Prin cererea înregistrată la această instanţă sub nr.3551/87/13.11.2009, reclamantul Instituţia Prefectului Judeţului Teleorman , în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al comunei Botoroaga , judeţul Teleorman a solicitat anularea hotărârii nr.32/30 iulie 2009.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că prin hotărârea nr.32/30.07.2009 pârâtul Consiliul Local al comunei Botoroaga , judeţul Teleorman a dispus diminuarea suprafeţei de 50,15 ha teren din islazul comunal pentru a fi pus la dispoziţia comisiei locale de fond funciar pentru reconstituirea dreptului de proprietate potrivit unor hotărâri judecătoreşti.
Hotărârea este nelegală întrucât încalcă prevederile art.33 din Legea nr.18/1991 privind fondul funciar , republicată, potrivit cărora terenurile provenite din fostele islazuri comunale – pajişti şi arabil – care s-au aflat în folosinţa cooperativelor agricole de producţie, trec în proprietatea privată a comunelor , oraşelor sau, după caz, a municipiilor şi în administrarea primăriilor , urmând a fi folosite ca păşuni comunale şi pentru producerea de furaje şi seminţe pentru culturi furajere.
În acest sens sunt şi dispoziţiile art.18 alin.1) şi 2) din Legea nr.72/2002, republicată, în baza cărora terenurile evidenţiate ca pajişti se folosesc în exclusivitate pentru păşunat, cultivarea plantelor de nutreţ, lucrări de îmbunătăţiri funciare pentru creşterea potenţialului de producţie al pajiştilor.
Totodată, suprafaţa cu care s-a diminuat islazul comunal, adică 50,15 ha nu este echivalentă cu suprafeţele ce se vor atribui în proprietate după cum se menţionează în actul administrativ contestat.
În drept cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile Legilor nr.554/2004, nr.340/2004, nr.18/1991, nr.215/2001 şi HG nr.890/2005.
Pentru dovedirea acţiunii reclamantul a depus la dosarul cauzei hotărârea nr.32/30.07.2009 – fila nr.6.
Pârâtul Consiliul Local al comunei Botoroaga a formulat întâmpinare – fila nr.15, prin care a solicitat respingerea acţiunii reclamantului ca nefondată, pentru următoarele motive:
Prin hotărârea contestată s-a diminuat islazul comunal cu suprafaţa de 50,15 ha pentru a fi pus la dispoziţia comisiei locale de fond funciar întrucât atât la nivelul comunei cât şi al localităţilor învecinate nu există teren în rezervă pentru constituirea dreptului de proprietate conform unor hotărâri judecătoreşti.
Conform prevederilor Legii nr.215/2001, republicată, islazul comunal este proprietatea privată a consiliului local , acesta putând fi administrat conform legii.
Spre probă pârâtul a depus la dosarul cauzei înscrisurile care au stat la baza adoptării hotărârii nr.32/30.07.2009 – filele nr.17-18.
Analizând cererea în raport de probele administrate şi prevederile legale incidente în cauză , instanţa reţine că aceasta este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Potrivit prevederilor art.33 din Legea nr.18/1991 a fondului funciar, republicată „terenurile provenite din fostele islazuri comunale – pajişti şi arabil – care s-au aflat în folosinţa cooperativelor agricole de producţie, trec în proprietatea privată a comunelor, oraşelor sau, după caz, a municipiilor şi în administrarea primăriilor, urmând a fi folosite ca păşuni comunale şi pentru producerea de furaje şi seminţe4 pentru culturi de furajare.”
În baza dispoziţiilor art.18 din Legea nr.72/2002 a zootehniei, terenurile evidenţiate ca pajişti „se folosesc în exclusivitate pentru păşunat, fâneaţă, cultivarea plantelor de nutreţ, în vederea obţinerii de masă verde, fân sau seminţe, perdele de protecţie a pajiştilor , construcţii zoopastorale, lucrări de îmbunătăţiri funciare pentru creşterea potenţialului de producţie al pajiştilor” iar „gospodărirea acestor suprafeţe se face cu consultarea crescătorilor de animale”.
Din interpretarea acestor prevederi legale rezultă în mod neechivoc că terenurile provenite din fostele islazuri comunale, ca în cauza de faţă, pot fi folosite numai în scopurile prevăzute de legiuitor în mod expres şi limitativ, nicidecum în alte scopuri pe care să le aprecieze consiliul local, cum greşit susţine pârâtul.
Dacă scopul folosirii acestor terenuri ar fi putut primi doar dimensiunea unei folosinţe relative, legiuitorul nu ar mai fi utilizat termenul „exclusivitate” , iar pe de altă parte, dacă ar fi admis unele excepţii derogatorii de la regulă, ar fi reglementat în acest mod, ceea ce nu s-a întâmplat.
Ori, unde legea nu distinge, nimeni nu este îndreptăţit să facă aceasta, nici măcar judecătorul, pentru că este cunoscut că acesta este chemat să aplice legea, nu să adauge la ea.
De altfel, însuşi pârâtul precizează prin întâmpinare – fila nr.16, că islazul comunal se administrează conform legii, Consiliul local ca autoritate deliberativă, fiind obligat conform art.36 alin.1) din Legea nr.215/2001 a administraţiei publice locale, republicată, să hotărască exclusiv în condiţiile legii.
Din această perspectivă juridică, în condiţiile în care nu există text de lege care să permită schimbarea scopului terenurilor provenite din fostele islazuri comunale, instanţa reţine că hotărârea ner.32/30.07.2009 este adoptată cu încălcarea legii şi urmează să o anuleze ca atare prin admiterea acţiunii reclamantului.
