinută de instanţă la un procent de 70%, a acordat acestuia doar 30% din valoarea prejudiciului suferit, diferenţa urmând a fi suportată de către acesta în conformitate cu partea sa de vină.

În ceea ce priveşte prejudiciul moral, instanţa a apreciat că suma solicitată de către inculpatul-parte civilă P. R., de 20.000 euro este justificată raportat la numărul total de îngrijiri medicale necesare pentru vindecarea leziunilor traumatice – 120-150 zile de îngrijiri medicale, la prejudiciul suferit de acesta prin încălcarea dreptului subiectiv nepatrimonial la integritate fizică, orice durere fizică fiind resimţită cu ajutorul creierului, presupunând o suferinţă psihică. Numai că, la fel ca şi în cazul despăgubirilor materiale, prejudiciul moral trebuie reparat de către cealaltă persoană culpabilă de accident în funcţie de culpa sa, stabilită de instanţă la un procent de 30%, valoarea echivalentă unui procent de 70% urmând a fi suportată chiar de către partea civilă, în raport de propria culpă, stabilită în procent de 70%. Ca urmare, în baza art. 14 rap. la art.346 alin. 1 Cod procedură penală, a admis în parte acţiunea civilă exercitată de inculpatul-parte civilă P. R. şi a obligat pe inculpatul P. M. I., în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. E.M. T. 2000 SRL şi alături de FONDUL DE PROTECŢIE A VICTIMELOR STRĂZII (acesta din urmă în limita prevăzută de lege), la plata către acesta a sumei de 7.500 lei (30% din 25.000 lei) reprezentând despăgubiri materiale şi a sumei de 6.000 euro (30% din 20.000 euro) în echivalent lei la cursul practicat de BNR în ziua efectuării plaţii, reprezentând daune morale.

Referitor la acţiunea civilă exercitată de inculpatul-parte civilă P. M. I., aceasta a fost respinsă ca inadmisibilă, faţă de aceleaşi considerente arătate mai sus, referitoare la imposibilitatea exercitării acţiunii civile având ca scop repararea unei pagube produse printr-o fapta cu privire la care nu s-a exercitat acţiunea penală, inculpatul P. M. I. arătând în mod expres că nu înţelege să formuleze plângere penală împotriva inculpatului P. R., or infracţiunea de vătămare corporală din culpă se judecă doar la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpatul P. M. I., partea responsabilă civilmente SC E.M. T. 2000 SRL, asigurătorul S.C. G. A. S.A. şi ASOCIAŢIA FONDUL DE PROTECŢIE A VICTIMELOR STRĂZII, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Inculpatul P. M. I. a solicitat să se desfiinţeze hotărârea atacată şi, pe fond, pe latura penală a cauzei, să se pronunţe o soluţie de achitare a inculpatului, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 al. 1 lit. d Cod procedură penală, întrucât faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii, şi anume culpa, ca formă a vinovăţiei. Sub acest aspect a arătat că în raportul de expertiză s-a evidenţiat că inculpatul P. R. a creat starea de pericol iminent, astfel că nu există culpa inculpatului P. M. în producerea accidentului.

În subsidiar, în ipoteza în care Tribunalul va reţine culpa inculpatului în proporţie de 30%, a solicitat să i se aplice acestuia o pedeapsă într-un cuantum sub minimul special, proporţional cu procentul culpei, pentru a da eficienţă juridică diferenţei care există între cei doi inculpaţi sub aspectul culpei.

Cu privire la latura civilă a cauzei, a solicitat tribunalului să dea eficienţă juridică procentajului stabilit pentru vinovăţia inculpatului şi să îl oblige pe acesta la plata de despăgubiri într-un cuantum reprezentând 30% din totalul cheltuielilor de spitalizare şi al despăgubirilor acordate părţii civile G. D. şi inculpatului-parte civilă P. R..

Totodată, a precizat că în mod greşit instanţa de fond a acordat despăgubiri materiale în cuantumul solicitat de inculpatul-parte civilă P. R., în condiţiile în care acestea au fost dovedite doar cu martori. A mai arătat că şi despăgubirile morale au fost acordate într-un cuantum exagerat, potrivit unor criterii care fac imposibilă exercitarea controlului judiciar.

Partea responsabilă civilmente SC E.M. T. 2000 SRL a solicitat tribunalului, cu privire la latura civilă a cauzei, să dea eficienţă juridică procentajului stabilit pentru vinovăţia inculpatului P. M. – prepusul său – şi să fie obligată, în solidar cu acesta, la plata de despăgubiri într-un cuantum reprezentând 30% din totalul cheltuielilor de spitalizare şi al despăgubirilor acordate părţii civile G. D. şi inculpatului-parte civilă P. R..

Totodată, ca şi inculpatul P. M. I., a precizat că în mod greşit instanţa de fond a acordat despăgubiri materiale în cuantumul solicitat de inculpatul-parte civilă P. R., în condiţiile în care acestea au fost dovedite doar cu martori. A mai arătat că şi despăgubirile morale au fost acordate într-un cuantum exagerat, potrivit unor criterii care fac imposibilă exercitarea controlului judiciar.

Asigurătorul S.C. G. A. S.A. a susţinut, în esenţă, că în mod nelegal a fost obligat la plata despăgubirilor, întrucât nu poate fi făcut răspunzător, în solidar cu inculpatul, pentru plata despăgubirilor stabilite, citarea sa în procesul penal trebuind făcută doar pentru a-i fi opozabilă hotărârea, dar fără a se dispune obligarea sa la vreo sumă de bani. În plus, în persoana sa nu sunt întrunite condiţiile răspunderii delictuale pentru fapta altuia, o altă persoană juridică – SC E.M. T. 2000 SRL – având calitatea de parte responsabilă civilmente în cauză.

ASOCIAŢIA FONDUL DE PROTECŢIE A VICTIMELOR STRĂZII a arătat, în esenţă, că nu a putut formula o apărare corespunzătoare la judecarea cauzei în primă instanţă, întrucât nu i-au fost comunicate datele speţei de către organele judiciare, solicitând totodată, în măsura în care Tribunalul nu va trimite cauza spre rejudecare la prima instanţă, excluderea sa de la plata cheltuielilor de spitalizare, la care a fost obligat alături de inculpatul P. M., acesta din urmă – în solidar cu partea responsabilă civilmente SC E.M. T. 2000 SRL, faţă de prevederile art.5 alin.4 din Ordinul CSA nr.113.127/2006, precum şi a despăgubirilor materiale nedovedite cu înscrisuri, faţă de prevederile art.51 pct.2 lit.a) din acelaşi Ordin, precum şi micşorarea cuantumului daunelor morale.

Examinând hotărârea apelată prin prisma motivelor de apel invocate cât şi din oficiu conform art.371 al.2 Cod pr.pen., Tribunalul constată fondate apelurile, în ceea ce priveşte modul de soluţionare a laturii civile, pentru următoarele considerente:

Prima instanţă a reţinut în mod corect situaţia de fapt, aceasta constând în aceea că: la data de 05.12.2006, în jurul orei 05,30, inculpatul P. R. a condus autoturismul marca „BMW” cu nr. de înmatriculare B-05-JFX pe str. Romancierilor, din direcţia str. Drumul Taberei către str. Valea Oltului, iar la intersecţia cu Bd. Timişoara a intrat în coliziune cu autoturismul marca „Ford” cu nr. B 40772-08/04 condus de inculpatul P. M. I., care circula pe Bd. Timişoara, din direcţia str. Valea Oltului către Răzoare.

În zona producerii accidentului există indicatorul rutier „Cedează trecerea” şi trecere pentru pietoni iar, în urma impactului, a rezultat vătămarea corporală a celor doi inculpaţi şi a altor doi pasageri aflaţi în autoturismul condus de inculpatul P. M. I., respectiv partea vătămată G. D. C. şi persoana vătămată P. A. B..

