Act administrativ. Ordin emis de către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor. Termen de contestare. Sarcina probei în situaţia invocării excepţiei de tardivitate a formulării contestaţiei.


1. Act administrativ. Ordin emis de către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor. Termen de contestare. Sarcina probei în situaţia invocării excepţiei de tardivitate a formulării contestaţiei.

– art.7 din Legea nr.9/1998

Potrivit art.7 din Legea nr.9/1998 termenul pentru contestarea ordinului Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor era de 30 de zile de la data comunicării.

Prima instanţă a considerat in mod greşit că in situaţia invocării unei excepţii de tardivitate, sarcina probei privind comunicarea actului, revine reclamantei şi nu pârâtei care a invocat această excepţie.

(CURTEA DE APEL BUCUREŞTI – SECŢIA A VIII A CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL, DECIZIA NR.2274/20.10.2008)

Prin sentinţa civilă nr.851/14.05.2008, Tribunalul Călăraşi a  respins acţiunea  formulată de reclamanta D.  S.  împotriva Ordinului nr.6449 din 20.10.2006 emis de pârâta Autoritatea Naţională de Restituire a Proprietăţilor Bucureşti  ca  tardiv formulată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că potrivit art.7 din Legea nr.9/1998 termenul de contestare al ordinului A.N.R.P. era de 30 de zile de la data comunicării, iar reclamanta nu s-a conformat  dispoziţiilor instanţei de a face dovada comunicării ordinului respectiv.

Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta .

În motivarea recursului se arată că la momentul la care i s-a pus în vedere să facă dovada comunicării ordinului nu a reuşit să găsească  plicul însă între timp acest plic a fost găsit şi din el rezultă că ordinul a fost comunicat pe data de 29.02.2008. De altfel, obligaţia de a face proba comunicării revenea intimatei.

Analizând probele administrate în cauză, Curtea constată că recursul este fondat.

Prima instanţă a considerat în mod greşit că în situaţia invocării  unei excepţii de tardivitate sarcina probei privind comunicarea actului ar  reveni reclamantului. Este de principiu  că în cazul excepţiilor pârâtul se comportă ca un reclamant şi lui îi revine sarcina probei. Aşadar, pentru  a se putea admite excepţia de tardivitate ar fi trebuit ca pârâtul să facă  dovada că a comunicat  ordinul atacat.

De asemenea, din adeverinţa  depusă la dosar în recurs, rezultă că  ordinul a fost comunicat pe data de 29.02.2008, iar contestaţia a fost  depusă la data de 28.03.2008, deci înăuntrul termenul de 30 de zile  prevăzut de lege.

Faţă de aceste considerente, în baza art.312 alin.5 Cod procedură civilă, Curtea urmează să admită recursul, să caseze sentinţa şi să trimită cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.