Reclamantul K.N a chemat în judecată la data de 04.12.2008 pe pârâtele D.G.F.P. CONSTANtA si A.F.P CONSTANtA, în temeiul art.218 alin.2 Cod procedură fiscală si art.8 din Legea nr.554/2994 si a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunta, să se dispună anularea Deciziei nr.2/09.05.2008 emisă de D.G.F.P. Constanta – Serviciul de Solutionare Contestatii si anularea deciziei nr.742/24.01.2008 emisă de A.F.P. Constanta privind stabilirea răspunderii solidare a reclamantului în calitate de administrator al societătii S.C. Nicolpal Paul S.R.L..
În motivarea actiunii reclamantul a arătat că, răspunderea patrimonială a administratorului care contribuie la intrarea persoanei juridice administrate in stare de insolventa nu poate fi angajată fără a exista o legatură de cauzalitate între fapta ilicită săvârsită de persoanele vizate si prejudiciul produs.
Actele de gestiune pe care le-a realizat în exercitarea atributiilor sale de administrator al SC N.P. SRL, nu au fost săvârsite cu rea credintă, întrucât actele de vânzare cumpărare a bunurilor mobile au fost încheiate cu mult înainte de declararea de către organul fiscal a stării de insolvabilitate a societătii debitoare, când patrimoniul acesteia nu era încă indisponibilizat ca urmare a aplicării sechestrului, iar bunurile pe care le-a vândut nu erau bunuri de capital, prin exploatarea cărora societatea realiza venituri din prestarea de servicii de reparatii nave, ci erau bunuri uzate si defecte.
S-a mai arăta faptul ca defectarea repetata a motocompresorului din patrimoniul societătii, confirmate prin Raportul de expertiza tehnică judiciară din 04.09.2006 au determinat diminuarea semnificativă a capacitătii de folosintă a acestuia, încetarea colaborării dintre SC N.P SRL si Şantierul Naval M. si, în final, la încetarea temporară a activitătii societătii debitoare începând cu 08.05.2007, aspect notificat organului fiscal teritorial.
Reclamantul a sustinut că în mod eronat organul fiscal a apreciat ca în cauza sunt aplicabile dispozitiile art.27 si 28 din OG nr.92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală, republicat, si că antrenarea răspunderii solidare a altor persoane decât debitorul principal, fără a fi analizate temeinic motivele de fapt care au produs dezechilibrul dintre activul si pasivul societătii.
Se invocă si faptul că reclamantul ar fi trebuit să fie audiat cu privire la antrenarea răspunderii sale solidare cu debitorul, ceea ce reprezintă, în opinia sa, o încălcare a dispozitiilor art.7 din nr.OG 92/2003.
Reaua credintă cu care se sustine de pârâtă că ar fi înstrăinat anumite bunuri din patrimoniul societătii debitoare nu a fost dovedita, cu atât mai mult cu cât vânzarea celor trei autoturisme s-a realizat pe baza contractelor de vânzare cumpărare si a documentelor contabile justificative.
În concluzie, reclamantul a sustinut că nu se poate face aplicarea dispozitiilor art.27 din OG nr.92/2003 in cauza, nefiind dovedită săvârsirea vreunei fapte ilicite de către administrator.
Prin sentinta civilă nr.649/25.05.2010 Tribunalul Constanta a respins actiunea reclamantului în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Constanta ca fiind promovată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă si a respins actiunea reclamantului în contradictoriu cu pârâta A.F.P. Constanta ca nefondată.
Pentru a pronunta această sentintă prima instantă a retinut că, în ce priveste exceptia lipsei calitătii procesual pasive a pârâtei D.G.F.P. Constanta aceasta este întemeiată conform încheierii din 02.03.2010, având în vedere că actul contestat nu emană de la D.G.F.P. Constanta ci de la A.F.P. Constanta, care a solutionat si contestatia (organul care a emis actul a solutionat si contestatia).
Pe fondul cauzei s-a retinut că, în temeiul art.176 din O.G. nr.92/2003 R si ale Ordinului Ministerului Finantelor nr.447/2007 pârâta A.F.P. Constanta a întocmit procesul verbal de declarare a stării de insolvabilitate nr.5345/22.10.2007, privindu-l pe debitorul S.C. N.P S.R.L.
Prin Decizia 742/24.01.2008 , s-a stabilit de către pârâta AFP Constanta atragerea răspunderii solidare a reclamantului, în calitatea acestuia de administrator al SC N.P SRL, pentru creantele fiscale înregistrate de această societate fată de bugetul de stat.