Prin raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit în cauză s-a stabilit că în momentele premergătoare producerii accidentului autoturismul marca Ford cu numărul de înmatriculare B 40772 condus de inculpatul P. M. I. se deplasa pe bld. Timişoara, dinspre str. Valea Oltului către str. Braşov, cu o viteza de cca. 114,0 km/h, în timp ce autoturismul marca BMW, cu numărul de înmatriculare B 05 JFX, condus de inculpatul P. R., se deplasa pe str. Romancierilor, la intersecţia cu Bld. Timişoara, cu o viteză de cca. 15,0 km/h. Prin completările la raportul de expertiză tehnică judiciară nr. 1462/12.02.2008 întocmite de expertul parte al inculpatului P. R. se confirmă că inculpatul P. M. I. a condus autoturismul marca Ford cu o viteză peste limita legală admisă, de 132,75 km/h, concluzionând totodată că acesta avea posibilitatea tehnică de evitare a coliziunii cu autoturismul marca BMW, faţă de distanţa la care se afla autoturismul Ford faţă de locul impactului, dacă ar fi circulat cu o viteză de 50 km/h.

De asemenea, prin raportul de expertiză tehnică judiciară nr. 1462/12.02.2008 s-a concluzionat că inculpatul P. R. a creat o stare de pericol iminentă şi efectivă prin neacordarea priorităţii de trecere autoturismului Ford, care se deplasa pe drum cu prioritate, inculpatul având posibilitatea de a preveni producerea accidentului dacă respecta semnificaţia indicatorului „Cedează trecerea” şi acorda prioritate de trecere autoturismului Ford care se deplasa pe drum cu prioritate, respectând astfel dispoziţiile art. 57 alin. 2 din OUG nr. 195/2002, potrivit cărora la intersecţiile cu circulaţie dirijată, conducătorul de vehicul este obligat să respecte semnificaţia indicatoarelor, culoarea semaforului sau indicaţiile ori semnalele poliţistului rutier.

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul P. M. I., prin raportul de expertiză s-a concluzionat că acesta a creat o stare de pericol potenţială prin deplasarea cu autoturismul cu viteză excesivă în interiorul localităţii unde se putea aştepta sau putea constitui un eventual pericol atât pentru sine cât şi pentru ceilalţi participanţi la trafic, acesta având posibilitatea de a preveni producerea accidentului dacă ar fi respectat regimul legal de viteză la deplasarea prin localitate, respectând astfel dispoziţiile art. 121 alin. 1 din H.G. nr. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a OUG nr. 195/2002, potrivit cărora conducătorii de vehicule sunt obligaţi să respecte viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă şi pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum şi cea impusă prin mijloacele de semnalizare.

În acord cu prima instanţă, Tribunalul reţine că viteza cu care s-a deplasat inculpatul P. M. I. la data producerii accidentului rutier este cea menţionată în raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit în cauză, de cca. 114,0 km/h, având în vedere că această limită de viteză a fost determinată de către expert în baza unor criterii ştiinţifice, prin raportare la masa totală a autoturismelor implicate în accident, viteză echivalentă deformărilor suferite de cele două autoturisme.

Expertul desemnat de organul de cercetare penală a menţionat că viteza maximă de deplasare a autoturismului marca Ford, la care inculpatul P. M. I. putea evita accidentul, prin oprirea în interiorul spaţiului de care dispunea pentru decizie şi manevră, era de 64 km/h, deci o viteză situată peste limita legală admisă în sectorul respectiv de drum, de 50 km/h.

Potrivit concluziilor raportului de nouă expertiză medico-legală nr. A5/4522/2009 din data de 16.09.2009 efectuat de Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici”, partea vătămată G. D. C. a prezentat leziuni traumatice care s-au putut produce la data de 05.12.2006 prin lovire cu şi de corpuri dure, în circumstanţele unui accident de trafic rutier, în calitate de ocupant; fată de evoluţia simplă, favorabilă, fără complicaţii, se precizează că se menţine aceeaşi perioadă de îngrijire medicală ca cea acordată iniţial (prin raportul de expertiză medico-legală nr. Al/7238/2007 din data de 03.08.2007) şi anume 80-90 zile de îngrijiri medicale, perioadă ce include şi extragerea ulterioară a materialului de osteosinteză, fără a i se pune viaţa în pericol şi fără a prezenta o infirmitate posttraumatică.

Potrivit concluziilor raportului de expertiză medico-legală – completare nr. Al/588/2007 din data de 25.05.2009 efectuat de Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici”, inculpatul-parte civilă P. R. a prezentat leziuni traumatice care s-au putut produce prin lovire cu şi de corp/plan dur, posibil în condiţiile unui accident rutier, care au necesitat pentru vindecare un total de 120-150 zile de îngrijiri medicale (fa?ă de perioada stabilită iniţial prin raportul de expertiză medico-legală nr. Al/588/2007 din 30.03.2007, de 80-90 zile), perioadă ce include şi recuperarea medicală, fără a i se pune în primejdie viaţa, şi fără a prezenta o infirmitate fizică posttraumatică.

Din întreg materialul probator administrat în cauză rezultă culpa comună a celor doi conducători auto, inculpaţii.

Astfel, culpa inculpatului P. R., care nu a respectat semnificaţia indicatorului „cedează trecerea”, poate fi apreciată la 70 de procente.

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul P. M. I., în acord cu prima instanţă, Tribunalul reţine o culpă concurentă a acestuia, de 30%, prin conducerea autoturismului marca Ford cu o viteză mult peste limita legală.

Situaţia de fapt reţinută este dovedită prin următoarele mijloace de probă: procesul-verbal de cercetare la faţa locului şi planşele fotografice aferente, coroborate cu plângerea şi declaraţiile părţilor vătămate G. D. C., raportul de expertiză tehnică judiciară auto nr.1462/12.02.2008 efectuat de expert tehnic Ing. Enache Ion, precizările făcute de expertul parte Dr.Ing. Petrescu Alexandru, propus de inculpatul P. R., raportul de expertiză medico-legală nr. A1/7238/2007 din data de 03.08.2007 şi raportul de nouă expertiză medico-legală nr. A5/4522/2009 din data de 16.09.2009 efectuat de Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici”, privind pe partea vătămată G. D. C., raportul de expertiză medico-legală nr. A1/588/2007 din 30.03.2007 şi raportul de expertiză medico-legală – completare nr. A1/588/2007 din data de 25.05.2009 efectuat de Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici”, privind pe inculpatul-parte civilă P. R., precum şi cu declaraţiile martorului P. A. B. şi ale inculpaţilor P. R. şi P. M. I., care au recunoscut săvârşirea faptei, acestea din urmă – în măsura în care se coroborează cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză.

Astfel, în ceea ce priveşte viteza de deplasare a autoturismului marca „Ford”, din declaraţiile inculpatului P. M. I. rezultă că la momentul producerii accidentului acesta circula cu o viteză de aproximativ 60 km/h, iar în momentul în care s-a apropiat de intersecţia Bld. Timişoara cu str. Romancierilor a fost surprins de apariţia bruscă a autoturismului condus de inculpatul P. R., care a pătruns in intersecţie fără a respecta semnificaţia indicatorului rutier „Cedează trecerea”.

