Citeste şi


Act de autoritate publică. Anulare decizie de impunere obligaţii fiscale – art. 5 din Legea nr. 36/1991 – art. 126 din Legea nr. 571/2003 – art. 128 alin. 1 din Legea nr. 571/2003 – art. 130 din Legea nr. 571/2003


SECŢIA A II – A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL.

Materie: RECURS CONTENCIOS ADMINISTRATIV.

Act de autoritate publică. Anulare decizie de impunere obligaţii fiscale

– art. 5 din Legea nr. 36/1991

– art. 126 din Legea nr. 571/2003

– art. 128 alin. 1 din Legea nr. 571/2003

– art. 130 din Legea nr. 571/2003

Astfel cum rezultă din actele dosarului, societatea reclamantă a fost înfiinţată în conformitate cu prevederile Legii 36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură. Potrivit prevederilor art. 5 din lege, societatea agricolă este o societate de tip privat, cu capital variabil şi un număr nelimitat şi variabil de asociaţi, având ca obiect exploatarea agricolă a pământului, uneltelor, animalelor şi altor mijloace aduse în societate, precum şi realizarea de investiţii de interes agricol.

Astfel cum rezultă din actele dosarului, societatea reclamantă a fost înfiinţată în conformitate cu prevederile Legii 36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură. Potrivit prevederilor art. 5 din lege, societatea agricolă este o societate de tip privat, cu capital variabil şi un număr nelimitat şi variabil de asociaţi, având ca obiect exploatarea agricolă a pământului, uneltelor, animalelor şi altor mijloace aduse în societate, precum şi realizarea de investiţii de interes agricol.

De asemenea, potrivit art. 6, uneltele agricole şi alte utilaje, mijloacele materiale şi băneşti, precum şi animalele pot fi aduse în societate, în proprietatea sau numai în folosinţa acesteia, după caz. Terenurile agricole se aduc numai în folosinţa societăţii, asociaţii păstrându-şi dreptul de proprietate asupra acestora.

De asemenea, potrivit art. 6, uneltele agricole şi alte utilaje, mijloacele materiale şi băneşti, precum şi animalele pot fi aduse în societate, în proprietatea sau numai în folosinţa acesteia, după caz. Terenurile agricole se aduc numai în folosinţa societăţii, asociaţii păstrându-şi dreptul de proprietate asupra acestora.

În fapt, pentru folosinţa pământului adus în asociaţie, membrii asociaţi ridică o parte din produsele obţinute de pe urma exploatării terenurilor, potrivit hotărârii adunării generale a asociaţilor.

În fapt, pentru folosinţa pământului adus în asociaţie, membrii asociaţi ridică o parte din produsele obţinute de pe urma exploatării terenurilor, potrivit hotărârii adunării generale a asociaţilor.

Întrebarea care se pune în speţa de faţă este dacă contravaloarea acestor produse poate sta la baza calculării TVA, altfel spus dacă operaţiunea efectuată de societatea agricolă este una impozabilă. Pentru a răspunde la această chestiune, se impun a fi analizate prevederile Codului fiscal referitoare la operaţiunile care intră în sfera de aplicare a TVA. Or, din acest punct de vedere, se va reţine că, potrivit art. 126 din Legea 571/2003, în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată se cuprind operaţiunile care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:

Întrebarea care se pune în speţa de faţă este dacă contravaloarea acestor produse poate sta la baza calculării TVA, altfel spus dacă operaţiunea efectuată de societatea agricolă este una impozabilă. Pentru a răspunde la această chestiune, se impun a fi analizate prevederile Codului fiscal referitoare la operaţiunile care intră în sfera de aplicare a TVA. Or, din acest punct de vedere, se va reţine că, potrivit art. 126 din Legea 571/2003, în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată se cuprind operaţiunile care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:

a) operaţiunile care, în sensul art. 128-130, constituie sau sunt asimilate cu o livrare de bunuri sau o prestare de servicii, în sfera taxei, efectuate cu plata;

a) operaţiunile care, în sensul art. 128-130, constituie sau sunt asimilate cu o livrare de bunuri sau o prestare de servicii, în sfera taxei, efectuate cu plata;

b) locul de livrare a bunurilor sau de prestare a serviciilor este considerat a fi în România, în conformitate cu prevederile art. 132 si 133;

b) locul de livrare a bunurilor sau de prestare a serviciilor este considerat a fi în România, în conformitate cu prevederile art. 132 si 133;

c) livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor este realizată de o persoană impozabilă, astfel cum este definită la art. 127 alin. (1), acţionând ca atare;

c) livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor este realizată de o persoană impozabilă, astfel cum este definită la art. 127 alin. (1), acţionând ca atare;

d) livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor să rezulte din una dintre activităţile economice prevăzute la art. 127 alin. (2).

d) livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor să rezulte din una dintre activităţile economice prevăzute la art. 127 alin. (2).