Împotriva acestei decizii, reclamantul a formulat contestatie, care a fost respinsa de AFP Constanta prin Decizia nr.2/09.05.2008.
Analizând cuprinsul Deciziei nr.742/24.01.2008, instanta a retinut că la punctul 3 al acesteia, creanta fiscală înregistrată fată de debitorul insolvabil si, în solidar, fată de reclamant, este identificată ca fiind formată din suma de 317.245 lei, debit principal, 262.378 lei dobânzi/majorări de întârziere si 22.437 lei, penalităti de întârziere.
Sub acest aspect, instanta a înlăturat ca nefondate sustinerile reclamantului potrivit cu care decizia nu cuprinde cuantumul si natura sumelor datorate, cu încălcarea prevederilor art.28 alin.3 lit.c C.proc.fiscală.
De asemenea, instanta a retinut că, reclamantul nu s-a prezentat la sediul paratei AFP Constanta cu ultima balantă de verificare si cu evidenta mijloacelor fixe actualizată, apartinând societătii N.P SRL, desi a fost notificat în mod expres în acest sens, prin Adresa nr.5295/08.10.2007. De asemenea, s-a constatat că fiscal s-a prezentat în repetate rânduri la sediul societătii N.P SRL, unde reclamantul nu a fost găsit, aspect ce reiese din Notele nr.5340/22.10.2007 si nr.5648/22.10.2007.
Potrivit art.27 pct.1 lit.b din OG nr . 92/2003 : “ Pentru obligatiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil în conditiile prezentului cod, răspund solidar cu acestea următoarele persoane:……b) administratorii, asociatii, actionarii si orice alte persoane care au provocat insolvabilitatea persoanei juridice debitoare prin înstrăinarea sau ascunderea cu rea credintă, sub orice formă, a bunurilor mobile si imobile proprietatea acesteia.”
Instanta a retinut că starea de insolvabilitate a SC N.P SRL a fost declarata ca urmare a analizei de către parata a dosarului fiscal al acestei societăti si a informatiilor transmise de SPITVBL Constanta, din care a reiesit, că debitoarea nu figurează cu bunuri, ceea ce face imposibilă recuperarea creantei fiscale si determină intrarea acesteia în starea de insolvabilitate reglementata de dispozitiile Codului de Procedura Fiscala.
De asemenea, s-a mai retinut că, potrivit Referatului AFP Constanta nr.5647/23.10.2007 si a adresei nr.73936/31.08.2007 transmisă de SPITVBL, în ultimii 3 ani anteriori declarării stării de insolvabilitate, reclamantul a înstrăinat în mod sistematic bunuri ale societătii debitoare, a căror valoare a scăzut de la 308.456 lei la 271.378 lei, fără însă a achita din veniturile astfel obtinute debitele pe care le înregistra societatea la bugetul statului.
În aceste conditii, instanta a constatat că între starea de insolvabilitate în care se găseste SC N.P SRL si înstrăinarea bunurilor (autoturisme) de către reclamant, exista o legătura directa de cauzalitate.
Întrucât reclamantul, ca administrator al SC N.P SRL, nu a înteles să achite debitele fiscale ale societătii din veniturile obtinute ca urmare a vânzării bunurilor respective, instanta a retinut că o asemenea conduită face dovada relei credinte si a vinovătiei cu care si-a manifestat vointa de a înstrăina respectivele mijloace fixe.
S-a mai retinut si faptul că, prin Sent.civ.nr.5621/com/05.10.2009, pronuntată de către Tribunalul Constanta în cadrul dos.nr.290/118/2008, a fost deschisă procedura falimentului pentru SC N.P SRL.
Cu toate acestea, instanta a constatat că, neatragerea răspunderii reclamantului, ca administrator, de către lichidatorul numit în cauză, potrivit art.135 din L.nr.85/2006, nu este de natură să contrazică măsurile luate de pârâtă împotriva reclamantului, întrucât acestea au fost dispuse în temeiul codului de procedură fiscală, notiunea juridică de faliment fiind diferită de cea de insolvabilitate.
Împotriva acestei sentinte a formulat recurs reclamantul K.N , arătând că o consideră nelegală si netemeinică.
În motivarea recursului se arată în esentă că, toate argumentele pe care s-a întemeiat solutia primei instante ( si enumerate de recurent), nu pot fi retinute, deoarece prin dispozitiile art.27 alin.1 lit.”b” din O.G.nr.92/2003 (Cod procedură fiscală), legiuitorul nu a instituit o prezumtie legală de vinovătie si de răspundere în sarcina organelor de conducere ale societătii, prevăzând numai posibilitatea atragerii acestei firme de răspundere, invocarea acestora neatrăgând automat răspunderea administratorului debitoarei, fiind necesară administrarea unor dovezi pertinente si concludente în acest sens, care să confirme săvârsirea de către reclamant a faptelor, enumerate limitativ de legiuitor si să probeze existenta raportului de cauzalitate între faptele ilicite si starea de insolvabilitate a societătii.