Susţinerile inculpatului P. M. I. în ceea ce priveşte viteza cu care aceasta circula, sunt confirmate de declaraţiile părţii civile G. D. C., care a arătat ca inculpatul se deplasa pe banda a doua a B-dului Timişoara, cu o viteză de 60-70 km/h, precum şi de declaraţiile martorului P. A. B., care fiind audiată în cauză, a arătat că se afla în maşina condusă de inculpatul P. M. I., ce se deplasa pe banda a doua şi cu o viteză de aproximativ 60 km/h. Aceste declaraţii ale părţii civile G. D. C. şi ale martorului P. A. B. însă, pe de o parte, nu sunt relevante cu privire la aspectul avut în vedere, şi anume viteza de deplasare a unui autoturism, iar, pe de altă parte, sunt subiective, având în vedere relaţiile de prietenie cu inculpatul P. M. I.. În plus, în cursul urmăririi penale, nici partea vătămată şi nici martorul nu fac niciun fel de aprecieri cu privire la viteza de deplasare a autoturismului condus de inculpatul P. M. I. (cum de altfel nici acesta nu a făcut o astfel de apreciere în faza de urmărire penală), pentru ca în declaraţiile date în cursul cercetării judecătoreşti, după aproximativ trei ani de la data producerii accidentului rutier, să fie în măsură să facă astfel de aprecieri, motiv pentru care prima instanţă a apreciat în mod rezonabil că aceste declaraţii sunt făcute pro causa.

De altfel, potrivit declaraţiilor inculpatului P. R., la pătrunderea în intersecţia cu Bd. Timişoara s-a asigurat, a înaintat până la limita de vizibilitate, moment în care autovehiculul său a fost lovit violent de autoturismul marca „Ford” ce rula din partea stângă, fiind condus de către inculpatul P. M. I., care circula cu viteză foarte mare.

În drept, fapta inculpatului P. R., care la data de 05.12.2006, în jurul orei 05,30, a condus autoturismul marca „BMW” cu nr. de înmatriculare B-05-JFX pe str. Romancierilor, din direcţia str. Drumul Taberei către str. Valea Oltului, iar la intersecţia cu Bd. Timişoara a intrat în coliziune cu autoturismul marca „Ford” cu nr. B 40772-08/04 condus de inculpatul P. M. I., care circula pe Bd. Timişoara, din direcţia str. Valea Oltului către Răzoare, ca urmare a nerespectării semnificaţiei indicatorului rutier „Cedează trecerea”, cauzând astfel părţii vătămate G. D. o vătămare a integrităţii corporale care a necesitat pentru vindecare un nr. de 80-90 de zile de îngrijiri medicale, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 184 alin. 2 şi 4 Cod penal.

Fapta inculpatului P. M. I., la data de 05.12.2006, în jurul orei 05,30, a condus autoturismul marca „Ford” cu nr. B 40772-08/04, pe Bd. Timişoara, din direcţia str. Valea Oltului către Răzoare, cu o viteză peste limita prevăzută de lege, intrând în coliziune cu autoturismul marca „BMW” cu nr. de înmatriculare B-05-JFX, condus de inculpatul-parte vătămată P. R., la intersecţia cu str. Romancierilor, cauzând astfel părţii vătămate G. D. o vătămare a integrităţii corporale care a necesitat pentru vindecare un nr. de 80-90 de zile de îngrijiri medicale, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 184 alin. 2 şi 4 Cod penal.

Fapta aceluiaşi inculpat care, în aceleaşi împrejurări, a pricinuit inculpatului-parte vătămată P. R. o vătămare a integrităţii corporale care a necesitat pentru vindecare un nr. de 120-150 de zile de îngrijiri medicale, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de vătămare corporală din culpă, prev. de art. 184 alin. 2 şi 4 Cod penal.

Susţinerile apelantului-inculpat P. M. I., în sensul că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor de vătămare corporală din culpă reţinute în sarcina lui, sub aspect subiectiv, lipsind vinovăţia, sub forma culpei, nu sunt întemeiate. Astfel, conducând pe drumurile publice autoturismul cu mult peste limita maximă de viteză prevăzută de lege pentru acel sector de drum, inculpatul a prevăzut că poate accidenta o persoană, dar a sperat cu uşurinţă că rezultatul socialmente periculos nu se va produce (bazându-se, probabil, pe vizibilitate bună, aderenţă bună la carosabil, frâne bune, faptul că se deplasa pe drum cu prioritate, calităţi de bun conducător auto). Faptul că la producerea acestei urmări şi-a adus contribuţia şi coinculpatul P. R., a cărui culpă a fost de asemenea reţinută nu poate duce la înlăturarea răspunderii inculpatului P. M. I.. Culpa inculpatului rezultă în mod evident şi din cele reţinute în raportul de expertiză tehnică-auto întocmit în cauză, potrivit căruia inculpatul a creat o stare de pericol potenţială prin deplasarea cu autoturismul cu viteză excesivă în interiorul localităţii unde se putea aştepta sau putea constitui un eventual pericol atât pentru sine cât şi pentru ceilalţi participanţi la trafic, acesta având posibilitatea de a preveni producerea accidentului dacă ar fi respectat regimul legal de viteză la deplasarea prin localitate, respectând astfel dispoziţiile art. 121 alin. 1 din H.G. nr. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a OUG nr. 195/2002, potrivit cărora conducătorii de vehicule sunt obligaţi să respecte viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă şi pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum şi cea impusă prin mijloacele de semnalizare. Mai mult, viteza maximă de deplasare a autoturismului marca Ford, la care inculpatul P. M. I. putea evita accidentul, prin oprirea în interiorul spaţiului de care dispunea pentru decizie şi manevră, era de 64 km/h, deci o viteză situată peste limita legală admisă în sectorul respectiv de drum, de 50 km/h.

Potrivit art. 181 alin. (1) din Codul penal, nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege şi conţinutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanţă, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.

La aprecierea gradului de pericol social trebuie să se ţină seama, potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, de modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă, precum şi de persoana şi conduita făptuitorului.

În cauză nu era cazul a se face aplicarea art. 181 din Codul penal, din examinarea lucrărilor dosarului rezultând că fapta săvârşită de fiecare inculpat prezintă pericolul social al unei infracţiuni, conducerea autoturismului cu nerespectarea regulilor referitoare la circulaţia pe drumurile publice soldându-se cu vătămarea a două persoane (partea vătămată G. D. şi inculpatul-parte vătămată P. R.), cauzându-le leziuni traumatice ce au necesitat 80-90 de zile şi, respectiv, 120-150 de zile de îngrijiri medicale.

Împrejurările menţionate vădesc existenţa pericolului social al faptelor comise, ceea ce le caracterizează ca infracţiuni, conduita anterioară bună a inculpaţilor nefiind de natură să ducă la altă concluzie.

Având în vedere cele expuse, în mod corect prima instanţă a aplicat fiecăruia dintre inculpaţi, inclusiv apelantului-inculpat P. M. I., pentru infracţiunile reţinute în sarcina lor, pedeapsa închisorii care să corespundă scopului acesteia definit prin articolul 52 Cod penal, prin observarea criteriilor generale de individualizare prevăzute de articolul 72 Cod penal, dispunând totodată suspendarea condiţionată a executării pedepselor.

Aceleaşi aspecte menţionate anterior, şi anume: modalitatea concretă de comitere a faptei (nerespectarea semnificaţiei indicatorului rutier „Cedează trecerea” şi, respectiv, depăşirea limitei vitezei legale), urmările produse (lovirea a două persoane, care au suferit leziuni traumatice ce au necesitat 80-90 de zile de îngrijiri medicale şi, respectiv, 120-150 de zile de îngrijiri medicale) nu justifică nici coborârea pedepsei sub minimul special, de 6 luni închisoare, acest cuantum fiind unul de natură a îndeplini funcţiile de constrângere, prevenţie şi reeducare pe care trebuie să le aibă o pedeapsă.

Reţinerea culpei comune a celor doi inculpaţi nu poate duce la scăderea proporţională, sub minimul prevăzut de lege, a pedepsei stabilite pentru fiecare dintre infracţiuni, această proporţie a împărţirii culpei aplicându-se matematic doar la soluţionarea laturii civile, prin acordarea despăgubirilor părţilor civile.

Circumstanţelor personale ale inculpatului P. M. I., care nu este cunoscut cu antecedente penale şi a recunoscut fapta, regretând-o, încercând însă să şi minimalizeze pericolul acesteia, admiţând că a condus autoturismul cu o viteză mult mai mică decât cea care a reieşit din probele administrate, consumând anterior şi băuturi alcoolice, li s-a dat pe deplin eficienţă prin condamnarea la câte o pedeapsă orientată spre minimul special prevăzut de lege (mai mică decât cea aplicată inculpatului P. R., căruia i s-a reţinut şi o culpă mai mare) şi suspendarea condiţionată a executării acesteia, iar o coborâre a pedepsei sub minimul special, prin reţinerea de circumstanţe atenuante, ar echivala cu o clemenţă nejustificată a organelor judiciare faţă de faptele care, chiar săvârşite din culpă, aduc atingere vieţii, integrităţii fizice şi sănătăţii persoanei.

Aplicarea sporului, ca urmare a regulilor de la concursul de infracţiuni, era imperios necesară, faţă de cuantumul pedepselor contopite, pentru a nu da inculpatului, adoptând sistemul absorbţiei, impresia impunităţii pentru una din infracţiunile săvârşite, pedeapsa rezultantă la care s-a oprit în final prima instanţă fiind de natură a-l face pe acesta să conştientizeze pe deplin pericolul faptei săvârşite, consecinţele acesteia, îndeplinindu-şi astfel funcţiile de constrângere, reeducare şi prevenţie.

În ceea ce priveşte modul de soluţionare a laturii civile a cauzei, apelurile declarate sunt întemeiate, în parte, motiv pentru care vor fi admise.

Inculpatul P. M. I. a declarat că nu formulează plângere penală împotriva inculpatului P. R., însă se constituie parte civilă împotriva acestuia, cerere pe care şi-a precizat-o la data de 19.03.2009, solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 20.000 euro, din care 15.000 euro daune morale şi 5.000 euro daune materiale.

Partea vătămată G. D. s-a constituit parte civilă împotriva celor doi inculpaţi, solicitând obligarea acestora la plata sumei de 10.000 euro, din care 7.000 euro daune morale şi 3.000 euro daune materiale.

Inculpatul P. R. a declarat că formulează plângere penală împotriva inculpatului P. M. I. şi se constituie parte civilă împotriva acestuia, solicitând obligarea sa la plata sumei de 25.000 lei despăgubiri materiale şi a sumei de 20.000 euro despăgubiri morale.

Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti s-a constituit parte civilă cu privire la cheltuielile de spitalizare efectuate cu partea vătămată G. D. C., cu persoana vătămată P. A. B., precum şi cu privire la cheltuielile de spitalizare efectuate cu inculpatul P. R..

În cauză sunt îndeplinite, în persoana fiecăruia dintre inculpaţi, condiţiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie (respectiv: fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate dintre primele două, precum şi vinovăţia, care îmbracă forma culpei), precum şi, în cazul inculpatului P. M. I., ale răspunderii civile delictuale pentru fapta altuia, şi anume a comitentului SC E.M. T. 2000 SRL, pentru fapta prepusului său – inculpatul P. M. I. – cu care avea încheiat un contract de muncă – izvor al raportului de prepuşenie, fapta fiind comisă şi ea în exercitarea funcţiilor încredinţate, potrivit legii, întrucât inculpatul, care avea atât calitatea de administrator, dar în acelaşi timp exercita şi funcţia de şofer, şi-a exercitat abuziv sarcinile încredinţate, conducând autoturismul societăţii în afara programului stabilit şi în interes personal (faptul că funcţia i-a procurat instrumentul faptei ilicite asigurând legătura de conexitate dintre faptă şi exerciţiul funcţiei).

De asemenea, potrivit art.1003 C.civ., când delictul sau cvasi-delictul este imputabil mai multor persoane, aceste persoane sunt ţinute solidar pentru despăgubire.

Însă în cazul în care fapta ilicită este imputabilă mai multor prepuşi care au comitenţi diferiţi faţă de victimă numai prepuşii sunt solidar răspunzători pentru întreg prejudiciul, în vreme ce solidaritatea nu se mai păstrează în cazul comitenţilor, între ei, aceştia din urmă răspunzând, fiecare, în solidar numai cu propriul prepus, în limitele părţii de prejudiciu pe care a produs-o acesta, respectiv direct proporţional cu gradul său de culpă (aspect omis de prima instanţă).

În ceea ce priveşte acţiunile civile exercitate de partea civilă SPITALUL UNIVERSITAR DE URGENTĂ BUCUREŞTI, prin care a solicitat contravaloarea cheltuielilor de spitalizare a persoanei vătămate P. A. B., şi, respectiv, de inculpatul P. M. I., în mod corect au fost respinse ca inadmisibile, având în vedere că acţiunea civilă în cadrul unui proces penal poate fi exercitată numai alături de acţiunea penală, dacă persoana păgubită prin fapta prevăzută de legea penală alege această cale. Or, în cauză acţiunea penală nu a fost exercitată cu privire la fapta de vătămare corporală a persoanei vătămate P. A. B. şi a inculpatului P. M. I., acesta din urmă  arătând în mod expres că nu înţelege să formuleze plângere penală împotriva inculpatului P. R., deoarece a existat o cauză de împiedicare a exercitării acţiunii penale, reprezentată de lipsa plângerii prealabile a persoanei vătămate, iar exercitarea acţiunii civile având ca scop repararea prejudiciului creat printr-o faptă pentru care nu s-a pus în mişcare acţiunea penală este inadmisibilă.

Cu privire la cuantumul despăgubirilor solicitate, prima instanţă, faţă de probatoriul administrat în cauză, a constatat în mod corect că partea civilă G. D. C. nu a făcut dovada prejudiciului material suferit, în cuantumul solicitat, astfel încât în baza art. 14 rap. la art.346 alin. 1 Cod procedură penală a admis în parte acţiunea civilă pentru suma de 10.187 lei reprezentând despăgubiri materiale (rezultând din declaraţia părţii civile referitor la cuantumul cheltuielilor efectuate, coroborate cu înscrisurile depuse şi cu declaraţia martorului M. S.) şi 7.000 euro în echivalent lei la cursul practicat de BNR în ziua efectuării plăţii, reprezentând daune morale, pentru repararea prejudiciului moral cauzat de durerea fizică, disconfortul fizic şi psihic, numărul foarte mare de zile de îngrijiri medicale, perioada de convalescenţă inerentă.

De asemenea, în ceea ce o priveşte pe partea civilă P. R., Tribunalul reţine, în acord cu prima instanţă, ca fiind dovedit prejudiciul cauzat acesteia, astfel cum a fost solicitat, astfel că în mod corect inculpatul P. M. I. a fost obligat, în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. E.M. T. 2000 SRL şi alături de FONDUL DE PROTECŢIE A VICTIMELOR STRĂZII (acesta din urmă în limita prevăzută de lege), la plata către acesta a sumei de 7.500 lei reprezentând despăgubiri materiale şi la plata sumei de 6.000 euro în echivalent lei la cursul practicat de BNR în ziua efectuării plăţii, reprezentând daune morale (proporţional culpei reţinute în sarcina inculpatului P. M. I., şi anume 30% din cuantumul cerut).

Potrivit probatoriului administrat în cauză, respectiv declaraţiile martorilor D. E. şi A. M., inculpatul-parte civilă a făcut dovada unui prejudiciu material în cuantum de 25.000 lei, reprezentând cheltuielile efectuate pentru recuperare medicală (incluzând medicamente şi transport), plata martorei pentru efectuarea menajului şi a cumpărăturilor, partea civilă fiind în imposibilitate fizică să facă aceste lucruri, precum şi pentru asigurarea transportului pe o perioadă de aproximativ 10-11 luni.

În ceea ce priveşte prejudiciul moral, suma solicitată de către inculpatul-parte civilă P. R., de 20.000 euro, este întru totul justificată raportat la numărul total de îngrijiri medicale necesare pentru vindecarea leziunilor traumatice – 120-150 zile de îngrijiri medicale, la prejudiciul suferit de acesta prin încălcarea dreptului subiectiv nepatrimonial la integritate fizică, durerea fizică presupunând şi o suferinţă psihică.

Referitor la mijloacele de probă administrate în dovedirea pretenţiilor materiale, pe lângă faptul că susţinerile apelanţilor referitoare la inadmisibilitatea probei testimoniale în probarea unei sume mai mari de 250 lei, potrivit dispoziţiilor Codului civil, sunt neîntemeiate, regula amintită nefiind valabilă în cazul obligaţiilor izvorâte din delict, după cum în mod corect a arătat apărătorul intimatului-inculpat, ar fi absurd şi total inechitabil să se pretindă persoanelor a căror integritate fizică a fost vătămată ca în momentele în care sunt preocupate de refacerea sănătăţii lor, serios afectate având în vedere şi numărul de zile de îngrijiri medicale, să se îngrijească de preconstituirea de probe – scrise – pentru procesul penal.

În ceea ce priveşte despăgubirile pentru repararea prejudiciilor morale, acestea sunt dificil de stabilit, în absenţa unor probe materiale judecătorul fiind singurul care, în raport cu consecinţele, pe oricare plan, suferite de partea civilă, trebuie să aprecieze o anumită sumă globală, care să compenseze pentru partea civilă ceea ce îi lipseşte ca urmare a faptei săvârşite de inculpat, în cauză, Tribunalul apreciind că se justifică pe deplin acordarea daunelor morale în cuantumul stabilit, ca pretium doloris, în compensarea traumelor fizice şi psihice suferite de fiecare parte civilă.

Cu privire la cheltuielile de spitalizare solicitate de Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sanitar, modificată şi completată, precizează că persoanele care prin faptele lor aduc prejudicii sau daune sănătăţii altei persoane, răspund potrivit legii şi au obligaţia să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale, reprezentând cheltuieli efectiv ocazionate de asistenţa medicală acordată, cheltuieli al căror cuantum este cel indicat în adresele de constituire de parte civilă înaintate de unitatea sanitară menţionată.

Autoturismul condus de inculpatul P. R. şi implicat în accident, la data săvârşirii faptelor era încheiată cu S.C. A. S.A. (în prezent – S.C. G. A. S.A.) poliţa de asigurare de răspundere civilă auto seria XS nr. 0742678/29.06.2006 valabilă de la 01.07.2006 la 31.12.2006.

În schimb, autoturismul condus de inculpatul P. M. I. nu avea încheiată o asigurare de răspundere civilă obligatorie valabilă la data accidentului.

În consecinţă, atât asiguratorul de răspundere civilă SC A. S.A. – actualmente SC G. A. SA –, cât şi ASOCIAŢIA FONDUL DE PROTECŢIE A VICTIMELOR STRĂZII (în lipsa asigurătorului de răspundere civilă pentru autoturismul condus de inculpatul P. M. I.) au fost obligaţi direct la plata sumelor datorate de către asiguratul său, P. R., şi, respectiv, persoana responsabilă de accident, “neasigurată”, P. M. I., către părţile cărora li s-a admis acţiunea civilă, cu titlu de despăgubiri civile şi cheltuieli de spitalizare, în baza contractului de asigurare şi a art.41-42 din Legea nr. 136/1995, astfel cum a fost modificată şi completată, precum şi a art.251 alin. 1 si alin. 10 lit. b din Legea nr. 32/2000, în limita plafonului maxim prevăzut pentru anul 2006.

Potrivit art.49 din Legea nr.136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, asigurătorul acordă despăgubiri pentru prejudiciile de care asiguraţii răspund, în baza legii, faţă de terţe persoane păgubite prin accidente de autovehicule, precum şi pentru cheltuielile făcute de asiguraţi în procesul civil.

Rezultă deci că răspunderea asigurătorului este o răspundere contractuală, angajată în baza contractului de asigurare încheiat cu asiguratul şi nu o formă a răspunderii civile delictuale.

În consecinţă, asigurătorul nu poate fi obligat în solidar cu asiguratul la plata despăgubirilor către victima accidentului.

Conform art.57 din Legea nr.136/1995, drepturile persoanelor păgubite prin producerea accidentelor de autovehicule se exercită împotriva celor răspunzători de producerea pagubei. Aceste drepturi se pot exercita şi direct împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligaţiei acestuia.

Aceasta înseamnă că asigurătorul este obligat la despăgubiri numai în limitele prevăzute de lege pentru asigurarea obligatorie de răspundere civilă.

În cazul daunelor produse prin accidente de autovehicule survenite în anul 2006, potrivit art.7 din Normele privind aplicarea legii în domeniul asigurărilor obligatorii de răspundere civilă pentru pagube produse terţilor prin accidente de autovehicule şi autorizarea asigurătorilor pentru practicarea asigurării obligatorii de răspundere civilă pentru pagube produse terţilor prin accidente de autovehicule, puse în aplicare prin Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 3108 din 10.12.2004, în unul şi acelaşi accident produs pe teritoriul României, indiferent de numărul persoanelor răspunzătoare de producerea pagubelor, asigurătorul acordă despăgubiri, inclusiv pentru cheltuielile făcute de asiguraţi în procesul civil, în limitele de despăgubire valabile la data accidentului. Limitele de despăgubire se stabilesc anual prin norme adoptate de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor. De la data aderării României la Uniunea Europeană limitele de despăgubire vor fi cele prevăzute în directivele Uniunii Europene. Pentru anul 2005, respectiv anul 2006, limitele de despăgubire sunt cele prevăzute în anexa nr. 3. Potrivit dispoziţiilor din anexa menţionată (nr.3), limitele maxime ale despăgubirilor ce pot fi acordate de asigurătorii RCA pentru prejudiciile cauzate în unul şi acelaşi accident de autovehicul, indiferent de numărul persoanelor răspunzătoare de producerea accidentului, aplicabile asigurărilor obligatorii RCA a căror valabilitate începe în anul 2005 şi în cazul accidentelor produse în anul calendaristic 2006 sunt următoarele:

a) de la 1.000.000 lei până la maximum 4.000.000.000 lei, indiferent de numărul persoanelor păgubite, în caz de avariere ori de distrugere a bunurilor, pentru pagube materiale directe şi indirecte de peste 1.000.000 lei;

b) până la 2.000.000.000 lei pentru fiecare persoană, dar nu mai mult de 10.000.000.000 lei, indiferent de numărul persoanelor accidentate, în caz de vătămări corporale sau de deces, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial.

Potrivit art.55 al.1 din Legea nr.136/1995, în redactarea anterioară O.U.G. nr. 61/2005, despăgubirile se plătesc de către asigurător nemijlocit persoanelor fizice sau juridice păgubite, în măsura în care acestea nu au fost despăgubite de asigurat.

Faţă de aceste prevederi, s-a apreciat în practica judiciară că răspunderea asigurătorului nu poate fi o răspundere solidară cu cea a inculpatului. De altfel, potrivit art.1041 din Codul civil, obligaţia solidară nu se prezumă, trebuie să fie stipulată expres; această regulă nu încetează decât numai când obligaţia solidară are loc de drept, în virtutea legii, solidaritatea pasivă izvorând din lege sau din voinţa părţilor.

În acest sens s-a pronunţat de altfel şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţiile Unite -, în Decizia Nr. I din 28 martie 2005, arătând că nici Legea nr.136/1995 şi nici contractul de asigurare obligatorie de răspundere civilă nu prevăd ca faţă de persoanele prejudiciate prin accidente de autovehicule asiguratul şi asigurătorul răspund în solidar. Dacă răspunderea părţilor ar fi o răspundere solidară, ar însemna că, potrivit art. 1042 din Codul civil, creditorul obligaţiei civile s-ar putea adresa la acela care va voi dintre debitori, deci că acesta ar avea dreptul să urmărească pe acel debitor pe care şi l-a ales întrucât toţi debitorii sunt debitori principali, contrar prevederilor art.55 al.1 din Legea nr.136/1995, redat mai sus. În cazul producerii unui accident de circulaţie, având ca urmare cauzarea unui prejudiciu, pentru care s-a încheiat contract de asigurare obligatorie de răspundere civilă, coexistă răspunderea civilă delictuală, bazată pe art. 998 din Codul civil, a celui care, prin fapta sa, a cauzat efectele păgubitoare, cu răspunderea contractuală a asigurătorului, întemeiată pe contractul de asigurare încheiat în condiţiile reglementate prin Legea nr. 136/1995.

Însă, prin O.U.G. nr. 61/2005, intrată în vigoare la data de 10.08.2005, Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România a fost modificată şi completată substanţial, inclusiv cu privire la cele expuse anterior.

Astfel, potrivit art.55 al.1 din Legea nr.136/1995, astfel cum a fost modificat prin Art.I pct.22 din O.U.G. nr. 61/2005, despăgubirile se plătesc de către asigurător nemijlocit persoanelor fizice sau juridice păgubite. Prin urmare, s-a renunţat la condiţia potrivit căreia asigurătorul plătea numai în măsura în care persoanele fizice sau juridice păgubite nu fuseseră despăgubite de asigurat.

De asemenea, art.57 din Lege a fost şi el abrogat prin art. I pct. 24 din O.U.G. nr. 61/2005.

În consecinţă, faţă de noile prevederi legale în materie, nu se mai poate susţine că răspunderea asigurătorului are un caracter subsidiar faţă de cea a asiguratului, cel dintâi putând fi obligat direct la repararea prejudiciului, ca urmare a producerii riscului asigurat.

Or, aceste din urmă aspecte trebuie reţinute la stabilirea răspunderii asigurătorului în prezenta cauză, din moment ce este vorba de un contract de asigurare încheiat după data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 61/2005 [10.08.2005].

Desigur, aceasta nu înseamnă că inculpatul nu trebuie obligat şi el, în virtutea legii, alături de asigurător (dar nu în solidar cu acesta) la plata acestor despăgubiri (pentru a acoperi ipoteza în care asigurătorul nu ar fi în măsură să plătească despăgubirile, fiind, de pildă, în faliment, sau acestea ar depăşi limitele de despăgubire prevăzute de lege în cazul răspunderii asigurătorului – ceea ce nu este cazul în speţă), dând posibilitatea părţilor civile să îi execute silit pe oricare din ei, lucru pe care prima instanţă l-a şi făcut în prezenta cauză.

În ceea ce priveşte riscurile acoperite de asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, potrivit art. 19 din Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 3.108 din 10.12.2004 pentru punerea în aplicare a Normelor privind aplicarea legii în domeniul asigurărilor obligatorii de răspundere civilă pentru pagube produse terţilor prin accidente de autovehicule şi autorizarea asigurătorilor pentru practicarea asigurării obligatorii de răspundere civilă pentru pagube produse terţilor prin accidente de autovehicule:

„Asigurătorii RCA acordă, în baza primelor de asigurare plătite, despăgubiri pentru prejudiciile de care asiguraţii acestora răspund, în baza legii, faţă de terţe persoane păgubite prin accidente de autovehicule care au loc în limitele teritoriale ale contractului de asigurare, precum şi pentru cheltuielile făcute de asiguraţi în procesul civil, în limitele stabilite potrivit art. 7.”

Conform art.22 pct.7 din acelaşi Ordin, asigurătorul RCA nu acordă despăgubiri pentru: (…) 7. cheltuielile făcute în procesul penal de proprietarul, utilizatorul sau conducătorul autovehiculului asigurat, răspunzător de producerea pagubei, chiar dacă în cadrul procesului penal s-a soluţionat şi latura civilă.

Nu în ultimul rând, potrivit art. 42 din Ordin: La stabilirea despăgubirilor pe baza convenţiei dintre asiguraţi, persoanele păgubite şi asigurătorii RCA, în cazul vătămării corporale sau al decesului unor persoane, se au în vedere următoarele:

1. în caz de vătămare corporală:

a) diferenţa dintre veniturile nete ale persoanei vătămate şi indemnizaţia primită din fondurile persoanei juridice sau fizice la care salariatul îşi desfăşoară activitatea şi/sau, după caz, din fondurile bugetului asigurărilor sociale de stat, pe perioada spitalizării şi a concediului medical;

b) venitul mediu lunar net realizat din activităţi desfăşurate de către persoana vătămată, probat cu documente justificative, în cazul persoanelor care nu au calitatea de salariat;

c) salariul de bază minim brut pe economie, în cazul persoanelor păgubite aflate la data producerii accidentului în ultimul an de studii sau de calificare;

d) eventualele cheltuieli prilejuite de accident (cheltuieli cu transportul persoanei accidentate, de tratament, de spitalizare, pentru recuperare, pentru proteze, pentru alimentaţie suplimentară, conform prescripţiilor medicale), probate cu documente justificative şi care nu sunt suportate din fondurile de asigurări sociale prevăzute de reglementările în vigoare;

e) cheltuieli cu îngrijitori pe perioada incapacităţii de muncă, dacă prin certificat medical se recomandă acest lucru, însă nu mai mult de salariul de bază minim brut pe economie;

f) daune morale: în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România;

2. în caz de deces:

a) cheltuielile de înmormântare, inclusiv piatra funerară, precum şi cele efectuate cu îndeplinirea ritualurilor religioase, probate cu documente justificative;

b) cheltuielile de transport al cadavrului, inclusiv cele de îmbălsămare, probate cu documente justificative, de la localitatea unde a avut loc decesul până la localitatea în care se face înmormântarea;

c) veniturile nete nerealizate şi eventuale alte cheltuieli rezultate în perioada de la data producerii accidentului şi până la data decesului, prevăzute la pct. 1, dacă acestea au fost cauzate de producerea accidentului;

d) daune morale: în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România.

În ceea ce priveşte condiţiile invocate de asigurător / Fond, referitoare la cererea adresată de păgubit societăţii de asigurare/ Fondului, pentru deschiderea dosarului, realizarea acordului tripartit între asigurat, persoana păgubită şi asigurator, depunerea de acte justificative privind pagubele suferite, acestea nu se aplică decât în cazul în care constatarea prejudiciilor şi stabilirea despăgubirilor se face în cadrul procedurii „amiabile”, pe baza înţelegerii dintre asigurător, asigurat şi persoana prejudiciată, iar nu în cazul în care despăgubirile sunt stabilite prin hotărâre judecătorească, după cum rezultă nu numai din art. 54 alin. 1 din Legea nr.136/1995 şi interpretarea per a contrario a dispoziţiilor art. 32 din Ordin, care prevede că despăgubirile pot fi stabilite [pe baza convenţiei dintre asiguraţi, păgubiţi şi asigurători RCA] în cazul în care accidentul de autovehicul face obiectul unui proces penal, în cazul în care:

„1. potrivit legii, acţiunea penală a fost stinsă prin împăcarea părţilor;

2. deşi hotărârea instanţei penale a rămas definitivă şi irevocabilă, stabilirea despăgubirilor civile ar urma să se facă ulterior;