Potrivit art. 128 alin. 1 din lege, este considerată livrare de bunuri transferul dreptului de a dispune de bunuri ca si un proprietar.

Potrivit art. 128 alin. 1 din lege, este considerată livrare de bunuri transferul dreptului de a dispune de bunuri ca si un proprietar.

De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 130 din Codul fiscal în cazul unei operaţiuni care implică o livrare de bunuri şi/sau o prestare de servicii în schimbul unei livrări de bunuri şi/sau prestări de servicii, fiecare persoană impozabilă se consideră că a efectuat o livrare de bunuri şi/sau o prestare de servicii cu plată.

De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 130 din Codul fiscal în cazul unei operaţiuni care implică o livrare de bunuri şi/sau o prestare de servicii în schimbul unei livrări de bunuri şi/sau prestări de servicii, fiecare persoană impozabilă se consideră că a efectuat o livrare de bunuri şi/sau o prestare de servicii cu plată.

Rezultă, deci, că esenţial este să fi intervenit transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor, iar din acest punct de vedere, nu se poate reţine că, prin produsele distribuite de societatea agricolă membrilor săi asociaţi, s-a realizat un transfer al dreptului de proprietate de la societate către aceştia, câtă vreme pământul a rămas în proprietatea membrilor cooperatori, nefiind niciodată al societăţii agricole, susţinerea recurentei potrivit căreia produsele acordate trec din proprietatea societăţii agricole în proprietatea asociaţilor fiind nefondate. Prin urmare, contravaloarea acestor produse nu poate sta la baza calculării TVA.

Rezultă, deci, că esenţial este să fi intervenit transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor, iar din acest punct de vedere, nu se poate reţine că, prin produsele distribuite de societatea agricolă membrilor săi asociaţi, s-a realizat un transfer al dreptului de proprietate de la societate către aceştia, câtă vreme pământul a rămas în proprietatea membrilor cooperatori, nefiind niciodată al societăţii agricole, susţinerea recurentei potrivit căreia produsele acordate trec din proprietatea societăţii agricole în proprietatea asociaţilor fiind nefondate. Prin urmare, contravaloarea acestor produse nu poate sta la baza calculării TVA.

Nu sunt incidente nici prevederile art.130 din Codul fiscal, mai sus arătate, şi nici pct. 8 alin. 1 din Titlul VI Cap. IV din HG 44/2004 actualizată, pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii 571/2003, potrivit cărora operaţiunile prevăzute la art. 130 din Codul fiscal, includ orice livrări de bunuri/prestări de servicii a căror plată se realizează printr-o alta livrare/prestare, precum plata prin produse agricole, care constituie livrare de bunuri, a serviciului de prelucrare/obţinere a produselor agricole sau plata prin produse agricole, care constituie livrare de bunuri, a arendei, care constituie o prestare de servicii.

Nu sunt incidente nici prevederile art.130 din Codul fiscal, mai sus arătate, şi nici pct. 8 alin. 1 din Titlul VI Cap. IV din HG 44/2004 actualizată, pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii 571/2003, potrivit cărora operaţiunile prevăzute la art. 130 din Codul fiscal, includ orice livrări de bunuri/prestări de servicii a căror plată se realizează printr-o alta livrare/prestare, precum plata prin produse agricole, care constituie livrare de bunuri, a serviciului de prelucrare/obţinere a produselor agricole sau plata prin produse agricole, care constituie livrare de bunuri, a arendei, care constituie o prestare de servicii.

Se observă, însă, că textele legale menţionate reglementează o altă situaţie, care nu se regăseşte în speţă, căci nu este vorba de nici de o livrare de bunuri, nici de o prestare de servicii pentru obţinerea şi/sau prelucrarea produselor agricole din partea membrilor asociaţi şi nici de o plată a arendei, produsele distribuite acestora de către societatea agricolă în raport de suprafaţa de teren deţinută s-a făcut în temeiul calităţii lor de proprietari ai acestor terenuri şi membri în societate, neavând la bază o prestare de servicii cu plată în natură.

Se observă, însă, că textele legale menţionate reglementează o altă situaţie, care nu se regăseşte în speţă, căci nu este vorba de nici de o livrare de bunuri, nici de o prestare de servicii pentru obţinerea şi/sau prelucrarea produselor agricole din partea membrilor asociaţi şi nici de o plată a arendei, produsele distribuite acestora de către societatea agricolă în raport de suprafaţa de teren deţinută s-a făcut în temeiul calităţii lor de proprietari ai acestor terenuri şi membri în societate, neavând la bază o prestare de servicii cu plată în natură.

