Potrivit art. 4 din Codul comercial, se socotesc fapte de comerţ celelalte contracte şi obligaţii ale unui comerciant, dacă nu sunt de natură civilă.
Aşadar, art. 4 din Codul comercial instituie prezumţia de comercialitate în sensul că faptele de comerţ subiective dobândesc caracter comercial din calitatea de comerciant a persoanei care le săvârşeşte.
(Decizia nr. 735 din 22 mai 2002 – Secţia a V-a comercială)
Prin cererea înregistrată sub nr. 10711/2000, pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, Primăria Municipiului Bucureşti a chemat-o în judecată pe pârâta S.C. “C.” S.A., solicitând instanţei ca, prin sentinţa ce se va pronunţa, pârâta să fie obligată la plata unei sume de bani, reprezentând debit restant, taxă pe valoarea adăugată şi penalizări, să fie reziliat contractul de închiriere şi evacuată pârâta din imobilul ce-l ocupă.
Prin Sentinţa civilă nr. 1250 din 21.11.2000, pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active, s-a admis în parte acţiunea formulată de Primăria Municipiului Bucureşti, s-a reziliat contractul de închiriere, având drept obiect imobilul din Bucureşti, şi s-a dispus evacuarea pârâtei. Pârâta a fost obligată la plata chiriei restante şi a şi s-a respins capătul de cerere privitor la plata penalităţilor. S-a luat act că reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată.
împotriva Sentinţei civile nr. 1250 din 21.11.2000, pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, a declarat recurs Primăria Municipiului Bucureşti.
Prin încheierea de şedinţă din 22.03.2001, s-a scos cauza de pe rol şi a fost trimisă secţiei comerciale.
Prin Decizia civilă nr. 138 din 18.05.2001, pronunţată de Tribunalul Bucureşti -Secţia comercială, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, s-a admis apelul, s-a desfiinţat Sentinţa civilă nr. 1250 din 21.11.2000, pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, şi s-a reţinut spre soluţionare în fond cauza, acordându-se termen la 15.06.2001.
împotriva Sentinţei civile nr. 138 din 18.05.2001, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia comercială, a declarat recurs Primăria Municipiului Bucureşti, arătând că obiectul principal al cererii de chemare în judecată îl constituie pretenţiile civile.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea reţine că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 4 din Codul comercial, se socotesc fapte de comerţ celelalte contracte şi obligaţii ale unui comerciant dacă nu sunt de natură civilă.
Din înscrisurile existente la dosarul cauzei rezultă că între părţile litigante s-a încheiat un contract de închiriere.
Faţă de pretenţiile solicitate de recurenta-reclamantă, ce reprezintă contravaloarea chiriei datorate de o societate comercială, precum şi de prezumţia de comercialitate instituită de art. 4 din Codul comercial, Curtea reţine că în mod corect Tribunalul Bucureşti a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 297 din şi ale art. 2 alin. 1 lit. a din Codul de procedură civilă.
Având în vedere considerentele arătate, Curtea, în baza dispoziţiilor art. 312 din Codul de procedură civilă, a respins recursul, ca nefondat, Tribunalul Bucureşti pronunţând o sentinţă temeinică şi legală.