3. deşi acţiunea penală nu poate fi stinsă prin împăcarea părţilor, sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:

a) s-a dat rechizitoriu de trimitere în judecată sau din actele încheiate de autorităţile publice, semnate fără obiecţii de proprietarul ori de conducătorul autovehiculului asigurat, răspunzător de producerea pagubei, rezultă cu certitudine atât răspunderea civilă a acestora, pagubele cauzate, cât şi vinovăţia penală a conducătorului auto care urmează să fie trimis în judecată după finalizarea cercetărilor aflate în curs;

b) s-a dat acordul pentru stabilirea despăgubirii pe baza convenţiei dintre asigurat, persoana păgubită şi asigurător RCA;

c) persoana păgubită îşi ia un angajament scris prin care se obligă să restituie de îndată, parţial sau total, despăgubirea primită, în funcţie de hotărârea instanţei penale în ceea ce priveşte fapta, făptuitorul şi vinovăţia;

d) conducătorul autovehiculului, răspunzător de producerea pagubei, îşi ia un angajament scris privind recuperarea despăgubirii, în cazul aplicării prevederilor art. 58 din Legea nr. 136/1995, cu modificările şi completările ulterioare.”,

prin urmare, în absenţa unei hotărâri judecătoreşti care să stabilească aceste despăgubiri, dar şi din interpretarea sistematică a dispoziţiilor Ordinului menţionat, potrivit art.29 şi art.47, care face parte din Capitolul V – Dispoziţii finale din acelaşi Ordin:

Art. 29. – Despăgubirile se stabilesc pe baza convenţiei dintre asigurat, persoana păgubită şi asigurător RCA ori, în cazul în care nu s-a realizat înţelegerea, prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă pronunţată în România. ;

Art.47. – În cazurile în care nu s-a realizat convenţia şi despăgubirile se stabilesc prin hotărâre judecătorească, asigurătorul RCA va acorda despăgubiri fără a mai fi necesară încuviinţarea asiguratului, în baza hotărârii judecătoreşti rămase definitivă, irevocabilă şi învestită cu formulă executorie, cu respectarea prevederilor Legii nr. 136/1995, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale prezentelor norme.

De altfel, este evident că societatea de asigurare / Fondul, declarând apel, contestă plata despăgubirii solicitate şi acordată de instanţă. Or, a lăsa la aprecierea asigurătorului / Fondului despăgubirile cuvenite părţii civile, prin menţionarea doar că hotărârea le este opozabilă, în condiţiile în care acestea contestă că ar trebui să plătească părţii civile despăgubirile stabilite, cu toate că sunt în cuantum mai mic decât plafonul prevăzut de lege, nu ar fi de natură decât să dea naştere la noi procese, cu întârzierea recuperării prejudiciului de către partea civilă sau chiar cu descurajarea acesteia în demersurile sale de a se îndrepta împotriva societăţii de asigurare / Fondului.

Referitor la modul de repartizare a răspunderii în cazul în care accidentul s-a produs din culpa – comună – a mai multor persoane, potrivit art.21 alin.1 teza I din Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 3.108 din 10.12.2004, în situaţia în care cel păgubit a contribuit din culpă la producerea accidentului sau la mărirea pagubei, cel chemat să răspundă va fi ţinut răspunzător numai pentru partea din pagubă care îi este imputabilă (culpa comună). Prin urmare, asigurătorul nu poate răspunde decât pentru partea din prejudiciu care îi este imputabilă asiguratului său.

Precizările anterioare sunt valabile şi în cazul Fondului de Protecţie a Victimelor Străzii care, potrivit legii, acordă despăgubiri persoanelor păgubite prin accidente de autovehicule, dacă autovehiculul, respectiv tramvaiul, care a provocat accidentul a rămas neidentificat sau nu era asigurat pentru răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule, astfel că garanţia pe care trebuie să o ofere trebuie să corespundă, mutatis mutandis, cu răspunderea asigurătorului de răspundere civilă obligatorie.

În ceea ce priveşte cheltuielile de spitalizare ocazionate de asistenţa medicală acordată părţii civile G. D. şi, respectiv, inculpatului-parte civilă P. R., acestea nu sunt acoperite de asigurarea de răspundere civilă obligatorie şi nici de garanţia oferită de Fondului de Protecţie a Victimelor Străzii.

Astfel, pe de o parte, în ceea ce îl priveşte pe apelantul-asigurător SC G. A. SA, dispoziţiile legale care reglementează răspunderea civilă, în general, şi cele care normează răspunderea civilă obligatorie, în general sunt diferite, în sensul că potrivit celor dintâi, „În asigurarea de răspundere civilă, asigurătorul se obligă să plătească o despăgubire pentru prejudiciul de care asiguratul răspunde în baza legii faţă de terţele persoane păgubite şi pentru cheltuielile făcute de asigurat în procesul civil.” (art.41 alin.1 din Legea nr.136/1995), iar potrivit celor din urmă, „Despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare şi cheltuielile de judecată persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces, precum şi prin avarierea ori distrugerea de bunuri.” (art.50 alin.1 din Legea nr.136/1995), şi, întrucât, prin urmare, riscurile acoperite prin poliţa de asigurare RCA sunt mai restrânse, Spitalul care a acordat asistenţa medicală neputând fi inclus în sfera persoanelor „păgubite prin vătămare corporală sau deces, precum şi prin avarierea ori distrugerea de bunuri”, pentru a putea beneficia de garanţia oferită de asigurarea RCA, aceasta fiind destinată exclusiv părţilor vătămate prejudiciate – direct – prin accident (acestea fiind cele care au suferit o vătămare corporală sau deces, prejudicii nesusceptibile de a fi suferite de o persoană juridică, aşa cum este unitatea sanitară).

Pe de altă parte, în ceea ce o priveşte pe apelanta ASOCIAŢIA FONDUL DE PROTECŢIE A VICTIMELOR STRĂZII, potrivit art.5 alin.2 din Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr.113.127/2006, nicio entitate care a compensat în orice fel persoanele păgubite sau a oferit acestora servicii în legătură cu prejudiciile suferite (…) nu are dreptul să solicite de la fond recuperarea cheltuielilor efectuate. Astfel că, unităţile sanitare care au prestat servicii medicale vor putea recupera cheltuielile efectuate direct de la persoana vinovată pentru crearea prejudiciului, fără a putea beneficia de garanţia Fondului.

Acestea fiind spuse, prima instanţă nu a făcut o corectă aplicare a legii, în ceea ce priveşte modul de achitare a despăgubirilor cuvenite părţii civile G. D. C. şi, respectiv, părţii civile Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti – acestea din urmă vizând cheltuielile de spitalizare efectuate cu partea civilă G. D. C. şi inculpatul-parte civilă P. R., întrucât:

– în cazul despăgubirilor cuvenite părţii civile G. D. C., nu a ţinut cont de proporţia culpei reţinute în sarcina fiecăruia dintre inculpaţi, solidaritatea nemaioperând în cazul comitentului şi asigurătorului / Fondului de Protecţie a Victimelor Străzii, care nu pot fi obligaţi la plată decât direct proporţional cu gradul culpei reţinute în sarcina prepusului şi, respectiv, asiguratului / persoanei vinovate de accident care nu are încheiată asigurare de răspundere civilă obligatorie. În consecinţă, prima instanţă trebuia să oblige, în solidar, pe inculpaţii P. R., care este obligat alături de asiguratorul de răspundere civilă obligatorie SC G. A. SA – fostă A. S.A. –  (acesta din urmă – în proporţie de 70% şi în limita plafonului prevăzut de lege), şi P. M. I., care este obligat în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. E.M. T. 2000 SRL (aceasta – în proporţie de 30%) şi alături de FONDUL DE PROTECŢIE A VICTIMELOR STRĂZII (acesta din urmă – în proporţie de 30% şi în limita plafonului prevăzut de lege), la plata sumei de 10.187 lei reprezentând despăgubiri materiale şi la plata sumei de 7.000 euro în echivalent lei la cursul practicat de BNR în ziua efectuării plăţii, reprezentând daune morale, către partea civilă G. D. C..