Nu se poate reţine nici că membrilor asociaţi nu li se cuvin produsele, în temeiul art. 484 Cod civil, pe considerentul că aceştia nu au achitat cheltuielile efectuate cu lucrările pentru obţinerea produselor primite, întrucât, aşa cum a arătat chiar recurenta, acestora nu li s-a acordat decât o cotă parte din produsele obţinute de pe terenul adus în folosinţă, restul fiind utilizat de către societate, evident, şi pentru obţinerea de venituri în scopul achitării acestor lucrări.

Nu se poate reţine nici că membrilor asociaţi nu li se cuvin produsele, în temeiul art. 484 Cod civil, pe considerentul că aceştia nu au achitat cheltuielile efectuate cu lucrările pentru obţinerea produselor primite, întrucât, aşa cum a arătat chiar recurenta, acestora nu li s-a acordat decât o cotă parte din produsele obţinute de pe terenul adus în folosinţă, restul fiind utilizat de către societate, evident, şi pentru obţinerea de venituri în scopul achitării acestor lucrări.

Faţă de aceste considerente, reţinând că sentinţa pronunţată este legală şi temeinică, instanţa interpretând corect textele de lege aplicabile cauzei, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, a respins recursul ca nefondat.

Faţă de aceste considerente, reţinând că sentinţa pronunţată este legală şi temeinică, instanţa interpretând corect textele de lege aplicabile cauzei, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, a respins recursul ca nefondat.

Decizia nr. 1459/CA/19.05.2014 a Curţii de Apel Oradea – Secţia a II – a civilă, de contencios administrativ şi fiscal

Dosar 3845/83/CA/2013

Prin sentinţa nr. 5905 /CA/ 12.12.2013 Tribunalul S.M. a admis acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta S. A. P. T., cu sediul în T., str. V. nr.xxx/x, jud. S.M., în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. S.M., cu sediul în S.M., P-ţa R., nr.x-x, jud. S.M., în sensul că:

A anulat Decizia nr. 24/29.04.2013 emisă de pârâtă privind modul de soluţionare a contestaţiei nr. XXXX/20.02.2013, a admis contestaţia reclamantei şi în consecinţă:

 A dispus anularea Deciziei de impunere nr. F-SM xxx/11.02.2013 emisă de pârâtă.

A obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 4,3 lei, cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs recurenta pârâtă D.G.F.P. C.-N. – PRIN A.J.F.P. S.M. solicitând admiterea recursului, modificarea sentinţei atacate, în sensul respingerii acţiunii.

Organele de inspecţie fiscala au constatat ca societatea a efectuat pentru realizarea producţiei, lucrări agricole, respectiv arat, însămânţat, aplicarea de tratament cu îngrăşământ, recoltare, fata de care s-au înregistrat cheltuieli şi de asemenea s-a dedus TVA aferentă achiziţiilor necesare desfăşurării activităţii societăţii. Ca atare producţia realizată aparţine societăţii fiind înregistrată în acest mod şi în evidenţa contabilă a societăţii agricole, aceasta având dreptul de proprietate asupra produselor agricole recoltate. Ţinând cont de prevederile legale menţionate mai sus, se constată că acordarea bunurilor rezultate din exploatarea terenurilor asociaţilor este o operaţiune impozabila întrucât are loc transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor din proprietatea societăţii agricole în schimbul dreptului de folosinţa asupra pământului, terenul fiind exploatat de către SA P. T. ca un proprietar de drept.

În urma inspecţiei fiscale s-a constatat ca o parte din membrii asociaţi au solicitat acordarea de produse în natură, iar o parte au convenit la acceptarea încasării contravalorii în numerar a produselor agricole cuvenite conform statutului şi a adunării generale anuale obligatorii. În situaţia membrilor asociaţi care au acceptat acordarea în natură de produse agricole, organul de inspecţie fiscală a procedat la colectarea TVA aferenta produselor agricole acordate ţinând cont atât de prevederile legale menţionate anterior cat si de prevederile art. 134 alin (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal cu modificările si completările ulterioare :” Faptul generator intervine la data livrării bunurilor sau la data prestării serviciilor, cu excepţiile prevăzute în prezentul capitol”.

Organele de inspecţie fiscală subliniază că în mod contrar celor prezentate de reclamant, membrii asociaţi ai SA P. T. nu lucrează in mod comun pământurile aduse in folosinţa acesteia, majoritatea membrilor asociaţi nu participă la lucrările pământului, acestea fiind efectuate de salariaţii societăţii agricole, aceştia fiind remuneraţi prin salar (în numerar), motiv ce susţine starea de fapt prezentată de echipa de inspecţie fiscală.