Ori, în cauză, reclamantul nu a provocat insolvabilitatea societătii, din raportul administratorului judiciar, rezultând că starea de insolventă s-a datorat defectării utilajului auto compresor de aer (Raportul de expertiză tehnică din 04.09.2006), prin care societatea realiza servicii reparare nave, cu consecinta pierderii contractului cu Şantierul Naval M., unde îsi desfăsura activitatea – singurul client al debitoarei si încetarea temporară a activitătii.
Starea de insolvabilitate a societătii a fost apreciată gresit de prima instantă si prin aceea că s-a ignorat existenta în patrimoniul acesteia a mai multor bunuri de capital în valoare de 365.663,38 lei, reflectate în inventarul mijloacelor fixe încheiat la 31.12.2007 si actele contabile prezentate , activul societătii fiind mai mare decât pasivul acesteia.
De asemenea, bunurile aflate în patrimoniul societătii nu au fost ascunse si au fost si sunt evidentiate în continuare în documentele contabile ale societătii, simpla enumerare a bunurilor vândute neavând fortă probantă în cauză, deoarece nu poate fi retinută reaua credintă în administrarea patrimoniului debitoarei, având în vedere si că nu se poate face dovada ascunderii bunurilor sub nici o formă, asupra acestora nefiind luată nici o măsură de indisponibilizare.
Nu este real că reclamantul ar fi primit solicitarea de a se prezenta la sediul pârâtei cu ultima balantă de verificare, iar notificarea prin adresa nr.5295/08.10.2007, nu a fost primită de reclamant, notele la care instanta face referire din 22.10.2007 fiind acte unilaterale întocmite de organul de executare.
În ce priveste înstrăinarea bunurilor mobile, sustinerile din hotărârea recurată invocate în motivare nu sunt fondate, deoarece legiuitorul prin dispozitiile art.27 din O.G. nr.92/2003 enumeră limitativ situatiile când administratorul este solidar răspunzător, iar în continuare faptele ilicite prevăzute sunt : înstrăinarea cu rea credintă, sub orice formă, a bunurilor mobile si imobile ale acesteia (persoana juridică).
Aceasta, deoarece gresit s-a retinut că fapta a fost săvârsită cu rea credintă ca urmare a neplătii creantelor bugetare din valoarea de vânzare a bunurilor, fără a se avea în vedere că societatea a achitat din pretul obtinut din vânzare, o parte din datoriile fiscale, adresa nr.73936/31.08.2007 emisă de S.P.I.T.V.B.L. Constanta atestând în plus că vânzarea nu s-a realizat în afara cadrului legal, ci a fost evidentiată în documentele contabile, declarate Agentiei Fiscale Teritoriale , plătindu-se impozitele si taxele datorate.
În ce priveste vânzarea bunurilor, acele încheiate în acest sens au fost întocmite conform legii, la data înstrăinării bunurilor nu erau indisponibile prin sechestru, nu erau folosite si prezentau defectiuni a căror remediere era costisitoare, iar veniturile realizate din vânzare au fost evidentiate în actele contabile ale societătii.
În aplicarea art.27 din O.G. nr.92/2003, răspunderea ar fi intervenit doar în situatia în care s-a ajuns în stare de insolventă prin săvârsirea uneia sau mai multor fapte din cele enumerate limitativ de textul de lege, fiind necesară întrunirea cumulativă a conditiilor răspunderii civile delictuale: faptă ilicită, prejudiciul, raportul de cauzalitate dintre fapte si prejudiciu si vointa, răspunderea astfel reglementată fiind o răspundere specială (răspundere comercială delictuală).
Înstrăinarea bunurilor, cum reiese din adresa nr.73936/31.08.2007 nu poate fi încadrată în dispozitiile art.27, fapta ilicită nu există, nici raportul de cauzalitate dintre faptă si prejudiciu si nici vinovătia persoanei chemate să răspundă sub forma intentiei, aceasta nefiind dovedită.
Cum legiuitorul nu a instituit o prezumtie legală de vinovătie si de răspundere în sarcina administratorului, invocarea dispozitiilor legale nu constituie dovada necesară si suficientă si nu atrage automat răspunderea persoanei în solidar cu debitoarea, prin Decizia nr.742/24.01.2008 A.F.P. Constanta nedovedind în nici un mod că administratorul S.C. N.P S.R.L. a înstrăinat sau ascuns cu rea credintă sub orice formă bunurile mobile proprietatea acesteia.
Recursul este fondat.
Potrivit art.26 alin.1 din O.G. nr.92/2003, „Plătitor al obligatiei fiscale este debitorul sau persoana care în numele debitorului, conform legii, are obligatia de a plăti sau de a retine si de a plăti, după caz, impozite, taxe, contributii, amenzi si alte sume datorate bugetului general consolidat”, iar art. 27 din lege, „Răspunderea solidară” – în al.1 lit.”b” prevede că:”Pentru obligatiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil în conditiile prezentului cod răspund în solidar cu acesta, următoarele persoane :
b)administratorii, asociatii, actionarii si orice alte persoane care au provocat insolvabilitatea persoanei juridice debitoare prin înstrăinarea sau ascunderea cu rea credintă, sub orice formă, a bunurilor mobile si imobile proprietatea acesteia”.
Din această reglementare rezultă fără de tăgadă că pentru a fi antrenată răspunderea administratorului societătii debitoare în temeiul dispozitiilor din Codul de procedură fiscală, trebuie îndeplinite cumulativ conditiile enumerate : provocarea insolvabilitătii societătii debitoare, prin înstrăinare sau ascundere, cu rea credintă, a unor bunuri ale acesteia.
În raport de obiectul cererii de chemare în judecată si textul de lege sus mentionat, se constată că gresit prima instantă a respins actiunea reclamantului recurent, retinând că pârâta A.F.P. Constanta a făcut dovada îndeplinirii cerintelor astfel reglementate, deoarece, legiuitorul nu a prevăzut instituirea acestei răspunderi, pentru neprezentarea cu ultima balantă de verificare sau lipsa de la sediul societătii a administratorului, chiar dacă acestea ar fi fost elemente de luat în seamă în săvârsirea faptelor, instanta neprezentând modalitatea în care administratorul, aflat în această situatie, a provocat insolvabilitatea persoanei juridice debitoare prin înstrăinare sau ascundere cu rea credintă, sub orice formă, a bunurilor proprietatea acesteia.
Ori, din raportul administratorului judiciar, rezultă că starea de insolventă a fost determinată de alte cauza si nu de înstrăinarea a trei autoturisme , evidentiate în contabilitate, pretul de asemenea evidentiat si din care, societatea si-a plătit parte din sumele datorate bugetului general consolidat, măsura vânzării bunurilor fiind luată tocmai pentru a se evita efectuarea altor cheltuieli mai mari pentru societate.
Cauza esentială a insolventei a fost defectarea unui utilaj necesar efectuării unor lucrări în folosul unicului beneficiar contractant: Şantierul Naval M. – reparatii nave si nu vânzarea celor trei autoturisme , care nu au fost înstrăinate sau ascunse cu rea credintă.
Astfel, în cauză, nu s-a dovedit nici existenta faptei, nici săvârsirea acesteia, nici vinovătia (sub forma intentiei) a persoanei chemate să răspundă.
Simpla emitere a unei decizii privind atragerea răspunderii administratorului în temeiul art.27 alin.1 lit.”b” din O.G.nr.92/2003, nu este suficientă pentru ca acesta să si răspundă în acest sens, legea instituind doar posibilitatea angajării acestei răspunderi, însă numai după administrarea de dovezi în sensul îndeplinirii conditiilor prevăzute de legiuitor, intimatei revenindu-i obligatia de a dovedi.
Cum din reglementare rezultă că răspunderea astfel instituită întruneste caracterul unei răspunderi delictuale comerciale, în cauză se constată că gresit prima instantă a retinut îndeplinirea acestora, considerentele avute în vedere neîncadrându-se în nici una din ipotezele instituite de art.27 alin.1 lit.”b” din O.G. nr.92/2003.
Prin urmare, este evident că sustinerile intimatei pârâte în justificarea emiterii actului contestat au un caracter pur formal, nedovedindu-se că administratorul recurent al S.C. N.P S.R.L, a înstrăinat sau ascuns cu rea credintă bunurile mobile ale societătii.
Pentru aceste considerente si în aplicarea art.312 alin.1 Cod procedură civilă recursul va fi admis si modificată în parte hotărârea recurată în sensul că se va admite actiunea reclamantului în contradictoriu cu AFP Constanta si anula Decizia nr.2/09.05.2008 si Decizia nr.742/24.01.2008.
Se vor mentine restul dispozitiei sentintei recurate.