– în plus faţă de cele menţionate anterior, în cazul despăgubirilor cuvenite părţii civile Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, nu trebuia obligat şi asigurătorul / Fondului de Protecţie a Victimelor Străzii, la plata cheltuielilor de spitalizare a părţii civile G. D. C., alături de inculpaţi şi partea responsabilă civilmente. Astfel, prima instanţă trebuia să oblige, în solidar, pe inculpaţii P. R. şi P. M. I., acesta din urmă – în solidar şi cu partea responsabilă civilmente S.C. E.M. T. 2000 SRL (aceasta – în proporţie de 30%) la plata sumei de 5989,13 lei, cu titlu de despăgubiri materiale, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de spitalizare a părţii civile G. D. C., către partea civilă SPITALUL UNIVERSITAR DE URGENŢĂ BUCUREŞTI.

– în plus, în cazul despăgubirilor cuvenite părţii civile Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti reprezentând cheltuielile de spitalizare a inculpatului-parte civilă P. R., nu trebuia obligat şi însuşi inculpatul-parte civilă la plata acestora, având în vedere că fondul asigurărilor de sănătate suportă inclusiv cheltuielile ocazionate de acordarea asistenţei medicale ca urmare a “autolezării”, astfel că răspunzător pentru aceste cheltuieli poate fi făcut doar inculpatul P. M. I., proporţional cu gradul de culpă reţinută în sarcina sa, în solidar cu partea responsabilă civilmente (comitentul său). În consecinţă, prima instanţă trebuia să oblige pe inculpatul P. M. I., în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. E.M. T. 2000 SRL la plata sumei de 2670,609 lei (30% din suma solicitată), cu titlu de despăgubiri materiale, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de spitalizare a inculpatului-parte civilă P. R., către partea civilă SPITALUL UNIVERSITAR DE URGENŢĂ BUCUREŞTI.

În ceea ce priveşte critica formulată de ASOCIAŢIA FONDUL DE PROTECŢIE A VICTIMELOR STRĂZII, cum că instanţa nu i-a comunicat documente din dosar pentru a-şi putea formula apărări, astfel că trebuie trimisă cauza spre rejudecare, şi aceasta este nefondată. Tribunalul subliniază că în procesul penal rolul activ al instanţei de judecată constă în asigurarea cadrului procesual adecvat pentru exercitarea drepturilor părţilor, iar nu acela de a formula / efectua apărări pentru acestea şi de a le comunica, pe cheltuiala organelor judiciare, înscrisuri din dosar în alte cazuri decât cele prevăzute de lege (de exemplu, obligativitatea comunicării rechizitoriului sau al extrasului de pe dispozitivul hotărârii inculpatului arestat). Or, nicio normă procesual penală nu obliga instanţa să comunice Fondului datele solicitate, aceasta fiind cel care trebuia să îşi desemneze un reprezentant / consilier juridic care, deplasându-se la sediul judecătoriei, să citească dosarul şi să efectueze fotocopii de pe acte, dacă aprecia necesar.

Drept urmare, în temeiul art.379 pct.1 lit.b Cod pr.pen., Tribunalul va admite apelurile declarate de inculpatul P. M. I., partea responsabilă civilmente SC E.M. T. 2000 SRL, asigurătorul S.C. G. A. S.A. şi ASOCIAŢIA FONDUL DE PROTECŢIE A VICTIMELOR STRĂZII, va desfiinţa în parte sentinţa penală apelată – nr.746 din 12.11.2009 – a Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti şi, în fond, rejudecând:

Va obliga, în solidar, pe inculpaţii P. R., care va fi obligat alături de asiguratorul de răspundere civilă obligatorie SC G. A. SA – fosta A. S.A. –  (acesta din urmă – în proporţie de 70% şi în limita plafonului prevăzut de lege), şi P. M. I., care va fi obligat în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. E.M. T. 2000 SRL (aceasta – în proporţie de 30%) şi alături de FONDUL DE PROTECŢIE A VICTIMELOR STRĂZII (acesta din urmă – în proporţie de 30% şi în limita plafonului prevăzut de lege), la plata sumei de 10.187 lei reprezentând despăgubiri materiale şi la plata sumei de 7.000 euro în echivalent lei la cursul practicat de BNR în ziua efectuării plăţii, reprezentând daune morale, către partea civilă G. D. C..

Va obliga, în solidar, pe inculpaţii P. R. şi P. M. I., acesta din urmă – în solidar şi cu partea responsabilă civilmente S.C. E.M. T. 2000 SRL (aceasta – în proporţie de 30%) la plata sumei de 5989,13 lei, cu titlu de despăgubiri materiale, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de spitalizare a părţii civile G. D. C., către partea civilă SPITALUL UNIVERSITAR DE URGENŢĂ BUCUREŞTI.

Va obliga pe inculpatul P. M. I., în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. E.M. T. 2000 SRL la plata sumei de 2670,609 lei cu titlu de despăgubiri materiale, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de spitalizare a inculpatului-parte civilă P. R., către partea civilă SPITALUL UNIVERSITAR DE URGENŢĂ BUCUREŞTI.

Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.

În baza art.192 alin.3 din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia.

În baza art.192 alin.3 din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia.

DISPOZITIV:

Admite apelurile declarate de inculpatul P.M.I., partea responsabilă civilmente SC E.M.T. 2000 SRL, asigurătorul S.C. G.A. S.A. şi ASOCIAŢIA FONDUL DE PROTECŢIE A VICTIMELOR STRĂZII, desfiinţează în parte sentinţa penală apelată – nr.746 din 12.11.2009 – a Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti şi, în fond, rejudecând:

Obligă, în solidar, pe inculpaţii P.R., care este obligat alături de asiguratorul de răspundere civilă obligatorie SC G.A. SA – fosta A. S.A. –  (acesta din urmă – în proporţie de 70% şi în limita plafonului prevăzut de lege), şi P. M. I., care este obligat în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. E.M.T. 2000 SRL (aceasta – în proporţie de 30%) şi alături de FONDUL DE PROTECŢIE A VICTIMELOR STRĂZII (acesta din urmă – în proporţie de 30% şi în limita plafonului prevăzut de lege), la plata sumei de 10.187 lei reprezentând despăgubiri materiale şi la plata sumei de 7.000 euro în echivalent lei la cursul practicat de BNR în ziua efectuării plăţii, reprezentând daune morale, către partea civilă GDC.

Obligă, în solidar, pe inculpaţii P.R. şi P.M.I., acesta din urmă – în solidar şi cu partea responsabilă civilmente S.C. E.M.T. 2000 SRL (aceasta – în proporţie de 30%) la plata sumei de 5989,13 lei, cu titlu de despăgubiri materiale, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de spitalizare a părţii civile GDC, către partea civilă SPITALUL UNIVERSITAR DE URGENŢĂ BUCUREŞTI, cu sediul în Bucureşti, str. Splaiul Independenţei nr. 169, sector 5.

Obligă pe inculpatul P. M. I., în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. E.M. T. 2000 SRL la plata sumei de 2670,609 lei cu titlu de despăgubiri materiale, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de spitalizare a inculpatului-parte civilă P. R., către partea civilă SPITALUL UNIVERSITAR DE URGENŢĂ BUCUREŞTI, cu sediul în Bucureşti, str. Splaiul Independenţei nr. 169, sector 5.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.

Cu recurs în 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi apelantul-inculpat şi de la comunicare pentru celelalte părţi.

Pronunţată în şedinţa publică astăzi, 04.03.2010.