Ţinând cont de data acordării produselor către membrii asociaţi, organul de inspecţie fiscală a procedat la colectarea TVA aferentă produselor acordate în natură, în sumă de 16.440 lei.

Intimata S. A. P. T. prin întâmpinare a solicitat respingerea recursului.

Organul fiscal combate hotărârea Tribunalului S.M. pe baza recursului declarat pe baza adresei nr. 16473 din 23.01.2014, însă fără să aducă în cadrul recursului motive noi, neavute în vedere de către instanţă, la admiterea acţiunii formulată de reclamantă SOCIETATEA AGRICOLĂ P. T.

Pârâta în cuprinsul recursului, prezintă aceleaşi argumente, ca şi în cadrul şedinţelor avute la Tribunalul S.M., însă vorbeşte în cadrul recursului despre o altă Sentinţă Civilă cu nr. 3895/CA şi de un alt dosar cu nr. 4392/83/2011,c are documente nu aparţin SOCIETĂŢII AGRICOLE P. T.

Referitor la obligaţiile fiscale contestate, instanţa a constatat că organele fiscale au interpretat în mod greşit dispoziţiile legale în materie, atunci când au apreciat, că operaţiune de distribuire a unor produse în natură către asociaţii societăţii agricole reprezintă o livrare de bunuri în sensul prevăzut de lege. Astfel, potrivit art.128 alin. 1 din Legea nr. 571/ 2003 este considerată livrare de bunuri transferul dreptului de a dispune de bunuri ca şi un proprietar. Caracteristic societăţilor agricole, formă de organizare în care se află şi reclamanta este faptul că, potrivit art. 5 din Legea nr. 36/1991, acestea au ca obiect exploatarea agricolă a pământului agricol a uneltelor, animalelor şi altor mijloace aduse în societate, precum şi realizarea de investiţii în interes agricol. Potrivit art. 6 şi 8 din aceeaşi lege, terenurile agricole se aduc numai în folosinţa societăţii, asociaţii păstrându-şi dreptul de proprietate asupra acestora.

În speţă, nu suntem în prezenţa unor transfer al dreptului de proprietate asupra produselor agricole de la societatea agricolă către membrii acesteia, care au adus pământ în societate numai în folosinţă, iar produsele rezultate din exploatarea acestor terenuri, nefiind proprietatea societăţii, ci a persoanelor care păstrează dreptul de proprietate asupra terenurilor şi care au fost de acord ca în schimbul dreptului de folosinţă asupra acestora să primească o cotă prevăzută din produse, distribuirea acestora către asociaţi făcându-se în mod gratuit, funcţie de suprafaţa de teren adusă în societate. Prin urmare ele nu constituie o livrare de bunuri, în sensul Legii nr. 571/2003.

În consecinţă, instanţa reţine că organele fiscale au interpretat eronat natura juridică a operaţiunilor efectuate de către reclamantă, stabilind în mod nelegal obligaţia de plată a TVA în sumă de 16.440 lei.

Totodată organul de control a apreciat, că forma juridică a societăţii este societate comercială pe acţiuni, iar în realitate forma juridică a societăţii agricole, conform art. 5 din Legea nr. 36/ 1991 este societatea agricolă care nu are caracter comercial, astfel nu sunt aplicabile prevederile Codului Fiscal aprobat prin Legea nr.571/ 2003 cu privire la obligaţiile fiscale stabilite de organul de control. Precizează şi prevederile noilor reglementări apărute, referitoare la acordarea în mod gratuit până la suprafaţa de 2 ha teren agricol, a produselor agricole care asigură proprietarilor de pământ, venituri pentru o existenţă minimă.

Referitor la faptul că societatea şi-a exercitat dreptul de deducere a TVA aferente achiziţiilor de bunuri şi servicii destinate realizării produselor distribuite asociaţilor, proprietarilor de terenuri, fără a colecta TVA la acordarea produselor, societatea realizează o cotă mult mai mare de produse, din care realizează venituri importante, iar asupra acestor venituri colectează TVA şi dacă comparăm valoarea deducerilor cu valoarea colectată, putem constata că valoarea colectată este mult mai mare decât valoarea dedusă, astfel societatea achită sume importante la bugetul statului din această valoare colectată, ca urmare bugetul statului nu este păgubit şi nu se justifică stabilirea obligaţiilor suplimentare pentru TVA.

Examinând sentinţa recurată, raportat la motivele de recurs invocate, cât şi sub toate aspectele, potrivit art. 304/1 Cod procedură civilă, instanţa a reţinut că recursul este nefondat, şi l-a respins pentru următoarele considerente: